Achimescu, Lisa-Maria (2023), Apusul universalismului european, Intelligence Info, 2:3, 52-60, https://www.intelligenceinfo.org/apusul-universalismului-european/

The decline of European universalism

Abstract

The contemporary international system derives and has progressively developed on the skeletal structure provided by the United Nations Charter. This structure starts from a series of values and projections whose value is stated to be universal, i.e. respecting human rights and fundamental freedoms for all, regardless of race, sex, language or religion, guaranteeing international peace and security or developing friendly relations between nations. This structure starts from the conceptual premises of the existence, within international society, of a complex system of interactions and transfers anchored around the sovereignty of states, as the main authors and recipients of international norms.

Keywords: universalism, European universalism, United Nations Charter, European civilization

Rezumat

Sistemul internațional contemporan derivă și s-a dezvoltat progresiv pe structura scheletală oferită de Carta Națiunilor Unite. Această structură pleacă de la o serie de valori și proiecții a căror valoare sunt statuate ca având caracter universal, i.e. respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, garantarea păcii și securității internaționale ori dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni. Această structură pleacă de la premisele conceptuale ale existenței, în cadrul societății internaționale, a unui sistem complex de interacțiuni și transferuri ancorate în jurul suveranității statelor, ca principali autori și destinatari ai normelor internaționale.

Cuvinte cheie: universalism, universalismul european, Carta Națiunilor Unite, civilizație europeană

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023, pp. 52-60
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/apusul-universalismului-european/
© 2023 Lisa-Maria Achimescu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Apusul universalismului european

Dr. Lisa-Maria Achimescu[1]

lisa.achimescu@gmail.com

[1] Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS)

Sistemul internațional contemporan derivă și s-a dezvoltat progresiv pe structura scheletală oferită de Carta Națiunilor Unite. Această structură pleacă de la o serie de valori și proiecții a căror valoare sunt statuate ca având caracter universal, i.e. respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, garantarea păcii și securității internaționale ori dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni[1]. Această structură pleacă de la premisele conceptuale ale existenței, în cadrul societății internaționale, a unui sistem complex de interacțiuni și transferuri ancorate în jurul suveranității statelor, ca principali autori și destinatari ai normelor internaționale. Firește, această viziune clasică a cunoscut numeroase transformări, chiar fundamentale, pornind de la procesul de proliferare a organizațiilor internaționale și până la diluarea suveranității westphaliane în favoarea organizațiilor internaționale interguvernamentale și a noilor actori ai scenei globale, care au inclus, prin mecanisme incrementale de consacrare, și persoana, ca purtătoare a drepturilor fundamentale. Într-adevăr, secularizarea a deschis calea pentru omul contemporan de a-și orienta reflexul ontologic fundamental de homo religiosus dinspre sfera dogmei de rit religios către cea de rit naturalist, angrenat în pilonii teologiei grotiene a dreptului natural, care poziționează drepturile omului într-un spațiu mitic al consacrării a priorii. Drepturile omului reprezintă noua religie[2], moștenire a omenirii la finele secolului XX, care a străpuns hotarele rigide ale pozitivismului juridic de factură kelsiană pentru a garanta individului (cel puțin la nivel declarativ, sic!) exercitarea drepturilor sale fundamentale în deplină libertate. Drepturile omului au fost astfel plasate într-un spațiu al normativității care excedează limitelor suveranității statelor, constituind o veritabilă limită externă a exercitării acesteia. Secolul actual este cel al suveranității drepturilor omului[3].

Nu putem vorbi despre o civilizație europeană, un asemenea concept fiind de fapt un „colac de salvare”[4] pentru a întării pozițiile și revendicările ambițioase ale unor organizații europene. Cu toate acestea, putem vorbi fără îndoială de un fond cultural comun și tradiții constituționale comune care proclamă, inter alia, atașamentul față de drepturilor omului[5]. Pe fondul acestor tradiții constituționale comune, via Uniunea Europeană, s-a reușit la nivel european crearea unui veritabil proiect instituțional de capturare a puterii instituționale[6]. Putem spune că drepturile omului au devenit forma de proiectare a puterii europene în sfera relațiilor internaționale, dar fiind faptul că lingua franca a organizațiilor internaționale este, în esență, marcată de reflexe instituționale profund europene. Ne-am exprimat în trecut punctul de vedere conform căruia, Uniunea Europeană reprezintă o concretizare a teoriei instituționaliste, aspect susținut de multiple aspecte precum existența unui corpus normativ european distinct, grație jurisprudenței Curții de Justiției a Uniunii Europene în cauze precum Kadi[7], a sistemului instituțional specific, în care regulamentele au aplicabilitate directă, în timp ce deciziile fac obiectul transpunerii, precum și a existenței instituției cetățeniei europene. În acest sens, extervenționismul european s-a manifestat prin proiectarea acestor valori fundamentale din interior către exterior, reprezentând o variantă mult mai soft al modelului Nord-American sau al Națiunilor Unite concentrat în jurul noțiunii de promovare a valorilor democrației reprezentative. Uniunea Europeană reprezintă un actor geopolitic cu un extraordinar potențial în utilizarea instrumentelor de tipul soft power. Putem observa acest aspect și prin analizarea limbajului  Strategiei Globale a Uniunii Europene din 2016, limbajul exagerat privind promovarea democrației a dispărut,[8] nu pentru că democrația nu constituie un deziderat, ci pentru că promovarea ei este mai bine făcută în tăcere, nu cu zelul misionar care tinde să se prăbușească.[9] În conformitate cu Comunicarea comună din 2015 privind viitorul politicii europene de vecinătate (PEV), democratizarea nu mai reprezintă o parte obligatorie a pachetului. UE va sprijini democrațiile emergente, pentru că succesul lor ar reverbera în regiunile respective – dar în vecinătatea noastră largă se menționează doar Tunisia și Georgia, ca exemple pozitive.  SGUE pune accentul pe reducerea fragilității acestor state, mai degrabă decât pe schimbarea regimurilor lor, pentru care există pârghii de natură politică destul de limitate: „Fragilitatea dincolo de frontierele noastre ne amenință toate interesele vitale. În schimb, reziliența – capacitatea statelor și a societăților de a se reforma, opunând rezistență crizelor interne și externe și redresându-se în urma acestora – este benefică atât nouă, cât și țărilor din regiunile înconjurătoare, punând bazele creșterii durabile și unor societăți dinamice.”[10] De asemenea, Mainstreaming of Human Rights into ESDP (11936/4/06)[11], reliefează importanța acordată drepturilor omului în proiectarea politicii de securitate și apărare comună a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, un aspect a fost întotdeauna controversat: universalitatea. Contestarea caracterului universal al drepturilor omului vine pe fondul racordării conținuturilor concrete ale acestor valori la caracteristicile culturale specifice ale fiecărui stat. Criticii ideii de universalitate a drepturilor omului subliniază cum acestea comportă valențe fundamental diferite, citând tradiții precum cele confucianiste, vedice, islamice sau franceze[12] pentru a enunța aspectele contradictorii pe care le comporta acest concept. Cum tradiția europeană de exemplu acordă o importanță deosebită drepturilor individuale, cultura africană este concentrată mai degrabă pe asigurarea drepturilor colective. Poziția este foarte plastic exprimată prin sintagma „Rs not R”[13].

Această reticență față de modelul european îl putem observa și la nivelul Republicii Populare Chineze. Când în 2010 Liu Xiaobo a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Pace „pentru lunga și non-violenta sa luptă pentru drepturile fundamentale ale omului în China”, acțiunile Comitetului Nobel au fost calificate drept acțiuni care „încalcă suveranitatea Chinei, constituind imixtiuni în treburile interne ale altui stat”[14].

Universalismul de rit european nu corespunde universalismului estic. Practic, limbajul drepturilor omului, deși îmbrăcat în concepte a căror conținut sunt într-atât de înrădăcinate în conștiința colectivă a națiunilor europene că nu ne putem pune problema validității acestora din perspectiva celuilalt, sau mai precis, raportându-ne la culturi în care primatul revine interesului colectiv, a altora. Republica Populară Chineză nu reprezintă doar un alt sistem politic, sau o altă perspectivă privind guvernarea, ci reprezintă o cultură distinctă, unică la nivel internațional, și în multe aspecte, conceptual ireconciliabilă cu universalitatea europeană, extinsă prin mijloace instituționale asupra întregii omeniri. Nu considerăm că modelul instituțional european este unul desuet, dimpotrivă. Reprezintă cel mai înalt standard de garantare și protecție a drepturilor omului din lume, fiind un veritabil model pe scena internațională. Cu toate acestea, schimbările geopolitice care avansează cu o viteză uluitoare, accelerate de tensiunile armate de pe teritoriul European, marchează clar intrarea într-o nouă epocă a multipolarismului, subliniat chiar de Xi Jinping în momentul lansării Inițiativei Civilizațiilor Globale:

„O singură floare nu face primăvara, în timp ce o sută de flori în plină floare aduc primăvara în grădina. Pe măsură ce viitorul tuturor țărilor este strâns legat, toleranța, coexistența, schimburile și învățarea reciprocă între diferite civilizații joacă un rol de neînlocuit în avansarea procesului de modernizare a umanității și în a face grădina civilizațiilor lumii să înflorească.  În acest sens, doresc să propun Inițiativa Civilizațiilor Globale.

Susținem respectul pentru diversitatea civilizațiilor. Țările trebuie să susțină principiile egalității, învățării reciproce, dialogului și incluziunii între civilizații și să lase schimburile culturale să depășească înstrăinarea, învățarea reciprocă să transcende conflictele[15], iar coexistența transcende sentimentele de superioritate.

Susținem valorile comune ale umanității. Pacea, dezvoltarea, echitatea, justiția, democrația și libertatea sunt aspirațiile comune ale tuturor popoarelor. Țările trebuie să păstreze o minte deschisă în aprecierea percepțiilor valorilor de către diferite civilizații, și să se abțină de la impunerea propriilor valori sau modele altora și de la alimentarea confruntării ideologice.

Susținem importanța moștenirii și inovării civilizațiilor. Țările trebuie să valorifice pe deplin relevanța istoriei și culturilor lor în prezent și să promoveze transformarea creativă și dezvoltarea inovatoare a culturilor lor tradiționale.

Susținem schimburi și cooperare internaționale solide între persoane. Țările trebuie să exploreze construirea unei rețele globale pentru dialogul și cooperarea inter-civilizație, să îmbogățească conținutul schimburilor și să extindă căile de cooperare pentru a promova înțelegerea reciprocă și prietenia între oamenii din toate țările și pentru a avansa împreună progresul civilizațiilor umane.

Suntem pregătiți să lucrăm alături de comunitatea internațională pentru a deschide o nouă perspectivă asupra schimburilor și cooperării dintre diferite popoare în vederea creării cadrului propice de interacțiune și integrare a diferitelor culturi.  Împreună putem face grădina civilizațiilor lumii colorată și vibrantă.

Partidul Comunist Chinez se angajează să consolideze schimburile și cooperarea cu alte partide politice pentru a urmări împreună cauza justă. Suntem pregătiți să aprofundăm interacțiunile cu partidele și organizațiile politice din alte țări pentru a extinde convergența ideilor și intereselor.  Să folosim puterea unui nou tip de relații între partide pentru construirea unui nou tip de relații internaționale și să extindem parteneriatele globale prin încurajarea unor parteneriate mai puternice cu partidele politice mondiale. Partidul Comunist Chinez este pregătit să împărtășească experiența de guvernare cu partidele politice și organizațiile din alte țări, astfel încât împreună să putem face pași mari pe calea modernizării, spre obiectivul construirii unei comunități cu un viitor comun pentru omenire.

Doamnelor și domnilor, prieteni,

Vor exista obstacole în călătoria omenirii spre modernizare, dar viitorul este luminos. Partidul Comunist Chinez este dispus să lucreze cu voi toți pentru a se asigura că diferitele impulsuri ale modernizării formează împreună o forță puternică care ne va conduce spre prosperitatea și progresul lumii și care va avansa non-stop în lungul râu al istoriei!

Mulțumesc”

Xi Jinping, reuniunea de nivel înalt Partidul Comunist Chinez în dialog cu Partidele Politice din Lume[16]

Această declarație trebuie privită în contextul lansării triadei de inițiative, Inițiativa Civilizațiilor Globale, Inițiativa Dezvoltării Globale și Inițiativa Securității Globale. Textul reprezintă o traducere realizată de autor, dar este fără tăgadă că utilizarea de 10 ori a termenului de civilizație ne conturează foarte clar subtextul real al conținutului declarat: lumea trebuie să înțeleagă faptul că Republica Populară Chineză este reprezentanta unei civilizații fundamental distincte, aspect care legitimează repudierea oricărui aspect care poate fi interpretat ca o formă a intervenționismului occidental. Enumerarea democrației între valorile comune ale umanității, precum și declararea susținerii față de aceasta este imediat circumscrisă relativismului prin iterarea îndemnului „trebuie să păstreze o minte deschisă în aprecierea percepțiilor valorilor de către diferite civilizații”. Practic, achiesarea la valorile comune ale umanității este subscrisă cerinței de vidare prealabilă a acestor concepte, pentru a face loc interpretărilor particularizate aferente fiecărei civilizații. Valorile anterior universale sunt înlocuite de o serie nesfârșită de universalități particulare, fiecare circumscrisă unei alte civilizații, având ca rezultat final revenirea o forma de suveranism izolaționist, în care orice for superior poarte fi repudiat pe criteriul nerespectării diversității civilizaționale. Întreg discursul este o pledoarie pentru o diplomație de tip tranzacțional[17], i.e. „o nouă perspectivă asupra schimburilor și cooperării”, unde problemele interne sunt în afara oricărui control extern și a oricărei negocieri. De asemenea, sintagma crearea „cadrului propice de interacțiune și integrare a diferitelor culturi” este menită a sublinia nu un deziderat comportamental, ci o atenționare asupra manierei în care societățile occidentale condiționau accederea la masa negocierilor de respectarea unor reguli, printre care soluționarea pașnică a diferendelor, cooperarea, nerecurgerea la forță, respectarea drepturilor omului, interpretate prin propria sită civilizațională, inaplicabilă universal.

Modelul care guvernează scena internațională contemporană este caracterizat indirect ca un mijloc de „impunere a propriilor valori sau modele altora și de la alimentarea confruntării ideologice”. Cu toate acestea, în teza finală a discursului, Partidul Comunist Chinez se angajează „să împărtășească experiența de guvernare cu partidele politice și organizațiile din alte țări, astfel încât împreună să putem face pași mari pe calea modernizării”. Este interesant de observat cum indirect, modelul actual este invalid, dată fiind incompatibilitatea universalismului cu diversitatea civilizațiilor, însă modelul politic chinez reprezintă o potențială „cale către modernizare”. Inițiativa este încurajată să prindă momentum, fiind asiduu promovată, un exemplu în acest sens fiind seria de publicații intitulate, fără substrat, șicanator, Xivilizations[18], ca un omagiu adus proponentului.

Opțiunile de politică externă ale Chinei trebuie privite din perspectiva propriei sale retorici internaționale, a ascensiunii pașnice (heping jueqi 和平崛起), a dezvoltării pașnice, (heping fazhan 和平發展), a societății armonioase (hexie shehui 和諧社會) și a lumii armonioase (hexie shijie 和諧世界), toate circumscrise chapea-ului conceptual de sorginte confucianistă a armoniei în lipsa asemănării ‘he er butong 和而不同’ (harmony without sameness)[19].

Este foarte probabil ca insinuarea acestei armonii în lipsa asemănării să consacre o atenuare a narativului drepturilor omului în cadrul organizațiilor internaționale cu vocație universală, însă, cel puțin în ceea ce putem nominaliza ca spațiu al culturii europene, angajamentul față de promovarea și respectarea drepturilor omului reprezintă un stindard al însăși identității noastre, și, probabil, cel mai important omagiu adus patrimoniului cultural al întregii umanități. Nu considerăm că „deturnarea” conceptului de civilizație, realizate exclusiv pentru a masca avansarea unei agende politice, constituie un argument suficient pentru a demantela conceptul de universalitate a drepturilor omului, care, în pofida contradicțiilor inerente și a diferențelor culturale pe care trebuie să le admită și internalizeze, reprezintă un far călăuzitor într-o societate post-wesphaliană cu un viitor incert.

Bibliografie

• Biscop, Sven, The EU Global Strategy: realpolitik with European characteristics, Egmont, Royal Institute for International Relations, 2009.
• Fernández-Armesto, Felipe, A European Civilization: is there any such thing?, European Review, Vol. 10, No. 1, 3–13, 2002.
• Jian, Chen, China’s Prolonged Rise. Legitimacy Challenges and Dilemmas in the Reform and Opening-Up Era, in International Relations Since the End of The Cold War. New & Old Dimensions (ed. Geir Lundestad), oxford University Press, 2013.
• Macklem, Patrick, The Sovereignty of Human Rights, Oxford University Press: New York, 2015.
• Năstase, Adrian, Drepturile omului, religie a sfârșitului de secol, Institutul European, 1992.
• Tharoor, Shashi, Are Human Rights Universal?, World Policy Journal, Vol. XVI, No. 4, Winter 1999/2000.

Note

[1] Organizația Națiunilor Unite, Carta Națiunilor Unite din 26.06.1945, În vigoare de la 26 iunie 1945. Publicat în Broșură din 26 iunie 1945, art. 1, Scopurile Națiunilor Unite. Enumerarea la care facem referire este una exemplificativă iar nu exhaustivă.

[2] A se vedea, Năstase, Adrian, Drepturile omului, religie a sfârșitului de secol, Institutul European, 1992.

[3]A se vedea Macklem, Patrick, The Sovereignty of Human Rights, Oxford University Press: New York, 2015.

[4] Fernández-Armesto, Felipe, A European Civilization: is there any such thing?, European Review, Vol. 10, No. 1, 3–13, 2002, pp. 3-4,

[5] La nivelul Uniunii Europene, atașamentul față de valorile și tradițiile constituționale ale statelor membre a fost statuată clar atât în cadrul jurisprudenței Curții de Justiției a Uniunii Europene, a se vedea: Cauza 11/70, Internationale Handelsgesellschaft mbH v Einfuhr- und Vorratstelle für Getreide und Futtermittel, 1970, ECR 1125, para. 4: „CJUE a considerat că validitatea măsurilor UE nu poate fi contestată pe baza normelor sau conceptelor de drept intern, chiar dacă aceasta este o încălcare a dispozițiilor fundamentale ale drepturilor omului în constituția unui stat membru. De fapt, respectarea drepturilor fundamentale face parte integrantă din principiile generale de drept protejate de Curtea de Justiție. Protecția acestor drepturi, inspirată de tradițiile constituționale comune statelor membre, trebuie asigurată în cadrul structurii și al obiectivelor Comunității.”, fiind consemnată, expressis verbis, în conținutul Tratatului privind Uniunea Europeană, Articolul 6 (ex-articolul 6 TUE): „(1) Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor.  Dispozițiile cuprinse în Cartă nu extind în niciun fel competențele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate.  Drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Cartă se interpretează în conformitate cu dispozițiile generale din titlul VII al Cartei privind interpretarea și punerea sa în aplicare și cu luarea în considerare în mod corespunzător a explicațiilor menționate în Cartă, care prevăd izvoarele acestor dispoziții.; (2) Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Competențele Uniunii, astfel cum sunt definite în tratate, nu sunt modificate de această aderare.; (3) Drepturile fundamentale, astfel cum sunt garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre, constituie principii generale ale dreptului Uniunii”.

[6] Koskenniemi, Martti, Human Rights Mainstreaming as a Strategy for Institutional Power, Humanity: An International Journal of Human Rights, Humanitarianism,and Development, Vol. 1, Nr. 1, 2010, p. 51

[7] Cauza T 85/09, Kadi v. Comisia, para. 119: Astfel, deși Curtea, în mod normal, concepe raporturile dintre dreptul comunitar și dreptul internațional în lumina articolului 307 CE [a se vedea în această privință Hotărârea din 14 ianuarie 1997, Centro‑Com, C‑124/95, Rec., p. I‑81, punctele 56-61, în care s‑a considerat că articolul 234 CE (devenit, după modificare, articolul 307 CE) poate permite derogări chiar și de la dreptul primar, în speță articolul 133 CE], aceasta, în Hotărârea Kadi, a exclus aplicabilitatea acestui articol atunci când sunt puse în discuție „principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrate la articolul 6 alineatul (1) UE ca fundamente ale Uniunii” (punctul 303) sau, potrivit unei alte formulări „principii[le] care fac parte din chiar fundamentele ordinii juridice comunitare, printre care cel al protecției drepturilor fundamentale” (punctul 304). În ceea ce privește aceste principii, Curtea pare, așadar, să fi interpretat cadrul constituțional al Tratatului CE ca fiind cel al unei ordini juridice pur autonome, care nu este subordonat normelor superioare ale dreptului internațional, în speță dreptul născut din Carta Organizației Națiunilor Unite. Pentru textul integral în limba română, a se vedea: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A62009TJ0085 (accesat la 30 mai 2023).

[8] A se vedea Biscop, Sven, The EU Global Strategy: realpolitik with European characteristics, Egmont, Royal Institute for International Relations, 2009.

[9] Ibidem.

[10] Documentul Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică. O strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, p. 18.

[11] Pentru textul integral a se vedea: https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-11936-2006-REV-4/en/pdf (accesat la 30 mai 2023).

[12] Tharoor, Shashi, Are Human Rights Universal?, World Policy Journal, Vol. XVI, No. 4, Winter 1999/2000, pp. 1-6.

[13] „R” face referire la termenul de rights, în timp de „Rs” ne vorbește despre cei 4 R, respect, restraint, responsibility and reciprocity. A se vedea Tharoor, Shashi, Are Human Rights Universal?, World Policy Journal, Vol. XVI, No. 4, Winter 1999/2000, pp. 2.

[14] Jian, Chen, China’s Prolonged Rise. Legitimacy Challenges and Dilemmas in the Reform and Opening-Up Era, in International Relations Since the End of The Cold War. New & Old Dimensions (ed. Geir Lundestad), oxford University Press, 2013, pp. 246-268.

[15] Termenul utilizat în cadrul discursului tradus în limba engleză pe baza căruia a fost realizată traducerea în limba română este acela de clash. Considerăm că aceasta este o trimitere la conceptul lansat pentru prima dată de Samuel P. Huntington, în lucrarea Clash of Civilizations, din 1996. Opțiunea pentru utilizarea acestui termen nu o considerăm întâmplătoare, ci intenționată, fiind poziția Republicii Populare Chineze de a se poziționa în cadrul unui sistem internațional nu multiplolar, ci multi-civilizațional.

[16] N.n traducerea aparține autorului și s-a realizat pe baza versiunii în limba engleză consultată pe site-ul http://english.scio.gov.cn/topnews/2023-03/16/content_85171478.htm (accesat la 4 mai 2023)

[17] A se vedea: The world according to Xi. Even if China’s transactional diplomacy brings some gains, it contains real perils https://www.economist.com/leaders/2023/03/23/the-world-according-to-xi  (accesat la 30 mai 2023).

[18] A se vedea: Liuliu, Xu, Qian, Li, Yuwei, Hu, The Global Civilization Initiative full of Chinese wisdom, injects fresh momentum into bright shared future. The way of civilization https://www.globaltimes.cn/page/202304/1289306.shtml (accesat la 30 mai 2023).

[19] Ibidem, p. 47