G L O S A R

DE TERMENI, NOŢIUNI ŞI CONCEPTE UTILIZATE

ÎN ACTIVITATEA DE INFORMAŢII PENTRU SECURITATE

 

 Dezvoltare conceptuală a cerinţelor

Doctrinei naţionale a informaţiilor pentru securitate (Anexa nr. 4)

 

Bucureşti, 2006

 

A

 

         1*Acreditarea jurnaliştilor – acţiune oficială, întreprinsă în baza legii, potrivit principiilor liberului acces la informaţiile de interes public, prin care serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate recunosc dreptul ziariştilor împuterniciţi de către instituţiile de presă solicitante de a participa la activităţile de comunicare publică organizate şi desfăşurate, potrivit competenţelor, la care accesul mass-media este permis.

 

2. Act de agresiune – acţiune violentă non-militară sau militară neprovocată, întreprinsă de către entităţi definite (state, coaliţii, centre de putere, organizaţii), prin structuri specializate (informaţionale, economice, militare ori de altă natură), împotriva altor entităţi de mărimi şi valori sensibil egale, care vizează afectarea sau distrugerea unor valori, interese sau necesităţi de securitate, în scopul asigurării avantajului, supremaţiei şi dominaţiei asupra celui agresat, creării de prejudicii şi obligării acestuia să adopte condiţiile impuse de agresor.

 

3. Act ostil – acţiune, atitudine, faptă ori manifestare conştientă sau instinctivă, iniţiată şi desfăşurată violent sau nonviolent, în împrejurări sau situaţii favorabile, de către o entitate împotriva altei entităţi, prin simboluri, influenţe deliberate, comporta-mente potrivnice ori duşmănoase sau în forţă, în scopul afectării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, schimbării caracterului şi evoluţiei acesteia şi diminuării sau distrugerii autorităţii şi capacităţii de apărare.

 

4. Act terorist – acţiune, faptă sau manifestare, de mică sau mare amploare, săvârşite cu premeditare şi, de regulă, cu violenţă de către entităţi teroriste (persoană, grup structurat, grupare, organizaţie), împotriva unor factori umani şi materiali, pentru a produce stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare, în vederea realizării unor obiective sau scopuri politice.

 

5. Activitate informativă – ansamblul operaţiunilor şi acţiunilor desfăşurate în mod planificat, sistematic, unitar, ofensiv şi în secret, de către structuri specializate de informaţii şi contrainformaţii, legal constituite, prin folosirea mijloacelor şi metodelor specifice, pentru căutarea, culegerea, verificarea, prelucrarea şi valorificarea infor-maţiilor referitoare la factori de risc, ameninţări şi stări de pericol la adresa securităţii naţionale, a controlului tendinţelor şi evoluţiilor acestora, în scopul prevenirii, contra-carării, înlăturării lor sau aplicării legii, după caz.

 

6. Activitate informativ-operativă – ansamblul acţiunilor, operaţiunilor şi proce-durilor informativ-operative prin care se realizează căutarea, culegerea, obţinerea, verificarea, prelucrarea, producţia, stocarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi înlăturării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

 

7. Activitate tehnico-operativă – componentă a activităţii informativ-operative, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate, conform competenţelor, prin metode, mijloace, procedee şi tehnici specifice, cu ajutorul dispozitivelor, echipa-mentelor şi instrumentelor tehnice speciale, în scopul căutării, culegerii, obţinerii, verificării şi documentării, prelucrării, stocării şi valorificării informaţiilor cu relevanţă pentru securitatea naţională.

 

8. Activitate specializată – ansamblul acţiunilor, procedeelor, mijloacelor şi metodelor utilizate de către structuri special constituite potrivit cerinţelor unui domeniu, problemă sau profil de realizare a securităţii naţionale, în vederea realizării atribuţiilor date în competenţă.

 

9. Activitate secretă de informaţii – ansamblul acţiunilor, operaţiunilor şi procedeelor informativ-operative, planificate, organizate şi desfăşurate, în secret, de către structuri specializate ale sistemului securităţii naţionale, cu ajutorul mijloacelor specifice, în scopul obţinerii informaţiilor cu relevanţă pentru securitatea naţională, verificării, procesării, comunicării şi valorificării legale a acestora, potrivit competenţelor.

 

10. Activitate de contrainformaţii – ansamblul acţiunilor, operaţiunilor şi procedeelor informativ-operative, desfăşurate de către structuri specializate, în scopul identificării şi prevenirii scurgerilor de date clasificate, protejării informaţiilor obţinute de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, a mijloacelor şi metodelor utilizate, precum şi procesului de decizie împotriva divulgărilor neautorizate şi acţiunilor spionajului străin.

11. 11. Acţiune imagologică – activitate, faptă sau operaţiune, iniţiată, proiectată şi desfăşurată prin intermediul surselor deschise, în scopul menţinerii, protejării şi promovării atitudinilor, judecăţilor, opiniilor şi imaginii proprii, concomitent cu influenţarea, alterarea, deformarea gravă sau distrugerea imaginii adversarului/inami-cului şi determinarea unor reacţii favorabile iniţiatorului.

 

12. 12. Acţiune informativ-operativă – formă a activităţii informativ-operative, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate (informaţii şi contrainformaţii), într-o situaţie concretă şi timp determinat, prin utilizarea metodelor şi mijloacelor specifice, în scopul clarificării conţinutului unor informaţii pentru securitate, sub aspectul confirmării sau infirmării existenţei unei ameninţări şi stabilirii măsurilor necesare prevenirii, contracarării sau înlăturării acesteia.

 

13. Acţiune de parteneriat – colaborare, pe baza unor înţelegeri, a două sau mai multor structuri informative partenere, în scopul identificării, cunoaşterii, evaluării/documentării ameninţărilor transfrontaliere, riscurilor locale ori zonale, agresiunilor informaţionale, fenomenelor, orientărilor, mişcărilor sau grupărilor extremiste ori a altor situaţii şi împrejurări determinate de natură să afecteze valori, interese şi necesităţi de securitate comune.

 

14*.,,Acţiune preemptivă” – sintagmă utilizată de către unele state pentru a desemna acţiunea/operaţiunea militar-informaţională cu caracter agresiv, organizată şi desfăşurată, din raţiuni de ,,auto-protecţie” împotriva ameninţării potenţiale la adresa intereselor lor de securitate, reprezentată de un alt stat sau actor non-statal, considerat adversar/inamic.

15. Acţiune preventivă – acţiune întreprinsă, în cadru legal, de către structuri informative, independent sau în conlucrare cu autorităţi publice, organizaţii neguverna-mentale sau cetăţeni, prin forme şi modalităţi adecvate, în scopul preîntâmpinării, înlăturării sau limitării unor disfuncţii, vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol, la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

16. Acţiune psihologică – complex de măsuri organizate şi desfăşurate de către structuri specializate, prin metode, mijloace, proceduri şi tehnici adecvate, asupra unor entităţi definite, în scopul influenţării atitudinilor, comportamentelor, concepţiilor şi mentalităţilor acestora, contracarării influenţei psihologice a adversarului/inamicului şi menţinerii la un nivel dezirabil a stării psihomentale a forţelor proprii.

 

17. Acţiune separatistă – fapte şi manifestări ilegale, de natură etnică, religioasă, segregaţionistă, desfăşurate paşnic sau cu violenţă, de către forţe interne (grupări sau organizaţii), independent sau cu sprijin străin, în scopul separării, izolării sau desprinderii unor zone ale teritoriului naţional, constituirii unei administraţii proprii şi proclamării autonomiei faţă de autorităţile constituţionale ale statului.

 

18. Acţiuni speciale – forme ale activităţii informativ-operative, organizate şi desfăşurate în mod planificat, sistematic, unitar şi ofensiv, de către structuri informa-tive, potrivit competenţelor, prin metode, mijloace, proceduri şi tehnici adecvate, în scopul contracarării, neutralizării sau preluării sub control a acţiunilor circumscrise spionajului, terorismului, subminării ordinii constituţionale ori economice a statului, ameninţărilor transfrontaliere, riscurilor locale sau regionale şi altor ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

19. Administrarea datelor personale – activitate specializată de colectare, înregistrare, stocare, conservare, prelucrare, adaptare, actualizare şi consultare a datelor referitoare la persoane fizice şi juridice, române şi străine, identificate sau identificabile, direct sau indirect, prin cod numeric personal sau alt număr de identificare, prin coordonate fizice, psihice, economice, culturale, sociale sau alte aspecte specifice, protejarea şi stabilirea dreptului de acces pentru utilizatori şi valorificarea lor în funcţie de necesităţile de securitate.

 

20. Administrare baze de date – activitate specializată desfăşurată de personal desemnat, care asigură funcţionarea şi întreţinerea reţelelor informatice şi a sistemelor de gestiune asociate, respectarea de către utilizatori a principiilor, normelor şi regulilor specifice de colectare, înregistrare, stocare, conservare, pre-lucrare, adaptare, actualizare şi consultare a datelor, protejarea împotriva accesului neautorizat şi valorificarea eficientă a datelor şi informaţiilor de către beneficiarii/ utilizatorii abilitaţi.

 

21. Agent de informaţii – persoană fizică recrutată de către o autoritate informativă legală a unei entităţi (stat, organizaţie), care acţionează într-un sistem de lucru organizat şi secret, reglementat prin norme interne, pe baza unei pregătiri şi instruiri adecvate, în scopul căutării, culegerii şi furnizării, în cunoştinţă de cauză, a informaţiilor cu relevanţă operativă pentru securitatea/siguranţa naţională sau rezolvării altor sarcini specifice activităţii informativ-operative.

 

22. Agentură de informaţii – principalul mijloc secret de desfăşurare a activităţii informative în obiective, locuri şi medii de interes, constituit din persoane fizice recrutate, instruite, conduse şi coordonate de către personal specializat aparţinând unor entităţi legal constituite (servicii de informaţii, contrainformaţii sau securitate), cu competenţe bine delimitate, în scopul căutării, obţinerii, verificării şi furnizării informaţiilor cu relevanţă operativă sau pentru rezolvarea altor sarcini specifice activităţii informativ-operative.

 

23. Agenţie de securitate – structură specializată (instituţie, reprezentanţă, filială, sucursală), cu caracter public sau privat, legal constituită, care desfăşoară activităţi specifice de apărare şi protejare, prin măsuri fizice, juridice, procedurale şi informaţionale, a unor obiective şi valori materiale şi umane, precis determinate.

 

24*.Agenţie de informaţii –  instituţie publică sau privată, legal constituită, care utilizează metode, mijloace, proceduri şi tehnici specifice activităţii de informaţii, în scopul căutării, culegerii, verificării, prelucrării, documentării, stocării sau comunicării informaţiilor de interes beneficiarilor/utilizatorilor abilitaţi sau unor entităţi interesate (instituţii, agenţi economici, persoane private).

 

25. Agresiune informaţională – totalitatea acţiunilor informaţionale nepro-vocate – atacuri, operaţiuni, campanii -, organizate şi desfăşurate de către forţe/ structuri specializate, în timp de pace ori în situaţii de criză, împotriva câmpului informaţional al unei entităţi definite (grup, comunitate, stat), prin care se urmăreşte afectarea valorilor fundamentale, a intereselor şi necesităţilor care susţin starea de securitate a acesteia, deteriorarea/distrugerea capacităţilor de organizare şi funcţio-nare, blocarea deciziei şi obţinerea supremaţiei/dominaţiei informaţionale, precum şi crearea unor curente de opinie şi atitudini favorabile intereselor străine/contrare celor ale entităţii vizate.

 

26. Ameninţare economică – formă a ameninţării la adresa securităţii unei entităţi (stat, organizaţie de drept public sau privat), realizată prin măsuri de constrângere economică (blocadă, embargou, dumping economic şi valutar), întreprinsă în scopul afectării dezvoltării economice, nivelului de trai şi moralului populaţiei, interzicerii accesului la producerea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare, întreruperii relaţiilor şi schimburilor comerciale cu alte entităţi, influenţarea sau controlul deciziilor strategice.

 

27. Ameninţare militară – formă de ameninţare la adresa securităţii unei entităţi (stat, coaliţie de state, organizaţii cu funcţii de securitate), realizată prin declaraţii belicoase, ameninţări cu folosirea forţei, demonstraţii de forţă, aplicaţii militare nenotificate, dislocarea în apropierea frontierelor a unor unităţi militare, cu scopul de a impune condiţii oneroase, a determina acceptarea unor acţiuni contrare propriilor interese, ori de a renunţa la deplina exercitare a drepturilor şi atribuţiilor suverane.
28. Ameninţare politică – formă de ameninţare la adresa securităţii unei entităţi (stat, instituţii, organizaţii politice), realizată prin violenţă politică exprimată prin ingerinţe în procesul de decizie politico-statală şi presiuni politice, în scopul creării unei imagini defavorabile structurii de autoritate legitimă, producerii instabilităţii şi afectării capacităţii sale decizionale, renunţării la atitudini, concepţii şi doctrine proprii, excluderii sau împiedicării accesului în organizaţiile internaţionale şi încercări de impunere a unor soluţii alternative.

 

29. Ameninţare transfrontalieră – formă de ameninţare la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate ale unui stat, iniţiată din afara acestuia, de către o entitate (stat, organizaţie, grupare) care, prin diferite atitudini, gesturi, acte şi fapte urmăreşte să afecteze democraţia, dezvoltarea economică şi socială şi să creeze stări de dezechilibru şi instabilitate.

 

30. Ameninţare la adresa securităţii naţionale – intenţie, plan ori strategie, materializate prin atitudini, gesturi, acte sau fapte, care potenţează un pericol la adresa atributelor fundamentale sau calităţilor existenţiale ale statului român, bazei economice a societăţii, ordinii constituţionale, drepturilor şi libertăţilor fundamen-tale ale cetăţenilor şi creează stări de dezechilibru şi instabilitate, cu impact asupra stării de securitate naţională.

 

31*. Analiză de imagine – metodă de cercetare ştiinţifică, bazată pe tehnici şi proceduri adecvate, utilizată periodic de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, prin structuri abilitate, în scopul cunoaşterii şi evaluării percepţiei opiniei publice referitoare la activitatea desfăşurată, potrivit competenţelor legale, a gradului de credibilitate şi al proiectării măsurilor necesare optimizării comunicării publice.

 

32. Apărare comună – forma de apărare adoptată în timp de pace, în situaţii de criză sau de război, de către mai multe state sau de către uniuni de state, în baza unor reglementări asumate, şi desfăşurată de către structuri militare şi civile permanente, constituite printr-un efort comun al participanţilor, în scopul respingerii unei agresiuni, apărării teritoriului, independenţei şi intereselor fundamentale ale acestora, gestionării situaţiilor de criză sau conflictelor din zonele de interes strategic.

 

33. 33. Apărare contrainformativă – componentă a activităţii informativ-operative, constând într-un ansamblu de măsuri şi acţiuni de natură informaţională, întreprinse, pe baza unor reglementări interne, de către structuri specializate şi personal desemnat, în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror ameninţări la adresa activităţii, personalului şi patrimoniului instituţiilor apărate/protejate.

 

34. Apărare naţională – ansamblu de măsuri şi acţiuni de natură politică, economică, tehnico-ştiinţifică, diplomatică, culturală, psihologică, informaţională, militară sau de altă natură, întreprinse de către statul român în plan intern şi internaţional, în timp de pace, în situaţii de criză sau de război, în scopul asigurării şi garantării suveranităţii naţionale, independenţei şi unităţii statale, integrităţii teritoriale şi democraţiei constituţionale.

 

35. Armonizare legislativă – proces de elaborare, adoptare şi adaptare a normelor juridice naţionale cu legislaţia naţională, internaţională, comunitară, cu tratatele şi acordurile la care România este parte ori cu obligaţiile asumate de statul român, ca subiect de drept internaţional.

 

36. Asigurare juridică – ansamblul de măsuri specifice, organizate şi desfăşurate de către structuri legal constituite, în baza unor norme şi reguli interne, conforme cu legislaţia în vigoare, în scopul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor instituţiei împotriva oricăror acţiuni care vizează producerea de prejudicii, de orice natură, la adresa activităţii, personalului şi patrimoniului.

 

37. Asistenţă de specialitate – sprijin acordat şi garanţie oferită de către persoane sau structuri specializate, în baza atribuţiilor funcţionale sau a unor înţelegeri convenite, pentru rezolvarea/soluţionarea unor cazuri sau situaţii specifice domeniilor, problemelor sau profilurilor de realizare a securităţii/siguranţei naţionale.

 

38. Atac electronic – componenta ofensivă a războiului electronic, în cadrul căreia, prin mijloace, proceduri şi tehnici specifice se utilizează energia/undele electromagnetice, în scopul neutralizării sistemului de comandă/control, comunicaţii şi informaţii al adversarului/inamicului şi al degradării sau distrugerii capacităţilor de luptă ale acestuia.

 

39. Atac informaţional – forma de manifestare a unei acţiuni informaţionale agresive, în cadrul căreia actorii implicaţi (state, instituţii publice, grupuri de presiune, activişti sociali, persoane fizice sau juridice) transmit, promovează sau răspândesc, în mod sistematic, către un public ţintă, informaţii, idei, concepţii sau apeluri prin care se urmăreşte realizarea unui scop punctual (schimbarea unei decizii, defăimarea sau diminuarea unei persoane-ţintă din poziţia sau rolul deţinut în societate, formarea sau schimbarea unor sentimente, opinii, atitudini, convingeri, concepte sau comportamente, precum şi afectarea unor valori şi interese de securitate naţională).

          

40. Atributele fundamentale ale statului – însuşiri esenţiale, de bază, ale statului, în raport cu fondul, forma şi conţinutul prerogativelor sale, cu populaţia şi teritoriul pe care le administrează şi cu calitatea de subiect de drept internaţional, care-i conferă capacitatea de a se organiza şi funcţiona pe fundamentul valorilor, simbolurilor, intereselor şi necesităţilor naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor, în contextul unui mediu de securitate definit şi asumat.

 

41. Atribuţii în domeniul securităţii naţionale – expresia competenţelor, drepturilor şi îndatoririlor conferite de lege autorităţilor publice, în domeniile de responsabilitate, exercitate prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul asigurării legalităţii, echilibrului şi stabilităţii socio-politice, exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestării depline a libertăţii de decizie şi acţiune a statului, a atributelor sale fundamentale şi calităţii de subiect de drept internaţional.
42. Audit intern – activitate organizată şi desfăşurată în interiorul unei organizaţii/instituţii publice, în baza unor reglementări interne şi metodologii specifice, de către personal specializat, care constă în verificări, inspecţii şi analize privind modalităţile de utilizare a resurselor material-financiare alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor date în competenţă, desfăşurate în scopul identificării disfuncţiilor şi vulnerabilităţilor, constatării eventualelor prejudicii aduse activităţii, personalului şi patrimoniului şi sprijinirii factorilor decizionali pentru recuperarea acestora.

          

43. Autoritate administrativă autonomă – instituţie a statului, legal consti-tuită şi finanţată de la bugetul de stat, care, potrivit legii, dispune de deplină libertate de acţiune pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege, îşi asumă obligaţii sau manifestă preocupări şi iniţiative în legătură cu realizarea, protejarea ori afirmarea valorilor şi intereselor de securitate, prin mijloace materiale şi umane proprii, cărora le este asigurată protecţia necesară şi garantată stabilitatea şi independenţa faţă de orice imixtiuni politice.

 

44. 44. Autoritate naţională de securitate – instituţie a statului, cu statut autonom, abilitată să desfăşoare activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care se organizează şi funcţionează potrivit legii organice, este coordonată de către autoritatea publică abilitată, supusă controlului parlamentar, prin comisii de specialitate, finanţată de la buget şi acţionează prin măsuri specifice, independent şi în cooperare cu celelalte componente ale sistemului securităţii naţionale pentru îndeplinirea atribuţiilor date în competenţă.

 

45. Autorizare prealabilă – împuternicire acordată de către autoritatea publică competentă, în condiţiile legii, prin care se atestă dreptul unei persoane sau structuri abilitate să organizeze şi să desfăşoare acţiuni ulterioare şi să utilizeze metode, mijloace şi tehnici specifice pentru protejarea, apărarea şi promovarea unor valori, interese şi necesităţi de securitate.

 

46. Autorizaţie de acces – document specific, cu regim special, eliberat de către o autoritate publică abilitată, prin care se confirmă că titularul are dreptul, în exercitarea atribuţiilor profesionale, să intre în obiective, locuri şi medii protejate, să utilizeze date şi informaţii de interes pentru activitatea pe care o desfăşoară.

 

47. 47. Avertizare de securitate – măsură specifică întreprinsă, în cadru legal, de către structuri cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, care constă în atenţionarea unei persoane, despre care se deţin date şi informaţii referitoare la intenţia desfăşurării unor acţiuni de natură să aducă atingere securităţii naţionale, să renunţe la acţiunile preconizate.

 

48. Aviz de conformitate – înştiinţare scrisă, cu caracter oficial, emisă de către structura legal abilitată, prin care se atestă că actele şi documentele elaborate corespund criteriilor, normelor şi procedurilor legale în vigoare.

49. Aviz de legalitate – înştiinţare scrisă, cu caracter oficial, emisă de către instituţia legal abilitată, asupra legalităţii unui act sau reglementări care urmează să fie elaborată ori în legătură cu acţiuni/operaţiuni preconizate a fi desfăşurate de către entitatea solicitantă.

 

50. 50. Aviz de oportunitate – înştiinţare scrisă, cu caracter oficial, emisă de către structura legal abilitată, prin care se atestă că actele, documentele şi acţiunile propuse pentru elaborare, promovare şi iniţiere îşi justifică raţiunea şi sunt utile scopului propus.

 

51. Aviz de specialitate – înştiinţare scrisă, cu caracter oficial, emisă de către o persoană sau structură specializată cu privire la fondul, forma şi conţinutul unui document (norme, reglementări, metodologii) sau acţiuni/operaţiuni care urmează a fi desfăşurate potrivit domeniului, problemei sau profilului date în competenţă.

 

 B

 

52. Bancă de date – ansamblu constituit de către structuri specializate din una sau mai multe baze de date de interes pentru securitatea naţională şi programele informatice aferente, cu utilizare îndelungată, gestionate pe baza unor criterii predeterminate şi metodologii specifice, care permite regăsirea operativă a datelor stocate, prelucrarea (procesarea) acestora şi obţinerea de noi informaţii necesare beneficiarilor/utilizatorilor interesaţi.

 

53. Bază de date – componentă funcţional-organizatorică a sistemului infor-matic, care cuprinde una sau mai multe colecţii de date, din unul sau mai multe domenii de activitate, aflate în interdependenţă, organizată după principii, norme şi reguli specifice şi structurată pe baza unor criterii şi indicatori prestabiliţi, în scopul satisfacerii nevoilor de informaţii ale utilizatorilor abilitaţi.

 

54. Bază de date documentare – ansamblu de date şi informaţii de utilitate documentară, organizate de către structuri specializate din domeniul securităţii/ siguranţei naţionale, pe baza unor reglementări interne şi a unor criterii prestabilite (conţinut, formă), care permit accesul, actualizarea, modificarea, stocarea, arhivarea sau radierea acestora, precum şi utilizarea lor în raport de nevoile de informare şi documentare ale utilizatorilor legal abilitaţi.

 

55. Bază de date operative – ansamblu de date şi informaţii referitoare la fapte, împrejurări, fenomene şi evenimente care sunt sau pot deveni factori de risc, ameninţări sau stări de pericol la adresa securităţii naţionale ori cu privire la evoluţia situaţiei operative, stadiul, dinamica şi eficienţa activităţii informativ-operative, organizate de către structuri specializate, pe domeniile date în competenţă, în baza unor reglementări interne şi a unor criterii prestabilite (conţinut, formă), care permit accesul, actualizarea, modificarea, stocarea, arhivarea, radierea şi utilizarea lor în raport nevoile operative.
56. Bază juridică – ansamblu de norme juridice (legi, regulamente, ordine, instrucţiuni) care reglementează cadrul legal, atribuţiile şi competenţele structurilor specializate, modalităţile de acţiune şi raporturile intra/interinstituţionale, în organizarea şi desfăşurarea activităţii de realizare a securităţii naţionale, potrivit domeniilor, problemelor şi profilurilor date în responsabilitate.

           

57. Buget – principalul instrument financiar de asigurare a raportului optim venituri/cheltuieli, cuprinzând totalitatea resurselor financiare alocate unei autorităţi publice, organizaţii/instituţii cu competenţă în domeniul securităţii naţionale, în raport de necesităţi şi posibilităţi, într-o perioadă de timp determinată, cât şi cele obţinute şi utilizate în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor date în competenţă.

 

C

 

58. Calităţile informaţiei – sinteza atributelor, însuşirilor şi trăsăturilor esenţiale ale informaţiei, care-i conferă semnificaţie, relevanţă şi utilitate pentru activitatea de realizare a securităţii naţionale.

– actualitate – însuşire a informaţiei, care prin fond, formă şi conţinut, oferă date actuale despre acte, fapte, evenimente, de interes atât pentru beneficiari/utilizatori, cât şi pentru consumatori, confirmă sau nu aşteptările acestora şi impun decizii imediate de utilizare;

– concludenţă – atribut care conferă informaţiei forţă de convingere, prin argumentele furnizate de producătorul acesteia  şi prin susţinerea utilităţii sale de către consumator/utilizator;

– noutate – însuşire a informaţiei de a furniza date sau elemente noi, obţinute relativ recent sau pentru prima oară, care confirmă, infirmă sau completează cunoştinţele anterioare despre evenimente, fapte, persoane, locuri, medii de interes, cresc sau diminuează gradul de incertitudine asupra acestora şi răspund sau nu aşteptării şi scopului pentru care urmează să fie utilizată;

– oportunitate – exprimă coordonata intenţional-temporală a informaţiei, care relevă utilitatea şi disponibilitatea acesteia la momentul şi în locul potrivit şi conferă consumatorului posibilitatea de a o utiliza în adoptarea unei decizii;

– pertinenţă – însuşire a informaţiei care  exprimă relevanţa delimitată cantitativ şi calitativ, calificată şi aplicată, prin care aceasta satisface cerinţele obiective de informare ale unui consumator într-o problemă bine definită şi în raport cu un scop precis;

            – relevanţă – proprietate condiţională a informaţiei, care exprimă tendinţa accentuată de a fi utilă ori de a tinde să fie utilă într-un domeniu, trecerea ei din stadiul de tendinţă în cel de evidenţă şi prezintă interes pentru nevoile consumatorului în măsura în care răspunde necesităţilor de informare ale acestuia;    

– semnificaţie – exprimă conţinutul semantic, structura şi sensul informaţiei, conexiunile dintre părţile componente sau elementele constitutive ale acesteia, accepţiunea conferită atât de producător/emitent, cât şi de beneficiar/utilizator, precum şi valoarea sa socială;

– utilitate – însuşire calitativă, pragmatică, a informaţiei, care relevă capacitatea ei de folosire, în funcţie de interes sau necesităţi, la momentul şi în timpul ales de beneficiar/utilizator, pentru fundamentarea actului de decizie.

 

59. Campanie informaţională – totalitatea operaţiunilor informaţionale de amploare, desfăşurate concomitent sau succesiv, în timp de pace, în situaţii de criză şi de conflict, în mediul informaţional, de către forţe/structuri specializate ale actorilor implicaţi, într-o perioadă determinată de timp, în baza unei strategii coerente, care vizează îndeosebi sistemul decizional al adversarului/inamicului şi urmăreşte îndeplinirea unor scopuri strategice parţiale ale războiului informaţional.
60. Campanie de presă – complex de acţiuni/operaţiuni desfăşurate de către o entitate interesată (stat, organizaţie/instituţie, grup de interese), prin intermediul mass-media, care constă în difuzarea de mesaje cu conţinut adecvat ce vizează formarea sau schimbarea unor atitudini sau opinii în legătură cu un fapt sau cu o serie de fapte, obţinerea de avantaje directe sau indirecte, influenţarea opiniei publice ori a factorilor decizionali să acţioneze în sensul dorit.

 

61. Canal de comunicare – mediul fizic sau virtual ori mijlocul tehnic, utili-zate de către producător/emitent, precum şi de către receptor (beneficiar/utilizator, terţ), pentru comunicarea directă sau indirectă, în timp determinat şi oportun, a mesajelor, informaţiilor şi produselor informaţionale.

 

62. Capacitate de autoapărare – complex de însuşiri/aptitudini fizice, morale, intelectuale, juridice, tehnice sau de altă natură, ale unei entităţi (stat, organizaţie, instituţie, comunitate, grup organizat, persoană juridică, persoană fizică) care-i conferă posibilitatea de a-şi apăra, proteja şi promova valorile, interesele şi necesităţile de securitate prin propriile resurse umane, materiale şi informaţionale.

 

63. Capacitate operaţională – complex de însuşiri/aptitudini fizice, morale, intelectuale, juridice, tehnice sau de altă natură, de care dispune o entitate (stat, organizaţie, instituţie, comunitate, grup organizat, persoană juridică, persoană fizică), care îi permit să organizeze şi să desfăşoare operativ, oportun şi eficient, acţiuni/operaţiuni specifice competenţei materiale, pe timp de pace, în situaţii de criză şi de război.

 

         64*. Categorie de public – ansamblu de persoane cu aspiraţii, aşteptări, atitudini, interese, motivaţii, norme, principii şi valori apropiate sau comune, diferenţiate prin nivel de pregătire, status social şi comportament, care, într-un context determinat, receptează mesajele transmise de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate  sau despre acestea şi reacţionează într-un anumit mod faţă de activitatea şi personalul acestora.

 

65. Caz – circumstanţă, eveniment, împrejurare, întâmplare ori situaţie în care se află o entitate (persoană fizică sau juridică, instituţie, organizaţie, grup, comunitate etc.), la un moment, într-un mediu determinat, sub influenţa unor factori de natură politică, economică, socială, juridică, diplomatică, informaţională, militară sau de altă natură.

 

66. Cazuistică – ansamblu de cazuri (circumstanţe, evenimente, împrejurări, întâmplări, situaţii) cu relevanţă pentru securitatea naţională, cu trăsături şi forme de exprimare echivalente, soluţionate sau aflate în curs de soluţionare, care permit desprinderea unor concluzii de interes operativ, necesare organizării măsurilor specifice, potrivit domeniilor, problemelor şi profilurilor date în competenţă.

 

67. Căutarea informaţiilor – operaţiune de stabilire şi orientare asupra zonelor de interes informativ şi a surselor din care trebuie ori pot fi culese, obţinute, colectate sau produse informaţii pentru securitatea naţională, pe baza documentelor de planificare informativă (planuri sau tematici), care cuprind obiectivele, vectorii posibili ai ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, locurile şi mediile de culegere a informaţiilor şi, după caz, modalităţile de obţinere şi valorificare a acestora.

 

68. Cercetare informativă – metodă complexă de lucru, specifică activităţii de realizare a securităţii naţionale, în cadrul căreia se utilizează mijloace şi instrumente ştiinţifice pentru observarea, examinarea şi analiza actelor, faptelor şi stărilor de fapt, evenimentelor, situaţiilor, fenomenelor interne şi externe, care, prin cauze, forme de manifestare, factori favorizanţi, tendinţe de evoluţie, vectori implicaţi sau scopuri urmărite pot constitui ameninţări la adresa securităţii naţionale, precum şi pentru anticiparea, evaluarea/prognozarea efectelor şi controlul evoluţiei acestora în situaţia materializării ameninţărilor.

 

69. Cercetare penală specială – metodă complexă de cercetare penală, organizată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi a celorlalte acte normative în vigoare, de către structuri specializate, legal abilitate ori personal anume desemnat din cadrul componentelor strategice ale securităţii naţionale, în legătură cu fapte infracţionale ori alte abateri săvârşite de către personalul acestora în legătură cu activitatea de serviciu.

 

70. Cercetare de siguranţă naţională – activitate complexă, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate, prin mijloace, tehnici şi proceduri specifice, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare, în legătură cu crimele şi delictele contra securităţii naţionale, care pun în pericol democraţia, statul de drept, ordinea constituţională şi valorile supreme garantate de Constituţie.

 

71. Centru de analiză a informaţiilor – structură specializată, legal consti-tuită, temporar sau permanent la nivel naţional sau al organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care desfăşoară activităţi de preluare, prelucrare, analiză şi evaluare a informaţiilor de interes şi necesitate naţională, în vederea elaborării unor estimări informative şi comunicării acestora factorilor legal abilitaţi, pentru luarea deciziilor.

 

72. Centru de comunicaţii – structură specializată, legal constituită la nivel naţional sau al organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cu caracter temporar sau permanent, care asigură, prin mijloace de emisie/recepţie şi de prelucrare a mesajelor, funcţionarea şi controlul comunicaţiilor prin simboluri, semne, semnale şi canale prestabilite.

 

73. Centru operativ – structură specializată, legal constituită, la nivelul organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în scopul operaţionalizării şi eficientizării actului de conducere şi asigurării coordonării activităţii specifice pe zone ori în domenii, probleme şi profiluri determinate.

 

74. Certificat de securitate – document eliberat de către autoritatea publică prevăzută de lege, persoanei cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, respectiv funcţionarului de securitate sau salariatului din structura de securitate, care atestă verificarea şi acreditarea de a deţine, de a avea acces şi de a lucra cu informaţii clasificate, de un anumit nivel de secretizare.

 

75. Cheltuieli operative – fonduri alocate anual din bugetul de stat, la solicitarea organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, destinate menţinerii şi dezvoltării, în condiţiile legii, a capacităţii operaţionale, precum şi utilizării eficiente a resurselor umane, materiale şi informaţionale necesare îndeplinirii sarcinilor date în competenţă.

 

76. Circuit informaţional – itinerar (traiect, traseu) vertical, orizontal sau oblic parcurs de una sau mai multe informaţii cu relevanţă pentru securitatea naţională sau conexe acesteia, de la producător/emitent la receptor (beneficiar/ utilizator), pe canale de comunicare prestabilite.

 

77. Climat de securitate – caracteristică a mediului social, politic, moral, militar, informaţional sau de altă natură, asociată cu starea psihomorală a cetăţenilor, comunităţilor sociale, naţiunilor şi statelor, care asigură relaţii de conlucrare/cooperare/colaborare pentru satisfacerea intereselor şi necesităţilor de securitate, care menţine la nivel scăzut vulnerabilităţile, factorii de risc, ameninţările şi stările de pericol.

 

78. Codificare – ansamblul de operaţiuni specifice care vizează transformarea identităţii unei informaţii în funcţie de un anumit scop şi reprezentarea acesteia prin simboluri (coduri), conform unor criterii (domenii, probleme, profiluri, persoane), a unor reguli şi proceduri de codificare, care permit identificarea, comunicarea şi utilizarea operativă a acesteia de către producători/ emitenţi şi beneficiari/utilizatori legal abilitaţi.

 

79. Colaborare – modalitate concretă prin care autorităţi sau instituţii publice ori organizaţiile de drept privat, servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate acţionează, pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii, prin contribuţii efective, pentru iniţierea, dezvoltarea şi derularea unor proiecte sau programe care vizează realizarea unor obiective de interes comun.

 

80. 80. Combaterea terorismului – totalitatea măsurilor şi acţiunilor specifice, organizate şi desfăşurate, potrivit legii, de către autorităţi şi instituţii publice abilitate, prin conlucrare sau cooperare intra şi interinstituţională ori prin colaborare cu structuri similare străine partenere, în scopul identificării entităţilor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează acte de terorism, tragerea la răspundere a acestora, intervenţia antiteroristă în situaţia iminenţei producerii unui atac terorist, intervenţia contrateroristă când acesta se desfăşoară ori s-a produs.

 

81. Comitet de criză – organism legal constituit, cu caracter temporar, creat la nivel zonal sau al unor autorităţi publice cu competenţă în domeniul securităţii naţionale, pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţilor destinate sprijinirii factorilor legal abilitaţi în gestionarea unei situaţii de criză.

 

82. Comitet naţional de criză – organism legal, constituit temporar, la nivel naţional, pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţilor destinate sprijinirii autorităţilor publice naţionale în gestionarea situaţiilor de criză care generează stări de pericol intern sau extern la adresa securităţii naţionale.

 

83. Compatibilitate – capacitatea a două sau mai multe elemente sau componente ale sistemului naţional de securitate, respectiv ale sistemului securităţii naţionale, de a-şi exercita funcţiile simultan, potrivit competenţelor, de a utiliza mijloace şi metode proprii şi de a acţiona integrat în vederea realizării unor obiective de interes comun.

 

84. Competenţă materială – atribuţii legale, recunoscute unei autorităţi publice, care îi conferă capacitatea de a desfăşura activităţi şi de a decide în domenii, probleme sau profiluri de realizare a securităţii naţionale, în virtutea funcţiei exercitate.

 

85. Complot – crimă şi delict contra securităţii naţionale, care constă în iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile contra securităţii naţionale ori aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asociaţii sau grupări.

 

86. Comunicarea informaţiilor – relaţie permanentă şi continuă, stabilită potrivit legii sau normelor interne între emitent/producător şi beneficiar/utilizator, prin intermediul reţelelor, mijloacelor, canalelor şi codurilor de comunicare, care asigură transmiterea de informaţii, avertizări, estimări de risc, rapoarte şi evaluări asupra ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa securităţii naţionale, necesare fundamentării deciziilor de prevenire, combatere şi contracarare a acestora.

 

87. Comunicat de presă – înştiinţare oficială, difuzată prin mass-media, din proprie iniţiativă, de către autorităţi publice, prin structuri specializate, în legătură cu poziţia acestora faţă de acte, fapte, stări de fapt, evenimente sau situaţii de interes pentru securitatea naţională.

        

88. Concepţie de acţiune – totalitatea ideilor, principiilor şi opţiunilor esenţiale care stau la baza elaborării deciziei comandanţilor/şefilor, potrivit competenţelor, referi-toare la planificarea, organizarea, conducerea, controlul, coordonarea resurselor alocate, a acţiunilor/operaţiunilor specifice preconizate ori rezultate din obligaţiile asumate, în scopul protejării, apărării şi afirmării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

89. Conducere operativă – calitate a actului de conducere, organizat şi exercitat la toate nivelurile, care, printr-o planificare, coordonare şi utilizare judi-cioasă a resurselor umane, materiale şi informaţionale, asigură viabilitate sistemului managerial, realizarea obiectivelor date în competenţă, soluţionarea problemelor prioritare, eliminarea disfuncţiilor şi elaborarea unor decizii adecvate.
90. Conjunctură politico-militară – totalitatea factorilor obiectivi şi subiectivi de natură politică şi militară, a condiţiilor, împrejurărilor şi situaţiilor care exercită influenţe favorabile sau nefavorabile asupra tendinţelor de evoluţie ale unei entităţi (stat, grupuri de state, alianţe), la un moment dat sau într-o perioadă determinată.

 

91. Conjunctură social-economică – totalitatea factorilor obiectivi şi subiec-tivi de natură socială şi economică, a condiţiilor, împrejurărilor şi situaţiilor care influenţează, pe ansamblu ori în plan sectorial, economia unei ţări sau unui grup de ţări, la un moment dat sau într-o perioadă determinată, cu consecinţe favorabile sau nefavorabile în plan social.

 

92. Conflict social – antagonism, diferend sau rivalitate colectivă declarată, generate de slăbirea solidarităţii sociale, de inegalităţi, discriminări şi incapacităţi de realizare a unui compromis reciproc acceptat în legătură cu poziţia în societate, cu competiţia pentru controlul resurselor, accesul la oportunităţi, dorinţa de dominare, putere şi prestigiu, desfăşurate de către actori sociali, cu intensitate şi violenţă variabile (grevă, răzmeriţă, război civil, revoluţie), în scopuri politice, economice sau sociale.

 

93. Conlucrare – modalitate concretă de organizare şi desfăşurare, de către personal sau compartimente specializate aparţinând unei instituţii, a unor acţiuni/ operaţiuni specifice, limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.

 

94. Consiliere – activitate specializată, subsecventă actului managerial, desfă-şurată, potrivit prevederilor legale, într-un domeniu bine definit, de către personal abilitat, nominalizat prin funcţie şi atribuţii specifice, în scopul asigurării funcţionalităţii structurilor organizaţionale şi fundamentării deciziilor privind securitatea naţională.

 

95. Context strategic – conjunctură, situaţie specifică, stare în care se află mediul de securitate la un anumit moment dat, cu impact asupra gândirii strategice, acţiunilor/interacţiunilor, comunicării şi deciziilor actorilor implicaţi în protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

96. Contrapropagandă – complex de măsuri şi acţiuni de natură informa-ţională organizate, planificate şi executate de către structuri specializate, în scopul contracarării, anihilării sau, după caz, diminuării efectelor propagandei adversarului/ inamicului asupra populaţiei şi forţelor proprii.

 

97. Cooperare – funcţie a managementului activităţii de informaţii pentru securitate, prin care, pe baza unor programe sau planuri de măsuri, structuri ale comunităţii de informaţii, organizează, coordonează, susţin şi realizează în comun, în raport de competenţe, acţiuni specifice de obţinere, verificare şi valorificare a informaţiilor şi produselor informaţionale care să răspundă obiectivelor, motivaţiilor şi aşteptărilor participanţilor.

 

98. Coordonare – funcţie a managementului activităţii de informaţii pentru securitate, prin care se asigură unitatea de acţiune, menţinerea proporţiilor optime între necesităţi şi posibilităţi, corelarea eforturilor, ritmicitatea şi oportunitatea acţiunilor, comunicarea/relaţionarea intra şi interinstituţională, corectarea disfuncţiilor şi eliminarea vulnerabilităţilor, în vederea realizării obiectivelor date în competenţă.

 

99. Coordonare operativă – funcţie a managementului activităţii informativ-operative, prin care se asigură unitatea de decizie şi de execuţie, sincronizarea, în timp şi spaţiu, a activităţilor desfăşurate de către personalul unor structuri speciali-zate, şi conlucrarea/cooperare/colaborarea, potrivit domeniilor, problemelor şi profi-lurilor date în competenţă, pentru realizarea adecvată, cu operativitate şi eficienţă, a unor misiuni sau scopuri comune.

 

100. Coordonatele informaţiei – aspecte, dimensiuni cantitative şi calitative, relevate de activitatea de procesare, comunicare şi valorificare a informaţiei.

– coordonata cantitativă (metrică) – exprimă valorile numerice ale informaţiei (număr, grad, mărime, întindere etc.), evidenţiate de volumul de semnale trimise şi receptate prin canalul de comunicare şi măsurate pe baza raportului noutate/confirmare.

– coordonata calitativă – sinteza laturilor şi însuşirilor esenţiale ale informaţiei, care-i conferă semnificaţie, relevanţă şi utilitate şi îi asigură accesibilitate, autenticitate, claritate, coerenţă, coeziune,  consistenţă, pertinenţă, oportunitate, veridicitate şi verosimilitate.

 

101. Contracarare – totalitatea măsurilor şi acţiunilor întreprinse de către structuri legal abilitate, prin care se blochează materializarea ori consumarea unei ameninţări la adresa securităţii naţionale şi se împiedică sau se neutralizează acţiunile ostile ale adversarului/inamicului.

 

102. Control acces – complex de măsuri specifice, cu caracter permanent sau temporar, organizate şi desfăşurate de către structuri specializate, care permit supravegherea continuă a punctelor de acces în obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea naţională, asigură restricţionarea accesului persoanelor neauto-rizate, jurnalizarea fluxurilor de persoane şi mijloace, precum şi prevenirea producerii oricăror acte, fapte sau evenimente de natură să creeze prejudicii.

 

103. Control financiar de gestiune – formă a controlului intern, organizat şi desfăşurat în cadrul componentelor sistemului securităţii naţionale, prin structuri specializate, care urmăreşte respectarea normelor şi dispoziţiilor legale privind gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti aflate în patrimoniul propriu şi verificarea modului în care se asigură integritatea patrimoniului, efectuarea încasărilor şi plăţilor, întocmirea şi circulaţia documentelor primare, precum şi evidenţa tehnică-operativă şi contabilă.

 

104. Control de fond – formă complexă a controlului intern, organizat şi desfăşurat în cadrul componentelor sistemului securităţii naţionale, pe bază de plan, prin structuri specializate, care verifică activitatea desfăşurată de instituţie într-un interval de timp determinat, analizează şi evaluează stadiul de îndeplinire a obiectivelor şi sarcinilor date în competenţă, în scopul prevenirii apariţiei unor disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea de comandă şi de execuţie, introducerii măsurilor corective şi luării unor decizii adecvate.

 

105. Control de securitate – totalitatea măsurilor specifice, cu caracter permanent sau temporar, organizate şi desfăşurate de către structuri specializate, în obiective, medii şi locuri de interes, prin forme, mijloace, tehnici şi proceduri adecvate, în scopul cunoaşterii, identificării disfuncţiilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol care afectează securitatea naţională.

 

106. Control operativ – atribut al actului de comandă, care constă în măsuri specifice, cu caracter permanent sau temporar, organizate şi desfăşurate, de regulă, pe perioade determinate de timp, de către structuri specializate sau personal anume desemnat de către comandant/şef, în scopul verificării modului cum sunt respectate prevederile legale, regulamentele, ordinele, dispoziţiunile în vigoare şi luării unor decizii operative.

 

107. Control parlamentar – modalitate specifică de exercitare a funcţiei Parlamentului, desfăşurată prin comisii de specialitate legal abilitate, care constă în informări, analize şi investigări asupra legalităţii activităţii desfăşurate de către autorităţile publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a modalităţilor de utilizare a resurselor financiare alocate de la bugetul de stat, cât şi a celor extrabugetare.

 

108. Control tematic – formă a activităţii de control intern, efectuat de către structura specializată a unei autorităţi publice, serviciu de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, care constă în verificarea stadiului activităţii într-un domeniu, problemă sau profil, a modului de îndeplinire a atribuţiilor şi exercitării autorităţii, corelării activităţii de comandă cu cea de execuţie şi asigurării unităţii de acţiune, optimizării comunicării, conlucrării şi cooperării, precum şi pregătirii şi instruirii personalului.

 

109. Control tehnic antiterorist – ansamblul măsurilor de verificare şi supraveghere, întreprinse, de către structuri specializate aparţinând autorităţilor publice cu competenţă în domeniul securităţii naţionale, prin modalităţi şi mijloace tehnice adecvate, în scopul prevenirii introducerii de materiale potenţial periculoase (armament, muniţii, substanţe toxice, radioactive sau de altă natură) şi pătrunderii persoanelor susceptibile de acţiuni teroriste, în obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea naţională.

 

110*. Corupţie – fenomen generat de cauze politice, economice, sociale, juridice şi de altă natură, care se manifestă prin încălcări sistematice ale principiilor morale (cinste, corectitudine, responsabilitate), a normelor legale şi a îndatoririlor sociale de către persoane învestite cu autoritate şi funcţionari publici, în scopul obţinerii unor avantaje sau a satisfacerii unor interese private.

111. Crimă împotriva umanităţii – sintagmă utilizată pentru definirea gene-rică a infracţiunilor contra păcii şi omenirii, care vizează distrugerea, în întregime sau în parte, a unei colectivităţi sau a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin aţâţare la război, ucideri în masă, supunerea la condiţii şi tratament de natură să ducă la distrugerea fizică, torturare, mutilare sau exterminare, aplicarea de tratamente inumane, distrugerea sub orice formă, a infrastructurilor vitale, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale ale popoarelor.

 

112. Crimă organizată – sintagmă utilizată pentru definirea generică a asocierii unor persoane aflate în strânsă interacţiune şi organizate pe baza unei ierarhii şi niveluri structurale, în scopul de a-şi asigura, direct sau indirect, profitul şi puterea pe un anumit teritoriu sau în anumite domenii ale vieţii socio-politice, prin activităţi legale şi ilegale, unele comise cu violenţă.

 

113. Criza de securitate – stare de conflictualitate generalizată în interiorul unui sistem de securitate, generată de implicarea violentă a unor actori ce se raportează la simboluri, interese sau necesităţi incompatibile sau ireconciliabile, care afectează, concomitent, nivelul fizic şi simbolic al sistemului, prin trecerea sa succesivă de la ,,starea de pace” la ,,dife­rend”, ‚,confruntare” şi „conflict armat”, având drept consecinţe reformarea/schimbarea acestuia.

 

114. Culegerea informaţiilor – proces complex de căutare, identificare şi obţinere a datelor şi informaţiilor pentru securitatea naţională, organizat şi desfăşurat de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor legale, prin surse, mijloace, procedee şi metode specifice tehnicii informative.

 

115*. Cultură de securitate – totalitatea noţiunilor, ideilor şi informaţiilor de care dispun, la un moment dat, cetăţenii statului român, referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate, care formează şi dezvoltă atitudini, motivaţii şi comportamente necesare apărării şi protejării acestora faţă de vulnera-bilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale, precum şi promovării lor în mediul intern şi internaţional de securitate.

 

116. Cunoaşterea situaţiei operative – proces cognitiv complex de reflectare obiectivă, evaluare şi analiză a actelor, evenimentelor, faptelor, stărilor de fapt şi fenomenelor de interes pentru securitatea naţională şi de stabilire a caracteristicilor şi interacţiunilor dintre acestea, desfăşurat de către personal specializat, potrivit competenţelor, în scopul identificării disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor, stărilor de pericol şi posibilelor agresiuni, la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

D

 

117. Date personale – consemnări, indicii, referiri, menţiuni, specificaţii reprezentate sub formă convenţională adecvată, referitoare la persoane fizice sau juridice, române şi străine, identificate sau identificabile, direct sau indirect, prin simboluri prestabilite ori prin semnalmente fizice, psihice ori de altă natură, utilizabile în măsura în care au legătură cu acte, fapte sau evenimente care se pot constitui în ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

118. Date personale speciale – consemnări, indicii, referiri, menţiuni, specificaţii reprezentate sub formă convenţională adecvată, referitoare la originea rasială a unei persoane fizice, apartenenţa sa la un stat, naţiune, naţionalitate, etnie, organizaţie politică ori sindicală, opiniile sale politice, convingerile religioase ori filozofice, starea sănătăţii şi alte aspecte, care se reţin şi se procesează de către structurile abilitate în măsura în care constituie elemente relevante pentru securitatea naţională.

 

119. Decizie – element esenţial al managementului organizaţiei/instituţiei, care exprimă soluţia adoptată de către conducător (manager), din mai multe variante posibile, printr-un act voliţional, conştient, pe baza cunoaşterii, analizei şi evaluării informaţiilor referitoare la necesităţile şi posibilităţile de realizare a obiectivelor date în competenţă.

 

120. Decizie strategică – tip de decizie adoptată, într-un context determinat, la nivelul componentelor fundamentale ale sistemului securităţii naţionale, care vizează protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională prin utilizarea operativă şi eficientă a resurselor informaţionale, potrivit domeniilor, problemelor şi profilurilor date în competenţă.

 

121. Declaraţie de presă – formă concretă a comunicării instituţionale directe, iniţiată şi desfăşurată, în funcţie de interes şi oportunităţi, de regulă, de către organizaţii/instituţii din sistemul securităţii naţionale, de către factori abilitaţi sau structuri specializate, în limita mandatului aprobat, în scopul transmiterii unor mesaje în forme şi modalităţi adecvate, prin intermediul mass-media, referitoare la acte, fapte, evenimente de interes pentru securitatea naţională sau pentru imaginea organizaţiei/instituţiei, cu impact asupra opiniei publice.

 

122. Decodificare – ansamblul de operaţiuni, tehnici şi proceduri specifice, desfăşurate de către structuri specializate asupra codurilor, criteriilor şi simbolurilor folosite la codificarea unei informaţii, în scopul refacerii identităţii acesteia şi reconstituirii fondului, formei şi conţinutului, în vederea comunicării şi valorificării operative de către beneficiari/utilizatori legal abilitaţi.

 

123. Delegare de competenţă – modalitate operaţională de realizare a actului de conducere, prin care conducătorul/managerul unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale transmite, în limitele autonomiei de funcţionare, unei persoane desemnate, pe o perioadă determinată, autoritatea şi răspunderea asupra unor componente, domenii, probleme sau profiluri de activitate.
124. Demers anticonstituţional – activitate, act, faptă sau intervenţie ilegală, iniţiată, organizată, săvârşită ori sprijinită de către indivizi sau grupuri de interese, din interiorul ţării sau din străinătate, prin care se urmăreşte contestarea atributelor fundamentale ale statului român, a valorilor şi simbolurilor definite prin Constituţie şi incitarea la acţiuni violente, de nesupunere civică, în scopul slăbirii autorităţii publice, a prerogativelor statului de drept şi schimbării prin violenţă a ordinii constituţionale.

 

125. Democraţie constituţională – formă de conducere şi funcţionare a unui organizări sociale, acceptată şi asumată de cetăţeni, în care puterea este exercitată de către popor prin organe reprezentative, alese în mod democratic, direct sau indirect, pe baza Constituţiei şi legislaţiei în vigoare.

 

126. Dezinformare – formă de acţiune subversivă, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate, care constă în elaborarea de mesaje cu conţinut adecvat şi difuzarea acestora în modalităţi specifice, în obiective, locuri şi medii de interes, în scopul inducerii în eroare sau manipulării adversarului/inamicului, semănării confuziei, vicierii canalelor de comunicare, destructurării, influenţării sau asigurării controlului asupra unor grupări umane, modificării sau controlului reacţiilor, dirijării opiniilor şi comportamentelor individuale sau de grup.

 

127. Directivă de informaţii – document de planificare a activităţii de informaţii pentru securitate, elaborat la nivelul serviciilor de informaţii, contra-informaţii şi securitate, potrivit competenţelor, pe o perioadă determinată, în funcţie de situaţia operativă, prin care se modifică, adaptează şi completează obiective din documentele de orientare generală a activităţii de informaţii (planuri, proiecte, programe sau operaţiuni informative).

 

128. Directivă operativă – document de planificare a activităţii, elaborat la nivelul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, pe o perioadă determinată, în funcţie de situaţia operativă, prin care se asigură conducerea şi coordonarea unitară, în timp şi spaţiu, a resursele destinate rezolvării, cu operativitate şi eficienţă, a unei situaţii sau probleme cu relevanţă pentru securitatea naţională.

 

129. Directivă de planificare – document elaborat, pe termen mediu şi lung, de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate ori structuri departamentale de informaţii şi protecţie, prin se planifică, se asigură şi se utilizează resursele necesare îndeplinirii obiectivelor şi sarcinilor date în competenţă.

 

130. Direcţie de activitate – orientare adoptată de către factori decizionali din servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate ori structuri departamentale de informaţii şi protecţie, potrivit competenţelor, cu privire la crearea şi utilizarea, în timp şi spaţiu, a resurselor umane, materiale şi informaţionale destinate îndeplinirii atribuţiilor specifice.

 

 

131. Direcţie de acţiune – orientare, în timp şi spaţiu, a forţelor şi mijloacelor de care dispun structurile specializate, pentru îndeplinirea unor obiective precis determinate prin documente de planificare, circumscrise domeniilor, problemelor şi profilurilor activităţii de informaţii pentru securitate.

 

132*. Disfuncţii de securitate – consecinţe ale acţiunilor/inacţiunilor care perturbă ori inhibă funcţiile naţiunii şi ale statului, afectează mediul social necesar funcţionării organizaţiilor/instituţiilor, coeziunea, omogenitatea şi solidaritatea naţio-nală, exercitarea şi administrarea legală a puterii politice, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi diminuează capacitatea de protecţie, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

133. Dislocare – complex de măsuri şi acţiuni de amplasare, în situaţii de criză sau de război, a unor structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate în zone, raioane sau locuri stabilite din timp de pace, în scopul asigurării continuităţii conducerii acţiunilor informativ-operative, menţinerii capacităţii operaţionale, conspirării şi protejării activităţii, personalului şi patrimoniului împotriva efectelor distructive ale adversarului/inamicului sau ale dezastrelor.

 

134. Dispozitiv specific – dispunerea resurselor umane, materiale şi infor-maţionale aparţinând unei structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate în obiective, locuri sau medii de interes, într-o concepţie unitară, în scopul rezolvării unei misiuni concrete, potrivit competenţelor.

 

135. Dispoziţie – prevedere obligatorie cuprinsă într-o normă sau reglementare internă, specifică unui domeniu, problemă sau profil de activitate, emisă de eşalonul/nivelul ierarhic superior, prin care sunt stipulate obligaţii care vizează îndeplinirea unui obiectiv precis determinat, de către structurile de nivel inferior şi personalul acestora.

 

136. Doctrina informaţiilor pentru securitate – totalitatea ideilor şi princi-piilor care constituie baza teoretică a preocupărilor şi activităţilor referitoare la informaţiile pentru securitate, definesc cadrul general şi asigură suportul teoretic al procesului de culegere, prelucrare, analiză, interpretare şi utilizare a acestora şi oferă elemente de fundamentare a politicilor şi strategiilor de securitate naţională.

 

137. Document intern – act emis de către structuri de informaţii, contra-informaţii şi securitate sau, după caz, de către structuri departamentale de informaţii şi protecţie, potrivit competenţelor, care reglementează activitatea specifică într-un domeniu, problemă sau profil şi conferă drepturi şi obligaţii pentru personalul acestora.

 

138. Document de cooperare – act specific (plan, program, protocol) încheiat pe o perioadă determinată între două sau mai multe autorităţi publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în vederea organizării, susţinerii şi realizării în comun, în raport de competenţe, a unor acţiuni care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor informaţionale cu relevanţă operativă.
139. Document de legitimare – act specific (insignă de serviciu, legitimaţie, permis), eliberat de către organe legal abilitate, pe o perioadă determinată, care atestă apartenenţa titularului la autorităţi publice cu competenţă în domeniul securităţii naţionale şi conferă acestuia drepturi şi obligaţii în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţionale.

 

140. Document operativ – act specific (buletin, dispoziţie, dosar, plan, proiect, program, raport, sinteză), pe baza căruia se planifică, organizează, coordonează şi desfăşoară o activitate specifică de cunoaştere, identificare, prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, precum şi a problemelor sau feno-menelor circumscrise acestora, care necesită conlucrarea intrainstituţională, coope-rarea interinstituţională sau colaborarea cu structuri similare străine partenere.

 

141. Document de planificare – act specific (plan, program, dosar, calendar, agendă) elaborat pe baza legii sau a unor norme interne, pe perioade determinate, la nivelul conducerii şi componentelor operaţionale ale serviciilor de informaţii, contra-informaţii şi securitate, care cuprinde obiective şi modalităţi de desfăşurare a acţiunilor specifice, pe etape şi termene de realizare, cu indicarea metodelor, forţelor, mijloa-celor şi responsabilităţilor de obţinere, verificare, prelucrare, comunicare şi valorificare a informaţiilor pentru securitatea naţională.

 

142. Documentarul problemei – totalitatea documentelor interne, cu caracter operaţional (rapoarte, referate, sinteze, note) grupate într-o ordine prestabilită, în scopul cunoaşterii originii, evoluţiei şi dinamicii situaţiei operative într-o problemă de securitate naţională din competenţa serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate ori a structurilor departamentale de informaţii şi protecţie.

 

143. Domeniu de activitate – subsistem al activităţii de realizare a securităţii naţionale, definit de valori, interese şi necesităţi protejate, apărate şi promovate, potrivit competenţelor materiale, de către autorităţi publice şi structuri specializate, împotriva riscurilor, ameninţărilor, stărilor de pericol sau posibilelor agresiuni, în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării efectelor sau limitării consecinţelor acţiunilor ostile.

 

144. Drepturi fundamentale – ansamblul de drepturi de bază, esenţiale, principale, individuale sau colective (dreptul la viaţă, libertate, justiţie, protecţia vieţii private, proprietate), dobândite de către oameni, recunoscute şi asumate de către societate şi protejate prin Constituţie şi legislaţia internaţională, care conferă posibilitatea manifestării libere a personalităţii umane, dezvoltării materiale şi inte-lectuale, participării la viaţa socială şi apărării împotriva oricăror forme de discri-minare, violenţă sau agresiune.

 

E

 

145*. Educaţie de securitate – ansamblu de măsuri întreprinse în mod siste-matic de către autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, prin care noţiunile, ideile şi informaţiile referitoare la valorile, interesele şi necesităţile naţionale de securitate sunt utilizate, în forme şi prin mijloace adecvate, în scopul formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale, fizice şi comportamentale ale cetăţenilor în domenii şi probleme ale securităţii naţionale şi internaţionale.

 

146. Estimare informativă naţională de securitate – produs informaţional, realizat, după caz, la nivelul comunităţii naţionale de informaţii sau de către componente ale acesteia, pe baza unor analize, evaluări, concluzii şi previziuni privind vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări şi pericolele la adresa securităţii naţionale, necesare beneficiarilor/utilizatorilor legali de informaţii pentru funda-mentarea deciziilor.

 

147. Estimare informativă de interes naţional – activitate specializată, organizată şi desfăşurată la nivelul autorităţilor publice, potrivit competenţelor, care constă în analiza datelor şi informaţiilor, evaluarea şi previzionarea tendinţelor de evoluţie a situaţiei operative, cunoaşterea ameninţărilor, stărilor de pericol sau posibilelor agresiuni la adresa securităţii naţionale şi stabilirea măsurilor şi acţiunilor specifice de prevenire şi contracarare a acestora, într-un context determinat.

 

148. Evacuare – ansamblul activităţilor organizate şi desfăşurate de către autorităţi publice legal abilitate în situaţii de criză, dezastre sau pe timp de război, ca urmare a iminenţei sau producerii unor riscuri, ameninţări sau stări de pericol, care constau în scoaterea personalului, bunurilor şi valorilor dintr-o zonă periculoasă şi dispunerea acestora în alte zone care asigură protecţia şi condiţiile necesare continuării activităţii date în competenţă.

 

149. Evaluare integrată a informaţiilor – operaţiune specifică desfăşurată, după criterii şi reguli prestabilite, în cadrul procesului integrat de producere a informaţiilor, de către structuri specializate aparţinând serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, ori a structurilor departamentale de informaţii şi protecţie, în vederea determinării utilităţii şi valorii de destinaţie a acestora.

 

150. Evaluarea resurselor umane – operaţiune complexă, cu caracter permanent, organizată şi desfăşurată de către conducător/manager împreună cu structura specia-lizată, după criterii, metodologii şi standarde prestabilite, care vizează cunoaşterea gradului de încadrare, nivelul de pregătire generală şi profesională a personalului, competenţa pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale, calităţile morale, perspectivele de evoluţie şi promovare, în scopul îmbunătăţirii capacităţii operaţionale a organizaţiei/ instituţiei cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

          

151. Evaluarea resurselor de securitate – operaţiune specifică, cu caracter analitic, desfăşurată de către autorităţi publice, potrivit competenţelor, prin care se cuantifică valoarea, calitatea şi cantitatea resurselor umane şi materiale alocate apărării naţionale, siguranţei naţionale şi ordinii publice într-un context determinat şi se stabileşte utilitatea şi destinaţia acestora.

 

152. Eveniment deosebit – fapt cu semnificaţie majoră, provocat sau neprovocat, generat în anumite condiţii de spaţiu şi timp, de disfuncţii, vulnerabilităţi, riscuri, ameninţări sau stări de pericol ori de cauze naturale, care produce consecinţe grave în planul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

153. Expertiză de specialitate – cercetare cu caracter specializat, efectuată de către experţi din sistemul securităţii naţionale, la cererea unei autorităţi publice, în scopul cunoaşterii cauzelor care generează disfuncţii şi vulnerabilităţi în domenii, probleme sau profiluri de realizare a securităţii naţionale şi identificării soluţiilor care se impun pentru înlăturarea acestora.

 

154. Extremism – idei, opinii, păreri ori atitudini individuale sau colective, comportamente şi acţiuni exagerate sau extreme, circumscrise unor ideologii, doctrine, dogme sau curente politice, manifestate prin fanatism, care, prin măsuri violente sau radicale, urmăresc impunerea unor programe, promovarea unor interese contrare democraţiei şi ordinii constituţionale sau instituirea unor regimuri autoritare.

 

F

        

155. Factori de risc – situaţii, împrejurări, condiţii sau conjuncturi interne sau externe, uneori dublate de acţiuni, generate de vulnerabilităţi, care determină sau favorizează materializarea unor ameninţări la adresa organizării şi funcţionării unui sistem socio-politic, afectându-i capacitatea de decizie şi de acţiune.

 

156. Factori de risc privind securitatea naţională – situaţii, împrejurări, condiţii sau conjuncturi interne şi externe, uneori dublate de acţiuni, generate de vulnerabilităţi de securitate, care determină sau favorizează materializarea unei ameninţări la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate şi afectează capacitatea de decizie şi de acţiune a statului, într-un context geopolitic determinat.

 

157. Factori generatori de situaţii de criză – situaţii, împrejurări, condiţii sau conjuncturi interne şi externe, uneori dublate de acţiuni, care generează o stare de conflictualitate generalizată în interiorul unui sistem socio-politic, implicarea violentă a unor actori care se raportează la simboluri, interese sau necesităţi incompatibile sau ireconciliabile şi afectează, concomitent, nivelul fizic şi simbolic al sistemului.

 

158. Fenomen militar – ansamblu de procese, transformări sau evoluţii care definesc sintetic formele de manifestare, activităţile şi relaţiile care compun sfera domeniului militar: războiul, armata, tehnica de luptă, ştiinţa şi arta militară, precum şi faptele şi evenimentele sociale cu caracter conflictual.

 

159. Flux de informaţii – cantitatea sau volumul de informaţii vehiculate continuu între două entităţi ale sistemului informaţional sau pe o porţiune a unui circuit informaţional, într-o perioadă determinată, independent de natura suportului material al informaţiei şi de procedeele folosite sau raportul dintre cantitatea de informaţii şi timpul în care aceasta sunt transmise.
160. Fond operativ – sumele, în lei şi valută, aprobate serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, de către autoritatea administrativă abilitată, pe o perioadă determinată (de regulă, un an), şi utilizate, potrivit competenţelor, pentru realizarea obiectivelor de cunoaştere, prevenire şi contracararea ameninţărilor interne şi externe la adresa securităţii naţionale.

 

161. Fonduri publice – sume alocate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, din veniturile proprii realizate de autorităţile publice cu competenţe în domeniul securităţii naţionale, precum şi din credite externe garantate de stat şi puse la dispoziţia acestora.

 

162*. Formator de opinie – persoană care dispune de posibilităţi, aptitudini, capacităţi şi deprinderi de a forma atitudini, convingeri ori curente de opinie, a orienta sau schimba interese ori comportamente, a crea motivaţii, a susţine aspiraţii şi necesitatea unor norme şi a promova principii şi valori pentru diferite categorii de public, de regulă, prin intermediul comunicării directe sau instituţionalizate.

 

163. Forţe speciale – structuri militare naţionale sau multinaţionale, special constituite, înzestrate cu armament şi tehnică de luptă adecvată şi instruite pentru a organiza şi desfăşura, pe timp de pace, în situaţii de criză şi de război, misiuni precis determinate, cu grad sporit de complexitate, în zone şi obiective de interes pentru securitatea naţională/internaţională.

 

164. Fundamentarea deciziei de securitate naţională – activitate complexă circumscrisă procesului informaţional-decizional, desfăşurată de către personal sau structuri specializate, care constă în investigarea unui domeniu, problemă sau profil de realizare a securităţii naţionale şi identificarea unor soluţii viabile, argumentate ştiinţific, necesare elaborării deciziei de către factorii legal abilitaţi.

 

165. Fundamentarea deciziei strategice – activitate complexă circumscrisă procesului decizional, desfăşurată de către personal specializat, care constă în investigarea unui domeniu sau probleme de importanţă strategică pentru o entitate definită (stat, organizaţie, instituţie) şi identificarea unor soluţii viabile, argumentate ştiinţific, necesare elaborării deciziei de către factorii legal abilitaţi.

 

G

 

166. Gestionarea crizelor – acţiuni/operaţiuni de administrare şi utilizare eficientă şi oportună, de către factori abilitaţi, a resurselor umane, material-financiare şi informaţionale disponibile, pentru cunoaşterea şi rezolvarea legală, prin forme, modalităţi şi soluţii adecvate, a unei situaţii critice generate de interese sau necesităţi incompatibile ori ireconciliabile.

 

167. Gestionarea resurselor – acţiuni/operaţiuni de administrare şi utilizare a resurselor umane, material-financiare şi informaţionale de care dispune o entitate productivă autonomă şi activă, organizate şi desfăşurate, în funcţie de interese şi necesităţi, sub controlul unui factor de autoritate şi cu respectarea normelor juridice, metodologice şi procedurale.

 

168. Ghidul carierei militare – act normativ care cuprinde ansamblul princi-piilor şi regulilor generale de recrutare, selecţie, formare, pregătire şi instruire, precum şi evoluţie în plan profesional a personalului militar pe timpul activării într-o organizaţie/ instituţie militară.

 

169. Grafic de activitate – document specific de organizare şi planificare a activităţii informativ-operative, elaborat pe baza unor norme interne, pe o perioadă de timp determinată, care reflectă succesiunea logică, termenele şi responsabilităţile privind desfăşurarea acţiunilor/operaţiunilor preconizate de către o structură organi-zaţională, potrivit competenţelor.

 

170. Grup de decizie – structură legal constituită, abilitată să analizeze datele şi informaţiile referitoare la starea unei organizaţii/instituţii ori componente ale acesteia, în vederea adoptării unor hotărâri privind eficientizarea şi perfecţionarea activităţii date în competenţă, materializate în măsuri, acţiuni, tehnici şi proceduri adecvate de punere în aplicare.

 

171. Geopolitică – ramură a ştiinţei politice care studiază raporturile între state, ca fenomene spaţiale, explică comportamentul acestora în funcţie de poziţia geografică şi evoluţia istorică, prognozează devenirea lor prin prisma factorilor demografici, intereselor, raportului de forţe, zonelor de influenţă şi furnizează argu-mente pentru acţiunile politice prezente şi viitoare.

 

172. Geostrategie – strategie care reflectă raporturile dintre centrele de putere într-un context geopolitic determinat şi vizează organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni politice, economice, informaţionale, militare sau de altă natură, prezente şi viitoare, pentru asigurarea controlului durabil asupra configuraţiilor geografice, axelor de comunicaţii şi teritoriilor considerate mize majore.

 

173. Globalizare – fenomen predictibil şi prognozabil, aparţinând epocii post-moderne, cu dimensiuni planetare, care încorporează şi integrează procese şi fenomene caracteristice domeniilor confesionale, culturale, ecologice, economice, informaţionale, politice, sociale, tehnologice sau de altă natură, generând schimbări semnificative în planul organizării şi funcţionării societăţii, cât şi posibilitatea gestionării acestora de către comunitatea internaţională.

 

174*. Grupuri de interese – ansamblu de indivizi sau asociaţii voluntare care, în virtutea unor interese comune (morale, materiale, profesionale) sau ţeluri specifice precis definite, organizează şi desfăşoară, într-un context determinat, acţiuni de reprezentare, apărare şi promovare a intereselor/ţelurilor proprii în viaţa politică, economică, socială şi culturală.

175. Grup operativ – structură managerială, cu competenţe delimitate, cu caracter temporar, legal constituită la nivelul factorilor de decizie ai autorităţilor publice din domeniul securităţii naţionale, în scopul rezolvării unor probleme de interes deosebit, operaţionalizării actului de conducere şi elaborării unor decizii adecvate.

 

H

 

176. Hotărâre – dispoziţie a unei autorităţi sau act adoptat de conducerea unei organizaţii/instituţii, în urma unor analize, evaluări, prognoze şi dezbateri, prin care se stabilesc, cu aprobarea majorităţii celor prezenţi, căile şi modalităţile concrete de soluţionare a unor probleme date în competenţă.

 

I

         177*. Imagine publică – ansamblu de senzaţii, percepţii sau reprezentări afective şi raţionale ale diferitelor categorii de public cu privire la activitatea, personalul şi patrimoniul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care formează, orientează şi influenţează aşteptări, atitudini, comportamente, experienţe, opinii şi prejudecăţi faţă de acestea,  într-un context determinat.

        

178. Implementare de măsuri informative – complex de acţiuni/operaţiuni organizate şi desfăşurate în mod integrat de către structuri specializate, potrivit competenţelor, pe baza unor directive, instrucţiuni, regulamente sau alte documente interne, în scopul îndeplinirii obiectivelor într-un domeniu, problemă sau profil de realizare a securităţii naţionale.

 

179. Independenţă – stare politică şi juridică a unei entităţi statale, care îi asigură libertatea de decizie şi acţiune în probleme de interes vital privind valorile, interesele şi necesităţile de securitate protejate, apărate şi promovate, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor altor entităţi statale şi a principiilor dreptului internaţional.

 

180. Informare – activitate specializată, organizată şi desfăşurată permanent de către producătorii/emitenţii de informaţii, în scopul înştiinţării, documentării şi edificării beneficiarilor/utilizatorilor legal abilitaţi asupra situaţiei din domeniul de competenţă şi a factorilor care afectează îndeplinirea atribuţiilor şi obiectivelor asumate, în vederea fundamentării şi elaborării deciziilor care se impun.

 

181. Informare generală – activitate specializată, organizată şi desfăşurată permanent, pe baza documentelor de planificare şi coordonare operativă, de către conducătorii/managerii organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin structuri specializate, în scopul cunoaşterii vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor, stărilor de pericol, posibilelor agresiuni şi întreprinderii de către factorii abilitaţi a măsurilor care se impun.

 

182. Informare de securitate – activitate specializată, organizată şi desfă-şurată permanent, de către conducătorii/managerii organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în forme şi modalităţi specifice, în scopul înştiinţării, documentării şi edificării beneficiarilor/utilizatorilor legal abilitaţi cu privire la disfuncţii, vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau posibile agresiuni la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, în vederea luării unor măsuri de prevenire şi contracarare.

 

183. Informarea opiniei publice – activitate de relaţii publice, organizată şi desfăşurată în funcţie de interes şi necesităţi, de către conducătorii/managerii organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, de regulă, prin structuri de profil, în cadrul căreia sunt elaborate şi transmise mesaje publice credibile şi oportune, în scopul cunoaşterii de către societate a ameninţărilor la adresa cetăţeanului, comunităţilor sociale, naţiunii şi statului, a capacităţii de îndeplinire a atribuţiilor legale, asigurării pregătirii contrainformative a populaţiei şi realizării educaţiei de securitate.

 

         184*. Informare publică – activitate de relaţii publice, organizată şi desfăşurată de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, în cadrul căreia personal anume desemnat aduce la cunoştinţa opiniei publice sau anumitor categorii de public preocupările pe linia îndeplinirii atribuţiilor legale, cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, în scopul asigurării pregătirii contrainformative a populaţiei şi realizării educaţiei de securitate.

 

185. Informaţii clasificate – informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate conform standardelor naţionale şi internaţionale în domeniu.

 

186. Informaţie cu relevanţă pentru identificarea şi gestionarea amenin-ţărilor la adresa securităţii naţionale – categorie de informaţii pentru securitate, care relevă atitudini, gesturi, acte, fapte, evenimente, fenomene sau procese iminente, posibile sau probabile, făţişe, mascate, violente sau nonviolente şi potenţează o ameninţare la adresa atributelor fundamentale sau calităţilor existenţiale ale statului român, a bazei economice a societăţii, a ordinii constituţionale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

 

187. Informaţie de cooperare – informaţie obţinută de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în raport de competenţe, în baza unor programe sau planuri de măsuri comune şi utilizată, în funcţie de obiective, motivaţii şi aşteptări.

 

188. Informaţie de interes naţional – categorie de informaţii pentru securitate, referitoare la ameninţări prezente sau potenţiale, care vizează nevoi şi aspiraţii ale naţiunii privind afirmarea propriilor valori, garantarea identităţii, stabilitatea internă şi regională, viabilitatea sistemului de securitate, avuţia naţională, prosperitatea cetăţenilor, sănătatea fizică a populaţiei şi protecţia mediului înconjurător, într-un context determinat.

189*. Informaţie de interes public – orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul, forma sau modul de exprimare a informaţiei, cu excepţia informaţiilor clasificate, potrivit legii.

 

190. Informaţie de necesitate naţională – categorie de informaţii pentru securitate, referitoare la ameninţări prezente sau potenţiale, care afectează funcţiile naţiunii, obiectivele naţionale fundamentale, accesul la resurse strategice vitale pentru existenţa naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor, precum şi capacitatea statului român de a apăra, proteja şi promova valorile şi interesele sale fundamentale, în orice context de securitate.

 

191. Infrastructură economică – ansamblul elementelor materiale (construcţii, echipamente, instalaţii, mijloace de transport, repere materiale valorizate simbolic) şi organizaţionale (reţele de transport, sisteme energetice, de aprovizionare, de conducere, educaţionale, de sănătate, de relaţii) şi informaţionale (date, informaţii, circuite, fluxuri, tehnici şi proceduri) ale unui macrosistem economic, care îi asigură funcţionalitatea şi viabilitatea în contextul general al dezvoltării sociale.

 

192*. Infrastructuri critice – elemente materiale (construcţii, echipamente, instalaţii, mijloace de transport, repere materiale valorizate simbolic), organiza-ţionale (reţele de transport şi telecomunicaţii, sistemele energetice, de aprovi-zionare, de conducere, educaţionale, de sănătate, de relaţii) şi informaţionale (date, informaţii, circuite, fluxuri, tehnici şi proceduri) vitale pentru securitatea naţională, care necesită a fi apărate şi protejate de către structuri specializate prin măsuri specifice, potrivit competenţelor.

 

193. Infrastructură informaţională – ansamblul elementelor materiale (construcţii, echipamente, instalaţii şi tehnologii specifice) şi organizaţionale (reţele de comunicaţii/telecomunicaţii, de conducere, educaţionale, de relaţii) şi informa-ţionale (date, informaţii, circuite, fluxuri, tehnici şi proceduri) ale unui sistem informaţional, care îi asigură funcţionalitatea şi viabilitatea în contextul general al obţinerii, producerii, comunicării şi utilizării informaţiilor necesare luării deciziei.

 

194. Insignă de serviciu – semn distinctiv de identificare şi recunoaştere, realizat prin imagini simbolice sau grafice, emis, potrivit legii, de către autorităţi publice abilitate, care atestă apartenenţa personalului la instituţia emitentă, conferă titularului anumite drepturi şi obligaţii în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi obligă autorităţile publice şi cetăţenii să-i acorde sprijin în acest sens.

 

195. Instabilitate politică – situaţie incertă, inconstantă, nesigură, în care se află puterea politică la un moment dat, datorată unor involuţii sociale, fenomene de corupţie, diversiune sau epurare politică, centralizare excesivă a deciziei sau pulverizarea acesteia, modalităţi violente sau ineficiente de guvernare ori lupta pentru putere, care generează tensiuni sociale, dereglări ale vieţii economico-sociale, precum şi încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
196. Instituţie de securitate – autoritate publică specializată, legal constituită, care organizează şi desfăşoară, potrivit competenţelor, activităţi de cunoaştere, prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi concură la realizarea educaţiei de securitate a cetăţenilor.

 

197. Integritate teritorială – atribut, capacitate sau însuşire a statului naţional de a se menţine şi manifesta ca întreg în raporturile de drept internaţional, de a-şi exercita deplin şi nestingherit suveranitatea asupra teritoriului, de a-şi menţine nealterate funcţiile şi de a asigura protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţile de securitate ale naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor.

 

198. Interceptarea comunicaţiilor – acţiune specializată, organizată şi desfă-şurată de către structuri abilitate, în condiţiile legii, prin mijloace tehnice şi echipa-mente specifice, în scopul monitorizării comunicaţiilor convenţionale sau speciale, obţinerii informaţiilor de interes pentru securitatea naţională şi valorificării acestora de către factorii legal abilitaţi.

 

199. Interes naţional – nevoi şi aspiraţii ale naţiunii privind afirmarea propriilor valori, garantarea identităţii, stabilitatea internă şi regională, viabilitatea sistemului de securitate, avuţia naţională, prosperitatea cetăţenilor, sănătatea fizică a populaţiei şi protecţia mediului înconjurător într-un context determinat.

 

200. Interese patrimoniale – nevoi şi aspiraţii referitoare la protejarea, apărarea şi afirmarea, de către statul român, a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor materiale, culturale sau spirituale care rezultă din acestea, deţinute legal de către cetăţeni, comunităţi sociale şi naţiune, în virtutea normelor de drept intern şi internaţional.

 

201. Interoperabilitate – capacitatea şi abilitatea structurilor sistemului securităţii naţionale de a funcţiona şi acţiona la standarde internaţionale, de a furniza sau de a accepta servicii de la structurile similare aliate sau partenere şi de a colabora sau acţiona integrat, eficient şi operativ, în vederea realizării unor obiective comune.

 

202. Intervenţie pirotehnică – acţiune specifică, desfăşurată în condiţiile legii, de către structuri specializate, cu ajutorul unor echipamente, mijloace, tehnici şi proceduri adecvate, în scopul neutralizării dispozitivelor şi substanţelor explozive amplasate ilegal în obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea naţională.

 

203. Istoricul problemei – document sintetic, elaborat de către structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, care prezintă cronologic modalităţile şi împrejurările în care au apărut şi au evoluat vulnera-bilităţile, factorii de risc şi ameninţările la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor circumscrise unei probleme de securitate naţională.

 

204. Instrucţiuni – acte normative emise în baza unei legi, strategii, regulament sau ordin, de către structuri abilitate, potrivit competenţelor, care reglementează în detaliu, activităţi specifice domeniilor, problemelor şi profilurilor de realizare a securităţii naţionale şi instituie reguli obligatorii pentru personalul din subordine.

 

         205. Intervenţie antiteroristă/contrateroristă – complex de acţiuni şi măsuri specifice, cu caracter ofensiv/defensiv, organizate şi desfăşurate, potrivit legii, într-o concepţie unitară, de către structuri abilitate, prin utilizarea eficientă şi oportună a unor forţe, mijloace şi modalităţi adecvate, în scopul descurajării, capturării sau anihilării elementelor teroriste, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale.

 

206. Investigaţie informativă – componentă a cercetării informative, organizată şi desfăşurată sistematic şi în secret, de către structuri specializate, legal abilitate, cu ajutorul unor mijloace, metode, tehnici şi proceduri adecvate, în obiective, locuri şi medii de interes, în scopul obţinerii şi valorificării eficiente şi oportune a informaţiilor cu relevanţă pentru securitatea naţională.

 

207. Inviolabilitate teritorială – principiu de bază al dreptului internaţional, potrivit căruia fiecare stat suveran are dreptul să-şi exercite liber şi nestingherit autoritatea legală asupra propriului teritoriu şi obligaţia de a nu întreprinde acţiuni de natură să afecteze, în orice formă, teritoriul altor state suverane.

 

J

 

208. Joc de rol – metodă activă de pregătire şi instruire a personalului, cu caracter participativ, care constă în simularea unor situaţii reale prin intermediul unor „actori“, cărora li se repartizează „roluri“ interschimbabile, în cadrul unor scenarii prestabilite, şi care contribuie la dezvoltarea aptitudinilor şi deprinderilor necesare îndeplinirii atribuţiilor date în competenţă.

 

209. Joc operativ – formă de acţiune informativ-operativă specială, care constă în determinarea unui agent străin, identificat şi documentat, să accepte continuarea îndeplinirea misiunii sub control strict, pe baza unei conduite prestabilite, furnizând informaţii special elaborate şi puse la dispoziţie pentru susţinerea acţiunii.

 

L

 

210. Legalitate – principiu general de drept, conform căruia activitatea de informaţii pentru securitate este subordonată exclusiv normelor şi regulilor statului de drept şi obligă structurile specializate abilitate să acţioneze, în condiţiile legii, potrivit competenţelor, numai cu privire la fapte, împrejurări sau situaţii care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

211. Legendă informativă – metodă specifică, utilizată de către structurile cu competenţă în domeniul securităţii naţionale, care constă în aplicarea unor proceduri şi tehnici adecvate de lansare şi susţinere, a unei variante credibile, în obiective, locuri şi medii de interes, care să asigure organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni informativ-operative, în condiţii de siguranţă şi conspirativitate.

 

212. Legitimitate – calitate, caracter, însuşire, principiu sau proprietate, recu-noscute şi acceptate de către societate unei organizaţii/instituţii cu competenţă în domeniul securităţii naţionale, potrivit cărora aceasta are dreptul şi obligaţia de a se organiza, funcţiona şi lua decizii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

 

213. Libertăţi fundamentale – componentă fundamentală a democraţiei, stipulată şi garantată de Constituţie şi legislaţia în vigoare, care exprimă posibilitatea fiinţei umane de a se manifesta liber şi neîngrădit pentru afirmarea deplină a personalităţii şi capacitatea de satisfacere, fără nici o constrângere, a nevoilor esenţiale, de existenţă, informare şi exprimare.

        

         214*. Lider de opinie – persoană fizică aparţinând unei entităţi definite (grup, comunitate, organizaţie), cu calităţi recunoscute, care utilizează aptitudinile, capaci-tăţile, deprinderile, oportunităţile şi posibilităţile de care dispune, îşi asumă rolul şi răspunderea pentru orientarea, susţinerea, promovarea şi comunicarea opiniei acesteia şi îi reprezintă interesele/necesităţile în relaţiile cu alte entităţi.

 

215. Loialitate – calitate, criteriu sau însuşire a personalului structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care exprimă înţelegerea, asumarea şi conformarea faţă de valorile, interesele şi necesităţile de securitate ale naţiunii şi statului român, respectarea legilor ţării şi cerinţelor democraţiei şi statului de drept, precum şi a angajamentelor asumate faţă de regulile şi normele specifice organizaţiei/ instituţiei din care face parte.

 

 

216. Lovitură de stat – acţiune neconstituţională, violentă, de natură informaţional-militară, organizată şi desfăşurată, de regulă, în ascuns, de către grupuri de interes, interne sau externe, cu sau fără susţinere de masă, care conduce la răsturnarea puterii de stat şi a regimului politic existent şi preluarea, prin forţă a puterii politico-statale.

 

217. Luptă informaţională – sintagmă specifică războiului informaţional, care desemnează, în esenţă, ansamblul acţiunilor/operaţiunilor desfăşurate într-un spaţiu mediatic determinat, de către structuri specializate, cu ajutorul informaţiilor şi tehnolo-giei adecvate, pentru obţinerea şi păstrarea superiorităţii informaţionale asupra adversarului/inamicului, în scopul influenţării şi controlului deciziei acestuia.

 

M

 

218. Management – activitate complexă, specializată, de organizare, planificare, conducere, control, evaluare şi utilizare raţională şi eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare disponibile, desfăşurată de către personal cu competenţe definite (conducători/manageri), pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul îndeplinirii în condiţii optime a atribuţiilor legale date în responsabilitate.

 

219. Managementul activităţii de informaţii – activitate complexă şi sistema-tică, de organizare, planificare, conducere, control, evaluare a activităţii de informaţii, desfăşurată de către personal cu competenţe definite, pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul fundamentării deciziilor privind cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, potrivit domeniului, problemei sau profilului dat în responsabilitate.

 

220. Managementul crizei – activitate complexă, specializată, de organizare, planificare, conducere, control, evaluare şi utilizare raţională şi eficientă a resurselor de securitate, desfăşurată, potrivit competenţelor, de către structuri legal abilitate, pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul identificării disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa nivelul fizic şi simbolic al mediului de securitate şi luării deciziilor adecvate pentru soluţionarea cauzelor care le-au generat, prevenirea evoluţiilor conflictuale şi revenirea la starea de normalitate.

 

221. Managementul resurselor informaţionale – activitate complexă, spe-cializată, organizată şi desfăşurată de către structuri legal abilitate, pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul creării, orientării şi utilizării resurselor informaţionale specifice necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, potrivit domeniilor, problemelor şi profilurilor date în competenţă.

 

222. Managementul resurselor material-financiare şi al patrimoniului – activitate complexă, specializată, organizată şi desfăşurată, potrivit competenţelor, de către conducători/manageri şi structuri sau personal abilitat, pe baza unor principii, metode şi tehnici adecvate, în scopul creării, orientării şi utilizării legale, eficiente şi raţionale a bunurilor materiale, mobile şi imobile, a drepturilor patrimoniale, precum şi a fondurilor băneşti alocate pe o perioadă de timp determinată pentru îndeplinirea atribuţiilor date în competenţă.

 

223. Managementul resurselor umane – activitate complexă, specializată, organizată şi desfăşurată, potrivit competenţelor, de către conducători/manageri şi structuri sau personal abilitat, pe baza unor criterii, metodologii, principii, standarde şi tehnici adecvate, în scopul selecţionării, verificării, încadrării, pregătirii şi instruirii, promovării şi utilizării legale, eficiente şi raţionale a personalului, conform aptitudinilor, calificării, capacităţii, competenţei şi experienţei, în domenii, probleme şi profiluri de activitate, în raport de interese şi necesităţi.
224. Manipulare – utilizare ascunsă, intenţionată/neintenţionată, persuasivă, transparentă şi subtilă a informaţiei sau a mesajului informativ, atât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză şi pe timp de război, prin folosirea unor procedee specifice (semantice, tehnice, psihologice sau temperamentale), care exploatează psihicul uman, gândirea sau capacităţile intelectuale, induc în eroare, dezinformează, influenţează, convinge sau controlează gândirea, opiniile, percepţiile, atitudinile ori comporta-mentul entităţii vizate, în scopul realizării unor obiective determinate.

 

225. Mass-media – totalitatea mijloacelor de comunicare în masă, prin care sunt transmise informaţii şi mesaje informative, în scopul dezvoltării culturii de masă şi informării opiniei publice sau a diverselor categorii de populaţie în legătură cu acte, fapte sau evenimente de interes local, naţional sau internaţional.

 

226. Măsuri excepţionale – ansamblu de măsuri speciale, de natură politică, economică, socială sau de altă natură, instituite în baza prevederilor constituţionale şi în condiţiile legii la nivel local, zonal ori naţional, de către autorităţile abilitate, în cazuri determinate de apariţia unor pericole grave la adresa securităţii naţionale, a democraţiei constituţionale ori pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea urmărilor unor dezastre.

 

227. Măsuri de protecţie – ansamblul activităţilor de natură fizică, juridică şi procedurală, întreprinse de către organele legal abilitate, în raport de competenţe, pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor, stărilor de pericol şi posibilelor agresiuni la adresa activităţii, personalului şi patrimoniului organizaţiei/instituţiei cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

 

228. Mediul de securitate – totalitatea factorilor interni şi externi în care se află, acţionează şi se dezvoltă naţiunea şi statul român, cuprinzând atât resursele materiale, umane, tehnice, tehnologice şi informaţionale, cât şi normele, relaţiile formale şi informale, cultura instituţională/organizaţională care asigură şi întreţin starea de securitate a naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor români.

 

229. Mesaj informativ – ansamblul de semnificaţii transmis într-o unitate dată de timp sau într-o secvenţă de comunicare de către producătorul/emitentul de informaţii către consumator (beneficiar/utilizator), într-o formă simbolică, prin intermediul semnelor, semnalelor sau codurilor, prin canale prestabilite, în scopul producerii efectului dorit asupra acestuia.

        

         230*. Mesaj public – ansamblu de semnificaţii transmise în cadrul comunicării publice, de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, în mod sistematic şi planificat, în forme şi modalităţi adecvate, în scopul informării opiniei publice asupra unor aspecte de interes, formării sau promovării unei imagini dezirabile şi realizării obiectivelor strategice ale instituţiilor.

 

231. Metodologie – ansamblu integrat de acţiuni, instrumente de lucru, metode, operaţiuni, principii, proceduri, reguli şi tehnici cu ajutorul cărora se realizează investigarea, cunoaşterea şi operaţionalizarea activităţii specifice personalului şi structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

 

232. Mijloace extrabugetare – totalitatea resurselor material-financiare obţinute, în afara cadrului bugetar, în condiţiile legii, de către autorităţi publice, organizaţii/instituţii cu competenţă în domeniul securităţii naţionale şi utilizate pentru îndeplinirea atribuţiilor date în competenţă.

 

233. Mijloc de probă – document probatoriu obţinut în condiţiile legii (declaraţia părţilor/martorilor, înscrisuri, înregistrări audio/video, mijloace materiale, fotografii, constatări medico-legale, tehnico-ştiinţifice şi expertize) prin care se constată elemente de fapt care servesc la stabilirea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare soluţionării unei cauze penale.

 

234. Mijloc tehnic – aparatură, dispozitive, echipamente sau instalaţii specifice cercetării, comunicaţiilor, dezvoltării, informaticii, logisticii şi telematicii, utilizate, prin metode şi procedee specifice, potrivit competenţelor, de către structuri specializate cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în scopul îndeplinirii obiectivelor şi sarcinilor aflate în responsabilitate.

 

235. Misiune – însărcinare clară, precis determinată, încadrată în timp şi spaţiu, dată către factorii abilitaţi personalului sau structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, însuşită şi asumată de către acestea, pe baza căreia organizează şi desfăşoară, activităţi specifice, individual sau în cooperare cu alte structuri similare sau partenere.

 

236. Mobilizare – activitate complexă, organizată şi desfăşurată de către autorităţile publice abilitate, potrivit competenţelor, care permite trecerea naţiunii de la starea de pace la starea de război, printr-un complex de măsuri de natură politică, economică, administrativă, informaţională, militară şi de altă natură şi asigură resursele umane şi materiale necesare protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, într-un context determinat.

 

237. Monitorizare – activitate complexă de supraveghere şi control, organizată şi desfăşurată, în condiţiile legii, în obiective, locuri şi medii de interes, de către structuri specializate, potrivit competenţelor, în scopul obţinerii informaţiilor referitoare la disfuncţii, vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau posibile agresiuni la adresa securităţii naţionale, precum şi la vectorii acestora. 

 

N

 

238. N.A.T.O. (Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic) – organizaţie politico-militară regională, constituită din state libere unite pe baza angajamentului comun de cooperare mutuală şi a dialogului cu alte naţiuni, care acţionează prin mijloace politice, militare şi de altă natură, în conformitate cu tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite, pentru asigurarea libertăţii şi securităţii tuturor membrilor săi, prevenirea conflictelor şi soluţionarea crizelor care afectează spaţiul de securitate euroatlantic.

 

239. Naţionalism-extremism – curent de gândire, doctrină politică, ideologie şi sistem de atitudini susţinute şi promovate de către anumite elite politice violente, care utilizează exclusivismul, intoleranţa, rasismul, şovinismul, ura şi xenofobia pentru a proteja, apăra şi afirma valorile, interesele şi necesităţile naţionale în detrimentul altor naţiuni sau comunităţi socio-politice.

 

240. Necesitate naţională – oportunităţi, trebuinţe şi utilităţi indispensabile producerii şi utilizării resurselor vitale necesare protejării, apărării şi promovării valorilor şi intereselor fundamentale ale naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor, conştientizate şi asumate de statul român în contextul mediului intern şi internaţional de securitate.

 

241. Nivel operativ – indicator care reflectă gradul sau stadiul de organizare, conducere, încadrare, dotare, pregătire şi instruire, precum şi capacitatea de acţiune a unei structuri informative de a îndeplini cantitativ, calitativ şi eficient obiectivele date în competenţă, pe termen mediu.

 

242. Nivel strategic – indicator care reflectă gradul sau stadiul de organizare, conducere, încadrare, dotare, pregătire, instruire, precum şi capacitatea de acţiune a unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a evalua/ anticipa ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a îndeplini cantitativ, calitativ şi eficient obiectivele date în competenţă pe termen lung.

 

243. Nivel tactic – indicator care reflectă gradul sau stadiul de organizare şi conducere, formele, metodele şi mijloacele de acţiune utilizate de către componente funcţionale ale unei structuri informative pentru îndeplinirea cantitativă, calitativă şi eficientă a sarcinilor şi misiunilor curente date în competenţă.

 

O

 

244. Obiectiv informativ – entitate (autoritate, grup, grupare, organizaţie/ instituţie sau persoană fizică române sau străine) care pregăteşte, organizează şi desfăşoară activităţi ostile la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională şi care trebuie a fi identificate cunoscute, monitorizate şi contracarate de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor.
245. Obiectiv-ţintă – entitate (autoritate, comunitate, grupare, instituţie, infra-structură critică, organizaţie sau persoană fizică), care prin valoare şi importanţă prezintă interes pentru un adversar/inamic, cunoscut sau potenţial şi care necesită a fi protejat şi apărat prin măsuri specifice de către serviciile naţionale de informaţii, contrainformaţii şi securitate.

 

246. Ofiţer de legătură – personal anume desemnat de către conducerea structurilor informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru a menţine comunicarea specializată cu autorităţi, organizaţii/instituţii naţionale sau cu structuri de informaţii străine, aliate sau partenere în vederea realizării unor obiective de interes comun.

 

247. Onoare – calitate, însuşire a personalului structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, exprimată prin cinstea, corectitudinea, demnitatea, integritatea morală, prestigiul, probitatea, responsabilitatea şi reputaţia cerute de activitatea de informaţii pentru securitate, puse în valoare în toate împrejurările şi recunoscute de societate.

 

248. Operaţiune informaţională – totalitatea acţiunilor informaţionale subsumate unor obiective politice şi militare, desfăşurate în câmpul informaţional pe baza unei strategii, la nivel tactic şi operativ, pe timp de pace şi în situaţii de criză şi conflict, de către structuri specializate, în forme, modalităţi, proceduri şi tehnici specifice, printr-o diversitate de atacuri informaţionale, concomitente sau succesive, în scopul cuceririi şi menţinerii superiorităţii informaţionale asupra adversarului/ inamicului.

 

249. Operaţie specială – acţiune organizată şi desfăşurată, de regulă în mod acoperit, de către structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, potrivit competenţelor, prin personal calificat, anume desemnat, în vederea îndeplinirii unui obiectiv sau scop precis determinat.

        

         250*. Opinie publică – ansamblu de idei, cunoştinţe, convingeri şi trăiri afective însuşite, asumate şi exprimate în forme şi modalităţi adecvate, de către categorii mari de public cu privire la obiective, domenii şi probleme de realizare a securităţii/siguranţei naţionale, într-un context determinat.

 

251*. Ordine constituţională – stare a naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor, existentă la un moment dat, care reflectă modul de aplicare şi respectare a principiilor şi normelor de organizare şi funcţionare a vieţii sociale înscrise în constituţie, de către instituţiile, mecanismele democratice şi instrumentele politico-juridice constituite, precum şi susţinerea acestora de către societate, prin căi şi mijloace legale, potrivit valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate asumate, protejate, apărate şi promovate.

 

252*. Ordinea de drept – ansamblul de principii şi norme, care formează cadrul juridic de organizare şi funcţionare a vieţii sociale, asigură realizarea ordinii sociale, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi înlăturarea surselor de dezordine în relaţiile statului cu cetăţenii săi sau cu alte state, în conformitate cu prescripţiile dreptului intern şi internaţional.

 

253. Ordine publică – componentă strategică fundamentală a securităţii naţionale, reprezentată de ansamblul de norme şi măsuri politice, economice, sociale legal instituite, care permit funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii publice, garantarea siguranţei cetăţenilor, respectarea şi prote-jarea drepturilor acestora.

 

254*. Ordine socială – ansamblu unitar de principii, norme şi reguli sociale generale şi unanim acceptate de societate, care definesc organizarea şi funcţionarea normală a vieţii economice, politice şi culturale, relaţiile de convieţuire paşnică între categorii şi grupuri sociale, precum şi între acestea şi societate, în ansamblul său, şi asigură producerea şi utilizarea, în funcţie de interes şi necesităţi, a resurselor, întreţinerea nevoii de comunitate şi de protecţie împotriva factorilor de risc, ameninţărilor, stărilor de pericol şi posibilelor agresiuni la adresa naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor.    

255. Ordonator de credite – personal de conducere al unei structuri informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, învestit legal să fundamenteze şi să elaboreze proiecte de buget, să asigure repartizarea creditelor bugetare aprobate, să coordoneze şi să controleze modul de administrare şi utilizare a acestora, potrivit competenţelor.

 

256. Organ de decizie – componentă organizaţional-funcţională a unei structuri informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, legal constituită, abilitată să adopte hotărâri, soluţii privind constituirea şi utilizarea resurselor umane, materiale şi informaţionale necesare îndeplinirii atribuţiilor date în competenţă.

 

257. Organism de execuţie – formă organizatorică şi componentă a unei structuri informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, formată din personal specializat care acţionează integrat, pe baza unor norme legale, în vederea îndeplinirii misiunilor încredinţate, potrivit competenţelor.

 

258. Organ tehnic – componentă organizaţional-funcţională a unei structuri informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, legal constituită, care, prin personal calificat şi echipamente tehnice specializate concură la organizarea şi desfăşurarea procesului informaţional-decizional, în limitele competenţelor stabilite.

 

259. Organ tehnic de execuţie – componentă organizaţional-funcţională a unei structuri informative cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, legal constituită, care, prin personal calificat şi echipamente tehnice specializate execută activităţi concrete de operaţionalizare a unei decizii, în limitele competenţelor stabilite.

 

260. Organizaţie neguvernamentală – asociaţie legal constituită din persoane care nu aparţin şi nu reprezintă un guvern, pe baza unor concepţii, interese şi preocupări comune, şi care funcţionează potrivit unui regulament sau statut, în vederea desfăşurării unor activităţi de interes public.

 

P

 

261. Parteneriat – formă de colaborare/conlucrare adoptată, potrivit compe-tenţelor, între serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate ori între acestea şi autorităţi publice şi organizaţii neguvernamentale, în scopul realizării unor proiecte sau programe de interes comun, care vizează securitatea naţională sau internaţională.

 

262. Patrimoniu – totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, precum şi a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparţin, la un moment dat, unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale şi care necesită a fi apărate şi protejate prin măsuri specifice.

 

263. Patriotism – sentimentul de ataşament, devotament, iubire, respect faţă de interesele, necesităţile şi patrimoniul spiritual al patriei şi poporului, asociat cu o atitudine conştientă, activă pentru apărarea şi propăşirea acestora, cerute de activitatea de informaţii pentru securitate şi care trebuie afirmate în toate împrejurările.

 

264. Pericol – întâmplare, situaţie sau stare care pune sau poate pune în primejdie existenţa sau integritatea naţiunii, comunităţilor sociale, statului sau cetăţenilor români, ori care poate aduce atingere unor valori, interese şi necesităţi de securitate naţională.

 

265. Perioadă de tensiune (criză) – interval de timp care precede o situaţie de criză sau de conflict, în care autorităţile legal abilitate, întreprind, potrivit competenţelor, măsuri de evaluare a factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, de îmbunătăţire a capacităţii operaţionale a forţelor cu atribuţii în domeniu şi de dezamorsare a situaţiei create.

 

266. Persoană împuternicită – persoană autorizată de către conducătorul/ managerul unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să îndeplinească, temporar, atribuţiile care revin titularului unei funcţii sau să desfăşoare o anumită activitate/misiune, în limitele competenţelor stabilite, a mandatului încredinţat şi a responsabilităţii asumate.

 

267. Plan anual de relaţii – document de organizare şi conducere, elaborat la nivelul unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în baza normelor interne şi a diagramei de relaţii, care cuprinde activităţile de relaţionare, într-un an calendaristic, cu autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale sau cu structuri similare străine partenere şi detaliază etapele, metodele, procedeele şi tehnicile de realizare, responsabilităţile, termenele de execuţie şi resursele necesare desfăşurării acestora.

268. Plan de acţiune – document operativ elaborat de către structuri legal abilitate, care cuprinde un complex de măsuri informativ-operative necesare îndepli-nirii unui obiectiv determinat într-un domeniu, problemă, profil sau cazuri conexe acestora şi detaliază etapele, metodele, procedeele şi tehnicile de realizare,  responsa-bilităţile, termenele de execuţie şi resursele necesare desfăşurării acestora.

 

269. Plan de intervenţie – document operativ, elaborat de către structuri legal abilitate, pentru gestionarea unor evenimente şi situaţii deosebite, care cuprinde un complex de măsuri şi acţiuni prestabilite pe variante prognozabile, organizate şi desfăşurate de către forţe special destinate şi instruite în scopul protejării şi apărării unor obiective, valori şi interese de securitate naţională.

 

270. Plan de mobilizare – document strategic sau operativ, elaborat de către structuri de profil legal abilitate, la nivel naţional sau local, care cuprinde activităţile, măsurile şi responsabilităţile stabilite din timp de pace, eşalonate şi corelate în timp şi spaţiu, necesare trecerii de la starea de pace la starea de război şi detaliază modali-tăţile de completare a efectivelor şi de asigurare a resurselor.

 

271. Plan General de Informaţii – document-cadru de organizare şi condu-cere a activităţii informativ-operative, elaborat la nivelul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, prin care se determină necesităţile de informaţii în raport cu prevederile legale şi se orientează activitatea de căutare, culegere, colectare şi obţinere a informaţiilor concludente, oportune, pertinente relevante şi utile îndeplinirii atribuţiilor de realizare a securităţii naţionale.

 

272. Planificarea integrată a informaţiilor – activitate complexă, organizată şi desfăşurată unitar de către structuri specializate, cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin care sunt determinate cantitativ şi calitativ necesităţile de informaţii pentru securitate, se definesc priorităţile şi comenzile de informaţii, se repartizează resursele disponibile sau cele nou create şi se stabilesc modalităţile de căutare, culegere, colectare, obţinere şi valorificare eficientă a informaţiilor şi produselor informaţionale de către factorii legal abilitaţi.

 

273. Planificarea resurselor – activitate complexă, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate, prin care se stabilesc, se repartizează şi se utilizează resursele umane, material-financiare şi informaţionale necesare apărării, protejării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, într-un anumit context şi pe o perioadă determinată de timp.

 

274. Pluralism politic – principiu al democraţiei care asigură existenţa şi funcţionarea în plan politic a mai multor organizaţii (partide, asociaţii), în scopul manifestării diversităţii de opinii, mobilizării cetăţenilor în apărarea intereselor lor legitime şi participării acestora la organizarea şi conducerea societăţii.

 

275. Politică de securitate naţională – ansamblul de concepţii, principii şi orientări doctrinare, asumate de către naţiune, comunităţile sociale şi cetăţeni, pe fundamentul cărora statul, prin instituţiile sale legal abilitate, stabileşte, într-un anumit context, opţiunile şi modalităţile de guvernare, orientările şi direcţiile de acţiune în plan intern şi internaţional, precum şi sistemul relaţiilor cu alte state sau organizaţii internaţionale, precum şi utilizarea resurselor naţionale pentru protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

276. Politică naţională – ansamblul de principii, orientări, măsuri, acţiuni şi relaţii fundamentate, asumate şi garantate de către stat sub forma unui program de guvernare, în scopul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate ale naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor, într-un context socio-politic determinat.

 

277. Poluarea mediului – complex de fenomene distructive, generate de acţiunea umană sau de cauze naturale, care afectează, prejudiciază sau pun în pericol sănătatea omului, resursele biologice, ecosistemele, bunurile materiale, schimbă mediul ambiant în detrimentul echilibrului ecologic natural şi afectează ori împiedică utilizarea legitimă a acestuia.

 

278. Potenţial informativ – totalitatea resurselor informaţionale şi a surselor de informaţii de care dispune sau pe care le poate crea şi utiliza, la un moment dat, un serviciu de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor legale, care-i asigură capacitatea de îndeplinire a obiectivelor şi sarcinilor specifice.

 

279. Pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare – complex de măsuri şi acţiuni de natură politică, economică, socială, juridică, militară sau de altă natură, organizate şi desfăşurate din timp de pace de către autorităţile legale, potrivit competenţelor, în vederea valorificării potenţialului economic, uman şi tehnico-ştiinţific al ţării pentru satisfacerea nevoilor de apărare, asigurarea continuităţii activităţilor economico-sociale în caz de mobilizare sau de război.

 

280. Prelucrarea automată a datelor – etapă a procesului analitic, realizată de către personalul specializat cu ajutorul tehnicii de calcul şi altor echipamente specifice, prin operaţiuni, tehnici şi proceduri aplicate datelor pentru a deveni utilizabile în procesarea informaţiilor şi obţinerea produselor informaţionale necesare luării deciziei.

 

281. Prestări de servicii în interes public – activităţi de administrare, asistenţă economică şi tehnică, cercetare, consultanţă, editare, publicitate, servicii bancare, studiul pieţei, telecomunicaţii, tipărire, transporturi, urbanism, etc., desfăşurate potrivit legii, pe bază de contract, de către o persoană fizică sau juridică în folosul unor autorităţi publice sau de către acestea în folosul societăţii.

 

282. Prevenire – ansamblul de măsuri şi acţiuni, organizate şi desfăşurate permanent de către autorităţi legal abilitate, potrivit competenţelor, în scopul identificării şi înlăturării cauzelor generatoare de disfuncţii şi vulnerabilităţi, a preîntâmpinării apariţiei factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol şi a ameliorării, limitării sau reducerii prejudiciilor la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate apărate, protejate şi promovate.

 

283. Previziune – componentă a procesului informaţional-decizional, în cadrul căreia, pe baza analizei şi evaluării situaţiei operative existente la un moment dat în obiective, medii şi locuri de interes, se estimează tendinţele de evoluţie ale acesteia, pe ipoteze şi variante, şi se stabilesc direcţiile de acţiune, măsurile şi resursele informaţionale necesare pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

 

284. Probitate profesională – calitate, însuşire a personalului structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, exprimată prin cinste, corectitudine, incoruptibilitate, integritate, onestitate şi responsabilitate, cerute de activitatea de informaţii pentru securitate, care trebuie dovedite în toate împrejurările şi recunoscute de către societate.

 

285. Problemă de securitate naţională – ansamblul elementelor comune de caracterizare şi individualizare a ameninţărilor de acelaşi tip şi a vectorilor purtători care acţionează împotriva valorilor, intereselor şi necesităţilor specifice unui domeniu de realizare a securităţii naţionale, precum şi a cerinţelor de identificare, cunoaştere, prevenire şi înlăturare, de către structurile informative legal constituite, a disfuncţiilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc ce se constituie în ameninţări.

 

286. Probleme speciale – ansamblu de elemente comune care caracterizează, definesc şi individualizează un anumit tip de ameninţări prezente sau potenţiale şi vectori purtători, care necesită gestionarea, în timp determinat, prin forme, metode, mijloace şi proceduri adecvate, personal de strictă specialitate, anume desemnat, şi măsuri deosebite de protecţie, compartimentare şi secretizare.

 

287. Proceduri informaţionale – forme, metode, mijloace, modalităţi speci-fice, utilizate de către structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate, prin care sunt căutate, culese, colectate, obţinute, procesate şi comunicate informaţiile cu relevanţă pentru securitatea naţională, în vederea valorificării acestora de către factorii legal abilitaţi.

 

288. Produs informaţional – rezultat activităţii de procesare (producere) a informaţiilor pentru securitate, obţinut de către structuri analitice specializate, materializat şi individualizat în documente şi forme de evidenţă specifice şi destinat factorilor decizionali stabiliţi de lege potrivit ,,nevoii de a cunoaşte”.

 

289. Profil de activitate – ansamblul elementelor, normelor, principiilor şi regulilor care definesc şi individualizează activităţile informativ – operative în cadrul unei probleme de securitate naţională şi determină organizarea, specializarea şi competenţa materială a unei structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate.

 

290. Program informativ – document-cadru, elaborat la nivelul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, prin care se asigură coordonarea unitară a resurselor informaţionale şi a măsurilor specifice, potrivit competenţelor, şi se realizează susţinerea informativă şi contrainformativă a unor obiective prevăzute în Strategia de Securitate Naţională.

 

291. Prognoză – componentă a procesului informaţional-decizional, rezultat al unor investigări complexe, în cadrul cărora se evaluează ştiinţific şi se estimează probabilitatea apariţiei şi evoluţiei, pe ipoteze şi variante, a unor fenomene şi procese specifice domeniilor, problemelor şi profilurilor de realizare a securităţii naţionale, într-un anumit interval de timp.

 

292. Proiect informativ – document-cadru, elaborat la nivelul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi specifice domeniilor, problemelor sau profilurilor de realizare a securităţii naţionale, care urmează să a fi definitivat, avizat şi aprobat pentru a primi caracter oficial şi a fi pus în aplicare.

 

293. Propagandă – acţiune organizată şi desfăşurată persuasiv şi sistematic, de către entităţi interesate, prin structuri specializate şi mijloace adecvate, care constă în transmiterea, promovarea şi răspândirea unor doctrine, idei, teorii sau teze, în scopul influenţării, schimbării sau formării unor atitudini, conduite, concepţii, convingeri, comportamente, mentalităţi sau opinii favorabile iniţiatorului.

 

294. Protecţie antiteroristă – ansamblul de măsuri şi acţiuni informativ operative, fizice, juridice şi de altă natură, organizate şi desfăşurate continuu şi într-o concepţie unitară, de către structuri abilitate, legal constituite, în scopul asigurării securităţii unor autorităţi, instituţii publice sau obiective autohtone şi străine de pe teritoriul naţional sau a principalelor obiective româneşti din străinătate, potenţial vizate de către entităţi teroriste.

 

295. Protecţie civilă – componentă a sistemului securităţii naţionale, care cuprinde ansamblul de măsuri şi acţiuni fizice, juridice şi de altă natură, planificate, organizate şi realizate, potrivit legii, de către autorităţi centrale şi locale ale administraţiei publice, instituţii şi agenţi economici, în scopul cunoaşterii şi prevenirii riscurilor generate de dezastre naturale şi conflicte armate, protejării populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi factorilor de mediu, înlăturării operative sau diminuării efectelor în cazul producerii acestora.

 

296. Protecţie contrainformativă – ansamblul de măsuri şi acţiuni informativ operative, fizice, juridice şi de altă natură, organizate şi desfăşurate continuu şi într-o concepţie unitară, de către structuri legal abilitate, în scopul protejării şi apărării valorilor, obiectivelor, activităţii, personalului şi patrimoniului împotriva ameninţărilor sau acţiunilor ostile.

 

297*.  Protocol de colaborare – document încheiat între serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate cu alte autorităţi publice, potrivit competenţelor, care cuprinde norme şi reguli referitoare la organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea în comun a unor activităţi specifice domeniilor şi problemelor de realizare a securităţii/siguranţei naţionale.

 

298. Provocări neconvenţionale – acţiuni organizate şi desfăşurate de către entităţi interesate (stat, grupuri de interese, indivizi) la adresa unor valori, interese şi necesităţi de securitate naţională, în forme şi modalităţi diferite de cele convenţionale (terorism, crimă organizată, arme de distrugere în masă, război informaţional, sabotaje etc.)

 

299. Publicaţii de specialitate – produse informaţionale specifice (buletine de informare, lucrări originale, studii şi cercetări fundamentale şi aplicate şi traduceri din literatura străină de specialitate) elaborate în cadrul organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale şi destinate pregătirii şi instruirii personalului, dezvoltării culturii de securitate, precum şi activităţii de relaţionare interinstituţională.

        

         300*. Public-ţintă – categorie de public, dispus în obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea/siguranţa naţională, căruia serviciile de informaţii, contra-informaţii şi securitate îi transmit, prin structuri specializate sau personal desemnat, mesaje publice în scopul formării sau modificării unor atitudini şi comportamente conforme cu valorile, interesele şi necesităţile de securitate.

 

301. Punct critic – moment, situaţie sau stare de criză în activitatea de realizare a securităţii naţionale sau a unor organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniu, care exprimă imposibilitatea îndeplinirii cu operativitate şi eficienţă a misiunilor încre-dinţate şi determină schimbări organizaţional/funcţionale.

 

302. Punct vulnerabil – sintagmă utilizată pentru a desemna locuri, medii şi obiective de interes pentru securitatea naţională, ori componente ale acestora, vizate de către structurile specializate ale adversarului/inamicului, care necesită a fi apărate şi protejate prin măsuri speciale de către serviciile de informaţii, contra-informaţii şi securitate.

 

303. Purtător de cuvânt – persoană fizică sau juridică autorizată sau împuter-nicită de către conducerea organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale să comunice autorităţilor sau opiniei publice române sau străine, date, informaţii, documente sau mesaje referitoare la existenţa unor ameninţări prezente sau potenţiale la adresa cetăţenilor, comunităţilor sociale, naţiunii şi statului, capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor legale şi poziţia organizaţiei/instituţiei pe care o reprezintă faţă de implicarea personalului în acţiuni/evenimente de interes. 

 

R

 

304. Rapoarte – documente clasificate sau neclasificate, elaborate, potrivit competenţelor, de către structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau personal al acestora în legătură cu probleme de serviciu sau personale şi prezentate sub formă scrisă sau orală autorităţilor legal abilitate.

 

305. Rapoarte operative de informare – documente clasificate, elaborate, potrivit competenţelor, de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate ori de către elemente componente ale acestora şi comunicate ierarhic, cu respectarea prevederilor legale, autorităţilor cu competenţe decizionale.

 

306. Răspundere administrativă – formă a răspunderii juridice, aplicată în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, de către personal al organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care au ca efect producerea unui prejudiciu material şi atrage după sine sancţiuni de ordin patrimonial sau nepatrimonial.

 

307. Răspundere civilă – formă a răspunderii juridice care intervine în cazul în care personal al organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale cauzează prin acţiune, neglijenţă sau imprudenţă, un prejudiciu organizaţiei/instituţiei din care face parte şi care atrage după sine sancţiuni pecuniare sau obligaţia de a repara prejudiciul cauzat.

 

308. Răspundere contravenţională – formă a răspunderii juridice care intervine în cazul în care personal al organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale încalcă dispoziţiile unor norme juridice de drept public sau privat, care atrag după sine sancţiuni contravenţionale.

 

309*. Răspundere disciplinară – formă a răspunderii juridice, aplicabilă personalului serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit legii şi normelor interne, în cazul săvârşirii unei fapte incompatibile cu statutul şi activitatea personală ori ale organizaţiei/instituţiei din care face parte.

 

310. Răspundere materială – formă a răspunderii juridice aplicată personalului abilitat să gestioneze bunuri patrimoniale aparţinând organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale care, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu produce un prejudiciu în legătură cu formarea, administrarea sau gestionarea resurselor financiare şi materiale şi care atrage după sine obligaţia de a-l recupera.
311. Răspundere penală – formă a răspunderii juridice, aplicată personalului aparţinând organizaţiilor/instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, care săvârşeşte o infracţiune prevăzută şi pedepsită de legea penală.

 

312. Război bazat pe reţea – sintagmă utilizată în limbajul militar pentru a desemna tipul de război specific erei informaţionale, în care informaţia şi tehnologiile informaţionale produse, deţinute şi utilizate în timp real, permit forţelor combatante, dispersate într-un spaţiu de confruntare extins şi conectate prin reţele eficiente de comunicaţii să integreze în spaţiul fizic şi virtual factorii de decizie şi de execuţie, echipamentele şi mijloacele moderne de luptă, să acţioneze integrat şi să dobândească un avantaj decisiv asupra adversarului/inamicului.

 

313. Război civil – confruntare violentă desfăşurată în interiorul unui stat, prin mijloace militare sau nemilitare, în care sunt angajate forţe socio-politice de orientări diferite şi interese ireconciliabile, pentru schimbarea ordinii instituite, cucerirea sau menţinerea puterii politice.

 

314. Război de apărare a ţării – formă de ripostă a unei naţiuni la o agresiune produsă de un adversar/inamic într-un context geopolitic determinat, care constă în angajarea efectivă şi la potenţial maxim a resurselor umane, materiale şi informaţionale disponibile, în vederea apărării, prin mijloace militare sau nemilitare, a suveranităţii, independenţei naţionale, unităţii şi integrităţii teritoriale, a democraţiei constituţionale.

 

315. Război de coaliţie – sintagmă utilizată pentru a desemna un conflict militar, desfăşurat în virtutea unor interese sau necesităţi de securitate, pe baza unei concepţii unitare, de către o coaliţie de state împotriva unui adversar/inamic comun sau pentru realizarea unui scop comun.

 

316. Război informaţional – tip de conflict specific erei informaţionale, desfăşurat de către structuri specializate, cu ajutorul unor sisteme informaţionale inteligente, împotriva unor ţinte determinate, prin utilizarea informaţiei ca armă ofensiv-defensivă, pe baza unor principii, norme, reguli, strategii şi metodologii de luptă deliberate, în cadrul unor misiuni, atacuri, campanii sau operaţii care urmăresc cunoaşterea, influenţarea, dominarea şi controlul atitudinilor, comportamentelor, acţiuni-lor, voinţei şi deciziilor adversarului/inamicului.

 

317. Rechiziţii de bunuri – măsură cu caracter excepţional prin care autorităţile legal abilitate obligă agenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice să cedeze temporar unele bunuri mobile sau imobile pentru nevoile apărării ţării, la declararea mobilizării parţiale sau totale, ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgenţă.

 

318. Redislocare – complex de măsuri şi acţiuni de schimbare, în situaţii de criză sau pe timp de război, a locului de dispunere a unor structuri de informaţii, contrainformaţii şi securitate în alte zone, raioane sau locuri decât cele stabilite iniţial, în scopul asigurării continuităţii conducerii acţiunilor informativ-operative, conspirării activităţilor, menţinerii capacităţii operaţionale şi protejării activităţii, personalului şi patrimoniului împotriva efectelor distructive ale adversarului/inami-cului sau ale dezastrelor.

 

319. Regimul „stărilor excepţionale“ – expresia capacităţii şi necesităţii de ripostă a statului faţă de ameninţările, stările de pericol şi agresiunile iminente la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale de securitate, materializate printr-un complex de măsuri şi acţiuni de natură politică, economică, socială, juridică, informaţională, militară sau de altă natură, organizate şi desfăşurate pe timp de pace, în funcţie de fondul, forma şi conţinutul acestora.

 

320. Reglementare internă – document care cuprinde un ansamblu de norme juridice elaborate de către autorităţi cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, prin care se reglementează activitatea specifică unui domeniu, problemă sau profil.

 

321. Regulament de organizare şi funcţionare – document elaborat de către organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, potrivit competenţelor, ce cuprinde un ansamblu de norme şi reguli pe baza cărora se stabileşte structura organizatorică, diagrama de relaţii, misiunile componentelor funcţionale şi nivelul de ierarhizare al acestora, în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale.

 

322. Relaţii publice – acţiuni sistematice şi continue, bazate pe comunicarea cu autorităţile publice, organizaţiile neguvernamentale, mediile academice, mass-media, alte segmente ale societăţii, precum şi cu cetăţenii, organizate şi desfăşurate prin structuri specializate, în scopul informării corecte asupra activităţii serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, menţinerii unei imagini coerente şi pozitive a acestora, precum şi asigurării susţinerii opiniei publice.

 

323. Resurse – potenţial informaţional, financiar, material, natural şi uman de care dispune societatea la un moment dat, susceptibil de a fi valorificat într-o împrejurare dată sau context determinat, în scopul apărării, protejării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.

 

324. Resurse financiare – mijloace băneşti de care dispune societatea la un moment dat, susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată sau context determinat, în scopul apărării, protejării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.

 

325. Resurse informaţionale – totalitatea datelor, informaţiilor, circuitelor, fluxurilor, tehnicilor şi procedurilor informaţionale, constituite şi utilizate de către autorităţile legal abilitate, potrivit legii, pentru cunoaşterea, prevenirea şi contra-cararea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

 

326. Resurse materiale – totalitatea materiilor prime, materialelor, infra-structurilor, tehnicilor şi tehnologiilor de care dispune societatea la un moment dat, susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată sau context determinat, în scopul apărării, protejării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.

 

327. Resurse strategice – potenţial informaţional, financiar, material, natural şi uman de care dispune societatea la un moment dat, susceptibil de a fi valorificat într-o împrejurare dată sau context determinat pentru apărarea, protejarea şi promovarea intereselor strategice de securitate naţională.

 

328. Resurse umane – totalitatea persoanelor disponibile, apte şi capabile să participe, în condiţiile legii, la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de realizare a securităţii naţionale într-o împrejurare dată sau context determinat.

 

329. Resurse vitale – potenţial informaţional, financiar, material, natural şi uman de care dispune societatea la un moment dat, susceptibil de a fi valorificat într-o împrejurare dată sau context determinat pentru apărarea, protejarea şi promovarea intereselor vitale de securitate naţională.

 

330. Reţea de calculatoare – structură de organizare a echipamentelor şi tehnicii de calcul utilizate de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care asigură obţinerea, prelucrarea, stocarea şi transmiterea automată a datelor, informaţiilor, produselor informaţionale şi mesajelor între componentele sistemului, în funcţie de poziţia acestora în procesul informaţional-decizional.

          

331. Reţea de comunicaţii – ansamblu de echipamente şi mijloace tehnice, organizate şi gestionate unitar de către structuri specializate în baza unor norme şi proceduri operaţionale, utilizate, potrivit competenţelor, de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate pentru nevoile de comunicare, în vederea îndeplinirii atribuţiilor legale.

 

332. Reţea de transmisii date – ansamblu de echipamente şi mijloace tehnice, organizate şi gestionate unitar de către structuri specializate în baza unor norme şi proceduri operaţionale, utilizate, potrivit competenţelor, de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate pentru comunicarea automată a datelor, informaţiilor, produselor informaţionale şi mesajelor în vederea luării deciziilor de către factorii abilitaţi.

 

333. Reţea informativă – sintagmă utilizată de către unele servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate pentru a desemna persoanele fizice recrutate în obiective, locuri şi medii de interes, instruite, conduse şi coordonate de către personal specializat, cu competenţe bine delimitate, în scopul căutării, colectării/obţinerii, verificării şi furnizării informaţiilor cu relevanţă operativă sau pentru rezolvarea altor sarcini specifice activităţii informativ-operative.

334. Ripostă – complex de măsuri şi acţiuni, calificate, eficiente, energice, oportune şi prompte, organizate şi desfăşurate de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, împotriva oricăror persoane care atentează la valorile, interesele şi necesităţile de securitate naţională.

 

335*. Risc de imagine – sintagmă utilizată pentru a desemna probabilitatea sau posibilitatea producerii unor consecinţe negative în planul imaginii serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, ca urmare a implicării inoportune în confruntarea comunicaţională din spaţiul public, comunicării publice defectuoase ori a deficienţelor existente în planul executării atribuţiilor legale.

 

336. Riscuri la adresa securităţii naţionale – probabilitatea sau posibilitatea producerii unor ameninţări, stări de pericol sau agresiuni la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, determinate de factori obiectivi sau subiectivi, cu consecinţe asupra stării naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, într-o împrejurare dată sau context determinat.        

        

S

 

337. Sabotaj – termen utilizat pentru a desemna acţiunea săvârşită în mod intenţionat şi conştient de către persoane fizice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin care se urmăreşte împiedicarea sau perturbarea gravă a unei activităţi economice, a unui proces de producţie sau distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de nefuncţionare a unui element de infrastructură critică, cu consecinţe deosebite în planul securităţii naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor.

 

338. Secretariat tehnic – structură constituită de către autorităţi cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în situaţii determinate, şi utilizată de către factorul decizional pentru comunicarea intra şi interinstituţională, gestionarea documentelor date în competenţă, rezolvarea unor probleme administrative, transmiterea şi urmărirea modului de aplicare a deciziilor.

 

339. Securitate comună – sistem politico-juridic şi militar, instituit pe baza unor reglementări asumate de către statele semnatare, sub egida unor organisme internaţionale, care cuprinde un ansamblu de măsuri de natură politică, economică, socială, juridică, diplomatică, informaţională, militară şi de altă natură, întreprinse în scopul protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate comune.

 

340. Securitatea informaţiilor – ansamblul acţiunilor organizate şi desfăşurate de către structuri specializate, legal constituite, prin măsuri, metode, proceduri şi tehnici adecvate, în scopul protejării bazelor de date şi a sistemelor informatice în vederea asigurării autentificării, confidenţialităţii, disponibilităţii, integrităţii şi nerepudierii informaţiilor, precum şi pentru prevenirea accesării neautorizate sau modificării conţinutului acestora în timpul obţinerii, prelucrării, stocării, transmiterii şi valorificării, cât şi a refuzului serviciilor pentru utilizatori neautorizaţi.

341*. Securitatea naţională – concept integrator şi drept imprescriptibil, care semnifică starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică, exprimată prin ordinea de drept şi asigurată prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, în scopul exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, manifestării depline a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, a atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional.

342. Securitate regională – sistem de angajamente instituit de către state independente şi suverane dintr-o anumită arie geografică, bazat pe principiile dreptului internaţional, care asigură prin mijloace politice, economice, sociale, diplo-matice, informaţionale, militare sau de altă natură, stabilitatea regiunii, prevenirea sau gestionarea conflictelor, protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate ale fiecărui stat.

&&&

343. Siguranţă naţională – componentă strategică fundamentală a securităţii naţionale, care exprimă nivelul de garanţii pe care statul îl oferă naţiunii, comu-nităţilor sociale şi cetăţeanului pentru apărarea democraţiei, statului de drept, ordinii constituţionale şi valorilor supreme prevăzute în constituţie, protejarea şi promovarea obiectivelor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, în condiţiile dinamice ale mediului intern şi internaţional, prin activităţile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, desfăşurate potrivit legii.

 

344. Sinopticul problemei – document sintetic, elaborat şi utilizat de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, care cuprinde informaţiile verificate, acţiunile şi măsurile dispuse în baza lor, precum şi informările către factorii de decizie legal abilitaţi, în legătură ameninţările şi vectorii purtători care acţionează împotriva valorilor, intereselor şi necesităţilor specifice problemei de securitate naţională.

 

345. Sistem de conducere – ansamblul structurat de metode, norme, principii, reguli, proceduri, resurse umane şi tehnice specifice componentei decizionale a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, prin care se asigură condu-cerea permanentă şi calificată a activităţilor date în competenţă, în scopul realizării operative şi eficiente a misiunilor încredinţate.

 

346. Sistem de control – ansamblul structurat de metode, norme, principii, reguli, proceduri, resurse umane şi tehnice, instituit de către factorii decizionali abilitaţi, prin care personal sau structuri specializate, legal constituite, verifică, analizează şi evaluează, permanent sau periodic, modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice domeniilor, problemelor şi profilurilor de realizare a securităţii naţionale, în scopul înlăturării disfuncţiilor şi perfecţionării activităţii.

 

347. Sistem de comunicaţii – ansamblul structurat de metode, norme, prin-cipii, proceduri operaţionale, resurse umane şi tehnice specifice, instituit de către factorii decizionali abilitaţi, prin care se asigură organizarea şi funcţionarea unitară a reţelelor de comunicaţii utilizate, potrivit competenţelor, de către servicii de infor-maţii, contrainformaţii şi securitate pentru îndeplinirea atribuţiilor legale.

 

348. Sistem de informaţii – ansamblul structurat de metode, norme, principii, reguli, resurse umane şi materiale, instituit de către factorii decizionali abilitaţi, care asigură gestionarea unitară a informaţiilor în cadrul circuitelor, fluxurilor, tehnicilor şi procedurilor stabilite şi utilizate de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, pentru îndeplinirea atribuţiilor legale.

 

349. Sistem de învăţământ – ansamblul structurat de metode, norme, principii, reguli, resurse umane şi materiale, organizat în cadrul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care asigură pregătirea şi instruirea specifică a personalului, potrivit propriilor necesităţi, prin forme instituţionalizate, în confor-mitate cu legislaţia în vigoare.

 

350. Sistem informativ – ansamblul structurat de metode, norme, principii, reguli, proceduri, resurse umane şi tehnice şi structuri informative, contrainformative şi de securitate, dependente între ele, pe baza cărora sunt organizate şi conduse în mod unitar, activităţile informative, potrivit competenţelor legale, în scopul obţinerii şi valorificării eficiente a informaţilor referitoare la vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau agresiuni potenţiale la adresa securităţii naţionale.

 

351. Sistem informatic integrat – ansamblul structurat de metode, norme, principii, proceduri operaţionale, resurse umane şi materiale, instituit de către factorii decizionali abilitaţi, care asigură constituirea unor baze de date şi utilizarea integrată a informaţiilor, potrivit competenţelor, de către organizaţiile/instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

 

352. Sistem informaţional pentru securitatea naţională – ansamblul integrat şi ierarhizat de metode, principii, reguli, resurse umane şi materiale specifice, instituit potrivit legii, în funcţie de necesităţile de informaţii ale serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care asigură constituirea, comunicarea şi utilizarea unitară a resurselor informaţionale de către factorii abilitaţi în vederea fundamentării deciziilor.

 

353*. Sistemul informării operative curente – ansamblul integrat şi ierarhizat de metode, norme, principii, reguli, resurse umane şi materiale specifice, destinat să asigure obţinerea şi valorificarea oportună a informaţiilor şi produselor informa-ţionale referitoare la disfuncţii, vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol şi agresiuni potenţiale la adresa securităţii naţionale, potrivit competenţelor şi nevoilor legale de informare a eşaloanelor ierarhic superioare şi ale factorilor de decizie în stat.

 

354. Sistem naţional antiterorist – ansamblul integrat şi ierarhizat de metode, principii, reguli, resurse umane şi materiale specifice, instituit potrivit legii, care asigură organizarea şi desfăşurarea, potrivit competenţelor, de către autorităţile şi instituţiile publice abilitate, a activităţilor specifice privind cunoaşterea, prevenirea şi combaterea actelor de terorism şi a faptelor asimilate acestora.

 

355. Sistem naţional de management al crizelor – ansamblul integrat şi ierarhizat de metode, principii, reguli, resurse umane şi materiale specifice, instituit potrivit legii, care asigură organizarea, planificarea, conducerea, controlul, evaluarea şi utilizarea raţională şi eficientă a resurselor de securitate (apărare, siguranţă şi ordine publică), în scopul identificării şi soluţionării cauzelor generatoare de crize care afectează securitatea naţională, prevenirii evoluţiilor conflictuale şi revenirii la starea de normalitate.

 

356. Sistem naţional de securitate – ansamblul organelor legislative, executive şi judecătoreşti, a instituţiilor, organismelor economice, organizaţiilor neguvernamentale şi cetăţenilor care, potrivit legii ori liber consimţit, îşi asumă obligaţii sau manifestă preocupări şi iniţiative civice în legătură cu protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor naţionale de securitate.

 

357. Sistem de securitate naţională – ansamblul autorităţilor publice cu statut autonom, precum şi alte instituţii învestite legal să organizeze şi să desfăşoare integrat activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de securitate, potrivit competen-ţelor, în scopul cunoaşterii, prevenirii, contracarării sau înlăturării, după caz, a dis-funcţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor, stărilor de pericol sau posibilelor agresiuni la adresa securităţii naţionale.

 

358. Situaţie de criză – stare de fapt a unor domenii de referinţă ale securităţii naţionale, creată ca urmare a necunoaşterii sau gestionării ineficiente a disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc şi ameninţărilor la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, care impune soluţii urgente şi eficiente de înlăturare a cauzelor generatoare şi revenirea la starea de normalitate.

 

         359*. Situaţie de criză comunicaţională – manifestare bruscă şi neaşteptată a unor disfuncţii şi deficienţe majore în planul comunicării publice, generate de factori interni şi externi, obiectivi şi subiectivi, care afectează relaţiile serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate cu autorităţi publice şi organizaţii negu-vernamentale, deteriorează grav credibilitatea acestora şi necesită măsuri ferme şi operative de gestionare.

 

360. Situaţie excepţională – situaţie-limită în care se află naţiunea, comu-nităţile sociale, statul sau cetăţenii, într-un context geopolitic determinat, ca urmare a gestionării defectuoase a unor situaţii de criză, care impune luarea unor decizii radicale de către factorii legal abilitaţi pentru înlăturarea cauzelor generatoare şi revenirea la starea de normalitate.

 

361. Situaţie operativă – totalitatea factorilor obiectivi şi subiectivi care caracterizează mediul intern şi extern de securitate, într-un context determinat, condiţiile, împrejurările, stările de fapt, acţiunile sau inacţiunile care generează disfuncţii, vulnerabilităţi, factori de risc, ameninţări, stări de pericol sau posibile agresiuni, precum şi capacitatea serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate de a le cunoaşte, preveni şi contracara, potrivit competenţelor.

 

362. Situaţii de urgenţe civile – condiţii, împrejurări, fenomene sau stări de fapt generate de dezastre naturale, conflicte armate sau de altă natură, care afectează grav populaţia, bunurile materiale şi mediul înconjurător şi impun autorităţilor publice centrale şi locale, persoanelor juridice de drept public şi privat, precum şi persoanelor fizice, să întreprindă, în baza legii, un ansamblu integrat de activităţi specifice şi măsuri cu caracter umanitar, în scopul reducerii consecinţelor acestora.

 

363. Situaţii potenţiale generatoare de crize – condiţii, împrejurări, fenomene sau stări de fapt ale unor domenii de referinţă ale securităţii naţionale, de natură să genereze într-un viitor apropiat ameninţări sau stări de pericol la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, care impun decizii ferme de cunoaştere, prevenire şi contracarare.

 

364*. Spionaj – infracţiune prevăzută şi pedepsită de legea penală, care constă în deţinerea, procurarea şi transmiterea de date şi documente ce constituie secrete de stat, unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, de către un cetăţean străin sau de către o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român.    

 

365. Spirit de sacrificiu – calitate, însuşire a personalului structurilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, exprimate atât în modul de gândire, prin renunţarea voluntară la interesele personale în beneficiul intereselor şi necesităţilor de securitate protejate, apărate şi promovate, cât şi prin abnegaţia, caracterul şi devotamentul cu care acţionează în toate împrejurările pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate.

 

366. Stare de alertă – situaţie generată de producerea sau iminenţa producerii unor evenimente, fenomene care pot genera pericole potenţiale la adresa obiectivelor, valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională şi care obligă serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate să instituie măsuri suplimentare de creştere a capacităţii operaţionale.

 

367. Stare de asediu – ansamblul de măsuri excepţionale, de natură politică, economică, socială, juridică, informaţională, militară şi de altă natură, aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, instituite de către autorităţile naţionale competente, potrivit legii, pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa ori integritatea teritorială a statului.

 

368. Stare de criză – situaţie critică, constatată şi recunoscută de către societate, în care se află domenii de referinţă ale securităţii naţionale, într-un context determinat, ca urmare a destructurării ordinii de drept, incapacităţii de apărare, protejare şi promovare a valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, precum şi afectării deplinei libertăţi de decizie şi de acţiune a statului, pe plan intern şi internaţional.

 

369. Stare de echilibru – situaţie care exprimă existenţa şi stabilitatea, într-un context determinat, a unor proporţii, raporturi şi relaţii adecvate în plan politic, economic şi social care asigură concordanţa între nevoile şi posibilităţile de funcţionare a societăţii în ansamblul său, ordinea de drept, democraţia constituţională şi armonia socială, prevenirea dezechilibrelor economice, precum şi a tensiunilor şi convulsiilor sociale.

 

370. Stare de legalitate – situaţie de drept, recunoscută şi asumată de către societate şi garantată de către autorităţile publice, care exprimă voinţa suverană a poporului privind desfăşurarea întregii activităţi legislative, executive şi judecătoreşti pe baza principiului respectării stricte şi necondiţionate a legii, precum şi obligativitatea tuturor persoanelor fizice şi juridice de a respecta legislaţia în vigoare.

 

371. Stare de necesitate – sintagmă utilizată pentru a desemna o situaţie deosebită, recunoscută de societate, cauzată de existenţa unor ameninţări şi stări de pericol la adresa securităţii naţionale, care obligă autorităţile publice să întreprindă un complex de măsuri specifice, potrivit competenţelor, pentru înlăturarea cauzelor generatoare şi revenirea la starea de normalitate.

 

372. Stare de normalitate – situaţie de fapt, fundamentată pe norme sociale asumate şi recunoscute de societate, în baza cărora naţiunea, comunităţile sociale, statul şi cetăţenii au capacitatea de a produce şi utiliza resursele în funcţie de necesităţi, de a proteja, apăra şi promova valorile şi interesele şi de a preveni sau contracara ameninţările, stările de pericol şi agresiunile de orice fel.

 

373. Stare de pace – situaţie de normalitate, construită şi întreţinută de naţiuni, comunităţi sociale, state şi cetăţeni într-un anumit mediu de securitate, care asigură cursul firesc al vieţii politice, economice şi sociale, dezvoltarea unor relaţii de bună înţelegere, cooperare şi colaborare, pe baza principiilor dreptului internaţional, precum şi prevenirea unor situaţii conflictuale de orice natură.

 

374. Stare de pericol – situaţie, împrejurare sau întâmplare generată de acţiuni/inacţiuni interne sau externe, care pot pune în primejdie existenţa, integritatea şi funcţionarea sistemului socio-politic naţional, limitează sau anulează capacitatea societăţii de a produce, utiliza şi repartiza resurse, în funcţie de utilităţile sociale, afectează participarea cetăţenilor la actul de decizie şi provoacă stări conflictuale, crize sistemice şi situaţii-limită pentru naţiune, comunităţile sociale, stat şi cetăţeni.

 

375. Stare de stabilitate – situaţie de fapt, care exprimă viabilitatea normelor sociale, într-un context determinat, pe baza cărora se organizează şi se desfăşoară activităţile de producere şi utilizare a resurselor, şi se asigură funcţionarea normală a organizaţiilor/instituţiilor cu rol de protejare, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

376. Stare de război – situaţie excepţională în care se află statul român, instituită şi declarată de către autorităţile legal abilitate, ca urmare a declanşării unei agresiuni armate împotriva sa ori a statelor aliate faţă de care are obligaţii în cadru sistemului de alianţă militară, în baza căreia sunt angajate resursele umane, materiale şi informaţionale disponibile pentru înlăturarea condiţiilor care au determinat această situaţie.

 

377. Stare de urgenţă – ansamblul de măsuri excepţionale, de natură politică, economică, socială, juridică, informaţională, militară şi de altă natură, instituite de către autorităţile naţionale competente, potrivit legii, aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrative, în care există pericole grave actuale sau iminente, privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale, precum şi în situaţia iminenţei producerii unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

 

378. Stare excepţională – denumire generică pentru orice situaţie deosebită, în care se află naţiunea, comunităţile sociale, statul sau cetăţenii, într-un context geopolitic determinat, cauzată de existenţa unor ameninţări, stări de pericol sau posibile agresiuni la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, care obligă autorităţile legal abilitate să instituie măsuri excepţionale.

 

379. Stare potenţial generatoare de criză – situaţie de fapt a unor domenii de referinţă ale securităţii naţionale, într-un context determinat, constatată şi recunoscută de către autorităţile publice, de natură să genereze într-un viitor apropiat ameninţări sau stări de pericol la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională, care impun decizii ferme de cunoaştere, prevenire şi contracarare.

 

380. Starea securităţii naţionale – situaţie în care se află naţiunea, comunităţile sociale, cetăţenii şi statul, într-un context determinat, fundamentată pe ordinea de drept, exprimată prin prosperitate economică, legalitate, echilibru şi stabilitate socio-politică şi întreţinută prin acţiuni de natură economică, politică, socială, juridică, militară, informaţională şi de altă natură, care asigură apărarea, protejarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate, exercitarea neîngrădită a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, precum şi manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a statului, menţinerea şi afirmarea atributelor sale fundamentale şi a calităţii de subiect de drept internaţional.

 

381. Strategie de prevenire a crizelor – document-cadru, cu caracter public, elaborat pe termen scurt sau mediu, care, în raport de factorii generatori de crize, stabileşte şi orientează direcţiile de acţiune ale autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu şi fundamentează măsurile necesare pentru pregătirea, planificarea şi derularea activităţilor specifice.

382*. Strategie de securitate naţională – document programatic, cu caracter public, componentă a actului de guvernare, elaborat pe termen mediu care caracterizează mediul intern şi internaţional de securitate, identifică disfuncţiile, vulnerabilităţile, factorii de risc, ameninţările, stările de pericol şi posibilele agresiuni la adresa securităţii naţionale, stabileşte obiectivele şi direcţiile de acţiune ale autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu şi fundamentează cadrul necesar pentru pregătirea, planificarea şi derularea activităţilor specifice apărării naţionale, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

 

383. Strategia globală – sintagmă utilizată de către organizaţiile internaţionale de securitate, care integrează şi utilizează, într-o concepţie unitară, politicile, resursele şi forţele entităţilor implicate în gestionarea unor ameninţări şi stări de pericol la nivel mondial, într-un context determinat.

 

384. Strategie naţională – document-cadru, cu caracter public, elaborat pe termen scurt, mediu sau lung, de către autoritatea publică desemnată, într-un context determinat, care stabileşte obiectivele, direcţiile de acţiune, entităţile implicate şi resursele necesare protejării, apărări şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor naţiunii, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor.

 

385. Structură clandestină – componentă funcţională a unei organizaţii aparent legale sau a unei organizaţii ilegale, aflată pe teritoriul statului, care desfăşoară activităţi ostile, în scopul afectării, în orice fel, a valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.

 

386. Structură de decizie – sintagmă utilizată pentru a defini o componentă cu atribuţii decizionale, constituită permanent sau temporar la nivelul serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în scopul adoptării unor hotărâri, soluţii privind constituirea şi utilizarea resurselor umane, materiale şi informaţionale necesare îndeplinirii atribuţiilor date în competenţă.

 

387. Structură de securitate euroatlantică – componentă funcţională a autorităţilor de securitate specifice spaţiului euroatlantic, care coordonează, monito-rizează şi implementează politica de securitate a N.A.T.O., potrivit competenţelor stabilite de către conducerea acesteia şi asigură cooperarea între structurile naţionale de profil ale statelor membre, în scopul îndeplinirii unor misiuni comune.

 

388. Structură informativă – componentă funcţională a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, cu caracter permanent, constituită în scopul organizării şi desfăşurării activităţii de căutare, culegere, colectare, obţinere, procesare şi comunicare a informaţiilor pentru securitatea naţională, necesare factorilor decizionali abilitaţi.

 

389. Structură ocultă – componentă funcţională a unei organizaţii secrete, constituită în afara cadrului legal, care acţionează în ascuns în interiorul statului, pe baza unor doctrine şi practici specifice, considerate inaccesibile cunoaşterii obişnuite, în scopul satisfacerii unor anumite interese aflate în contradicţie cu interesele naţionale.
390. Structură organizatorică – mod de organizare, de alcătuire internă a unei organizaţii/instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, bazat pe un ansamblu de norme şi reguli care stabilesc natura, dispunerea, funcţiile şi atribuţiile legale ale elementelor componente, nivelul de ierarhizare şi relaţiile interne şi externe.

 

391. Subminarea economiei naţionale – infracţiune contra siguranţei statului, care constă în fapta de a folosi, administra sau exploata bunurile publice aparţinând autorităţilor, instituţiilor şi altor persoane juridice de interes public, ori de a împiedica prin diferite mijloace, desfăşurarea activităţii normale a acestora, dacă este de natură să afecteze grav economia naţională ori să producă pagube importante acesteia.

 

392. Subminarea puterii de stat – infracţiune contra siguranţei statului, care constă în acţiuni armate sau alte acţiuni violente, săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul slăbirii puterii de stat.

 

393*. Subversiune – formă violentă de propagandă, organizată şi desfăşurată de către entităţi interesate (grupuri de interese, centre de putere), care utilizează metode şi mijloace diverse, în special de ordin psihologic, cu scopul de a submina ordinea internă, prin distrugerea moralului, crearea unor stări de neîncredere şi nemulţumiri în rândul populaţiei şi înlocuirii ordinii politice existente cu alta, favorabilă intereselor iniţiatorilor.  

 

394. Supraveghere operativă – componentă a activităţii de informaţii pentru securitate, organizată şi desfăşurată de către structuri specializate, legal abilitate, potrivit competenţelor, cu ajutorul unor mijloace, metode, tehnici şi proceduri adecvate, la obiective, în locuri şi medii de interes, în scopul obţinerii şi verificării eficiente şi oportune a informaţiilor ori pentru rezolvarea altor sarcini operative

 

395. Sursă de informare – obiectiv, loc, mediu şi persoană care deţin, produc sau furnizează informaţii căutate, obţinute, verificate şi valorificate de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, necesare protejării, apărării şi promovării valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

396. Sursă de informaţii – persoană, mijloc, metodă, procedura tehnică adecvată, utilizate de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, cu ajutorul cărora sunt căutate, identificate şi obţinute date, informaţii şi elemente materiale relevante pentru securitate a naţională.

 

397. Sursă secretă de informaţii – persoană, sistem sau mijloc tehnic special, utilizate în secret, cu respectarea prevederilor legale, de către structuri specializate aparţinând serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, pentru obţinerea de date şi informaţii cu relevanţă pentru securitatea naţională.

 

398. Sursă secretă umană – persoană fizică recrutată de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, conform reglementărilor legale în vigoare, care consimte să caute şi să furnizeze informaţii şi să rezolve alte sarcini specifice intereselor şi necesităţilor de securitate, cu respectarea confidenţialităţii, asigurarea protecţiei identităţii şi a secretului relaţiei stabilite.

 

399. Suveranitate economică – componentă a suveranităţii naţionale, potrivit căreia statul asigură naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor dreptul de a dispune liber şi neîngrădit de capacităţile şi posibilităţile de a produce şi utiliza resursele economice în funcţie de interese şi necesităţi.

 

400. Suveranitate monetară – componentă a suveranităţii naţionale, potrivit căreia statul stabileşte sistemul monetar naţional, elaborează politicile financiare şi asigură naţiunii, comunităţilor sociale şi cetăţenilor dreptul de utilizare legală a resurselor financiare necesare intereselor şi necesităţilor de dezvoltare şi afirmare, într-un context determinat.

 

401. Suveranitate naţională – principiu constituţional şi de drept internaţional public, conform căruia naţiunea are dreptul inerent, exclusiv, inalienabil şi indivizibil de a exercita puterea politică prin intermediul autorităţilor publice, în raport de valorile, interesele şi necesităţile naţionale protejate, apărate şi promovate într-un context determinat. 

 

Ş

 

402. Ştire – anunţ, cunoştinţe, mesaj, noutate, veste etc., cu un anumit sens, semnificaţie şi valoare informativă, transmise de către producător/emitent, pe canale specializate, în funcţie de interes şi necesităţi, într-un anumit context, către un beneficiar/utilizator.

 

403. Ştiinţa comunicării – ansamblul sistematizat de cunoştinţe, metode, norme, principii şi tehnici cu ajutorul cărora se realizează, într-un context comunicaţional, transmiterea, direct sau indirect, de date, informaţii şi mesaje informaţionale, printr-un limbaj articulat sau prin alte coduri, potrivit nevoii de cunoaştere, conlucrare şi interacţiune psihosocială între indivizi şi grupuri.

 

404. Ştiinţa informaţiilor – sintagmă utilizată pentru a desemna ansamblul sistematic de cunoştinţe, metode, norme, principii şi tehnici cu ajutorul cărora se asigură pregătirea teoretică şi specializarea personalului organizaţiilor/instituţiilor cu funcţii de cunoaştere, în raport de interese şi necesităţi, şi se realizează activitatea practică de căutare, producere, comunicare şi utilizare a informaţiilor.

 

T

 

405. Tactică contrainformativă – modalitate operaţională de utilizare a cunoştin-ţelor, metodelor, normelor, principiilor şi tehnicilor cu ajutorul cărora serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate realizează, prin structuri specializate, cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa activităţii, personalului şi patrimoniului acestora.

 

406. Tactică informativă – modalitatea operaţională de utilizare a cunoş-tinţelor, metodelor, normelor, principiilor şi tehnicilor cu ajutorul cărora se determină, pe termen scurt şi mediu, modul de acţiune şi mijloacele întrebuinţate de un serviciu de informaţii, contrainformaţii şi securitate, ori de către componente ale acestora, în funcţie de situaţia operativă, pentru căutarea, colectarea, obţinerea, verificarea, comunicarea şi valorificarea eficientă a informaţiilor pentru securitate.

 

407. Tehnici informaţionale – soluţii practice utilizate pe baza unei metodo-logii specifice de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate pentru obţinerea şi gestionarea datelor, informaţiilor şi produselor informaţionale în cadrul circuitelor şi fluxurilor informaţionale instituite, precum şi pentru elaborarea şi comunicarea deciziei.

 

408. Tensiuni sociale – stări sau situaţii încordate între grupuri socio-politice cu valori, interese şi necesităţi diferite, generate de cauze de natură economică, socială, culturală, confesională ori de altă natură, care afectează starea de stabilitate şi de echilibru a societăţii şi necesită măsuri de cunoaştere şi soluţionare pentru a preveni transformarea lor în conflicte sociale.

 

409. Teritoriul naţional – suprafaţa terestră, apele teritoriale şi maritime, delimitate prin frontiere naturale sau artificiale recunoscute prin tratate de drept internaţional, precum şi spaţiul aerian şi subsolul asupra cărora statul îşi exercită suveranitatea, ca expresie a voinţei politice a naţiunii.

 

410. Terorism – fenomen socio-politic distructiv, generat de cauze biologice, psihofiziologice sau socio-culturale, în cadrul căruia anumite entităţi (grup, organizaţie, reţea, stat), constituite în jurul unei ideologii/doctrine extremiste, organizează şi desfăşoară, premeditat şi sistematic, acte şi fapte violente, motivate politic, ideologic, confesional sau social, cu puternic impact psihologic asupra autorităţilor, instituţiilor publice şi populaţiei civile, şi materializate în ameninţări sau agresiuni simbolice sau fizice la adresa unor valori, interese şi necesităţi de securitate, în scopul realizării unor obiective specifice de natură politică.

 

411*. ,,Terorism internaţional structurat” – sintagmă utilizată în unele state pentru a desemna ansamblul de grupări şi organizaţii teroriste, constituite din motive de ordin politic şi confesional, în reţele teroriste care acţionează pe spaţii transna-ţionale, permanent sau temporar, şi utilizează, prin cooperare, violenţa fizică şi simbolică pentru a destructura actuala ordine internaţională, cu fundament democratic şi înlocuirea ei cu un regim/sistem de teroare.

 

412. Totalitarism – fenomen/proces socio-politic distructiv, generat de cauze biologice şi socio-culturale, care permite unor grupuri de interese constituite pe baza unei ideologii/doctrine extremiste, să cucerească prin forţă, violenţă şi teroare, puterea politică, să impună primatul partidului unic şi cultul personalităţii şefului statului, să instituie un sistem politic autocrat, dictatorial, să suprime drepturile şi libertăţile cetăţe-neşti şi să controleze întreaga viaţă socială.

 

413. Traficul ilegal de arme şi droguri – sintagmă utilizată pentru a desemna operaţiuni ilegale de producere, deţinere, transport, depozitare şi comercializare de către persoane fizice şi juridice, autohtone sau străine, a armamentului şi substanţelor stupefiante a căror distribuire şi folosire este restricţionată sau interzisă prin legislaţia naţională şi internaţională.

 

414. Transfrontalier – termen utilizat în limbajul de specialitate de către instituţii naţionale şi internaţionale cu atribuţii în domeniul luptei împotriva criminalităţii, pentru a desemna amploarea, caracteristicile şi consecinţele acţiunilor grupurilor infracţionale organizate care transcend frontierele naţionale şi generează ameninţări la adresa securităţii naţiunilor, comunităţilor sociale, statelor şi cetăţenilor.

 

Ţ

 

415. Ţintă – scop final, ţel al activităţii organizate şi desfăşurate în obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea naţională, de către servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor, pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

U

 

416. Unitate specială – structură specializată, legal constituită, aparţinând unei autorităţi cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, destinată pentru organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de strictă specialitate în folosul unor componente informativ-operative.

 

417. Urmărire informativă – sintagmă utilizată de către unele servicii de informaţii, contrainformaţii şi securitate pentru a desemna cadrul organizatoric în care sunt utilizate resursele informaţionale şi se întreprind măsuri specifice pentru aprofundarea, completarea sau verificarea unor informaţii sub aspectul confirmării sau infirmării şi existenţei unor ameninţări la adresa securităţii naţionale.

 

418. Utilizator legal de informaţii – autorităţi publice, instituţii, organizaţii neguvernamentale sau cetăţeni, care, potrivit competenţelor şi a nevoii de cunoaştere, deţin sau primesc, în condiţiile legii, informaţii de interes şi le utilizează pentru fundamentarea deciziei în domeniul lor de activitate, asigurând protecţia surselor şi a mijloacelor de obţinere.

 

V

 

419. Valori de securitate – relaţii sociale, exprimate prin suveranitatea şi independenţa naţională, unitatea şi indivizibilitatea statului, identitatea naţională, ordinea constituţională democratică, statul de drept, drepturile omului, libertăţile cetăţeneşti, economia de piaţă, limba, cultura şi viaţa spirituală, protejate, apărate şi promovate potrivit legii, în cadrul dinamicii şi imperativelor mediului intern şi internaţional de securitate.

 

         420*. Valori de securitate naţională – relaţii sociale prin a căror existenţă şi manifestare se realizează atributele fundamentale existenţiale ale statului român, drepturile şi libertăţile constituţionale, precum şi ansamblul intereselor şi necesităţilor de securitate naţională.

 

421. Valori naţionale – relaţii sociale care exprimă însuşirile unor acţiuni, atribute, fapte, idei, simboluri, generate, însuşite şi recunoscute de naţiune, comu-nităţile sociale, stat şi cetăţeni, validate social, transmise şi promovate prin meca-nisme sociale, care au un rol peren în protejarea, apărarea şi promovarea intereselor şi necesităţilor naţionale.

         422. Vector purtător de ameninţare – sintagmă utilizată pentru a desemna entitatea (persoană, grup, grupare, stat) care prin acte, acţiuni/inacţiuni, atitudini, fapte, gesturi, creează disfuncţii şi vulnerabilităţi şi generează factori de risc care se pot transforma în ameninţări la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională într-un context determinat.

 

423. Verificare de securitate (pentru acces la informaţii clasificate) – totalitatea măsurilor legale întreprinse de autorităţile desemnate de securitate, conform competenţelor, pentru stabilirea onestităţii şi profesionalismului persoanelor, în scopul avizării eliberării certificatului de securitate sau autorizaţiei de acces la informaţii clasificate.

 

424. Verificare informativă – formă a acţiunii informativ-operative, orga-nizată şi desfăşurată potrivit competenţelor şi a normelor interne instituite de serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care constă în verificarea existenţei sau inexistenţei unei ameninţări la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate naţională şi stabilirea măsurilor care se impun pentru prevenirea, contracararea sau înlăturarea acestora.

 

425. Verificare preliminară – complex de măsuri specifice întreprinse de către structuri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, potrivit competenţelor şi normelor interne, prin care se verifică, se completează şi se aprofundează datele de primă sesizare referitoare la aspecte ce au legătură cu securitatea naţională, se evaluează sub raportul parametrilor de conţinut (subiect, acţiune, obiect, mod de operare, condiţii de loc şi timp şi mobil) şi, în raport de relevanţă şi utilitate, se decide asupra modalităţii de soluţionare.

 

426. Vulnerabilităţi – stări de fapt, procese sau fenomene din viaţa internă a naţiuni, comunităţilor sociale, statului şi cetăţenilor, care le diminuează capacitatea de reacţie faţă de riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora, cu consecinţe în planul capacităţii de protejare, apărare şi promovare a valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate.

 

Z

 

427. Zonă de acţiune – arie, loc, mediu sau spaţiu în care serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate sunt abilitate, potrivit legii sau normelor interne, să organizeze şi să desfăşoare acţiuni specifice, pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa valorilor, intereselor şi necesi-tăţilor de securitate naţională.

 

428. Zone de competenţă – obiective, locuri şi medii, precis delimitate prin lege şi norme interne, care intră în competenţa materială a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate sau a unor componente ale acestora şi în care organizează şi se desfăşoară acţiuni specifice pentru îndeplinirea atribuţiilor legale. 

 

429. Zonă de interes – obiective, locuri şi medii de importanţă deosebită într-un context determinat, care generează ameninţări actuale sau potenţiale la adresa securităţii naţionale sau care cuprind valori, interese şi necesităţi ce trebuie protejate, apărate şi promovate prin măsuri specifice de către serviciile de informaţii, contra-informaţii şi securitate.

 

430. Zonă de influenţă – obiective, locuri şi medii în care serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate au capacitatea de cunoaştere şi control a situaţiei operative şi de influenţare a atitudinilor, comportamentelor, curentelor de opinie şi deciziilor, în scopul protejării, apărării şi promovării unor valori, interese şi necesităţi de securitate.

 

431. Zonă de operaţii – arie, loc, mediu, spaţiu, unde se desfăşoară acţiuni militară de mare amploare, în cadrul cărora structurile informative specializate întreprind, potrivit competenţelor, acţiuni informative, contrainformative şi de securitate, circumscrise realizării unui obiectiv strategic.

 

432. Zonă de responsabilitate – obiective, locuri şi medii de interes pentru securitatea naţională, definite prin legi sau norme interne, în care responsabilitatea protejarea, apărarea şi promovarea valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate este în mod expres atribuită unui serviciu de informaţii, contrainformaţii şi securitate sau unor componente ale acestora.

 

433. Zonă de siguranţă – arie, loc, mediu, spaţiu, stabilite şi delimitate în baza legii şi a normelor interne, în cadrul cărora se organizează şi de desfăşoară acţiuni specifice menite să prevină accesul neautorizat şi să protejeze activitatea, personalul şi patrimoniul organizaţiei/instituţiei cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

 

434. Zonă liberă – arie, loc, mediu sau spaţiu, cu regim juridic special, stabilite şi delimitate în baza legislaţiei naţionale sau internaţionale, în cadrul cărora se organizează şi se desfăşoară, potrivit unor interese sau necesităţi, activităţi econo-mice, comerciale sau de altă natură, care necesită cunoaşterea de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor legale, pentru preve-nirea şi contracararea unor activităţi infracţionale.

 

435. Zonă periculoasă – obiective, locuri şi medii care datorită dispunerii,

 caracteristicilor geofizice, informaţionale sau de altă natură, prezintă un grad ridicat de pericol la adresa valorilor, intereselor şi necesităţilor de securitate protejate, apărate şi promovate.

 

436. Zonă vulnerabilă – obiective, locuri şi medii care, datorită dispunerii, caracte-risticilor geofizice, informaţionale, punctelor sensibile, fenomenelor ori situaţiilor conjuncturale şi a disfuncţiilor de sistem, pot genera dereglări ale proceselor decizionale şi factori de risc, care necesită a fi cunoscute, prevenite şi contracarate de către serviciile de informaţii, contrainformaţii şi securitate, potrivit competenţelor.

 

437. Zvon – anunţ, cunoştinţe, mesaj, noutate, veste etc., cu sens bine definit, semnificaţie difuză şi valoare informativă incertă, difuzate în obiective, locuri şi medii, într-un anumit context situaţional, pe canale specializate, de către persoane sau entităţi interesate, pentru atingerea unui scop prestabilit.

 

© 2025 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.