Operațiunile de tip COIN. Studiu de caz Afganistan

Mediul de securitate internațional se află într-o rapidă schimbare. Globalizarea este principalul fenomen care influențează mediul de securitate contemporan, creând, noi riscuri şi amenințări. Terorismul internațional, structurat în rețele transfrontaliere, reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa vieții și libertății oamenilor, a democrației şi celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor euroatlantice. Rețelele teroriste internaționale au acces la tehnologia modernă și se pot folosi de transferuri bancare şi mijloace de comunicare rapide pentru a aduce prejudicii importante la scara largă. În pofida evoluțiilor pozitive din ultimul deceniu şi jumătate, arealul strategic în care este situată România este încă bogat în conflicte locale, cu puternice implicații pentru pacea și securitatea regională și europeană.  Ele alimentează, de asemenea, alte forme de violență și criminalitate şi favorizează terorismul.

Conflictul asimetric și consecințele sale în securitatea Asiei

Securitatea este unul dintre cele mai importante aspecte când ne referim la elementele ce asigură supraviețuirea și continuitatea în timp a entităților politice. Astfel, statele lumii alocă fonduri considerabile pentru a consolida și menține securitatea atât la nivel statal cât și la nivel regional și internațional. Războiul neconvențional reprezintă o amenințare directă asupra securității și nu doar la nivelul regiunii în care se desfășoară, ci și a teritoriului extins, adică pe teritoriul tuturor participanților la astfel de conflicte. Asia a fost marcată de conflictul desfășurat în Afganistan pe mai multe planuri. Acest conflict a afectat în mod profund securitatea acestui continent și nu doar din punct de vedere militar ci și politic, economic, demografic, social, cultural dar și mediul natural. Astfel, implicațiile conflictelor asimetrice în securitate pot genera consecințe grave la nivelul acestor ramuri enumerate anterior.

Articolele fără specificarea altei licențe CC au licența CC BY-NC-ND.