11 sept. 2023
Home » Blog » Arhiva » Volumul 2 » “Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific

“Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific

de | postat în: Geopolitica, Numărul 4, Volumul 2 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFGorgovan, Ionuț-Daniel (2023), “Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific, Intelligence Info, 2:4, 39-53, https://www.intelligenceinfo.org/descurajarea-integrata-analiza-asupra-strategiei-sua-in-pacific/

 

„Integrated deterrence”. Analysis of US Pacific Strategy

Abstract

In the past decade, Sino-American relations have gone through a series of complex challenges, which have influenced not only the two countries, but also the entire international community.

These relations have evolved from pragmatic economic cooperation to overt strategic competition. The emergence of points of conflict in areas such as international trade, advanced technology, human rights and cyber security have only increased tensions between the two countries.

This article explores the evolving geopolitical and strategic interests of China and the US in the Asia-Pacific region. This region has become a focal point of rivalry as China asserts its presence and influence significantly, thereby causing concerns regarding regional security and military alliances.

The article also highlights the role of power shifts in the international arena and the struggle for global influence, which have contributed to Sino-American tensions. In this context, the foreign policy strategies of the two countries have evolved to reflect the new geopolitical realities.

Last but not least, the article highlights the complexity and breadth of factors that have contributed to the current tensions between China and the US, emphasizing the importance of managing these tensions constructively to avoid escalation and promote regional and global stability.

Keywords: integrated deterrence, US strategy, Pacific, Sino-US relations; China, Asia-Pacific region

Rezumat

În ultima decadă, relațiile sino-americane au trecut printr-o serie de provocări complexe, care au influențat nu doar cele două țări, ci și întreaga comunitate internațională.

Aceste relații au evoluat de la o cooperare pragmatică în domeniul economic la o competiție strategică evidentă. Apariția unor puncte de conflict în domenii precum comerțul internațional, tehnologia avansată, drepturile omului și securitatea cibernetică au nu a făcut decât sa sporească tensiunile dintre cele două țări.

Acest articol explorează evoluția intereselor geopolitice și strategice ale Chinei și SUA în regiunea Asia-Pacific. Această regiune a devenit un punct focal al rivalității, pe măsură ce China își afirmă prezența și influența în mod semnificativ, determinând astfel preocupări în ceea ce privește securitatea regională și alianțele militare.

De asemenea, articolul subliniază rolul schimbărilor de putere în arena internațională și lupta pentru influență globală, care au contribuit la tensiunile sino-americane. În acest context strategiile de politică externă ale celor două țări au evoluat pentru a reflecta noile realități geopolitice.

Nu în ultimul rând articolul pune în evidență complexitatea și amploarea factorilor care au contribuit la tensiunile actuale dintre China și SUA, subliniind importanța gestionării acestor tensiuni într-un mod constructiv pentru a evita escaladarea și pentru a promova stabilitatea regională și globală.

Cuvinte cheie: descurajarea integrată, strategia SUA, Pacific, relațiile sino-americane; China, regiunea Asia-Pacific

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023, pp. 39-53
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/descurajarea-integrata-analiza-asupra-strategiei-sua-in-pacific/
© 2023 Ionuț-Daniel Gorgovan. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

”Descurajarea integrată”. Analiză asupra strategiei SUA în Pacific

Ionuț-Daniel Gorgovan[1]

ionut.gorgovan@protonmail.com

[1] Masterand, Academia Forțelor Terestre din Sibiu

 

Contextul economic și geopolitic

Colapsul Uniunii Sovietice în anii ’90 a avut un impact profund asupra relațiilor de putere la nivel global, acest eveniment istoric lăsând Statele Unite și aliații lor ca principalii creatori de reguli și factori de influență în peisajul mondial. Ca urmare, Statele Unite au intensificat eforturile de promovare a unui sistem de valori liberale, democrație și comerț liber, care s-au răspândit și au dobândit o prezență solidă în întreaga lume. Cu toate acestea, poziția de lider global vine cu o putere considerabilă, inclusiv capacitatea de a decide când și cum să urmeze propriile reguli.

Pe parcursul ultimilor 75 de ani, Statele Unite au fost criticate pentru că au încălcat adesea valorile, normele și idealurile pe care ei înșiși le-au promovat în construirea sistemului global descris. Această critica se bazează pe acuzații cum ar fi sprijinirea unor dictatori puternici, implicarea în înlăturarea guvernelor alese democratic și alimentarea conflictelor regionale.

Sistemul global condus de Statele Unite a contribuit la menținerea stabilității și la stimularea unui comerț global înfloritor, ceea ce a dus la o reducere dramatică a sărăciei în întreaga lume.

Însă China a început să conteste această ordine mondială dominată de SUA. Sub conducerea lui Xi Jinping, China a introdus Inițiativa pentru Civilizația Globală în martie 2023, pledând pentru abstinența de la impunerea propriilor valori și modele altor națiuni și pentru evitarea confruntărilor ideologice. Această abordare chineză, numită și „sistem tranzacțional”, reprezintă o alternativă la ceea ce ei văd drept un sistem bazat pe reguli ipocrite impuse de Statele Unite. Acest sistem se bazează pe interese comune, acorduri mutual avantajoase și alianțe pragmatice, în loc de valorile filozofice pretinse[1]. Cu resursele financiare și puterea militară pe care le deține, China are capacitatea de a ignora regulile stabilite de superputerea globală și de a-și crea propriile reguli, interacționând cu lumea într-un mod diferit și urmărindu-și propriile interese în afara acestui sistem.

China a început, de asemenea, să planteze semințe pentru noul său sistem la nivel geo-strategic, investind în proiecte de infrastructură în întreaga lume cu fonduri de stat. Aceasta îi conferă Chinei o prezență în numeroase țări, legând aceste țări prin datorii către China, ceea ce poate deveni sursă de influență viitoare. Un exemplu semnificativ al noii influențe la nivel global dobândită de China este inițiativa sa de a media un acord de pace între Arabia Saudită și Iran în martie 2023[2], un efort pe care Statele Unite nu l-au putut realiza, arătând și astfel slăbirea influenței SUA în această regiune.

China a luat măsuri pentru a contesta și supremația economică a Occidentului și a Statelor Unite, lucrând în cooperare cu Brazilia, Rusia, India și Africa de Sud, cunoscute sub numele de țările BRICS, pentru a dezvolta un bloc economic alternativ. Acestea sunt toate economii în creștere și vor deveni din ce în ce mai importante în următoarele decenii. Începând cu 2009, țările BRICS au intensificat cooperarea, organizând întâlniri anuale și punând bazele unei bănci de dezvoltare pentru a investi în propriile lor țări și a coordona politici comune. Țările BRICS au potențialul de a deveni rivali pentru țările G7, care reprezintă ordinea mondială condusă de SUA. Mai mult, se discută chiar despre crearea unei monede comune pentru aceste cinci economii în creștere. Senatorul american Marco Rubio afirmă: „Chiar astăzi, Brazilia, cea mai mare țară din emisfera vestică, a încheiat un acord comercial cu China. De acum încolo, vor face comerț în propriile lor monede, evitând dolarul. Ei creează o economie secundară în lume, complet independentă de Statele Unite. Nu va mai trebui să discutăm despre sancțiuni peste cinci ani, deoarece atât de multe țări vor efectua tranzacții în alte monede decât dolarul, încât nu vom mai avea capacitatea să le sancționăm.”

Invazia Rusiei în Ucraina a reprezentat o puternică respingere a ordinii de securitate și economice occidentale și ne-a arătat pe ce parte a acestei diviziuni vor cădea diferite țări. Se poate observa că majoritatea țărilor nu iau o parte în această dispută. Acestea nu se aliniază nici cu Rusia și China, nici cu blocul occidental. Le-am putea numi țările nealiniate, nesigure, țările pe care China și SUA vor încerca să le influențeze în sistemul lor în anii următori. Putem da exemple de economii dintre aceste țări nealiniate, cel puțin conform The Economist. Acestea sunt economiile pe care SUA încearcă a le menține de partea lor, în cadrul sistemului lor, și pe care China încearcă să le atragă în noul lor sistem tranzacțional.

Brazilia este o țară imensă, care este un aliat apropiat al Statelor Unite, dar face, totodată, parte din blocul BRICS împreună cu China, motiv pentru care Brazilia a refuzat să vândă arme Ucrainei când aceasta a solicitat un astfel de acord. Brazilia navighează deja între interesele sale aliniate cu ordinea SUA și cele aliniate cu China. Președintele Braziliei a călătorit la Beijing în aprilie 2023 și, nu numai că a semnat aproximativ 20 de acorduri noi în domeniul tehnologiei, comerțului și agriculturii, dar a cerut chiar Beijingului să-l ajute să negocieze războiul din Ucraina[3]. Vedem cum Brazilia arată că nu va lua o parte, ci va juca pe ambele tabere în beneficiul său propriu.

India face într-un fel același lucru, obținând mult petrol ieftin și aproape jumătate din armele sale de la Rusia[4], și apoi un sfert din armele sale de la Europa, și recent obținând 200 de miliarde de dolari în finanțare din partea SUA[5] pentru start-up-urile de tehnologie din India.

Arabia Saudită primește aproape toate armele sale de la Statele Unite (vezi tabelul 1, poziția 2), dar se îndepărtează de SUA în alte domenii, precum comerțul, unde China a devenit acum cel mai important partener comercial.

Tabelul 1. Cei mai mari importatori de arme din lume și țările din care importă armament

La sfârșitul anului 2022, China și Arabia Saudită au semnat un acord de parteneriat strategic, ceea ce înseamnă că liderii lor se vor întâlni mai frecvent, va exista mai mult comerț, mai mult transfer de tehnologie și mai multă diplomație[6].

Turcia este membră a NATO și, în general, aliniată cu Occidentul, dar trebuie să navigheze cu grijă în această poziție, deoarece are legături economice puternice cu Rusia. Turcia nu dorește să rateze nici expansiunea economică a Chinei. China are Inițiativa Belt and Road care trece prin Turcia care speră să atragă mai multe investiții chineze în transport, energie și minerit[7].

Pakistan este o țară care s-a aliniat cu SUA în ultimii ani și este un partener în lupta împotriva terorismului, dar în același timp dezvoltă investiții și comerț cu China, inclusiv o investiție de 62 de miliarde de dolari din cadrul Inițiativei Belt and Road pentru a crea un coridor economic între cele două țări[8].

Continentul African este plin de țări în mare parte nealiniate. Este și locul unde China a acordat împrumuturi considerabile și a construit poduri, porturi, mine și căi ferate, toate cu scopul de a lega aceste țări de viitoarea modalitate de a face lucrurile a Chinei. China extinde comerțul aici, realizând schimburi de 254 de miliarde de dolari cu Africa în 2021, în timp ce SUA au realizat schimburi de doar 44 de miliarde de dolari, aproximativ o șesime din suma tranzacționată de China[9].

Alianțe și forțe armate

O insulă vulcanică de dimensiuni reduse aflată în apropierea coastelor de sud ale Japoniei, numită Mageshima, unde nu există niciun locuitor, a ajuns în vizorul analiștilor militari când imagini din ianuarie 2023 cu lucrători în construcții care ajung pe această insulă au apărut în public. Misiunea acestor constructori constă în a pregăti câteva piste de aterizare și facilități de depozitare pentru muniție pe insulă, de care guvernul japonez plătește pescarii să nu se apropie. Insula este construită de către Japonia, dar va fi folosită de Statele Unite ca bază militară. Avioanele de vânătoare și portavioanele americane au desfășurat până acum exerciții și antrenamente în apropiere, dar acum vor avea posibilitatea să staționeze pe această insulă, consolidându-și prezența în acest ocean și mai ales, aproape de o anumită țară[10].


Figura 1. Insula Maghesima, “Mage Island” cu infrastuctura unui aeroport încă în construcție

Mageshima este doar una din multiplele insule din zonă pe care se aduce echipament militar, în mare parte din Statele Unite. Aceasta face parte dintr-un lanț de insule militarizate (Figura 2) în scop, în funcție de perspectivă, defensiv sau ofensiv. Acest lanț este o linie cu centrul pe Taiwan  și crearea lui este la ce se referea Ely Ratner (assistant secretary of defense)  când spunea că anul 2023 e probabil să rămână în istorie ca cel mai  “transformativ”[11] an al posturii defensive americane din această generație.

Figura 2. “First island chain” cu centrul pe Taiwan

Ultima ediție din Strategia Națională de Apărare (sfârșitul anului 2022), the National Defense Strategy (NDS) of the United States, document produs de secretarul apărării Statelor Unite, de principiu, la 4 ani, este un raport care ne arată care sunt principalele subiecte pe care mai ales armata SUA le are în vedere pe termen scurt și mediu.

Acest document se concentrează foarte mult pe China, afirmând că „rămâne cea mai importantă competitoare strategică pentru decenii viitoare.” pentru că, potrivit Pentagonului, China își intimidează vecinii pentru a „remodela regiunea și sistemul internațional în conformitate cu preferințele sale autoritare.”[12]

Una din temerile SUA evidențiate în acest document este că China se modernizează și își extinde rapid forțele armate, ajungând, de exemplu, să construiască echivalentul unei întregi noi Marine Britanice la fiecare patru ani[13].

Acest raport se preocupă de creșterea puterii Chinei și de prezența militară în expansiune a acesteia, cum China își constrânge vecinii, ignorând limitele oceanice, testând rachete, intimidând navele de pescuit în apele altor țări, construind insule și baze militare pe acele insule și survolând spațiul aerian al altor țări, mai ales în Taiwan, insula pe care China o revendică ca fiind a sa și care are o importanță deosebită la nivel global, fiind principala producătoare de microcipuri la nivel global. Toate aceste aspecte fac din China, așa cum spunea Anthony Blinken în mai 2022,”singura țară care are atât intenția de a remodela ordinea internațională și, din ce în ce mai mult, și puterea economică, diplomatică, militară și tehnologică să o facă”.[14]

Acesta este motivul pentru care, așa cum arătam mai sus, NDS declară China ca fiind cea mai importantă competitoare strategică pentru decenii viitoare. Același document arată și un plan de răspuns, cu o fereastră de implementare de 10 ani, cu mențiunea “nu putem întârzia (în implementare, n.r.).” (pagina 2).

Trebuie amintit faptul că forțe militare ale SUA sunt deja foarte prezente în Asia. Aproximativ 8.000 de militari în Guam, peste 100 de baze în Japonia, cu aproximativ 21.000 de militari americani pe insulele principale și alți 24.000 staționați pe insula Okinawa, în Coreea de Sud găsim 22.000 de militari americani.


Figura 3. Dispunerea curentă a forțelor SUA în zona Pacificului

Acesta a fost status quo-ul în Asia timp de decenii, și a fost modul în care SUA a asigurat securitatea aliaților săi, pentru a ajuta la securizarea intereselor americane și descurajarea conflictelor. SUA au menținut alianțe puternice în această regiune, dar pe măsură ce China își sporește puterea militară, DoD spune că acest status quo, toate aceste trupe din Asia, nu mai sunt suficiente.

Se vorbește în NDS despre un nou tip de descurajare, “descurajarea integrată”, un nou tip de postură militară care va ține cu adevărat China la distanță.

Majoritatea acestei strategii se referă la aliații americani din Asia, aliați care sunt pe aceeași lungime de undă cu obiectivul SUA de a descuraja și de a menține China sub control. Pentagonul numește colaborarea cu aliații săi “centrul de greutate al acestei strategii”.

Să începem cu Japonia, unul dintre cei mai apropiați aliați ai SUA din regiune. Japonia este o țară profund preocupată de o China mai puternică, cu marina sa masivă și ambițiile de a controla Taiwan. Și este foarte ușor să uităm că Japonia cuprinde o suită de insule până aproape de Taiwan.

Strategia de apărare națională a Japoniei[15] vorbește ceva ce arată extrem de similar cu ceea ce a publicat Pentagonul. Ambele sunt foarte îngrijorate de China și ambele sunt gata să acționeze în pas cadențat pentru a descuraja o China mai agresivă în regiune.

Și planul începe cu insula despre care am vorbit la începutul acestui capitol, Mageshima, această nouă bază militară și pistă de aterizare care va fi folosită atât de armata japoneză, cât și de cea americană[16]. Mai la sud se află insula Amami, unde Japonia a adăugat recent rachete cu rază lungă și rachete anti-navă și potențial vor adăuga și rachete de croazieră[17].

Următoarea în lanț este Okinawa, unde SUA au deja o prezență imensă cu zeci de mii de militari. Japonia are și ea baze militare aici și adaugă și mai multe rachete cu rază lungă și unități de război electronic[18].

Mai la sud, în insulele Miyakojima și Ishigaki, unde Japonia plasează și aproape 600 de militari, se adaugă și mai multe rachete cu rază lungă (ref nr 17).

Și în cele din urmă, această ultimă insulă militarizată din  partea japoneză de lanț, Yonaguni. Este cea mai apropiată insulă de Taiwan. Aici, Japonia adaugă și mai multe unități de război electronic[19].

Aceasta este prima parte a lanțului, și luând în considerare și antrenamentele pe care le fac trupele japoneze și americane pentru a simula luptele insulare și amfibii, Japonia  trimite un semnal foarte puternic către China că este pregătită să răspundă militar dacă este necesar[20].

Această linie servește și ca o barieră fizică pe care orice navă sau submarin chinez ar trebui să o traverseze pentru a avea acces la Oceanul Pacific. Este o linie pe care Japonia o poate controla și monitoriza cu ușurință, și, unde, de asemenea, construiește un zid de rachete. Orice eventual plan al Chinei cu privire la o posibilă invazie a Taiwanului va trebui acum să ia în considerare acest cordon.

În ansamblu, această prezență militară crescută pe acest lanț de insule oferă Japoniei și, prin extensie, Statelor Unite, capacitatea de a monitoriza comunicațiile și deplasările trupelor Chinei, pregătindu-i să acționeze rapid. Și le oferă, de asemenea, capacitatea de a prepoziționa trupe și provizii în întreaga regiune, ceea ce este un avantaj logistic major. Dar toate acestea vin cu o factură masivă. Asta face ca Japonia, formal o națiune pacifistă, să planifice să dubleze cheltuielile de apărare, cu 97% dintre achizițiile de echipament provenind din Statele Unite (Tabelul 1, poziția 9).

Strategia lanțului de insule continuă cu Filipinele, aproape de Taiwan și aproape de Marea Chinei de Sud. SUA știu că trebuie să-și consolideze prezența aici, dar nu este la fel de simplu ca în Japonia. Filipinele au fost o colonie a SUA timp de decenii având împreună o istorie foarte sensibilă. Chiar și după declararea independenței Filipinelor SUA a menținut o prezență militară până în anii ’90 când, în cele din urmă, a fost alungată, deoarece mulți o vedeau ca pe o moștenire a colonialismului Statelor Unite.

Dar o China mai agresivă a devenit o amenințare majoră pentru Filipine. China revendică un vast teritoriu ca fiind granița sa maritimă, ceea ce informal se numește “the nine dash line”, o graniță maritimă cu nouă liniuțe pe care un oficial chinez a desenat-o manual pe o hartă în 1948 și care traversează granițele pe care restul lumii le recunoaște ca fiind ape teritoriale filipineze.


Figura 4. Revendicările maritime ale Chinei, 9 dash line

În prezent, vasele de pescuit filipineze sunt hărțuite în mod regulat de vase militare chineze care le amenință dacă nu părăsesc apele “lor”. În 2022, China a oprit temporar toate activitățile de pescuit în Marea Chinei de Sud, negând Filipinelor capacitatea de a pescui în Marea Filipinelor de Vest, care îi aparține în mod legitim. Așa că Filipinele planifică să-și mărească prezența militară în disputata Mare a Chinei de Sud.

În 2014, acestea permit SUA să revină pentru prima dată în peste 2 decenii. Prezența SUA va fi în baze care sunt deținute de Filipine, dar în care SUA poate avea trupe, construi cazărmi și alte instalații militare, și unde poate avea și provizii prepoziționate[21]. La sfârșitul anului 2022, Filipinele și SUA extind acordul , oferind accesul militar al SUA la încă patru baze, aducând numărul total de baze din Filipine la nouă, cele mai noi fiind plasate strategic în partea de nord a țării, aproape de Taiwan și contribuind la umplerea golului din lanțul de insule pe care îl creează în jurul Chinei[22].

Militarii SUA se antrenează foarte strâns cu omologii lor filipinezi, pregătindu-i să răspundă rapid unei invazii în Taiwan, în timp ce resping și intimidarea chineză a activității de pescuit filipineză.

Lanțul de insule se completează spre sud în jurul întregii Mări Chinei de Sud datorită prezenței SUA în Singapore. Acesta este un front foarte unit, dar nu se oprește aici.

Ultima parte a strategiei este, în mod potențial, cea mai semnificativă, și are de-a face cu Australia, o țară care este, de asemenea, îngrijorată de ascensiunea Chinei în regiune.

AUKUS este pactul militar dintre SUA, Marea Britanie și Australia în care cele trei țări se obligă să lucreze împreună pentru a crea o forță submarină unificată care va patrula Pacificul[23].

În primul rând, asta înseamnă că SUA oferă tehnologia submarinelor nucleare, cea mai puternică și avansată armă a sa, Australiei. SUA și Marea Britanie vor avea submarine cu baza în Perth, lucru care înseamnă că va exista un număr semnificativ mai mare de submarine care patrulează aceste ape, ajungând până la Taiwan și în Marea Chinei de Sud.

Cu ajutorul submarinelor se pot închide puncte cheie sau eventuale găuri în linia de descurajare a Chinei.

Și în mod crucial, putem fi destul de siguri că multe dintre aceste submarine vor transporta arme nucleare, adică un strat suplimentar de putere de descurajare pentru o linie de apărare deja foarte puternică. În plus, Australia construiește și un hangar permanent pentru bombardierele B-52 ale SUA, capabile de a transporta arme nucleare la baza aeriană Tindal din nordul Australiei[24].

„First island chain” este în centrul strategiei SUA și a aliaților săi pentru a descuraja și a ține China sub control.

Acest lanț de insule, în timp ce protejează multe interese diferite pentru multe țări diferite, se concentrează cu adevărat pe Taiwan.

Și aici ajungem la paradoxul descurajării. Toată această pregătire ar putea fi exact ceea ce este nevoie pentru ca guvernul Chinez să decidă că ar fi prea costisitor să invadeze Taiwan. Dar cealaltă parte a acestui paradox este că toate acestea par foarte mult a escaladare deschisă. Din perspectiva Chinei, acest lanț de insule este clar tentativa unei  superputeri de cealaltă parte a lumii de a îi inunda regiunea cu tehnică militară pentru a îi opri influența. Ar fi imposibil ca acest plan să nu contribuie la creșterea tensiunilor între cele două superputeri.

Președintele chinez Xi Jinping a numit deja aceasta o politică de înconjurare și suprimare[25] și ministrul de externe chinez a spus că ar fi imposibil pentru China să nu răspundă printr-o mișcare retaliatorie, ceea ce înseamnă că dacă SUA și aliații săi nu sunt atenți ar putea trimite un semnal Chinei că acum este momentul să invadeze Taiwan, înainte ca acest plan să poată fi implementat în întregime.

Concluzii

În lumina prezenței militare crescânde a SUA în regiunea Asia-Pacific, alături de consolidarea alianțelor militare și a mutărilor semnificative de echipament militar și armament, trebuie să evaluăm cu atenție evoluția relațiilor internaționale și posibilitatea unui conflict militar între SUA și China. Această abordare strategică a SUA are ca scop nu doar descurajarea și contracararea creșterii puterii Chinei în regiune, dar și pregătirea pentru un potențial conflict, cu Taiwan în centru.

În acest context, relațiile SUA-China devin din ce în ce mai complexe, deoarece cele două superputeri se confruntă nu doar cu provocări regionale, ci și cu competiția pentru influență globală. China, sub conducerea președintelui Xi Jinping, își afirmă din ce în ce mai mult prezența la nivel global, folosindu-și resursele economice și tehnologice pentru a dezvolta parteneriate și inițiative în diverse părți ale lumii.

Deși o confruntare militară directă între SUA și China rămâne un scenariu dificil de prevăzut, tensiunile crescânde și creșterea capacității militare a ambelor țări ridică semne de întrebare cu privire la evoluția viitoare a relațiilor lor. În acest context, este esențială menținerea dialogului diplomatic și promovarea eforturilor de gestionare a crizelor pentru a evita un conflict major și a asigura stabilitatea și securitatea în regiune și la nivel global.

Follow Ionuț-Daniel Gorgovan:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *