Home » Blog » Arhiva » Controlul democratic al serviciilor de informații. Studiu de caz: Belgia

Controlul democratic al serviciilor de informații. Studiu de caz: Belgia

Țolea, Oana-Melisa (2024), Controlul democratic al serviciilor de informații. Studiu de caz: Belgia, Intelligence Info, 3:2, https://www.intelligenceinfo.org/controlul-democratic-al-serviciilor-de-informatii-studiu-de-caz-belgia/

 

Democratic Control of Intelligence Services. Case Study: Belgium

Abstract

This text examines democratic control of intelligence services, with a focus on the case study of Belgium. Starting with defining intelligence and its role in national security, the text reviews the evolution of democratic control over these services, both in the USA and Europe, highlighting changes driven by events such as scandals in the 1970s or the September 11, 2001, attacks. It then details the system of democratic control of intelligence services in Belgium, including the creation of independent review and oversight bodies. The importance of transparency and democratic accountability in the functioning of these services is emphasized, and the conclusion underscores the need for a balance between legislative, executive, and judicial powers in a liberal democracy. The bibliography provides useful resources for those interested in the topic.

Keywords: democratic control, intelligence services, surveillance, transparency, review

Rezumat

Acest text examinează controlul democratic al serviciilor de informații, cu un focus pe studiul de caz al Belgiei. Începând cu definirea intelligence-ului și a rolului său în securitatea națională, textul trece în revistă evoluția controlului democratic asupra acestor servicii, atât în SUA, cât și în Europa, evidențiind schimbările generate de evenimente precum scandalurile din anii ’70 sau atentatele de la 11 septembrie 2001. Este detaliat apoi sistemul de control democratic al serviciilor de informații din Belgia, inclusiv crearea unor organisme independente de revizuire și supraveghere. Se subliniază importanța transparenței și a responsabilității democratice în funcționarea acestor servicii, iar concluzia pune accentul pe necesitatea unui echilibru între puterile legislative, executive și judiciare într-o democrație liberală. Bibliografia oferă resurse utile pentru cei interesați de subiect.

Cuvinte cheie: control democratic, servicii de informații, supraveghere, transparență, revizuire

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/controlul-democratic-al-serviciilor-de-informatii-studiu-de-caz-belgia/
© 2024 Oana-Melisa Țolea. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Controlul democratic al serviciilor de informații. Studiu de caz: Belgia

Oana-Melisa ȚOLEA[1]

oanamelisa.tolea@gmail.com

 

Democratic Control of Intelligence Services. Case Study: Belgium

Abstract

This text examines democratic control of intelligence services, with a focus on the case study of Belgium. Starting with defining intelligence and its role in national security, the text reviews the evolution of democratic control over these services, both in the USA and Europe, highlighting changes driven by events such as scandals in the 1970s or the September 11, 2001, attacks. It then details the system of democratic control of intelligence services in Belgium, including the creation of independent review and oversight bodies. The importance of transparency and democratic accountability in the functioning of these services is emphasized, and the conclusion underscores the need for a balance between legislative, executive, and judicial powers in a liberal democracy. The bibliography provides useful resources for those interested in the topic.

Keywords: democratic control, intelligence services, surveillance, transparency, review

Rezumat

Acest text examinează controlul democratic al serviciilor de informații, cu un focus pe studiul de caz al Belgiei. Începând cu definirea intelligence-ului și a rolului său în securitatea națională, textul trece în revistă evoluția controlului democratic asupra acestor servicii, atât în SUA, cât și în Europa, evidențiind schimbările generate de evenimente precum scandalurile din anii ’70 sau atentatele de la 11 septembrie 2001. Este detaliat apoi sistemul de control democratic al serviciilor de informații din Belgia, inclusiv crearea unor organisme independente de revizuire și supraveghere. Se subliniază importanța transparenței și a responsabilității democratice în funcționarea acestor servicii, iar concluzia pune accentul pe necesitatea unui echilibru între puterile legislative, executive și judiciare într-o democrație liberală. Bibliografia oferă resurse utile pentru cei interesați de subiect.

Cuvinte cheie: control democratic, servicii de informații, supraveghere, transparență, revizuire

 

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL:
© 2024 Oana-Melisa Țolea. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Controlul democratic al serviciilor de informații. Studiu de caz: Belgia

Oana-Melisa Țolea[1]

oanamelisa.tolea@gmail.com

[1] Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

 

Introducere

Fiind de cele mai multe ori privit ca a doua cea mai veche profesie din istorie, spionajul a devenit un factor crucial în ceea ce privește securitatea națională a unui stat, precum și politica sa externă[i]. Operațiunile de intelligence și serviciile secrete reprezintă componente cheie ale unui stat. Acestea oferă o analiză independentă a informațiilor relevante pentru securitatea externă și internă a statului și au rolul de a proteja interesele naționale vitale ale statului[ii].  Serviciile de securitate îndeplinesc patru funcții importante: avertizare în cazul unor amenințări strategice surpriză, oferirea unei expertize pe termen lung, asigură suportul necesar pentru procesul decizional al decidenților politici și păstrarea secretului informației, cerințelor, surselor, metodelor și mijloacelor[iii].

Termenul de „intelligence” se referă la informații relevante pentru formularea și punerea în aplicare a politicii unui guvern pentru a promova interesele sale de securitate națională și pentru a face față amenințărilor la adresa acestor interese din partea adversarilor reali sau potențiali[iv]. Termenul se referă, de asemenea, la activitatea și procesul prin care informațiile sunt colectate sistematic și puse la dispoziția oficialilor guvernamentali într-o formă utilizabilă[v].  Deși este important ca informațiile să fie adaptate îndeaproape la cerințele factorilor de decizie politică, este important ca informațiile să nu fie politizate.[vi] Acest lucru ar însemna că raportarea informațiilor să fie concepută pentru a sprijini deciziile care au fost deja luate de administrația aflată la putere sau, mai rău, ca informațiile să fie folosite împotriva oponenților politici[vii].

Controlul democratic și responsabilitatea democratică a serviciilor de informații

În timp ce se spune că spionajul este a doua cea mai veche profesie, controlul democratic este un fenomen destul de recent. Până la mijlocul anilor 1970, serviciile secrete, cu orice supraveghere de care ar putea avea nevoie, erau considerate a fi o problemă care revine executivului în aproape toate democrațiile[viii]. Parlamentarii nu aveau aproape nicio informație sau influență asupra serviciilor de informații. Însă, situația a început să se schimbe, atât în SUA, cât și în Europa. Această schimbare a fost determinată în principal de două motive. În SUA, această situație s-a schimbat la mijlocul anilor 1970, când, șocați de scandalurile care implicau spionajul intern asupra protestatarilor anti-războiului din Vietnam și de dezvăluirile despre operațiuni secrete ilegale desfășurate de Serviciul Central de Informații Agenția (CIA), Congresul SUA a adoptat o legislație de anvergură care a creat un rol cheie de supraveghere a serviciilor secrete[ix]. În cazul Europei, mai exact în cazul statelor din Europa de Est, această schimbare a fost un aspect central, și uneori dureros, al democratizării regimurilor foste autoritare[x].

Indiferent de care a  fost principalul impuls pentru schimbare, accentul principal al reformelor a fost pe creșterea legalității și a corectitudinii operațiunilor întreprinse de serviciile secrete.  Dar, atacurile de la 11 Septembrie 2001 din New York și Washington D.C au marcat începutul unei noi schimbări în ceea ce privește serviciile de informații, dezbaterea concentrându-se în jurul eșecului serviciilor secrete și al eficacității acestora și dezvoltării unor noi moduri de a evita amenințările viitoare[xi].

Controlul democratic al serviciilor de informații se referă la normele și standardele care guvernează relația dintre serviciile de informatii și societate, prin care serviciile de informații sunt subordonate autorităților alese în mod democratic și supuse supravegherii sistemului judiciar[xii].  Un sistem eficient de control democratic este caracterizat prin urmatoarele elemente:

  1. Control civil
  2. Guvernare democratică
  3. Expertiză civilă
  4. Neintervenția în politica internă
  5. Neutralitate ideologică [xiii]

Asigurarea unui control democratic eficient asupra serviciilor de informații este un factor cheie pentru stabilitatea unui regim democratic. Controlul democratic al serviciilor de informații este o condiție prealabilă pentru a se asigura că:

  • se respectă supremația politică a autorităților civile alese democratic;
  • statul de drept și drepturile omului sunt protejate;
  • serviciile de informații servesc interesele populației și se bucură de sprijin popular și legitimitate;
  • serviciile de informații nu sunt folosite abuziv în scopuri politice[xiv].

Principiile controlului democratic sunt implementate printr-o varietate de mecanisme:

  • un cadru legal clar care încorporează principiile importante ale controlului democratic (legi adoptate de parlamentele naționale).
  • crearea unor mecanisme instituționale care garantează respectarea statului de drept[xv].

Dar în încercarea de a obține un control democratic mai bun al serviciilor de informații, doar normele juridice îmbunătățite nu vor fi suficiente. Sarcina democratizării și căutării eficacității include schimbarea atât a contextelor juridice pentru activitatea de intelligence, cât și a culturii serviciului de informații[xvi].

Standardele internaționale și europene privind supravegherea serviciilor de securitate sunt împărțite în instrumente juridice obligatorii și principii sau recomandări. Prima categorie include prevederi dintr-un număr de tratate internaționale și regionale[xvii]. A doua categorie include recomandări, rezoluții, declarații și rapoarte din patru surse:

  1. Instituțiile Națiunilor Unite (ONU), inclusiv Adunarea Generală;
  2. Instituțiile Consiliului Europei, inclusiv Comisia de la Veneția, Adunarea Parlamentară și raportorii acesteia, precum și Comisarul pentru drepturile omului;
  3. Uniunea Europeană;
  4. Inițiativele transnaționale conduse de societatea civilă.

Însă, practicile naționale de supraveghere variază foarte mult în ceea ce privește puterea acordată serviciilor de informații și modul în care acestea sunt considerate răspunzătoare pentru acțiunile lor.

Controlul democratic al serviciilor de informații din Belgia

În 1991, legislatura belgiană a creat un organism independent pentru revizuirea permanentă a funcționării serviciilor de informații și securitate: Comitetul permanent de examinare al serviciilor de informații, cunoscut și sub denumirea de Comitetul permanent I.

Sunt multe altele instituții externe care pot supraveghea funcționarea comunității de informații belgiene[xviii]:

  • Organismul de Apel pentru Certificate de Securitate
  • Ombudsmanul Federal
  • Curtea de conturi

O primă inițiativă legislativă a fost luată în 1988: urma să fie înființată o „comisie parlamentară permanentă de monitorizare” formată din cinci deputați și cinci senatori.  Ministrul Justiției se va afla la conducere. Comisia urma să sfătuiască atât  Guvernul, cât și Parlamentul privind funcționarea serviciilor de informații. Dar Consiliul de Stat a considerat proiectul de lege neconstituțional[xix]. Proiectul de lege a fost astfel eliminat. Dezbaterea a fost redeschisă abia doi ani mai târziu. O comisie a concluzionat că Parlamentul nu exercita niciun control real asupra acestor servicii și că evaluarea externă a devenit mai mult decât necesară din cauza eficienței acestor servicii. Guvernul a surprins perfect concluziile comisiei de anchetă[xx]. În faimosul său plan numit „White Sunday Plan” din 5 iunie 1990, acesta prevedea o serie de măsuri[xxi]. Una dintre măsurile luate a fost crearea a două organisme externe de evaluare care, separate fiind de Parlament, ar putea urmări permanent și direct activitatea serviciilor de informatii[xxii]. Astfel, s-au născut Comitetul P și Comitetul permanent I.

Comisiile ad-hoc au fost înființate simultan în Camera Reprezentanților și în Senat. Aceste comisii erau responsabile de monitorizarea funcționării Comitetelor. Încă din 1999, sarcinile au fost oarecum împărțite: comisia Camerei Reprezentanților urma să monitorizeze Comisia Permanentă P iar comisia Senatului a fost transformată în „Comisia de monitorizare responsabilă cu monitorizarea Comitetului permanent I”[xxiii].

Din punct de vedre legal, Comitetul permanent I a fost înființat prin Legea de revizuire din 18 iulie 1991 și a fost operațional din mai 1993. Comitetul este un organism permanent, independent, sui generis, responsabil cu revizuirea activităților și funcționării Securității Statului, care este

serviciul civil de informații și Serviciul General de Informații și Securitate al Forțelor Armate (GISS), omologul său militar[xxiv]. Din 2006, Comitetul, împreună cu Comitetul Permanent P, monitorizează și Unitatea de Coordonare pentru Evaluarea Amenințărilor (CUTA)[xxv].

Supravegherea urmărește în primul rând detectarea oricăror defecțiuni structurale în cadrul serviciilor de informații și formularea de recomandări pentru a permite Parlamentului să își îndeplinească atribuțiile legislative[xxvi].

Comitetul este compus după cum urmează: Comitetul stricto sensu (adică doi membri și un președinte numit de Senat), un personal administrativ condus de un secretar și în final un Serviciu de Investigații condus de un Director[xxvii]. Comitetul își îndeplinește rolul de revizuire prin investigații pe care le inițiază din proprie inițiativă, la cererea Comisiilor de Monitorizare ale Parlamentului, Comitetului Ministerial pentru Informații și Securitate, unui ministru sau a unei autorități competente, sau la cererea unui cetățean sau a unui funcționar public care depune o plângere[xxviii].

Din 2003, Comitetul este responsabil pentru controlul interceptărilor de comunicații din străinătate ale serviciului militar de informații. De la Special Intelligence Methods Act din 4 februarie 2010, Comitetul a fost, de asemenea, responsabil de controlul metodelor speciale de colectare a informațiilor utilizate de Securitatea de Stat și GISS[xxix]. Dacă este necesar, poate ordona oprirea metodei și anihilarea datelor colectate ilegal[xxx]. În principiu, Comitetul este independent de cele trei ramuri ale statului, astfel nu i se poate da vreo instrucțiune Comitetului cu privire la modul în care își organizează activitatea, își desfășoară si revizuiește investigațiile, își conturează recomandările și își diseminează rapoartele[xxxi].

Forma și funcționarea Comitetului relevă nu numai independența, ci și imparțialitate. Comitetul „sensu stricto” este compus din experți în probleme de securitate care nu sunt parlamentari, actuali membri ai agențiilor de informații sau CUTA[xxxii]. Mai mult, ei nu pot deține o funcție publică aleasă și nici să îndeplinească o funcție sau activitate publică sau privată care ar putea pune în pericol independența sau demnitatea Comitetului.

Comitetul Permanent poate supraveghea toate activitățile, metodele, documentele și directivele celor două servicii de informații și CUTA, indiferent de faptul că are legătură cu administrare și management, resurse, politici ale agențiilor ori operațiuni finalizate sau în derulare[xxxiii].

Comitetul nu este o autoritate de revizuire temporară, cum ar fi comisiile parlamentare de anchetă. Pentru a permite o revizuire eficientă, legislativul a optat pentru a organ permanent al cărui membri nu au alte atribuții[xxxiv]. Aceasta înseamnă că la un anumit nivel,  controlul democratic continuă chiar și atunci când Camerele sunt dizolvate sau în timpul negocierilor premergătoare formării unui guvern[xxxv].

Serviciile aflate sub investigație sunt obligate, din proprie inițiativă, să pună la dispoziție Comitetului toate documentele – chiar și cele clasificate – care reglementează conduita membrilor serviciului[xxxvi]. În al doilea rând, autoritățile judiciare trebuie să informeze Comitetul despre

deschiderea unei urmăriri penale împotriva unui membru al unui serviciu de informații[xxxvii]. În al treilea rând, iar acest lucru este foarte important, Comitetul poate solicita orice document care se consideră necesar pentru îndeplinirea misiunii sale legale[xxxviii].

Comitetul este descris ca fiind o organizație „puternică”. Dar această caracteristică se limitează la posibilitățile de investigare. Într-adevăr, în cadrul rolului său de investigare, Comitetul nu poate lua nicio decizie obligatorie, acesta  doar face recomandări sau oferă sfaturi autorităților[xxxix].

Un factor important în activitatea Comitetului este încercarea de a păstra încrederea cetăţenilor în serviciile de informații. Comitetul desfășoară mai multe acțiuni în acest sens. Produce foarte multe rapoarte anuale detaliate care sunt diseminate pe scară largă și sunt disponibile pentru consultare pe site-ul web al Comitetului[xl]. Mai mult, rapoartele de mare interes public sunt, în măsura în care este posibil, complet postate pe site[xli].

În mod firesc, există limite semnificative ale transparenței. Acest lucru este evident pentru toți cei implicați în comunitatea de informații. În acest fel, toți angajații Comitetului dețin o autorizație de securitate la nivel de top secret, indiferent de poziția pe care o au în cadrul organizației[xlii].

Documentele clasificate sunt disponibile numai pe baza necesității de a cunoaște[xliii].

Concluzie

Într-o democrație liberală este absolut necesar ca elementul legislativ să fie suficient de puternic pentru a contrabalansa componenta executivă.  Un sistem de tipul „checks and balances” între ramurile legislativă, executivă și judiciară evită posibilitatea ca o ramură a statului să domine celelalte ramuri, ceea ce duce la o potențială utilizare abuzivă a serviciilor de securitate și informații. Principalele funcții ale supravegherii parlamentare a serviciilor de informații sunt de a supraveghea corectitudinea, eficacitatea și legalitatea acestora. Cele mai importante instrumente în urmărirea acestor obiective sunt promulgarea legilor, exercitarea controalelor bugetare și investigarea eșecurilor și ineficienței. Supravegherea parlamentară face parte din sistemul de responsabilitate democratică și din guvernanța sectorului de securitate. Mecanismele democratice de responsabilitate includ atât proceduri și instituții, cât și o cultură politică care promovează transparența si deschiderea.

Bibliografie

1.       KNIGHLEY, PHILIP, The Second Oldest Profession: Spies and Spying in the Twentieth Century, W. W. Norton & Company, New York, 1988.

2.       CAPARINI, MARINA, BORN, HANS, Democratic Control of Intelligence Services: Containing Rogue Elephants, Routledge, New York, 2017.

3.       LOWENTHAL, MARK M., Intelligence: From Secrets to Policy, CQ Press, Washington, 2003.

4.       SHULSKY, ABRAM N., SCHMITT, GARY J., Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence, Potomac Books, Nebraska, 2002.

5.       BORN, HANS, „Towards Effective Democratic Oversight of Intelligence Services: Lessons Learned from Comparing National Practices” , Connections, Vol. 3, No. 4, 2008.

6.       BORN, HANS, LEIGH, IAN, „Democratic Accountability of Intelligence Services”, Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), Policy Paper No.19, 2007.

7.      GILL,PETER, , „ Democratic and parliamentary accountability of intelligence services after september 11th” ,Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), working paper No. 103, 2003.

8.       DR. VAN EKELEN, WIM F., „Democratic control of armed forces: the national and international parliamentary dimension”, Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), Occasional Paper No. 2, 2003.

9.       MR. WILLS, AIDAN,” Democratic and effective oversight of national security services”, Issue paper published by the Council of Europe Commissioner for Human Rights, Paris, 2015.

  1.     VAN LAETHEM, WAUTER, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011.
  2.     MATTHIJS, HERMAN, „Intelligence services in Belgium”, Intelligence and National Security, Vol. 23, No 4, 2008.
  3.     VAN LAETHEM, WAUTER, „The Belgian civil intelligence service: roles, powers, organisation and supervision”, European Journal of Intelligence Studies, Vol. 2, 2008.

Note

[i]Philip Knighley, The Second Oldest Profession: Spies and Spying in the Twentieth Century, W. W. Norton & Company, New York, 1988, p.5.

[ii] Marina Caparini, Hans Born, Democratic Control of Intelligence Services: Containing Rogue Elephants, Routledge, New York, 2017, p.3.

[iii] Mark M. Lowenthal, Intelligence: From Secrets to Policy, CQ Press, Washington, 2003, pp.2-5.

[iv] Abram N. Shulsky, Gary J. Schmitt, Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence, Potomac Books, Nebraska, 2002, p.10.

[v] Marina Caparini, Hans Born, Democratic Control of Intelligence Services: Containing Rogue Elephants, Routledge, New York, 2017, p.6.

[vi] Hans Born, „Towards Effective Democratic Oversight of Intelligence Services: Lessons Learned from Comparing National Practices” , Connections, Vol. 3, No. 4, p.3.

[vii] Ibidem, p.4.

[viii] Hans Born, Ian Leigh, „Democratic Accountability of Intelligence Services”, Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), Policy Paper No.19, 2007, p.1.

[ix] Ibidem, p.3.

[x] Peter Gill, „ Democratic and parliamentary accountability of intelligence services after september 11th” ,Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), working paper No. 103, 2003, p.4.

[xi] Ibidem, p.5.

[xii] Dr. Wim F. van Eekelen , „Democratic control of armed forces: the national and international parliamentary dimension”, Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), Occasional Paper No. 2, 2003,  p.13.

[xiii] Ibidem, p.14.

[xiv] Ibidem, p.16.

[xv] Ibidem.

[xvi] Peter Gill, „ Democratic and parliamentary accountability of intelligence services after september 11th” ,Geneva Centre for the democratic control of armed forces (DCAF), working paper No. 103, 2003,  p.5.

[xvii] Mr Aidan Wills ,”Democratic and efective oversight of national security services”, Issue paper published by the Council of Europe Commissioner for Human Rights, Paris, 2015, p.6.

[xviii] Wauter Van Laethem, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament  C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011, p. 191.

[xix] Matthijs H., „Intelligence services in Belgium”, Intelligence and National Security, Vol. 23, No 4, 2008, p. 555.

[xx] Wauter Van Laethem, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament  C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011, p. 191.

[xxi] Matthijs H., „Intelligence services in Belgium”, Intelligence and National Security, Vol. 23, No 4, 2008, p. 560.

[xxii] Ibidem,p.561.

[xxiii] Ibidem.

[xxiv] Ibidem, p. 563.

[xxv] Wauter Van Laethem, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament  C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011, p. 200.

[xxvi] Ibidem.

[xxvii] Ibidem,p.202.

[xxviii] Matthijs H., „Intelligence services in Belgium”, Intelligence and National Security, Vol. 23, No 4, 2008, p. 565.

[xxix] Ibidem.

[xxx] Ibidem.

[xxxi] Wauter Van Laethem, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament  C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011, p. 210.

[xxxii] Ibidem.

[xxxiii] Matthijs H., „Intelligence services in Belgium”, Intelligence and National Security, Vol. 23, No 4, 2008, p. 567.

[xxxiv] Ibidem.

[xxxv] Ibidem

[xxxvi] Wauter Van Laethem , „The Belgian civil intelligence service: roles, powers, organisation and supervision”, European Journal of Intelligence Studies, Vol. 2, 2008, p.23.

[xxxvii] Ibidem.

[xxxviii] Ibidem, p.25.

[xxxix] Wauter Van Laethem, „Parlimentary oversight of security and intelligence agencies in the European Union”, Directorate General for internal policies- Policy departament  C: Citizen’s Rights and Constitutional Affairs, Brussels, 2011, p. 210.

[xl] Ibidem, p 202.

[xli] Ibidem.

[xlii] Wauter Van Laethem , „The Belgian civil intelligence service: roles, powers, organisation and supervision”, European Journal of Intelligence Studies, Vol. 2, 2008, p.23.

[xliii] Ibidem.

  1. ion adrian
    | Răspunde

    Foare bun articol si voi cita concluzia pentruca ma voi referi la ea:

    „Într-o democrație liberală este absolut necesar ca elementul legislativ să fie suficient de puternic pentru a contrabalansa componenta executivă. Un sistem de tipul „checks and balances” între ramurile legislativă, executivă și judiciară evită posibilitatea ca o ramură a statului să domine celelalte ramuri, ceea ce duce la o potențială utilizare abuzivă a serviciilor de securitate și informații. Principalele funcții ale supravegherii parlamentare a serviciilor de informații sunt de a supraveghea corectitudinea, eficacitatea și legalitatea acestora. Cele mai importante instrumente în urmărirea acestor obiective sunt promulgarea legilor, exercitarea controalelor bugetare și investigarea eșecurilor și ineficienței. Supravegherea parlamentară face parte din sistemul de responsabilitate democratică și din guvernanța sectorului de securitate. Mecanismele democratice de responsabilitate includ atât proceduri și instituții, cât și o cultură politică care promovează transparența si deschiderea.”

    Consider ca in Romania exista un cadru constirutional propice indeplinirii cerintelor de mai sus intrucat institutia prezidentiala este evident ca are un rol important in toate cele trei puteri fara insa a le subordona si de aceea ” „checks and balances” între ramurile legislativă, executivă și judiciară” exista cu o sigura critica constitutionala privitoare la CCR care de la modificarea ulima a Constitutiei a capatat o putere apoape peste cea care de principiu aprtine poporului avand un drept de veto in stat la nivel maximal ceea ce nici Presedintele ales de natiune nu are..Ar fi cazul ca un veto al CCR sa poata fi anulat sau limitat de o majoritate parlamntara de exmeplu de 3/4..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *