Analysis of the Russian-Chechen conflict from a military perspective

The Russian-Chechen conflict burst out on September 6th, 1991, when the Chechen Republic proclaimed its independence from the Russian Federation. This action of the Chechens was not recognized by the authorities in Moscow, as it violated the provisions of the Russian Federation’s Constitution. Chechen leader Dudaev took a number of political and social decisions that were not well received by Russia. He dissolved the Chechen Parliament and banned any opposition to its authority. In addition, a series of persecutions began against Russians living in Chechnya. Dudaev created paramilitary groups and hired mercenaries devoted only to him. The Moscow government refused to recognize Dudaev’s regime. The leaders of Chechnya refused to sign the Russian Federation Treaty, which displeased the Russians. Under these conditions, in December 1994, the Russian Army entered Chechnya to oust Dudaev. A bloody war followed, culminating in the fight between the Russians and Chechens for the capital of Chechnya, Groznya, but also with guerrilla actions carried out by Chechen paramilitary groups in the mountainous and hard-to-reach areas of their country. A peace treaty was finally signed in May 1997. Nevertheless, this proved to be short-lived, as tensions between Russia and Chechnya flared up again in August 1999, when armed groups of Chechens attacked villages in the Republic of Dagestan. Under these conditions, Vladimir Putin threatened with a new military intervention in Chechnya, which materialized in September 1999. Heavy fighting took place, ending with the Russian troops occupying the main cities in Chechnya. In spite of this, the Chechens did not surrender. They briefly seized some cities and committed numerous terrorist attacks during 2000. The forceful intervention of the Russian security forces and the elimination of the paramilitary groups’ leaders led to the gradual de-escalation of the conflict. In 2009, the Russian leader Medvedev declared that in Chechnya „life has normalized to some extent” (Chechnya profile – Timeline 2018).

Istoria Serviciului Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv, și strategiile de intelligence

La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înfiinţat a Serviciului Român  de Informații – ca autoritate administrativă autonomă a statului român cu competenţă materială în interiorul ţării privind obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor referitoare la ameninţările interne şi externe la adresa siguranţei naţionale iar la 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României şi sunt stabilite organele de stat care au atribuţii în acest domeniu: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justitiei.

Program de formare – ”MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR DE SECURITATE”

postat în: Media, Open Access 0

Universitatea Româno-Americană vă oferă oportunitatea să vă perfecționați cunoștințele în domeniul securității informațiilor prin participarea la programul de formare „Managementul Informațiilor de Securitate” (MIS, seria XII). Sesiunile de instruire se vor derula în perioada 31.03. – 20.05.2023, vinerea, de la ora 17:00 la 20:00 și sâmbăta, de la ora 09:00 la 12:00. Prima și ultima sesiune vor fi organizate față-în-față, în sala 223 din campusul URA, iar celelalte sesiuni se vor derula online, prin intermediul platformei MS Teams. Formatori MIS Prof.univ.dr. Neculae … Citeşte mai mult

Mecanisme de control democratic al activității serviciilor de informații

Analiza comparativă a diferitelor mecanisme de control sau supraveghere parlamentară a activităţii de informaţii scoate în evidenţă analogii, dar şi deosebiri, datorate sistemelor politice şi actelor legislative care fundamentează această activitate. Iniţiativa constituirii unor mecanisme de control democratic asupra activităţii secrete de informaţii aparţine S.U.A. Ulterior, au procedat similar şi alte state democratice europene, astfel că, până laînceputul anilor ’80, un număr de 12 democraţii occidentale au instituit proceduri specifice de control parlamentar asupra structurilor informative, prin comisii de specialitate, ale căror competenţe au fost precizate în timp. După căderea „cortinei de fier” în anii ’90 şi instaurarea democraţiei şi a statului de drept în fostele ţări socialiste din Europa centrală şi de răsărit, structurile informative ale acestora au fost supuse, de asemenea, controlului parlamentar.

Epistemologia activității de intelligence

Sfetcu, Nicolae (2023), Epistemologia activității de intelligence, Intelligence Info, 2:2, 3-10, DOI: 10.58679/II34081, https://www.intelligenceinfo.org/epistemologia-activitatii-de-intelligence/   Epistemology of intelligence Abstract In intelligence, epistemology is the study of threat knowledge and how threat is understood in the field of intelligence analysis. Most definitions of intelligence activity do not take into account the fact that the normative epistemic status of the analyzed information is knowledge and not an inferior alternative. The counter-arguments to the epistemological status of intelligence activity are their action-oriented purpose, … Citeşte mai mult

Paradigme în mediul internațional de securitate

Totalitatea ideilor şi a teoriilor este un cumul care armonizat poate da naştere unei gândiri unitare. O paradigmă este un model ştiinţific care dă soluţii unor probleme concrete, reale şi imediate într-o anumită disciplină. O paradigmă este răspunsul la mai multe interogaţii. O paradigmă de securitate este o teorie unitară ce oferă probleme şi soluţii asupra sistemului internaţional de securitate. Este ceea ce savanţii americani numesc mainstream, curentul principal de gândire al momentului. O paradigmă de secu¬ritate este un cadru unic, ordonat care conţine asumpţii, ipoteze, axiome despre sistemul internaţional de securitate.

Controlul parlamentar al serviciilor de informații

Dezbaterile privind instituirea formelor de supraveghere şi control democratic asupra serviciilor de informaţii ale statului român au condus, în timp, la identificarea celor care corespund raţiunii sociale pentru care acestea au fost create. Cadrul democratic de dezvoltare a României, configurat de Constituţie şi ansamblul legislaţiei naţionale, a creat condiţiile exercitării controlului parlamentar concret şi permanent asupra serviciilor de informaţii, precum şi a altor forme de supraveghere, specifice statului de drept.

Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale

Informaţia a devenit una din marile fapte ale gândirii abia la începutul secolului al XX-lea, caracterizat prin intensificarea descoperirilor ştiinţifice şi ofensiva aplicării inovaţiilor tehnice în sfera productivă. În acest context, informaţia a intrat masiv în limbajul unor ştiinţe (naturale, exacte, sociale), pentru ca apoi să se impună ca termen operaţional de specialitate în limbajul tehnologic, cu accepţiuni diferite, în funcţie de domeniul în care era utilizat.

Controlul asupra Intelligence –ului

Un rol decisiv în realizarea controlului democratic asupra Intelligence-lui (agențiile /serviciile de informații) ale unu stat îl au puterile statului (Legislativul, Executivul şi Puterea judecătorească), precum şi societatea civilă, inclusiv mass-media, care contribuie permanent, prin informarea susținerea largă a unui asemenea demers. La acestea se adaugă doi actori instituționali cu rol deosebit în controlul aplicării politicii naționale de securitate şi al bugetului corespunzător: Avocatul Poporului și Curtea de Conturi. În statele moderne, Intelligence-ul (agențiile/ serviciile de informații) joacă un rol vital în  susținerea politicii interne, externe şi de apărare, prin furnizarea de informații relevante şi monitorizarea riscurilor şi amenințărilor privind securitatea națională .

NATO’s involvement in cyber defence

Cyberspace is an operational domain for the North Atlantic Alliance, and cyber defence is part of NATO’s fundamental mission called collective defence. NATO is an intergovernmental organization that is aware of the negative impact that cyber attacks launched against the critical infrastructures of member states can have. NATO’s most important responsibility is the collective defence of allies against security threats from all sectors, including cyberspace.

1 2 3 4 6

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.