Viitorul securității globale

Securitatea globală este supusă unor transformări sistemice în paralel cu lumea. Securitatea merge în sincron cu istoria lumii. Noile provocări pentru lume au apărut și ca noi provocări pentru securitate. Viitorul securității este unul incert. Două teorii domină în prezent concepția despre securitate, teoria seculară postmodernă şi neorealismul cu obârșii în lumea anarhică a monstrului Leviathan.

Schimbarea paradigmelor în mediul internațional de securitate

Paradigmele de securitate sunt modele în care funcţionează sistemul internaţional. Nu există o paradigmă utopică, nici măcar una distopică. Există un ecletism paradigmatic. Un sistem internaţional supus unei paradigme este supus şi transformărilor date de paradigmă. În prezent, ne aflăm într-o situaţie preparadigmatică, căutăm o nouă paradigmă.

Paradigme în mediul internațional de securitate

Totalitatea ideilor şi a teoriilor este un cumul care armonizat poate da naştere unei gândiri unitare. O paradigmă este un model ştiinţific care dă soluţii unor probleme concrete, reale şi imediate într-o anumită disciplină. O paradigmă este răspunsul la mai multe interogaţii. O paradigmă de securitate este o teorie unitară ce oferă probleme şi soluţii asupra sistemului internaţional de securitate. Este ceea ce savanţii americani numesc mainstream, curentul principal de gândire al momentului. O paradigmă de secu¬ritate este un cadru unic, ordonat care conţine asumpţii, ipoteze, axiome despre sistemul internaţional de securitate.

Transformarea mediului internațional de securitate după 11 septembrie 2001

Principalele consecinţe ale globalizării asupra securităţii internaţionale sunt insecuritatea endemică şi ameninţările asimetrice. Insecuritatea endemică este prezenţa permanentă a unei ameninţări, iar ameninţările asimetrice, lipsa unei securizări eficiente în faţa unei ameninţări cu un caracter greu de definit. Un exemplu clasic de ameninţare asimetrică este terorismul.

Tratatul de la Lisabona – un nou tip de securitate europeană

Tratatul de la Lisabona pregăteşte dezvoltarea şi afirmarea Uniunii Europene pe scena internaţională. Prevederile acestui tratat sunt orientate către creşterea importanţei şi rolului Uniunii în lume. Pe noua scenă mondială, UE îşi întăreşte poziţia prin adoptarea unui tratat integraţionist cu o abordare funcţionalistă. O schimbare importantă anunţată de Tratatul de la Lisabona este dezbaterea asupra ratificării, pe cale parlamentară sau prin referendum. Este singurul tratat care a abordat o astfel de problematică. Principalele obiective ale Tratatului de la Lisabona sunt: dezvoltarea unei economii de piaţă eficiente, lupta împotriva discriminării şi a excluziunii sociale, promovarea unei justiţii sociale, coeziunea teritorială, progresul tehnologic şi ştiinţific, respectul diversităţii cultural-lingvistice, protecţia cetăţenilor uniunii, dezvoltarea durabilă şi un comerţ liber şi echitabil . Se doreşte a fi un tratat care promovează valorile Uniunii, pacea şi democraţia, dincolo de graniţele europene.

Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene

După sfârşitul celei de a doua mari conflagraţii mondiale, Europa se afla în ruină şi dezastru economico-social. Ajutorul dat de Statele Unite ale Americii în reconstrucţia statelor europene a fost vital pentru supravieţuirea Occidentului european. În anul 1948, cinci state (Franţa, Marea Britanie, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg) semnează Tratatul de Cooperare Culturală, Socială, Economică şi Apărare Colectivă, pe scurt Tratatul de la Bruxelles . După numirea generalului Dwight Eisenhower în funcţia de comandant suprem aliat în Europa, acest tratat va deveni parte a documentelor NATO. Nevoia de apărare împotriva ameninţării sovietice se face şi mai vizibilă în propunerea ministrului de externe francez Réne Pléven. Planul Pléven, propus în anul 1952, viza constituirea unei Comunităţii Europene a Apărării, dar şi a unei Comunităţi Politice Europene. Planul nu a fost votat de către Adunare Franceză în anul 1954. Eşecul acestei comunităţi se datorează lipsei de viziune a liderilor europeni. O altă piedică în adoptarea acestui plan a fost teama statelor naţionale de posibila federalizare a Europei.

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.