Recenzia cărții: Norrie MacQueen (2006). Peacekeeping and the International System, Editura Routledge. Lucrarea lui Norrie MacQueen a apărut în anul 2006, la Editura Routledge, este structurată pe 11 capitole și conține un număr de 290 de pagini. Lucrarea se încadrează în domeniile științifice relații internaționale și studii de securitate.
Această lucrare ar putea fi socotită un fel de codex al muncii de informații externe, cu rădăcini biblice, un adevărat îndreptar despre activitatea de informații externe.
Dezbaterile de idei despre surprindere – în mod predominant, surpriza militară strategică – au produs o abundentă literatură de specialitate, dar și o cantitate apreciabilă de explicații relativ la eșecurile trecute, fără să se ajungă însă la unele concluzii, care să îmbunătățească teoriile în domeniu. Aprofundând analiza pe diferite domenii de manifestare, surprinderea, în general, este considerată un important factor de modificare a raportului de forțe și se argumentează că acțiunile prin surprindere au drept scop paralizarea voinței și a capacității adversarului de a opune rezistență organizată, împiedicarea acestuia să ia contramăsuri oportune și eficiente, pentru ca, în final, să-l oblige să accepte lupta în condiții dezavantajoase.
Serviciile de informații interne, externe și militare, serviciile de securitate și alte departamente de informații și protecție realizează cunoașterea, prevenirea, contracararea sau înlăturarea, după caz, a amenințărilor la adresa securității naționale. În asigurarea stării de securitate, un rol fundamental îl reprezintă cunoașterea disfuncționalităților, vulnerabilităților, factorilor de risc, amenințărilor și pericolelor la adresa acesteia, care se realizează prin identificarea/transmiterea de către alte organe competente, a priorităților informaționale, căutarea și obținerea de informații Pentru securitate, analiza/prelucrarea acestora și transmiterea/diseminarea acestora către factorii de decizie împuterniciți din punct de vedere legal pentru prevenirea și contracararea deciziilor. Acest obiectiv se realizează prin acțiunile operative specifice structurilor de informații, instituțiilor statului, integrate organic în administrația statului, pe baza unui suport juridic adecvat, a responsabilității depline a autorităților politice și a controlului parlamentar.
Recenzia cărții: Sorin Aparaschivei (2021). Serviciul Britanic de Informații în România (1916 – 1950). Editura Militară, București, ISBN: 9789733212003. Despre acțiunile de ansamblu ale British Intelligence Service (Serviciul britanic de informații n.a), dar care mai conține organizarea și evoluția Serviciului Român de Informații și contrainformații, care pentru această perioadă s-a aflat în strânsă relație de colaborare și schimbare cu omologii britanici, chiar și în momentele în care România și Marea Britanie se aflau în tabere adverse.
Securitatea internațională a fost afectată încă de la începutul secolului al XX-lea de un nou domeniu care avea să revoluționeze legile războiului. Pe lângă nivelul militar, domeniul nuclear a creat schimbări atât din punct de vedere social, cât și politic, datorită puterii exercitate prin deținerea unui arsenal nuclear, care asigură putere și stabilitate. Evenimentele istorice care au implicat și componenta nucleară au pus în pericol umanitatea, motiv pentru care armelor nucleare li se acordă în continuare o atenție sporită internațională, atât în ceea ce privește legislația, tratatele internaționale, cât și observarea directă a Organizației Națiunilor Unite, prin Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
Astăzi, mai mult ca oricând, tot mai multe date şi informaţii circulă prin tot mai numeroase canale de informare. Abundenţa datelor de care dispunem astăzi impune o tratare realistă: o mare parte din informaţii sunt redundante, iar multe dintre acestea sunt nefolositoare beneficiarilor. Analistul în „intelligence” are rolul de „filtru al informaţiilor” pentru factorii de decizie care operează cu un volum mare de informaţii. În aceste condiţii, se pune întrebarea cine furnizează informaţii exacte, valoroase şi oportune, şi cine prezintă ştiri sau evenimente fără valoare fără a le plasa în context, fără a le interpreta rolul.
Regiunea est-europeană a creat întotdeauna un spațiu de interacțiune între marile puteri ale Europei de Est și de Vest în diferite epoci din istoria europeană. Nu doar un contact și o regiune de interacțiune între Europa, Asia și Orientul Mijlociu (Africa), ci și un pivot al mediului de securitate european, cel mai adesea formând o axă reală pe care această scenă de confruntare între puteri se poate apleca într-una sau cealaltă parte. Putem spune că regiunea est-europeană a format cu sute de ani în urmă (odată cu apariția puterii otomane și presiunea acesteia asupra puterilor occidentale, apariția puterii țariste și mai târziu sovietice) o axă pivot care a determinat configurația geopolitică a lumii. și a condus succesiv la mărirea sau decăderea unui imperiu sau a altuia. Într-adevăr, echilibrul dintre puterile occidentale și Imperiul Otoman, iar mai târziu între Imperiul Austro-Ungar și Puterile de Est, precum Imperiul Otoman și Imperiul Țarist, a fost stabilit timp de câteva sute de ani chiar în această axă pivot a Europei de Est. . Din acest motiv, situația politică și militară a teritoriilor acoperite de axa pivot a fost întotdeauna una deosebită. Această axă pivot a Europei a pornit de la Marea Baltică și a fost în general dispusă peste fâșia continentală unde astăzi se află țări precum Estonia, Letonia și Lituania, o parte a Poloniei (Pomerania și o parte a Sileziei), Republica Cehă, partea de vest a României actuale, și o parte din Serbia. Această poziționare geografică a axei pivot a dus la o permanentă tulburare politică și la schimbarea granițelor în regiunile menționate. Referindu-ne exclusiv la modul în care această axă pivot a intersectat teritoriul actual al României, observăm că în trecerea sa de la nord la sud cuprindea Satu Mare, Oradea, Arad, Timişoara şi Reşita. Oradea a jucat întotdeauna un rol important în Europa Central-Estică, NATO recunoscând Centrul de Excelență NATO HUMINT (HCOE) ca o organizație strategică cu o contribuție remarcabilă la dezvoltarea capacității de Inteligență Umană în cadrul Alianței.
Recenzia cărții: Ovidiu Boureanu și Petru Ștețcu (2021) Inteligence-ul românesc – trecut, prezent și viitor. Coordonatori: Stan Petrescu și Tiberiu Tănase. Editura Concordia, ISBN 978-606-627-173-8, Manualul intitulat Inteligența românească – trecut, prezent și viitor acoperă o vastă problemă a inteligenței românești desfășurată în cele mai grele perioade ale istoriei noastre naționale, de la teorie la practică. Se arată că autorii vor atrage curiozitatea atât a profesioniștilor din domeniu, cât și a celor din afară către acesta.
Mărturii importante despre momentul 23 august 1944 deţinem şi ca urmare a existenţei, în Arhivele Naţionale ale României – Fondul „Manuscrise”, a Memoriului de activitate al lt.col. Traian Borcescu, şeful Secţiei a II-a Contrainformaţii din cadrul Serviciului Special de Informaţii (SSI). Ofiţerul, din postura sa de conducător al structurii SSI-ului cu atribuţii în ceea ce priveşte cunoaşterea şi combaterea fenomenelor care puteau atinge ordinea şi stabilitatea internă a ţării în timp de război, este unul din participanţii direcţi la acţiunea de pregătire a actului, demonstrând, încă o dată, că această îndrăzneaţă acţiune de alăturare a României la coaliţia Naţiunilor Unite nu s-a făcut ad-hoc, ci a necesitat un plan minuţios elaborat la care SSI-ul a contribuit prin reprezentanţii săi care şi-au făcut pe deplin datoria faţa de ţară, ca şi în alte momente sau evenimente de mare importanţă pentru România.