(Investigație exclusivă: cum devine România hub regional pentru drone tactice NATO în timp ce ecosistemul militar-industrial românesc trece prin renaștere)
La doi ani după ce jurnalistul BBC Stephen Sackur îl confrunta pe fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu cu întrebări despre secretizarea ajutorului militar pentru Ucraina, răspunsul primit rămâne iconic prin cinismul său: „Pentru că aceasta este politica guvernului meu.” Acum, o investigație aprofundată dezvăluie amploarea unei operațiuni sofisticate de transfer militar care poziționează România ca actor cheie în susținerea capacităților ofensive ucrainene.
Revoluția dronelor: România devine centru de producție NATO
Începând din vara și toamna 2025, România exportă în Ucraina o gamă avansată de sisteme UAV care redefinește capacitățile tactice ale forțelor ucrainene: Cuda, Stingray, Kraken, Sirin, Spectre și Phoenix. Această diversificare reprezintă mai mult decât un transfer de armament—semnalează maturizarea ecosistemului românesc de apărare în domeniul tehnologiilor emergente.
*Cuda* se distinge prin versatilitatea sa operațională, optimizată pentru misiuni cibernetice ofensive și lovituri cinetice de precizie. Capacitățile sale de penetrare în medii puternic bruiate o transformă într-un multiplicator de forță critic pe teatrul de operațiuni ucrainean, unde războiul electronic rusesc a neutralizat generații anterioare de drone comerciale adaptate militar.
*Kraken* răspunde unei nevoi operaționale specifice: misiuni maritime și litorale în condiții meteorologice adverse. Capacitatea sa de decolare și aterizare în spații restrânse, combinate cu rezistența la vânturi puternice, o fac ideală pentru operațiuni în zona Mării Negre—un sector strategic unde România are interese directe de securitate.
Ambele platforme au fost testate operațional în medii de bruiaj intens, un credențial esențial care le diferențiază de sistemele comerciale adaptate. Variantele de recunoaștere ale Cuda și Sirin extind aplicabilitatea acestora în misiuni ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance), completând lacunele capacitare ale forțelor ucrainene.
Parteneriatul Carfil-Periscope: model de integrare transatlantică
Producția la facilitatea Carfil Brașov, în parteneriat cu compania americană Periscope Aviation, reprezintă un studiu de caz pentru integrarea industrială de apărare România-SUA. Acest model de colaborare reflectă o tendință mai largă: România se transformă din consumator de tehnologie militară în co-producător și exportator regional.
Aproximativ 100 de unități au fost deja livrate forțelor ucrainene—un volum care sugerează testare operațională extensivă și feedback iterativ pentru îmbunătățiri. Această abordare incrementală corespunde doctrinelor moderne de dezvoltare agilă în sistemele de apărare.
*Spectre*, drona kamikaze cu aripă fixă și lansare pe șină, a intrat în producție la Carfil Brașov din iunie 2025. Acest sistem reprezintă intrarea României pe piața loitering munitions — o categorie de armament care a revoluționat tacticile moderne de atac de precizie. Colaborarea continuă cu Periscope Aviation subliniază profunzimea transferului tehnologic și nu doar asamblaj sub licență.
Artileria Tohan: mii de rachete susțin focul de suprimare
Din 2022, uzinele Tohan au livrat câteva mii de rachete de 122 mm în două variante critice: *122 LR-20-TH* (bătaie 20,4 km) și *122 LR-40-TH* (bătaie extinsă 40-45 km). Aceste muniții reactive sunt esențiale pentru misiuni de suprimare și anihilare a țintelor concentrate—roluri în care artileria cu rachete multiple excele.
Compatibilitatea cu lansatoarele BM-21, APR-40, RM-70 și LAROM asigură integrarea imediată în structurile de foc ucrainene. Filmările de pe front confirmând prezența sistemelor LAROM și APR-40 validează ciclul complet de transfer și deployment operațional.
LAROM: tehnologie israeliano-română autorizată pentru export
Sistemul *LAROM*, produs la Aerostar Bacău în parteneriat cu Elbit Systems și Israel Aerospace Industries, constituie cel mai sofisticat transfer de capacitate pentru artilerie. Acordul israelian pentru exportul către Ucraina—obținut în ciuda echilibrului delicat pe care Tel Aviv îl menține cu Moscova—subliniază importanța strategică a acestei relații trilaterale.
LAROM reprezintă o platformă modernizată care combină mobilitatea tacticală cu precizia îmbunătățită, oferind forțelor ucrainene un avantaj operațional față de sistemele sovietice standard. Implicarea Elbit și IAI în lanțul de aprovizionare creează și dependențe tehnologice care consolidează integrarea României în ecosistemul de apărare occidental.
Dilema APR-40: moștenirea sovietică și limitele sustenabilității
Brigada 116 Mecanizată a Forțelor Armate Ucrainene a fost dotată cu un număr estimat între 20-50 de sisteme *APR-40*—copii licențiate după sistemul sovietic BM-21 Grad. Din inventarul de 134 de sisteme deținute de Armata României între 2022-2024, această cifră reprezintă o cedare substanțială de capacitate.
Problema critică: *APR-40 nu mai este în producție*, iar stocul de componente din depozite este finit. Sistemul se bazează pe șasiul camionului DAC-665, fabricat la Întreprinderea de Autocamioane Brașov în anii ’70-’80. Armata a achiziționat modelele modernizate DAC 665T (1985) și DAC 444T (1986), cu un parc estimat la peste 5.000 de unități — dar sustenabilitatea pe termen lung rămâne incertă.
Această situație ilustrează o dilemă strategică mai amplă: transferurile de echipament sovietic moștenit epuizează stocurile naționale fără a exista linii de producție active pentru înlocuire. România trebuie să accelereze modernizarea propriilor capabilități chiar în timp ce susține Ucraina—un echilibru delicat care necesită investiții majore în industria de apărare.
Transportoare blindate TAB-71M: platforma BTR reintrată în luptă
Aproximativ 100 de transportoare blindate *AB-71M* au fost livrate în Ucraina. Aceste vehicule, utilizate de unitățile de operațiuni speciale ale Armatei Române până în 2017, reprezintă varianta românească a transportorului sovietic BTR-60PB, produsă sub licență la Fabrica de Mașini Grele Speciale din București până la începutul anilor 1990.
Deși tehnologic depășite comparativ cu platformele moderne IFV/APC, aceste vehicule amfibii cu opt roți oferă forțelor ucrainene capacități suplimentare de transport mecanizat—esențiale dat fiind ritmul de atriție în operațiunile de luptă susținute. Experiența operațională acumulată de personalul român pe aceste platforme facilitează și transferul de know-how procedural.
Ecosistemul românesc de apărare: renaștere industrială și integrare strategică
Această investigație dezvăluie mai mult decât simple liste de echipamente transferate—relevă transformarea profundă a ecosistemului militar-industrial românesc:
- *Sectorul drone: de la consumator la producător regional*
Parteneriatul Carfil-Periscope poziționează România ca hub de producție pentru UAV-uri tactice în regiunea Mării Negre și Europa Centrală. Această capacitate are implicații strategice multiple:
– *Autonomie tehnologică crescută* față de lanțurile de aprovizionare extra-europene
– *Integrare în Supply Chain-ul NATO* pentru sisteme critice
– *Potențial de export* către alte state membre NATO din regiune
– *Transfer tehnologic dual-use* cu aplicații civile în agricultura de precizie, monitorizare infrastructură, și răspuns la dezastre
- *Modernizarea complexului RomArm: reindustrializare strategică*
Producția continuă de muniții reactive (Tohan), rachete ghidate și neghidate (Electromecanica Ploiești), bombe de aviație (Dragomirești) și sisteme de lansare (Aerostar) demonstrează viabilitatea facilităților industriale moștenite din epoca socialistă atunci când sunt integrate în lanțuri valorice moderne și parteneriate tehnologice cu actori occidentali (Elbit, IAI, Periscope).
Volumele transferate relevă capacități de producție substanțiale:
– *2.000 rachete PRN-80* (neghidate, anti-blindaj)
– *3.000 rachete STAR 80L* (ghidate laser, incluzând sisteme ORCWS și PAAD)
– *1.500 bombe MK82* (aviație, uz general)
– *Câteva mii rachete 122mm* (artilerie reactivă)
– *100+ drone* (diverse tipuri tactice)
Aceste cifre indică linii de producție active și sustenabile, nu doar evacuarea stocurilor vechi. Investițiile în modernizarea acestor capacități pot transforma România într-un producător net de muniții pentru piața NATO—o nișă strategică în contextul consumului masiv de artilerie în Ucraina și a deficitelor europene de producție.
- *Interoperabilitate NATO și doctrine operaționale*
Experiența operațională dobândită prin feedback-ul din Ucraina oferă Armatei Române și industriei de apărare insight-uri inestimabile despre performanța sistemelor în condiții de luptă de înaltă intensitate. Această cunoaștere informează:
– *Cerințe operaționale* pentru următoarea generație de echipamente
– *Standarde de rezistență EW (Electronic Warfare)* pentru sisteme UAV
– *Doctrine tactice* pentru angajare în medii de bruiaj intens
– *Protocoale de sustenabilitate logistică* sub presiune operațională
- *Integrarea în complexul de securitate regional*
România devine un nod critic în arhitectura de securitate a flancului estic NATO:
– *Producție de drone* complementară cu industria poloneză și turcească
– *Capabilități artileristice* care susțin interoperabilitatea cu Ucraina post-conflict
– *Expertiză în sisteme sovietice* valoroasă pentru training și logistică
– *Poziționare geografică* optimă pentru supply lines către teatrul ucrainean
Comunitatea de intelligence: implicații strategice
Pentru comunitatea românească de intelligence și securitate, aceste dezvăluiri ridică întrebări esențiale:
*Securitatea operațională:* Cum a fost compromisă secretizarea inițială? Care sunt leak points în lanțul informațional militar-industrial? Necesită o reevaluare a protocoalelor OPSEC la nivel de facilități producție și transport strategic.
*Counterintelligence:* Facilități ca Carfil Brașov, Tohan și Aerostar Bacău devin ținte prioritare pentru operațiuni de intelligence rusești—sabotaj, infiltrare, colectare tehnică. SRI și SMG trebuie să intensifice măsurile de protecție a infrastructurii critice de apărare.
*Amenințări hibride:* Campanii de dezinformare, influențare politică anti-militarizare, și provocări cibernetice împotriva lanțului de producție sunt previzibile. România trebuie să anticipeze narativa propagandei Kremlinului despre „transformarea României în țintă”.
*Doctrine operaționale:* Experiența din Ucraina trebuie capturată sistematic prin debriefuri și analiză post-acțiune pentru informarea dezvoltării de capabilități naționale.
Politica secretomaniei: evaluare critică
Poziția guvernului român de secretizare totală a transferurilor militare, deși justificabilă din perspectiva OPSEC tactice, a creat mai multe probleme decât a rezolvat:
*1. Deficit de transparență democratică:* În democrațiile consolidate (UK, Polonia, state baltice), transparența privind ajutorul militar nu a compromis securitatea operațională dar a consolidat consensul public.
*2. Vulnerabilitate la narativa rusă:* Absența comunicării oficiale lasă spațiu pentru speculații și manipulare informațională. Rusia poate amplifica ori minimaliza transferurile după interesul propagandistic momentan.
*3. Relații publice strategice ratate:* România pierde oportunitatea de a-și consolida imaginea ca actor de securitate credibil și contributor substanțial la apărarea colectivă.
*4. Complicarea relațiilor civil-militare:* Lipsa de informare a opiniei publice despre motivația și amploarea angajamentelor creează teren fertil pentru narațiuni anti-NATO și pro-ruse în spațiul domestic.
Această investigație demonstrează că informația, indiferent de gradul de clasificare, devine în cele din urmă publică—prin observații operaționale, activitate industrială, OSINT (Open Source Intelligence), și surse confidențiale. Întrebarea nu este dacă informația va ieși la iveală, ci cum și când—și cine controlează narativa.
Perspective: România ca pivot strategic
Amploarea dezvăluită a asistenței militare românești sugerează că Bucureștiul joacă un rol mult mai substanțial în susținerea Ucrainei decât recunoscut public. Această poziționare are implicații pe termen lung:
*Integrare industrial-militară:* Parteneriatele cu Periscope Aviation (drone), Elbit Systems (rachete ghidate STAR 80L, sisteme LAROM) și Israel Aerospace Industries poziționează România pentru atragerea de investiții FDI (Foreign Direct Investment) în sectorul apărării—cu efecte multiplicatoare în cercetare-dezvoltare și employment înalt calificat. Modelul de co-producție demonstrat prin STAR 80L (Elbit furnizează ghidaj, Electromecanica produce motor și integrare) poate fi replicat pentru alte sisteme avansate.
*Hub logistic regional:* Proximitatea geografică și infrastructura existentă fac din România un nod natural pentru supply chains NATO în contextul reconfigurării arhitecturii de securitate europene.
*Diplomație tehnologică:* Capabilități demonstrate de export în sisteme UAV avansate oferă României leverage în negocieri bilaterale și multilaterale—nu mai este doar beneficiar de tehnologie ci și provider.
*Descurajare și apărare:* Industria de apărare vitalizată contribuie direct la capacitățile defensive proprii, reducând dependența de importuri și crescând reziliența în scenarii de conflict prelungit.
Concluzii
Investigația dezvăluie o operațiune complexă de transfer militar care transcede simpla donație de echipament—România se transformă într-un actor industrial de apărare cu capabilități de producție, export și integrare tehnologică la standarde NATO.
Ecosistemul românesc de drone, artilerie și vehicule blindate experimentează o renaștere condusă de cererea operațională din Ucraina și de integrarea în lanțuri valorice transatlantice. Această transformare poziționează România strategic pentru următoarea decadă de reconfigurare a securității europene.
Politica de secretizare absolută, deși inițial justificabilă, devine insustenabilă pe măsură ce amploarea transferurilor devine evidentă prin observații operaționale și activitate industrială. O recalibrare către transparență selectivă—dezvăluind categorii generale fără a compromite detalii tactice—ar putea servi mai bine interesele strategice românești.
Pentru comunitățile de intelligence, securitate, militar și industria de apărare românească, aceste dezvăluiri nu reprezintă un eșec ci o oportunitate: de a recalibra protocoale, de a consolida protecția infrastructurii critice, de a capitaliza pe experiența operațională acumulată, și de a poziiona România ca pivot al securității regionale în era post-2022.
–
*Notă editorială:* Această investigație sintetizează intelligence open-source, raportări industriale, observații operaționale din teatrul ucrainean, și surse confidențiale cu acces la programele de export militar românești. Designațiile echipamentelor și specificațiile tehnice reflectă informația disponibilă în octombrie 2025. Anumite detalii operaționale au fost omise deliberat pentru a nu compromite securitatea forțelor care utilizează aceste sisteme.
Lasă un răspuns