Lansarea volumului Human-Led, AI-Enabled: A Practical Guide to Thriving in the AI Era, semnat de domnul Mohammed Benzakour, a deschis o dezbatere care a depășit registrul obișnuit al inovației tehnologice și a adus în prim-plan raportul dintre performanța inteligenței artificiale și responsabilitatea umană. Moderată de doamna Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, întâlnirea l-a avut ca invitat special pe domnul Adrian-Victor Vevera, director general al ICI București, iar dialogul a revelat o întrebare esențială: câtă autonomie poate fi transferată tehnologiei fără a diminua capacitatea omului de a controla, valida și decide?
Perspectiva propusă de Mohammed Benzakour a plasat inteligența artificială într-o relație de complementaritate cu omul. Automatizarea unor activități profesionale nu a fost prezentată ca finalitate, ci ca parte a unei transformări mai ample a modului de lucru. Tehnologia a putut prelua sarcini, accelera procese și extinde accesul la informație, însă valoarea rezultatului a continuat să depindă de expertiză, discernământ și responsabilitate. În acest sens, formula human-led, AI-enabled a exprimat mai mult decât un principiu de utilizare a unui instrument: a afirmat necesitatea menținerii unei ierarhii clare între capacitatea tehnologică și decizia umană.
Doamna Mireille Rădoi a integrat această problematică într-o perspectivă mai largă asupra cunoașterii, subliniind implicit relevanța spațiului educațional și cultural într-un moment în care accesul la informație a devenit tot mai puternic mediat de tehnologie. Adaptarea la inteligența artificială nu a presupus, în această logică, doar însușirea unor competențe tehnice, ci și cultivarea unei relații critice cu informația și cu mecanismele prin care aceasta a fost produsă.
Intervenția domnului Adrian-Victor Vevera a conferit dezbaterii dimensiunea sa strategică. Caracterizarea AI drept, simultan, „prieten” și „inamic” a surprins ambivalența unei tehnologii al cărei impact nu a putut fi separat de modul în care a fost construită, alimentată cu date și integrată în procesele de lucru. Problema nu a mai fost, astfel, dacă inteligența artificială trebuia utilizată, ci în ce condiții utilizarea ei a rămas compatibilă cu menținerea controlului uman.
În centrul acestei relații s-a aflat problema datelor. Distincția dintre informații valide și date „otrăvite”, precum și referirea la halucinațiile generate de sistemele AI au pus în evidență limitele unei încrederi automate în răspunsul algoritmic. Coerența formală a unui rezultat nu i-a garantat corectitudinea, după cum viteza de procesare nu a eliminat nevoia de verificare. Tocmai de aceea, competența în utilizarea inteligenței artificiale nu s-a redus la formularea unor solicitări eficiente, ci a presupus capacitatea de a evalua critic informația produsă și de a identifica limitele sistemului care a generat-o.
Din această perspectivă, intervenția directorului ICI București a mutat discuția dincolo de utilizatorul individual, spre capacitatea instituțională și autonomia tehnologică. Folosirea unor servicii AI nu a echivalat cu deținerea controlului asupra tehnologiei. Infrastructura, securitatea cibernetică, guvernanța, calitatea datelor și resursele necesare funcționării sistemelor au devenit componente ale unei capacități strategice proprii. Referirea la infrastructura dezvoltată în România și la integrarea acesteia în ecosistemul european a evidențiat diferența dintre simplul consum de tehnologie și participarea efectivă la dezvoltarea și administrarea acesteia.
În ansamblu, dezbaterea a conturat o idee cu implicații mai largi decât tema inteligenței artificiale: progresul tehnologic nu a diminuat responsabilitatea umană, ci a făcut-o mai importantă. Cu cât sistemele au devenit mai rapide și mai persuasive, cu atât verificarea, interpretarea și asumarea deciziei au rămas mai greu de delegat.
Pentru analiza de intelligence, această concluzie are o relevanță directă. Inteligența artificială poate extinde capacitatea de procesare a informației, dar nu elimină necesitatea judecății analitice. Valoarea rezultatului depinde, în continuare, de capacitatea omului de a distinge între informație și aparența informației.
Divizia de Istorie a Știintei, din cadrul Academiei Române, a fost prezenta la dezbatere și s-a alăturat evenimentului, prin intermediul domnului profesor dr. Tiberiu Tănase, împreună cu un prestigios colectiv de cercetare. Domnul profesor doctor Tiberiu Tanase, din partea Academiei Române (CRIFST / DIS) este Secretar al Diviziei de Istoria Științei (DIS) din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), implicat activ în cercetarea istorică și organizarea de conferințe științifice naționale și internaționale. Diploma de merit Stiintific din partea CRIFST și Director executiv al Institutului de Studii și Analize Politico-Militare și de Securitate (ISIAS), coordonând proiecte de cercetare strategică și analiză privind riscurile și amenințările contemporane.
Colectivul de Cercetare și Cooperare, pentru acest eveniment, al Diviziei de Istoria Științei, din cadrul Academiei Române, s-a bucurat de prezența domnului profesor doctor Tiberiu Tănase și a unei prestigioase componențe: doamna profesor doctor cercetător Ioana Petcu, domnul Cristian Mirancea, expert în intelligence și membru al Clubului de Intelligence, domnul Nicolae Sfetcu, editor și redactor șef al publicației Intelligence Info, doamna doctorand Diana Nițescu , domnul Daniel Roșu și domnul avocat Liviu Turcu.
Lasă un răspuns