Golea, Daniela Georgiana; Cozma, Lucian Ștefan (2024), Globalizarea, un fenomen arhicunoscut dar insuficient explicat (partea 1), Intelligence Info, 3:4, 68-81, https://www.intelligenceinfo.org/globalizarea-un-fenomen-arhicunoscut-dar-insuficient-explicat-partea-1/

 

Globalization, a Well-known but Insufficiently Explained Phenomenon (Part 1)

Abstract

Over the last two decades, the following have increasingly new phenomena on a global scale have increasingly made their presence felt and new characters on the international scene, most often different characters from the classical ones: States. Non-state actors on the international stage correspond in one way or another to the globalization phenomenon and often represent its spearhead. These actors include multinational organizations, transnational corporations, non-governmental organizations involved in security-related actions regional or global security, organizations claiming to be non-profit organizations acting global level with significant political and economic effects, organizations whose activities go far beyond human rights organizations their statutory scope, organized crime structures of a cross-border and multinational organized crime structures, organizations targeting terrorism in international environment, etc. They all operate in an international environment constantly changing international environment, the dynamics of which offer only limited scope for limited possibilities for predictability in the medium and long term. It is increasingly argued that such non-state actors are the product of globalization, but what is globalization? Where and how did this far-reaching phenomenon emerge?

Keywords: globalization, digital era, offshore, political sciences, IT&C

Rezumat

În ultimele două decenii și-au făcut tot mai mult simțită prezența noi fenomene petrecute la scară globală, acestora corespunzându-le noi personaje în scena internațională, cel mai adesea personaje diferite față de cele clasice: statele. Actorii non-statali ai scenei internaționale corespund într-un fel sau altul fenomenului globalizării și reprezintă de multe ori vârful de lance al acestuia. Printre acești actori se numără: organizațiile multinaționale, societățile comerciale transnaționale, organizațiile non-guvernamentale implicate în acțiuni cu vocație de securitate regională sau globală, organizații pretinse a fi non-profit care acționează la nivel global producând importante efecte politice și economice, organizațiile destinate apărării drepturilor omului și ale căror activități depășesc cu mult domeniul asumat prin statut, structurile de crimă organizată de tip transfrontalier și multinațional, organizațiile destinate terorismului în mediul internațional etc. Toate acestea acționează într-un mediu internațional aflat într-o continuă schimbare și a cărui dinamică nu oferă decât posibilități restrânse de predictibilitate a viitorului mediu și lung. Se afirmă tot mai des că astfel de actori non-statali sunt produsul globalizării; dar ce este oare globalizarea? De unde și cum a apărut acest fenomen cu o întindere atât de mare?

Cuvinte cheie: globalizare, era digitală, offshore, științe politice, TI&C

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 68-81
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/globalizarea-un-fenomen-arhicunoscut-dar-insuficient-explicat-partea-1/
© 2024 Daniela Georgiana GOLEA, Lucian Ștefan COZMA. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Globalizarea, un fenomen arhicunoscut dar insuficient explicat (partea 1)

Daniela Georgiana GOLEA[1], Lucian Ștefan COZMA[2]

kolerdaniela@gmail.com, lucian.stefan@yahoo.fr

[1] Doctorand în Securitate/Științe politice (Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria)

[2] Doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)

 

Introducere

Activitatea de cercetare realizată de autorii lucrării de față caută în mod general să identifice posibile soluții de securitate care se află în afara cadrului conceptual clasic (potrivit căruia, securitatea ar reprezenta înainte de toate o problemă militară) și anume, în sferele economică și politico-socială sau combinații ale lor. Pentru aceasta, va trebui mai întâi să parcurgem teoria generală privind Globalizarea, acest proces care interesează în mare măsură securitatea și având drept caracteristici de bază:

– legătura directă cu tranziția către lumea informațională (aspect care de asemenea produce mutații profunde în domeniul securității) căci globalizarea s-a realizat în etapa sa incipientă prin dezvoltarea tehnologiei informaționale și a telecomunicațiilor; rezultatele acestei analize urmează să fie utilizate în încercarea de a identifica și propune căile optime de urmat în continuare din perspectiva securității;

– existența unei componente economice a globalizării, aceasta din urmă având impactul cel mai clar asupra mediului de securitate intern și internațional; existența acestei componente se leagă (prin similitudine) de componenta economică a securității naționale, potrivit viziunii Școlii de la Copenhaga, pe care de asemenea, o vom lua în discuție.

Așadar, un prim aspect adus atenției este acela al conceptului de globalizare, așa cum acesta este văzut din perspectiva securității. Vom urmări în mod expres acele elemente specifice globalizării, care au sau pot avea în anumite condiții o influență hotărâtoare asupra domeniului securității la nivel național și internațional.

Conceptul de globalizare sub semnul întrebării

Conceptul de globalizare nu a fost precis definit până în momentul de față, și aceasta nu pentru că problema ar fi atât de neclară, ci mai ales din cauza numeroaselor controverse legate de acest fenomen (sau proces) care afectează la ora actuală întreaga planetă și care ridică mari semne de întrebare referitoare la originea sa, caracterul său natural sau antropic, maniera în care s-ar mai fi manifestat și în alte etape ale istoriei omenirii, modalitatea în care va influența viitorul etc.

Prima mare întrebare a fost dacă globalizarea este proces ori fenomen? Referitor la acest aspect, din consultarea documentelor oficiale nu putem decât să observăm că un „fenomen”^[1] constituie acea manifestare exterioară (prin urmare, vizibilă, constatabilă empiric) a esenței unui proces sau a unui lucru etc., și care este perceptibilă și accesibilă omului. Mai are totodată și înțelesul mult mai general de proces, transformare etc. petrecută în natură sau în societate.

Interesant este faptul că Dicționarul Explicativ al Limbii Române face legătură directă între termenii de fenomen și proces. Astfel, un „proces”^[2] constituie o succesiune de stări, etape, stadii prin care trec, în desfășurarea lor temporală, în schimbarea lor, diverse obiecte, fenomene etc. Prin urmare, procesul constituie o evoluție, o dezvoltare, o desfășurare, o acțiune care presupune desfășurarea unei succesiuni de fenomene, de același fel sau diferite între ele. Potrivit concepției actuale asupra globalizării, având în vedere faptul că globalizarea se petrece în mai multe feluri și are mai multe componente (economică, politică, de securitate, culturală etc.) am putea afirma (în abaza definițiilor oficiale date de Academia Română) faptul că globalizarea poate fi interpretată ca proces dar și ca fenomen, iar aceasta înseamnă că vorbim despre un ansamblu sistemic format din fenomene diferite dar acționând ca un tot unitar sau conducând aproximativ la același rezultat final.

Astfel, ținând cont de definițiile menționate mai înainte ar însemna că globalizării îi putem deopotrivă atribui denumirea de fenomen și de proces. În acest din urmă caz, ar trebui să avem de-a face cu o structură sistemică de fenomene. Potrivit definiției oficiale (DEX) un „sistem”^[3] constituie acel ansamblu de elemente (dar la fel de bine, principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un tot organizat, ansamblu care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit. În sensul cel mai general, sistemul reprezintă totalitatea relațiilor pe baza cărora este alcătuit un ansamblu de elemente interdependente dar și o metodă de lucru, un mod de organizare a unui proces, a unei operații etc. În situația în care sistemul constituie un ansamblu de elemente legate între ele, trebui să observăm diversele feluri de legături: cum ar fi conexiunea, interdependența sau corelația. Astfel, prin „conexiune”^[4] se înțelege acea legătură între două sau mai multe obiecte sau fenomene, sub formă de relație, raport etc.  Totodată, termenul „interdependență”^[5] se referă la o legătură și condiționare reciprocă între niște obiecte, fenomene, procese etc.

Mai departe, o „corelație”^[6] este oficial definită ca relație de reciprocitate sau legătură reciprocă între două sau mai multe lucruri sau fenomene; o relație în care unul dintre termeni nici nu ar putea exista fără celălalt. În sens mai general, corelația este o legătură de dependență reciprocă, relație a două fenomene sau procese între variațiile cărora există o anumită legătură. În ceea ce privește interacțiunea dintre fenomene sau lucruri, termenul „influență”^[7] este definitc ca acea acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor.

Am început analiza noastră cu o scurtă prezentare terminologică, în situația în care din opiniile diverse create pe marginea globalizării, aceasta a fost apreciată ca proces sau ca fenomen distinct, singular, fiind uneori remarcate diverse interacțiuni ale globalizării (cu domenii precum relațiile internaționale, cultura și civilizația, relațiile politice interne și internaționale, economiile naționale și desfășurarea comerțului etc) în baza cărora s-au elaborat ipoteze privind unele legături ce au fost denumite fie corelații, fie influențe, fie interdependențe. Mai mult, pentru că globalizarea are mai multe componente care formează un tot unitar, aceesteia i s-a atribuit cel mai adesea o structură sistemică, știut fiind faptul că între componentele unui sistem există, prin definiție, relații de interdependență, dar posibil și corelații și influență.

Globalizarea ca fenomen socio-uman

Revenim, așadar, la întrebarea noastră: este oare globalizarea un proces sau un fenomen? Din analiza autorilor și ținând cont de definițiile oficiale ale termenilor proces și fenomen, s-ar putea spune că în funcție de context și maniera de abordare a problemei, globalizarea poate fi denumită la fel de bine proces sau fenomen. Respectiv, atunci când abordarea este una generală, unificatoare asupra tuturor componentelor globalizării și fără a lua în calcul evoluția sa de-a lungul unor etape istorice, putem folosi termenul de fenomen. De altfel, în cea mai mare parte a sa, lucrarea de față interpretează globalizarea ca fenomen și-o denumește ca atare. Dacă însă abordarea ar fi fost una istoriografică, urmărind evoluția în istorie a fenomenului globalizării și a manierei în care a fost privit sau teoretizat de-a lungul epocilor, atunci, firește că globalizarea ar trebui interpretată ca proces și denumită astfel…

Fără îndoială, Globalizarea este unul din fenomenele cele mai analizate în societatea actuală. Despre însemnătatea şi efectele globalizării se vorbeşte în toate mediile, cel social, militar, politic, mass-media etc. În acest fel, Globalizarea transformă planeta la nivel interacţional, integrarea fiind cuvântul-cheie pentru definirea sa. Integrarea aceasta îi privește în primul rând pe oameni, și prin ei, sunt implicate națiunile și statele din care fac parte aceștia. Primele manifestări ale globalizării sunt, deci, la nivel socio-uman, apărute îndeosebi pe fondul creşterii dramatice a populaţiei. În sine, acesta constituie un alt fenomen căruia i se pot atribui atât valenţe pozitive, cât şi negative. S-a putut constata faptul că populaţia planetei a atins cifra de 1 miliard încă din anul 1804, iar apoi a avansat rapid, atingând în anul 2000 cifra de 6 miliarde.

Impactul exploziei demografice asupra economiei, a asigurării alimentelor de bază şi a securității mediului reprezintă din această cauză o problemă stringentă și de mare actualitate. Problema creșterii demografice devine tot mai legată de globalizare^[8], odată cu realizarea pieței globale de liber schimb și capacitatea aproape nelimitată a oamenilor de a se deplasa pe mari distanțe, acoperind o mare parte din suprafața planetei^[9]. Există la ora actuală două mari categorii de analiști care fundamentează aceste aspecte din unghiuri total diferite şi anume: neo-malthusienii şi optimiştii creşterii. Primul grup, cel al neo-malthusienilor^[10] (numele şi orientarea doctrinară provin de la Thomas Malthus, cel care a scris „Eseu asupra principiului populaţiei”^[11]) este de părere că societatea globală întreține o activitate ce reduce treptat, dar progresiv resursele naturale ale globului, reducând posibilitatea omenirii de a suplinii nevoile crescânde ale expansiunii demografice curente și viitoare^[12]. Această tendință ridică mari probleme de securitate, mai ales în ceea ce privește securitatea individuală și cea a mediului. În antiteză cu teoria îngrijorătoare a neomalthusienilor,  cea propusă de celălalt spectru de analiști (ai creşterii optimiste^[13]) se axează pe o viziune globală complet diferită. Statisticile arată că media de viaţă la nivel global s-a dublat în secolul XX-lea, fiind în momentul de față de 64 de ani, în condițiile în care mortalitatea infantilă s-a redus de la aproape 200 de copii/1000 de naşteri în 1950, la puțin peste 50 în anul 2000.

Cu alte cuvinte, creşterea accelerată a populaţiei este fundamentată în principal de reducerea mortalităţii (datorate avansului tehnologic medical și a îmbunătățirii condițiilor de viață) şi nu de creşterea ratei natalităţii.

Societatea modernă este mult mai preocupată de cât și cum se hrănește, de cât și cum produce şi își permite să consume mai mult decât în trecut. Suprapopularea este o nuanțare greșit înţeleasă, în susținerea teoriei optimiştilor creşterii^[14]. Aspectele ce se răsfrâng în mod repetat asupra noţiunii de suprapopulare -cum ar fi comasarea accentuată a populaţiei în metropole- sunt de fapt probleme cauzate de schimbarea modului de viață de la cel rural, la cel urban și nu neapărat de suprapopulare per se.

Datorită acestei consecinţe, dar şi a multor altora, secolul XXI va fi recunoscut pentru eternitate (susținea reputatul jurnalist american Thomas L. Friedman^[15],^[16]), nu prin conflagrații militare, mișcări sociale sau politice, ce au marcat cursul istoriei până în prezent, ci prin intrarea societății umane într-un nou segment de evoluție la nivel global, și anume prin omogenizarea societății.

Or, acesta ar fi tocmai unul din aspectele implicate de Globalizare. Astfel, conform lui Friedman, cele două efecte, pe de o parte cel al globalizării, iar pe de alta cel al digitalizării (tranziției către societatea informațională), omogenizează cunoştinţele şi resursele peste graniţe politice şi diversități culturale, iar informația devine cunoscută în timp real peste tot pe glob și indiferent de mediul geopolitic în care ajunge să fie transmisă. Din secunda în care informația a apărut în timp real pretutindeni, am devenit martorii nașterii unei noi etape în evoluția societății umane, o societate globală ce ajunge să fie tributară propriei creații: o societate digitală, automatizată, dar ușor rece și distantă. Cu toate acestea, Friedman prevede o creștere semnificativă a productivității la nivel global, cu precădere pentru entitățile și indivizii ce vor putea asimila rapid noile instrumente tehnologice.

Reținem din teoria lui Friedman faptul că Globalizarea ar constitui în definitiv un fenomen de dezvoltare, deci de evoluție a societății omenești, nicidecum o involuție sau un proces degenerativ. De asemenea, Friedman susține și faptul că această dezvoltare se face în special prin intermediul IT, iar efectele cele mai importante ale fenomenului se resimt în domeniul economic. Prin urmare, cei care sunt capabil să se alinieze acestui trend al dezvoltării tehnologiei, vor fi capabili să reprezinte ceva pe piața economică globalizată, și astfel, vor acoperi cu succes o mare parte a problemelor de securitate națională.

Globalizarea ca fenomen conex tranziției către Era Digitală

Lucrurile au continuat să evolueze în sensul accelerării procesului de omogenizare și digitalizare globală. Informaticieni de prestigiu, asemenea lui Vint Cerf^[17] şi Bob Kahn^[18]  au inventat la un moment dat Internetul, imensa rețea de comunicație globală care la ora actuală joacă un rol atât de important chiar și în viața cotidiană. Ulterior, Tim Berners-Lee^[19] a dezvoltat așa-numitul „World Wide Web”^[20] (un interesant concept de stocare și accesare a informațiilor ce permite vizualizarea acestora de oriunde de pe glob prin intermediul Internetului). Față de această situație, Thomas Friedman susține că World Wide Web a constituit fundamentul de bază ce a revoluționat internetul, creându-i acestuia din urmă mijloacele prin care să se transforme într-un sistem ușor accesibil, din orice colț al lumii și facil oricui, nu doar celor specializați în informatică.

Astfel, în decursul unui ciclu de cinci ani, numărul celor ce au adoptat și accesat Internetul a crescut de la 600 000 la 40 000 000 de persoane.

Aspectele invocate de Friedman au fost confirmate sau contestate de alți autori la fel de prestigioși. Astfel, Brzeziński^[21] a susținut în general afirmațiile lui Friedman, având în plus față de acesta din urmă, și greutatea unui om politic foarte versat, cu o îndelungată experiență în materie de afaceri externe și politică internațională. Brzeziński a căutat astfel să prezinte globalizarea ca pe un fenomen cu impact benefic atât în mediul internațional cât și la nivelul statelor-națiune tradiționale, subliniind faptul că tendința este aceea a integrării întregii activități economice la nivelul unei piețe libere globale, fapt care ar aduce necesitatea de a integra statele lumii în cadrul unui mecanism permanent de interacțiune pe toate planurile, cu efecte inerente și în domeniul securității. De altfel, Brzeziński a ridicat în mod expres și problema globalizării securității, văzând în SUA un actor capabil să joace un rol esențial în cadrul acestui proces de globalizare a securității, într-un mediu internațional multipolar.

Pe de altă parte, reputatul Joseph Stiglitz^[22], deși nu este ca atare orientat împotriva fenomenului globalizării a căutat permanent să critice pe un ton vehement optimismul afișat de Friedman referitor la piața liberă mondială, pe care Stiglitz a considerat-o mai curând negativă, el observând totodată și faptul că globalizarea implică diverse efecte negative^[23]. În cadrul acestei dispute între personaje atât de prestigioase nimeni nu a reușit până în momentul de față să stabilească o teorie prin care să lămurească toate problemele legate de globalizare.

Unii autori^[24] au încercat astfel să facă un compendiu al argumentelor pro și contra globalizare, în scopul de a prezenta publicului o imagine relativ imparțială asupra globalizării, mai ales din perspectiva securității.

Viziunea noastră nu este în mod neapărat una constituită pro sau contra, ci una realistă și pragmatică: autorii constată existența acestui fenomen de proporții planetare și totodată, constată interacțiunile (prin studiul efectelor pozitive și negative) pe care le are asupra securității. În fața acestor constatări empirice dezbaterile pro și contra devin aproape inutile, căci ne confruntăm cu o problemă reală, nu cu una teoretică, ideologică.

Potrivit altor autori consacrați (a se vedea în acest sens, autorii citați în continuare), globalizarea ar fi capabilă să deschidă posibilități deosebite mai ales în domeniul economic. Foarte important de observat este și faptul că instrumentele tehnologice care sunt la ora actuală utilizate în globalizarea economică, pot fi utilizate și ca instrumente în realizarea sau menținerea securității. Este vorba de instrumentele globaliste care pot fi considerate ca instrumente de soft-power în relațiile internaționale. Prin utilizarea (în contextul globalizării) acestor instrumente soft-power se pot realiza efecte mari în domeniul securității. Un susținător al acestui curent de opinie ar fi și reputatul Joseph Nye^[25], autor al unor interesante lucrări din această perspectivă^[26]. Autorii lucrării de față consideră că instrumentele soft-power ar putea reprezenta un element important în cadrul mediului de securitate al viitorului apropiat.

De altfel, întregul construct logic și argumentația lucrării, se construiește în jurul anumitor maniere de întrebuințare a instrumentelor de tip soft-power, în care noile mijloace tehnologice (specifice pieței digitale) vor avea un rol important. Această piață digitală continuă să crească exponențial chiar și în momentul de față deoarece o gamă din ce în ce mai largă de informații din toate domeniile vieții sociale, profesionale, tehnologice cât și din alte multe domenii devin accesibile prin digitalizare. Prin comerțul electronic se deschide o piață infinită a posibilităților^[27]. Tocmai această observație îi face pe autori să considere faptul că investițiile în domeniul IT&C constituie investiții STRATEGICE și asta nu doar din punct de vedere economic, ci și din perspectiva securității naționale.

Desigur, un rol deosebit în tot acest proces de digitalizare globală l-au avut companii precum Microsoft, Google, Facebook, LinkedIn și mulți alții asemenea lor. Când  şi-au  făcut  apariţia căile de transmisie standardizate şi protocoalele care au făcut legatura dintre  calculatoare  şi  aplicaţii software, atunci nu numai că enorm de mulţi oameni erau conectaţi direct, ci puteau să şi lucreze împreună, fără obstacole între ei, pe conţinutul digital al fiecăruia. Mai mult ca  niciodată,  se puteau  construi  coaliţii,  înfiinţa şi  pune  în  mişcare companii,  face comerţ cu mărfuri şi  vinde  servicii.

Acesta  este momentul genezei Pamântului plat, potrivit lui Friedman, şi s-a întâmplat după mijlocul anilor’90. Era cu adevărat o nouă Geneză. Această platformă a Pământului  plat, creat de cele trei forţe, a generat alţi şase factori de aplatizare identificaţi ca atare de  Friedman.  Mai întâi Open Sourcing-ul, care permite colaborarea on-line a unor oameni  răspândiţi pe  toate  meridianele globului, dar care muncesc împreună la un acelaşi proiect. Un alt aspect este Out Sourcing-ul manufacturii şi serviciilor, prin eficientizări ale costurilor de producție, acțiunea care a permis corporațiilor multinaționale să externalizeze o parte din procesele operaționale către alte societăți.

Această tehnologie a reușit să deschidă posibilitatea externalizării unor activități economice. Vom ține cont de observația respectivă în cadrul studiului de față, de altfel soluția urmărită de cercetarea noastră are ca obiectiv identificarea unor soluții privind securitatea și care să provină din apanajul mijloacelor economice specifice fenomenului globalizării. În acest sens, iată, tehnologia erei informaționale a deschis posibilitatea realizării acțiunilor de offshoring iar Offshore-ul^[28] a devenit în acest fel o soluție des aleasă pentru optimizări fiscale și datorită dezvoltarii tehnologiei informaționale. Alte companii au ales insourcing-ul, prestând servicii pe seama și în numele altor societăți (de exemplu, UPS asigură mentenanţa computerelor Toshiba). Pe această cale, schimbări semnificative au avut loc și în modus operandi al lanțului de aprovizionare al multor produse, devenite prin intermediul noilor metode mult mai ieftine.

Globalizarea ca produs al dezvoltării sau invers?

Războiul liderilor cercetării şi dezvoltării informaţionale este mai acerb decât oricând, sume uriașe fiind cheltuite în spionajul industrial și competitiv, în care informaticienii de geniu sunt monitorizați continuu şi totul se schimbă cu o rapiditate incredibilă. Acest aspect ar fi acela care leagă în modul cel mai direct evoluția spre societatea informațională de evoluțiile mediului de securitate, mai ales că mediul de confruntare actual capătă astfel caracteristici multidimensionale, din care dimensiunea informațională/informatică/cibernetică tinde să joace un rol tot mai important.

Aşadar, se poate considera că globalizarea este un efect al celor menţionate până acum, atât de factură naturală, prin dezvoltarea umană şi evoluţia tehnologică, dar şi de factură intenţionată prin prisma gândirii unor strategii (militare, sociale, virtuale) la nivel internaţional, toate acestea având un puternic impact la nivelul structurilor organizaţionale, fie că vorbim despre o comunitate, un stat, un continent sau simple instituţii. Impactul asupra securității devine așadar inerent. Odată cu globalizarea și dezvoltarea tehnologică însoțind acest fenomen, confruntarea dintre oameni acoperă tot mai multe dimensiuni: informațională, informatică, cibernetică, imagologică, mediatică, radioelectronică, psihologică etc.

Sub efectul globalizării, putem considera că interdependenţele statale devin tot mai mari, statul național (tradițional) pierzându-și într-o anumită măsură independența și suveranitatea^[29], cu toate că în mod paradoxal, globalizarea nu anulează totuși competiţia și lupta pentru hegemonie dintre state, ci dimpotrivă. În acest sens, noțiunea de securitate națională nu a devenit o noțiune desuetă, însă ea devine în mare măsură legată de interacțiunile statelor vecine, a statelor din structurile de alianță, a statelor membre din cadrul comunităților, cu alte cuvinte, a manifestărilor de voință dinăuntrul geopoliticii și securității regionale, respectiv globale. În acest fel, conceptul de securitate capătă o nouă valență, de această dată nemaifiind doar o problemă strict națională, ci una globală, de o manieră care interesează deopotrivă tot mai mulți actori ai scenei internaționale, prin interdepedențele pe care le generează fenomenul globalizării.

Desigur, globalizarea (în felul în care o înțelegem acum) nu s-a manifestat la fel în perioadele de dinainte de momentul istoric decembrie 1989, cu toate acestea fenomenul exista și se manifesta la nivel mondial, mai ales din perspectiva sa economică.

În același timp, globalizarea poate fi considerată ca treaptă superioară a dezvoltării în cadrul sistemului relațiilor internaţionale, în acest nivel superior statele nemaifiind singurii actori principali în scena sistemului internațional, fiind nevoite să împartă scena cu entități multi- și transnaţionale venite din zona corporatistă și a organizațiilor nonguvernamentale. Totodată, datorită dezvoltării tehnologice, societăţile sunt tot mai interconectate și interdependente. Astfel, securitatea națională devine în fapt o securitate comunitară, regională, iar aspectele naționale ale acestei securității comunitare devin excepții, devin manifestări subunitare ale unei politici regionale. Globalizarea^[30] a condus astăzi la apariția unei stări bivalente, pe de o parte a dus la atenuarea unor stări conflictuale existente de secole, și astfel, a dus la creșterea stabilității mediului de securitate, iar pe de alta a accentuat fenomene de destructurare a unor state, de apariție și proliferare a disensiunilor etnice și religioase, a corupției, și a traficului ilicit transfrontalier.

Globalizarea impune totodată o analiză mai atentă asupra protecţiei mediului^[31] și a implicațiilor acesteia asupra securității globale, respectiv asupra securității naționale. Analogia globalizare-mediu sugerează ideea că nu pot fi puse granițe climei planetare iar interdependențele din cadrul geosistemului nu pot fi câtuși de puțin condiționate sau limitate de frontierele dintre state; schimbările climaterice globale sunt cât se poate de îngrijorătoare și nici nu pot fi izolate teritorial sau rezolvate de un singur stat. Astfel, conform ultimelor studii^[32] și congrese în acest domeniu, cooperarea internațională este fundamental necesară pentru combaterea eficientă a schimbărilor climatice, însă transpunerea unei acțiuni pe deplin globale nu există încă.

Concluzii parțiale din acest prim articol

Din această scurtă expunere rezultă faptul că fenomenul globalizării văzut din perspectiva securității oferă concomitent o imagine pozitivă și negativă, globalizarea aducând deopotrivă efecte care întăresc sau prejudiciază securitatea. Această acțiune paradoxală a globalizării a făcut ca teoreticienii fenomenului globalizării (și am dat aici drept exemple opiniile formulate de autori consacrați, precum Joseph S. Nye, Joseph Stiglitz, Zbigniew Brzeziński, Thomas L. Friedman etc.) să aibă opinii diferite în ceea ce privește impactul benefic al globalizării asupra securității, deși toți au concluzionat că globalizarea ar reprezenta un fenomen inerent dezvoltării tehnologice și prin urmare, s-ar înscrie în cursul general de dezvoltare al societății umane.

În continuare, vom încerca să analizăm mai în detaliu imaginea interacțiunii dintre globalizare și securitate așa cum apare ea în cadrul punctului de vedere adoptat mai întâi de către politologi și ulterior de lumea politică. Astfel, vom face o expunere a manierei în care interacțiunea globalizare-securitate apare la nivelul guvernelor statelor contemporane iar acest demers va conduce la prezentarea viziunii proprii și a modalității în care ar putea fi aplicată în cadrul acestui demers științific.

-va urma-

Bibliografie selectivă

1. Academia Română, Micul Dicționar Academic, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010;
2. Filofteia Repez, Cornel Dinco, Gheorghe Deaconu, Securitate și insecuritate în era globalizării, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2011;
3. Ildiko Ioan, Florina Bran, Globalizarea și mediul, Editura Universitară, București, 2009;
4. Joseph S. Nye Jr., Soft Power: The Means to Success in World Politics, PublicAffairs, 2004;
5. Milton Ezrati, Thirty Tomorrows: The Next Three Decades of Globalization, Demographics, and How We Will Live, Thomas Dunne Books, New York, 2014;
6. Robert N. Stavins, From the science to the economics and politics of climate change: An introduction, Kennedy School of Government, Harvard University, Global – Emerging Leaders, 2016;
7. Ştefan Ciochinaru, Strategii şi sisteme politice contemporane, Editura Victor, București, 2004;
8. Thomas L. Friedman, The World Is Flat: A Brief History of the Twenty-first Century, Editura Picador/Farrar, Straus and Giroux, New York, 2007;
9. Zbigniew Brzeziński, Strategic Vision: America and the Crisis of Global Power, Basic Books, 2012.

Note

[1] Academia Română, Micul Dicționar Academic, Editura Univers Enciclopedic, București, 2010;

[2] Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2009;

[3] Cf. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998;

[4] Ibidem;

[5] Cf. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2009;

[6] Ibidem;

[7] Ibidem;

[8] Sumner J. LaCroix,  Andrew  Mason, Abe Shigeyuki, Population and Globalization, articol în „Southeast Asian Studies” vol.40, nr.3/decembrie 2002, lucrare ce poate fi consultată în format PDF și la pagina web http://www2.hawaii.edu/~amason/Research/LaCroix.Mason. Shigeyuki.SAS.pdf;

[9] Antonio Golini, Globalization, Demographic trends, and Human Mobility, consultat în format PDF la pagina web http://old.sis-statistica.org/files/pdf/atti/RSBa2004p61-80.pdf;

[10] Curentul de gândire neomalthusianist corespunde actualizării doctrinei propuse odinioară de către Thomas Malthus, având în vedere resursele vitale limitate ale planetei Terra. Potrivit lui Th. Malthus, în cazul unei creșteri demografice mult mai mari decât rata de creștere a producției alimentare și eventual, de regenerare a resurselor naturale de factură alimentară, va conduce în mod inerent la nevoia imperioasă de a introduce măsuri de limitare a natalității, în scopul evitării apariției unei mari crize alimentare la nivel planetar. Primele teze de tip neaomalthusianist au apărut către finele secolului XIX în Franța, unde autori precum Paul Robin (fondator în anul 1896 al „Ligue de la Régénération humaine”) sau Octave Mirbeau, Eugène și Jeanne Humbert (fondatori ai societății „Génération consciente”, interzisă în anul 1920), Madeleine Pelletier, Nelly Roussel și Berty Albrecht au răspândit ideile malthusiene, în general orientate împotriva doctrinei socialiste. Curentul de gândire neomalthusianist a susținut faptul că lumea burgheză de la sfârșitul de sec.XIX susține producția intensivă de carne de tun (soldați) pentru războaie, carne de muncă (proletari) pentru fabrici și carne de plăcere (prostituate) pentru localurile rău-famate. În acest fel, ei susțineau ideea controlului natalității prin mijloace contraceptive și avort;

^[11] Thomas R. Malthus (1766-1834) a fost un cleric și un teoretician economic englez, fondatorul teoriei care îi poartă numele. Conform teoriei lui Malthus, populația crește în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistență cresc în progresie aritmetică. Teoria sa este cunoscută sub numele de malthusianism; ca o consecință a acestei relații dintre populație și starea economică, Malthus considera astfel că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență, lucrarea sa de bază este Eseu asupra principiului populației publicată prima oară în anul 1798;

[12] Thomas Robert Malthus, An Essay on the Principle of Population, Classics, New York, 2007, pp.5-20;

[13] Cf. teoriei tranziției demografice creșterea populației este însoțită de acțiunea unui sumum de factori care conduce la scăderea populației astfel încât tendințele de creștere ori scădere ar trebui să fie în general compensate într-un sens sau altul, teoria fiind lansată în 1929 de Warren Thompson, susținută de Adolphe Landry în perioada anilor’40 și de Frank W. Notestein după cel de-al doilea război mondial; mai târziu au apărut și alți susținători precum John C. Caldwell, Bruce K Caldwell, Pat Caldwell, Peter F McDonald, Thomas Schindlmayr, Robert Woods etc;

[14] Milton Ezrati, Thirty Tomorrows: The Next Three Decades of Globalization, Demographics, and How We Will Live, Thomas Dunne Books, New York, 2014;

[15] Thomas Loren Friedman este un jurnalist iudeo-american, de trei ori laureat al Premiului Pulitzer, considerat ca autor al unor idei și teorii de factură centristă și progresistă. În momentul de față este unul dintre cei mai importanți editorialiști ai prestigiosului cotidian american New York Times, în cadrul căruia se ocupă în special de politica externă. Printre principalele subiecte abordate de Friedman se numără conflictul israeliano-palestinian, problemele generale ale lumii arabe, problemele de mediu și nu în ultimul rând globalizarea. Una din cele mai importante lucrări ale sale este reprezentată de cartea The World is Flat pe tema globalizării. În teoria sa, Friedman adoptă în general o postură pozitivă față de globalizare, pe care o consideră benefică pentru dezvoltarea pieții libere mondiale. Teoria lui Friedman a fost însă criticată vehement de autori precum Mark  Rupert, David Sirota, Glenn Greenwald, Walter Russell Mead, Matt Taibbi, Alexander Cockburn, Hamid Dabashi. O primă lucrare a lui Friedman despre globalizare a fost cea publicată în anul 1999, cu titlul The Lexus and the Olive Tree. Ulterior, în 2004 avea să publice și controversata lucrare The World Is Flat. Una din ideile de bază susținute de Firedman este aceea a nevoii de a se renunța la suveranitatea națională în schimbul obținerii prosperității economice, prin intermediul companiilorr multinaționale și a piețelor financiare globale;

^[16] Thomas L. Friedman, The World Is Flat: A Brief History of the Twenty-first Century, Editura Picador/Farrar, Straus and Giroux, New York, 2007;

^[17] Vinton Gray „Vint” Cerf (n. 1943), om de știință american, recunoscut, alături de Bob Kahn, ca părinte al Internetului;

^[18] Robert Elliot „Bob” Kahn (n. 1938), inginer și om de știința care, împreună cu Vinton G. Cerf, a inventat Transmission Control Protocol (TCP) și Internet Protocol (IP), inovații fundamentale care au stat la baza dezvoltării Internetului;

^[19] Sir Timothy John (Tim) Berners-Lee (n. 1955), programator englez, inventator al World Wide Web-ului. Este actualmente director al World Wide Web Consortium (W3C), organizația ce tuteleaza standardele Web-ului. Cunoscut ca și „TimBL”, a propus pentru prima dată în martie 1989 un sistem de management al informațiilor, care la scurt timp, cu ajutorul lui Robert Cailliau au implementat cu succes prima comunicare HTTP între un client și un server „via Internet”;

[20] World Wide Web reprezintă un mediu virtual în care se pot stoca dar și transmite pe aproape întreaga planetă felurite tipuri de documente și altfel de resurse web (de regulă, adrese de identificare a unor entități din mediul virtual) care sunt fiecare în mod corespunzător individualizate și identificate prin așa-numitele Uniform Resource Locators (sau URL), acestea fiind accesibile în cadrul rețelei Internet. Sistemul WWW a fost stabilit de omul de știință Tim Berners-Lee încă din anul 1989. Programul a fost realizat de Lee în anul 1990 și pus inițial doar la dispoziția institutului de cercetare CERN din Elveția. În vara anului 1991 acest program a început să fie comercializat și către publicul larg;

[21] Zbigniew Brzeziński, Strategic Vision: America and the Crisis of Global Power, Basic Books, 2012;

[22] Joseph Eugene Stiglitz (n.1943) este un iudeo-american, profesor la Columbia University, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2001. Este de asemena fostul vice-președinte al Băncii Mondiale (World Bank) și fost membru al Council of Economic Advisers din cadrul Instituției Prezidențiale SUA. Stiglitz este într-o anumită măsură un critic al globalizării, considerând că nu este de bun augur deschiderea globalistă către piața liberă mondială;

[23] Joseph E. Stiglitz, Globalization and Its Discontents, Norton, 2002;

[24] David Held, Anthony G. McGrew, Globalization/Anti-Globalization: Beyond the Great Divide, Polity Press, 2002;

[25] Joseph Samuel Nye Jr. (n.1937) este un politolog iudeo-american, autor al unor lucrări de referință. Co-fondator al teoriei neoliberalismului alături de Robert Keohane, prin lucrarea de referință publicată în 1977 sub titlul Power and Interdependence. Potrivit teoriei puse la punct alături de R. Keohane, a stabilit conceptul de interdependenței complexe, în special în domeniul economic. Tot Nye a lansat și conceptul de soft power, foarte important din perspectiva lucrării de față, soluția propusă de această lucrare făcând parte din categoria soft power;

[26] Joseph S. Nye Jr., Soft Power: The Means to Success in World Politics, PublicAffairs, 2004;

^[27] Ştefan Ciochinaru, Strategii şi sisteme politice contemporane, Editura Victor, București, 2004, pp.93-94;

[28] Ca înțeles general, termenul englez „offshoring” se referă la acțiunea de externalizare, adică mutare a unei activități în afara granițelor țării respective. În acest fel, o activitate offshore este dusă în teritorii străine, cu toate că originea companiei respective este în altă țară. Prin urmare, o companie offshore reprezintă o societate înregistrată oficial într-o anumită țară sau într-o zonă cu regim juridic/economic special, dar care în fapt nu desfășoară activități economice operaționale pe teritoriul respectiv, ci doar le înregistrează și acumulează capital în acel spațiu. În general în cadrul limbajului comercial, termenul englezesc „offshore” se traduce prin „extraterritorial” iar acțiunea de offshoring constituie românescul „externalizare”;

[29] Saskia Sassen, Losing Control? Sovereignty in the Age of Globalization, Columbia University Press, New York,1996, o variantă prescurtată a lucrării putând fi consultată pe internet la pagina web https://www.researchgate.net/profile/Saskia_Sassen/publication/30529999_Losing_Control_Sovereignty_in_an_Age_of_Globalization/links/54bb512c0cf29e0cb04bd91e/Losing-Control-Sovereignty-in-an-Age-of-Globalization.pdf;

^[30] Filofteia Repez, Cornel Dinco, Gheorghe Deaconu, Securitate și insecuritate în era globalizării, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2011, pp. 69-113;

^[31] Ildiko Ioan, Florina Bran, Globalizarea și mediul, Editura Universitară, București, 2009;

^[32] Robert N. Stavins, From the science to the economics and politics of climate change: An introduction, Kennedy School of Government, Harvard University, prelegere susținută în cadrul cursului de studii executive, Global – Emerging Leaders, 26.06-04.07.2016.