Demopolitica și studiile de securitate (I)

Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu

O privire de sus asupra dinamicii demografice a României din ultimii 30 de ani ne descoperă un declin continuu al populației care trăiește în rama actuală a statului român. Ce semnificație are un asemenea proces care induce modificări la scara întregului tablou demografic al țării? Cum procedăm pentru a-l insera în dinamica generală a societății și, ad ultimum, a unui popor anumit, precum cel care se cuprinde în aria spațiului carpato-danubiano-pontic? Într-o evaluare de rază etno-demografică exhaustivă, încadrarea geografică ar trebui să fie extinsă la întreaga arie locuită de români în spațiul carpato-danubiano-ponto-baltic spre a include astfel și ramura românilor răsăriteni care trăiesc în segmentul sudic al spațiului dintre cele două mări, Marea Neagră și Marea Baltică.

Una dintre căile de acces la cunoașterea unui tablou demografic de o asemenea cuprindere ne este oferită de o ramură a studiului populațiilor care examinează statica și dinamica acestora în raport cu securitatea unui popor. Această abordare ne oferă calea de acces la studierea relației dintre cele două dimensiuni ale unei identități biopolitice și anume populația și statul, bios-ul și polisul. Aceasta este perspectiva studiului derulat în cadrul unei instituții strategice a statului român, precum este Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, printr-o lucrare de maximă relevanță semnată de dr. Catrinel Alba Iulia Popescu, cercetător la Colegiul Național de Apărare, Departamentul pentru studii de securitate și leadership.1 Cadrul analizei sale este, precum am spus, raportul dintre puterea statală – securitatea națională – tabloul demografic.

Analiza acestui nucleu strategic al vieții într-un stat este derulată în context local, județean, regional, macro-regional și național. Ideea axială a lucrării este că securitatea națională a statului depinde hotărâtor de puterea de viață a unei populații sau, cu termenul autoarei, de potențialul demografic al statului respectiv. Analiza sincronică și diacronică (longitudinală) a populației permite, în al treilea plan, derivarea indicatorilor potențialului demografic, ai variației (gradației) acestuia, de care depinde, până la un prag, puterea statului. Ipoteza autoarei este că potențialul demografic nu este unitar distribuit în aria teritorială a statului român, ci depinde de anumite legități de variație geografică și temporală.

Pentru a sesiza parametrii de stare, de variație și de complexitate a fenomenelor demografice la scara întregului teritoriu național, autoarea întreprinde analiza tabloului populațional în raport cu cele cinci niveluri structurale ale acestuia: de la unitatea teritorială locală (orașul, comuna, satul), la unitatea administrativ-teritorială a județului spre a include apoi regiunea de dezvoltare și macroregiunea, toate acestea fiind unitățile co-extensive ale entității etno-demografice denumită popor.

Analiza este derulată finalmente în raza celor opt unități socio-demografice, așa cum au fost trasate acestea prin decizia de aliniere demopolitică a statului român la cadrul normativ al politicilor teritorialității în cadrul statelor UE. Modelul reconfigurării teritoriale a Europei a fost stabilit de către „Oficiul de Statistică al Uniunii Europene care a elaborat Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică (NUTS) în vederea clasificării uniforme a unităţilor teritoriale la nivelul Uniunii Europene (UE). („La nivelul României există, precizează autoarea, cinci nivele de organizare a Unităţilor Teritoriale pentru Statistică NUTS, respectiv: NUTS I corespunzător macroregiunilor, NUTS II aferent regiunilor de dezvoltare, cu o populație medie de 3 milioane locuitori, NUTS III corespunzător celor 41 de judeţe şi Municipiului Bucureşti, care alcătuiesc structura administrativ teritorială a României, NUTS IV, care la ora actuală nu se utilizează, deoarece nu s-au identificat asocieri de unităţi teritoriale și NUTS V corespunzător celor 320 oraşe dintre care 103 municipii, 2.856 comune și 12.955 sate, care descriu structura administrativ-teritorială a României”2.).

Avem, iată, o imagine asupra ecopoliticii așa cum apare ea în schița de strategie teritorială a UE. Ecopolitica UE a fost schițată în Carta Comunitară a Regionalizării unde se propune o filosofie regionalistă asupra organizării Noii Europe, în care conceptul de regiune este mai relevant decât ce de națiune sau de țară. Democrația este redefinită, în acest sena, ca un concept cu o raportare slabă la autonomia națională a popoarelor europene și una puternică la autonomia regională a UE. Accentul este mutat dinspre conceptul de suveranitate națională spre cel de autonomie regională ceea ce induce efecte de lung termen asupra noii ordini așa cum este concepută aceasta în capitala UE, Bruxelles. Carta Comunitară a Regionalizării precizează că „democraţia regională este de neconceput fără autonomie regională, al cărei grad şi caracteristici vor fi decise de fiecare stat în cadrul guvernantei multistratificate, privită în zilele noastre ca fiind cea mai bună modalitate de reconciliere între democraţie și nevoile populației” mergându-se până la ideea de autoguvernare regională, definită drept „competenţa legală şi capacitatea autorităților regionale, în limitele trasate de constituţie şi lege, pentru a reglementa şi gestiona o parte din treburile publice sub propria lor responsabilitate, în interesul populației regionale şi în conformitate cu principiul subsidiarităţii”, dreptul de auto-guvernare regională fiind exercitat „de consilii alese prin vot direct, liber şi secret”3. Prin urmare în gândirea strategică a UE, categoria pivot de organizare și administrare a dinamicii teritoriale și demopolitice a statelor europene este regiunea chiar dacă aceasta este concepută în cadrele teritoriale ale statelor naționale.

Analiza autoarei ține seama de această viziune geopolitică a UE și ca atare inițiază studiul său demopolitic luând în considerare această nouă filosofie, pe care aș încadra-o în ceea ce s-ar putea denumi euro-normativism demopolitic (asupra căruia nu voi insista în această prezentare; voi preciza doar că această orientare devine calea împământenirii în practicile UE a legismului centralist, ca semn distinctiv al ascensiunii unei formațiuni superpuse peste marea diversitate de popoare, trăsătură care a diferențiat istoricește identitatea Europei și a civilizației europene de celelalte 23 de civilizații afirmate în istoria omenirii până la ceasul acesta). Valoarea celor două lucrări ale autoarei este indubitabilă, acestea fiind, întrucâtva, de pionierat la noi și oricum esențiale pentru o eventuală re-definire a gândirii strategice a statului român nevoit să țină seama de noul context și să accepte dialogul cu filosofia euro-regionalizării (care este unul dintre anunțurile strategice ale Bruxelles-ului privind structura și evoluțiile de mâine ale UE).

Pentru a completa conceptual studiul populației la o asemenea scară, autoarea adoptă perspectivă longitudinală pornind de la tabloul demografic al anului 2019 și extinzând analiza pe durata următorilor 20 de ani, până în 2040. Este imperativ să luăm act de aceste două lucrări prin care este relansată la noi direcția demopoliticii, ca ramură a științei și gândirii strategice a unui stat. Prezentare în profunzime a celor două cărți ne va reține interesul în abordări ulterioare și eventual în dezbateri cu participarea autoarei. Am dorit deocamdată să semnalez importanța specială a acestor cercetări de anvergură pe care le datorăm unuia dintre specialiștii importanți ai României la momentul acesta atât pentru studiile de geopolitică realizate anterior cât și pentru relansarea în forță a cercetărilor demopolitice. Se cuvine să o salutăm ca pe unul dintre analiștii inconfundabili ai științei românești aplicate la studiul poporului român ca entitate etnopolitică și etnodemografică pivot în spațiul de Rimland al Eurasiei (zona de crescent care leagă puterile mării de heartlandul eurasiatic). Poziția aceasta accentuează relevanța abordării demopolitice în studiul populațiilor situat în zona de contact între imperiul mărilor (talasocrația) și imperiul uscatului (telurocrația).

Ca să ne dăm seama ce înseamnă puterea maritimă, cu termenul lui Mahan, și deci rolul popoarelor situate la intersecția dintre aceasta și puterile uscatului este suficient să aruncăm o privire asupra dimensiunii reale a imperiului talasic. Doar prin strâmtoarea Urmuz, de pildă, trec zilnic circa 21 milioane de barili de petrol valorizând 1,2 miliarde dolari4. Dacă ținem seama că 1/3 din petrolul mondial trece prin acea zonă, putem spune că la scara unui an, valoarea imperiului maritim petrolier în echilibrul economic al planetei este de 1,2 miliarde * 365 zile *3 = 1.314 miliarde dolari. Si asta doar în privința petrodolarilor. Desigur că talasocrația este și ea slujnică a altei puteri mai mari și anume, puterea îndatorării, controlată de stăpânii banilor, plutocrația, putere bizară care reprezintă circa 98 trilioane de dolari, o sumă astronomică față de care puterea subimperiului petrodolarizat reprezintă cât fracțiunea de 1/90. Cantitativ nu pare mult, dar, în arhitectura strategică a întregului, acest subimperiu reprezintă una dintre rotițele esențiale de care depinde buna funcționare a sistemului mondial. Problema este că aceste puteri apasă asupra biosului planetar, dizolvând identitățile etnospirituale denumite popoare în simple populații. În acest scop, imperiul banilor își aliază puterile spațiale pentru a tempera (eventual, pentru a-l suprima cu totul) duhul de neam (etno-identitatea) la scara omenirii.

Una dintre tehnicile utilizate de imperiile maritime este regionalizarea cu efect de eclipsare a naționalității, care este totuși formula teritorializată organică a identităților etnospirituale. Al doilea fenomen care aduce un efect de slăbire a identităţilor etnospirituale este acela al pierderilor de populație sau, cu un alt termen, contracția etno-demografică. Aceasta este evidențiată de trendurile declinului demografic al masei unui popor (masa demografică critică). Contracția substanței etno-demografice aduce după sine îmbătrânirea unui popor, instaurarea durabilă a iernii demografice, aplatizarea vitalității etnice etc. Volumele Doamnei Catrinel Alba Iulia Popescu au această marcă: sunt și printre primele de acest fel la noi, ilustrând o analiză extrem de riguroasă și o perspectivă de cercetare originală a tabloului demopolitic la scara întregului spațiu carpato-danubiano-pontic. Acesta este locuit de unul dintre popoarele autohtone în regiunea Europei de Centru-Sud (Mitteleuropa sud-estică) și analizele dedicate strategiilor de securitate la scara UE nu pot ocoli cunoașterea acestui spațiu și a poporului care trăiește pe întinderea lui.

1. „Tabloul demografic al macroregiunilor și regiunilor de dezvoltare ale României anului 2019 – Tendințe evolutive până în anul 2040 – Impactul potențial asupra securității naționale” : Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, 2020, în două volume, Statica demografică (I) și Dinamica demografică (II)
2. Idem, vol. I, p 24
3. ibidem
4. https://www.dacianpalladi.ro/stramtorile-maritime-care-conteaza/

Sursa: Ilie Bădescu, ”Demopolitica și studiile de securitate (I)”, în „Revista română de sociologie”, serie nouă, anul XXXV, nr. 1–2, p. 1–84, Bucureşti, 2024, licența CC BY-NC-ND 4.0