18 oct. 2024

Operațiunile de influență și dezinformare în România și Republica Moldova: o arhitectură sofisticată cu implicații geopolitice

de | postat în: Media | 0

În ultimele decenii, România și Republica Moldova au devenit ținte privilegiate ale campaniilor de dezinformare și operațiunilor de influență orchestrate de Kremlin. Departe de a fi acțiuni dezorganizate sau spontane, aceste campanii sunt structurate după un model precis, menit să submineze încrederea în valorile democratice și în angajamentele pro-europene ale ambelor țări.

Un raport publicat recent de Expert Forum scoate în evidență complexitatea acestei arhitecturi a dezinformării, în mod particular în contextul relațiilor dintre România și Rusia. În timp ce România, membră NATO și UE, are o istorie de neîncredere față de vecinul său din Est, Republica Moldova se află într-un context politic mult mai fragil, divizată între aspirațiile pro-europene și presiunile forțelor politice pro-ruse.

 

România: consolidarea rețelelor de influență

Raportul arată că operațiunile de influență rusești în România au evoluat de la forme primitive de fake news către o maturizare a tacticilor de dezinformare. Această tranziție s-a materializat prin crearea unor rețele coordonate, care propagă constant mesaje anti-occidentale și, mai recent, antiucrainene. În timp ce narativele care atacă NATO și Uniunea Europeană sunt centrale în aceste campanii, ele sunt adesea susținute de reinterpretări istorice distorsionate și teorii conspiraționiste care exploatează vulnerabilitățile emoționale și fricile naționale.

De exemplu, propaganda pro-Kremlin continuă să vehiculeze ideea că România și alte țări est-europene sunt „pioni ai Occidentului”, incapabile de a-și stabili propriul curs politic, fapt ce le transformă în victime ale expansiunii NATO. Aceste narative, care îmbină discursuri nostalgice despre URSS cu frica de o nouă conflagrație mondială, devin tot mai populare pe rețelele de social media, mai ales pe platforme necontrolate, precum TikTok, care oferă un spațiu neîngrădit de reglementări stricte.

 

Republica Moldova: o țară între două lumi

În Republica Moldova, mizele sunt și mai mari. Pe 20 octombrie 2024, cetățenii urmează să voteze într-un referendum constituțional care ar putea ancora direcția pro-europeană a țării. Acest plebiscit a devenit un focar de convergență pentru campaniile de dezinformare susținute de actori pro-Kremlin, care încearcă să submineze încrederea publicului în procesul democratic și să slăbească sprijinul pentru integrarea europeană.

Dezinformările au luat forme variate: de la acuzații de fraudă electorală și contestări ale legitimității juridice ale referendumului, până la prezentarea acestuia ca o manevră politică populistă inițiată de Maia Sandu. Aceleași tactici sunt folosite pentru a amplifica ideea că Republica Moldova ar trebui să își îndrepte atenția spre Uniunea Economică Euroasiatică, condusă de Rusia, ca alternativă la Uniunea Europeană.

În paralel, canalele de Telegram afiliate forțelor pro-ruse și unor politicieni locali au lansat o ofensivă de mesaje care vizează nu doar discreditarea referendumului, ci și promovarea ideii că Moldova ar trebui să renunțe la aspirațiile sale europene. Este remarcabil cum narativele nu au evoluat semnificativ în ultimul an, rămânând constante în conținut și mesaj, ceea ce indică o coordonare bine planificată a acestor operațiuni.

 

Implicațiile geopolitice și măsurile necesare

Operațiunile de influență desfășurate de Kremlin nu au doar implicații locale, ci și regionale. România, fiind membru NATO, se confruntă cu încercări constante de a fi discreditată ca partener de încredere în alianța occidentală. În Moldova, însă, scopul este mai subversiv: Kremlinul urmărește să creeze o fractură socială profundă, care să împiedice parcursul european al țării și să mențină Moldova într-o sferă de influență rusă.

Răspunsul la aceste campanii de dezinformare trebuie să fie unul sistematic și integrat. Dincolo de măsurile de combatere a dezinformării prin fact-checking și educație media, este crucial ca autoritățile să dezvolte o strategie de comunicare coerentă, capabilă să contracareze aceste mesaje prin transparență și informare corectă. În Republica Moldova, succesul referendumului și protejarea viitorului european al țării depind de mobilizarea publicului pro-european și de eforturile concertate ale societății civile și mass-mediei independente de a contracara narațiunile false.

 

Dezinformarea, o armă perfidă a influenței rusești, a devenit o provocare constantă pentru stabilitatea și direcția geopolitică a României și Republicii Moldova. Ceea ce este în joc nu este doar adevărul, ci și viitorul democratic al acestor două națiuni.

 

© 2024 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

17 oct. 2024

Legiunea Auraria Gemina

de | postat în: Arhiva, Istoria, Numărul 4, Volumul 3 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFOstahie, Traian (2024), Legiunea Auraria Gemina, Intelligence Info, 3:4, 57-67, https://www.intelligenceinfo.org/legiunea-auraria-gemina/

 

Gemini Aurarian Legion

Abstract

The popular army of Romanians from Transylvania was established based on point no. 10 of the National Petition, adopted in Blaj, on May 4/16, 1848. The Auraria Gemina Legion was organized in the fall of 1848 and gathered throughout the civil war in Transylvania the most important Romanian army made up, at the beginning, of fighters from the Western Mountains, and later, from all over Transylvania.

Keywords: Romania, armies, Transylvania, Blaj, Auraria Gemina, Avram Iancu, battles

Rezumat

Oastea populară a românilor din Transilvania s-a înființat în baza punctului nr. 10 al Petiției Naționale, adoptată la Blaj, în ziua de 4/16 mai 1848. Legiunea Auraria Gemina a fost organizată în toamna anului 1848 şi a întrunit pe întreg parcursul războiului civil din Transilvania cea mai importantă armată românească alcătuită, la început, din luptători din Munţii Apusenii, iar ulterior, de pe întreg cuprinsul Transilvaniei.

Cuvinte cheie: România, oaste, Transilvania, Blaj, Auraria Gemina, Avram Iancu, lupte

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 57-67
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/legiunea-auraria-gemina/
© 2024 Traian OSTAHIE. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Legiunea Auraria Gemina

Traian OSTAHIE[1]

tostahie@yahoo.com

[1] Doctorand, Universitatea din Oradea, Școala Doctorală de Istorie

 

Introducere

Oastea populară a românilor din Transilvania s-a înființat în baza punctului nr. 10 al Petiției Naționale, adoptată la Blaj, în ziua de 4/16 mai 1848. La acest punct al Petiției Naționale se prevedea:

„Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țării dinlăuntru și din afară, armata română să-și aibă ofițerii săi români. La acestea a spus canonicul Rațiu că până stau grănicerii să li se îndrepte abuzurile pentru moșii și din o familie să se ia numai unul, cum a fost la început; mai încolo, ca grănicerii să se unifice cu garda națională când se va înființa aceasta”[1].

Prefectul era administratorul prefecturii (legiunii) și Comandantul acesteia. Prefectul era ajutat de unul sau mai mulți viceprefecți. Legiunile erau organizate în tribunate (1000 oameni), centurii (100 de oameni), decurii (10 oameni). Acestea erau comandate de tribuni, centurioni și decurioni. Tribunatul este similar cu batalionul, centuria cu compania, iar decuria cu grupa. Așadar, avem de a face cu o organizare după sistemul armatei romane. Unele legiuni și-au luat chiar denumiri romane: „Auraria Gemina” (Legiunea a XIII a); „Auraria et Salinae”, „Prima Blasiana”, „Ulpia Traiana” (Hațeg), iar unii comandanți și-au latinizat numele: Constantin Romanu Vivu, Axente Severus, loan Jovitza Brad ș.a. Numărul luptătorilor unei legiuni a variat de la 3.000 4.000, până la 10.000-12.000 de oameni[2]. O mare parte dintre prefecți, dar mai ales viceprefecți, tribuni și centurioni au fost preoți. George Barițiu apreciază numărul preoților mobilizați în decursul revoluției și al războiului civil, la peste 2500[3].

Legiunea Auraria Gemina a fost organizată în toamna anului 1848 şi a întrunit pe întreg parcursul războiului civil din Transilvania cea mai importantă armată românească alcătuită, la început, din luptători din Munţii Apusenii, iar ulterior, de pe întreg cuprinsul Transilvaniei. Această legiune era alcătuită din 8 tribunate conduse de viceprefecţi, tribuni, vicetribuni, centurioni şi decurioni.

Legiunea Auraria Gemina a rezistat eroic pe tot parcursul războiului civil-din noiembrie 1848, până la învingerea armatei revoluţionare maghiare, în august 1849. Oastea Legiunii Auraria Gemina a întrunit în momentele cruciale ale războiului civil peste 20000 de luptători, în marea lor majoritate fiind lăncieri, doar 1000-1500 având arme de foc.

În conducerea şi organizarea acestei legiuni s-au remarcat, pe lângă prefectul general Avram Iancu şi o serie de viceprefecţi, tribuni, vicetribuni, centurioni şi decurioni care, până nu demult erau uitaţi în negura timpului[4].

După cum este cunoscut, Prefectura Aurara Gemina[5] era condusă în mod direct în calitate de prefect de Avram Iancu[6].

Pentru organizarea moților din Munții Apuseni, Avram Iancu activa încă din primăvara anului 1848. „Scularea generală” a poporului și organizarea Gărzii naționale române vor fi hotărâte la cea de-a treia Adunare Națională de la Blaj din 3/15 septembrie 1848, fapt relatat de însuşi Avram Iancu astfel:

,,…după ce în Adunarea de la Blaj în luna septembrie 1948 se determină că, în puterea dreptului dat tuturor popoarelor monarhiei, să se organizeze,(…)( eu mă întorsei în muntosul meu ținut, mă așezai în locuință la Câmpeni și întreprinsei a ridica și organiza garda națională…”[7].

La chemarea lui Iancu și a trimişilor săi, fiecare sat şi oraş era dator să-şi „…numere oamenii harnici spre luptă…” şi să-i înarmeze. Astfel, pe întreg cuprinsul Transilvaniei iau fiinţă unităţi ostăşeşti, înfiinţându-se legiunile, după modelul celor romane. Concomitent se desfiinţează şi prefecturile civile, cadrul teritorial în care activau legiunile, nucleul acestora fiind, de fapt, conturat încă din luna mai 1848: Avram Iancu în ţinutul Câmpenilor, Simion Balint în ţinutul Abrudului, Petre Dobra în ţinutul Zlatnei, Ioan Buteanu în cel al Zărandului, Ioan Ciurileanu între Cluj şi Turda[8].

Spre sfârșitul lunii septembrie 1848 Transilvania fusese deja împărțită în 15 prefecturi civile, cadru teritorial în care acționau legiunile. Organizarea  a fost fixată într-o schemă precisă și confirmată și de către Comitetul Național Român din Sibiu care își asuma în această perioadă conducerea națiunii ca un adevărat „guvern românesc”. Astfel, printr-un ordin din 1/13 decembrie 1848, comitetul menționat mai sus, statua, organizarea, competența teritorială și atribuțiile prefecturii Auraria Gemina dispunându-se că:

,,în respectul militariu toată acea parte a comitatului (Alba Inferioară) din dreapta Mureşului s-au format într-o prefectură subt prefectul Avram Iancu”[9].

Odată cu constituirea prefecturilor, în multe regiuni, ca de exemplu în cele ale Făgăraşului, Haţegului, Zărandului, Alba-Iuliei, Blajului, Cetăţii de Baltă, ş.a. vechiul aparat administrativ feudalo-nobiliar a fost înlocuit cu o administraţie românească, cu demnitari şi funcţionari români.

Avram Iancu, care a fost numit „prefect general” sau conducător militar al revoluției românești din Transilvania, a constituit și condus Legiunea Auraria Gemina denumită astfel simbolic după Legiunea a XIII-a Gemina dislocată de romani în Munții Apuseni.

Din punct de vedere al echipamentului militar al legiunilor româneşti, acestea sufereau mari lipsuri. Luptătorii erau îmbrăcaţi în propriile lor haine, cu care veniseră de acasă şi existau uneori perioade de săptămâni în şir în care aceştia nu aveau haine de schimb. Aceeaşi situaţie era şi în cazul încălţămintei, dacă luptătorul era suficient de norocos să aibă măcar opinci în picioare.

Hrana zilnică luptătorii trebuiau să şi-o procure singuri, deoarece legiunile nu puteau să le asigure subzistenţa. La mobilizare li se spunea oamenilor să îşi aducă de acasă mâncare pentru trei zile. Doar garda personală a lui Avram Iancu, un număr foarte mic de oameni, era în subzistenţa legiunii, care le asigura hrana zilnică, iar ca şi un ”lux”, aceştia primeau uneori şi carne, în unele zile din săptămână.

Doar în unele situații luptătorii au primit de la armata austriacă chivăre militare, pentru a se putea deosebi de insurgenții unguri.

Cât privește luptătorii din cele 15 legiuni (prefecturi), aproximativ 10.000 erau știutori de carte9, iar abia vreo 2000 știau să mânuiască armele. Alături de preoți au participat învățători, avocați, funcționari. Prefecții aveau vârste cuprinse între 20 și 38 de ani; Iancu avea 24 ani, Axente Sever 27, Andreica 21, Buteanu 27, Balint 38, Dobra 31, Moldovan 24, Solomon 28, Vlăduțiu 20, etc. Pregătirea tehnică militară a prefecților, viceprefecților, tribunilor, centurionilor era modestă, însă toți cunoșteau zonele și locurile, munții, și dealurile mult mai bine decât adversarul. Pentru o mai bună coordonare a lor, pe lângă legiuni, au fost repartizați câte un ofițer de la Regimentele 1 și 2 Grăniceri, de la Orlat și Năsăud[10].

Organizarea Legiunii

Considerată a fi cea mai importantă legiune, deși ca moment al înființării, această legiune este a doua, după cea înființată pe Târnava, Legiunea a II-a „Auraria Gemina”, având sediul la Câmpeni, activa pe un teritoriu vast. Ca şi celelalte legiuni, această legiune a preluat ca sistem de organizare, modelul roman. Acest sistem de organizare folosit de revoluționarii transilvăneni ca și latinizarea numelor unor conducători militari, era un mijloc de a pune în practică deviza „Virtutea Romană Reînviată”, scrisă pe „steagul cel mare” național sub care s-au adunat românii în 3/15 mai 1848 la Adunarea Naţională de la Blaj, pe Câmpia Libertății.

Chiar denumirea de „Auraria Gemina”, atribuită prefecturii condusă de Avram Iancu are o semnificație deosebită, ea readuce în conștiință originea romană a poporului nostru, continuitatea românească neîntreruptă pe pământul strămoșesc și demonstrează drepturile istorice ale poporului român. Necesitatea autentificării actelor oficiale emise în cadrul prefecturii „Auraria Gemina” a determinat confecționarea unui tipar sigilar.

Referiri la modul de organizare şi competenţa teritorială a prefecturii lui Avram Iancu, găsim atât în ordinul Comitetului Naţional Român menţionat cît şi într-o situaţie întocmită de către viceprefectul Ioan Bălan. Potrivit celor consemnate în aceste documente, prefectura Auraria Gemina se împărţea în patru viceprefecturi, conduse de câte un viceprefect. Fiecare viceprefectură se compunea din câte două tribunate, numărul lor ridicându-se deci, în cadrul prefecturii Auraria Gemina, la opt. Tribunii erau ajutaţi de către vicetribuni. Tribunatele cuprindeau între 8-11 localităţi, în funcţie de numărul revoluţionarilor[11].

De regulă, în fiecare localitate era câte o centurie, sau cum se mai numea, companie, comandată de către un centurion sau căpitan, în subordinea căruia se aflau decurionii[12].

Unităţile militare dintr-un tribunat formau o cohortă comandată de către tribun, sau în lipsa acestuia de către vicetribun. Două cohorte, adică totalul unităţilor din câte două tribunate, constituiau o legiune comandată de către un viceprefect care aveau un mic stat major şi o ceată de călăreţi din care se alegeau, de obicei curierii.

Cei patru viceprefecţi ai lui Avram Iancu erau Petru Dobra care comanda tribunatele I şi II, Ioan Bălaş[13] cu tribunatele III şi IV, Prodan Probu cu V şi VI şi Constantin Boieriu cu VII și VIII.

Tribunatul I îşi avea sediul la Bălgrad (Alba Iulia); II la Zlatna; III la Șard; IV la Cricău; V la Teiuş; VI la Aiud; VII la Abrud şi VIII la Cîmpeni. Dintre tribuni îi amintim pe Nicolae Corcheş, Iosif Moga, Ioan Nemeş, Clemente Aiudeanu, Vasile Fodor, Petru Ioanette, Ioan Raţiu, Simion Balint, Ioan Anghel.

Teritoriul din dreapta Mureşului, atribuit Prefecturii Auraria Gemina, cuprindea 78 de localităţi, întinzîndu-se, la nord de la comuna Ponoraş spre Nămăşoaia, Muntele Mare, apoi satele Solcina şi Mirăslău, la est coborând pe linia Aiud-Teiuş-Alba Iulia-Sărăceu, iar la sud-vest urcând pe la Răcătău, vârful Babii, Găina, Piatra lui Arad şi din nou Ponoraş. Înspre nord-est se mărginea cu prefectura Blajului de sub comanda lui Axente Sever, iar la sud-vest cu cea a Zărandului condusă de Ioan Buteanu.

În baza organizării unităţilor militare româneşti stătea principiul gărzilor mobile, al mobilizării şi deplasării în orice moment. Glotaşii erau obligaţi ca pentru un marş de până la 4 zile să fie aprovizionaţi cu alimente proprii, iar în caz de marşuri şi operaţiuni militare de peste 4 zile ,,primeau subzistenţa şi solda la fel ca soldaţii din trupele regulate imperiale, adică: 2 funţi de pâine, sau în lipsa acesteia mămăligă sau cartofi, un funt de carne sau tot atâta slănină şi 4 creiţari”[14].

Glotaşul efectua serviciul militar cu îmbrăcăminte proprie şi, în majoritatea cazurilor, şi cu armele proprii, de obicei lănci meşterite în fierăriile săteşti, din coase. O mică parte erau înarmaţi cu puşti cu baionete, tip vechi, aşa-numitele „comisuri”, provenite din arsenalul cetăţii de la Alba-Iulia. Foarte puţine erau pistoale sau puşti marca „Fruwirth”. Însuşi Avram Iancu a subliniat, în repetate rânduri, slaba dotare a trupelor sale.

Astfel în raportul amintit scria că:

,,În conformitate cu însărcinarea ce luasem de la colonelul Losenau, masele armate le adunai la Cîmpeni, alesei din acelea 1.500 inşi, dintre care 250 aveau arme de foc, iar ceilalţi numai lănci”[15]; sau în alt loc: ,,Peste aceasta, pe atunci abia erau mâinile combatanţilor noştri arme de foc 1.300 până la 1.400, iar lipsa de muniţiune atât de mare încât trebuiră a se lua cele mai aspre măsuri în contra celor care ar cuteza a puşca afară de luptă”[16].

Proasta dotare a armatei populare românești a avut ca efect un număr uriaș de victime, mai ales în cadrul populației civile, care nu a putut fi apărată. Explicația proastei dotări cu arme pentru români are două cauze: filo maghiarismul unor generali și ofițeri austrieci și teama habsburgilor că românii vor lupta pentru Dacoromânia, ceea ce, parțial a și „transpirat” în unele documente[17].

Luptele duse de Legiune

La 28 octombrie, gărzile maghiare atacă Cricăul[18] apărat de către gărzile naţionale româneşti, conduse de viceprefectul Ioan Bălaş. Acesta fusese vizitat, cu puţine zile înainte, de către Avram Iancu (a rezidat la Cricău între 19-24 octombrie[19]). Ca atare era pregătit pentru acest atac. El va reuşi să respingă un prim atac al gărzilor nemțeşti. Dar gărzile maghiare din Aiud, conduse de către maiorul baron Banffy şi căpitanul Bawngartner, se vor concentra în comuna Galda de Jos.

De aici vor porni atacul împotriva Cricăului, apărat de către oastea ţărănească a lui Ioan Bălaş. Bătălia are loc lângă pârâul Cingăului şi durează câteva ore. Maghiarii sunt învinşi şi obligaţi să se întoarcă la Aiud.

Amănunte despre această luptă aflăm din raportul prefectului Avram Iancu din 4 martie 1850, către guvernatorul Wolgemuth. Iată ce spune Iancu în acest raport:

,,Pe cînd eu mă ocupam cu dezarmarea şi pacificarea oraşelor muntene, un alt despărţământ al oastei mele ţărane se măsura în cea dintâi luptă cu honvezii maghiari şi câştigă o învingere ilustră la Cricău. Acest despărţământ, ce sta sub comanda viceprefectului Bălaş, a tribunului Bucur, preot din Galda şi a bravului locotenent Şăndruc de la regimentul I românesc de graniţă, se espuse îndată de la începuturile operaţiunilor belice, în numitul sat Cricău”[20].

Acesta este deci rezultatul luptei dintre armata regulată ungară şi cea a ţăranilor voluntari români. În ea au învins înflăcărarea şi patriotismul românilor conştienţi de valoarea dezideratelor lor naţionale. Ea este, după aprecierea istoriografiei noastre, ,,prima victorie a legiunii lui Avram Iancu, realizată prin căpitanii săi”[21].

După această victorie, românii continuă să dezarmeze gărzile maghiare din Şard şi Ighiu. Ele colaboraseră cu nobilimea din Aiud în lupta de la Cricău. În plus, îi vor ataca pe ţăranii întorşi acasă de la lupta dată la Pârâul Cingăului şi vor maltrata[22] populaţia românească din aceste sate. Reacţia românilor a fost promptă. Ei au zdrobit pe nobilii din Şard şi Ighiu. După cum observă şi viceprefectul revoluţionar Bălaş, românii au pus capăt provocărilor nobililor, jafurilor şi silniciilor lor[23].

La Cricău românii au întâlnit o companie de 250 de militari și o subunitate de husari cu un efectiv de 110 oameni, conduși de Gabriel Bethlen[24].

Despre participarea lui Bălaş la alte ciocniri cu gărzile maghiare mai aflăm date din scrisoarea lui Ioan Axente Sever din 12 ianuarie 1849. Prefectul legiunii I, Axente Sever, cerea în mod imperativ ajutorul oastei ţărăneşti conduse de Bălaş împotriva maghiarilor, care atacaseră dinspre valea Trascăului, punând în primejdie satele româneşti din această zonă. Bălaş trebuia să se deplaseze cu glotaşii săi la Mirăslău[25].

O altă bătălie în care a fost implicată Legiunea a fost cea de la Ponor, din primăvara anului 1849[26]. Ponor este o zonă din inima munților Trascăului, marcată de localități ca Râmeți, Coterași, Milcești, pe direcția Aiud-Abrud. În fruntea militarilor legiunii (lăncieri și pușcași, în număr aproximativ de câteva sute) a fost tribunul Vasile (Ladislau) Fodor[27] alături de Șerban din Cacova, care până în martie 1849, când maiorul Carol Velics a încercat să înainteze spre Lupșa, l-au sprijinit pe Simion Balint în luptele de la Sălciua și din defileul Bedeleu[28].

Bătălia de la Ponor a fost câștigată de români, așa cum arată și evocarea făcută de tribunul Ioan Ciurileanu: ”În această acțiune s-au distins bravul tribun Șerban și vicetribunul Cacoveanu, care s-au luptat în fruntea a 2000 de români, adversarul lăsând pe câmpul de luptă vreo 600 de morți și mai mulți răniți”[29]. În urma acestei bătălii, românii au avut o singură pierdere umană.

La 4 iunie 1849, conducătorul maghiar Velics a pornit cu trupele sale regrupate spre ţinutul Apusenilor, peste dealul Olteanu spre Tarcău. Tribunul Vasile Fodor, alături de tribunul I. Şerban, peste noapte a adunat micuţa lor trupă de insurgenţi, însă văzând că nu poate face faţă în câmp deschis armatei maghiare mult mai numeroase a dat ordin de retragere.

Astfel, cei doi au pus linii de trăgători şi s-au retras cu unităţile lor prin pasul Trascău, cu intenţia de a organiza o ambuscadă în defileu. Pentru a-l atrage pe inamic în trecătoare, Vasile Fodor a dat ordin liniilor de trăgători ca la apropierea inamicului să se retragă uşor înspre interiorul strâmtorii. Ajuns în defileu, Velics şi trupele sale au fost atacate din toate părţile de lăncierii români, care au prăvălit pietre şi lemne de pe înălţimi.

Acest atac surprinzător a creat mare dezordine în rândurile insurgenţilor maghiari, care au aruncat puştile şi raniţele şi au încercat să se salveze prin fugă dezordonată. Din ambuscada creată doar conducătorul Velics şi câţiva luptători au reuşit să scape printr-o zona mai slab ocupată de români, restul fiind măcelăriţi de lăncierii conduşi de Vasile Fodor şi I. Şerban. După această bătălie, trupa românească, condusă de cei doi, au capturat aproximativ 400 de puşti, două tunuri de munte de doi pfunzi şi jumătate şi patru tobe[30].

La 9 iunie 1849, pe flancul de est al Apusenilor, tribunul Vasile Fodor a fost atacat la Ponorul Râmeţi de o trupă de aproximativ 380 de honvezi şi gardişti maghiari – veniţi de la Aiud. Deoarece tribunul Vasile Fodor nu dispunea decât de 50 de oameni în acea poziţie a fost nevoit să se retragă până la Valea Poienii. Peste noapte, acesta a reuşit să adune toţi luptătorii valizi de pe flancul estic al Apusenilor, iar în dimineaţa zilei de 10 iunie a atacat pe insurgenţii maghiari. În acea zi, a obţinut o strălucită victorie împotriva trupelor inamice pe care le-a alungat până în satul Remetea. În noaptea de 10 spre 11 iunie 1849, trupa revoluţionară maghiară s-a întărit cu peste 1000 de luptători, iar în ziua următoare a atacat trupa românească condusă de Vasile Fodor la Tarcău. Aici lupta a fost animată şi a ţinut întreaga zi. Seara, tribunul a fost nevoit să se retragă datorită lipsei de muniţii. În ziua următoare, primind muniţii de la Iancu i-a învins pe insurgenţii maghiari şi i-a respins peste satul deja pustiit – Remetea înspre câmpia Transilvaniei[31].

Tot în prima jumătate a lunii iunie a anului 1849, tribunul Vasile Fodor a purtat o luptă crâncenă cu o trupă de insurgenţi maghiari, ce avea drept scop redeschiderea comunicaţiei dinspre Brad spre Abrud, unde se găsea trupa comandată de Farkas Kemeni. Lupta decisivă s-a dat la Hălmagiu, iar conducătorul lăncierilor români i-a învins pe dușmani, pe care i-a alungat spre Ungaria[32].

La 22 iulie 1849, s-a petrecut o nouă luptă cu o trupă liberă de insurgenţi maghiari, din comitatul Sătmar, condusă de maiorul Gyarmathi şi de căpitanul Dorgai, la Muntele Bedeleu unde s-a obţinut o strălucită victorie. În urma acestei bătălii, din tabăra maghiară au căzut pe câmpul de luptă 15 persoane, în timp ce românii au avut un singur mort şi au capturat muniţia şi tot bagajul insurgenţilor maghiari. De asemenea, s-au mai făcut remarcați centurionul Nicola şi tribunul Ion Cacoveanu din Ciugud. La 3 iulie 1849, tribunul Vasile Fodor a obţinut alături de tribunul Şerban din Cacova o importantă victorie la Ponorul Remetei, împotriva insurgenţilor maghiari, conduşi de Carol Velics. Din rândurile maghiarilor au căzut în această bătălie 10 morţi, ale căror arme au fost capturate de lăncierii români, care au suferit o singură pierdere umană[33].

Concluzii

Conducător de oști fără a fi învățat arta conducerii la școli și din tratate, strateg fără a fi urmat cursuri de strategie, cancelistul de 24 de ani s-a dovedit mai priceput și mai înțelept decât ofițerii în uniforme împodobite cu fireturi și epoleți. Viața și realitatea au fost mai prețioase decât școlile de cadeți sau cele de turniruri și de scrima pe care le cercetaseră ”cu succes” ofițeri și nobilii vremii. ”Românii să se pregătească, să se înarmeze, fiindcă a sosit timpul să fie și ei liberi, să-și facă lănci și să-și îndrepte coasele”[34].

În vârtejul evenimentelor hotărâtoare, al luptelor din munți și din jurul lor, tribunii și prefecții, în frunte cu Iancu, au avut răgazul să se gândească și au reușit să înfăptuiască un lucru de însemnătate epocală, și anume organizarea, pentru întâia oară, după multe secole, a unei ”țări românești” în Transilvania, o putere populară, democratică și revoluționară.

Locul vechii administrații feudalo-nobiliare a fost luat de o alta, aleasă pe baza sufragiului universal. Semnificațiile multiple și adânci ale acestei înfăptuiri au fost netăgăduite înlocuirea unor instituții înrădăcinate cu altele noi, radical deosebite; verificarea în condiții neobișnuite, a unor practici democratice în locul celor feudale, învechite; verificarea calităților politico-administrative ale unor oameni noi și a maturității poporului român, în sensul dacă e în stare a se guverna și se administra pe sine prin reprezentanții proprii, fără amestec străin.

Izbucnită într-un context european de maximă complexitate, revoluţia română din 1848 se integrează în marele efort european de înnoire revoluţionară care a cuprins continentul la sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Fenomenul revoluţionar românesc şi-a vădit de la început ţelurile proprii, determinate de realităţi specifice într-un vast program de reforme cu caracter naţional şi social.

Programul militar a fost sintetizat în crearea gărzilor naţionale sau civice, revendicare prezentă în documentele elaborate deopotrivă de revoluţionarii munteni, moldoveni şi transilvăneni.

Masa mare a românilor ardeleni a îmbrățișat însă drumul arătat de Simion Bărnuțiu și Avram Iancu, drumul propriei revoluții și al egalității reale între fostul stăpân și fostul iobag. Dar trebuie înțeles și momentul istoric. Nu se putea transforma dintr-o dată mentalitatea unui stăpân de iobagi obișnuit să domine, într-o mentalitate de simplu cetățean. Punctul 12 (unirea Transilvaniei), mentalitatea de stăpân și șovinismul exacerbat au influențat și au grăbit izbucnirea războiului civil din Transilvania. Blestemul acestui război civil s-a concretizat în circa 40.000 de morți (cifra e în curs de cercetare), în sute de sate devastate și incendiate.

Note

[1] Alexandru Papiu Ilarian, Istoria Românilor din Dacia Superioară, vol. II, Târgu Mureș, 2005, pp. 429-430.

[2] Gelu Neamțu, Vasile Tutuia, Aspecte militare și pagini memorialistice despre revoluția și războiul civil din Transilvania, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2008.

[3] George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă, ediția princeps, vol. II, p. 57.

[4] Printre aceștia îi menționăm pe Clemente Aiudeanu (1820-1913); Mihai Andreica alias Mihai ”Ursuț” Andreica (8 noiembrie 1827-1906); Ioachim Băcilă (1807-?); Nicolae Begnescu (1824-1873); Alexandru Bistran; Alexandru Cândea/Chendi (1826-6 noiembrie 1848); Nicolae Corcheș (1809/1810-1885); Ioan Corteș; Dionisie Daraban; Ioan Faur; Ion Fodorianu; Vasile Fodor alias Vasile Ladislau Fodor (8 decembrie 1824-10 aprilie 1864); Ioan Gomboș; Simion Groza (1814/1822-1885); Petre Ionette (1811-?); Ion Lazăr; Samoil Morariu (?-19 mai 1849); Iosif Moga; Nicolae Mureșan; Indrei/Andrei Roșu (?-23 ianuarie 1892); Ioan V. Rusu (1821-1905); Aviron Telechi; Amos Tordășianu; Vințanu, a se vedea în acest sens Istoria Românilor, vol. VII, tom I, Constituirea României Moderne (1821-1878), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003.

[5] În legătură cu această prefectură şi legiune, vezi: Silviu Dragomir, Studii şi documente privitoare la Revoluţia românilor din Transilvania în anii 1848 – 1849, vol. II, Tipografia Cartea Românească din Cluj-Sibiu, 1944, p. 504-505; Andrei Caciora, Contribuţii privind organizarea Prefecturii „Auraria Gemina”, în Ziridava, XIII, 1981, pp. 155-159; Valentin Borda, Viorica Dutca, Traian Rus, Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu-Mureș, 1997, p. 44; Florian Dudaș, Prefectul-general Avram Iancu şi Legiunea Auraria Gemina, Oradea, Editura Metropolis 2016.

[6] Vezi în acest sens: Ioan Lupaș, Avram Iancu, în Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj, III, 1924- 1925, Cluj, pp. 60-64.

[7] Augustin Mureșan, Semnificația sigiliului prefecturii Auraria Gemina, în Ziridava, XXI, 1998, pp. 425-430.

[8] I. Ranca-V. Niţu, Avram Iancu, documente, Bucureşti, 1974, Editura ştiinţifică,  p. 123, pp. 45-46.

[9] Augustin Mureșan, op. cit., p. 427.

[10] Gelu Neamțu, ”Noi și maghiarii”. Câteva aspecte importante privind Revoluția românilor de la 1848-1849 din Transilvania, intenționat ignorate până acum, ediție îngrijită de Ela Cosma și Vasile Lechințan, Editura Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2017, p. 124 (în continuare vom cita Gelu Neamțu, ”Noi și maghiarii”…).

[11] Andrei Caciora, Contribuţii privind organizarea Prefecturii „Auraria Gemina”, în Ziridava, XIII, 1981, pp.155-159;

[12] Ibidem, p. 156.

[13] Despre viața și activitatea acestui tribun, a se vedea Radu Păiușan, Ioan Bălaș – viceprefectul prefecturii ”Auraria Gemina” în timpul revoluției românilor transilvăneni din 1848-1849, în Acta Musei Napocensis, 108, 1982, pp. 105-119.

[14] Andrei Caciora, op. cit., p. 157.

[15] I. Ranca – V. Niţu, op. cit., p. 165.

[16] Ibidem, p. 177.

[17] Gelu Neamțu, ”Noi și maghiarii”…, pp. 126-127.

[18] George Barițiu, Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. II, Sibiu, 1890, p. 352.

[19] Această informație nu este exactă deoarece aflăm de la Gheorghe Bichicean că în ziua de 12 octombrie Avram Iancu, aflându-se la Cricău, scrie preotului tribun Nicolae Fodor să-i trimită praf pentru tunurile sale, Gheorghe Bichicean, Contribuţii privind tunurile în oastea lui Avram Iancu, în Restituiri, anul. II, nr.2, Deva, 1994, pp. 61-73. Afirmația lui Gheorghe Bichicean este susținută de Scrisoarea lui Avram Iancu către preotul Nicolae Fodor, document publicat de Silviu Dragomir în Studii și documente privitoare la revoluția românilor din Transilvania în anii 1848-1849, vol. II, Tipografia ”Cartea românească din Cluj”, Sibiu, 1944, pp. 187-188.

[20] I. Ranca – V. Niţu, op. cit., p. 162.

[21] Radu Păiușan, op. cit., p. 111.

[22] În opinia lui Gelu Neamțu, s-a comis un adevărat genocid împotriva românilor, Gelu Neamţu, Revoluţia românilor din Transilvania. 1848-1849, Cluj-Napoca, 1996, p. 12, p. 90, p. 92, p. 102.

[23] Ibidem, p. 112.

[24] Valentin Borda, Viorica Dutca, Traian Rus, Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu-Mureș, 1997, p. 59.

[25] Radu Păiușan, op. cit., p. 113.

[26] Tot în cadrul acestei bătălii se face cunoscut și Nicolae Vlăduțiu, fost prefect al Legiunii de Câmpie, legiune ce cuprindea 92 de sate, Nicolae Dumbrăvescu, Din ”memorialistica măruntă” a revoluției de la 1848-1849 din Transilvania. Însemnări despre prefectul Legiunii Câmpiei, Nicolae Vlăduțiu, în Sargetia, Acta Musei Devensis (S.N.), VIII, 2017, pp. 261-285.

[27] A participat la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania, iar după cea de a treia adunare de la Blaj din septembrie 1848 a fost numit tribun al Legiunii Auraria Gemina. Din această postură a luat parte la mai multe lupte cu insurgenţii maghiari, unde s-a făcut de cele mai multe ori remarcat prin curajul şi vitejia sa. Astfel, pe la începutul anului 1849 tribunul Vasile Fodor a preluat conducerea trupelor de lăncieri staţionate la Ponorul-Râmeţ. Deci, din această nouă postură, tribunul Vasile Fodor, în luna martie a anului 1848, cu trupa sa de lăncieri de la Ponorul-Remetei, a obţinut mai multe victorii împotriva trupelor maghiare care încercau să pătrundă spre interiorul Munţilor Apuseni, Gelu Neamţu, op. cit., p. 63.

[28] Valentin Borda, Viorica Dutca, Traian Rus, op. cit., pp. 62-63. În 11 martie 1849 Avram Iancu îi scrie lui Nicolae Corcheș: ”Cu cea mai mare grabă strânge landșturmul mâine dimineață la Câmpeni luând treizeci de pușcași și 100 de lăncieri harnici (…) Această poruncă așa să ți-o pui la inimă, cât ziua și noaptea să nu dormi și oamenii să capete pâine de unde este coaptă-iar în Câmpeni cu cea mai mare grabă să se macine cucuruz și să se coacă.”,  Silviu Dragomir, Studii și documente privitoare la revoluția românilor din Transilvania în anii 1848-1849, vol. II, Tipografia ”Cartea românească din Cluj”, Sibiu, 1944, p. 239.

[29] Valentin Borda, Viorica Dutca, Traian Rus, op. cit., p. 63.

[30] Nicolae Bocşan, Rudolf Gräf, Revoluţia de la 1848 în Munţii Apuseni. Memorialistică, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2003, p. 187.

[31] Ibidem, p. 183.

[32] Ibidem, p. 182.

[33] Gelu Neamțu, op. cit., pp. 99-101.

[34] Ștefan Pascu, Avram Iancu, în Revista de Istorie, tom 25, nr. 4, 1972, pp. 661-679.

17 oct. 2024

Operațiunea „Extracția CEO-ului”: Afacerea Ghosn

de | postat în: Media | 0

Introducere

 

Evadarea lui Carlos Ghosn din Japonia în decembrie 2019 reprezintă una dintre cele mai îndrăznețe operațiuni de exfiltrare orchestrate privat din memoria recentă. Din perspectiva unui ofițer superior de informații, acest eveniment nu este doar o știre senzațională, ci un studiu de caz privind privatizarea tacticilor odinioară exclusiv apanajul agențiilor de informații statale. Complexitatea și precizia acestei operațiuni ridică întrebări profunde despre natura schimbătoare a securității globale și a operațiunilor clandestine în secolul XXI.

 

Context

 

Carlos Ghosn, fostul CEO al Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, a fost arestat în Japonia în noiembrie 2018 sub acuzații de conduită financiară necorespunzătoare. Cariera sa strălucitoare, care l-a văzut salvând Nissan de la faliment și creând una dintre cele mai puternice alianțe din industria auto, a luat o întorsătură dramatică odată cu această arestare. Ulterior, arestul la domiciliu și procesul iminent au pus bazele unei operațiuni care avea să atragă expertiza foștilor membri ai personalului militar și de informații din mai multe națiuni.

 

Contextul legal și cultural al Japoniei a jucat un rol crucial în motivarea evadării lui Ghosn. Sistemul judiciar japonez, cunoscut pentru rata sa de condamnare de 99% și practica controversată de „justiție a ostaticilor” (unde suspecții pot fi reținuți pentru perioade lungi fără acuzații formale), a fost perceput de Ghosn ca fiind profund injust. Mai mult, statutul său de străin de succes într-o cultură corporativă japoneză tradițională a creat tensiuni care, potrivit lui Ghosn, au contribuit la căderea sa.

 

Actori principali

 

  1. Michael Taylor: Fost membru al Forțelor Speciale ale Armatei SUA, cu o istorie de operațiuni de extracție cu risc ridicat. Experiența sa în medii ostile și capacitatea de a planifica operațiuni complexe l-au făcut un candidat ideal pentru a conduce această misiune fără precedent.

 

  1. George-Antoine Zayek: Fost membru al miliției libaneze și asociat al lui Taylor. Cunoștințele sale despre Orientul Mijlociu și conexiunile locale s-au dovedit inestimabile în faza finală a operațiunii.

 

  1. Mike Douglas: Fost membru al forțelor speciale britanice, presupus implicat în planificare. Expertiza sa în logistică și planificare strategică a adăugat un alt nivel de sofisticare operațiunii.

 

  1. Firma de securitate olandeză: A oferit, conform rapoartelor, asistență la sol în Turcia, demonstrând natura cu adevărat internațională a acestei operațiuni.

 

Acești indivizi, în special Taylor și Zayek, reprezintă o tendință în creștere a foștilor operativi care își valorifică abilitățile specializate în sectorul privat. Implicarea lor subliniază liniile din ce în ce mai estompate dintre capacitățile serviciilor de informații statale și operațiunile de securitate private. Această tendință ridică întrebări serioase despre controlul informațiilor sensibile și potențialul de utilizare abuzivă a tacticilor de nivel înalt în scopuri private.

 

Planificarea operațiunii

 

Informațiile culese sugerează că planul de extracție a fost formulat pe parcursul mai multor luni. Echipa a efectuat, probabil, o supraveghere extensivă a reședinței lui Ghosn, a detaliilor de securitate și a potențialelor rute de exfiltrare. Abordarea lor a oglindit tacticile clasice ale agențiilor de informații:

 

  1. Evaluarea activului: Evaluarea stării fizice și psihologice a lui Ghosn. Aceasta a implicat probabil supravegherea de la distanță și, posibil, contacte limitate prin intermediari pentru a determina capacitatea lui Ghosn de a rezista rigurilor fizice și mentale ale evadării.

 

  1. Analiza rutei: Identificarea căilor optime de evadare și a metodelor de transport. Aceasta a necesitat o cunoaștere aprofundată a geografiei locale, a modelelor de trafic și a procedurilor de securitate din mai multe locații cheie, inclusiv aeroporturi internaționale.

 

  1. Contra-supraveghere: Dezvoltarea strategiilor de evitare a autorităților japoneze. Aceasta a implicat probabil utilizarea de tehnologii avansate pentru a detecta și contracara supravegherea electronică, precum și tehnici de evaziune fizică.

 

  1. Coordonarea logisticii: Aranjarea planului complex de transport în mai multe etape. Aceasta a necesitat sincronizarea precisă a mai multor elemente mobile, inclusiv vehicule terestre, avioane private și personal de sprijin în mai multe țări.

 

  1. Pregătirea documentației: Asigurarea documentelor de călătorie necesare și posibil crearea unor documente false pentru a facilita trecerile de frontieră.

 

  1. Finanțare: Stabilirea canalelor securizate pentru finanțarea operațiunii, evitând detectarea de către autoritățile financiare.

 

  1. Planificarea contingenței: Dezvoltarea de planuri de rezervă pentru diverse scenarii, inclusiv detectarea timpurie sau complicații în timpul tranzitului.

 

Extracția

 

Operațiunea s-a desfășurat cu o precizie care vorbește despre nivelul ridicat de pregătire și experiență al echipei:

 

  1. Extracția inițială: Ghosn a fost scos clandestin din reședința sa într-o cutie mare pentru echipamente audio, probabil aleasă pentru dimensiunea sa și plauzibilitatea prezenței sale, având în vedere statutul de profil înalt al lui Ghosn. Această etapă a necesitat o sincronizare precisă pentru a evita detecția de către paza de securitate și vecinii vigilenți.

 

  1. Transportul terestru: Echipa l-a ghidat pe Ghosn prin Tokyo până la Aeroportul Internațional Kansai din Osaka, demonstrând o cunoaștere intimă a geografiei locale și a modelelor de trafic. Această etapă a implicat probabil mai multe schimbări de vehicule și posibil utilizarea de tehnici avansate de evaziune pentru a detecta și evita orice urmărire.

 

  1. Infiltrarea în aeroport: Exploatând o breșă de securitate, ei au ocolit procesele tipice de screening pentru avioanele private, o tactică ce amintește de operațiunile de exfiltrare ale CIA. Aceasta a necesitat cunoștințe detaliate despre procedurile de securitate ale aeroportului și posibil complicitatea personalului de la sol.

 

  1. Extracția aeriană: Utilizarea aeronavelor private, mai întâi către Istanbul și apoi către Beirut, evidențiază susținerea financiară substanțială a operațiunii și anvergura sa internațională. Această etapă a implicat coordonarea cu controlorii de trafic aerian, piloți și personal de la sol în mai multe țări.

 

  1. Desfășurarea casei sigure: Sosirea lui Ghosn în Liban și statutul protejat ulterior indică acorduri politice prearanjate, o caracteristică a operațiunilor de informații de nivel înalt. Aceasta sugerează implicarea unor actori de stat sau cel puțin cunoștința tacită a unor oficiali guvernamentali libanezi.

 

Analiza tacticilor

 

Succesul operațiunii a depins de mai mulți factori asociați în mod tipic cu activitățile sponsorizate de stat:

 

  1. Informații umane (HUMINT): Informațiile din interior despre măsurile de securitate ale lui Ghosn și practicile de aplicare a legii japoneze au fost cruciale. Aceasta a implicat probabil cultivarea de surse în cadrul sistemului de justiție japonez și posibil în cadrul echipei de securitate personală a lui Ghosn.

 

  1. Informații despre semnale (SIGINT): Echipa a folosit probabil tehnici avansate de contra-supraveghere pentru a evita monitorizarea electronică. Aceasta ar fi putut include utilizarea de dispozitive de bruiaj, comunicații criptate și protocoale stricte de securitate operațională (OPSEC) pentru a evita interceptarea.

 

  1. Operațiuni psihologice: Gestionarea stării de spirit a lui Ghosn pe parcursul extracției cu stres ridicat ar fi fost critică pentru menținerea securității operaționale. Aceasta a necesitat probabil o pregătire psihologică extensivă a lui Ghosn și poate utilizarea de tehnici de gestionare a stresului în timpul operațiunii.

 

  1. Logistică: Coordonarea fără probleme în mai multe țări indică un nivel de planificare tipic văzut în operațiunile guvernamentale de informații. Aceasta a implicat gestionarea unei rețele complexe de active, sincronizarea mișcărilor între mai multe fusuri orare și menținerea comunicațiilor securizate pe parcursul întregii operațiuni.

 

  1. Tehnologie avansată: Utilizarea de echipamente specializate pentru a facilita evadarea, posibil incluzând dispozitive de navigație avansate, sisteme de comunicații securizate și echipamente de contra-supraveghere.

 

  1. Manipularea media: Controlul narativului post-evadare, inclusiv gestionarea atentă a aparițiilor publice ale lui Ghosn și diseminarea informațiilor către presă.

 

Implicații

 

  1. Capabilități ale sectorului privat: Această operațiune demonstrează că entitățile private pot acum executa operațiuni odinioară exclusive agențiilor de informații statale. Aceasta ridică întrebări despre reglementarea și supravegherea unor astfel de capabilități în sectorul privat.

 

  1. Lacune de securitate internațională: Succesul extracției expune vulnerabilități în cooperarea internațională pentru aplicarea legii și în protocoalele de securitate aeroportuară. Aceasta ar putea duce la o revizuire și înăsprire a procedurilor de securitate la nivel global, în special în ceea ce privește aviația privată.

 

  1. Repercusiuni diplomatice: Implicarea foștilor operativi americani și britanici în extragerea unui fugar de profil înalt către Liban a tensionat relațiile diplomatice între aceste națiuni și Japonia. Aceasta ar putea duce la o scrutare sporită a activităților foștilor personal militar și de informații și posibil la noi reglementări privind angajamentele lor post-serviciu.

 

  1. Preocupări ale comunității de informații: Disponibilitatea foștilor operativi de a se angaja în astfel de activități ridică întrebări despre păstrarea abilităților și cunoștințelor sensibile post-serviciu. Aceasta ar putea duce la programe mai robuste de debriefing și monitorizare pentru personalul care părăsește agențiile de informații.

 

  1. Implicații legale: Cazul ridică întrebări complexe despre jurisdicție și responsabilitate în operațiunile transnaționale de acest tip. Ar putea duce la noi acorduri internaționale sau la revizuirea tratatelor existente privind extrădarea și urmărirea penală a infracțiunilor transfrontaliere.

 

  1. Impactul asupra practicilor corporative: Evadarea lui Ghosn și narativul său ulterior despre nedreptățile corporative ar putea influența practicile de guvernanță corporativă, în special în companiile multinaționale care operează în culturi diverse.

 

  1. Inovație în securitate: Succesul operațiunii ar putea stimula inovația în tehnologiile și protocoalele de securitate, pe măsură ce autoritățile caută să prevină incidente similare în viitor.

 

 

Extracția lui Ghosn reprezintă un moment de cotitură în evoluția operațiunilor private de informații. Aceasta demonstrează modul în care abilitățile și tacticile dezvoltate pentru informațiile de stat pot fi implementate eficient în sectorul privat, provocând noțiunile tradiționale de monopol de stat asupra unor astfel de capabilități.

 

Pe măsură ce liniile dintre operațiunile de informații publice și private continuă să se estompeze, noi, în comunitatea de informații, trebuie să ne reevaluăm abordările privind securitatea informațiilor, retenția personalului și cooperarea internațională. Afacerea Ghosn servește ca un reamintitor puternic că în lumea modernă, agențiile de informații ale statului nu mai dețin monopolul asupra capabilităților sofisticate de exfiltrare.

 

Acest eveniment va duce probabil la o reevaluare a protocoalelor de securitate în Japonia și dincolo, precum și la intensificarea scrutinului asupra activităților post-serviciu ale foștilor operativi de informații. Pe măsură ce înaintăm, comunitatea de informații trebuie să se adapteze la o lume în care tacticile și expertiza noastră sunt din ce în ce mai accesibile actorilor privați cu resurse și motivație suficiente.

 

În cele din urmă, cazul Ghosn subliniază necesitatea unei cooperări sporite între agențiile de aplicare a legii la nivel internațional și poate cataliza dezvoltarea de noi cadre legale pentru a aborda complexitățile operațiunilor clandestine în era globalizării. Pe măsură ce liniile dintre securitatea națională, afacerile internaționale și justiția penală continuă să se estompeze, va fi esențial să se dezvolte abordări nuanțate care să echilibreze preocupările de securitate cu drepturile individuale și suveranitatea națională.

 

© 2024 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

15 oct. 2024

Protecția informațiilor clasificate în conflictele armate

de | postat în: Arhiva, Numărul 4, Știința informațiilor, Volumul 3 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFRusu, Ligia (2024), Protecția informațiilor clasificate în conflictele armate, Intelligence Info, 3:4, 122-133, https://www.intelligenceinfo.org/protectia-informatiilor-clasificate-in-conflictele-armate/

 

Protection of Classified Information in armed conflict

Abstract

The protection of classified information is regulated by the general legislation on the protection of classified information, by the common legislation incident to the field of NATO classified information, but also by certain regulations of an internal nature, taking into account the specifics of the actions and operative missions of the forces and structures, the possibilities and realities on the spot or in the area of operations, taking into account the speed of combat actions and, last but not least, the dynamics of the evolution of the operative situation.

Keywords: protection, information, classified information, armed conflicts, NATO, Romania, war

Rezumat

Protecția informațiilor clasificate este reglementată de legislația generală în materie de protecție a informațiilor clasificate, de legislația comună incidentă în domeniul informațiilor clasificate NATO, dar și de anumite reglementări cu caracter intern, avându-se în vedere specificul acțiunilor și misiunilor operative ale forțelor și structurilor, posibilitățile și realitățile de la fața locului sau din zona de operații, ținându-se cont de rapiditatea acțiunilor de luptă și, nu în ultimul rând, de dinamica evoluției situației operative.

Cuvinte cheie: protecție, informații, informații clasificate, conflicte armate, NATO, România, război

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 122-133
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/protectia-informatiilor-clasificate-in-conflictele-armate/
© 2024 Ligia RUSU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Protecția informațiilor clasificate în conflictele armate

Ligia RUSU[1]

ligiarusu46@gmail.com

[1] Universitatea Romȃno-Americană, Departamentul de Formare Continuă și Învățământ cu Frecvență Redusă

 

Introducere

Istoria, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, a demonstrat rolul deosebit pe care îl are păstrarea secretului, a informațiilor sensibile de orice natură, militare, economice, politice, diplomatice, strategice, în existența și evoluția unui stat, și mai cu seamă, pe timpul desfășurării unui conflict militar de orice natură, implicații, dimensiune și durată, conflict vital chiar pentru existența acelui stat.

Protecția informațiilor clasificate este reglementată de legislația generală în materie de protecție a informațiilor clasificate, de legislația comună incidentă în domeniul informațiilor clasificate NATO, dar și de anumite reglementări cu caracter intern, avându-se în vedere specificul acțiunilor și misiunilor operative ale forțelor și structurilor, posibilitățile și realitățile de la fața locului sau din zona de operații, ținându-se cont de rapiditatea acțiunilor de luptă și, nu în ultimul rând, de dinamica evoluției situației operative.

Cadrul general național în materie este dat, în principal, de două acte normative cu caracter general și care acoperă în cea mai mare măsură toate mecanismele de protecție a acest genuri de informații sensibile, dar cu aplicabilitate, doar la nivel național. Ne referim aici la Legea nr. 182 din 2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G.R. nr. 585 din 2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. De asemenea, există un spectru foarte larg de alte acte normative care reglementează sau clarifică alte numeroase aspecte în materie ce emană de la alte instituții ale statului.

În aceeași notă, la nivelul structurilor de tip organizație politico-militară, sunt elaborate o serie de reglementări de diferite tipuri, obligatorii pentru toate statele membre și care sunt aplicate pe timpul activităților și misiunilor desfășurate în comun. Cadrul în care se accesează și se utilează este mult mai restrictiv, deoarece, în cazul producerii unor evenimente negative, a unor abateri de la aceste reguli, și prejudiciile ar afecta pe toți membri, chiar cu consecințe greu de evaluat, chiar catastrofale.

Definirea termenilor

Informația poate fi definită ca un ansamblu de date care descriu parțial sau total o anumită entitate (obiect, substanță, fenomen, proces, concept, idee) exprimată prin întindere, importanță și valoare[1].

În conformitate cu art. 15 pct. b, din legea mai sus menționată, informația clasificată reprezintă informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvălurii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate.

Informațiile clasificate sunt împărțite în două clase: informații secrete de stat (cu trei niveluri: strict secrete de importanță deosebită, strict secrete și secrete) și informații secrete de serviciu.

Protecția informațiilor clasificate are în vedere următoatele categorii de protecție: juridică (reglementări legale), prin măsuri procedurale (reglementări și măsuri interne), fizică (măsuri de control fizic și tehnic) și protecția personalului (verificări).

De asemenea, conflictul armat (conflictul militar, confruntarea armată sau războiul) este definit ca fiind confruntarea între două sau mai multe state, folosind forța armată, care urmărește rezolvarea unor neînțelegeri sau diferende de interese, atunci când reglementarea pașnică nu a reușit să le rezolve[2].

Conflictul internațional este definit ca fiind o neînțelegere între state, ciocnire între interesele lor în privința unor probleme care poate genera recurgerea la întrebuințarea forței armate[3].

Prezenta lucrare are drept scop scoaterea în evidență a unei situații particulare, extrem de complexă și sensibilă, dar și cu un grad foarte ridicat de aplicare în situațiile conflictuale existente sau potențiale la un moment dat, de protecție prin toate mijloacele existente a tuturor categoriilor de informații clasificate, vulnerabile  sau sensibile, vehiculate prin toate căile de comunicații, la care au acces decidenții de la toate nivelurile.

Aplicarea legislației în materia protecției informațiilor clasificate în cazul unui conflict. Limitări în gestionarea eficientă a acestor tipuri de informații

Într-un conflict armat, trebuie găsit un echilibru perfect între eliminarea rigidității excesive în materie de protecție a informațiilor clasificare prezentă într-o situație normală, în viața de zi de zi, a unei birocrații excesive în materie de evidență a acestora, și într-o asigurare cât mai pertinentă și eficace a protecției acestor informații.

Ca o caracteristică principală este și faptul că toate comunicările făcute, indiferent de mod și tip, prezintă un grad de clasificare foarte înalt, însă trebuie realizate avându-se în vedere că în funcție de împrejurări, la informații vor avea acces un număr relativ mai mare de persoane.

Trebuie avută în vedere și situația diferită în care se desfășoară un conflict, la nivel național, unde se aplică legislația internă și cu asigurarea unei protecții realizate la acest nivel, sau cel desfășurat de către o coaliție, în care prevalează aplicarea unei protecții elaborate la un alt nivel și cu caracter obligatoriu pentru toate națiunile coaliției implicate în conflict. Art. 6 al. 3 din Legea nr. 182 din 2002, precizează că normele NATO prevalează asupra normelor interne.

Particularitățile unui conflict desfășurat în timp și spațiu nedefinit fac ca accesul la informațiile clasificate să poată fi făcut de persoane care nu au acces la astfel de informații, pentru care accesul nu poate fi solicitat și acordat într-un tip util, iar acest lucru poate fi ”contraproductiv”.

Prezintă anumite particularități generate în primul rând de o mare mobilitate a trupelor și eșaloanelor de tot felul. O altă caracteristică a informațiilor vehiculate în spațiul desfășurării operațiilor este dată de faptul că toate ordinele și dispozițiile, rapoartele și analizele, trebuie date într-un timp foarte scurt, iar forma scrisă este evitată tocmai pentru limitarea timpilor avuți la dispoziție pentru luarea deciziilor. Mijloacele tehnice avute la dispoziție pentru prelucrarea formei scrise sunt greoaie și inoportune.

Partea scrisă, documentele de orice fel, se vor regăsi într-o cantitate mai mică, tocmai pentru evitarea diseminării de orice natură, pierdere, sustragere, distrugere, limitându-se la strictul necesar. Forma letrică a acestor documente se va regăsi doar în echipamentele prin care se gestionează și se transmit/recepționează.

De asemenea, cu cât volumul de informații clasificate care circulă la un moment dat cu atât crește și pericolul ca ele să nu fie îndeajuns de bine protejate, iar riscurile și vulnerabilitățile să fie pe măsură. La această concură presiunea timpului, rapiditatea transmiterii/recepționării datelor fiind un factor esențial pe timpul desfășurării unui conflict.

Este interesant ce caracter vor avea aceste ordine, dispoziții, rapoarte care vor trebui să ajungă până sau de la un terminal aflat pe cea mai de jos treaptă ierarhică și la care operatorul sau operatorii trebuie să aibă acees nelimitat. Cu siguranță, în cadrul unui conflict, aceste considerente trebuie reevaluate, pentru un acces neîngrădit, prin soluții adecvate, raționale, reale și în concordanță cu cerințele câmpului de lucru modern, din ce în ce mai tehnologizat.

În acest sens, circulația informațiilor clasificate prezente în ordine și rapoarte, trebuie făcută prin mijloace tehnice securizate din punct de vedere informativ, prin aplicarea unor soluții informatice și cripotologice adecvate și impenetrabile.

Într-un conflict, majoritatea regulilor privind protecția informațiilor clasificate care țin de protecția personalului, protecția fizică, protecția juridică și prin mijloace procedurale, nu mai pot fi aplicate, ele trebuind fi reanalizate și reevaluate în concordanță cu realitățile din acel moment. Acest lucru se va face într-o continuă dinamică, fiind nevoie de un personal rezistent la stres cu o gândire extrem de flexibilă și adaptabilă în orice condiții. Având în vedere toate aceste stări de lucruri, și atribuțiile ORNISS și structurilor de securitate trebuie reevaluate și adaptate la situațiile potențial conflictuale.

Particularități ale protecției informațiilor clasificate în spațiul cibernetic și electromagnetic

Într-un conflict armat, pentru realizarea unei operaționalizări eficiente, este necesar ca toată acțiunea de comandă, de conducere, de control, să se realizeze într-un mod eficient, rapid, coerent și corect, cu un mare grad de protecție, prin intermediul mijloacelor de comunicații. În fapt, mijloacele de comunicații sunt calea cea mai rapidă și eficientă de vehiculare a informațiilor, în condițiile în care rapiditatea și cunoașterea la timp și reală a situației, sunt componentele cele mai importante în ducerea acțiunilor de luptă într-un conflict. De rapiditatea prin care aceste informații esențiale ajunse la factorii de conducere de la orice nivel ierarhic, depinde soarta unor acțiuni, a unor bătălii sau chiar a conflictului.

Informațiile transmise se referă la cele două dimensiuni: executarea unor acțiuni, manevre și lovituri împotriva adversarului (acțiuni ofensive), dar și luarea unor măsuri de apărare și protejare împotriva adversarului (acțiunile defensive), cu aceeași însemnătate, în funcție de situația reală din teren.

Mijloacele prin care sunt vehiculate informațiile într-un conflict, în general, și pe câmpul de luptă, în particular, pot fi de mai multe tipuri: echipamente informatice, iar informațiile vehiculate prin acestea să fie protejate prin algoritmi de criptare, în conformitate cu Standardele INFOSEC/COMPUSEC, sau prin mijloace radio de diferite tipuri și caracteristici, iar securitatea informațiilor vehiculate trebuie realizată în conformitate cu Standardele INFOSEC/COMSEC (TRANSEC-securitatea transmisiilor, și EMSEC-securitatea emisiilor), prin codificarea sau cifrarea comunicărilor.

Componenta de război cibernetic are un rol tot mai important în desfășurarea unui conflict, într-o dimensiune din ce în ce mai mult la îndemâna multor state.

Este imperios necesar ca, mai ales pe timpul unui conflict, sistemele de comunicații (puncte de comandă, sisteme de transmisiuni și comunicații de orice natură, inclusiv mobile, componentele informatice, etc) să fie foarte bine protejate, atât prin mijloace fizice, mascare (camuflare), dispersare, cât și prin mijloace tehnice (componenta TEMPEST, mijloace de contraacțiune radio, bruiaj împotriva sistemelor de lovire ale adversarului, etc.) Scoaterea din funcțiune a sistemului de comunicații poate avea consecințe ireversibile pe un câmp de luptă.

Neluarea măsurilor corespunzătoare de protecție a comunicațiilor poate duce la penetrarea extrem de facilă a acestora de către potențialul inamic, cu consecințe imprevizibile și iremediabile pentru o parte într-un conflict. Este preferată distrugerea totală a echipamentelor prin care se vehiculează astfel de informații clasificate, pentru a cădea în mâna adversarului, care ar putea avea acces, chiar și pentru puțin timp, dar vital uneori, la o gamă largă de date și informații.

Folosirea mijloacelor de comunicații individuale ale combatanților și accesul la platformele media și de socializare.

O problemă nu lipsită de importanță este reprezentată de sistemele de comunicații individuale aflate asupra efectivelor (telefoane mobile, în principal). Pe de-o parte, într-o societate aflată într-o continuă dezvoltare, tot mai tehnologizată și computerizată, bazată de un sistem de comunicare și pe o social media din ce în ce mai prezentă în viața fiecăruia, aceste mijloace sunt văzute ca ceva indispensabil în păstrarea legăturii între cel aflat implicat în mod direct într-un conflict și familie.

Pe de altă parte, aceste mijloace prezintă numeroase vulnerabilități, din cauza unor utilizări excesive, imprudente sau chiar inconștiente din partea personalului. Există pericolul să fie făcute convorbiri sau chiar transmiterea de imagini care să pericliteze poziția unor unități sau dispozitive ale forțelor proprii, a tehnicii de luptă și chiar determinarea extrem de exactă a poziției din care se fac astfel de transmisii.

Și mai gravă este posibilitatea transmiterii unor ordine, rapoarte, dispoziții sau chiar a altor documente prin astfel de mijloace, având în vederea că toate aplicațiile folosite sunt într-un fel sau altul monitorizate.

În fapt, istoria este plină de astfel de situații în care anumite operațiuni sau chiar conflicte au fost dejucate sau câștigate prin scurgeri de informații, pentrarea unor siteme de comunicații sau cu ajutorul criptanalizei.

O situație care trebuie avută în atenție pe viitor, este dată de dezvoltarea și folosirea pe o scară foarte largă a inteligenței artificiale. În mediul civil de zi cu zi, acțiunea dezinformatoare și folosire inadecvată crează mari probleme, în lipsa unei reglementări adecvate. Rolul distructiv pe care aceasta o poate avea într-un conflict, mai cu seamă, poate avea consecințe neprevăzute, catastrofale.

Conflictele în desfășurare și protecția informațiilor clasificate. Studiu de caz Rusia-Ucraina. Considerente personale

Pentru a înțelege importanța protecției informațiilor clasificate, a protecției informative și contrainformative ale unor acțiuni militare sau operațiuni, am luat ca exemplu ultimul conflict de natură convențională în desfășurare.

În fapt, putem spune că el excede tipului de conflict convențional în adevăratul sens al cuvântului, acesta îmbrăcând forme din cele mai variate, din care multe de natură asimetrică. Alături de acțiunile militare propriu-zise de ordin tactic și operativ, se pot regăsi și alte tipuri de operațiuni: război informațional, informatic, acțiuni teroriste și de dezinformare, operațiuni psihologice, cu implicarea mai mult sau mai puțin voalată și a altor subiecți de drept internațional, de tipul organizațiilor sau statelor.

Se poate spune că în noile realități la scară mondială, avându-se în vedere evoluția tot mai diversificată a noilor tipuri de conflicte, nu se va mai putea vorbi de un conflict convențional ci, mai degrabă, de un conflict complex, tehnologizat, desfășurat nu numai în spațiul terestru, aerian și maritim, ci și în cel cibernetic și spațial.

Conflictul Rusia-Ucraina

Început la 24 februarie 2022, ca o operațiune militară specială, conform declarațiilor autorităților ruse făcute de la cel mai înalt nivel, pe fondul unor dispute politice, geostrategice și teritoriale, acest conflict are, indiferent de denumire, toate caracteristicile unui conflict militar convențional, în general, dar se pot recunoaște cu ușurință și caracteristicile unui conflict asimetric, dus în spațiul informațional, cibernetic, psihologic, cu implicații la nivelul dreptului penal internațional, al unor acțiuni de natură asimetrică, teroristă.

În fapt, începuturile acestui conflict dintre cele două state se regăsesc în istorie, mai pregnant în unele perioade, culminând cu anul 2014 când, Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, având drept justificare faptul că acest teritoriu a fost transferat de la Rusia la Ucraina în anul 1954, cele două părți făcând parte, în acea perioadă din aceeași structură statală – U.R.S.S. Preluarea Crimeii s-a realizat printr-o operațiune realizată de unități speciale în deplină conspirativitate.

În operațiunea declanșată începând cu anul 2022, cu folosirea unui număr mare de militari și a unor mijloace tehnice numeroase, partea rusă a reușit ocuparea provinciilor estice Donețk și Luhansk și a două teritorii din sud, Zaporoje și Herson. Operațiunea, pe lângă acțiunile militare propriu-zise, are și numeroase elemente de război informațional, război informatic și electronic, toate într-un angrenaj extrem de complex[4].

Harta cu regiunile controlate de Ucraina înainte de război și anexate ilegal de către Rusia

Harta cu regiunile controlate de Ucraina înainte de război și anexate ilegal de către Rusia. (Sursa foto PA GRAPHIC)

Pe parcursul celor doi ani de conflict s-au putut constata două abordări diferite ale problemei gstionării informațiilor din partea celor două tabere în conflict:

-partea rusă a fost destul de circumspectă, rigidă chiar, în a oferi informații, guvernată de o binecunoscută secretomanie, reușind să păstreze confidențialitatea acțiunilor militare, pe principiul ”tace și face”, limitându-se doar la un strict necesar, iar acele informații au foarte bine protejate informativ,

-partea ucraineană, a prezentat în spațiul public, inclusiv în cel virtual, numeroase date și informații referitoare la mersul operațiunilor.

Discuțiile și analizele despre conflict au fost extrem de prezente în media internațională, iar toate aceste surse deschise au fost extrem de ”atrăgătoare” pentru analiștii militari ruși care au extras multe date folositoare în scop propriu.

Este necesară o protejare adecvată a acestor tipuri de informații, mai ales care să fie asociate unor părți din teritoriu sau din care să se deducă potențialul uman și tehnic avut la dispoziție, și care, coroborat cu alte informații obținute prin mijloace de cercetare și supraveghere electronică, radio sau chiar spațiale, să creeze o imagine de ansamblu veridică asupra situației forțelor proprii.

Cea mai eficientă măsură de protecție a informațiilor clasificate pe timpul desfășurării unor conflicte, cum ar fi cele dintre Rusia și Ucraina, sau, mai recente, cele din zona Orientului Mijlociu, ar fi limitarea pe cât posibil a informațiilor vehiculate prin orice mijloc de comunicații, iar ca o măsură specială o mai bună protejare a acestora prin totalitatea mijloacelor tehnice/tehnologice avute la dispoziție (criptografie/codificare), iar informațiile prezentate în spațiul public să fie cât mai limitate și chiar să aibă un caracter de dezinformare. Așa cum se spune, dictatura secretului ar trebui să devină un fenomen social[5].

Criptografia oferă la momentul actual cele mai avansate soluții în domeniu, prin folosirea ultimelor cercetări bazate pe înalta tehnologie, a principiilor teoriei haosului sau legilor fizicii cuantice.

Concluzii

Într-un spațiu de conflict multidimensional, extrem de variat și eterogen din punct de vedere al factorilor implicați, a resurselor folosite, protecția informațiilor clasificate prezintă o adevărată provocare.

Dinamica apariției și dezvoltării unor noi tipuri de conflicte, de la cele clasice aflate în plină desfășurare până la cele asimetrice, de la războiul informațional și cel psihologic, la conflictele din spațiul cibernetic și din cel extraatmosferic, impun găsirea, pe viitor, a unor noi măsuri de protecție a informațiilor clasificare, de prevenire a scurgerii acestora, sau de o diseminare dirijată, mai ales cu un caracter de dezinformare.

Din toate conflictele desfășurate în istorie, convenționale sau asimetrice, de orice tip și avergură, se poate trage o concluzie principală: cu cât informațiile circulă mai puțin cu atât există un risc mai mic de diseminare, de penetrare din partea părților aflate în conflict. De asemenea, mijloacele de protecție a acestora trebuie foarte bine puse la punct prin mijloace din cele mai diverse, de la cele mai arhaice, poate, până la cele mai evoluate din punct de vedere tehnologic.

Pe viitor, este strict necesar să se acorde o importanță deosebită, mijloacelor de protecție a informațiilor clasificate, mai ales pe durata desfășurării conflictelor. De asemenea, găsirea unor mijloace de protecție diversificate, conforme cu realitățile actuale și cu cele viitoare.

De lege ferenda, ar trebui o analiză mai obiectivă, bazată pe realități, pentru realizarea unui pachet de documente legislative care să reglementeze problematica protecția informațiilor clasificate pe timpul desfășurării unor conflicte, indiferent de natura și dimensiunea lor.

Cu siguranță, tehnologizarea extrem de rapidă nu aduce o rezolvare reală și eficientă a protecției informațiilor clasificate în situații de risc extrem pe durata desfășurării unui conflict, prin oferirea de soluții tehnice și aplicații informatice și criptografice, pentru că, tot tehnologizarea, poate ajunge și la descoperirea unor altfel de mijloace de natură tehnică care să vulnerabilizeze mijloacele de protecție.

În aceste condiții, este destul de dificil de a găsi un răspuns imediat, coerent și care să prezinte o protecție extrem de eficientă, a tuturor datelor și informațiilor care circulă indiferent prin ce mijloc, pe timpul desfășurării unui conflic, indiferent de natura lui.

Poate, cea mai eficientă măsură, este chiar limitarea cât se poate de mult, a traficului de date și informații atât prin mijloacele convenționale cât și prin cele tehnice. Ca o măsură specială, este imperios necesar ca tot traficul de date și informații să fie extrem de bine protejat prin măsuri de codificare și criptografie adecvate și impenetrabile, folosind cele mai moderne soluții din domeniu.

Bibliografie

Legislație

  • Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate
  • H.G.R. nr. 353 din 15 aprilie 2002 privind aprobarea Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în România.
  • H.G.R. nr. 585 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România
  • H.G.R. nr. 781 din 25 iulie 2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu

Lucrări cu caracter general și special

  • Serviciul Român de Informații, Protecția informațiilor clasificate-Ghid practic
  • Serviciul Român de Informații, Ghid de bune practici privind securitatea cibernetică
  • Haralambie Grigorescu, Dicționar Enciclopedic Militar, Literele C-D, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1997.
  • Vasile Măieran, Dan Dulciu, O istorie a criptologiei românești, RAO International Publishing Company, București, 2010
  • Dr. Tiberiu Tănase, Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale, în Revista Intelligence Info, vol. 2, nr. 2, iunie 2023.

Presă și Resurse Internet

  • Colecția Revistei Infosfera – Revistă de Studii de Securitate și Informații pentru Apărare (disponibilă la adresa www.mapn.ro/publicatii_militare/arhiva_infosfera)
  • www.gov.ro
  • www.stiripesurse.ro
  • www.g4media.ro

Note

[1] Dr. Tiberiu Tănase, Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale, în Revista Intelligence Info, vol. 2, nr. 2, iunie 2023.

[2] Col. prof. univ. dr. Haralambie Grigorescu, Dicționar Enciclopedic Militar, Literele C-D, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 1997, p. 141.

[3] Ibidem.

[4] Simion-Călin Gheorghiță, Războiul electronic în conflictul ruso-ucrainean, în Infosfera, nr. 2 din 2023.

[5] Vasile Măieran, Dan Dulciu, O istorie a criptologiei românești, RAO International Publishing Company, București, 2010, p. 266

 

1 … 45 46 47 48 49 50 51 … 94