
Conferențiar universitar doctor Paul Claudiu Cotîrleț- istoric și om politic român
Paul Claudiu Cotîrlțet s-a născuta la data de 21 iunie 1988 în orașul Gheorghe Gheorghiu Dej ( actualul oraș Onești), județul Bacău. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 2010. A urmat cursurile masterului Diplomație și Istorie Politică în secolul XIX-XX în perioada 2010-2012, master urmat la aceeași facultate. Și-a desăvârșit studiile cu obținerea Titlului de Doctor în Istorie în anul 2017. Teza cu titlul Politică, Fotbal și Diplomație în Peninsula Balcanică ( 1896-1933) a reprezentat o noutate în cercetarea științifică. A intrat prin concurs la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” cu gradul academic de lector universitar în anul 2019.
Din octombrie 2022 este conferențiar universitar la Departamentul de Limbă și Literatura Română și Științele Comunicării, Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din orașul Bacău. În paralel a urmat și cursuri postuniversitare la Institutul Diplomatic Român și Colegiul Național de Apărare.
Ca și experiență profesională a fost consilier parlamentar în mai multe legislaturi, secretar de stat în Ministerul Culturii , subprefect al județului Bacău. În prezent este deputat de Neamț, membru al mai multor comisii parlamentare. Este secretar al Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților.
A susținut lucrări și studii la mai multe conferințe, seminarii și la alte activități cultural-științifice.
Publicații
Politică, Fotbal și Diplomație în Peninsula Balcanică ( 1896-1933) – Editura Magic Print Onești, 2018, Bacău
Caiet de Seminar: Celebrăm România 1918-2018 – Editura Paideia, 2018, București
Noua utopie – Editura Paideia, 2018, București
Ergonomie ( couator) Editura Alma Mater, 2021 Bacău
O istorie a clubului Petrolul Moinești în interviuri și imagini, Editura Magic Print Onești , 2021, Bacău
Încrederea generației neîncrederii, Editura Astra Museum, 2022, Sibiu
Religion and Sport in the Middle East Societies. How to Make Them Unite People Again? A glace into Modern History. Editura Astra Museum, 2022, Sibiu
Un intelectual sub lupa Securității. Documente, mărturii și interviuri, Editura Astra Museum, 2023, Sibiu