Cristian, Alexandru (2023), Paradigme în mediul internațional de securitate, Intelligence Info, 2:2, 93-97, https://www.intelligenceinfo.org/paradigme-in-mediul-international-de-securitate/

Paradigms in the international security environment

Abstract

The totality of ideas and theories is an accumulation that, when harmonized, can give birth to a unitary thought. A paradigm is a scientific model that gives solutions to concrete, real and immediate problems in a certain discipline. A paradigm is the answer to several queries. A security paradigm is a unitary theory that provides problems and solutions on the international security system. It is what American scholars call the mainstream, the main stream of thought of the moment. A security paradigm is a unique, ordered framework that contains assumptions, hypotheses, axioms about the international security system.

Keywords: paradigm, security, politics, geopolitics

Rezumat

Totalitatea ideilor şi a teoriilor este un cumul care armonizat poate da naştere unei gândiri unitare. O paradigmă este un model ştiinţific care dă soluţii unor probleme concrete, reale şi imediate într-o anumită disciplină. O paradigmă este răspunsul la mai multe interogaţii. O paradigmă de securitate este o teorie unitară ce oferă probleme şi soluţii asupra sistemului internaţional de securitate. Este ceea ce savanţii americani numesc mainstream, curentul principal de gândire al momentului. O paradigmă de secu¬ritate este un cadru unic, ordonat care conţine asumpţii, ipoteze, axiome despre sistemul internaţional de securitate.

Cuvinte cheie: paradigmă, securitate, politica, geopolitica

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/paradigme-in-mediul-international-de-securitate/
© 2023 Alexandru Cristian. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Paradigme în mediul internațional de securitate

Dr. Alexandru Cristian

alexandrucristian87@yahoo.com

Totalitatea ideilor şi a teoriilor este un cumul care armonizat poate da naştere unei gândiri unitare. O paradigmă este un model ştiinţific care dă soluţii unor probleme concrete, reale şi imediate într-o anumită disciplină. O paradigmă este răspunsul la mai multe interogaţii.

Conceptul ştiinţific de paradigmă

Thomas S. Kuhn spunea că paradigma este o realizare ştiinţifică universal cunoscută care, pentru o perioadă anume de timp, oferă probleme şi soluţii model unei comunităţi de practicieni^[1]. Atunci când istoria ştiinţei şi a tehnicii trec de la o paradigmă la alta, perioada se numeşte preparadigmatică^[2]. După definiţia academicianului Gleb Drăgan, paradigma este o realizare ştiinţifică ce formulează şi rezolvă probleme unui grup de cercetători, paradigmele sunt entităţi complexe ce prezintă un melanj între partea teoretică, instrumentală şi metodologică^[3].

Pentru filosoful ştiinţei Thomas S. Kuhn cunoaşterea este anistorică, forma­listă şi narativă^[4]. Cunoaşterea este un lucru profund şi este o combinaţie între date empirice şi filtrul mental propriu. După foarte mulţi cercetători, când ne naştem avem cunoştinţe arhaice sedimentate prin moştenirea lanţului trofic. Richard Dawkins spunea că nemurirea este în noi prin codul genetic.

Paradigma este un cadrul larg, teoretic şi practic, în care o serie de asum­pţii, ipoteze şi axiome răspund unor întrebări. Dilemele paradigmatice se ivesc atunci când din două paradigme nu ştim evoluţia exactă a uneia sau a alteia. Aceste dileme apar doar în ştiinţele socio-umane.

Paradigmele în ştiinţele socio-umane sunt mai volatile, au graniţe permea­bile şi conceptualizări aparent asemănătoare. Teoriile literare sunt asemănătoare prin faptul că operează cu aceleaşi instrumente, operele literare. Teoriile de secu­ritate operează cu acelaşi instrumente, state, nonstate, popoare, resurse. Teoriile ştiinţelor exacte operează cu instrumente diferite, bosoni, quarci, atomi.

O situaţie paradigmatică este atunci când avem un model unificator şi nu ştim unde să-l încadrăm. Ca exemplu, ne gândim la state şi comportamentul lor. Unde putem încadra comportamentul statelor, într-o lume a competiţiei, a recu­noaş­terii, a cooperării. Paradigmele de securitate principale sunt, după definiţia lui Joseph S. Nye Jr.: sistemul internaţional imperial, sistemul internaţional feudal şi sistemul internaţional anarhic. După Immanuel Wallerstein, lumea se împarte între centru şi periferie, în care centrul este dezvoltat şi beneficiază de resursele pri­mare ale periferiei subdezvoltate şi incapabile să le optimizeze pentru a progresa.

Definirea paradigmei securităţii

O paradigmă de securitate este o teorie unitară ce oferă probleme şi soluţii asupra sistemului internaţional de securitate. Este ceea ce savanţii americani numesc mainstream, curentul principal de gândire al momentului. O paradigmă de secu­ritate este un cadru unic, ordonat care conţine asumpţii, ipoteze, axiome despre sistemul internaţional de securitate.

Există două mari viziuni de analiză a Relaţiilor Internaţionale. Prima viziune este cea pozitivistă. Pozitivismul este o viziune obiectivă, nepărtinitoare a relaţiilor internaţionale. A doua viziune este cea post-pozitivistă care se referă la o analiză subiectivă, criteriile analitice sunt influenţate de poziţii sociale, valori şi felul cum vedem lumea cu adevărat^[5].

Dintre paradigmele de securitate prezente de-a lungul istoriei referitoare la sistemul internaţional, s-au detaşat trei curente principale liberalism, realism şi con­structivism social.

Liberalismul a apărut în secolul al XVIII-lea şi are ca principale idei; raţio­nalitatea este caracteristica definitorie a neamului omenesc, oamenii au un interes după care se ghidează pentru a-şi atinge scopul, cooperarea este trăsătura princi­pală a relaţiilor omeneşti dar şi a relaţiilor internaţionale, guvernarea este necesară dar centralizarea este dăunătoare iar libertatea individuală are o importanţă politică supremă^[6]. Fondatorii acestui curent sunt Immanuel Kant, Adam Smith, David Ricardo, Jeremy Bentham, John Stuart Mill iar ca teoretician de marcă John Maynard Keynes.

Immanuel Kant vede sistemul internaţional ca pe o federaţie de state libere guvernată de domnia legii^[7]. Viziunea universală iluministă kantiană a dezvoltat conceptul de lume kantiană. O lume a păcii, a colaborării, a cooperării.

Internaţionalismul liberal este activitatea politică internaţională care vede lumea în termenii unei condiţii umane universale, fiecare naţiune are particu­larită­ţile ei socio-istorice^[8]. Viziunea liberală asupra lumii este una universală, paşnică, cooperantă. Este o viziune izvorâtă din filosofia iluministă, unde progresul are un rol covârşitor în istoria omenirii. Iluminismul a adus formula progresului în istorie şi dezrădăcinarea de Evul Mediu mistic şi mitologic.

Principalele ipoteze ale liberalismului sunt: libertatea individuală, viziunea pozitivă sau progresivă asupra lumii, lumea trăieşte într-o interdependenţă unde frontierele sunt permeabile rezultând o lume mondială şi interdependentă^[9]. Pentru gândi­torii liberali omul are drepturi inalienabile în virtutea capacităţii universale de a gândi raţional^[10].

Instituţionalismul neoliberal îşi propune să explice procesele cooperării şi rolul instituţiilor internaţionale în relaţiile internaţionale, explică Robert. O. Keohane^[11]. Viziunea liberală este una orientată spre universalism, libertate, coo­perare. Paradigma internaţională de securitate este o lume liberă dar guvernată de simţă­minte etice. Statele sunt libere, suverane dar se supun dreptului interna­ţional şi cutumelor acestuia. Este o lume a dreptului.

Realismul este o viziune, catalogată de mulţi, pesimistă. O lume hobbe­siană care este într-o continuă competiţie, într-o luptă pentru afirmare şi resurse. O lume plină de insecuritate, fără o speranţă de a se normaliza. Thomas Hobbes spu­nea că omul este o fiară pentru ceilalţi, homo homini lupus sau forma arhaică de la Plaut, Lupus est homo homini. Astfel omul nu poate avea o convieţuire paşnică cu ceilalţi oameni. Trăsătura generală a realismului este competiţia într-un mediu anar­hic de securitate. Sistemul internaţional realist este unul al unei jungle, al com­pe­tiţiei acerbe pentru putere şi resurse. Puterea este cheia înţelegerii comportamen­tului internaţional şi a motivaţiei de stat^[12].

Bibliografie

[1] Acad. Gleb Drăgan, „Despre contribuţia lui Thomas Kuhn în istoria ştiinţei”, în Revista Noema, Volumul VIII, Academia Română, Bucureşti, 2009, p.272.

[2] Idem.

[3] Idem.

[4] Idem.

[5] Jill Steans, Lloyd Pettiford, colaborare Thomas Diez, op.cit., p.3.

[6] Idem, p.34.

[7] Ibidem, p.35.

[8] Idem.

[9] Ibidem, p.41.

[10] Ibidem, p.57.

[11] Ibidem, p.83.

[12] Ibidem, p.67.