Home » Blog » Arhiva » Trădători și trădători

Trădători și trădători

Intelligence Info - Descarcă PDFMacovei, Remus (2023), Trădători și trădători, Intelligence Info, 2:4, 26-38, https://www.intelligenceinfo.org/tradatori-si-tradatori/

 

Traitors and traitors

Abstract

In its long history, Romania has had no shortage of country traitors who, for various reasons, put themselves in the service of the enemies of the Romanian people. The actions taken by Romanian citizens occupying important positions in society who, during decisive confrontations with Romania’s enemies, carried out actions aimed at determining the Romanian troops to stop fighting and go over to the enemy’s side, proved to be of particular gravity.

Keywords: traitors, Sturza D. Alexandru, Conon Arămescu Donici, Mihai Maltopol, Romania

Rezumat

În îndelungata sa istorie România nu a dus lipsă de trădători de țară care din cele mai diverse motive s-au pus în slujba dușmanilor poporului român. De o gravitate deosebită  s-au dovedit acțiunile întreprinse de cetățenii români, ocupanți ai unor poziții importante în societate, care pe timpul unor confruntări decisive cu inamicii României, au desfășurat acțiuni prin  care se urmărea determinarea trupelor române să înceteze lupta și să treacă de partea inamicului.

Cuvinte cheie: trădători, Sturza D. Alexandru, Conon Arămescu Donici, Mihai Maltopol, România

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 4, Decembrie 2023, pp. 26-38
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/tradatori-si-tradatori/
© 2023 Remus Macovei. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Trădători și trădători

Col. (r) Remus Macovei[1]

remusmacovei@yahoo.com

[1] Asociația Ofițerilor în Rezervă din România

 

În îndelungata sa istorie România nu a dus lipsă de trădători de țară care din cele mai diverse motive s-au pus în slujba dușmanilor poporului român.

De o gravitate deosebită  s-au dovedit acțiunile întreprinse de cetățenii români, ocupanți ai unor poziții importante în societate, care pe timpul unor confruntări decisive cu inamicii României, au desfășurat acțiuni prin  care se urmărea determinarea trupelor române să înceteze lupta și să treacă de partea inamicului.

Colonelul Sturdza D.Alexandru, pe timpul luptelor  din Munții Vrancei în iarna 1916-1917, Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici, înaintea bătălei de la Mărășești din vara anului 1917 și colonelul Mihail Maltopol, pe timpul luptelor pentru apărarea Moldovei în vara anului 1944, au comis astfel de oribile fapte.

Colonel  Sturza D. Alexandru

La începutul anului 1917, opinia publică românească a fost bulversată de vestea dezertării la inamic a colonelului Sturdza D. Alexandru, fiul fostului premier Dimitrie A. Sturdza și ginerele unui alt fost prim ministru, Petre P. Carp.

Colonelul Sturdza D. Alexandru era unul din tinerii cu o educație aleasă, primită în familie de la profesori germani și francezi, studiile gimnaziale și universitare absolvindu-le la Jena și Breslau.

În perioada 1989-1901,va urma studii militare îa mai multor instituții din Germania, efectuând stagii de pregătire la diferite unități. La 17 noiembrie 1891 după absolvirea Școlii Militare din Hanovra, este primit în Armata Română, cu gradul de sublocotenent, dar nu se va întoarce în țară, servind în continuare în Armata germană.

În toamna anului 1901,revenit la București, va urma cursurile Școlii Superioare de Război, apoi  având o carieră extrem de promițătoare îndeplinind cu mult succes următoarele funcții: instructor la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, ataşat militar al României la Paris, comandant al Batalionului 6 Vânători cu care a participat al campania din Bulgaria  şi comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie.

În septembrie 1916, este numit la comanda Brigăzii7 Mixtă, în subordinea Armatei a II-a, comandată de generalul Alexandru Averescu. Brigada a primit misiunea de a împieica înaintarea inamicului pe văile Putnei și Zăbalei. Generalul Averescu Alexandru sesizează ezitările colonelului Sturdza D.Alexanderu care permanent se retrăgea din fața inamicului..

În această perioadă, colonelul Strdza D. Alexandru a întocmit un plan, ajutat de locotenentul colonel Constantin Crăiniceanu, fiul generalului Grigore Crăiniceanu, fost ministru de Război, să treacă la inamic. Pentru a înlătura pericolul prezentat de trupele ruse din Moldova, cei doi intenționau să formeze un corp de voluntari români care să lupte, alături de trupele germane și austro-ungare împotriva armatei ruse,

La 23 ianuarie/5 februarie 1917, colonelul Sturdza D. Alexandru  a trecut în liniile inamice. Gestul său a fost primit cu circumspecție de generalii  germani şi austro-ungari, care totuși i-au facilitat multiplicarea în 15.000 de exemplare a unui manifest, intitulat “Chemare ”, întocmit de colonelul trădător, care fusese verificat și aprobat de către generalul von Gerock.     Manifestul adresat ostaşilor români avea următorul conținut:

“  Eu Colonelul Sturdza D. Alexandru, cu care ați luptat cot la cot, vă trimit următoarea vorbă:

În  fruntea voastră vreau să fac o oștire nouă, bine înzestrată cu mașini de război și bine condusă de șefi inimoși.

Cu ea vreau să scăpăm ceea ce s-a pierdut, să alungăm din țar pe jefuitorul Rus și să facem ca mai repede să ne întoarcem la vetrele noastre.

Ne vor ajuta la aceasta, acei 200.000 prizonieri Români pe cari îi voi scăpa.

Repede trebuie să vă hotărâți, căci iată cum stăm acum.

Țara noastră și oștirea, a rătăcit sub conducerea nepricepută a unor capete slabe; două treimi din ținutul ei s-a pierdut, cealaltă treime, este prădată de Ruși; ei își bat joc de ofițerii și de soldații noștri și de sărmanii locuitori; ei necinstesc nepedepsiți femeile noastre; ei ne răpesc ultimile vite pe care le avem și ne-au împiedicat să lucrăm pământul. Averea țării s-a risipit și înstrăinat; dacă nu ne hotărâm de pe acum, noi vom muri de foamecu cu copii și nepoții. Ni se pregătește pribegia în străinătatea neagră: este vorba ca armata noastră să treacă Prutul, ca Guvernul să fugă rușinos la Cherson în Rusia, iar celor bogați, să li se înlesnească așezarea în orașe  depărtate rusești, robiți de legi asupritoare.

Ați fost amăgiți de cei mari prin cuvinte înșelătoare, despre un ideal național; ați văzut cum acest ideal s-a prăbușit din cauza ușurinței și ticăloșiei lor.

Treziți-vă și nu mai credeți minciunile ce vi le spun.

Victoria rușilo nu ne va scăpa, căci ea nu poate veni.

Disprețuiți pe cei care se încăpățânează a lega soarta noastră de armate străine, care nicăieri nu reușesc a fi învingătoare.

Mai bines mergem cu cei puțini, dar vrednici, cinstiți și tari.

Lepădați-vă de acei ce v-au înșelet amarnic.

Ați jurat crednță Țării, iar nu unor netrebnici care vă conduc la pieire.

Dacă aveți încredere în brațul nostru, în mintea și în sfatul meu, veniți îndată la mine.Vă aștept în munții Vrancei. Veți căpăta semen de la mine.

Voi elibera pe prizonierii noștri.

Totul este pregătit.

Cu ei vom forma o oaste nouă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejească, cu care vom recuceri ce s-a pierdut, vom reîntregi ce s-a stricat și vom da afară pe netrebnicii care ne-au adus în starea de astăzi.

Treceți fără  nicio întârziere cu arme cu tot spre mine, să scăpăm România.

Dumnezeu va binecuvânta fapta voastră.

Colonel Alexandru D. Sturdza  ”[1]

Acest document va fi difuzat trupelor române  prin diverse canale, inclusiv prin împrăștierea din avioane pe front sau în adâncimea apărării.

Rezultatul va fi zero, niciun militar român nu va da curs chemării colonelului Sturdza D. Alexandru.

Pe 26 februarie 1917, Consiliul de Razboi al Armatei a 2-a i-a declarat pe colonelul Sturdza D. Alexandru și locotenentul Constantin Wachmann  vinovati de dezertare la inamic si tradare si i-a condamnat în contumacie la moarte si degradare militara. Totodata, averea lor a fost confiscata, lui Sturdza fiindu-i imputate daune catre stat, în valoare de 10.000 de lei.

La 31 martie 1917, locotenentul colonel Constantin Crăiniceanu a fost executat în faţa militarilor pe care îi avusese în subordine.

După război trădătorul Sturdza D. Alexandru s-a stabilit în Germania, în partea finală a vieții stabilindu-se în Elveția. A făcut mai multe demersuri pe lângă autoritățile române, sperând să obțină clemența acestora, inclusiv pentru a putea reveni în țară. Toate s-au soldat cu eșecuri lamentabile.. În cazul să s-a dovedit că în România Mare nu este loc pentru trădători.

Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici

Reprezentanţii Biserici Ortodoxe Române rămaşi în teritoriul ocupat au avut de suportat o multitudine de abuzuri din partea armatei ocupante. O parte din preoţi au fost arestaţi pentru că au oficiat slujbe pentru victoria trupelor române, pentru că au pomenit la slujbe familia regală română, pentru că au făcut propagandă antigermană. În Dobrogea preoţii români au fost siliţi să oficieze slujbele în limba bulgară, un mare număr dintre aceştia au fost maltrataţi şi deportaţi în Bulgaria.

Ierarhii din teritoriul ocupat, în frunte cu Mitropolitul Primat, s-au supus cu docilitate ordinelor ocupantului sau reprezentanţilor politici germanofili.

Autorităţile germane au solicitat lui Virgil Arion, garantul Ministerului Cultelor, să realizeze un document care să fie distribuit populaţiei şi militarilor români din Moldova, înaintea începerii luptelor din vara anului 1917. Gala Galaction, administratorul Casei Bisericii, a întocmit o ciornă a unui astfel de document, căruia Lupu Costache, garantul Ministerului de Interne şi Virgil Arion i-au dat forma finală. La 24 iulie 1917, acest document va fi adus la  Mitropolie, de garanţii celor două ministere, fiind semnat de către Mitropolitul Primat. Pentru a da o mai mare credibilitate manifestului, acesta va obliga încă şapte prelaţi sâ semneze şi ei, cu toate că nu cunoşteau conţinutul documentului, garantându-le acestora că el îşi asumă întreaga răspundere.

Manifestul, denumit ”Chemarea Mitropolitului Primat, răspândit de aviaţia germană în tranşeele de pe frontul din Moldova şi la Iaşi, avea următorul conţinut:

Români moldoveni şi voi români de pretutindeni, adunaţi între Carpaţi şi Prut, auziţi glasul fraţilor voştri din România ocupată.

Oştile Puterilor Centrale sunt în trecătorile Carpaţilor, sunt la porţile de sus şi la porţile de jos ale Moldovei. Ele înaintează şi ţara va fi din nou cruntată în sângele ei.

Noi Mitropolitul Primat al României am îngenuncheat dinaintea altarului şi ne-am rugat Domnului pentru mântuirea poporului nostru şi s-a umplut biserica de Lumina  măririi Domnului şi asupra noastră a venit duhul cel bun ca să sfătuim Sfat de pace în cetatea noastră.

Ţara vrea pace! Prea mult a fost pus spre pustiire cuprinsul ţării. Peste cele patru aripi ale pământului a venit asupra noastră sfârşitul nostru.

Celelalte ale ţării au pierit; puterea noastră s-a surpat; mulţi din fii ţării au fost ucişi; alţii s-au risipit prin ţări străine, unde cuprinşi de foame se sfârşesc.

Dar Domnul Dumnezeu s-a îndurat de ţara aceasta. El a îmblânzit inima biruitorului către noi şi a făcut dint-însul tovarăşul nostru de muncă pentru mântuirea României.

Ţărani, târgoveţi, slujbaşi orice aţi fi, aveţi bună încredinţare că biruitorul care intră în Moldova nu e setos de răzbunare, nu ucide, nu jefuieşte, nu dă foc, nu pustieşte!

Aci în Muntenia, averile, casele, cinstea noastră a tuturor a fost respectată.

Laolaltă noi am muncit câmpiile ţării şi ele au dat roadă. Dumnezeu a potolit mânia războinicului şi a binecuvântat munca noatră comună.

Nu vă temeţi fraţilor şi nu apucaţi drumul pribegiei.

Cu dor şi gând de pace ne întoarcem către voi şi vă trimitem îndemn stăruitor să staţi şi să rămâneţi cu toţii la locurile voastre.

Aţi apărat ţara cu vrednicie. Datoria v-aţi făcut-o pe deplin. Mulţi dintr voi au căzut apărând moşia strămoşească. Astăzi puterile voastre sunt frânte. O singură datorie către ţară mai aveţi: să nu părăsiţi pământul ţării, să nu lipsiţi România de puterile voastre, să nu puneţi braţul vostru în slujba unei cauze străine.

Staţi pe loc fraţilor!

Rămâneţi între Carpaţi şi Prut, nu faceţi din acest râu românesc hotarul despărţitor între inimile voastre!

Rămâneţi pe pământul strămoşesc, lângă bisericile clădite de Ştefan Vodă cel sfânt; rămâneţi lângă mormintele străbunilor şi ale fraţilor voştri de luptă, lângă holdele cari şi de aici înainte vor hrăni neamul nostru.

Aveţi încredere în Marele şi milostivul Dumnezeu. Aveţi încredereîn pronia lui minunată care ridică pe cel surpat şi din dărâmături scoate din nou la faţa soarelui viaţa şi mai frumoasă ca înainte! Aveţi încreder în viitorul tulpinii româneşti!

Bucureşti 24 iulie 1917”[2]

Semnatarii Chemării Mitropolitului Primat :

Dr. Konon Ar. Donici, Arhiepiscop şi Mitropolit Primat

Teofil M. Ploeşteanu, Vicar

Arhiereu Valerian Râmniceanu, Vicar al Sf. Episcopii de Buzău

Arhiereu Meletie Constănţeanu, Vicar al Sf. Episcopii Dunării de jos

Iosif, Arhimandritul de scaun al Sf. Mitropolii

Econom Ovidiu Musceleanu, Director al Cancelariei Sf. Sinod şi al Consistoriului Bisericesc

Econom G.I. Gibescu, Directorul Cancelariei Sf. Mitropolii

Arhimandrit I.Scriban, Director şi profesor al Seminarului Central Bucureşti.[3]

Fapta nedemnă a acestor înalți ierarhi nu va rămâne nesancționată.

Luni, 26 noiembrie 1918, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie  şi Justiţie, Corneliu Manolescu- Râmniceanu, la deschiderea anului judecătoreasc referitor la Chemarea Mitropolitului Konon consemna :”Nu pot termina fără a vorbi şi de un fapt care trece în gravitatepe toate celelalte. În timpul ocupaţiunii s-au aruncat din aeroplane, nenumărate exemplare, în tranşeele soldaţilor noştri şi pe frontal armatei noastre, din Moldova un manifest intitulat;”Chemarea Mitropolitului Primat”.

Am speranţa că se va putea dovedi că aceste iscălituri au fost falsificate, căci nu este cu putinţă că atunci când în ajunul luptelor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz orice suflet românesc aştepta liberarea ţării, de pe scaunul cel mai înalt al Bisericii Ortodoxe să se aducă cele mai mari laude vrăşmaşului cari distrugea, devasta, nu cruţa nicio suferinţă, nicio umilire populaţiunii române şi să se îndemne la dezertare soldaţii care se aruncau în luptă, cu un eroism recunoscut şi admirat chiar de vrăşmaşii noştri, pentru apărarea ultimei porţiuni de teritoriu scăpat de invaziune. Nu este cu putinţă ca aceşti demnitari ai Bisericii române să fi spus soldaţilor noştri în acele moment că nu mai au nicio datorie de îndeplinit şi să-I facă să considere ca o cauză străină pentru braţul lor, cauza aliaţilor noştri, care continuau să verse  sângele pentru libertatea naţiunilor şi care prin luptele lor victorioase vin să ne aducă astăzi pe lângă libertatea ţării, întregirea neamului românesc. În interesul chiar al celor iscăliţi pe acest manifest, trebuie să se facă fără întârziere lumină şi după lumina Justiţiei. Ştiţi bine că fericirea cere indulgenţă şi ertare. Nu ne este însă permis să ertăm fapte care sunt adevărate crime în contra Patriei![4]

La 1 ianuarie 1919, Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici, este schimbat din funcţie şi se retrage în casele Mânăstirii Cernica, într-o locuinţă deosebit de modestă, unde va muri la 7 august 1922.

Toţi cei care au semnat Chemarea Mitropolitului Primat vor fi demişi din înaltele funcţii ocupate şi vor fi judecaţi de către Curtea Marţială a Corpului II Armată pentru trădare de ţară. După un proces care s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani nicio persoană nu va fi condamnată. Împotriva unora dintre semnattari s-a desfăşurat şi o cercetrae disciplinară de către o Comisie de judecată a  Corpului Didactic secundar şi superior, numită de Universitatea Bucureşti. La 28 februarie 1920 această comisie, condusă de Dimitrie Gusti îi achită pe acuzaţi de orice pedeapsă disciplinară. Cu toate acestea niciunul din aceşti prelaţi nu vor mai fi numiţi în înaltele funcţii ocupate anterior.

Colonel Mihai Maltopol

În perioada 1914-1942,Mihai Maltopol va avea o carieră militară normală. Pe parcursul celor 28 de ani va fi avansat la gradul de colonel, principalele funcții îndeplinite fiind: comandant al Regimentului 58 Artilerie (noiembrie 1939-octombrie 1940), șef Serviciu armament și muniții al Corpului 4 Armată (octombrie 1940-iunie 1941), șef Birou operații al Regimentului 4 Artilerie și Fortificații (iunie-august 1941), adjunctul comandantului Corpului 6 Armată (septembrie 1941-februarie 1942), comandant al Regimentului 1 Artilerie Călare (februarie 1942-ianuarie 1943).

Pe timpul bătăliei de la Stalingrad, a fost luat prizonier, fiind internat în lagărul Lagărul nr.97 de la Elabuga.[5]

Desfășoară o intensă activitate de convingere  a prizonierilor de răazboi români pentru a se înscrie în divizia de voluntari“Tudor Vladimirescu”

Ceea ce îl individualizează în raport cu ceilalți politruci comuniști  este activitatea susținută pentru a determina militarii diviziilor române active, care luptau în Moldova, să înceteze lupta și să treacă de partea rușilor

Momentul culminant al acțiunii trădătoare a colonelului Mihail Maltopol îl constituie conceperea și transmiterea, după obținera aprobării conducătorilor sovietici, unui apel adresat comandanților unităților românești care luptau pe frontul din Moldova în vara anului 1944.

Conținutul acestuia era următorul:

Comandanţilor de Unităţi române.

Cu inima strânsă de du­rere, urmărim tra­gedia unităţilor române, care mai sân­gerează încă pentru războ­iul german.

Şi acuma, înainte de a se sa­crifica şi ultimii Români, ne adresăm tu­turor Comandanţilor care comandă unităţile române şi le spunem: Noi, acei care sem­năm acest apel, am supravieţuit catastrofei de pe Don şi de la Stalingrad. Zgu­du­irea sufletească prin care am trecut atunci şi realităţile pe care le-am cunoscut după aceea ne-au făcut să putem ju­deca cum se cuvine situaţia în care am fost şi noi şi în care este pusă astăzi Armata şi ţara Noastră.

Ascul­taţi-ne bine: înfrângerea Nemţilor este sigură! Numai un timp relativ scurt mai desparte pe Nemţi de finalul înfrângerii. Dacă ţara Noastră va rămâne alături de Nemţi, se va prăbuşi odată cu ei. Şi pentru a reali­za acest dezastru, mai duceţi la moarte soldaţii pe care îi comandaţi?

Ce veţi răspunde când vi se va pune întrebarea: Nici acum, după atâtea înfrângeri germane şi în faţa forţei de neînvins a Armatei Sovietice, n-aţi înţeles că România este împinsă spre catastrofă? Şi dacă aţi înţeles aceasta, pentru ce aţi continuat să vărsaţi sângele românesc?       Nu puteţi răs­punde decât cu două vorbe: pentru nemţi! Dar cine continuă a se menţine în slujba Nemţilor va plăti cu capul său lipsa curajului de a se desface la timp din această cârdăşie mârşavă.

Aţi asistat pasivi sau, mai mult, aţi fost părtaşi la jocul pe care l-a făcut şi-l face Antonescu, miz­ând pe cartea germană, apropiind răz­boiul de graniţele României.

Faceţi acuma un act de salvare a ţării şi deschideţi-i drum spre o apropiere de Marile Demo­craţii, Rusia, Anglia şi America, învingă­toare în acest războiu.

Gândiţi-vă, nu e vorba numai de soarta Dumneavoastră, e vorba de ţara noastră scumpă, căreia şi noi îi închinăm toate gândurile noastre.

Faceţi Dvs. gestul pe care Antonescu nu-l va face. Nu-l va face fiindcă interesele lui, soarta lui, sunt prea strâns legate de ale lui Hitler. El va sân­gera ţara până la sfârşit şi va aduce răz­boiul şi pe teritoriul ei, prefă­când-o în praf şi cenuşă.

Terminaţi singuri războiul.

Treceţi cu unităţile de partea Ruşilor, când sun­teţi puşi în front.

Acţionaţi contra spa­telui, când sunteţi în rezervă.

Predaţi-vă partizanilor sovietici şi acţionaţi împreu­nă cu ei.

Procedând astfel, veţi obţine cruţarea vieţilor româneşti, pe care Nemţii le sacrifică. Iar la încheierea si­tuaţiei finale vă veţi prezenta poporului român în altă lumină, în faţa lumii între­gi, care luptă contra Germaniei. Uşurând înfrângerea Nemţilor, contribuind la destrămarea frontului lor, aţi uşura ţării noastre ieşirea din războiu şi i-aţi evita astfel nefericirea de a se mai găsi în tabăra celor învinşi, în momentul doborârii lor definitive. Am putea obţine, în acest caz, uşurări pentru ţara noastră la încheierea păcii mondiale.

Şi apoi nu uitaţi Ardealul! Singura şansă de a-l recăpăta este de a câştiga bunăvoin­ţa Marlor Democraţii învingătoare. Dar pentru aceasta trebuie să facem dovada că merităm încrederea lor. Iar în caz că vom fi nevoiţi a intra în luptă contra Ungurilor pentru Ardeal, cu cine vom lupta, dacă lăsaţi să se distrugă şi ultimele Divizii româneşti?

A salva pe soldaţii şi ofiţerii ce-i comandaţi de la moarte sigură, printr-o capitulare onorabilă şi raţională, înseam­nă a-i dărui ţării. Ca prizonieri la Ruşi, vă veţi bucura, ca şi noi, de regimul prevăzut de convenţiile internaţionale.

Trimiteţi oameni de încredere spre a lua contact cu reprezentanţii noştri, domnii colonel Mihail Maltopol şi lt. col. Nicolae Cambrea, care se află aici, pe front.

Procedând astfel, nu trădaţi şi nu vă dezonoraţi, ci dimpotrivă, rămâneţi credincioşi intereselor reale ale ţării.

Şi ţara, şi oamenii ce-i aveţi sub comandă, şi familiile lor vă vor binecuvânta”.[6]

Documentul este semnat de 17 ofițeri: col. Mihai Maltopol, comandant Regimentul 1 Artilerie Călăreață; lt.col. Nicolae Cambrea,  șef Stat Major Divizia 6 Infanterie; lt.col. Dan , ajutor comandant Regiment 91 Infanterie; mr. Dinescu, comandant Batalion II/ Regimentul 32 Infanterie; mr. Badea L.Marin, commandant Batalion/ Regimentul 3 Tancuriș mr.C. Smirnov, comandant Divizion 1/ Regimentul 36 Artlerie; mr. I.Petrini, Regimentul 1 Artilerie Călăreață/ Divizia 1 Cavalerie;mr. J.Borșan, Regimentul 7 Artilerie; mr. D. Pădeanu, comandant Batalion I/ Regimentul 27 Infanterie Bacău, intendent Ionescu, Divizia 20 Infanterie, maior J. Buzoianu, regimentul 9 Dorobanți, maior D. Prelipceanu, Divizia 20 Infanterie, maior G. Genoveanu, Divizia 5 Infanterie, maior Herescu, Batalionul 6 Infanterie Ușoară, maior Pantazi, Regimentul 24 Artilerie, maior Haupt, adjutantul Diviziei 5 Infanterie.[7]

(Semnatarii Apelului adresat militarilor români

(Semnatarii Apelului adresat militarilor români)

Apelul  nu a avut rezultatele scontate, nicio subunitate, unitate sau mare unitate netrecând de partea rușilor.

După 23 august 1944, Mihail Maltopol revine în țară, fiind încadrat Ofițer controlor la Direcția  superioară a controlului pentru aplicarea armistițiului, din cadrul Ministerului de Război, funcție pe care o va îndeplini în perioada  august 1945- august 1947.

La 22 noiembrie 1944, colonelul Mihail Maltopol, constatând că mulți dintre camarazii săi colonei au fost avansați la gradul de general,fără a avea “meritele “sale, a solicitat  imperativ, printr-un memoriu adresat conducerii PCR, să fie și el avansat.la gradul de general. Cererea îi va fi rezolvată favorabil, în anul 1946, acesta primind mult meritata stea de general.

După decembrie 1989,  strada “Dreaptă” din Sectorul 1 București va fi redenumită “Maltopol”.  Solicitarea reprezentanților societății civile pentru schimbarea denumirii străzii, fiind nedemn ca numele unui trădător de țară să fie atribuit unei străzi, nu va fi rezolvată nici până în ziua de astăzi.

Concluzii

Cei trei  trădători, erau persoane influente în societate sau în Armata Română.

Dacă Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici, în vărstă de 80 de ani, era bolnav Nicolae Iorga considerându-l “un bătrân mărginit şi aproape căzut în copilărie[8], ceilalți doi erau în floarea vârstei, având în față posibilitatea realizării unor cariere militare sau politice de succes.

Fiecare trădător își are propria motivație.

Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici a semnat manifestul redactat de români, la solicitarea ocupanților germani, din prea multă supunere  față de aceștia.

Colonelul Strdza D. Alexandru, de formație germană, își justifică gestul nu prin atașamentul față de Puterile Centrale, ci prin teama de Rusia, el visându-se un fel de salvator al României.

În cazul colonelului Mihail Maltopol gestul său trebuie căutat în speranța scăpării din iadul existent în lagăre, precum și în reluarea și realizarea unei cariere militare superioare , după încheierea victorioasă a războiului de către Uniunea Sovietică.

Pentru cei trei trădători nu a contat nicio clipă faptul că actul lor s-a desfășurat în momente extrem de complexe pentru statul român. În 1916-1917, când evoluţia nefavorabilă a acţiunilor militare a permis ocuparea de către trupele Puterilor Centrale a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, cei doi trădători cereau militarilor români care apărau Moldova, să nu mai lupte și să depună armele. În perioada aprilie-august 1944, când se contura pericolul ocupării României de către trupele sovietice, colonelul Mihail Maltopol repetă scenariul din Primul Război Mondial, solicitând ostașilor români să înceteze lupta și să întoarcă armele împotriva germanilor.

Documentele răspândite în tranșeele ocupate de soldații români, în primul și în Al Doilea Război Mondial, nu se vor materializa în creşterea numărului dezertorilor, în scăderea capacităţii de luptă a subunităţilor, unităţilor și marilor unități române. Deasemenea, nu s-a constatat  scăderea încrederii în victorie în confruntările care au urmat.

Cel mai semnificativ din acest punct de vedere este faptul că  ruşinosul mesaj transmis de Mitropolitul Primat, Conon Arămescu Donici nu a avut niciun efect măcar asupra preoţilor militari din Serviciul Religios al Armatei, care fusese înfiinţat în 1915 de către acesta. Contrar îndemnului de a capitula în faţa cotropitorului, comportamentul preoţilor militari pe timpul luptelor de la Mărăşti. Mărăşeşti şi Oituz a fost exemplar.

În timpul și după terminarea Războiului Reîntregirii României trădătorii de țară au fost aspru sancționați-locotenentul colonel Constantin Crăiniceanu a fost executat, iar colonelul Sturdza D.Alexandru a fost condamnat la moarte în contumacie, el nebeneficiind de clemența autorităților române.

După 23 august 1944, trădătorii de neam și țară dintre militarii care își încălcaseră jurământul  militar, vor beneficia de ascensiunea URSS, ocupând funcții de conducere în statul român, precum și în Armata populară, în curs de formare. Aceștia, din păcate nu vor uita jurământul depus în URSS, prin care se obligau să lupte pentru o prietenie trainică cu Uniunea Sovietică și păstrarea cu sfințenie a frăției de arme cu Armata Roșie.

Faptul că astăzi, numele de Maltopol, trădător de țară, este atribuit unei străzi din București, spune multe despre democrația instaurată după evenimentele din decembrie 1989.

Note

[1] Romulus Scărișoreanu, Fragmente din Războiul 1916-1918. Istorisiri documentate, Ediția a II-a, Tipatul Cavalerei, 1934, p.200-201

[2] Vasile Th. Cancicov – Jurnal din vremea ocupaţiei, vol. 2, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2016, pag.397 – 398

[3] Ibidem, pag. 398

[4] Constantin Claudiu Cotan – Biserica Ortodoxă Română în timpul Primului Război Mondial, Ed. Universitară, Bucureşti, 2015, pag.166-167

[5] Ministerul Afacerilor Externe al României,Institutul Diplomatic Român, Agenția Arhivelor Federale ale Rusiei, Arhivele Militare de Stat ale Rusiei, Prizonierii de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956, Ed. Monitorul Oficial, 2013, p.276

[6] Ion Anton Datcu Jurământul, în faţa propagandei, https://paginiromanesti.ca/2011/04/15, (accesat la 31iulie 2023),

[7] Dintre aceștia Mihai Maltopol, Nicolae Cambrea și Mircea haupt vor fi avansați la gradul de general și vor ocupa funcții importante în ierarhia militară după 23 august 1944.

[8] Constantin Claudiu Cotan – Biserica Ortodoxă Română în timpul Primului Război Mondial, Ed. Universitară, Bucureşti, 2015, p.184

Follow Remus Macovei:
Col.(rtg) Remus Macovei, email: remusmacovei@yahoo.com Președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”filiala județeană Constanța Vicepreședinte al Asociației Ofițerilor din România filiala județeană Constanța Autor al 25 de lucrări cu tematică istorico-militară

3 Responses

  1. mihalcea ion adrian
    | Răspunde

    Interesant

  2. mihalcea ion adrian
    | Răspunde

    Rvin si spun ca ndoind sa aaug nimic fata d exmplle citate doresc doar sa spun ca exmplu un petre Carp desi a fost contra intrarii in razboi alturi de Rusia, Franta fost prtea germanilor dar motivul ete unul inalt patiotic si la fl ca si Marghiloman cu aciasi orientar politica daa in Rusia u isbucna Rvolutia Romania exact in conjuctura din anii d ddupa razboi ra o alta gubrnie taista .Doar revolutia din octombrie si prabusira tarimului ne-a salvat d cizma ruseasca cu toate formidabill nostre aliane si citez o povst:

    „Se mai spune că în timpul unei călătorii spre Viena, Ministrul de Externe rus a aflat că în același tren călătorea și P.P. Carp. El și-a manifestat dorința să i se facă cunoștință cu Petre P. Carp, iar când l-a văzut, l-a întâmpinat exclamând: ,,În fine, pot să cunosc și eu pe faimosul filogerman Petre P.Carp”. Iar acesta i-a răspuns în acel moment : ,,Eu nu sunt filogerman, eu sunt rusofob!””

    Nota mea: Ca si majoritatea romanilor 🙂

    • mihalcea ion adrian
      | Răspunde

      Corectez:
      Revin si spun ca nedorind sa adaug nimic fata de exemplele citate doresc doar sa spun ca de exmplu un Petre Carp a fost un mare patriot desi a fost contra intrarii in razboi alturi de Rusia si Franta si a fost de prtea germanilor dar motivul este unul inalt patiotic si la fel ca si Marghiloman cu aceiasi orientare politica fata razboi daca in Rusia nu isbucnea Revolutia, Romania exact in conjuctura din anii de dupa razboi dar cu o Rusie tot tarista ajungea o alta gubernie taista.Doar revolutia din octombrie si prabusirea tarismului ne-a salvat de cizma ruseasca cu toate formidabill nostre alianete si citez o poveste cred ca adevarata:

      “Se mai spune că în timpul unei călătorii spre Viena, Ministrul de Externe rus a aflat că în același tren călătorea și P.P. Carp. El și-a manifestat dorința să i se facă cunoștință cu Petre P. Carp, iar când l-a văzut, l-a întâmpinat exclamând: ,,În fine, pot să cunosc și eu pe faimosul filogerman Petre P.Carp”. Iar acesta i-a răspuns în acel moment : ,,Eu nu sunt filogerman, eu sunt rusofob!””

      Nota mea: Ca si majoritatea romanilor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *