Dinamica puterii: Informație, influență, memorie strategică

Într-o epocă în care frontierele dintre pace și conflict devin tot mai poroase, iar diferența dintre fapt, interpretare și manipulare se comprimă la viteza unui flux digital, miza centrală rămâne aceeași: cine înțelege primul, decide primul. Revista Intelligence Info își asumă, consecvent, rolul de platformă trimestrială pentru dezbaterea riguroasă a domeniilor intelligence, geopolitică și securitate.
Numărul de față propune o arhitectură tematică coerentă, în care analiza informației se întâlnește cu psihologia influenței, memoria istorică, competiția geo-economică și transformarea tehnologică. În cuprinsul publicat al ediției regăsim domeniile Intelligence, Istorie, Geopolitică, Securitate și Știința Informației, precum și articolele care structurează această conversație strategică.

„Flota-fantomă” a federației ruse și implicațiile sale asupra securității zonei Mării Negre

Articolul de față examinează procesul de consolidare a „flotei-fantomă” a Federației Ruse ca instrument hibrid de proiecție a puterii în bazinul Mării Negre și evaluează implicațiile acesteia asupra securității maritime, energetice, de mediu și juridice a regiunii. Demersul evidențiază modul în care regimul de sancțiuni occidentale, în special mecanismul de plafonare a prețului petrolului, a determinat adaptări structurale ale exporturilor energetice rusești, favorizând apariția unei rețele opace de nave vechi, slab reglementate și dificil de monitorizat, utilizate pentru eludarea restricțiilor internaționale. Din punct de vedere metodologic, analiza se bazează pe literatura de specialitate din domeniile studiilor de securitate și relațiilor internaționale, pe rapoarte oficiale și articole de presă relevante din perioada 2022 – 2026, care au semnalat folosirea sistematică, de către Federația Rusă, a Zonelor Economice Exclusive (ZEE), inclusiv a României, ca spații „gri” situate sub pragul legalității, unde responsabilitatea juridică este diluată. O atenție specială este acordată dimensiunii de mediu, prin exemplificarea dezastrului ecologic din strâmtoarea Kerci (decembrie 2024), considerat cea mai mare catastrofă ecologică din Marea Neagră în secolul al XXI – lea.

Controlul informației și competiția pentru putere în mediul digital

Globalizarea, tehnologia și comunicarea formează o triadă interdependentă, în care dinamica fiecărui element este condiționată de celelalte două. Articolul de față analizează patologiile comunicării generate de dezvoltarea accelerată a mediului digital și de integrarea acestuia în procesele globale de informare și influență. Lucrarea evidențiază transformarea ecosistemului digital într-un spațiu de confruntare simbolică, marcat de manipulare, propagandă computațională, dezinformare și polarizare socială. Analiza are la bază literatura de specialitate din domeniul comunicării, studiilor de securitate și mediului digital, și urmărește descrierea modului în care acționează principalele mecanisme prin care algoritmii, boții, trolii și narațiunile strategice distorsionează circuitul informațional și afectează formarea opiniei publice. Sunt examinate efectele acestor disfuncții asupra încrederii în instituțiile statului, asupra proceselor democratice și asupra coeziunii sociale. Concluziile arată că patologiile comunicării nu reprezintă fenomene accidentale, ci sunt vulnerabilități structurale ale erei digitale, care pun în dezbatere rolul culturii de securitate, bazată pe gândire critică, alfabetizare media și consolidarea rezilienței societale.

Articles without specifying another CC license are licensed under CC BY-NC-ND.