1 nov. 2024

Contextul global și implicațiile geopolitice în angajamentul Coreei de Nord în conflictul dintre Ucraina și Rusia

de | postat în: Media | 0

Raportul difuzat de radiodifuzorul de stat din Lituania (LRT), alături de informațiile furnizate de JoongAng Ilbo din Coreea de Sud, indică o schimbare semnificativă în angajamentul Coreei de Nord în conflictul dintre Ucraina și Rusia. Potrivit lui Jonas Ohman de la ONG-ul lituanian Blue Yellow, trupe nord-coreene au fost implicate într-o bătălie în regiunea Kursk din Rusia pe 25 ale unei luni nespecificate, majoritatea pierzându-și viața. Această implicare fără precedent subliniază complexitatea alianțelor Rusiei și utilizarea potențială a soldaților non-ruși în poziții de primă linie.

Implicarea directă a forțelor nord-coreene într-un conflict regional la o distanță atât de mare de peninsula coreeană reprezintă o schimbare semnificativă a politicii externe a Phenianului. În mod tradițional, Coreea de Nord a menținut o strategie de izolare, cu desfășurări limitate în afara granițelor sale. Cu toate acestea, potențiala alianță cu Rusia subliniază o ancorare mai profundă în strategiile geopolitice ale Kremlinului și o aliniere împotriva puterilor occidentale. Acest lucru adaugă o nouă dimensiune peisajului internațional, cu repercusiuni care ar putea depăși granițele Europei de Est.

 

Semnificația Rolului Blue Yellow și a Informațiilor din Prima Linie

 

Blue Yellow, care sprijină forțele ucrainene din 2014, pare să dețină o poziție unică, oferind atât ajutor, cât și informații decizionale factorilor de decizie din Ucraina. Accesul acesteia la informații de pe câmpul de luptă evidențiază o rețea de sprijin robustă și ridică întrebări despre rolul ONG-urilor în conflictele contemporane, în special ca surse de informații de primă linie. Cu forțele ucrainene raportând că s-au confruntat cu trupe nord-coreene, miza războiului prin intermediari se intensifică, evidențiind implicarea organizațiilor mici în operațiunile de informații și tactice.

Afirmația conform căreia Blue Yellow are acces nu doar la procesul decizional ucrainean, ci și la informații din prima linie, sugerează că ONG-ul operează cu o sofisticare și coordonare asociate de obicei structurilor oficiale de informații. Această integrare a rețelelor ONG-urilor în cadrele de informații militare poate crea un precedent pentru conflictele viitoare, unde actorii de stat și non-statali colaborează îndeaproape pe câmpul de luptă.

 

Identitatea și Semnificația Forțelor Buriate

 

Raportul menționează că un supraviețuitor nord-coreean deținea un act de identitate buriat. Buriații, un grup etnic mongolic indigen din Rusia, au experimentat istoric marginalizarea, unii alegând sau fiind constrânși să servească în armata rusă. Emiterea de acte de identitate buriate soldaților nord-coreeni permite un nivel de negare plauzibilă și adaugă o complexitate suplimentară în politica identitară a acestui conflict. Mascararea combatanților străini cu identități locale ar putea semnala o strategie mai amplă a Rusiei de a ascunde natura și diversitatea forțelor sale.

În plus, prezența soldaților nord-coreeni cu acte de identitate buriate ridică întrebări despre dinamica internă a Rusiei și tratamentul minorităților sale etnice. Este posibil ca utilizarea de identități buriate pentru trupele non-ruse să reflecte o încercare a Moscovei de a gestiona percepțiile interne, menținând oarecum detașate etniile majoritare de linia de foc prin desfășurarea de trupe etnic diverse sau străine.

 

Detalii Logistice și Implicațiile Aducerii de Întăriri

 

Raportul sugerează că Coreea de Nord ar putea crește sprijinul pentru Rusia, escaladând potențial la 88.000 de soldați. Logistic, se afirmă că patru baze sunt folosite pentru a transfera trupele nord-coreene în Ucraina prin transport maritim și aerian. Aceasta indică un mecanism coordonat de sprijin la scară largă, facilitat probabil de acorduri de nivel înalt între Phenian și Moscova. Fezabilitatea logistică a transportării a zeci de mii de trupe pe continente, în special dintr-un stat afectat de sancțiuni ca Coreea de Nord, reflectă nu doar influența Rusiei în Asia de Est, ci și capacitățile și resursele Coreei de Nord.

Având în vedere infrastructura limitată de transport militar a Coreei de Nord, orice întăriri la această scară ar necesita fie sprijin logistic rusesc, fie o schimbare semnificativă în prioritățile de cheltuieli de apărare ale Coreei de Nord. Această mișcare de trupe ar putea pune o presiune suplimentară asupra economiei nord-coreene, deja afectată de sancțiuni și limitări de resurse, sugerând fie o recompensă anticipată din partea Rusiei, fie o investiție strategică în consolidarea unei alianțe anti-occidentale.

 

Motivații Posibile și Obiective Strategice

 

Pentru Rusia, implicarea trupelor nord-coreene prezintă un avantaj dublu: suplimentarea efectivelor pe linia frontului și transmiterea unui mesaj de solidaritate împotriva aliaților occidentali. Conducerea autoritară a Coreei de Nord ar putea vedea participarea în conflict ca o modalitate de a consolida relațiile cu Rusia, obținând potențial ajutor militar sau alte resurse în schimb. Pentru Coreea de Nord, această desfășurare ar putea servi ca un teren de testare pentru tactici militare sau ca o oportunitate de a dobândi experiență de luptă pentru forțele sale.

Dintr-o perspectivă globală de securitate, această implicare reprezintă o escaladare care ar putea atrage și mai multe state în conflict. La nivel regional, pentru România, acest fenomen merită o atenție sporită. Proximitatea teritorială cu Ucraina și rolul său de membru NATO fac România un punct strategic atât pentru diseminarea informațiilor, cât și pentru mobilizarea resurselor. Implicarea trupelor non-europene într-un conflict atât de apropiat ridică riscuri privind securitatea granițelor și subliniază nevoia unei supravegheri intense din partea structurilor de informații militare românești.

Pentru comunitatea de informații și armată, mai ales în contextul românesc, acest tip de colaborare internațională neconvențională pune accent pe importanța creării unor scenarii de răspuns rapid. Creșterea capacității de anticipare a conflictelor, colaborarea cu aliați NATO și sprijinul structurilor de informații devin cruciale în contextul unor alianțe de acest fel între state autoritare. România, având o poziție strategică și interese clare în stabilitatea regională, trebuie să urmărească cu atenție evoluția acestui conflict și implicațiile sale pentru propriile structuri de securitate.

 

Posibile Consecințe

 

Implicarea trupelor nord-coreene în conflictul din Ucraina ar putea adânci falia globală dintre blocurile aliate și cele opozante, atrăgând noi jucători într-un război cu implicații globale. Această dezvoltare ar putea determina o recalibrare a strategiilor de politică externă în rândul puterilor occidentale, confruntate cu posibilitatea unei noi alianțe transcontinentale împotriva Occidentului.

Pe măsură ce forțele ucrainene continuă să reziste avansurilor rusești, eficiența acestor întăriri nord-coreene va fi probabil intens monitorizată. Dacă acestea reușesc să sprijine semnificativ Rusia, ar putea încuraja alianțe similare în conflictele viitoare; dacă nu, ar putea descuraja astfel de intervenții străine. Situația necesită o monitorizare atentă, deoarece orice escaladare sau schimbări tactice semnificative ar putea influența nu doar deznodământul conflictului din Ucraina, ci și stabilitatea relațiilor internaționale în anii următori.

 

© 2024 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

31 oct. 2024

Operațiuni cibernetice din Coreea de Nord: Relevanța pentru comunitatea globală – Informații și contextul României

de | postat în: Media | 0

Coreea de Nord este cunoscută pentru desfășurarea unor operațiuni cibernetice complexe, coordonate de actori sponsorizati de stat, vizând atât câștiguri financiare, cât și obținerea de informații strategice sau realizarea unor atacuri distructive. Aceste operațiuni au implicații majore pentru comunitatea globală de informații, dar și pentru România, în special pentru Armata Română, Direcția de Securitate Cibernetică și ecosistemul tehnologic.

Caracteristicile Cheie ale Operațiunilor Cibernetice din Coreea de Nord

Atacuri Motivate Financiar:

Furturile de Criptomonede: Coreea de Nord a vizat schimburile de criptomonede și portofelele digitale la nivel global pentru a evita sancțiunile internaționale. Grupul Lazarus este unul dintre cei mai cunoscuți actori cibernetici din Coreea de Nord, responsabil de numeroase furturi de criptomonede.

Atacuri asupra Sistemului Bancar SWIFT: Un exemplu notabil este furtul din Banca Centrală din Bangladesh, în 2016, când hackerii au încercat să fure aproape 1 miliard de dolari prin utilizarea rețelei bancare SWIFT. Au reușit să extragă 81 de milioane de dolari înainte ca atacul să fie detectat.

Spionaj și Colectarea de Informații:

Coreea de Nord utilizează unitățile sale cibernetice pentru activități de spionaj, vizând sectoare politice, militare și industriale. Grupuri precum APT37 (Reaper) și APT38 sunt implicate în numeroase operațiuni de acest tip, folosind tehnici de spear-phishing, atacuri de tip watering hole și exploatarea vulnerabilităților software.

Atacuri Distructive:

Atacul Sony Pictures (2014): Răspuns la lansarea filmului The Interview, care prezenta o tentativă de asasinare a liderului nord-coreean. Atacatorii au folosit un malware de tip wiper numit Destover pentru a șterge datele și a publica informații sensibile, provocând pagube financiare și de imagine.

Studiu de Caz și Exemple de Utilizare

Furtul din Banca Centrală din Bangladesh (2016):

Obiectiv: Câștig financiar.

Metodă: Atacatorii au compromis sistemele interne ale băncii și au manipulat rețeaua SWIFT pentru a trimite solicitări de transfer frauduloase.

Rezultat: S-au extras cu succes 81 de milioane de dolari. Tentativa de furt a fost oprită după ce o eroare de ortografie a trezit suspiciuni la Rezerva Federală din New York.

Concluzii Relevante:

Atacul demonstrează capacitățile sofisticate ale Coreei de Nord și cunoștințele profunde despre sistemele bancare.

Atacatorii au exploatat vulnerabilitățile din sistemele interne ale băncii și dependența de software învechit.

Atacul cu Ransomware WannaCry (2017):

Obiectiv: Disrupție și câștig financiar.

Metodă: Atacatorii au exploatat o vulnerabilitate (EternalBlue) în sistemul de operare Microsoft Windows pentru a răspândi ransomware-ul. WannaCry a criptat fișierele și a cerut plăți în Bitcoin pentru decriptare.

Rezultat: Peste 200.000 de sisteme din 150 de țări au fost afectate, cu perturbări majore în domeniul sănătății (NHS în Marea Britanie), logistică și servicii publice. Pagubele totale au fost estimate la miliarde de dolari.

Concluzii Relevante:

Coreea de Nord a demonstrat un interes crescut în utilizarea ransomware-ului pentru câștiguri financiare și strategice.

Atacul a evidențiat slăbiciunile sistemelor neactualizate sau neprotejate și importanța actualizărilor regulate și a protocoalelor de backup robuste.

Operațiunea GhostSecret (2018):

Obiectiv: Spionaj și colectare de informații.

Metodă: Campania a vizat mai multe industrii, inclusiv telecomunicații, sănătate, finanțe și energie. Actorii cibernetici nord-coreeni au folosit malware personalizat pentru a exfiltra date sensibile.

Rezultat: Operațiunea a demonstrat versatilitatea și gama de ținte vizate de actorii cibernetici nord-coreeni.

Concluzii Relevante:

Eforturile de spionaj ale Coreei de Nord se concentrează pe obținerea unei game variate de informații strategice și comerciale.

Operațiunea a implicat tehnici avansate de persistență și capacitatea atacatorilor de a rămâne nedetectați pe perioade extinse.

Implicări pentru Armata Română și Direcția de Securitate Cibernetică

Riscuri și Amenințări la adresa Infrastructurii Critice:

Operațiunile Coreei de Nord indică un risc major pentru infrastructurile critice din România, inclusiv cele militare, energetice și financiare. Utilizarea malware-ului avansat și a vulnerabilităților zero-day sugerează necesitatea unei monitorizări riguroase și a unei protecții cibernetice avansate.

Implicarea Sectorului Tehnologic:

Colaborarea dintre Armata Română, Direcția de Securitate Cibernetică și ecosistemul tehnologic românesc ar trebui să includă programe de inovare cibernetică și formare continuă. România poate învăța din lecțiile atacurilor WannaCry și ale furturilor bancare pentru a dezvolta soluții proactive și o infrastructură rezilientă.

Cooperare cu Partenerii Internaționali:

Relevanța acestor atacuri pentru comunitatea globală de informații indică necesitatea unor parteneriate internaționale consolidate în domeniul schimbului de informații și al asistenței tehnice. România poate beneficia de cooperarea cu statele membre NATO și cu structurile de securitate cibernetică ale UE pentru a dezvolta capacități robuste de apărare.

Recomandări de Atacare a Amenințărilor:

Segmentarea Rețelei: Izolarea infrastructurilor critice și a sistemelor sensibile pentru a limita mișcarea laterală.

Actualizări și Patching Regulat: Actualizarea la timp a tuturor sistemelor și software-urilor pentru a închide vulnerabilitățile.

Training pentru Angajați: Simulări regulate de phishing și sesiuni de training pentru a îmbunătăți igiena cibernetică.

 

© 2024 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

28 oct. 2024

Drone în războiul modern: lecții din Ucraina și implicațiile lor pentru apărarea și peisajul inovării din România

de | postat în: Media | 0

Documentul pe care se bazează analiza se intitulează „Drones in Modern Warfare: Lessons Learnt from the War in Ukraine”, autor fiind Dr. Oleksandra Molloy. Acesta este publicat ca Occasional Paper No. 29 de către Australian Army Research Centre, parte a Armatei Australiene, și reflectă contribuțiile Australiei și Ucrainei în cercetarea utilizării dronelor în războiul din Ucraina. Raportul este proprietatea Commonwealth of Australia, publicat în anul 2024.

Structura Documentului

Raportul este structurat în mai multe capitole și secțiuni care analizează diversele aspecte ale utilizării dronelor în conflictul din Ucraina. Iată câteva elemente relevante din structura sa:

  • Abstract: Rezumă scopul și relevanța cercetării privind utilizarea dronelor și impactul lor asupra tacticilor de război modern.
  • Introduction: Prezintă contextul și importanța dronelor în războiul din Ucraina, evidențiind faptul că acest conflict este primul în care dronele au fost utilizate la o scară atât de mare.
  • Methodology: Detaliază metoda de cercetare utilizată, inclusiv interviuri semi-structurate cu experți din Ucraina și Australia, precum și analiza calitativă a datelor.
  • Role of UAS in the War in Ukraine: Oferă o privire istorică asupra evoluției dronelor și detaliază clasificarea și utilizarea acestora în cadrul războiului din Ucraina.
  • Lessons from the Use of Drones in the War in Ukraine: Prezintă 12 lecții principale, cum ar fi schimbarea caracterului războiului, proliferarea dronelor mici, importanța contramăsurilor anti-dronă, și necesitatea inovației rapide și a pregătirii temeinice.

Exemple și Studii de Caz (Case Studies, Use Cases, Best Practices)

Documentul include numeroase exemple și studii de caz privind utilizarea dronelor în diverse operațiuni și domenii:

  1. Case Study: Magyar Birds – Acest exemplu descrie formarea și utilizarea unității Magyar Birds, un grup de soldați ucraineni care au utilizat drone DJI Mavic pentru a spiona pozițiile inamice și a ajusta focul artileriei. Unitatea a devenit prima echipă de UAV-uri separatistă din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, demonstrând cum dronele pot extinde capacitățile ofensive și de recunoaștere ale unor unități mici.
  2. Use Case: Dronele FPV în Atacuri Tactice – Un exemplu de utilizare a dronelor FPV (First-Person View) pentru atacuri țintite. Dronele de acest tip au fost echipate cu explozibili improvizați și folosite pentru a lovi vehicule blindate și poziții fixe. Studiul arată cum aceste drone pot fi controlate de operatori la distanță și cum pot provoca daune semnificative la costuri reduse.
  3. Best Practice: Inițiativa „Army of Drones” – Aceasta este o inițiativă a Ministerului Digitalizării din Ucraina în colaborare cu platforma de strângere de fonduri UNITED24. Inițiativa a facilitat parteneriatele cu companii private pentru producția rapidă de drone și dezvoltarea industriei interne de drone, crescând astfel capacitatea Ucrainei de a produce și repara UAV-uri la scară largă.
  4. Use Case: Dronele Navale (Uncrewed Surface Vehicles – USV) – O altă inovație remarcabilă este utilizarea dronelor navale de către Ucraina pentru a ataca forțele navale rusești în Marea Neagră. Aceste USV-uri încărcate cu explozivi au compensat lipsa unei flote navale funcționale, dovedindu-se eficiente în operațiuni maritime ofensive.
  5. Best Practice: Parteneriate Public-Private pentru Producția de UAV-uri – Documentul subliniază parteneriatul dintre guvernul ucrainean și companiile private, care a permis o extindere rapidă a producției de drone și optimizarea lanțurilor de aprovizionare. Într-un an, Ucraina a reușit să crească de la 7 la 200 numărul de producători de UAS.

Aceste elemente demonstrează cum dronelor li se atribuie un rol critic în războiul modern, fiind adaptate și integrate rapid în structurile militare și strategii, ilustrând în același timp oportunitățile și provocările legate de utilizarea acestora. Documentul oferă lecții importante care pot fi adaptate la nevoile României în domeniul apărării, al comunității de informații și al ecosistemului de startup-uri.

 

Constatările din Drone în Războiul Modern: Lecții Învățate din Războiul din Ucraina au o relevanță crucială pentru Armata Română, comunitatea de informații și ecosistemul startup-urilor din România.

 

Iată o analiză adaptată pentru fiecare dintre aceste părți interesate:

 

Pentru Armata Română

  1. Adoptarea Tacticilor de Război Asimetric: Proximitatea României față de zona de conflict și creșterea tensiunilor geopolitice în Europa de Est subliniază necesitatea modernizării doctrinelor și capacităților militare. Utilizarea dronelor de către armata ucraineană pentru supraveghere, informații în timp real și atacuri țintite oferă un model pentru adoptarea unei abordări asimetrice care pune accent pe mobilitate, adaptabilitate tehnologică și eficiență cost-efectivă. Armata Română ar trebui să se concentreze pe integrarea dronelor „de volum mare și cost redus” în cadrele sale operaționale pentru a obține un avantaj în colectarea informațiilor și adaptabilitatea pe câmpul de luptă.
  2. Integrarea UAS în Domenii Multiple: Experiența ucraineană evidențiază utilizarea dronelor în domenii multiple (aer, mare și uscat) ca multiplicator de forță. Pentru România, investiția în astfel de capacități multi-domeniu poate consolida atât strategiile de apărare, cât și pe cele ofensive, în special în regiunea Mării Negre, unde pot apărea amenințări maritime. Dronele navale, precum vehiculele de suprafață fără echipaj utilizate de Ucraina, ar putea fi vitale pentru securizarea zonelor de coastă și răspunsul la agresiunea maritimă.
  3. Dezvoltarea Capacităților Anti-Drone: Succesul dronelor în Ucraina subliniază, de asemenea, urgența dezvoltării unor măsuri robuste împotriva dronelor. Armata Română trebuie să investească în război electronic și sisteme cinetice pentru a neutraliza dronele inamice, asigurând astfel reziliența pe câmpul de luptă. Programele de pregătire axate pe măsurile anti-drone sunt esențiale pentru a pregăti trupele pentru aceste noi realități operaționale.
  4. Restructurarea Unităților Militare: Raportul recomandă crearea unor unități specializate în drone, o strategie pe care România ar trebui să o considere. Stabilirea unor unități UAS dedicate în cadrul Armatei Române ar facilita operațiunile, ar încuraja instruirea targetată și ar facilita o gestionare mai bună a acestor tehnologii critice.

Pentru Comunitatea de Informații din România

  1. Exploatarea Dronelor pentru Colectarea Informațiilor: Comunitatea de informații din România poate obține lecții valoroase din utilizarea dronelor în Ucraina pentru informații în timp real și recunoaștere. Dronelor le oferă soluții cost-eficiente și scalabile pentru monitorizarea activităților de frontieră, desfășurarea misiunilor de supraveghere în zonele de conflict și colectarea informațiilor aplicabile. Această capacitate ar putea fi crucială pentru securitatea frontierei și monitorizarea activităților ilegale, cum ar fi traficul și contrabanda.
  1. Înțelegerea Războiului Hibrid: Războiul din Ucraina exemplifică utilizarea dronelor în strategiile de război hibrid, combinând atacurile cinetice cu războiul informațional și operațiunile cibernetice. Comunitatea de informații din România ar trebui să-și consolideze baza de cunoștințe privind integrarea supravegherii bazate pe drone cu datele din informațiile electronice și umane pentru a combate eficient amenințările hibride.
  2. Investiții în Contramăsuri de Securitate pentru UAS: Pe măsură ce dronele devin mai răspândite, asigurarea securității comunicațiilor și protejarea datelor sensibile devin priorități esențiale. Serviciile de informații din România ar trebui să se concentreze pe identificarea vulnerabilităților în operațiunile UAS și să implementeze măsuri de protecție a transmiterii datelor și de prevenire a infiltrării inamice prin tactici cibernetice bazate pe UAS.

Pentru Ecosistemul de Start-up-uri din România

  1. Capitalizarea pe Oportunitatea Pieței UAS: Creșterea utilizării UAS ca tehnologie crucială în războiul modern reprezintă o oportunitate pentru startup-urile românești de a inova. Inspirându-se din inițiativa ucraineană „Armata Dronelor”, antreprenorii tehnologici din România pot explora dezvoltarea de drone accesibile și versatile, utilizabile atât în scopuri militare, cât și civile. Colaborările cu Armata Română și serviciile de informații ar putea stimula creșterea unui ecosistem startup axat pe apărare, încurajând inovația și creând locuri de muncă de înaltă valoare.
  2. Consolidarea Capacităților Locale de Producție: Experiența Ucrainei arată importanța stabilirii capacităților locale de producție și întreținere a dronelor. România ar trebui să-și propună dezvoltarea liniilor de producție suverane pentru UAS și tehnologiile conexe, reducând astfel dependența de furnizorii externi și sporind securitatea națională. Startup-urile ar putea juca un rol esențial în inovarea cu designuri de drone modulare și comercial viabile, adaptate nevoilor militare.
  3. Extinderea Ecosistemelor de Cercetare și Colaborare: Documentul subliniază importanța cercetării și dezvoltării (R&D) în evoluția tehnologiilor UAS și anti-UAS. Ecosistemul startup-urilor din România poate beneficia de colaborarea cu universități, instituții de apărare și parteneri internaționali pentru a avansa cercetarea în tehnologiile UAS. Acest lucru poate crea un flux sustenabil de inovații adaptate nevoilor unice ale forțelor românești.

Recomandări Strategice pentru România

  1. Adoptarea unei Strategii Naționale privind Dronele: România ar trebui să dezvolte o strategie completă privind dronele, care să integreze aplicațiile militare, de informații și civile. Această strategie ar trebui să definească investițiile, parteneriatele și inițiativele de instruire pentru a ridica capabilitățile României în războiul modern și apărare.
  2. Formarea de Parteneriate Public-Private: Inspirându-se din succesul Ucrainei, Ministerul Apărării din România și serviciile de informații ar trebui să stabilească parteneriate public-private solide cu firmele tehnologice și startup-urile locale. Această colaborare ar putea îmbunătăți procesele de achiziție și ar asigura implementarea rapidă a soluțiilor inovatoare de drone.
  3. Accelerarea Ciclurilor de Inovare: Odată cu evoluția continuă a războiului cu drone, este esențial ca România să mențină un ciclu accelerat de inovație tehnologică. Cultivând un ecosistem agil, care stimulează adaptarea rapidă și cercetarea și dezvoltarea (R&D), România poate asigura pregătirea în fața amenințărilor emergente de securitate.

 

Războiul din Ucraina oferă lecții clare despre rolul în schimbare al UAS în conflictele moderne. Pentru România, aceste perspective reprezintă o oportunitate nu doar de a-și moderniza cadrele militare și de informații, ci și de a stimula un ecosistem startup inovator care poate promova progresele tehnologice în capacitățile UAS și anti-UAS. Îmbrățișând aceste lecții, România va fi mai bine pregătită să navigheze prin provocările unui peisaj geopolitic din ce în ce mai incert, sporindu-și în același timp reziliența națională și competitivitatea strategică.

 

© 2024 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

27 oct. 2024

Ontologia amenințărilor la securitatea națională

de | postat în: Arhiva, Editoriale, Numărul 4, Volumul 3 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFSfetcu, Nicolae (2024), Ontologia amenințărilor la securitatea națională, Intelligence Info, 3:4, 3-12, DOI: 10.58679/II89169, https://www.intelligenceinfo.org/ontologia-amenintarilor-la-securitatea-nationala/

 

Ontology of National Security Threats

Abstract

The ontology of threats to national security is a critical area of study in political science, security studies, and philosophy. It explores the essence, nature and classifications of threats that challenge the integrity and stability of nations. In national security, the ontological problem concerns the nature and characteristics of the entities that threaten and are threatened. This article examines the complexities of national security threats, considering the philosophical implications of defining these threats in the context of a dynamic global environment.

Keywords: ontology, national security, threats, ontological problems, philosophy of threats

Rezumat

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu critic de studiu în științe politice, studii de securitate și filozofie. Acesta explorează esența, natura și clasificările amenințărilor care provoacă integritatea și stabilitatea națiunilor. În securitatea națională, problema ontologică ține de natura și caracteristicile entităților care amenință și sunt amenințate. Acest articol examinează aspectele complexe ale amenințărilor de securitate națională, luând în considerare implicațiile filosofice ale definirii acestor amenințări în contextul unui mediu global dinamic.

Cuvinte cheie: ontologia, securitatea națională, amenințări, problema ontologică, filosofia amenințărilor

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 3-12
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II89169
URL: https://www.intelligenceinfo.org/ontologia-amenintarilor-la-securitatea-nationala/
© 2024 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Ontologia amenințărilor la securitatea națională

Nicolae SFETCU[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973

 

Introducere

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu critic de studiu în științe politice, studii de securitate și filozofie. Acesta explorează esența, natura și clasificările amenințărilor care provoacă integritatea și stabilitatea națiunilor. În securitatea națională, problema ontologică ține de natura și caracteristicile entităților care amenință și sunt amenințate. Înțelegând ontologia – sau natura fundamentală – a acestor amenințări, factorii de decizie, oamenii de știință și practicienii în domeniul securității obțin perspective care pot informa mai bine strategiile de prevenire, atenuare și răspuns. Acest articol examinează aspectele complexe ale amenințărilor de securitate națională, luând în considerare implicațiile filosofice ale definirii acestor amenințări în contextul unui mediu global dinamic.

Ontologia amenințărilor

Ontologia se ocupă de studiul „ființei” sau „existenței” și, în acest caz, se concentrează pe definirea a ceea ce constituie o amenințare la adresa securității naționale. Opiniile tradiționale despre amenințările la adresa securității naționale gravitează adesea în jurul conflictelor militare, spionajului și invaziilor teritoriale. Cu toate acestea, odată cu globalizarea, răspândirea rapidă a informațiilor și progresele tehnologice, peisajul s-a extins pentru a include amenințări netradiționale precum atacurile cibernetice, terorismul, schimbările climatice și chiar pandemiile.

Conform lui Eric Little și Galina Rogova, „amenințarea este un obiect ontologic foarte complex și, prin urmare, o ontologie adecvată trebuie să fie construită în conformitate cu principiile metafizice formale care pot ține cont de complexitatea obiectelor, atributelor, proceselor , evenimentele și relațiile care alcătuiesc aceste stări de lucruri „. (Eric G. Little și Rogova 2006)

Prin urmare, ontologia amenințărilor la adresa securității naționale nu se limitează la pericole tangibile, imediate, ci include și riscuri latente, potențiale și sistemice. Distincția dintre amenințările care sunt prezente în mod activ față de cele care sunt „potențiale” sau „latente” complică strategiile de clasificare și răspuns. Întrebările ontologice – cum ar fi ce constituie o amenințare, modul în care sunt percepute amenințările și criteriile de prioritizare – devin vitale în conturarea strategiilor și politicilor de securitate națională.

Amenințări la securitatea națională

Argumentul lui Björn Müller-Wille privind securitatea și amenințările ajută la evidențierea interdependenței dintre entitățile amenințătoare și amenințate. În acest sens, analiștii de informații trebuie să definească atât ce reprezintă o amenințare, cât și ce este amenințat. Astfel, o ontologie semnificativă a amenințării trebuie să includă atât amenințări, cât și entități amenințate. (Vandepeer 2011)

Dezvoltarea unei ontologii a amenințărilor necesită o taxonomie. O taxonomie potențial utilă utilizată în descrierea analizei securității este furnizată de Buzan, Waeverși Wilde. (Buzan et al. 1998)Ei susțin că analiza de securitate implică trei actori distinctivi.  Din această taxonomie, adaptată pentru analiza informațiilor, rezultă entitățile următoare:

  • un referent este ceea ce sau cine este amenințat;
  • un analist acționează ca „determinant al amenințării”; și
  • un actor de amenințare care este evaluat de analist ca amenințând referentul.

Referentul de amenințare este de obicei statul, și anume supraviețuirea statului și a populației sale. (Singer 1958) Quadrennial Homeland Security Review descrie securitatea ca fiind cerința de a „proteja Statele Unite și poporul său, interesele vitale și modul de viață.” (Department of Homeland Security 2010). Globalizarea face din ce în ce mai dificilă identificarea clară a intereselor statului, chiar și a populației. Conform Convenției Montevedio, cele patru cerințe general acceptate pentru statalitate sunt: o populație permanentă; teritoriu definit; un guvern; și capacitatea de a intra în relații cu alte state. (Australia Department of Defence 2009) Aceste cerințe se referă în general la patru aspecte ale unui stat care poate fi amenințat, și anume: populația, teritoriul, guvernul, și interesele. Pentru natura și caracteristicile amenințărilor de stat și non-statale se ia în considerare modul în care aceste entități pot amenința acești patru factori.

Interesele statului includ amenințarea influenței politice a statului, limitând astfel capacitatea statului de a dezvolta relații favorabile sau puternice cu alte state, stabilitatea regională, stabilitatea economică, dezvoltarea și infrastructura financiară a statului, (Australia Department of Defence 2009) accesul la piețe, resursele energetice, liniile de comunicare și capacitatea cetățenilor de a călători.

Actorii nestatali (în special cei care amenință) sunt deseori nedefiniți. O definiție utilă pentru captarea acestora este „… orice persoană sau grup de oameni care acționează independent de guverne formale”. (Australia Department of Defence 2002)

Amenințările la adresa securității naționale pot fi grupate în mai multe categorii, fiecare cu caracteristici ontologice distincte:

Amenințări militare tradiționale: Cele mai clasice forme de amenințări, implicând actori statali și capacități militare care pot încălca suveranitatea unei națiuni. Exemplele includ disputele la frontieră, invaziile și cursele înarmărilor. Ontologia amenințărilor militare este caracterizată de bunuri tangibile (de exemplu, trupe, arme și baze) și obiective clare, structurate (câștig teritorial, schimbare de regim sau diplomație coercitivă).

Amenințări ale actorilor non-statali: Terorismul, insurgența și crima organizată, reprezentând un set mai difuz de amenințări care nu sunt legate de o anumită națiune sau armată. Ontologic, aceste amenințări sunt mai complexe, deoarece implică adesea ideologie, stimulente economice sau motivații religioase care sunt mai greu de cuantificat. Spre deosebire de amenințările militare, actorii nestatali pot fi evazivi, cu obiective care sunt adesea înrădăcinate în asimetrie, urmărind să perturbe mai degrabă decât să cucerească.

Amenințări cibernetice: Securitatea cibernetică reprezintă una dintre cele mai noi și mai complexe categorii de amenințări. Atacurile cibernetice pot fi orchestrate atât de actori statali, cât și non-statali și pot implica spionaj, furt de date, sabotare a infrastructurii și dezinformare. Ontologia amenințărilor cibernetice este definită de intangibilitatea lor; ele sunt adesea invizibile, transcend granițele fizice tradiționale și necesită cunoștințe tehnologice avansate atât pentru a iniția, cât și pentru a se apăra.

Amenințări ecologice și biologice: Schimbările climatice, dezastrele naturale și pandemiile sunt considerate din ce în ce mai mult ca preocupări de securitate națională. Ontologia acestor amenințări este distinctă, deoarece sunt sistemice și impersonale, care decurg nu din actori intenționați, ci din procese ecologice și biologice. Aceste amenințări provoacă paradigmele tradiționale de securitate, deoarece nu au un inamic „care poate fi cucerit”, ci mai degrabă necesită rezistență, adaptare și cooperare internațională.

Amenințări economice: Instabilitatea economică, deficitul de resurse și războaiele comerciale pot reprezenta, de asemenea, amenințări la adresa securității naționale. Spre deosebire de amenințările militare sau cibernetice, amenințările economice se desfășoară adesea treptat, înrădăcinate în vulnerabilitățile structurale din cadrul sistemului economic global. Din punct de vedere ontologic, ele funcționează pe baza interdependenței sistemice, unde o acțiune sau un eveniment dintr-o parte a lumii poate avea efecte în cascadă asupra altor națiuni.

Evoluția amenințărilor și complexitatea ontologică

În trecut, amenințările la securitatea națională erau percepute ca simple acțiuni fizice, imediate și adesea rezolvabile prin mijloace militare. Cu toate acestea, în lumea contemporană, amenințările au devenit mai interconectate și mai puțin previzibile. Complexitatea ontologică a amenințărilor moderne rezultă din mai mulți factori:

Interconectare: Globalizarea a țesut o rețea strânsă de interdependență între națiuni, făcând dificilă limitarea sau izolarea amenințărilor. De exemplu, amenințările cibernetice sau sancțiunile economice pot avea efecte replici la nivel mondial, făcând securitatea națională o problemă relevantă la nivel global.

Estomparea granițelor: Distincția dintre actorii statali și nestatali, combatanți și civili și chiar războiul și pacea a devenit mai puțin clară. Amenințările moderne operează adesea într-o „zonă gri”, unde categoriile tradiționale de război și menținerea păcii pot să nu se aplice. De exemplu, războiul cibernetic sau războiul informațional ar putea avea loc în timp de pace, dar daunele cauzate pot fi comparabile cu cele ale unui atac militar convențional.

Asimetrie și imprevizibilitate: Multe amenințări moderne sunt asimetrice, unde actorii mai mici și mai puțin puternici pot provoca state mai mari în moduri neașteptate. Această asimetrie complică percepția și răspunsul amenințărilor, deoarece estompează dinamica tradițională a puterii pe care s-au bazat istoric strategiile de securitate națională.

Progrese tehnologice: Progresele tehnologice, în special în domenii precum inteligența artificială, biotehnologia și capabilitățile cibernetice, au modificat ontologia amenințărilor. Instrumentele disponibile pentru actorii rău intenționați au devenit mai sofisticate, iar sfera potențialului prejudiciu s-a extins cu mult dincolo de granițele fizice și activele corporale.

Evaluarea amenințării (impactului) este definită de Steinberg et al (Omand 2009) drept „procesul de estimare și de anticipare a efectelor asupra situațiilor acțiunilor planificate sau estimate/anticipate de către participanți; include interacțiunile dintre planurile de acțiune ale mai multor actori (de exemplu, evaluarea susceptibilităților și vulnerabilităților față de acțiunile amenințate estimate/previzionate, ținând cont de acțiunile planificate proprii).” Rezultă că trebuie să se ia în considerare diferite funcții și elemente de evaluare a amenințărilor.(Rudd 2008) Complexitatea ontologică a elementelor de amenințare necesită o analiză ontologică bazată pe metafizică, care să poată clasifica efectiv diferitele tipuri de obiecte complexe, proprietățile și atributele, evenimentele, procesele și relațiile care sunt de interes pentru diverși factori de decizie.

Prelucrarea pentru evaluarea situațiilor și amenințărilor (ESA) se referă la informații dependente de context despre fațetele dinamice ale realității, (Eric G. Little și Rogova 2006)astfel încât ontologiile ESA trebuie să fie capabile să surprindă structura realității oferind capacități pentru a descrie multitudinea de tipuri de relații (de exemplu, spațio-temporale, intenționale, și relațiile de dependență) care există între diferitele entități situaționale (și agregările lor) la niveluri diferite de granularitate. (Bittner și Smith 2003)Din acest motiv, ontologiile care trebuie utilizate pentru evaluarea situației și a amenințărilor necesită o înțelegere mai largă a tipurilor de relații și a entităților relaționale, găsite inițial în scrierile lui Aristotel(Aristotle 1991)și mai târziu formalizate de Edmund Husserl. (Husserl 1900)Este important ca ontologiile ESA să fie structurate într-un cadru metafizic general superior, pentru a putea descompune elementele cele mai abstracte din domeniul de interes, precum și relațiile dintre ele.

Filosofia amenințărilor

Studiul ontologic al amenințărilor la securitatea națională ridică întrebări filozofice despre modul în care amenințările sunt definite, interpretate și prioritizate. Ce constituie o amenințare „reală” și cât de mult din aceasta este un produs al percepției? De exemplu, unele amenințări, cum ar fi terorismul, pot fi puternic influențate de narațiunile socio-politice care amplifică frica și urgența, în timp ce altele, precum schimbările climatice, pot fi minimalizate în ciuda consensului științific asupra potențialului lor catastrofal. Această diferență în percepția amenințărilor reflectă influența valorilor societale, a narațiunilor media și a agendelor politice asupra politicilor de securitate națională.

În plus, prioritizarea amenințărilor poate dezvălui poziția ontologică de bază a unei națiuni față de securitate. Țările pot acorda prioritate amenințărilor militare față de cele de mediu, nu neapărat din cauza impactului imediat, ci din cauza vizibilității și „solubilității” percepute a primelor. Din punct de vedere ontologic, acest lucru evidențiază o părtinire inerentă față de amenințările care pot fi confruntate prin mijloace tradiționale, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai periculoase pe termen lung.

Eric G. Little și Galina L. Rogova au dezvoltat o ”ontologie a amenințărilor” (OA), (Eric G. Little și Rogova 2006) o versiune modificată a ontologiei oficiale de bază (Grenon și Smith 2004) compusă din două subnivele ortogonale numite SNAP și SPAN, care sunt concepute pentru a capta trăsăturile spațiale și temporale ale ontologiei. Pe baza distincției dintre continuant și ocurent au modelat ontologic obiectele complexe spațio-temporale, cu o bifurcație formală între obiecte ca elemente care pot exista în întregime la un moment dat în spațiu și timp, față de evenimentele procesuale, ale căror părți și relații parțiale se desfășoară în mod constant în timp și, prin urmare, nu există niciodată în întregime într-un anumit loc sau în timp. Distincția a ajutat a evitarea anumitor probleme filozofice tradiționale ale identității.

Ontologia oficială de bază este proiectată în conformitate cu teoria mereotopologiei,(Smith 1996) o teorie care combină o logică a părților și a relațiilor parțiale (de exemplu, mereologia) cu o logică a extinderii spațiale și a conexiunii (adică, topologia) limbaj capabil să trateze multitudinea de obiecte ontologice necesare procesării de fuziune la nivel superior, de exemplu, obiecte, proprietăți/atribute, spații, timpuri și numeroasele tipuri de relații simple și complexe existente între ele.

Informațiile utilizate în evaluarea amenințărilor sunt extrem de incerte, cu zgomot de fond, contradictorii, redundante, de o importanță variată și de fidelitate redusă. Acest lucru face necesară încorporarea incertitudinii, fiabilității și impreciziei în caracterizarea relațiilor de tip mereototopic calitativ. (Eric G. Little și Rogova 2006)

La nivel superior, de ansamblu, oamenii există ca entități relaționale, nu doar ca colecții de elemente independente. Problema aici este una de semnificație ontologică, unde modelarea colecțiilor de elemente nu este aceeași cu modelarea întregilor, deoarece același element complex poate fi înțeles diferit în funcție de faptul dacă este înțeles ca o colecție sau ca un întreg.(Smith 1996) Teoria mereotopologiei oferă o modalitate de a descrie în mod formal tipurile de relații complexe parțiale între ele care cuprind elemente cum ar fi amenințările, în care cele trei elemente de intenție, capacitate și oportunitate sunt într-o relație formală a dependenței fundamentale.

Captarea relațiilor metafizice, cum ar fi dependența fundațională, este necesară pentru proiectarea ontologiilor amenințării. Având în vedere caracterul complex al amenințărilor, este esențial să se proiecteze un cadru ontologic care să poată include numeroase tipuri de relații necesare pentru descompunerea corectă a elementelor complexe.(E. G. Little și Rogova 2005)

Definirea ontologică a anumitor caracteristici esențiale ale părților și a relațiilor dintre ele, împreună cu metrici de proximitate și constrângeri, va permite apoi o mai bună definire și identificare a grupurilor dispersate.

O ontologie pentru analiza și acțiunea împotriva amenințărilor trebuie să poată modela distincțiile ontologice între amenințările potențiale și cele viabile. Aceasta oferă o înțelegere mai bună a modului în care elementele de amenințare (adică intențiile, capabilitățile și oportunitățile) pot exista și pot fi modificate în timp. Escaladarea amenințărilor de la o stare de potențialitate la o stare de viabilitate ar putea fi evitată prin utilizarea unor tehnici adecvate de atenuare a amenințărilor.

Pe de altă parte, strategia îmbunătățirii semantice (IS) (Salmen et al. 2011)se bazează pe utilizarea ontologiilor simple ale căror termeni sunt folosiți pentru a marca (sau adnota) artefactele de date sursă într-un mod coerent. Termenii dintr-o ontologie IS sunt conectați împreună într-o ierarhie simplă prin relația „is_a” (sau subtip). Fiecare termen apare o singură dată în această ierarhie și este asociat într-un mod stabil cu termenii părinte și copil în ierarhie, chiar dacă noi termeni sunt adăugați în ontologie în timp. Această stabilitate este importantă, deoarece succesul strategiei necesită ontologii care pot fi reutilizate în mod repetat pentru a adnota multe tipuri diferite de date în moduri care servesc mai multor comunități diferite de analiști, contribuind astfel la crearea unei imagini operaționale comune tot mai cuprinzătoare. IS este concepută astfel încât să fie, în același timp, mai stabilă și mai flexibilă decât abordările tradiționale de armonizare și integrare, care, de obicei, bazate pe mapări ad-hoc între modelele de date, eficiența lor în timp se degradează adesea. (Smith 2012)

Ontologiile IS sunt organizate pe trei niveluri, cu grade de flexibilitate succesive: 1) o ontologie superioară (ULO) unică, mică, neutră pe domenii, pentru care candidatul nostru selectat este ontologia oficială de bază;(Volkswagen Foundation 2002) 2) ontologii de nivel mediu (MLO), formate prin gruparea unor termeni care se referă la domenii specifice de acțiuni sau la sarcini specifice, cum ar fi schimbul de informații inter-agenție;(Smith, Vizenor, și Schoening 2009) 3) ontologii la nivel scăzut (LLO) care se concentrează pe domenii specifice. Abordarea IS este concepută pentru a fi de utilitate maximă pentru utilizatorii de informații. Conținutul ontologic este creat doar ca răspuns la nevoile situaționale identificate ale analiștilor, iar cerințele arhitecturale sunt concepute pentru a asigura o evoluție coerentă a resurselor IS fără a sacrifica flexibilitatea și expresivitatea necesare în desfășurarea reală în domeniu. (Smith 2012)Strategia IS poate determina dezvoltarea ontologică colaborativă și reutilizarea în mai multe scopuri de colectare a datelor, atât interne, cât și externe.

Concluzie

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu complex care cuprinde o serie de amenințări tradiționale și contemporane. Înțelegerea acestor amenințări necesită mai mult decât răspunsuri tactice; implică o examinare profundă a ceea ce face ca o amenințare să fie „reală” și a factorilor care influențează modul în care acestea sunt clasificate și prioritizate. Pe măsură ce interdependența globală, progresul tehnologic și amenințările netradiționale continuă să provoace paradigmele de securitate națională, devine esențial să se dezvolte o abordare nuanțată, flexibilă și fundamentată filozofic pentru înțelegerea și abordarea acestor riscuri complexe.

Numai prin înțelegerea naturii ontologice a acestor amenințări pot decidenții politici și societățile să își adapteze strategiile pentru a asigura o abordare echilibrată și cuprinzătoare a securității naționale într-o lume din ce în ce mai incertă.

Bibliografie

  • Aristotle. 1991. „The Metaphysics”. 1991. https://www.amazon.com/Metaphysics-Great-Books-Philosophy/dp/0879756713.
  • Australia Department of Defence. 2002. „Future Warfighting Concept”. http://www.defence.gov.au/publications/fwc.pdf.
  • Australia Department of Defence, Canberra. 2009. „Defending Australia in the Asia Pacific Century: Force 2030 (2009 Defence White Paper)”. Text. 2009. https://www.aph.gov.au/About_Parliament/Parliamentary_Departments/Parliamentary_Library/pubs/rp/rp1516/DefendAust/2009.
  • Bittner, Thomas, și Barry Smith. 2003. „A Theory of Granular Partitions”. În Foundations of Geographic Information Science, ediție de M. Duckham, M. F. Goodchild, și M. F. Worboys, 117–51. London: Taylor & Francis.
  • Buzan, Barry, Ole Wæver, Ole Waever, și Jaap de Wilde. 1998. Security: A New Framework for Analysis. Lynne Rienner Publishers.
  • Department of Homeland Security. 2010. „Quadrennial Homeland Security Review Report: A Strategic Frameworkfor a Secure Homeland”. https://www.dhs.gov/xlibrary/assets/qhsr_report.pdf.
  • Grenon, Pierre, și Barry Smith. 2004. „SNAP and SPAN: Towards Dynamic Spatial Ontology”. http://ontology.buffalo.edu/smith/articles/SNAP_SPAN.pdf.
  • Husserl, Edmund. 1900. „Logische Untersuchungen”. 1900. https://philpapers.org/rec/HUSLU.
  • Little, E. G., și G. L. Rogova. 2005. „Ontology meta-model for building a situational picture of catastrophic events”. 2005 7th International Conference on Information Fusion 1:8-NaN.
  • Little, Eric G., și Galina L. Rogova. 2006. „An Ontological Analysis of Threat and Vulnerability”. 2006 9th International Conference on Information Fusion, 1–8. https://doi.org/10.1109/ICIF.2006.301716.
  • Omand, David. 2009. „TheNationalSecurityStrategy: Implications for the UK intelligence community”. https://warwick.ac.uk/fac/soc/pais/people/aldrich/vigilant/national_security_strategy1.pdf.
  • Rudd, Kevin. 2008. „The First National Security Statement to the Australian Parliament, Address by the Prime Minister of Australia”. https://dfat.gov.au/people-to-people/public-diplomacy/programs-activities/Pages/speech-by-prime-minister-kevin-rudd-to-the-parliament.aspx.
  • Salmen, David, Tatiana Malyuta, Alan Hansen, Shaun Cronen, și Barry Smith. 2011. „Integration of Intelligence Data through Semantic Enhancement”. În STIDS.
  • Singer, J. David. 1958. „Threat-Perception and the Armament-Tension Dilemma”. The Journal of Conflict Resolution 2 (1): 90–105.
  • Smith, Barry. 1996. „Mereotopology: A theory of parts and boundaries – ScienceDirect”. 1996. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0169023X96000158.
  • ———. 2012. „Ontology for the Intelligence Analyst”. 2012. https://philarchive.org.
  • Smith, Barry, Lowell Vizenor, și James Schoening. 2009. „Universal Core Semantic Layer”. În .
  • Vandepeer, Charles. 2011. „Rethinking threat: intelligence analysis, intentions, capabilities, and the challenge of non-state actors.” Thesis. https://digital.library.adelaide.edu.au/dspace/handle/2440/70732.
  • Volkswagen Foundation. 2002. „Basic Formal Ontology”. http://basic-formal-ontology.org/.

 

Articol în Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/)

1 … 43 44 45 46 47 48 49 … 94