Geopolitical Realities and Digital Futures: Technological Challenges and Opportunities for the European Union

Sfetcu, Nicolae (2025), Geopolitical Realities and Digital Futures: Technological Challenges and Opportunities for the European Union, Intelligence Info, 4:2, DOI: 10.58679/II36708, https://www.intelligenceinfo.org/geopolitical-realities-and-digital-futures-technological-challenges-and-opportunities-for-the-european-union/

 

Abstract

The European Union (EU) faces significant technological challenges and opportunities within the current geopolitical landscape, characterized by heightened international competition, strategic alliances, and growing concerns about economic security. The EU has always strived to create a unified, technologically advanced society that embraces innovation and efficiency. Technological resources are crucial for stimulating economic growth, improving the quality of life, and maintaining global competitiveness. However, achieving such goals within a multi-state political entity like the EU brings distinct challenges and opportunities.

Keywords: European Union, geopolitics, technology, challenges, opportunities

Realități geopolitice și viitorul digital: provocări și oportunități tehnologice pentru Uniunea Europeană

Rezumat

Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu provocări și oportunități tehnologice semnificative în peisajul geopolitic actual, caracterizate de concurență internațională sporită, alianțe strategice și preocupări tot mai mari cu privire la securitatea economică. UE s-a străduit întotdeauna să creeze o societate unificată, avansată din punct de vedere tehnologic, care îmbrățișează inovația și eficiența. Resursele tehnologice sunt cruciale pentru stimularea creșterii economice, îmbunătățirea calității vieții și menținerea competitivității globale. Cu toate acestea, atingerea unor astfel de obiective în cadrul unei entități politice multi-statale precum UE aduce cu sine provocări și oportunități specifice.

Cuvinte cheie: Uniunea Europeană, geopolitică, tehnologie, provocări, oportunități

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 4, Numărul 2, Iunie 2025, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II36708
URL: https://www.intelligenceinfo.org/geopolitical-realities-and-digital-futures-technological-challenges-and-opportunities-for-the-european-union/
© 2025 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Geopolitical Realities and Digital Futures: Technological Challenges and Opportunities for the European Union

Nicolae SFETCU[1]
nicolae@sfetcu.com

[1] Researcher – Romanian Academy (Romanian Committee of History and Philosophy of Science and Technology (CRIFST), Division of History of Science (DIS)), ORCID: 0000-0002-0162-9973

 

Introduction

The European Union (EU) faces significant technological challenges and opportunities within the current geopolitical landscape, characterized by heightened international competition, strategic alliances, and growing concerns about economic security.

The European Union has always strived to create a unified, technologically advanced society that embraces innovation and efficiency. Technological resources are crucial for stimulating economic growth, improving the quality of life, and maintaining global competitiveness. However, achieving such goals within a multi-state political entity like the EU brings distinct challenges and opportunities.

The EU faces both significant challenges and promising opportunities in its pursuit of technological leadership.

Key challenges

Europe needs to address certain obstacles to remain competitive in the global marketplace.

Economic and social challenges

A key challenge is its limited ability to attract venture capital compared to the United States and China, where tech giants and startups benefit from a stronger culture of risk-taking and private investment (European Investment Bank 2023b). The EU is actively working to improve the investment climate by supporting startups through initiatives such as the European Innovation Council (EIC), which provides funding and mentoring for high-risk, high-impact technologies (European Commission 2024c).

Another challenge is the technological talent gap, particularly in advanced areas such as AI and quantum computing. To reduce this gap, the EU has focused on digital education through its Digital Education Action Plan, which aims to equip citizens with the necessary skills and boost digital literacy in Member States (European Commission 2024b). Collaboration between universities, industries and governments is also essential to strengthen the EU’s talent pool, encouraging young professionals to pursue technology-based careers (European Commission 2024i).

According to an EU survey, in 2022 (European Union 2024), the shortage of professionals in the field ranged at EU level between 260,000 and 500,000. The European Commission has established the “Cybersecurity Skills Academy” for European-level training in cyber skills.

Cybersecurity employment challenges

Figure 1. Cybersecurity employment challenges Credit: (European Union 2024)

The digital sovereignty

One of the most pressing challenges for the EU is maintaining digital sovereignty in a world increasingly dominated by technology giants from geopolitical rivals such as the United States and China. Europe’s reliance on external providers in critical technologies such as cloud computing, artificial intelligence (AI), and semiconductor manufacturing places it at strategic risk, particularly amid heightened tensions between the US and China, exemplified by issues surrounding Huawei’s 5G technology and the global semiconductor shortage (European Parliament 2020).

A key challenge is balancing technological sovereignty with global collaboration (Isabella Stürzer and Annegret Bendiek 2022). The EU is striving to reduce its dependence on non-European technologies, particularly in areas such as semiconductor manufacturing and cloud infrastructure. This effort, while ambitious, faces obstacles such as limited domestic manufacturing capacities and the need for significant investment to compete with global giants such as the United States and China.

The digital divide

A major challenge is addressing the regulatory complexities of a multinational union. Ensuring that all member states adhere to consistent standards while fostering an innovative environment can be difficult, as seen with the enforcement of data protection laws and the launch of new technologies such as AI (European Investment Bank 2023a). The EU also needs to address talent shortages, particularly in emerging fields such as artificial intelligence, cybersecurity and data science, to remain competitive on the global stage.

The digital divide is not only visible between urban and rural areas, but also between different Member States, reflecting significant discrepancies in internet access, digital skills and technological penetration. Northern European countries such as Sweden, Finland and Denmark consistently lead in terms of internet connectivity and digital skills, while southern and eastern European regions such as Romania, Bulgaria and Greece lag behind (European Commission 2024g). These disparities hinder the goal of a cohesive digital single market, limiting access to opportunities and exacerbating socio-economic inequalities.

Economic disparities

Economic inequality within the EU also plays a key role in technological progress. Countries with higher Gross Domestic Product (GDP) per capita, such as Germany and the Netherlands, have much more resources to allocate to technological development and infrastructure compared to countries with weaker economies. Economic disparities make it difficult to implement unified technological policies across the EU, as some countries lack the financial capacity to adopt and support advanced technologies (Eurostat 2024). As a result, there is a risk that more developed countries will advance technologically faster, leaving others behind and leading to a fragmented technological landscape.

Regulatory harmonization

A third challenge lies in regulatory harmonization across member states, essential for creating a cohesive digital single market. Varied national approaches to technology regulation impede seamless integration, weaken Europe’s negotiating power globally, and complicate responses to geopolitical pressures. The EU must carefully navigate between centralizing regulatory frameworks and respecting national differences to maintain internal cohesion and external competitiveness (European Commission 2019).

Varying levels of research and development spending

Investment in research and development (R&D) is essential for technological progress, but there are major differences in R&D spending across the EU Countries such as Germany and Sweden invest significantly in R&D, while other countries, particularly those in southern and eastern Europe, spend much less. According to Eurostat (Eurostat 2024), only a few countries consistently reach the EU target of 3% of GDP spent on R&D. These variations create an imbalance in innovation and technological progress, making it difficult for the EU as a whole to compete with other regions such as North America and East Asia.

Cybersecurity

Cybersecurity represents another crucial challenge within this geopolitical framework. Escalating cyber threats originating from state and non-state actors have targeted European critical infrastructure, emphasizing the urgent need for stronger European cybersecurity cooperation and capabilities. Incidents such as the cyberattacks on the European Medicines Agency and various governmental institutions underscore Europe’s vulnerability in cyberspace, highlighting geopolitical tensions and the necessity for robust, unified responses (ENISA 2025).

Opportunities

Despite these challenges, the geopolitical landscape presents significant opportunities for technological leadership and innovation within the EU. European initiatives such as the Digital Europe Programme and Horizon Europe highlight the EU’s ambition to become a leader in strategic technologies like AI, quantum computing, and renewable energy, crucial for reducing geopolitical vulnerabilities and enhancing Europe’s global influence (European Parliament 2020).

The Green Deal and the drive towards sustainable development represent a unique opportunity for technological innovation (European Commission 2021). Digital technologies, such as smart grids and IoT applications, are key enablers of the EU’s sustainability goals, supporting energy efficiency and reducing carbon emissions. In addition, the EU’s focus on ethical technology, data privacy and digital rights represents an opportunity to set global standards that could increase Europe’s influence in shaping the future of technology.

Sustainable technology

Europe’s strategic emphasis on sustainable technology provides an advantage in the global geopolitical context, aligning well with international climate commitments and positioning the EU as a leader in green innovation. Regulations such as the General Data Protection Regulation (GDPR) not only set global standards in privacy and data protection but also provide Europe with soft power influence over international digital governance (EDBP 2022).

Digital skills and infrastructure

Investment in digital skills and infrastructure offers another geopolitical opportunity. Enhancing digital literacy and connectivity, especially in underdeveloped regions, not only fosters internal cohesion and economic equity but also bolsters Europe’s competitive edge in the global digital economy, crucial amid fierce competition from geopolitical rivals (European Commission 2025).

Promoting a united technological front

Despite these challenges, the EU also has many opportunities to build a cohesive technological landscape. One of the most significant opportunities lies in creating a united technological front through initiatives such as the Digital Europe Programme (European Commission 2024h). By investing in advanced technologies such as artificial intelligence, cybersecurity and supercomputers, the EU can strengthen its domestic digital capacities and reduce disparities between Member States. Collaborative initiatives that involve pooling resources from several countries have the potential to produce technological advances that no one country could achieve alone.

The European Union’s focus on creating a regulatory environment that supports innovation while protecting citizens presents a unique value proposition on the world stage (Murphy 2024). The General Data Protection Regulation (GDPR), for example, has set a global benchmark for data privacy, and its influence is evident in the privacy laws adopted by other nations (Li, Yu, and He 2019). The EU’s proactive stance in regulating emerging technologies such as AI with its proposed AI regulation highlights its regional leadership in developing ethical and trustworthy technology (European Commission 2024a).

The importance of regional cooperation

Another opportunity lies in strengthening cross-border collaboration. By harnessing its diverse talent pool and fostering deeper cooperation between Member States, the EU can create synergies that drive innovation. Initiatives such as the European Innovation Council (European Commission 2024c) supporting high-risk, high-reward innovation are examples of how the EU can leverage its strengths to drive technological breakthroughs.

Regional cooperation is essential for addressing both economic disparities and the digital divide. The EU’s cohesion policy and its funding mechanisms, such as the European Regional Development Fund (ERDF), (Parlamentul European 2024) are essential in reducing the gaps between different regions. By supporting investments in digital infrastructure, education and skills development in less developed regions, these programs can bring lagging countries into line with their more advanced counterparts (European Commission 2024f). In addition, the emphasis on transnational cooperation through Horizon Europe, (European Commission 2024e) which funds cross-border research and development projects, fosters an environment of knowledge exchange and innovation, helping Member States to capitalize on their collective strengths.

“The past four years have proven beyond a shadow of a doubt the importance of strengthening our competitiveness and our Single Market. […] It is true for our ability to develop and deploy at scale the technologies we need for the twin transition. It is also indispensable if we want to have world-class players in the digital field and not simply be consumers of digital products or services produced somewhere else.” Ursula von der Leyen, President of the European Commission (Comisia Europeană 2024)

Digital sovereignty and global competitiveness

Although a challenge, another major opportunity lies in pursuing digital sovereignty and increasing global competitiveness. By establishing an independent technology ecosystem, the EU can reduce its dependence on external technology providers, such as those in the United States or China. This effort is demonstrated in initiatives such as GAIA-X, (European Commission 2024d) a European cloud services project aiming to create a secure and interoperable data infrastructure that meets EU standards for privacy and data protection. Investing in such initiatives strengthens the EU’s position as a global technology leader and promotes its technological values of transparency, confidentiality and human-centeredness.

Directions ahead

The EU’s technological landscape is marked by its drive for integration, innovation and the protection of digital sovereignty. With the Digital Single Market and other initiatives, the EU aims to boost competitiveness and promote a connected and inclusive digital society.

The challenges to developing technological resources in the European Union are significant, ranging from the digital divide and economic disparities to inconsistent levels of investment in research and development. (Draghi 2024b) However, these challenges also present opportunities. By encouraging a united technological front and leveraging regional cooperation, the EU can promote a fairer technological landscape that empowers all Member States. Furthermore, efforts to build digital sovereignty not only improve the EU’s technological capabilities but also enhance its strategic autonomy and global competitiveness.

The European Union’s approach to technological resources is defined by ambitious policies, a commitment to cohesion and a determination to lead in the digital age. While disparities in technological development between Member States pose significant challenges, EU frameworks aim to reduce these gaps and promote a more integrated and innovative Europe. Balancing sovereignty, regulatory unity and technological progress will be essential to ensure that the EU not only competes globally but also sets the benchmark for responsible and inclusive technological development. Despite the challenges of internal disparities and global competition, the EU’s balanced approach to regulation and growth represents an opportunity to lead the global stage in sustainable and human-centered technologies. Going forward, a coherent and inclusive approach will be essential to unlock the full potential of technological resources across Europe.

The EU is failing to transform its strengths into productive and globally competitive industries due to several vulnerabilities, so there are important directions to follow (Draghi 2024a):

  • Europe needs to refocus its collective efforts on closing the innovation gap with the US and China, especially in advanced technologies. Europe is stuck in a static industrial structure, with few new companies emerging to disrupt existing industries or develop new growth engines. In fact, no EU company with a market capitalization of more than €100 billion was founded from scratch in the last fifty years, while all six US companies with a valuation of more than €1 trillion were created during this period. As EU companies specialize in mature technologies where the potential for breakthrough is limited, they spend less on research and innovation (R&I) – €270 billion less than their US counterparts in 2021. The top 3 investors in research and innovation in Europe have been dominated by automotive companies for the past two decades. It was the same in the US in the early 2000s, with cars and pharmaceuticals leading the way, but now the top 3 are all in technology. Innovation is blocked at the next stage: EU is failing to translate innovation into commercialization, and innovative companies looking to expand in Europe are hindered at every stage by inconsistent and restrictive regulations. As a result, many European entrepreneurs prefer to seek funding from US venture capitalists and expand into the US market. Between 2008 and 2021, almost 30% of the “unicorns” founded in Europe – startups that were still valued at over $1 billion – moved their headquarters abroad, the vast majority moving to the US.
  • A common plan for decarbonization and competitiveness is needed. If Europe’s ambitious climate goals are accompanied by a coherent plan to achieve them, decarbonization will be an opportunity for Europe. But if the EU fails to coordinate policies, there is a risk that decarbonization will run counter to competitiveness and growth. Even though energy prices have fallen considerably since their peaks, EU companies still face electricity prices that are 2-3 times higher than in the US. Natural gas prices are 4-5 times higher. This price gap is driven primarily by Europe’s lack of natural resources, but also by fundamental problems with the common energy market. Market rules prevent industries and households from reaping the full benefits of clean energy on their bills. High taxes and rents captured by financial traders raise the cost of energy for our economy.
  • Increasing security and reducing dependencies. Security is a prerequisite for sustainable growth. Rising geopolitical risks can increase uncertainty and dampen investment, while major geopolitical shocks or sudden disruptions to trade can be highly disruptive. As the era of geopolitical stability fades, the risk that rising insecurity will become a threat to growth and freedom increases.

Conclusion

In conclusion, navigating technological challenges and opportunities within the current geopolitical context requires strategic vision and coordinated action by the European Union. By effectively addressing these challenges and seizing opportunities in innovation, regulation, and digital transformation, the EU can strengthen its sovereignty, resilience, and global standing in an increasingly complex digital world.

Bibliography

  • Comisia Europeană. 2024. “Consolidarea competitivității europene – Comisia Europeană.” 2024. https://commission.europa.eu/topics/strengthening-european-competitiveness_ro.
  • Draghi, Mario. 2024a. “The Future of European Competitiveness Part A | A Competitiveness Strategy for Europe.” https://commission.europa.eu/document/download/97e481fd-2dc3-412d-be4c-f152a8232961_en.
  • ———. 2024b. “The Future of European Competitiveness Part B: In-Depth Analysis and Recommendations | Policy Commons.” https://policycommons.net/artifacts/16410848/the-future-of-european-competitiveness_-in-depth-analysis-and-recommendations_0/17295598/.
  • EDBP. 2022. “EDPB Annual Report 2021: Enhancing the Depth and Breadth of Data Protection.” 2022. https://www.edpb.europa.eu/news/news/2022/edpb-annual-report-2021-enhancing-depth-and-breadth-data-protection_en.
  • ENISA. 2025. “ENISA Threat Landscape 2022 | ENISA.” March 26, 2025. https://www.enisa.europa.eu/publications/enisa-threat-landscape-2022.
  • European Commission. 2019. Digital Single Market – European Commission. https://commission.europa.eu/publications/digital-single-market_en.
  • ———. 2021. “The European Green Deal – European Commission.” July 14, 2021. https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/european-green-deal_en.
  • ———. 2024a. “AI Act | Shaping Europe’s Digital Future.” September 25, 2024. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/regulatory-framework-ai.
  • ———. 2024b. “Digital Education Action Plan (2021-2027) – European Education Area.” 2024. https://education.ec.europa.eu/focus-topics/digital-education/action-plan.
  • ———. 2024c. “European Innovation Council – European Commission.” October 23, 2024. https://eic.ec.europa.eu/index_en.
  • ———. 2024d. “Gaia-X: A Federated Secure Data Infrastructure.” 2024. https://gaia-x.eu/.
  • ———. 2024e. “Horizon Europe – European Commission.” October 16, 2024. https://research-and-innovation.ec.europa.eu/funding/funding-opportunities/funding-programmes-and-open-calls/horizon-europe_en.
  • ———. 2024f. “Inforegio – Cohesion Policy.” 2024. https://ec.europa.eu/regional_policy/policy/what/investment-policy_en.
  • ———. 2024g. “The Digital Economy and Society Index (DESI) | Shaping Europe’s Digital Future.” 2024. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/desi.
  • ———. 2024h. “The Digital Europe Programme | Shaping Europe’s Digital Future.” July 30, 2024. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/activities/digital-programme.
  • ———. 2024i. “The European Universities Alliances in Action – European Education Area.” 2024. https://education.ec.europa.eu/education-levels/higher-education/european-universities-initiative/about.
  • ———. 2025. “Digital Skills | Shaping Europe’s Digital Future.” 2025. https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/digital-skills.
  • European Investment Bank. 2023a. “Digitalisation in the European Union: Progress, Challenges and Future Opportunities.” European Investment Bank. 2023. https://www.eib.org/en/press/all/2023-203-digitalisation-in-the-european-union-progress-challenges-and-future-opportunities.
  • ———. 2023b. “ETCI Venture Capital Fund to Boost EU Start-Ups, Plug Funding Gap.” European Investment Bank. 2023. https://www.eib.org/en/stories/etci-venture-capital.
  • European Parliament. 2020. “Digital Sovereignty for Europe.” https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2020/651992/EPRS_BRI(2020)651992_EN.pdf.
  • European Union. 2024. “Cyberskills – May 2024 – – Eurobarometer Survey.” 2024. https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/3176.
  • Eurostat. 2024. “R&D Expenditure.” 2024. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=R%26D_expenditure.
  • Isabella Stürzer and Annegret Bendiek. 2022. “Advancing European Internal and External Digital Sovereignty.” Stiftung Wissenschaft und Politik (SWP). 2022. https://www.swp-berlin.org/publikation/advancing-european-internal-and-external-digital-sovereignty.
  • Li, He, Lu Yu, and Wu He. 2019. “The Impact of GDPR on Global Technology Development.” Journal of Global Information Technology Management 22 (1): 1–6. https://doi.org/10.1080/1097198X.2019.1569186.
  • Murphy, Ronan. 2024. “Europe’s Digital Leaders: Make Some Noise.” CEPA. June 12, 2024. https://cepa.org/article/europes-digital-leaders-make-some-noise/.
  • Parlamentul European. 2024. “Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) | Fișe descriptive despre Uniunea Europeană | Parlamentul European.” March 31, 2024. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/95/el-fondo-europeo-de-desarrollo-regional-feder-.

 

Articol în Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/)

 

Strategie integrată pentru apărarea hibridă a României

postat în: Media 0

Un document detaliat ce pune bazele unui sistem de securitate națională adaptat provocărilor secolului XXI, unde statul, mediul privat și diaspora colaborează pentru a contracara amenințările hibride.

Strategie integrată pentru apărarea hibridă a României

I. Introducere

Context și necesitate:
 Într-o eră în care informația circulă cu rapiditate și tehnologia redefinește limitele securității naționale, amenințările hibride – un amestec periculos de atacuri cibernetice, dezinformare, influență economică și presiuni diplomatice – au devenit o realitate de netăgăduit. România, deși deține o infrastructură militară robustă în cadrul NATO, se confruntă cu o serie de vulnerabilități critice pe plan informațional și cibernetic. În acest context, necesitatea unei strategii integrate și proactive devine imperativă.

Obiectivul documentului:
 Acest document propune un cadru strategic detaliat, care reunește eforturile statului, mediului privat și diasporei. Scopul este de a construi un ecosistem de securitate hibrid, capabil să identifice, să prevină și să contracareze amenințările moderne. Prin sinergia expertizei în business, tehnologie, IT, inteligență artificială, militar, diplomatic și media, ne propunem să transformăm vulnerabilitățile actuale în puncte forte strategice pentru România.

II. Contribuția noastră strategică în fața atacurilor hibride

A. Combaterea dezinformării și influenței străine

Context și importanță:
 Dezinformarea a devenit una dintre cele mai periculoase arme ale războiului hibrid. Într-o lume interconectată, manipularea opiniei publice poate destabiliza societăți întregi. Prin urmare, un răspuns coordonat și bine structurat este esențial pentru a contracara aceste atacuri informaționale.

  1. Platformă de monitorizare:
  • Obiectiv: Dezvoltarea unei platforme digitale avansate, capabilă să monitorizeze în timp real narațiunile toxice și fluxurile de dezinformare din media și rețelele sociale.
  • Detalii:
    • Implementarea algoritmilor de inteligență artificială pentru detectarea rapidă a anomaliilor în fluxul informațional.
    • Integrarea datelor din surse multiple, inclusiv media tradițională, bloguri, forumuri și rețele sociale.
    • Stabilirea unui centru de alertă care să informeze autoritățile și actorii relevanți despre posibilele campanii de manipulare.
  1. Conectarea actorilor media:
  • Obiectiv: Consolidarea unei rețele de colaborare între jurnaliști, analiști și experți în securitate informațională pentru a crea un contra-narativ coerent.
  • Detalii:
    • Stabilirea unui protocol de comunicare rapidă între diferitele entități implicate, inclusiv mass-media și institutele de cercetare.
    • Organizarea de sesiuni periodice de schimb de informații și evaluare a riscurilor emergente.
    • Crearea unui grup de lucru internațional, conectând experți din România și din diaspora, pentru a dezvolta strategii de contracarare a dezinformării.
  1. Workshop-uri și traininguri:
  • Obiectiv: Educația și pregătirea liderilor din presă, politică și mediul de afaceri pentru a recunoaște și combate atacurile informaționale.
  • Detalii:
    • Dezvoltarea unui curriculum de formare axat pe tehnici de identificare a dezinformării și metode de contracarare eficientă.
    • Organizarea de workshop-uri interactive, unde participanții pot simula situații reale de atac informațional.
    • Colaborarea cu experți internaționali pentru a aduce perspective noi și soluții inovatoare.

B. Construirea unui ecosistem național de apărare cibernetică și AI

Context și motivație:
 Amenințările cibernetice reprezintă o vulnerabilitate majoră, exploatată constant de actori ostili. În era digitală, o strategie națională solidă de apărare cibernetică, sprijinită de tehnologii de inteligență artificială, este vitală pentru protejarea infrastructurilor critice și a datelor sensibile.

  1. Înființarea unui think-tank multidisciplinar:
  • Obiectiv: Crearea unui centru de excelență care să reunească specialiști din domeniile cybersecurity, AI, IT, militar și apărare.
  • Detalii:
    • Structurarea unui consorțiu format din universități, institute de cercetare și companii private inovatoare.
    • Elaborarea de studii și rapoarte periodice privind amenințările cibernetice emergente și soluțiile de contracarare.
    • Dezvoltarea unor protocoale și standarde naționale pentru securitatea cibernetică, integrate în strategia de apărare.
  1. Parteneriate strategice la nivel global:
  • Obiectiv: Atragerea colaborărilor cu lideri globali în domeniul AI și cybersecurity, pentru a adapta cele mai noi tehnologii la nevoile României.
  • Detalii:
    • Negocierea unor parteneriate cu companii și institute de cercetare din Statele Unite, Europa și Asia.
    • Facilitarea schimburilor de expertiză și a programelor de mentorat între experții români și cei internaționali.
    • Implementarea pilot a unor soluții tehnologice care pot fi extinse ulterior la scară națională.
  1. Lobby pentru politici publice de securitate:
  • Obiectiv: Promovarea unor politici publice care să sprijine inovația în domeniul securității cibernetice și să favorizeze dezvoltarea startup-urilor românești de deep tech.
  • Detalii:
    • Organizarea de întâlniri periodice cu factori de decizie politică pentru a prezenta avantajele unui ecosistem robust de securitate digitală.
    • Propunerea de legislații care să ofere stimulente fiscale și suport financiar pentru companiile care inovează în domeniul securității.
    • Crearea unui cadru legal care să faciliteze colaborarea între sectorul public și cel privat în domeniul securității naționale.

C. Diplomație strategică în diaspora și relații internaționale

Context și beneficii:
 Relațiile internaționale și implicarea diasporei sunt componente esențiale pentru a asigura o apărare națională robustă în fața amenințărilor hibride. Utilizarea rețelelor globale pentru a întări legăturile diplomatice și pentru a monitoriza amenințările în străinătate poate transforma diaspora într-un veritabil atu strategic.

  1. Consolidarea parteneriatelor internaționale:
  • Obiectiv: Folosirea rețelei globale pentru a întări relațiile cu actori strategici din NATO, UE, Japonia, SUA și alte state influente.
  • Detalii:
    • Stabilirea unor canale de comunicare directe cu ambasadele și organismele de securitate ale țărilor partenere.
    • Participarea activă la forumuri internaționale, conferințe și summit-uri de securitate pentru a prezenta perspectivele și nevoile României.
    • Dezvoltarea de parteneriate bilaterale și multilaterale care să susțină schimbul de informații și tehnologie.
  1. Mecanism de raportare a amenințărilor din diaspora:
  • Obiectiv: Crearea unui sistem structurat prin care membrii diasporei pot raporta rapid posibile amenințări hibride identificate în țările în care activează.
  • Detalii:
    • Dezvoltarea unei rețele de contact și a unui sistem digital securizat pentru raportarea și centralizarea informațiilor.
    • Formarea unor echipe de evaluare care să analizeze informațiile primite și să le canalizeze către autoritățile relevante.
    • Colaborarea cu comunitățile locale pentru a asigura un flux continuu și fiabil de informații privind riscurile emergente.

III. Principala problemă a apărării României în contextul actual

Context general:
 România se confruntă cu o vulnerabilitate majoră derivată din lipsa unei strategii integrate și proactive care să răspundă eficient atacurilor hibride. În timp ce infrastructura militară este robustă, domeniile informațional, cibernetic și economic prezintă deficiențe critice, ce necesită soluții inovatoare și coordonate.

A. Răspunsul informațional inadecvat

  • Context:
    • Dezinformarea și manipularea opiniei publice sunt folosite pentru a destabiliza societatea și a submina încrederea în instituțiile statului.
  • Detalii:
    • Absența unui sistem național de monitorizare și reacție rapidă la campaniile de dezinformare creează un vid care poate fi exploatat de actori ostili.
    • Lipsa colaborării eficiente între instituțiile statului și sectorul privat agravează această problemă.

B. Lipsa unei strategii naționale de apărare cibernetică și AI

  • Context:
    • România este o țintă constantă a atacurilor cibernetice, iar absența unui ecosistem digital integrat pune în pericol infrastructurile critice.
  • Detalii:
    • În ciuda apartenenței la NATO, nu există o strategie națională coerentă care să consolideze apărarea digitală la nivel de stat și sector privat.
    • Resursele alocate pentru securitatea cibernetică sunt insuficiente, iar tehnologiile moderne nu sunt pe deplin exploatate pentru protejarea datelor critice.

C. Colaborarea ineficientă între stat și mediul privat

  • Context:
    • Inovația și soluțiile tehnologice emergente provin în mare parte din sectorul privat, însă lipsa integrării acestora în strategia națională de apărare reprezintă o barieră majoră.
  • Detalii:
    • Comunicarea și parteneriatul între instituțiile statului și companiile private trebuie îmbunătățite pentru a valorifica potențialul inovațiilor tehnologice.
    • Lipsa unui cadru legislativ și a unor stimulente adecvate reduce interesul mediului privat de a se implica activ în consolidarea securității naționale.

D. Subvalorificarea potențialului diasporei

  • Context:
    • România dispune de o diaspora numerosă, cu expertiză în multiple domenii, care nu este integrată eficient în strategia de apărare națională.
  • Detalii:
    • Lipsa unui mecanism de coordonare și mobilizare a diasporei împiedică transformarea acesteia într-o forță de inteligență economică și diplomatică.
    • Resursele și conexiunile internaționale ale diasporei rămân subutilizate, deși pot oferi avantaje semnificative în contextul amenințărilor hibride.

IV. Implicarea intensificată a mediului de afaceri

Context și justificare:
 Într-o lume în continuă schimbare, mediul de afaceri nu mai poate fi considerat un actor pasiv în ceea ce privește securitatea națională. Pe de altă parte, inovațiile și resursele financiare din sectorul privat pot fi transformate în adevărate piloni de susținere a apărării naționale.

A. Inovație și securitate cibernetică

Detalii și propuneri concrete:

  • Hub de cybersecurity & AI:
    • Crearea unui centru de excelență unde companiile private și instituțiile publice colaborează pentru dezvoltarea tehnologiilor de securitate digitală.
    • Organizarea de programe de cercetare comună și schimb de know-how între experții din România și cei internaționali.
  • Finanțarea startup-urilor:
    • Lansarea unui fond de investiții destinat startup-urilor axate pe tehnologii de apărare, cybersecurity și inteligență artificială.
    • Colaborarea cu incubatoare de afaceri și acceleratoare de startup-uri pentru a identifica și sprijini proiectele inovatoare.
  • Standardele de securitate:
    • Introducerea unor standarde obligatorii de securitate cibernetică pentru companiile private, monitorizate de o autoritate națională de reglementare.

B. Securitate economică și investiții strategice

Detalii și măsuri:

  • Monitorizarea investițiilor străine:
    • Stabilirea unor mecanisme de supraveghere pentru achizițiile și investițiile din străinătate, astfel încât să se prevină influența politică nedorită.
    • Implementarea unor politici de audit și transparență în sectoarele strategice ale economiei naționale.
  • Lobby pentru politici economice:
    • Dezvoltarea unor campanii de advocacy pentru politici economice care reduc dependența de state ostile și favorizează o economie rezilientă.
    • Crearea unui cadru legislativ care să ofere stimulente companiilor care investesc în securitatea națională.

C. Crearea unei rețele de „Business intelligence”

Detalii și strategie de implementare:

  • Rețea globală de antreprenori:
    • Formarea unui consorțiu internațional al antreprenorilor români din diaspora, care să monitorizeze și să raporteze riscurile economice și geopolitice emergente.
    • Stabilirea unui portal digital securizat pentru schimbul de informații între membrii rețelei.
  • Securizarea lanțurilor de aprovizionare:
    • Colaborarea între companiile private pentru identificarea și remedierea punctelor slabe din lanțurile de aprovizionare.
    • Implementarea unor sisteme de monitorizare a riscurilor care să alerteze în timp real în caz de perturbări majore.

V. Rolul diasporei în apărarea României

Context și potențial:
 Diaspora română reprezintă o resursă strategică esențială, cu o rețea globală extinsă și expertiză diversificată. Aceasta poate juca roluri variate în consolidarea securității naționale, de la diplomație la inteligență economică și cibernetică.

A. Diplomație și influență geopolitică

Detalii și inițiative:

  • Lobby global românesc:
    • Organizarea unei rețele de lobby global care să susțină interesele României în marile capitale – Washington, Bruxelles, Tokyo și altele.
    • Participarea activă a diasporei în forumuri și conferințe internaționale de securitate, pentru a asigura o prezență constantă și influentă a României pe scena globală.
  • Implicare în think-tank-uri internaționale:
    • Crearea de parteneriate cu institute de cercetare și think-tank-uri internaționale, în vederea dezvoltării de strategii de apărare integrate.
    • Promovarea ideilor și a soluțiilor inovatoare dezvoltate în România la nivel global, valorificând experiența și rețeaua diasporei.

B. Securitate economică

Detalii și proiecte concrete:

  • Investiții strategice:
    • Identificarea oportunităților de investiții care pot întări infrastructura economică a României și preveni preluarea sectoarelor critice de către actori ostili.
    • Lansarea unui fond de investiții al diasporei, destinat finanțării proiectelor inovatoare din domeniile apărării, cybersecurity și inteligență artificială.
  • Monitorizarea riscurilor economice:
    • Crearea unui sistem de business intelligence dedicat diasporei, capabil să identifice și să raporteze riscurile economice emergente pe piețele globale.

C. Securitate cibernetică și inteligență economică

Detalii și metodologie:

  • Ecosistem digital integrat:
    • Utilizarea rețelelor de profesioniști din IT, AI și cybersecurity pentru a construi un sistem robust de apărare digitală.
    • Colaborarea între experți din diaspora și instituțiile românești pentru dezvoltarea unor soluții adaptate la specificul amenințărilor hibride.
  • Raportarea dezinformării:
    • Implementarea unui sistem centralizat de raportare a activităților de dezinformare detectate de membrii diasporei, cu feedback rapid și acțiuni coordonate.

D. Rezerva strategică a României

Detalii și propuneri de mobilizare:

  • Mobilizarea experților din diaspora:
    • Crearea unei rețele de experți care să poată fi mobilizați rapid în caz de criză majoră, oferind suport în domenii critice precum securitatea cibernetică, inteligența economică și diplomatică.
    • Stabilirea unor protocoale de comunicare și intervenție pentru a asigura o reacție promptă și coordonată.
  • Susținerea educației și formării profesionale:
    • Implementarea de programe de formare profesională și schimburi de expertiză, în colaborare cu universități și institute de cercetare, pentru a consolida capacitățile naționale în domenii esențiale.

VI. Concluzie și plan de acțiune

Context de sinteză:
 În fața provocărilor generate de atacurile hibride, România trebuie să adopte o strategie cuprinzătoare și integrată, ce valorifică toate resursele disponibile. Sinergia dintre stat, mediul privat și diaspora reprezintă cheia pentru construirea unui sistem de apărare adaptat vremurilor moderne, capabil să transforme vulnerabilitățile în avantaje strategice.

 

Plan de acțiune – pași concreți:

 

  1. Stabilirea unui comitet de coordonare:
    1. Formarea unui organism de coordonare compus din reprezentanți ai statului, mediului privat și diasporei.
    2. Stabilirea unor întâlniri periodice pentru evaluarea progreselor și adaptarea strategiei la evoluția amenințărilor.
  2. Lansarea platformei de monitorizare informațională:
    1. Dezvoltarea și implementarea unei platforme digitale care să monitorizeze în timp real narațiunile toxice și dezinformarea.
    2. Organizarea primului workshop național pentru contracararea dezinformării, cu participarea experților din diverse domenii.
  3. Inițierea proiectului de hub de cybersecurity & AI:
    1. Lansarea unui proiect pilot în parteneriat public-privat pentru dezvoltarea tehnologiilor de securitate digitală.
    2. Atragerea de fonduri și colaborări internaționale pentru extinderea proiectului la nivel național.
  4. Crearea rețelei globale de lobby și business intelligence:
    1. Implementarea unui sistem de comunicare și raportare pentru membrii diasporei, cu accent pe monitorizarea riscurilor economice și geopolitice.
    2. Stabilirea unei rețele globale de antreprenori și experți, cu obiectivul de a influența deciziile la nivel internațional în favoarea României.
  5. Evaluarea și adaptarea continuă a strategiei:
    1. Monitorizarea constantă a rezultatelor și feedback-ului primit de la toate părțile implicate.
    2. Adaptarea rapidă a strategiei în funcție de noile amenințări și evoluțiile tehnologice, asigurând astfel o apărare dinamică și rezilientă.

 

Concluzie Finală:


 Prin implementarea acestei strategii integrate, România va putea să-și consolideze apărarea națională, transformându-se într-un stat rezilient, capabil să facă față provocărilor complexe ale secolului XXI. Sinergia dintre stat, mediul privat și diaspora va asigura un răspuns rapid și coordonat la atacurile hibride, transformând fiecare vulnerabilitate într-o oportunitate de creștere și inovație.

Acest document reprezintă o viziune strategică detaliată, concepută pentru a ghida eforturile noastre comune în consolidarea securității naționale. Prin colaborare și inovație, putem transforma provocările actuale în avantaje competitive și asigura un viitor sigur și prosper pentru România.

Comunitatea de informații între necesitate și speranță

Petrescu, Stan (2025), Comunitatea de informații între necesitate și speranță, Intelligence Info, 4:2, https://www.intelligenceinfo.org/comunitatea-de-informatii-intre-necesitate-si-speranta/

 

The Intelligence Community Between Necessity and Hope

Abstract

More jokingly and more seriously, intelligence workers nonchalantly claim that they practice „the oldest profession in the world” and, for cover, they resort to history where it is said that, before meeting Eve, Adam had to find out where she was.

Who collects the information, to whom is it addressed, where does it come from, according to what criteria is it collected and transmitted, what can go wrong in this whole process and what harm would be caused by this?

Keywords: information, intelligence, intelligence activity, intelligence community, intelligence agenices

Rezumat

Mai în glumă mai în serios lucrătorii din activitatea de informaţii afirmă cu nonşalanţă că ei exercită „cea mai veche meserie din lume” şi, pentru acoperire,  fac recurs la istorie unde se vorbeşte că, înainte de a o întâlni pe Eva, Adam a trebuit să se informeze asupra locului unde se afla aceasta.

Cine culege informaţiile, cui sunt adresate, de unde provin acestea, după ce criterii sunt adunate şi transmise, ce poate să funcţioneze greşit în tot acest proces şi ce prejudicii s-ar crea din această cauză ?

Cuvinte cheie: informații, intelligence, activitatea de informaţii, comunitatea de informații, servicii de informații

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 4, Numărul 2, Iunie 2025, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/comunitatea-de-informatii-intre-necesitate-si-speranta/
© 2025 Stan PETRESCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Comunitatea de informații între necesitate și speranță

Gl. Bg. Rtr. Prof. Univ. Dr. Stan PETRESCU[1]
stan.petrescu@gmail.com

[1] Membru în Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii – CRIFST din cadrul Academiei Române. Prim-vicepresedinte – Asociația Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics (CSIS-GA)

 

Mai în glumă mai în serios lucrătorii din activitatea de informaţii afirmă cu nonşalanţă că ei exercită „cea mai veche meserie din lume” şi, pentru acoperire,  fac recurs la istorie unde se vorbeşte că, înainte de a o întâlni pe Eva, Adam a trebuit să se informeze asupra locului unde se afla aceasta.

Cine culege informaţiile, cui sunt adresate, de unde provin acestea, după ce criterii sunt adunate şi transmise, ce poate să funcţioneze greşit în tot acest proces şi ce prejudicii s-ar crea din această cauză ?

Fără îndoială că, acest set de întrebări, vechi de când lumea, este şi va fi de actualitate  pentru un viitor foarte îndepărtat.

Informaţiile au întotdeauna valoare şi preţ pentru că sunt legate de procese dinamice, acţionale, în care sunt implicaţi, de regulă, decidenţii. Preocuparea de bază a acestora a fost şi rămâne , acţiunea de a construi un ghid al informaţiilor în baza cărora să decidă. Ghidul, cuprinzând informaţii în vederea luării deciziilor, se poate regăsi fie în domeniul militar, fie în cel civil şi va servi întotdeauna analiştilor care stau în spatele decidenţilor, astfel că, activitatea informativă nu va înceta, niciodată.

Spionajul este o meserie dificilă, relativ periculoasă şi puţin lucrativă, o meserie ca multe altele, care trebuie să se adapteze transformărilor mediului şi progreselor tehnicii, o meserie făcută de oameni obişnuiţi, nici mai buni, nici mai răi decât alţii, dar care dispun totuşi de un plus de inteligenţă.

Părerea greşită pe care ne-o facem uneori despre serviciile de spionaj, mai exact despre serviciile speciale,  îşi are originea în apariţia în lumea modernă a doi monştri: K.G.B. şi C.I.A. Aceste servicii s-au născut din teama reciprocă şi îndreptăţită pe care şi-o inspiră Statele Unite şi Rusia şi din dorinţa lor de a-şi menţine unul faţă de celălalt hegemonia. Fiecare din aceste macroputeri trebuie să se supravegheze una pe cealaltă cu o vigilenţă constantă şi să dispună de mijloace de intervenţie eficientă peste tot în lume. De aceea, şi una şi cealaltă şi-au creat servicii  mari şi puternice alarmant de ofensive. „Războiul Rece” a fost unul al informaţiilor, ruperea „cortinei de fier” a constituit momentul  încheierii păcii între cele două blocuri militare, NATO sşi Tratatul de la Varşovia. Pacea a fost câştigată de ţările iubitoare de libertate şi democraţie. În planul informaţiilor ostilitatea a rămas şi astăzi miezul confruntării între marile puteri.

Din contră, puterile mijlocii au rămas fidele unei tradiţii a bunului simţ şi-a interesului exclusiv naţional. Efectivele serviciilor lor speciale nu le depăşesc pe cele ale unui regiment, iar bugetele pe cel al unei divizii. Este puţin pentru nişte organizaţii indispensabile atât în timp de pace, cât şi în vreme de război, care dau posibilitatea ca războaiele să fie prevenite sau mai bine conduse, stimularea şi revigorarea competiţiei economice sau promovarea tehnologiilor de vârf. Instrumente indispensabile, serviciile speciale de informaţii  sunt puţin costisitoare, pentru că înlocuiesc banul cu inteligenţă, forţa brută cu abilitatea.

Se afirmă adesea că, spionajul este considerat, ca fiind, un act  imoral. Şi, într-adevăr, prin metodele sale, este imoral. Nu cred, însă, că prin scopul pe care şi-1 propune, de a afla secretul, este imoral. Secretul poate fi imoral şi dăunător, numai atunci când, conţine gânduri ascunse şi ostile, atât pentru  prieteni cât şi pentru neprieteni.

Poate cel mai greu clişeu de schimbat pentru analiştii de profesie îl constituie modul lor atitudinal în care privesc lumea şi rolul oamenilor înlăuntrul acesteia. Este motivul pentru care mulţi politicieni europeni şi americani au reacţionat, iniţial într-un mod alarmant, la rapiditatea schimbarilor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică. Schimbările nu aveau loc conform aşteptărilor înalţilor ofciciali ai serviciilor de informaţii occidentale. Într-un mod ironic, instinctele multor oficiali guvernamentali de rang înalt i-au determinat pe aceştia să se simtă mai confortabil în privinţa ordinii decât în privinţa libertăţii, aceasta din urmă fiind mult mai predictibilă.

Şi astăzi există persoane în structurile serviciilor de informaţii, ca şi în cele care determină politica externă, care afirmă cât de mult le lipseşte perioada Războiului Rece, deoarece atunci ameninţările erau mai uşor de cunoscut şi definit. Într-o proporţie destul de importantă, voci la unison recunosc că schimbările constituie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale: eşecul schimbarii modului de gândire împietrit pentru a face faţă tuturor schimbărilor din lume.

România nu a fost ocolită de o astfel de ameninţare, de bine ce abia acum îşi pune problema transformării şi reorganizării serviciilor sale de informaţii într-o comunitate de informaţii foarte puternică şi care să răspundă nevoilor momentului. Când „clişeiştii comunişti şi necomunişti” au auzit de înfiinţarea comunităţii de informaţii româneşti au umplut toate canalele media cu reacţii vitriolate, scoţându-se în faţă sintagma: „nu vrem reînfiinţarea securităţii”.

Istoria ne oferă suficiente exemple din care rezultă ca dezmembrarea imperiilor multinaţionale sau eliberarea culturală a statelor creează adesea o perioadă de instabilitate.

Lumea anilor ’90 se aseamănă în mai multe feluri cu cea din anii ’20 decât cu cea a anilor ’80. Ar fi nesăbuit să credem că în mijlocul ruinelor unui imperiu şi crearea unor noi state nu vom asista la o stare de  conflict continuu, cel puţin la nivel regional.

Este clar pentru toată lumea, că pentru a rămâne un actor puternic pe piaţa informaţiilor este nevoie de metode şi mijloace diferite faţă de cele folosite anterior. În epoca mediului de securitate bazat pe bipolaritate, forţa militară a marilor puteri era la baza influenţei politice, şi aliaţii acestora aveau nevoie de protecţia lor împotriva ameninţării celuilalt.

Astăzi, implicaţiile pentru Comunitatea de Informaţii a SUA sunt clare. Cele mai importante schimbari de la inceputul Razboiului Rece determină cele mai importante schimbări în aparatul informativ modern al Guvernului de la crearea CIA în 1947 prin Legea Securităţii Naţionale. Dacă Comunitatea de Informaţii eşuează în a implementa aceste schimbari, va deveni un dinozaur costisitor şi neinsemnat, chiar în momentul când America are cea mai mare nevoie de informaţii şi inţelegere a noilor ameninţării complexe pe care le infruntă[1].

Multe persoane susţin că în loc de a schimba comunitatea de informaţii ar trebui eliminată pur şi simplu. Sunt cei care nu doresc ca America să nu mai fie nr. 1 şi cer ca SUA să se retragă din lume şi să protejeze numai americanii.

Cei care predică acest nou izolaţionism au indus în eroare poporul american asupra falsei noţiuni ca ar exista un conflict între ceea ce e nevoie de facut acasă şi ceea ce trebuie făcut în afară. Acestea nu sunt ţeluri competitive, ci complementare. Separarea de restul lumii nu ne va asigura siguranţă. Mai degrabă trebuie să ne pregătim să trăim constructiv şi, dacă e necesar, să concurăm efectiv în noul climat internaţional. Jucându-ne  corect rolul în lume, ne va ajuta să reconstruim puterea internă.

Cu prosperitatea economică atât de dependentă de exporturi şi de circulaţia capitalului internaţional pentru a ne finanţa datoriile, retragerea din comunitatea internaţionala ar putea afecta serios sănatatea economică a naţiunii, sănatate pe care s-ar putea să n-o mai recuperăm vreodată.

Deasemenea, nu ne putem permite nici sa ignoram efectele economice ale ajutorului extern, folosite de competitorii noştri, care oferă încredere în locul banilor, unor zone cum ar fi Europa de Est. Ei procedează astfel încercând sa-şi plaseze produsele în noile infrastructuri dezvoltate, creând pieţe pentru bunurile şi serviciile lor în viitor. SUA ar trebui să facă la fel. Plasându-ne produsele în infrastructura altor ţări, nu numai că vor fi create locuri de muncă aici şi acolo, dar de asemenea se va crea o piaţă viitoare pentru produsele  şi serviciile noastre.

Cei care susţin retragerea şi neagă nevoia continuă de informaţii asupra dezvoltărilor globale arată ignoranţa totală faţă de istorie. Retragerea Americii din Europa dupa primul Razboi Mondial, în mod sigur nu a imbunatăţit pacea şi stabilitatea mondială sau securitatea naţională a SUA. O naţiune care cheltuie 300 miliarde anual pentru înarmare şi plasează capital necesar pentru proiecte interne, în mod sigur trebuie să monitorizeze schimbările din fosta Uniune Sovietică. SUA în mod sigur au interes în a impiedica preluarea puterii de naţionalişti extremişti care ar putea reaprinde cursa înarmarilor[2].

E clar că pe măsură ce lumea devine multipolară, mai complexă şi mai dificil de înţeles prin prisma competiţiei sovietice, e nevoie de mai multă informaţie –  nu de mai puţină.

Există, din păcate, printre cei care accepta o nevoie continua de a investi în culegerea sau analiza informaţiilor persoane care susţin că nu mai se simte nevoia de o comunitate de informaţii. Unii au sugerat desfiinţarea structurilor de informaţii şi plasarea lor sub coordonarea altor ministere. De exemplu, structurile de informaţii externe să fie trecute la Ministerul de Externe. Această mutare ar fi neinspirată din  mai multe motive.

În primul rând, ar pune în pericol relaţia dintre cei care trebuie să ofere informaţii obiective şi cei însărcinaţi cu stabilirea politicilor (factorii de decizie). În mod sigur informaţiile culese de agenţii diferite, nu ţin cont de faptul ca ele trebuie prezentate politicienilor. În schimb, dacă culegerea şi analiza informaţiilor sunt dominate şi supravegheate total de politicieni, va exista o prea mare tentaţie ca informaţia să ,,servească” sau ,, să vândă” politica, decât să fie întrebuinţată pentru a ,,informa” politica. Cazul utilizării de informaţii din arhiva Ministerului  Apărării Naţionale în bătălia politică este sugestiv.

În al doilea rând, anumite metode de culegere a informaţiilor sunt nepotrivite pentru misiunile, să zicem, ale ministerului de externe. Este ştiut ca la război, toate informaţiile sunt puse la dispoziţia armatei sau unor structuri de gestionare a crizelor.

S-a dovedit tot mai mult că în cazul României, serviciile de informaţii departamentale, au răspuns uneori comenzilor politice în defavoarea nevoii de informare şi în cunoaşterea factorilor de risc cu atingere a intereselor naţionale de securitate.

Comunitatea de informaţii trebuie să se transforme în directă armonie cu actualul mediul de securitate iar misiunile sale să fie pliate pe ameninţările globale şi regionale care aduc atingere, deopotrivă intereselor de securitate ale Alianţei şi ale Uniunii Europene. Acestea sunt priorităţile imediate în proiectarea comunităţii informative.

După integrarea României în UE, intresele sale de securitate vor fi comune cu cele ale celor doi actori de securitate mai sus menţionaţi. Este limpede că serviciile de informaţii româneşti nu mai pot funcţiona în actuala organizare şi în actualul cadru normativ. Schimbarea trebuie să survină în două domenii majore: priorităţi noi, o structură nouă mai bine adaptată a acestor priorităţi, şi un cadru normativ complet nou.

Comunitatea de informaţii trebuie să deţina în continuare informaţiile care nu sunt destinate publicului, despre ameninţările la adresa securităţii şi prosperităţii statului, interesul geografic de cunoaştere mutându-se spre zone importante de interes – cum ar fi terorismul, crima organizată tranfrontalieră, proliferarea armelor de distrugere în masa şi contraterorismului – oriunde acestea ar avea loc. Metodele de lucru ale comunitatii, trebuiesc adaptate şi modernizate conform cu mărimea ameninţării.

O prioritate majoră a noii comunităţi de informaţii va fi accentul pus pe sursa secretă umană (HUMINT). Cu economie de forţe umane, dar poziţionate în spaţiile de interes, se va putea realiza avertismentele rapide asupra intenţiilor ostile ale potenţialilor adversari. Informaţiile satelitare (IMINT), nu pot releva manevrele militare dinaintea unui atac, ele nu pot oferi avertismente utile asupra intenţiilor inamicului. Probabil ca sunt şi mai puţin folositoare în imprevizibila lume a treia decât împotriva unor centre mari de putere, unde mşcările de trupe şi deplasările de tehnologie s-au realizat la o scare mai mare şi detectabilă. Mai mult, avertismentele date de mişcările militare vin adesea prea tarziu pentru a oferi politicienilor opţiuni viabile. Dacă Preşedintele Bush ar fi cunoscut intenţiile lui Saddam Hussein cu luni şi nu zile inaintea invaziei irakiene din Kuweit,  ar fi avut posibilitatea de a considera şi alte opţiuni care ar fi putut preveni războiul.

Sursele umane reprezintă  cei mai eficienţi colectori de informţii şi în alte domenii de interes. În timp ce sursele tehnice (SIGINT) sunt de un mare avantaj la culegerea informaţiilor de către sursele umane, acestea din urmă sunt foarte importante la penetrarea organizaţiilor teroriste şi mediilor de desfacere a drogurilor. O fotografie din satelit nu poate detecta acţiunile unui terorist care realizează dispozitive explozive într-o clădire abandonată. De asemenea, sistemele tehnice nu pot oferi informaţia necesară inţelegerii şi abordării eforturilor externe de a obţine un avantaj economic sau comercial asupra altui stat. Nu numai ca va fi nevoie de mai bune surse umane, dar ofiţerii de informaţii vor avea nevoie şi de calităţi diferite. Având probabil jumătate din resursele informaţionale concentrate pe ameninţările militare sovietice, trebuie urgent să fie  schimbate priorităţile către acei oameni care inţeleg opinia publică şi mişcările maselor în acele zone ale lumii unde puterea a devenit mult mai descentralizata. Va fi  nevoie de mai mulţi specialişti în economie şi afaceri care înţeleg concurenţa comercială şi de mai puţini experţi în tehnologie militară sau în cunoaşterea centrelor de comandă sovietică.

În plus, pentru a îmbunătăţii culegerea informaţiilor obţinute prin surse umane trebuie să îmbunătăţim funcţiile analitice ale comunităţii de informaţii. Analiştii trebuie să folosească mai bine sursele deschise şi să crească abordarea interdisciplinară, valorificând mai bine rapoartele comerciale şi politice ale ofiţerilor care acţionează în exteriorul ţării.

Cheltuirea de sume importante pentru culegerea de informaţii este nefolositoare dacă analiza informaţiei nu este clară şi obiectivă. Ea trebuie de asemenea să fie produsul celor mai bune minţi din ţară din domeniile respective, atât din interiorul cât şi din afara structurilor speciale.

Este interesant lărgirea cadrului normativ în domeniu al SUA legat de formarea de specialişti în munca de informaţii. „Pentru acest scop este necesară implementarea cât mai repede posibil a Legii Educaţiei Securităţii Naţionale, votată anul trecut. Acest act va ajuta la formarea ,,rezervorului” de calităţi necesare Comunităţii de Informaţii a SUA şi societăţii americane, văzute ca un întreg ce funcţionează în noul mediu internaţional. Legea stabileşte un fond permanent de 150 milioane dolari care va încuraja generaţia viitoare în ,,a gândi internaţional”, oferind posibilităţi mult mai mari pentru studii universitare în afara ţării şi  programe de studiu lingvistice şi zonale în colegiile şi universităţile americane. De asemenea, legea oferă noilor absolvenţi locuri de muncă în domeniile în care nu există suficienţi experţi, numai în domeniul informaţiilor dar şi în diplomaţie, comerţ şi educaţie”[3].

Stoparea proliferarii armelor de distrugere în masă trebuie să constituie, de asemenea, o prioritate importantă a serviciilor de informaţii din toate ţările democratice di spaţiul euroatlantic. Aceste arme sunt mult mai periculoase în mainile unor guverne care se confruntă cu dificile probleme economice şi politice decât dacă s-ar afla în mâinile unor foste puteri, caz în care fiecare parte ar aprecia consecinţele propiilor acţiuni şi eşecuri în încercarea de a impune un control prudent.

Directorul CIA Robert Gates, a declarat in mod public, ca în prezent mai mult de 20 de state au sau dezvoltă capacităţi de a crea arme nucleare, chimice sau biologice. În cele mai multe cazuri, acţiunea efectivă de a stopa proliferarea trebuie să fie multinaţională, iar NATO şi ONU trebuie să-şi conştientizeze statutul de instituţii implicate direct în acest efort.

Domenii precum proliferarea armelor, terorismul internaţional şi problemele de mediu, determină Comunitatea de Informaţii să servească nu numai nevoile naţionale, dar şi pe cele ale organizaţiilor multinaţionale în care sunt angajate sau integrate. Transmiterea efectivă a informaţiilor către ONU şi UE va deveni mult mai importantă pe masură ce se va realiza susţinerea acordurilor militare similare celor impuse Irak-ului. Este posibil ca ONU, în urma transformării sale,  să devină, în cele din urmă, adevărata forţă internaţională pe care preşedintele SUA Truman a visat-o, atunci când aceasta organizaţie mondială a fost creată. „Trebuie, spunea Truman, organizată o structură pentru a transmite informaţii altor structuri, fără însă a compromite secretele securitaţii naţionale a Americii.  Fără îndoială, Comunitatea de Informaţii a României trebuie să se conducă după acest model, în raport cu NATO, ONU şi UE.

Pe măsură ce conducerea lumii depinde din ce în ce mai mult de puterea economică, susţinerea intereselor statelor cu economie puternică, va deveni o prioritate din ce în ce mai importantă pentru serviciile de informaţii. Definirea limitelor corespunzatoare informaţiilor economice nu va fi o sarcina uşoară. Anumite priorităţi, însă, sunt deja clare.

Eforturile contrainformative de a preveni furtul secretelor comerciale şi industriale private de către alte state, trebuie intensificate. Legile actuale trebuie revizuite din moment ce cele mai multe sancţiuni se aplică numai furtului secretelor militare. Când serviciile de informaţii străine penetrează guverne şi companii ale altor state pentru cunoaşterea secretelor economicee ale acestora, în scopul de a câştiga un avantaj în competiţia economică a companiilor statelor respective, toate statele aliate ţintă trebuie sa fie pregatite pentru a aborda  tactici de contracarare sau ascundere a acestor secrete.

De aceea, trebuie să fie bine cunoscute înţelegerile dintre guvernele străine şi companiile acelor ţări, din care rezultă poziţii competitive îmbunătăţite. Pe scurt, resursele serviciilor de informatii ar trebui folosite pentru a echilibra competiţia şi să ofere companiilor economice proprii, şanse egale în această competiţie.

Furtul nu este singurul mod prin care se poate pierde tehnologie în faţa competitorilor străini. Este necesară abilitatea de a identifica acele tehnologii care pot fi protejate prin autoritatea statului. Pentru a fi siguri, în domeniul culegerii de informaţii economice trebuie acţionat cu grijă. Statele cu industrii naţionalizate şi  detinând  poziţii de monopol nu se confruntă cu asemenea dilemă: dacă o ţară are un singur producator de computere, de exemplu, nu exista nici o îndoială către cine se va indrepta spionajul de tehnologie de computere. Este important pentru politicieni să delimiteze graniţele activităţilor informative economice. Comunitatea de informaţii trebuie să definească planuri de căutare a informaţiilor precise în acest sens şi să producă o informaţie mai buna la un cost mai scazut.

Un element important al noilor structuri de informaţii il va constitui relaţia mai strânsă dintre serviciile de informaţii militare şi civile. Din punct de vedere financiar, bugetul naţional nu-şi poate permite structuri paralele, consumatoare de fonduri şi concurente adeseori, cărora le e greu să conlucreze în situaţii de criză. De aceea, pentru realizarea unei integrări mai strânse este necesar ca actul de  coordonare şi stabilire de priorităţi pentru întreaga comunitate de informaţii să fie atribuit unei singure persoane, indiferent dacă aceasta persoană este directorul unei structuri de informaţii militare sau civile. Conducatorul comunităţii trebuie să poată stabili priorităţi bugetare şi de programe pentru întreaga comunitate. Directorul trebuie să poată redistribui fondurile şi să le redirecţioneze de la o zona sau structură de informaţii la alta, indiferent dacă aceasta este militară sau civilă, autoritate de care în prezent nu se dispune la noi. Apreciem că în România, Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui, poate îndeplinii cu succes funcţia de coordonator al comunităţii de informaţii.

Aceasta înseamnă că personalul actual al comunităţii de informaţii trebuie revitalizat şi structurat pentru a permite directorului să-şi îndeplinească funcţia. Fără autoritatea de a stabili un buget pentru întreaga comunitate, coordonatorul nu va putea schimba priorităţile într-o manieră constructivă.

Mai mult, personalul ar trebui rotit între cele doua structuri (militar şi civil). În acest fel, conducătorii militari vor conştientiza mai bine resursele structurilor civile, iar acestea, la rândul lor, vor deveni mai conştiente de forma în care informaţia este de cel mai mare folos pentru conducerea militară.

În plus, noua structura trebuie sa permită Consilierului să aibă un rol în numirea conducătorilor structurilor de informaţii.

Pentru a asigura o mai mare eficienţă şi răspundere, ar trebui sa existe un singur punct coordonator pentru fiecare dintre cele 3 mijloace majore ale activităţii de culegere de informaţii – informaţii culese prin intermediul semnalelor (SIGINT), imaginilor(IMINT) şi de către sursele umane (HUMINT).

În domeniul, de altfel foarte costisitor al informaţiilor obţinute prin intermediul imaginilor, care include fotogarafierea şi alte tehnici sensibile, sunt prea multe grupuri tehnice implicate în culegerea informaţiilor. Suprapunerea şi confuzia de autoritate existente între diferiţi utilizatori, analiţti ţi procesori ai sistemelor au determinat unele eşecuri, întârzieri şi costuri mari. Autoritatea fiind atât de dispersată este dificil de stabilit responsabilităţi în caz de eşec.

În cazul României, unde fondurile sunt mici, cel mai nimerit mod de culegere de informaţii prin SIGINT este acela de a desemna o singură autoritate în domeniu pentru toate structurile de informaţii, militare sau civile.

În zona culegerii de informatii, prin surse umane, este necesară o mai mare coordonare a acestor resurse în noile condiţii. Culegerea de informaţii trebuie evaluată într-un singur loc, astfel încât deciziile  să poata fi luate cu rapiditate şi simplitate. Oricare ar fi funcţia, trebuie sa existe un coordonator HUMINT cu suficientă influenţa politică şi susţinere din partea Consilierului şi al Preşedintelui pentru coordonarea liniilor departamentale în scopul celei mai bune distribuiri a misiunilor surselor umane.

Un domeniul foarte important şi care necesita restructurare profundă este cel al analizei şi interepretării informaţiilor. Cheltuieli uriaşe destinate pentru culegerea informaţiilor ar fi risipite în van dacă nu există o analiză obiectivă şi de calitate a informaţiilor prezentate decidenţilor într-o formă utilă. Într-o lume care se schimbă rapid este important ca analiza să fie corectă în privinţa perspectivelor oferite. Securitatea naţionala nu mai poate fi considerată numai din punctul de vedere al necesităţii militare sau agendei politice. Dezvoltările economice, culturale, educaţionale, precum şi cele din alte domenii pot avea o influenţă majoră asupra securităţii naţionale. Aceasta înseamnă că structura stabilită pentru analiză trebuie să fie cât se poate de largă şi deschisă posibil, adunând laolaltă toate resursele, din fiecare segment al sectorului privat sau de stat. Acesta nu ar trebui sa fie un proces dominat de o singură structură.

În esenţă, decidentul strategic trebuie să se folosească de cel mai bun ,,rezervor de analiză” din lume. Acest ,,rezervor” trebuie să folosească cele mai strălucite minţi şi mai capabile persoane pentru a se concentra asupra celor mai importante probleme de securitate ale politicii statului.

Funcţia analitică trebuie să rămână independentă şi nelegată de o structură sau alta. Cativa experti cu experienta au sugerat ca o asemenea masura ar fi prea extrema.

Teoretic, analiza independentă adună resursele analitice de la toate structurile pentru elaborarea estimarilor informative cele mai importante.

Pentru a deveni un ,,rezervor de analiza” interdisciplinar şi, totodată, independent, acesta trebuie să aibă un centru de comandă şi control în stare să-l conducă. Suntem de părere că este necesar a fi constituit un Consiliu Naţional al Serviciilor de Informaţii, deschis si flexibil, pentru a atrage mintile capabile din toate sectoarele,  privat şi de stat pentru proiecte pe termen scurt asupra unor probleme specifice mai importante. Trebuie să i se acorde recunoaştere, prestigiu şi independenţă suficientă pentru a atrage experţii cu care să se colaboreze în mod deschis.

Este clar că expertiza necesară întâmpinărilor provocărilor viitorului nu se mai adresează numai instituţiilor statului. Pentru a atrage ceea ce este mai bun, trebuie să reevaluam procesul excesiv de greoi şi birocratizat de autorizare a accesului la informaţii, care împiedică cele mai bune minţi ale naţiunii să se alăture comunităţii de informaţii.

Şansa noastră este de a crea o capabilitate de informaţii puternică, specifică unei democraţii reale, care să poata ajuta România să joace un rol important în zona sa de responsabilitate politico-militară, alături de aliaţii săi principali pentru a asigura un viitor mult mai bun acestei naţii.

[1] John Negroponte, directorul serviciilor secrete americane de informaţii a declarat că aparatul de spionaj SUA cuprinde în prezent 100.000 persoane care au misiunea să protejeze securitatea naţională a SUA. Această armată de spioni este repartizată pe 16 agenţii şi departamente separate de informaţii. Negroponte i-a lăudat pe agenţii secreţi, desacriindu-i  ca „oameni patrioţi, talentaţi şi cu dorinţă de muncă”. Sursa: Ziarul Adevărul nr. 4914 din 26 aprilie 2006.

[2] David L. Boren, senator de Oklahoma, Preşedintele Comitetului Select al Senatului asupra Serviciilor Secrete

 

[3] Ibidem

Ecouri peste continente: răscrucea constituțională a Japoniei și semnificația sa pentru peisajul de securitate și tehnologie al României

postat în: Media 0

(Un număr record de cetățeni japonezi favorizează modificarea constituțională pe fondul amenințărilor regionale în creștere.)

Tokyo, Japonia

Pentru România, confruntată cu propriile provocări complexe de securitate pe flancul estic al NATO, dilema Japoniei oferă perspective cruciale asupra echilibrării istoriei, modernizării apărării și politicilor de alianță.

 

Tokyo & București – Deși separate de mii de kilometri, Japonia și România navighează prin curenți geopolitici remarcabil de similari.

Ambele națiuni se confruntă cu moștenirea conflictelor secolului XX, ambele se confruntă cu vecini asertivi și revizioniști și ambele își reevaluează fundamental posturile de apărare în cadrul unor alianțe cruciale – Japonia cu SUA, România în cadrul NATO și al parteneriatului său strategic cu SUA.

Un sondaj recent realizat de postul public japonez NHK, care arată un sprijin public fără precedent pentru modificarea constituțională, rezonează așadar mult dincolo de Asia de Est, oferind perspective valoroase pentru comunitățile de informații, militare, tehnologice și de afaceri din România.

Sondajul NHK relevă faptul că 61% dintre respondenții japonezi favorizează acum modificarea Constituției de după al doilea război mondial a țării, impusă în mare parte de SUA și renumită pentru Articolul 9 pacifist care renunță la război.

Acesta este cel mai înalt nivel înregistrat din 2012, determinat de anxietatea palpabilă legată de expansionismul militar al Chinei, provocările nucleare ale Coreei de Nord și, în mod critic, de lecțiile dure ale invaziei Ucrainei de către Rusia – un conflict care se desfășoară periculos de aproape de granițele României.

Asemenea României, care și-a majorat semnificativ cheltuielile de apărare (țintind 2,5% din PIB) ca răspuns la agresiunea Rusiei și la necesitatea consolidării flancului estic al NATO, Japonia se angajează pe o cale a capabilităților de apărare „consolidate fundamental”.

Aceasta include dublarea bugetului său de apărare și achiziționarea de rachete de contra-lovitură – capabilități care împing limitele constituției sale pacifiste.

Relevanța pentru securitatea și armata României: pentru establishment-ul de apărare al României, situația Japoniei este un studiu de caz pertinent.

Dezbaterea din jurul Articolului 9 al Japoniei reflectă, în anumite privințe, propria călătorie a României în adaptarea doctrinei și capabilităților sale militare post-Război Rece și mai ales post-2014/2022.

Concluziile cheie includ: adaptarea la amenințări: schimbarea din Japonia demonstrează cum amenințările directe, persistente (China, Coreea de Nord) și evenimentele geopolitice șocante (Ucraina) pot forța chiar și națiunile cu identități de apărare profund înrădăcinate pacifiste sau constrânse istoric să reconsidere principii fundamentale.

Aceasta reflectă imperativul României de a moderniza și spori gradul de pregătire în fața agresiunii rusești în regiunea Mării Negre.

Dinamica alianțelor: potențiala modificare constituțională a Japoniei este strâns legată de consolidarea alianței sale cu SUA, permițând o interoperabilitate și o partajare a sarcinilor mai mari.

În mod similar, eforturile de apărare ale României sunt intrinsec legate de angajamentele sale NATO și de relația sa bilaterală cu SUA.

Observarea modului în care Japonia navighează provocările politice și de opinie publică ale unei responsabilități sporite în apărare în cadrul unei alianțe oferă lecții pentru București.

Provocarea ambiguității: în ciuda sprijinului general pentru schimbare, sondajul NHK arată o diviziune semnificativă (40% pentru, 18% împotrivă, 34% nehotărâți) specific în privința modificării Articolului 9.

Acest lucru subliniază dificultatea de a construi un consens național pe probleme sensibile de securitate, chiar și sub presiune – o provocare familiară în multe democrații, inclusiv în România, atunci când se dezbat prioritățile de apărare versus alte nevoi naționale.

Clarificarea statutului juridic al Forțelor de Autoapărare ale Japoniei (SDF) este un factor cheie; România, deși are o bază constituțională clară pentru forțele sale armate, lucrează continuu pentru a optimiza cadrele sale legale pentru războiul hibrid modern și operațiunile NATO.

Implicații pentru comunitatea de informații din România: Înțelegerea arhitecturii de securitate în evoluție din Indo-Pacific nu mai este opțională pentru serviciile de informații europene.

Traiectoria Japoniei oferă puncte de date cruciale: Evaluarea Angajamentelor SUA: Modul în care SUA sprijină sau influențează potențiala schimbare a Japoniei indică prioritățile strategice mai largi ale SUA și alocarea resurselor, putând afecta angajamentele în alte părți, inclusiv în Europa.

Monitorizarea reacțiilor concurenților: Răspunsurile Chinei și Rusiei la o Japonie mai capabilă militar vor dezvălui multe despre propriile lor calcule strategice și praguri de toleranță, oferind perspective relevante pentru modul în care ar putea reacționa la consolidarea flancului estic al NATO.

Urmărirea realinierilor geopolitice: Dezbaterea din Japonia face parte dintr-o tendință globală mai largă a națiunilor democratice care își reevaluează posturile de securitate.

Monitorizarea acestor schimbări ajută serviciile de informații românești să construiască o imagine cuprinzătoare a ordinii internaționale în schimbare.

Oportunități pentru ecosistemul tehnologic și de afaceri din România: Deși cooperarea industrială directă în domeniul apărării ar putea fi limitată inițial, schimbarea strategică a Japoniei deschide căi indirecte și evidențiază tendințe relevante pentru sectorul tehnologic în plină dezvoltare al României:

Investiții în tehnologia de apărare: Cheltuielile sporite pentru apărare ale Japoniei vor injecta miliarde în tehnologii avansate – IA, cyber, sisteme autonome, capabilități spațiale, materiale avansate. Acest lucru creează o piață globală semnificativă și stimulează inovația. Companiile tehnologice românești, în special în software, securitate cibernetică și inginerie de nișă, ar trebui să monitorizeze aceste evoluții pentru potențiale oportunități viitoare de parteneriat sau pentru a înțelege frontierele tehnologice emergente relevante pentru standardele NATO.

Tehnologii cu dublă utilizare (dual-use): Multe progrese în domeniul apărării au aplicații civile. Focusul Japoniei ar putea stimula inovația în domenii precum comunicațiile securizate, tehnologia senzorilor și infrastructura rezilientă – domenii în care firmele tehnologice românești sunt, de asemenea, active.

Stabilitatea economică și a lanțurilor de aprovizionare: O Japonie apărată mai robust contribuie la stabilitatea în Indo-Pacific, o regiune vitală pentru rutele comerciale globale și lanțurile de aprovizionare care au impact direct asupra economiilor europeană și românească. Invers, instabilitatea de acolo are efecte de undă resimțite la nivel global. Înțelegerea acestor dinamici este crucială pentru afacerile românești cu operațiuni internaționale.

O provocare comună: În cele din urmă, sondajul NHK surprinde o națiune la o răscruce, încercând să reconcilieze identitatea istorică cu realitățile dure ale geopoliticii secolului XXI. Lupta Japoniei pentru a defini rolul viitor al Forțelor sale de Autoapărare, pentru a echilibra principiile constituționale cu nevoile de securitate și pentru a gestiona relații complexe de alianță ridică o oglindă în fața provocărilor cu care se confruntă multe națiuni, inclusiv România. Deși specificitățile diferă – Articolul 9 versus Articolul 5 al NATO, Indo-Pacificul versus Marea Neagră – dilema fundamentală a modului în care o națiune democratică se adaptează la o lume mai periculoasă este universală.

Observarea parcursului Japoniei va oferi lecții valoroase pentru factorii de decizie și gânditorii strategici de la București.

 

© 2025 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

1 2 3 4 67