Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene

După sfârşitul celei de a doua mari conflagraţii mondiale, Europa se afla în ruină şi dezastru economico-social. Ajutorul dat de Statele Unite ale Americii în reconstrucţia statelor europene a fost vital pentru supravieţuirea Occidentului european. În anul 1948, cinci state (Franţa, Marea Britanie, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg) semnează Tratatul de Cooperare Culturală, Socială, Economică şi Apărare Colectivă, pe scurt Tratatul de la Bruxelles . După numirea generalului Dwight Eisenhower în funcţia de comandant suprem aliat în Europa, acest tratat va deveni parte a documentelor NATO. Nevoia de apărare împotriva ameninţării sovietice se face şi mai vizibilă în propunerea ministrului de externe francez Réne Pléven. Planul Pléven, propus în anul 1952, viza constituirea unei Comunităţii Europene a Apărării, dar şi a unei Comunităţi Politice Europene. Planul nu a fost votat de către Adunare Franceză în anul 1954. Eşecul acestei comunităţi se datorează lipsei de viziune a liderilor europeni. O altă piedică în adoptarea acestui plan a fost teama statelor naţionale de posibila federalizare a Europei.

Mihail Moruzov și Mișcarea Legionară

Prea îndrăgostit de operaţiile pur tehnice ale Serviciului Secret (recrutarea, dirijarea şi infiltrarea agenţilor, combinaţiile şi legendele informative, contrapropaganda şi dezinformarea, interceptările de înscrisuri şi convorbiri), in care era un maestru, Moruzov a neglijat tocmai menirea fundamentală a unui şef al Intelligence-ului: preocuparea pentru analiza profundă şi obiectivă a situaţiei geostrategice şi geopolitice a ţării şi elaborarea prognozelor pe termen scurt, mediu şi îndepărtat pe care să le supună atenţiei factorilor politici constituţionali, responsabili de soarta ţării, iar activitatea întregului aparat de informaţii să fie direcţionată spre un asemenea obiectiv. Prevalându-se permanent de necesitatea păstrării secretului în activitatea de informaţii, ceea ce a fost un lucru bun şi de absolută utilitate pentru instituţia pe care a fondat-o şi condus-o, dar coroborat cu comportamentul etalat ori de câte ori i se ivea ocazia de a-şi da importanţă cu aceea ce ştie şi ar putea să realizeze, Mihail Moruzov a creat celor din jur mai mult derută decât claritate. Toate acestea au alimentat din plin imaginaţia adversarilor săi şi ai Serviciului Secret, care au căutat să-i proiecteze personalitatea într-o lumină dintre cele mai sumbre şi misterioase.

1 2 3 4

Articles published according to the current editorial policy