La 23 august 1939 Germania și Uniunea Sovietică au semnat la Moscova pactul Ribbentrop-Molotov, conform căruia URSS revendica Bucovina de Nord și Basarabia. În septembrie 1939 Polonia este invadată de Germania. În acest context Consiliul de Coroană a decis, la 6 septembrie 1939, proclamarea neutralității României, securizând frontierele și evitând confruntarea militară prin activarea “Blocului Balcanic al Neutrilor”, a Acordului Balcanic din 1934 și prin încercarea de a încheia un pact de neagresiune cu URSS. La 29 martie 1940, V. M. Molotov vorbește despre “existența unei chestiuni litigioase nerezolvate, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de Uniunea Sovietică, cu toate că aceasta n-a pus niciodată chestiunea înapoierii Basarabiei pe cale militară”. Prin tratatul Hitler-Stalin, Tratatul de la Craiova și Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) România pierde peste o treime din teritoriu și peste un sfert din populație), inclusiv Ținutul Herța care nu făcea parte nici din Bucovina, nici din Basarabia și nu fusese revendicat inițial de URSS. O parte din Basarabia este alipită Ucrainei, iar cealaltă parte formează Republica Sovietică Socialistă Moldovenească,
CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Vol. 1, Nr. 1, Septembrie 2022, pp. 69-74
ISSN 2021 – 8086, ISSN – L 2021 – 8086
URL: https://www.cunoasterea.ro/contextul-intrarii-romaniei-in-al-doilea-razboi-mondial/
Lasă un răspuns