Blog Full

26 sept. 2026

Inteligența artificială sub autoritatea judecății umane

de Dan Alexandru Năstase | postat în: Media | 0

Lansarea volumului Human-Led, AI-Enabled: A Practical Guide to Thriving in the AI Era, semnat de domnul Mohammed Benzakour, a deschis o dezbatere care a depășit registrul obișnuit al inovației tehnologice și a adus în prim-plan raportul dintre performanța inteligenței artificiale și responsabilitatea umană. Moderată de doamna Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, întâlnirea l-a avut ca invitat special pe domnul Adrian-Victor Vevera, director general al ICI București, iar dialogul a revelat o întrebare esențială: câtă autonomie poate fi transferată tehnologiei fără a diminua capacitatea omului de a controla, valida și decide?

Perspectiva propusă de Mohammed Benzakour a plasat inteligența artificială într-o relație de complementaritate cu omul. Automatizarea unor activități profesionale nu a fost prezentată ca finalitate, ci ca parte a unei transformări mai ample a modului de lucru. Tehnologia a putut prelua sarcini, accelera procese și extinde accesul la informație, însă valoarea rezultatului a continuat să depindă de expertiză, discernământ și responsabilitate. În acest sens, formula human-led, AI-enabled a exprimat mai mult decât un principiu de utilizare a unui instrument: a afirmat necesitatea menținerii unei ierarhii clare între capacitatea tehnologică și decizia umană.

Doamna Mireille Rădoi a integrat această problematică într-o perspectivă mai largă asupra cunoașterii, subliniind implicit relevanța spațiului educațional și cultural într-un moment în care accesul la informație a devenit tot mai puternic mediat de tehnologie. Adaptarea la inteligența artificială nu a presupus, în această logică, doar însușirea unor competențe tehnice, ci și cultivarea unei relații critice cu informația și cu mecanismele prin care aceasta a fost produsă.

Intervenția domnului Adrian-Victor Vevera a conferit dezbaterii dimensiunea sa strategică. Caracterizarea AI drept, simultan, „prieten” și „inamic” a surprins ambivalența unei tehnologii al cărei impact nu a putut fi separat de modul în care a fost construită, alimentată cu date și integrată în procesele de lucru. Problema nu a mai fost, astfel, dacă inteligența artificială trebuia utilizată, ci în ce condiții utilizarea ei a rămas compatibilă cu menținerea controlului uman.

În centrul acestei relații s-a aflat problema datelor. Distincția dintre informații valide și date „otrăvite”, precum și referirea la halucinațiile generate de sistemele AI au pus în evidență limitele unei încrederi automate în răspunsul algoritmic. Coerența formală a unui rezultat nu i-a garantat corectitudinea, după cum viteza de procesare nu a eliminat nevoia de verificare. Tocmai de aceea, competența în utilizarea inteligenței artificiale nu s-a redus la formularea unor solicitări eficiente, ci a presupus capacitatea de a evalua critic informația produsă și de a identifica limitele sistemului care a generat-o.

Din această perspectivă, intervenția directorului ICI București a mutat discuția dincolo de utilizatorul individual, spre capacitatea instituțională și autonomia tehnologică. Folosirea unor servicii AI nu a echivalat cu deținerea controlului asupra tehnologiei. Infrastructura, securitatea cibernetică, guvernanța, calitatea datelor și resursele necesare funcționării sistemelor au devenit componente ale unei capacități strategice proprii. Referirea la infrastructura dezvoltată în România și la integrarea acesteia în ecosistemul european a evidențiat diferența dintre simplul consum de tehnologie și participarea efectivă la dezvoltarea și administrarea acesteia.

În ansamblu, dezbaterea a conturat o idee cu implicații mai largi decât tema inteligenței artificiale: progresul tehnologic nu a diminuat responsabilitatea umană, ci a făcut-o mai importantă. Cu cât sistemele au devenit mai rapide și mai persuasive, cu atât verificarea, interpretarea și asumarea deciziei au rămas mai greu de delegat.

Pentru analiza de intelligence, această concluzie are o relevanță directă. Inteligența artificială poate extinde capacitatea de procesare a informației, dar nu elimină necesitatea judecății analitice. Valoarea rezultatului depinde, în continuare, de capacitatea omului de a distinge între informație și aparența informației.

Divizia de Istorie a Știintei, din cadrul Academiei Române, a fost prezenta la dezbatere și s-a alăturat evenimentului, prin intermediul domnului profesor dr. Tiberiu Tănase, împreună cu un prestigios colectiv de cercetare. Domnul profesor doctor Tiberiu Tanase, din partea Academiei Române (CRIFST / DIS) este Secretar al Diviziei de Istoria Științei (DIS) din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), implicat activ în cercetarea istorică și organizarea de conferințe științifice naționale și internaționale. Diploma de merit Stiintific din partea CRIFST și Director executiv al Institutului de Studii și Analize Politico-Militare și de Securitate (ISIAS), coordonând proiecte de cercetare strategică și analiză privind riscurile și amenințările contemporane.

Colectivul de Cercetare și Cooperare, pentru acest eveniment, al Diviziei de Istoria Științei, din cadrul Academiei Române, s-a bucurat de prezența domnului profesor doctor Tiberiu Tănase și a unei prestigioase componențe: doamna profesor doctor cercetător Ioana Petcu, domnul Cristian Mirancea, expert în intelligence și membru al Clubului de Intelligence, domnul Nicolae Sfetcu, editor și redactor șef al publicației Intelligence Info, doamna doctorand Diana Nițescu , domnul Daniel Roșu și domnul avocat Liviu Turcu.

25 sept. 2026

MultiMedia Publishing modernizează infrastructura revistei academice Intelligence Info și introduce un flux editorial integral online

de Nicolae Sfetcu | postat în: Media | 0

Intelligence Info trece treptat la o infrastructură editorială bazată pe OJS, metadate academice extinse, identificatori DOI și procese digitale standardizate

MultiMedia Publishing anunță o etapă importantă în dezvoltarea revistei academice pe care o administrează — Intelligence Info — prin modernizarea infrastructurii editoriale, extinderea funcționalităților multilingve și trecerea treptată la un flux de procesare integral online.

Procesul de tranziție este deja în desfășurare și va continua până la 1 ianuarie 2027, perioadă în care platforma editorială și site-ul revistei vor funcționa în paralel cu procedurile existente, pentru testare, ajustare și migrarea graduală a activităților.

Obiectivul principal este construirea unei infrastructuri editoriale mai clare, mai transparente și mai bine adaptate cerințelor actuale ale comunicării științifice, ale serviciilor de metadate și ale bazelor de date academice.

De la site de publicare la o infrastructură academică completă

În ultimii ani, revista a trecut printr-un proces continuu de dezvoltare. Site-ul a fost restructurat, a fost extinsă versiunea multilingvă și au fost revizuite politicile editoriale, de copyright, Open Access, peer review, etică academică și arhivare.

O atenție deosebită a fost acordată metadatelor academice, deoarece vizibilitatea unui articol nu mai depinde exclusiv de publicarea sa pe o pagină web. Titlul, autorii, afilierea, rezumatul, cuvintele-cheie, DOI-ul, limba, tipul documentului, licența și relațiile dintre diferite versiuni ale unei lucrări trebuie să poată fi identificate și prelucrate corect de motoare de căutare academice, agregatoare, servicii bibliografice și infrastructuri internaționale de cercetare.

În paralel, au fost introduse și dezvoltate instrumente pentru afișarea și urmărirea indicatorilor bibliometrici, pe baza datelor disponibile prin servicii academice și infrastructuri de identificare și citare. Aceste informații au rol orientativ și contribuie la o mai bună înțelegere a vizibilității și circulației lucrărilor publicate.

Această evoluție a făcut necesară și trecerea de la un model în care publicarea era gestionată în mare parte manual, prin pagini web și corespondență directă, la un flux editorial exclusiv online, mai apropiat de standardele utilizate de revistele academice moderne.

OJS devine platforma editorială principală

Pentru administrarea procesului editorial a fost implementat Open Journal Systems (OJS), una dintre cele mai utilizate platforme open-source pentru publicarea și gestionarea revistelor academice.

Noua infrastructură permite gestionarea într-un singur sistem a etapelor principale ale procesului editorial:

înregistrarea autorilor și evaluatorilor;
transmiterea manuscriselor;
verificarea inițială;
desemnarea editorilor;
evaluarea peer review;
comunicarea dintre autori, evaluatori și editori;
solicitarea și încărcarea reviziilor;
decizia editorială;
pregătirea pentru publicare;
gestionarea metadatelor;
publicarea numerelor și articolelor.

Această schimbare nu urmărește doar simplificarea activității editoriale. Ea este necesară și pentru o mai bună compatibilitate cu cerințele serviciilor moderne de indexare și descoperire academică, care se bazează într-o măsură tot mai mare pe metadate standardizate, identificatori persistenți și fluxuri editoriale documentabile.

Platforma editorială comună poate fi accesată la:

https://journals.telework.ro/

În perioada de tranziție, revista își păstrează site-ul propriu, care rămâne principalul spațiu public de prezentare, arhivă, politici editoriale, articole, noutăți și informații pentru cititori.

Trecerea la noul sistem se va face gradual până la 1 ianuarie 2027

MultiMedia Publishing a ales o migrare graduală, nu o schimbare bruscă.

Până la 1 ianuarie 2027, platforma OJS și site-ul revistei se află într-o perioadă de testare, verificare și optimizare. În această etapă vor fi urmărite atât problemele tehnice, cât și experiența autorilor, evaluatorilor, editorilor și cititorilor.

Observațiile privind:

transmiterea manuscriselor;
crearea și completarea profilurilor;
navigarea în OJS;
versiunile lingvistice;
formularele;
metadatele;
afișarea articolelor;
funcționalitatea site-urilor;
eventualele erori sau neclarități

sunt binevenite și vor fi luate în considerare în procesul de definitivare a infrastructurii.

Scopul este ca, de la 1 ianuarie 2027, procesarea manuscriselor academice să se desfășoare în principal prin fluxul online al platformei editoriale.

Taxa de publicare academică: 10 EUR pentru fiecare material acceptat

Începând cu noul sistem editorial, pentru fiecare articol academic acceptat pentru publicare în reviste se aplică o taxă de 10 EUR.

Taxa nu este o taxă de transmitere și nu este o taxă de peer review.

În cazul revistelor, ea se achită numai după acceptarea articolului și nu influențează în niciun fel decizia editorială.

Valoarea a fost menținută deliberat la un nivel redus și are rolul de a acoperi doar o parte din costurile reale ale procesului de publicare academică.

Publicarea presupune mult mai mult decât afișarea unui fișier PDF pe un site. Pentru fiecare articol sunt necesare, după caz:

verificarea și completarea manuală a metadatelor;
normalizarea numelor autorilor și a afilierilor;
verificarea identificatorilor ORCID;
pregătirea și înregistrarea DOI-urilor;
verificarea referințelor și informațiilor bibliografice;
formatarea articolului;
tehnoredactarea;
pregătirea fișierelor finale;
integrarea în numărul revistei;
pregătirea și tehnoredactarea numerelor digitale;
pregătirea versiunilor tipărite;
costurile efective ale exemplarelor tipărite;
administrarea platformelor;
întreținerea site-urilor;
serviciile de hosting;
arhivarea și conservarea fișierelor;
înregistrarea și întreținerea metadatelor;
administrarea editorială curentă.

O mare parte dintre aceste activități sunt efectuate manual.

Taxa de 10 EUR nu reprezintă, așadar, „plata acceptării” unui articol, ci o contribuție redusă la costurile tehnice și editoriale care apar după ce lucrarea a fost acceptată.

Publicarea gratuită rămâne posibilă

Introducerea taxei pentru articolele academice nu înseamnă eliminarea posibilității de a publica gratuit pe site-ul revistei.

Autorii pot continua să propună articole jurnalistice, analize, opinii, comentarii, materiale de informare și alte texte destinate secțiunii Media, în funcție de profilul site-ului.

Aceste materiale pot fi publicate gratuit dacă sunt considerate relevante de redacție.

Ele vor fi însă clar diferențiate de articolele academice:

nu vor fi incluse în volumele și numerele academice ale revistelor;
nu vor fi considerate articole recenzate;
nu vor primi DOI;
nu vor fi prezentate în metadate ca articole academice ale revistei.

Această separare este necesară pentru ca statutul academic al articolelor publicate în reviste să rămână clar și verificabil.

Membrii echipelor editoriale vor fi invitați să își confirme participarea

Odată cu introducerea OJS și restructurarea echipei editoriale, membrii actuali ai revistei vor primi mesaje pentru confirmarea continuării activității.

După confirmare, aceștia vor fi rugați să își completeze profilurile online.

Profilurile pot include, după caz:

numele complet;
afilierea instituțională;
domeniile de expertiză;
ORCID;
datele necesare activității editoriale;
limbile utilizate;
interesele de evaluare.

Această etapă este importantă atât pentru actualizarea evidențelor interne, cât și pentru funcționarea corectă a procesului editorial online.

Membrii care nu mai doresc sau nu mai pot participa la activitatea revistelor vor putea comunica acest lucru simplu prin răspunsul la mesajul primit.

Apel deschis către cercetători, cadre universitare și specialiști

Revista își extinde în continuare comunitatea academică și invită cercetători, cadre universitare și specialiști cu experiență relevantă să se înscrie pentru participarea la activitatea editorială.

Sunt disponibile roluri precum:

membri ai echipelor editoriale;
membri ai structurilor științifice, acolo unde acestea există;
editori de secțiune;
evaluatori / recenzori;
colaboratori academici.

Selecția se realizează pe baza profilului academic, experienței și domeniului de competență.

Formularul de candidatură: https://www.intelligenceinfo.org/colegiul-editorial/candidaturi-pentru-echipa-revistei/.

Manuscrisele academice pot fi transmise direct online

Autorii care doresc să publice în revistă sunt invitați să utilizeze, pe măsură ce fluxurile sunt activate, sistemul online de transmitere a manuscriselor.

Transmitere manuscrise: https://journals.telework.ro/intelligence/ro/about/submissions.

Platforma permite autorilor să urmărească mai ușor stadiul manuscrisului și să păstreze într-un singur loc comunicarea și versiunile documentului.

O infrastructură comună, identități editoriale distincte

Deși revista utilizează aceeași infrastructură tehnică cu alte reviste și este administrată de același editor, își păstrează:

identitatea editorială;
domeniul de interes;
echipa;
politicile specifice;
arhiva;
site-ul propriu;
ISSN-ul;
structura numerelor;
comunitatea de autori și cititori.

Platforma comună are rolul de a standardiza partea tehnică și administrativă, nu de a uniformiza profilul științific al revistelor.

O etapă deschisă observațiilor și sugestiilor

Perioada până la 1 ianuarie 2027 trebuie privită și ca o etapă de consultare practică.

Orice observație privind modul de funcționare al noii platforme, formularele, textele, navigarea, profilurile, politicile sau fluxul editorial este binevenită.

Într-un sistem academic utilizat de autori, evaluatori, editori și cititori cu nevoi diferite, problemele reale apar adesea numai în utilizare.

Din acest motiv, MultiMedia Publishing va continua să ajusteze platforma pe baza experienței efective a utilizatorilor.

Intelligence Info: https://www.intelligenceinfo.org/

Despre MultiMedia Publishing

MultiMedia Publishing administrează și dezvoltă proiecte editoriale, academice și digitale, inclusiv patru reviste Cunoașterea Științifică, Intelligence Info, IT & C și Index Academic.

Prin noua infrastructură editorială, obiectivul este dezvoltarea unui sistem sustenabil de publicare academică, bazat pe acces deschis, identificatori persistenți, metadate de calitate, procese editoriale transparente și compatibilitate cât mai bună cu infrastructurile moderne de comunicare științifică.

Contact

MultiMedia Publishing
București, România
Email: office@multimedia.com.ro
Tel./WhatsApp: 0745526896
Web: https://www.telework.ro/ro/multimedia-srl-ro/

24 sept. 2026

Fake news: de la reflexul de a crede la disciplina de a verifica

de Dan Alexandru Năstase | postat în: Media | 0

Într-un ecosistem informațional în care o informație poate ajunge la mii de oameni înainte de a fi verificată, problema fake news depășește granițele presei și intră în sfera securității cognitive. Dezbaterea „Cum recunoști o știre falsă?”, organizată la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în deschiderea Festivalului Strada de C’Arte, a pus în lumină tocmai această schimbare de perspectivă: dezinformarea nu reprezintă doar un conținut fals, ci un mecanism care exploatează încrederea, emoția și graba de a reacționa.

Componența întâlnirii a susținut această abordare multidisciplinară. Moderatorii, conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general al BCU „Carol I”, și Flaviu George Predescu, scriitor și jurnalist, redactorul sef al revistei edactor-șef adjunct al revistei De Spiritu et Anima și redactor al revistei Luceafărul de dimineață. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și realizator al emisiunii „De Ce Citim” (DC News).

Moderatorii au orientat dialogul spre responsabilitatea individuală și instituțională în raport cu informația. Invitații — prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA, prof. Carmen Ion, cadru didactic și fondatoarea Festivalului Boovie, Cristina Tatu, director general adjunct al AGERPRES, și cadru univ. dr. Sarmiza Andronic, de la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării a Universității de Vest din Timisoara — au abordat, din perspective diferite, aceeași vulnerabilitate: momentul în care verificarea este înlocuită de familiaritate, autoritate aparentă sau reacție emoțională.

Semnificația intervențiilor nu a stat, însă, în inventarierea unor exemple de știri false, ci în explicarea modului în care falsul ajunge să dobândească aparența credibilității. Discuția a arătat că un mesaj nu trebuie să fie riguros argumentat pentru a deveni eficient. Uneori este suficient să confirme o convingere deja existentă, să copieze identitatea vizuală a unei instituții cunoscute sau să fie transmis de o persoană percepută drept autoritate. Din perspectiva Intelligence, această observație este esențială: forța de persuasiune a unei informații nu îi garantează valoarea. Credibilitatea reală presupune o sursă identificabilă, un traseu informațional verificabil și confirmări independente.

Doamna Alina Bârgăoanu a plasat problema în zona mecanismelor cognitive și a alfabetizării digitale, iar exemplele evocate au demonstrat cât de ușor pot fi exploatate eroarea de confirmare, efectul de halo sau încrederea acordată unor interfețe care reproduc aparența unor servicii legitime. Sensul mai larg al acestor observații a fost acela că dezinformarea funcționează eficient tocmai pentru că valorifică reflexe umane firești, nu pentru că publicul ar fi în mod necesar lipsit de discernământ.

Doamna Carmen Ion a extins discuția spre dimensiunea educațională și a atras atenția asupra faptului că alfabetizarea media nu poate fi rezervată exclusiv adolescenților. Ideea a mutat accentul de la protejarea unei categorii de vârstă la construirea unei reziliențe sociale mai largi: dacă profesorii, părinții și adulții activi în spațiul public nu dezvoltă aceleași reflexe de verificare, vulnerabilitatea informațională se perpetuează de la o generație la alta.

Intervențiile doamnelor Cristina Tatu și Sarmiza Andronic au readus analiza la o regulă fundamentală: revenirea la sursa informației. În jurnalism, această practică înseamnă documentare, confirmare și asumare editorială; în Intelligence, ea se traduce prin evaluarea credibilității sursei, coroborare și reconstruirea lanțului informațional. Dezbaterea a reliefat astfel o distincție esențială: numărul distribuirilor sau impactul emoțional nu transformă un mesaj într-o informație validă. Ceea ce contează este capacitatea de a stabili cine a formulat afirmația, pe ce bază, cu ce interes și prin ce surse independente poate fi verificată.

În același registru, discuția despre inteligența artificială a accentuat dificultatea evaluări…

bazate exclusiv pe aparență. Textele, imaginile și materialele audio-video pot fi produse astăzi cu un grad ridicat de plauzibilitate, iar această evoluție tehnologică face tot mai necesare reflexele clasice ale analizei de Intelligence: evaluarea sursei, contextualizarea, separarea faptelor de opinii, identificarea interesului emitentului și coroborarea informației.

Privite împreună, ideile formulate în cadrul dezbaterii au conturat fake news drept o problemă de reziliență informațională, nu doar de corectitudine factuală. Biblioteca, școala, universitatea și presa au apărut astfel nu doar ca furnizori de informație, ci ca infrastructuri ale încrederii. Într-un spațiu public în care manipularea mizează pe viteză, emoție și repetare, răspunsul cel mai solid rămâne disciplina verificării: identificarea sursei, căutarea confirmărilor și înțelegerea contextului înainte ca informația să fie acceptată sau transmisă mai departe. În esență, aceasta este și logica gândirii de tip Intelligence: nu reacția rapidă la informație, ci evaluarea ei înainte de transformarea în judecată.

Dezbaterea s-a bucurat de prezența domnului profesor dr Tiberiu Tănase, secretar al DIS- CRIFST – red adj al revistei Studii și Comunicari din Academia Romana și al revistelor Intelligence Info, Index Academic , Studii și Comunicari și director executiv al Institutului pentru Studii de Intelligence și Analiză Strategică și a domnului Cristian Mirancea, expert in Intelligence și membru al Clubului de Intelligence

20 sept. 2026

Războaiele din ecrane: Ecranosfera și convergența războiului cibernetic, informațional și cognitiv în era inteligenței artificiale

de Dona Tudor | postat în: Arhiva, Numărul 4, Știința informațiilor, Volumul 5 | 0

Screen Wars: The Ecranosphere and the Convergence of Cyber, Information, and Cognitive Warfare in the Age of Artificial Intelligence

Dona TUDOR[1]
donatudor@gmail.com
[1] Divizia de Istoria Științei (DIS)/Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române

Abstract

This paper examines the transformation of the contemporary conflict environment through the convergence of cyberspace, the information environment and the cognitive dimension. It proposes, as a working hypothesis, the concept of the “screensphere” (ecranosphere), understood as the socio-technical environment generated by the continuous interaction between individuals, screens, networks, digital platforms and algorithms. Within this environment, hostile action may target not only infrastructure or information, but also perception, trust, judgement and decision-making. The study distinguishes cyber warfare, information warfare and cognitive warfare, analyses their increasing convergence under artificial intelligence, and critically discusses recent literature warning both about the expansion of the conflict domain and about the conceptual stretching of cognitive warfare. The paper argues that the screen has become more than a communication channel: it is increasingly a strategic interface connecting infrastructure, information and the human mind, requiring integrated cyber, informational and cognitive resilience.

Keywords: screensphere; cyber warfare; information warfare; cognitive warfare; artificial intelligence; disinformation; cognitive resilience

Rezumat

În acest proiect de cercetare îmi propun să examinez transformarea mediului contemporan de confruntare prin suprapunerea spațiului cibernetic, a mediului informațional și a dimensiunii cognitive. Îmi propun ca ipoteză de lucru, conceptul de „ecranosferă”, înțeles drept mediul socio-tehnic format prin interacțiunea continuă dintre individ, ecrane, rețele, platforme digitale și algoritmi.

În acest mediu, atacul nu mai urmărește exclusiv infrastructura sau informația, ci influențarea percepției, încrederii, judecata și decizia. Lucrarea delimitează războiul cibernetic, războiul informațional și războiul cognitiv, analizează convergența lor accelerată de inteligența artificială și discută critic literatura recentă care avertizează atât asupra extinderii câmpului confruntării, cât și asupra riscului de «conceptual stretching» al noțiunii de război cognitiv.

Concluzia susține că ecranul a devenit nu doar un canal de transmitere, ci o interfață strategică între infrastructură, informație și mintea umană, ceea ce impune dezvoltarea simultană a rezilienței cibernetice, informaționale și cognitive.

Cuvinte cheie: ecranosferă, război cibernetic, război informațional, război cognitiv, inteligență artificială, dezinformare, reziliență cognitivă

INTELLIGENCE INFO, Volumul 5, Numărul 4, Decembrie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/razboaiele-din-ecrane-ecranosfera/
© 2026 Dona TUDOR. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.
Licența CC BY 4.0

1. Introducere

1.1. De la atmosferă la ecranosferă

Omul a trăit milenii privind cerul pentru a citi semnele lumii.

Astăzi, o parte tot mai mare a realității este citită prin ecran. Telefonul, televizorul, calculatorul și tableta nu mai sunt simple obiecte tehnice, ci porți permanente către un mediu informațional care însoțește individul aproape fără întrerupere.

Prin ecrane se transmit știri, imagini de război, avertismente, propagandă, date, opinii și interpretări concurente. Informația devine, simultan, resursă, armă și mediu.

Pornind de la această mutație, în această comunicare propun termenul de „ecranosferă” ca instrument conceptual de lucru.

Nu este vorba despre un termen consacrat în doctrina NATO sau în literatura academică internațională, ci despre o propunere analitică menită să numească spațiul socio-tehnic în care omul, ecranul, rețeaua, platforma și algoritmul funcționează ca un ansamblu.

Ecranosfera nu substituie noțiunile de cyberspace, information environment sau cognitive domain; ecranosfera încearcă să surprindă locul în care acestea devin perceptibile și operative pentru individ: interfața ecranului.

Întrebarea centrală este în ce măsură ecranul a devenit o interfață strategică prin care confruntarea cibernetică, informațională și cognitivă se poate manifesta simultan asupra societății și individului.

Ipoteza este că, odată cu generalizarea platformelor digitale și cu accelerarea inteligenței artificiale, cele trei tipuri de confruntare tind să se suprapună, iar vulnerabilitatea tehnică se poate transforma în vulnerabilitate informațională și, în cele din urmă, cognitivă.

1.2- Stadiul actual al cercetării și dezbaterii internaționale

Literatura de securitate din ultimii ani indică o deplasare a atenției de la atacul exclusiv asupra infrastructurilor către lupta pentru percepție, interpretare și decizie.

Raportul NATO Science & Technology Organization dedicat războiului cognitiv, publicat în 2025, tratează mediul cognitiv ca pe o componentă în creștere a războiului modern și analizează efectele asupra comportamentului, deciziei și rezilienței.

NATO Allied Command Transformation menține, la rândul său, Cognitive Warfare (războiul cognitiv) ca domeniu de dezvoltare conceptuală, asociat degradării raționalității și exploatării vulnerabilităților cognitive (NATO STO, Organizația NATO pentru știință și tehnologie) 2025; NATO ACT (Comandamentul Aliat pentru Transformare a NATO, Norfolk, Virginia), 2025–2026).^[2]

În 2026, cercetarea CCDCOE (Centrul de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică Cooperativă, Tallinn) a făcut un pas suplimentar. Korobeynikov, Davydiuk și Mokhor propun o abordare «structure-centric», mutând analiza de la instrumentele și efectele vizibile către vulnerabilitățile structurale ale sistemelor socio-tehnice.

Autorii disting războiul cognitiv de războiul informațional și introduc ideea de «cognitive decoherence», adică pierderea capacității unui sistem de a menține o percepție coerentă, o identitate strategică și o capacitate de adaptare (Korobeynikov, Davydiuk & Mokhor, 2026).^[3]

Câmpul este însă contestat.

Deppe și Schaal atrag atenția asupra riscului de «conceptual stretching»: dacă aproape orice influență asupra percepției este numită război cognitiv, conceptul devine dificil de delimitat de propagandă, război informațional, amenințări hibride sau Foreign Information Manipulation and Interference – FIMI. Critica lor obligă la o folosire prudentă a termenilor și la diferențierea între atacul asupra datelor, manipularea conținutului și intervenția asupra mecanismelor de interpretare și decizie (Deppe & Schaal, 2024).^[4]

O a doua dezbatere recentă privește inteligența artificială.

NATO StratCom COE (Centrul de Excelență NATO pentru Comunicare Strategică, Riga ) arată în 2026 că dezinformarea automatizată evoluează de la spam și boți simpli către sisteme capabile să imite comportamentul uman, să adopte identități credibile și să participe în conversații, ceea ce permite fabricarea unui fals consens și amplificarea manipulării la scară.^[5]

În paralel, mediul academic discută trecerea de la «AI pe câmpul de luptă» la «AI în camera de decizie»: sisteme care nu doar identifică ținte, ci pot influența evaluarea amenințărilor și chiar deliberarea privind recurgerea la forță (Bergmanis-Korāts & Chia Tee Hiang, 2026; Erskine, 2025).^[6]

A treia direcție de cercetare privește chiar actul de a vedea războiul. Huelss arată că integrarea inteligenței artificiale în sistemele militare de observare, comandă și control schimbă raportul dintre vedere, cunoaștere și decizie.^[7]

Pe măsură ce percepția este mediată de senzori, fuziune de date și algoritmi, omul riscă să primească o realitate deja procesată. Această problemă poate fi extinsă și în spațiul civil: utilizatorul nu privește pur și simplu lumea prin ecran; el privește o lume selectată, ordonată și uneori generată algoritmic (Huelss, 2025).

În dezbaterea internațională din 2025–2026 se conturează astfel patru teme majore:

-delimitarea conceptuală a războiului cognitiv;

-reziliența sistemelor socio-tehnice;

– folosirea inteligenței artificiale în operațiile de influență;

-rolul AI în percepția și decizia strategică.

Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetare în Domeniul Dezarmării (UNIDIR – United Nations Institute for Disarmament Research) și Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI – Stockholm International Peace Research Institute) adaugă dimensiunea normativă, insistând asupra guvernanței, responsabilității, riscurilor de escaladare și efectelor AI asupra păcii și securității internaționale (UNIDIR, 2025–2026; SIPRI, 2025–2026).^[8]

1.3. Trei războaie, trei obiecte ale atacului

Pentru claritatea analizei, comunicarea diferențiază cele trei forme de confruntare după obiectul principal al atacului.

Războiul cibernetic atacă în primul rând sistemele: rețele, baze de date, servicii, aplicații și infrastructuri digitale. Un atac poate bloca instituții, cripta registre, întrerupe servicii și produce efecte directe în viața socială fără traversarea fizică a frontierei.

Războiul informațional atacă în primul rând conținutul și mediul de circulație al informației. El poate selecta, distorsiona, combina adevărul cu falsul, amplifica anumite narațiuni și satura spațiul public până când verificarea devine dificilă. Obiectivul nu este întotdeauna convingerea publicului de un singur adevăr alternativ; poate fi suficientă erodarea încrederii în orice sursă, instituție sau criteriu de verificare.

Războiul cognitiv, în sensul restrâns folosit în această lucrare, vizează mecanismele prin care individul și grupul interpretează informația și iau decizii. Ținta devine judecata: atenția, memoria, percepția, predispozițiile, frica, furia, oboseala, reflexele de grup și încrederea. Nu orice persuasiune este război cognitiv. Termenul devine justificat atunci când influența este sistematică, strategică și urmărește obținerea unui avantaj prin degradarea capacității adversarului de a interpreta coerent și de a decide autonom.

În ecranosferă, aceste trei niveluri se pot succeda sau suprapune. Un atac asupra unei infrastructuri produce indisponibilitate; indisponibilitatea produce narațiuni și zvonuri; narațiunile produc teamă, neîncredere sau reacții colective.

Invers, o operație informațională poate pregăti un atac cibernetic prin inginerie socială, iar efectul cognitiv poate determina utilizatorul să deschidă chiar poarta tehnică a sistemului.

2. Ecranosfera

2.1. Ecranosfera ca mediu de convergență

Ecranosfera este definită aici drept mediul socio-tehnic rezultat din interacțiunea continuă dintre oameni, dispozitive de afișare, infrastructuri digitale, platforme, fluxuri de date și algoritmi de selecție sau generare a conținutului.

Conceptul pune accentul pe interfață și pe experiența umană a rețelei.

Cyberspace-ul poate exista fără ca utilizatorul să îi perceapă arhitectura; ecranosfera este partea în care această arhitectură devine experiență, imagine, text, notificare și decizie.

Caracteristica esențială a ecranosferei nu este simpla prezență a ecranului, ci continuitatea medierii.

Utilizatorul primește realitatea printr-un flux în care editorialul clasic coexistă cu recomandarea algoritmică, mesajul unui prieten cu propaganda, imaginile autentice cu conținutul sintetic, iar informația verificată cu manipularea.

Frontiera dintre emitent, intermediar și receptor devine mai greu de observat.

Inteligența artificială amplifică această transformare prin trei capacități: producția rapidă de text, imagine, voce și video; personalizarea mesajului pentru audiențe și contexte; și accelerarea multiplicării și testării mesajelor.

În consecință, volumul nu mai este singurul avantaj; devine importantă capacitatea de a crea aparența unei conversații umane, a unei comunități sau a unui consens.

Ecranul poate oferi individului impresia accesului direct la realitate, deși accesul este mediat de sisteme opace de selecție.

Această asimetrie dintre impresia de autonomie și existența unei medieri algoritmice constituie una dintre vulnerabilitățile ecranosferei.

2.2. Software malițios și efectul social

Malware-ul (malicious software) utilizat pentru compromiterea, perturbarea sau exploatarea neautorizată a sistemelor și rețelelor informatice, inclusiv viermii informatici, reprezintă expresia cea mai vizibilă a faptului că lumea digitală poate produce consecințe materiale. Codul nu are trup, dar poate opri servicii, altera sau indisponibiliza date și afecta activități economice, administrative sau personale.

O bază de date blocată nu înseamnă doar un calculator oprit; poate însemna o tranzacție amânată, o instituție paralizată, un document inaccesibil sau un drept imposibil de exercitat temporar iar efectul poate fi multiplicat în funcție de solicitare, programare, misiune

Important nu este un caz particular, ci lanțul efectelor. Vulnerabilitatea tehnică se propagă în plan social, iar efectul social produce la rândul său un efect informațional și cognitiv.

Încrederea publicului într-o instituție poate fi deteriorată chiar dacă atacul inițial a fost strict tehnic.

Din această cauză, reziliența nu mai poate fi concepută exclusiv ca securitate a rețelei.

3. Inteligența artificială: armă, intermediar și consilier

Dezbaterea academică recentă extinde problematica dincolo de dezinformare.

Inteligența artificială începe să fie analizată ca infrastructură de putere și ca participant în procesul de decizie strategică.

Erskine atrage atenția asupra posibilității ca sistemele de sprijin decizional să influențeze evaluări privind recurgerea la forță, iar discuția se deplasează de la automatizarea armelor către automatizarea deliberării. Apar astfel probleme de opacitate, responsabilitate, automation bias (biasul automatizării este tendința operatorului uman de a acorda o încredere excesivă rezultatelor furnizate de sistemele automatizate, diminuând verificarea critica și judecata proprie) și pierdere treptată a competenței umane.^[9]

Huelss discută transformarea «viziunii» militare: ceea ce comandantul percepe poate fi rezultatul fuziunii algoritmice a unor cantități uriașe de date.^[10]

În acest punct, ecranul nu mai este doar locul unde se arată războiul, ci locul unde războiul este interpretat înainte de a fi văzut de om. Dacă sistemul selectează, clasifică și recomandă, granița dintre informare și orientarea deciziei devine critică.

În plan civil, aceeași problemă apare într-o formă mai difuză. Fluxurile personalizate, recomandările automate și conținutul generativ nu decid formal în locul cetățeanului, dar pot organiza terenul pe care acesta decide.

De aici rezultă una dintre întrebările majore ale cercetării viitoare: cine controlează arhitectura atenției într-o societate în care percepția publică este tot mai mult intermediată de platforme și algoritmi?

4. Limite și referințe critice

Conceptul de ecranosferă are limite care trebuie asumate.

În primul rând, el este o propunere de interpretare, nu o categorie doctrinară validată.

În al doilea rând, există riscul ca, printr-o definiție prea largă, să devină un sinonim metaforic pentru internet sau pentru mediul informațional.

Pentru a evita această diluare, lucrarea îl restrânge la relația dintre utilizator și mediul digital mediat prin interfețe vizuale și algoritmice, acolo unde infrastructura, conținutul și cogniția se întâlnesc.

Relația dintre expunerea la conținut și schimbarea comportamentului nu este liniară.

Influența depinde de context, identitate, sursă, încredere, predispoziții și structura socială. De aceea, nu trebuie presupus că orice mesaj manipulator produce efectul dorit. O comunicare științifică trebuie să diferențieze între capacitatea de a transmite, posibilitatea de a influența și demonstrarea empirică a unui efect.

Formulări precum «Al Treilea Război Mondial a început deja pe ecrane» au valoare metaforică și jurnalistică, dar nu pot fi prezentate ca rezultat științific demonstrat.

În cadrul academic, ele pot fi păstrate numai ca întrebare de avertizare: dacă frontierele dintre pace, competiție, influență și conflict devin tot mai poroase, mai putem identifica un moment unic în care începe războiul?

Întrebarea este legitimă; răspunsul rămâne deschis.

Concluzii

Războiul contemporan nu dispare din spațiul fizic.

Tancul, racheta, drona, nava și soldatul rămân realități ale confruntării.

Dar alături de ele s-a consolidat un spațiu în care distanța geografică contează mai puțin, iar accesul la om se face prin infrastructuri digitale, platforme și ecrane.

În acest spațiu, războiul cibernetic poate ataca sistemul, războiul informațional poate ataca adevărul sau încrederea în adevăr, iar războiul cognitiv poate ataca felul în care realitatea este interpretată.

Inteligența artificială poate lega și accelera aceste dimensiuni, transformând producția, selecția și personalizarea informației și participând tot mai mult la procesele de decizie.

Conceptul de ecranosferă propus aici nu pretinde să înlocuiască terminologia consacrată, ci să indice locul de convergență: interfața prin care lumea digitală ajunge la individ și prin care individul reacționează la lumea digitală.

Din această perspectivă, securitatea viitorului nu va depinde numai de firewall-uri (mecanisme hardware și/sau software de securitate cibernetică destinate monitorizării și filtrării traficului de rețea, în scopul prevenirii accesului neautorizat și al limitarii amenințărilor informatice), sisteme de apărare și platforme reziliente, ci și de capacitatea omului de a verifica, de a păstra distanță critică și de a decide fără a confunda viteza fluxului informațional cu adevărul.

Omul și-a ridicat în jur un cer de ecrane.

Știința și strategia trebuie să afle nu doar câtă lumină produc aceste ecrane, ci și cine o filtrează, cine o direcționează și, în ce moment, lumina destinată să informeze poate deveni suficient de puternică pentru a orbi omul.

Bibliografie selectivă

Bergmanis-Korāts, G.; Chia Tee Hiang, J. (2026), Beyond Spam Bots: The Rise of AI-Powered Disinformation Machines and the Imperative for Strategic Response, NATO Strategic Communications Centre of Excellence, Riga.
Deppe, C.; Schaal, G. S. (2024), „Cognitive warfare: a conceptual analysis of the NATO ACT cognitive warfare exploratory concept”, Frontiers in Big Data, 7, 1452129.
Erskine, T.; Miller, S. E. (2025), „Computer says, ‘war’: AI and resort-to-force decision making in a context of rapid change and global uncertainty”, Cambridge Forum on AI: Law and Governance, 1, e47; publicat online 26 ianuarie 2026.
Hammond-Errey, M. (2025), „Architectures of AI: Tech power broking war?”, Cambridge Forum on AI: Law and Governance.
Huelss, H. (2025), „Transcending the fog of war? US military ‘AI’, vision, and the emergent post-scopic regime”, European Journal of International Security, 10(2), pp. 190–210.
Korobeynikov, F.; Davydiuk, A.; Mokhor, V. (2026), Ontological Foundations of Cognitive Warfare, NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence, Tallinn.
NATO Allied Command Transformation (2025–2026), Cognitive Warfare, Allied Command Transformation, Norfolk.
NATO Science & Technology Organization (2025), Cognitive Warfare, NATO Chief Scientist Research Report.
Persi Paoli, G.; Afina, Y. (2025), AI in the Military Domain: A Briefing Note for States, UNIDIR, Geneva.
UNIDIR (2025), Artificial Intelligence in the Military Domain and its Implications for International Peace and Security: An Evidence-Based Road Map for Future Policy Action, Geneva.
Afina, Y. (2026), The Global Prism of Military AI Governance: Reflections from the 2025 Regional Consultations on Responsible AI in the Military Domain, UNIDIR, Geneva.
SIPRI (2025), SIPRI Yearbook 2025: Armaments, Disarmament and International Security, Oxford University Press, capitolele privind inteligența artificială și amenințările cibernetice/digitale.
SIPRI (2026), SIPRI Yearbook 2026: Armaments, Disarmament and International Security, secțiunile privind inteligența artificială, tehnologiile cibernetice și digitale.
RAND Corporation (2024), The Future of Indo-Pacific Information Warfare: Challenges and Prospects from the Rise of AI, RAND Research Report.
Marcellino, W. et al. (2025), Acquiring Generative Artificial Intelligence to Improve U.S. Department of Defense Influence Activities, RAND Corporation.

Note

^[2] NATO Allied Command Transformation, “Cognitive Warfare”, Allied Command Transformation, Norfolk; vezi și “Cognitive Warfare: Beyond Military Information Support Operations”, 9 mai 2023. Sursa oficială NATO descrie războiul cognitiv ca vizând degradarea raționalității, exploatarea vulnerabilităților și slăbirea sistemică.

^[3] F. Korobeynikov, A. Davydiuk, V. Mokhor, Ontological Foundations of Cognitive Warfare, NATO Cooperative Cyber Defence Centre of Excellence (CCDCOE), Tallinn, 2026. Studiul propune o abordare structure-centric și conceptul de cognitive decoherence.

^[4] Christoph Deppe, Gary S. Schaal, “Cognitive warfare: a conceptual analysis of the NATO ACT cognitive warfare exploratory concept”, Frontiers in Big Data, vol. 7, 2024, art. 1452129, DOI 10.3389/fdata.2024.1452129. Publicat la 1 noiembrie 2024.

^[5] Joshua Chia Tee Hiang, Gundars Bergmanis-Korāts, Beyond Spam Bots: The Rise of AI-Powered Disinformation Machines and the Imperative for Strategic Response, NATO Strategic Communications Centre of Excellence, Riga, 2026, 18 p., ISBN 978-9934-619-82-3.

^[6] Toni Erskine, Steven E. Miller, “Computer says, ‘war’: AI and resort-to-force decision making in a context of rapid change and global uncertainty”, Cambridge Forum on AI: Law and Governance, vol. 1 (2025), e47, publicat online de Cambridge University Press la 26 ianuarie 2026. Autorii descriu mutarea analizei de la AI on the battlefield la AI in the war-room.

^[7] Hendrik Huelss, “Transcending the fog of war? US military ‘AI’, vision, and the emergent post-scopic regime”, European Journal of International Security, vol. 10, nr. 2, mai 2025, pp. 190–210, DOI 10.1017/eis.2024.21.

^[8] Giacomo Persi Paoli, Yasmin Afina, AI in the Military Domain: A Briefing Note for States, UNIDIR, Geneva, 2025, 13 p.; UNIDIR, Artificial Intelligence in the Military Domain and Its Implications for International Peace and Security: An Evidence-Based Road Map for Future Policy Action, Geneva, 2025; SIPRI Yearbook 2025: Armaments, Disarmament and International Security, Oxford University Press, 2025.

^[9] Erskine, T.; Miller, S. E., op. cit., Cambridge Forum on AI: Law and Governance, vol. 1 (2025), e47, publicat online 26 ianuarie 2026.

^[10] Huelss, H., op. cit., European Journal of International Security, vol. 10, nr. 2, 2025, pp. 190–210.

Tudor, Dona (2026), Războaiele din ecrane: Ecranosfera și convergența războiului cibernetic, informațional și cognitiv în era inteligenței artificiale, Intelligence Info, 5:4, https://www.intelligenceinfo.org/razboaiele-din-ecrane-ecranosfera/

1 2 3 4 … 94 »