Tănase, Tiberiu (2023), Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Intelligence-lui statului  modern românesc, Intelligence Info, 2:1, 84-91, https://www.intelligenceinfo.org/alexandru-ioan-cuza-fondatorul-intelligence-lui-statului-modern-romanesc/

Alexandru Ioan Cuza, Founder of the Intelligence of the Modern Romanian State

Abstract

The Intelligence System created by Alexandru Ioan Cuza had all the components of modern structures for collecting, processing and transmitting information, carrying out activities specific to the work with the agency. It had the structure of the Telegraph and, later, the Post Office as support for the transmission and centralization of information in order to make political-state decisions. In those moments, the telegraph represented the fastest means of information but also of secrecy of the information necessary for the decision of the Romanian state power.

The Intelligence system designed by Alexandru Ioan Cuza meant a solid basis for the following periods of the evolution of modern Romanian Intelligence and contributed to the creation and safe functioning of the modern Romanian state on an institutional level.

Keywords: Alexandru Ioan Cuza, intelligence, Romania

Rezumat

Sistemul  de Intelligence  creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare şi transmitere de informaţii, desfăşurând şi activităţi specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere şi centralizare a informaţiilor in vederea luării deciziilor politico-statale structura Telegrafului şi, mai târziu şi a Poştei. Telegraful a reprezentat în acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar şi de secretizare a informaţiilor necesare actului de decizie a puterii statale româneşti.

Sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a însemnat o bază solidă pentru periodele următoare aleevoluţiei Intelligence-lui românesc modern  şi a contribuit la crearea şi funcţionarea în siguranţă a  statului modern românesc pe plan instituţional.

Cuvinte cheie: Alexandru Ioan Cuza, intelligence, Romania

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023, pp. 84-91
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/alexandru-ioan-cuza-fondatorul-intelligence-lui-statului-modern-romanesc/
© 2023 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Alexandru Ioan Cuza, fondatorul Intelligence-lui statului  modern românesc

Tiberiu Tănase

tanasetiberiu2@gmail.com

Guvernarea celor două Principate Române unite prin persoana Domnitorului Alexandru Ioan Cuza a impus crearea unui aparat de stat modern, cu instituţii care să contribuie la menţinerea şi afirmarea autonomiei, la organizarea internă, la înlăturarea amestecului Puterilor Garante, la prevenirea conflictelor sociale îndeosebi din cauza problemei rurale şi la reglementarea statutului supuşilor străini existenţi pe teritoriul său, la fundamentarea activităţilor politice pe baze naţionale, la temperarea pasiunilor politice şi la deplina unificare politico-statală.   Cunoaşterea mediilor şi locurilor de interes pentru siguranţa statului a dus la implicarea întregului aparat de stat în culegerea de informaţii necesare actului decizional în vederea realizării deplinei uniri. În acest sens, au primit misiuni informative specifice şi au fost înzestrate cu componente informative 4 ministere: Ministerul de Interne, Ministerul de Război, Ministerul Afacerilor Străine şi Ministerul Justiţiei. Activitatea informativă a depăşit cadrul specific acţiunilor poliţieneşti, primind o puternică tentă preventivă. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a trecut la reformarea întregului sistem de culegere de informaţii, până atunci componentă a activităţii poliţieneşti. Vechiul sistem, care a avut, prin excelenţă, o misiune represivă, moştenit din vremea ocupaţiei ruseşti sau austriece a Principatelor, nu mai corespundea nevoilor de informare. În noile condiţii, în care unirea se realizase ,,de facto”, centrele de putere ostile făceau planuri vizând distrugerea statului român, iar în interior se confruntau şi se intersectau vectorii ,,războiului secret” între diferitele servicii de informaţii străine.

Primele structuri informative instituţionalizate, cu caracter militar, au apărut o dată cu organizarea armatei române moderne, după Unirea Principatelor. Data de referinţă este 12 noiembrie 1859, când Alexandru Ioan Cuza, prin Înalt ordin de zi nr. 83, a înfiinţat Statul Major General al Armatei, în componenţa căruia se afla şi Sectia a II-a, primul serviciu de informaţii al armatei române, condus de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu[1]. Documentul fondator al primei structuri specializate de operaţii este reprezentat de Ordinul de Zi nr. 123, din 14 decembrie 1859, potrivit căruia Statul Major General a fost strucuturat pe patru secţii, fără a avea o denumire anume. Secţia a II-a prin responsabilitaţile sale întrunea toate condiţiile de a fi considerată prima structură specializată de operaţii- secţia opertaţii militare cum va fi cunoscută până după cel de-al Doilea Război Mondial[2].  

Armata avea nevoie de informaţii privind instruirea proprie, menţinerea disciplinei[3], formarea corpului de ofiţeri, dar şi probleme legate de loialitate, de înzestrare cu armament modern şi însuşirea tehnicilor de luptă moderne. Informaţiile cu caracter militar au fost necesare şi pentru cunoaşterea atitudinii Marilor Puteri, descifrarea intenţiilor acestora, ,,înmuierea” celor ostile, căutarea de aliaţi. Pregătirea noului corp de ofiţeri a primit şi o componentă informativă. Ofiţerii trimişi în ,,misiuni militare” peste hotare, în nordul Africii în contextul războiului dintre spanioli şi marocani sau în Italia în contextul războiului pentru unificarea Italiei au avut dublu statut: de ,,observatori” şi ,,ataşaţi” pe lângă comandamentul spaniol, respectiv piemontez.[4]

Ministerul Afacerilor Externe a primit sarcini informative peste hotare, atât prin oficiali, cât şi prin trimişi speciali sub acoperire, iar în interior a continuat activitatea diplomatică obişnuită. De pildă, Ministerul de Externe din Moldova, condus în prima fază de Vasile Alexandri, a fost structurat pe 6 secţii, conduse de un director.

Informaţii utile erau obţinute de la Secţia I (,,corespondenţă cu consulatele puterilor străine în dialectul român”), Secţia a III-a (,,slobozirea paşapoartelor”), Secţia limbi străine (,,corespondenţa în dialecte străine cu consulatele), Secţia Supliciilor (însemnarea rezoluţiilor domnitorului) şi Secţia „Arhivă”.[5]

De asemena, lipsa reprezentanţelor diplomatice a fost suplinită şi în domeniul informaţiilor necesare din afara hotarelor ţării prin crearea, de către Alexandru Ioan Cuza, a unor misiuni speciale de informare sau a unor reprezentanţe particulare, cu caracter semi-oficial.[6] în fapt, germenii serviciului specializat în culegerea informaţiilor externe, care a primit, de la început, un caracter ofensiv, prin îmbinarea activităţii diplomatice, cu propaganda în favoarea unirii depline a celor două Principate române[7], dar şi cu culegerea de informaţii, absolut necesare luării deciziilor de politică externă. Pentru transmiterea informaţiilor, agenţii români au căutat să evite folosirea sistemului clasic – telegraful şi poşta,- apelând la curieri improvizaţi: studenţi români aflaţi la studii în străinătate, rude sau apropiaţi sau chiar agenţi diplomatici sau consulari străini, filo-români.[8]

Mai trebuie subliniat faptul că Ministerul de Interne, care a păstrat în structura sa detectivii moşteniţi din perioada anterioară, a avut ca principală sarcină menţinerea ordinii şi liniştii publice. Personalul din subordine a fost obligat să obţină informaţii de interes pentru siguranţa statului. La nivel central s-a constituit o ,,poliţie secretă” care a fost condusă de prefectul poliţiei Capitalei. Informaţiile au fost căutate în toate locurile şi mediile de interes prin agenţi sau poliţai şi erau raportate prefecţilor de poliţie, iar apoi Primului Ministru şi Domnitorului.[9] Poliţiei i-au fost puse la dispoziţie fonduri secrete pe care le utiliza în obţinerea de informaţii[10] şi în recompensarea propriilor agenţi. Activitatea Poliţiei a fost aşezată în cadrul legal.[11]

Activitatea informativă din judeţe a fost coordonată direct de către prefecţi, care aveau în subordine agenţi proprii. Aceştia dădeau personal instrucţiuni agenţilor proprii asupra problemelor pe care erau obligaţi să le urmărească şi să le comunice în timp util[12]. Activitatea respectivă a fost însă îngreunată de faptul că nu peste tot s-a reuşit încă de la început să se creeze o poliţie secretă care să lucreze prin agentură, iar pentru obţinerea informaţiilor, prefecţii de judeţe erau nevoiţi să le plătească pe cele de valoare din fondurile proprii.[13]

De remarcat, că  Ministerul de Interne, a preluat şi  problema comunicaţiilor între cele două ţări, luând în gestiune Telegraful. Acesta a fost uzitat şi de administratorii de judeţe, care comunicau direct cu Domnul.[14] De asemenea, cu ajutorul unei misiuni de experţi francezi a fost reorganizat şi unificat Serviciul Poştelor,[15] care a fost utilizat de  poliţie în obţinerea de informaţii prin interceptarea corespondenţei. În acest fel a fost înlăturată ,,poşta rusească”, uzitată în Principate şi au fost luate sub control propriu toate trimiterile poştale[16].

Toate celelalte instituţii ale administraţiei de stat şi-au creat sisteme proprii de informare, iar informaţiile erau transmise organelor cu competenţă din domeniile apărării sau siguranţei publice. Întregul sistem informativ al Principatelor Unite a fost îndrumat personal de către Domnitor, care a imprimat informaţiilor caracterul de ,,secret de stat”.[17] Aceasta atestă că informaţiile au fost supuse unui regim secret, în funcţie de natura şi importanţa lor operativă în fundamentarea deciziei.

Alexandru Ioan Cuza a fost ajutat în munca de analiză a informaţiilor de un secretar particular. Până în februarie 1860 acesta a fost Victor Place, iar apoi, la recomandarea lui Vasile Alecsandri şi Costache Negri, ziaristul francez Balygot de Beyne, care a devenit ,,şef de cabinet”[18], dar  şi  coordonator  al structurii de informaţii interne şi externe[19].

Dar, A.I. Cuza a avut şi un serviciu mai puţin cunoscut serviciul secret condus de maiorul Cezar Librecht, director general al poştelor şi telegrafelor[20].

Necesitatea coordonării acestui sistem informativ piramidal, a obţinerii rapide, a centralizării şi prelucrării informaţiilor, au impus crearea unui Serviciu Special de Informaţii, paralel cu structurile informative departamentale, care a fost condus personal de Domnitor. La aceasta a recurs şi din cauza abuzurilor unor funcţionari şi a dezinformării practicate de unii agenţi ,,nesiguri”. Menirea sa a fost să servească la imprimarea rigurozităţii întregii activităţi informative, dar în acelaşi timp, să semnaleze şi fisurile sistemului informativ, adică să desfăşoare o puternică activitate contra-informativă. Acest Serviciu Special, născut din necesitatea controlului total al informaţiilor cu relevanţă pentru siguranţa statului, a fost creat legendat, în cadrul Ministerului de Interne pe structura instituţiei Telegrafului – ca mijloc tehnic de transmitere rapidă, dar şi de control a informaţiilor. În acest context, în februarie 1859 Alexandru Ioan Cuza l-a chemat de la Iaşi pe specialistul în telegrafie, belgianul Cezar Librecht[21], pentru a prelua conducerea Telegrafului. La scurt timp a fost luat în evidenţa oştirii, iar în martie 1859 a fost numit şi inspector de telegraf în Ţara Românească. Acesta a devenit oficial ,,Inspector general şi responsabil al administraţiilor de telegraf din Ţara Românească şi Moldova”.[22]

Astfel, Telegraful a fost prima instituţie unificată formal, fapt ce a permis un control riguros al tuturor informaţiilor vehiculate prin acest mijloc modern de comunicare. La puţin timp s-au deschis cursuri pentru telegrafie, s-a elaborat statutul, instituţia a fost militarizată, iar portul uniformei pentru salariaţi a devenit obligatorie. Astfel, principalele ministere – Interne, Externe, Război, Justiţie – au beneficiat din plin de sprijinul Telegrafului pentru a pune la dispoziţie informaţii. Este important de menţionat că titularii acestora au fost schimbaţi şi în funcţie de aportul informativ, iar guvernele s-au menţinut şi în funcţie de capacitatea de a transforma informaţiile în decizii. Din acel moment, toate informaţiile din afara şi din interiorul ţării, necesare actului de decizie pentru Domnitor şi Cancelaria sa au fost astfel centralizate şi prelucrate prin acest sistem nou.

Acest aparat informativ special, care a dublat sistemul de informaţii  conceput în cadrul departamental, a avut menirea de a elucida şi a clarifica informaţiile mai deosebite, cu implicaţii profunde pentru siguranţa statului, de a asigura transmiterea operativă a acestora şi de a proteja propriile secrete în faţa ,,curiozităţii” tot mai agresive a agenţilor serviciilor de informaţii străine şi a forţelor ostile din interior. Noul aparat informativ, creat pe structura reţelei de telegraf, s-a transformat rapid într-un serviciu de informaţii şi contra-informaţii, care a preluat ,,din mers” misiunile încredinţate. În activitatea informativă au fost introduse tehnici şi procedee de lucru moderne, începând cu codificarea şi cifrarea informaţiilor destinate Domnitorului şi Cancelariei domneşti.

Sub îndrumarea personală a Domnitorului, belgianul Cezar Librecht, specialist în telegrafie, şi om cu ,,relaţii” între foştii membri ai Comisiei Europene a Dunări[23], a contribuit atât la impunerea unui strict control al statului asupra Telegrafului şi, mai târziu a Poştei, cât şi la crearea unui serviciu specializat de informare a autorităţii centrale de decizie cu problemele de interes pentru siguranţa statului român. Prin intrarea acestuia în rândul corpului ofiţeresc şi numirea sa ca adjutant domnesc,[24] întregul circuit al informaţiilor destinate Domnitorului a trecut practic în subordinea Ministerului de Interne. Deşi oficial acesta a păstrat funcţia de ,,inspector general al telegrafului”,[25] el a devenit, în fapt, şeful acestui serviciu original de informaţii subordonat direct Domnitorului. Astfel au fost eliminate verigile intermediare de transmitere a informaţiilor care au fost astfel ferite de ochii unor agenţi din organele poliţieneşti, aflaţi în ,,simpatii” faţă de boierii ,,reacţionari”, ostili unirii şi favorabili unor interese străine.

Sistemul de intelligence-lui creat de Alexandru Ioan Cuza a dispus de toate componentele structurilor moderne de culegere, prelucrare şi transmitere de informaţii, desfăşurând activităţi specifice muncii cu agentura. Acesta a avut ca suport de transmitere şi centralizare a informaţiilor in vederea luării deciziilor politico-statale structura Telegrafului şi, mai târziu şi a Poştei. Telegraful a reprezentat în acele momente mijlocul cel mai rapid de informare dar şi de secretizare a informaţiilor necesare actului de decizie a puterii statale româneşti.

Atenţia pe care Alexandru Ioan Cuza a acordat-o acestei componente a aparatului de stat din nevoia de a suplini măsurile de forţă, a fost permanentă. În anul 1862, cu prilejul unei vizite la Prefectura poliţiei Capitalei, a recomandat prefectului să ia toate măsurile pentru buna funcţionare a ,,cancelariei de renseignemente”[26], adică Serviciului de Informaţii, pentru a fi capabil, in orice moment, să prevină acele acte, fapte şi evenimente care aduceau atingere siguranţei statului român[27].

În concluzie, se poate aprecia că sistemul de Intelligence conceput de Alexandru Ioan Cuza, a însemnat o bază solidă pentru periodele următoare ale evoluţiei Intelligence-lui românesc modern  şi a contribuit la crearea şi funcţionareaîn siguranţă a  statului modern românesc pe plan instituţional.

Note

[1] Colonelul Gheorghe Slăniceanu,(27.04-18.08.1877, 1878-22.02.1879, 1882-1883.

[2] General de brigadă dr. Dumitru Scarlat, Direcţia Operaţii – un veac şi jumătate de existenţă în structura Statului Major General, în Gândirea Militară Româneascănr. 5 / 2009, p. 55.

[3] Ibidem., I, nr. 347, p. 267;

[4] Paul Cernovodeanu, Misiuni militare româneşti trimise peste hotare în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în ,,Revista istorică“, Serie nouă, tom.1, nr.1, ianuarie 1990, p. 24-25.

[5] Documente, I, nr. 2, p. 2.

[6] Paul Stefănescu, Istoria serviciilor secrete româneşti, Bucureşti, 1994, p. 8.

[7] Vezi, pe larg, Cornelia Bodea, Din acţiunea de pregătire a Agenţiei diplomatice de la Paris. Înfiinţarea Biroului de corespondenţă (1/13 ianuarie 1860), în ,,Studii”, XIII, nr.6, 1960.

[8] Aurel David,  Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informaţii româneşti moderne, Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 10.

[9]  Documente privind domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vol. I, 1859-1861, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989,  Documente, I, nr.281, p. 219;

[10] Idem., I, nr. 335, p. 257;

[11] N.Turcu, Manual poliţienesc, Bucureşti, 1935, p. 11-12;

[12] Idem., I, p. nr.272, p. 212-213; nr. 279, p. 217;

[13] Documente,, I, nr. 383, p. 191-192;

[14] Documente, I, nr. 292, p. 229;

[15] Idem., I, nr. 205 , p. 186; nr. 318, p. 246; nr. 349, p. 268; nr. 417, p. 320;

[16]Aurel David,  Alexandru Ioan Cuza -fondatorul serviciilor de informaţii româneşti moderne, Sesiunea INI, 17-18 martie, 1995, p. 9.

[17]  Documente, I  I,  nr. 262, p. 209.

[18] Irina Rădulescu-Valasoglu, Alexandru Ioan Cuza şi politica europeană, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974, p. 26.

[19] Artur Baligot de Beyne (?1820-1884) a fost ziarist (a colaborat la ziarul La Presse din Paris), a fost cancelar al ambasadei Franţei la Constantinopol şi a susţinut cu inflăcărare cauza românească în revoluţia de la 1848. Trebuie precizat faptul că la început Cuza îl foloseşte numai în misiuni diplomatice la Constantinopol şi Paris. Mai târziu numai îl numeşte şeful cancelariei princiare. Baligot a rămas credincios domnitorului pâna la moartea acestuia şi a păstrat legătura şi cu Elena Cuza, sotia domnitorului, fiind preceptorul copiilor acesteia. (ro.wikipedia.org/wiki/Arthur_Baligot).

[20] Cezar Librecht (n. 1820 – d. 1890, Paris), inginer, ofiţer, director general al poştelor şi telegrafelor, politician. Belgian la origine, au circulat două variante despre modul cum a ajuns în Moldova: servitor al unui boier român sau dezertor din armata belgiană. Având vaste cunoştinţe de inginerie, ajunge şef al serviciului telegrafic de la Galaţi în anul 1854, când pârcălab era colonelul Alexandru Ioan Cuza, moment în care s-a apropiat foarte mult de acesta.. Apropiat al domnitorului este însărcinat cu crearea unui serviciu secret fiind astfel la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară. După abdicarea domnitorului este arestat chiar în noaptea de 10/11 februarie 1866, fiind acuzat de delapidare de bani şi alte acte de corupţie. Adus în fata justiţiei, folosindu-se şi de „armele” pe care le mânuia atât de bine, este achitat şi părăseşte Principatele Unite, mergând în Spania şi Franţa.  http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Cezar_Librecht.

[21] Despre activitatea lui Cezar Librecht vezi  şi   Aurel David, Un episod puţin cunoscut din istoria serviciilor secrete româneşti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, în Istoriografia în tranziţie, Editura INI, 1995, p.82-90.

[22] Nicolae  Perciun, op. cit., în loc. cit., p. 43-44.

[23] C.C.Giurescu, Viaţa şi opera lui Cuza vodă, Bucureşti, 1966, p. 93.

[24] Idem., p. 356.

[25] Documente, I, nr. 161, p. 143; nr. 198, p. 179.

[26] Vasile V. Daşkovici, Istoricul reşedinţelor Poliţiei Capitalei. Fosta Agie, Bucureşti, 1932, p. 45.

[27] Aurel David, Un episod puţin cunoscut din istoria serviciilor secrete româneşti: ,,Reformarea” lui Cezar Librecht, în Istoriografia în tranziţie, Editura INI, 1995, p.82-90.