Tănase, Tiberiu; Ostahie, Traian (2026), Contrainformațiile militare. Rolul și importanța lor, Intelligence Info, 5:3, https://www.intelligenceinfo.org/contrainformatiile-militare-rolul-si-importanta-lor/
Military Counterintelligence. Its Role and Importance
Abstract
Counterintelligence and military security represent the main national effort to counter the actions of foreign intelligence services, of groups and political movements controlled from abroad, which are often supported by intelligence services, starting from infiltrating the synapses of strategic and operational leadership of the state and establishing the potential for engagement in espionage activities for the purpose of organizing subversive or sabotage actions. The first institutionalized information-counter-information structures were those of the army and not of other sister structures, which claim origins inconsistent with historical reality. These Romanian information structures appeared with the organization of the army, after the Union of the Romanian Principalities. The birth act of these military intelligence institutions was the date of November 12/24, 1859, when Prince Alexandru Ioan Cuza, through the High Order of the Day, no. 83, established the first staff structure in the modern military history of Romania, the General Staff Corps of the Army, which also included Section II, the first intelligence structure of the Romanian army, led by Second Lieutenant George Slăniceanu, assisted by Second Lieutenant Ștefan Fălcoianu.
Keywords: counterintelligence, military security, intelligence services
Rezumat
Contrainformațiile și securitatea militară reprezintă principalul efort național de contracarare a acțiunilor serviciilor de informații străine, ale grupărilor și mișcărilor politice controlate din străinătate, care sunt adesea sprijinite de serviciile de informații, pornind de la infiltrarea sinapselor conducerii strategice și operaționale a statului și stabilirea potențialului de angajare în activități de spionaj în scopul organizării de acțiuni subversive sau de sabotaj. Primele structuri informative-contrainformaționale instituționalizate au fost cele ale armatei și nu ale altor structuri surori, care își revendică origini neconcordante cu realitatea istorică. Aceste structuri informative românești au apărut odată cu organizarea armatei, după Unirea Principatelor Române. Actul de naștere al acestor instituții de informații militare a fost data de 12/24 noiembrie 1859, când Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Înaltul Ordin de Zi, nr. 83, a înființat prima structură de stat major din istoria militară modernă a României, Corpul Statului Major General al Armatei, care includea și Secția a II-a, prima structură informativă a armatei române, condusă de sublocotenentul George Slăniceanu, ajutat de sublocotenentul Ștefan Fălcoianu.
Cuvinte cheie: contrainformații, securitate militară, servicii de informații
INTELLIGENCE INFO, Volumul 5, Numărul 3, Septembrie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/contrainformatiile-militare-rolul-si-importanta-lor/
© 2026 Tiberiu TĂNASE, Traian OSTAHIE. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.
Contrainformațiile militare. Rolul și importanța lor
Tiberiu TĂNASE[1], Traian OSTAHIE[2]
tanasetiberiu2@gmail.com, tostahie@yahoo.com
[1] Prof. univ. dr., col. (rz) secretar al Diviziei de Istoria Științei, Academia Română
[2] Drd., Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română
Introducere
Contrainformațiile și securitatea militară reprezintă principalul efort național de a contracara acțiunile serviciilor de informații străine, ale grupurilor și mișcărilor politice controlate din exterior, care, adesea, sunt sprijinite de servicii de informații, începând de la infiltrarea în sinapsele de conducere strategică și operativă ale statului și stabilirea potențialului de angajare în activități de spionaj în scopul organizării de acțiuni subversive sau de sabotaj.
Când, la porunca vremii, a fost ales adagiul latin – Nefas est nocere patriae – și a fost propus spre a fi înscris pe sigla Direcției de Contrainformații și Securitate Militară (DCISM), persoana responsabilă s-a gândit la faptul că munca intelligence-ului militar românesc, în primul rând, constituie prima și cea mai importantă centură de securitate națională la pace, în situații de criză și război. Iar unul dintre importantele obiective ale acestuia este acela de a identifica pe toți nelegiuiții care fac rău patriei [1].
La români, primele structuri informativ-contrainformative instituționalizate au fost cele ale armatei și nu ale altor structuri surori, care-și arogă origini neconforme cu realitatea istorică. Aceste structuri informative românești au apărut odată cu organizarea armatei, după Unirea Principatelor Române. Actul de naștere a acestor instituții militare de intelligence a fost data de 12/24 noiembrie 1859, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Înaltul Ordin de Zi, nr. 83, a înființat prima structură de stat major din istoria militară modernă a României, Corpul de Stat Major General al Armatei, în componența căruia se afla și Secția a II-a, prima structură de informații a armatei romane, condusă de sublocotenentul George Slăniceanu, ajutat de sublocotenentul Ștefan Fălcoianu.
Prezența acestor structuri informativ-contrainformative s-a oficializat, mai târziu, în regulamentele militare. De exemplu, în Regulamentul asupra serviciului interior pentru trupele de toate armele – A.15, anul 1939, la art. 65 s-au introdus atribuțiunile Ofițerului informator al corpului. Acesta „are conducerea informativ-contrainformativă în corp și lucrează la ordinele date de autoritățile militare superioare, sub supravegherea șefului de corp. Se informează asupra adevăratei stări de spirit a trupei și ofițerilor, propunând măsuri necesare pentru împiedicare curentelor contrare intereselor statului. El controlează măsurile de pază interioară, secretul corespondenței și relațiile militarilor cu peroanele civile. Lucrează pentru descoperirea, cât va fi cu putință, a agenților inamici și darea lor în urmărirea organelor competinte. Primește și dă instrucțiuni, pentru împiedicarea procurării de informațiuni și documente de către agenții inamici. Urmărește și semnalează diferite curente religioase, care prin ideile lor ar slăbi forța morală a soldatului. Supraveghează militarii semnalați ca suspecți, precum și orice persoană străină, care intrând în corp nu prezintă garanții suficiente de bunele lor intențiuni. Supraveghează executarea tuturor dispozițiilor și ordinelor date în legătură cu însărcinarea să”[1].
Reglementarea privind pregătirea contrainformativă a personalului merge până jos la soldat. La art. 10 din același Regulament se arată: „orice ostaș trebuie, nu numai să se ferească de spioni, dar să împiedice orice acțiune a lor: fie de a afla știri asupra armatei, intențiunilor și planurilor noastre, fie de a împiedica operațiunile armatei noastre, aducând stricăciuni: căilor de comunicație, liniilor telegrafice, instalațiunilor, depozitelor, arsenalelor, sau făcând propagandă intereselor țării pentru a zdruncina moralul și micșora puterea noastră de luptă. Ostașul trebuie să se ferească de a discuta în public, sau chiar în familie, chestiuni privitoare la armată. Când vede că o persoană se interesează în mod neobișnuit de chestiuni cari privesc armata, sau răspândește știri false, spre a produce descurajarea în rândurile armatei și în populație, trebuie să-l raporteze imediat comandanților săi ierarhici, spre a-l pune în urmărire; în timp de război chiar îl va aresta și-l va preda primului post de comandă sau primului post de jandarmi”[1].
Revenirea la tradițiile activității de contrainformații din Armata României are loc după Revoluția din decembrie 1989, acest fapt consemnându-se prin ordinul ministrului apărării naționale M41/1990, actul oficial prin care s-a înființat Direcția de Contraspionaj a Apărării.
Nouă structură a intelligence-ului militar românesc va cunoaște un profund proces de transformare. Concomitent cu lărgirea atribuțiilor funcționale, apare Direcția Protecție și Siguranță Militară (1997), apoi Direcția Siguranță Militară (2001) și, în cele din urmă, Direcția Contrainformații și Securitate Militară (2006), denumire sub care funcționează și astăzi. Astfel, Contrainformațiile Militare ale prezentului au trecut prin adânci transformări și prefaceri, mare parte dintre acestea determinate fiind de standardele impuse de faptul că România a aderat la NATO și UE, devenind un cap de pod important de apărare al flancului de sud – est al spațiului euroatlantic.
Misiunea esențială a activității contrainformative și de securitate militară o constituie contra ingerința și intoxicarea, inducerea în eroare, dezinformarea, contra propaganda în situații de pace, criză și război, identificarea trolilor și a răspândirii de informații false (fake news) etc.
Un domeniu extrem de important în domeniul amenințărilor de securitate militară îl constituie internetul și digitalizarea comunicării, înalta tehnologie din domeniul comunicării moderne, care, în tandem, au multiplicat, pe spații uriașe, puterea comunităților social media, facilitând comunicarea, instant, prin sunet – imagine și asocierea utilizatorilor în grupuri funcție de preferințe și interese, unele contrare intereselor noastre de securitate. Numărul de utilizatori planetari aflați în spațiul cibernetic a generat conexiuni variate și nașterea comunităților (controlate de serviciile de informații și de actorii de putere ai lumii), care de cele mai multe ori le depășesc numeric pe cele din mediul offline [2].
Armata României și-a transformat, perfecționat și modernizat structurile informativ-contrainformative pentru a pune în dificultate, cât mai mult posibil, sustragerea de către adversar a informațiilor pe care și le dorește, în același timp, luând măsuri, severe, de securitate pentru informațiile clasificate, protecția obiectivelor sale strategice importante și a tuturor efectivelor sale, spre a nu fi vulnerabilizate prin acțiunile informative ale adversarului, ori care ar fi acela. Trebuie știut că misiunile armei contrainformațiilor reprezintă „produsul” unor operațiuni de contraspionaj și dezinformare, cu un caracter pronunțat protectiv și defensiv [3].
„Counter Intelligence-ul” militar modern românesc aduce contribuții majore în gestionarea cunoașterii prin informația operativă a noi Arhitecturi de Securitate și a factorilor de insecuritate globali, regionali și naționali. DCISM este caracterizată printr-o conducere competentă și o gestionare responsabilă a informațiilor de la toate nivelurile (tactic, operativ, strategic), având lideri de excepție, cu minți bine organizate, lideri înzestrați cu înalte capacități de analiză și sinteză, calități dintre cele mai alese necesare pentru un management eficient și de succes al domeniului informațiilor militare defensive.
De la înființarea Contrainformațiilor Militare, accentul a căzut și cade pe relația liderului informațiilor militare strategice cu societatea civilă și cu ceilalți lideri militari și politico-militari strategici, iar rolul liderului informațiilor militare strategice în conducerea și dezvoltarea cooperării internaționale a crescut simțitor, fiind „împovărat” permanent de cele trei principii clare ale oricărui serviciu de intelligence militar din spațiul euroatlantic: need to know, need to share și need to cooperate.
Activitatea de contrainformații prin optica literaturii de specialitate
Principiile activității de informații evidențiază că un adversar va utiliza toate mijloacele, etice și ne etice, legale și ilegale, pentru a obține informații. Pentru a-și atinge obiectivele, entitățile adverse identifică, prioritizează și selectează ținte (persoane, grupuri, structuri, organizații) în funcție de importanță, capabilități, accesabilitate, intenții, interese și vulnerabilități [4].
Stan Taylor apreciază că, pe fondul unor relații internaționale dinamice și imprevizibile, factorii de decizie trebuie să dețină informații pentru a proteja interesele naționale, care se află în pericol dacă entități adverse își creează oportunități pentru obținerea acestor informații. În acest registru, o abordare a activității de contrainformații ca și componentă a activității de informații este motivată de faptul că: factorii de decizie dintr-un stat dispun de date care, dacă ar deveni accesibile unui adversar, ar periclita securitatea națională; entități străine vizează acele date prin utilizarea unor metode specifice activității de informații; datele necesită să fie protejate de structuri specializate pentru a nu deveni accesibile unui adversar [5].
În acest context, activitatea de contrainformații reprezintă utilizarea resurselor activității de informații proprii pentru a identifica, preveni și neutraliza activitățile de informații ale unei entități străine, furnizând o înțelegere a amenințărilor, vulnerabilităților și riscurilor generate de această entitate, astfel încât să determine adoptarea unor măsuri de prevenire a materializării sau de contracarare a acestora [6, 7].
La rândul său, Arthur S. Hulnick apreciază că activitatea de contrainformații este focalizată pe contracararea eforturilor de culegere de date ale unui competitor, iar esența constă în înțelegerea și exploatarea dependenței de informații a adversarului, fiind ”activitatea de informații dedicată subminării eficacității serviciilor de informații ostile”, în încercarea de a se proteja personalul, instalațiile/echipamentele și operațiunile proprii de informații. Astfel, activitatea de contrainformații se centrează pe identificarea planurilor și intențiilor entităților informative inamice, descoperirea, controlul și manipularea operațiunilor informative străine, se desfășoară pe plan intern și/sau extern, având în atenție acțiunile străine de infiltrare a aparatului de stat, spionajul, subversiunea, terorismul, sabotajul, respectiv penetrarea entităților implicate și analizarea activităților clandestine inamice [8, 9]
Așadar, activitatea de contrainformații este axată pe detectarea și prevenirea, exploatarea și manipularea activităților de informații sau agresiunilor la adresa securității naționale din partea unor entități adverse (grupări, organizații, state) [10].
În consecință, Michelle Van Cleave precizează că un aspect distinctiv al activității de contrainformații este reprezentat de evaluarea capabilităților entităților adverse de a obține informații de securitate națională, respectiv prevenirea și contracararea unor astfel de acțiuni [11].
În context, Friederic Korkisch evidențiază că activitatea de contrainformații este considerată dimensiune a activității de informații prin care se contracarează sau neutralizează activitățile de culegere de informații ale serviciilor de informații și securitate străine și organizațiilor teroriste internaționale. Modalitatea prin care activitatea de contrainformații se realizează este subsumată detectării, identificării, urmăririi, exploatării și neutralizării activităților de informații ale partenerilor, competitorilor și adversarilor [12].
În acest sens, conform lui Stan Taylor, activitatea de contrainformații vizează:
- a) asigurarea caracteristicilor de confidențialitate și integritate a propriilor informații;
- b) culegerea de date despre entitățile adverse pentru a preveni ca acestea să intre în posesia informațiilor clasificate;
- c) colectarea de informații despre grupuri ostile sau entități informative străine, pentru a preveni perturbarea sau compromiterea propriilor operațiuni din cauza penetrărilor, dezinformărilor etc, C. Wasemiller punctează că scopul activității de contrainformații este de a învăța tot ce poate despre ultimele două tipuri de acțiuni inamice și, prin urmare, despre persoanele care efectuează acțiunea, fără ca aceste persoane să conștientizeze că se acumulează astfel de date [5, 13].
Kaveh Moravej și Gustavo Díaz confirmă funcțiile clasice ale activității de contrainformații precum:
- a) culegerea de date privind entitățile informative străine și activitățile lor, prin surse deschise și clandestine;
- b) studiul și analiza privind structura, personalul și activitățile operațiunile acestora, dar suplimentează cu c) operațiunile de perturbare și neutralizare a activităților adversarilor, iar Jeffrey Richelson completează cu d) investigarea persoanelor implicate și e) furnizarea de suport pentru operațiuni [14, 15].
Pentru Frederick Wettering, aceste funcții sunt: protejarea secretelor, stoparea încercărilor entităților străine de a accesa secretele, identificarea și capturarea cetățenilor care sprijină activitățile adversarilor. Newton Miler (fost șef de operațiuni al CIA) reține ca funcții investigațiile și supravegherea pentru detectarea și neutralizarea prezenței serviciilor de informații străine, colaționarea informațiilor, penetrarea, perturbarea, manipularea şi inducerea în eroare a respectivelor entități [16, 17].
Subsumat Arthur S. Hulnick consideră că activității de contrainformații îi este aplicabil ciclul activității de informații, dar că aceasta are și secvențe specifice, pe care Michelle Van Cleave le detaliază: identificarea, evaluarea, neutralizarea și exploatarea activităților adversarilor [18, 19].
identificării, Miron Varouhakis stabilește un set de activități elementare, care ar avea următoarele avantaje dependent-succesive:
(1) înțelegerea culturii și comportamentului organizațional din cadrul propriilor instituții;
(2) recunoașterea angajaților care prezintă riscul de a se implica în transmiterea ilegală de date; (3) identificarea angajaților dintr-o structură adversă care ar putea fi determinați să dezvăluie informații și ar activa ca agenți dubli;
(4) sesizarea deficiențelor de management, exploatarea deficiențelor din structura și cultura organizației adverse [19].
Pentru Arthur S. Hulnick, exploatarea constă în procesul de învățare a cât mai mult posibil despre adversar anterior inițierii unor contra-măsuri. Concretizarea unei perspective în ceea ce privește activitățile adversarului prin analiză și penetrare informativă facilitează și implică exploatarea, ca și capacitate de deturnare a direcțiilor/semnificațiilor unor evenimente și creare de avantaje. În funcție de (in)succes, exploatarea devine un mecanism de feedback pentru verificarea/confirmarea percepțiilor, evaluărilor și incertitudinilor [18, 19].
Neutralizarea amenințărilor se concretizează în:
- a) distrugere/destructurare a unei rețele de spionaj prin arestare sau transferul unui suspect pe o poziție unde nu are acces la date clasificate;
- b) paralizare, printr-o intervenție specifică (de exemplu, asupra canalelor de comunicare) pentru a determina oponentul să-și stopeze acțiunile de acces la informațiile de interes, să abandoneze rețeaua sau operațiunea pentru a nu fi detectat. Paralizarea este o măsură preventivă sau parte a unei investigații (în comparație cu penetrarea informativă-ofensivă, destructurarea și paralizarea ar fi defensive).
Tot din strategia de neutralizare face parte anularea interesului, care se realizează prin inducerea ideii că:
- a) în cazul culegerii ilegale informații, costurile financiare, politice sau de altă natură ale depistării sunt foarte mari și că e indicată limitarea la colectarea de date prin mijloace legale; b) informațiile vizate nu sunt valoroase;
- c) alte date sunt mai importante (aspecte care ar putea face parte și dintr-o strategie de înșelăciune).
Anularea încrederii implică configurarea unui eveniment sau set de evenimente astfel încât adversarul să devină disfuncțional până la punctul în care este detectat sau este paralizat până la ineficiență [21].
Se mai apreciază că eficiența activității de contrainformații este limitată dacă nu se depășește faza statică de blocare a accesului adversarului la informațiile de interes și nu se creează un program de dezinformare, pentru a induce confuzie și percepții eronate inamicilor actuali sau potențiali.
Activitatea de contrainformații din perspectivă românească
Un prim pas în definirea activității de informații a fost făcut de legiuitorul român prin Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României, unde se precizează că această activitate are caracter secret de stat și că se execută de Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază. Din corelarea acestei definiții cu prevederile referitoare la organizarea și funcționarea acestor instituții rezultă o definire a activității de informații, prin raportare la faptul că acestea organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie amenințări. [22, 23].
Mai mult, în Doctrina națională a informațiilor pentru securitate, este definită și activitatea informativă ca fiind “ansamblul operațiunilor și acțiunilor desfășurate de către structuri specializate, legal constituite, în mod planificat sistematic, unitar, ofensiv și în secret, prin folosirea mijloacelor și metodelor specifice, pentru căutarea, culegerea, verificarea, prelucrarea și valorificarea informațiilor referitoare la factori de risc, amenințări, stări de pericol la adresa securității naționale, precum și în vederea controlului tendințelor și evoluțiilor acestora, în scopul prevenirii, contracarării, înlăturării lor sau aplicării legii, după caz” [24].
Din document se reține expresia activitatea de informații pentru securitate care are aceeași semnificație, dar cu detalierea ciclului activității: planificare-căutare–obținere-verificare-prelucrare analitică-informarea factorilor de decizie cu privire la datele și informațiile obținute, cu relevanță pentru securitatea națională [24].
– activitatea de contrainformații – “ansamblul acțiunilor, operațiunilor și procedeelor informativ-operative, desfășurate în scopul protejării informațiilor obținute de către serviciile de informații și structurile departamentale, a mijloacelor și metodelor de culegere utilizate, precum și a procesului de decizie împotriva divulgărilor neautorizate și a acțiunilor spionajului străin, apărarea instituțiilor, activității și personalului acestora” [24].
În definirea sintagmei “asigurarea securității naționale” un reper doctrinar îl reprezintă strategiile/doctrinele naționale de apărare/securitate națională, sintagma regăsindu-se în capitolul Prioritățile transformării în domeniul activității de informații, contrainformații și securitate, din Strategia de securitate națională a României din 2006, fiind circumscrisă obiectivelor de prevenire și avertizare oportună asupra riscurilor și amenințărilor, cu invocarea principiului că “informațiile asigură evitarea surprinderii…, puterea de decizie și viteza de reacție precum și capacitatea de acțiune pro-activă, în scopul îndeplinirii noilor tipuri de misiuni” [25].
Activitatea de informații, contrainformații și de securitate este prezentată sintetic și în Ghidul strategiei naționale de apărare a țării pentru perioada 2015-2019 ca “ansamblu de acțiuni, operațiuni, mijloace, metode și măsuri specifice derulate permanent de către instituțiile cu atribuții în domeniu, cu scopul prevenirii și contracarării riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale extinse, diminuării/eliminării consecințelor în cazul materializării acestora, protejării și promovării intereselor naționale” [26].
Concluzii
Activitatea de informații pentru apărare are drept misiune principală procurarea de date și informații despre capacități, strategii, politici și doctrinele militare ale statelor și alianțelor de state aflate în zona de interes strategic militar și politico – militar a României pentru identificarea și evaluarea factorilor de risc și a amenințărilor potențiale la adresa securității naționale a statului, a Alianței Nord – Atlantice, pe timp de pace, în situații de criză și la război.
Contrainformațiile Militare, în prezent, funcționează sub autoritatea Direcției Generale de Informații a Apărării unde, sub deviza Nefas est nocere patriae, continuă să ocupe pozițiile de luptă cele mai importante într-un front invizibil fluid și dinamic și să dezvolte acțiuni contrainformative de succes pentru ca cea mai reprezentativă, credibilă și apreciată instituție a statului – Armata, să-și poată îndeplini misiunile în folosul patriei. Dinamica transformărilor structurale ale DCISM din ultimii ani a fost marcată de o adaptare continuă a personalului și proceselor interne la ecuația de securitate globală și direcțiile strategice adoptate de conducerea armatei României. În acest proces amplu de restructurare și modernizare a organizațiilor militare, activitatea de informații pentru apărare intră în noi procese de reconstrucție, scopul fiind procurarea de informații despre potențialul, strategiile, politicile și doctrinele militare ale statelor, aflate în zona de interes strategic militar și politico-militar a României, pentru identificarea și evaluarea factorilor de risc și a amenințărilor potențiale la adresa securității naționale a statului pe timp de pace, în situații de criză și la război.
Baza activității de contrainformații și securitate militară constă în interzicerea accesului la informație a adversarului, confruntarea cu acțiunile ofensive ale acestuia, contracararea și neutralizarea acestor acțiuni. În ceea ce privește funcția represivă, contrainformațiile militare au drept preocupări, în principal, detectarea și reținerea agenților de informații străini implicați în operațiuni de spionaj, identificarea măsurilor adecvate privind protecția secretelor prin proceduri și metode de securitate, în scopul prevenirii surprinderii, limitarea numărului de persoane care au acces la diferite categorii de secrete, reglementarea activității de elaborare a documentelor și suporților de informații, protecția electronică împotriva celor ce intenționează procurarea de informații secrete și confidențiale, prin interceptarea undelor radio, emise de computere și aparatură de secretizare.
Lasă un răspuns