Sfetcu, Nicolae (2024), Ontologia amenințărilor la securitatea națională, Intelligence Info, 3:4, 3-12, DOI: 10.58679/II89169, https://www.intelligenceinfo.org/ontologia-amenintarilor-la-securitatea-nationala/

Ontology of National Security Threats

Abstract

The ontology of threats to national security is a critical area of study in political science, security studies, and philosophy. It explores the essence, nature and classifications of threats that challenge the integrity and stability of nations. In national security, the ontological problem concerns the nature and characteristics of the entities that threaten and are threatened. This article examines the complexities of national security threats, considering the philosophical implications of defining these threats in the context of a dynamic global environment.

Keywords: ontology, national security, threats, ontological problems, philosophy of threats

Rezumat

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu critic de studiu în științe politice, studii de securitate și filozofie. Acesta explorează esența, natura și clasificările amenințărilor care provoacă integritatea și stabilitatea națiunilor. În securitatea națională, problema ontologică ține de natura și caracteristicile entităților care amenință și sunt amenințate. Acest articol examinează aspectele complexe ale amenințărilor de securitate națională, luând în considerare implicațiile filosofice ale definirii acestor amenințări în contextul unui mediu global dinamic.

Cuvinte cheie: ontologia, securitatea națională, amenințări, problema ontologică, filosofia amenințărilor

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp. 3-12
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II89169
URL: https://www.intelligenceinfo.org/ontologia-amenintarilor-la-securitatea-nationala/
© 2024 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Ontologia amenințărilor la securitatea națională

Nicolae SFETCU[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973

Introducere

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu critic de studiu în științe politice, studii de securitate și filozofie. Acesta explorează esența, natura și clasificările amenințărilor care provoacă integritatea și stabilitatea națiunilor. În securitatea națională, problema ontologică ține de natura și caracteristicile entităților care amenință și sunt amenințate. Înțelegând ontologia – sau natura fundamentală – a acestor amenințări, factorii de decizie, oamenii de știință și practicienii în domeniul securității obțin perspective care pot informa mai bine strategiile de prevenire, atenuare și răspuns. Acest articol examinează aspectele complexe ale amenințărilor de securitate națională, luând în considerare implicațiile filosofice ale definirii acestor amenințări în contextul unui mediu global dinamic.

Ontologia amenințărilor

Ontologia se ocupă de studiul „ființei” sau „existenței” și, în acest caz, se concentrează pe definirea a ceea ce constituie o amenințare la adresa securității naționale. Opiniile tradiționale despre amenințările la adresa securității naționale gravitează adesea în jurul conflictelor militare, spionajului și invaziilor teritoriale. Cu toate acestea, odată cu globalizarea, răspândirea rapidă a informațiilor și progresele tehnologice, peisajul s-a extins pentru a include amenințări netradiționale precum atacurile cibernetice, terorismul, schimbările climatice și chiar pandemiile.

Conform lui Eric Little și Galina Rogova, „amenințarea este un obiect ontologic foarte complex și, prin urmare, o ontologie adecvată trebuie să fie construită în conformitate cu principiile metafizice formale care pot ține cont de complexitatea obiectelor, atributelor, proceselor , evenimentele și relațiile care alcătuiesc aceste stări de lucruri „. (Eric G. Little și Rogova 2006)

Prin urmare, ontologia amenințărilor la adresa securității naționale nu se limitează la pericole tangibile, imediate, ci include și riscuri latente, potențiale și sistemice. Distincția dintre amenințările care sunt prezente în mod activ față de cele care sunt „potențiale” sau „latente” complică strategiile de clasificare și răspuns. Întrebările ontologice – cum ar fi ce constituie o amenințare, modul în care sunt percepute amenințările și criteriile de prioritizare – devin vitale în conturarea strategiilor și politicilor de securitate națională.

Amenințări la securitatea națională

Argumentul lui Björn Müller-Wille privind securitatea și amenințările ajută la evidențierea interdependenței dintre entitățile amenințătoare și amenințate. În acest sens, analiștii de informații trebuie să definească atât ce reprezintă o amenințare, cât și ce este amenințat. Astfel, o ontologie semnificativă a amenințării trebuie să includă atât amenințări, cât și entități amenințate. (Vandepeer 2011)

Dezvoltarea unei ontologii a amenințărilor necesită o taxonomie. O taxonomie potențial utilă utilizată în descrierea analizei securității este furnizată de Buzan, Waeverși Wilde. (Buzan et al. 1998)Ei susțin că analiza de securitate implică trei actori distinctivi.  Din această taxonomie, adaptată pentru analiza informațiilor, rezultă entitățile următoare:

• un referent este ceea ce sau cine este amenințat;
• un analist acționează ca „determinant al amenințării”; și
• un actor de amenințare care este evaluat de analist ca amenințând referentul.

Referentul de amenințare este de obicei statul, și anume supraviețuirea statului și a populației sale. (Singer 1958) Quadrennial Homeland Security Review descrie securitatea ca fiind cerința de a „proteja Statele Unite și poporul său, interesele vitale și modul de viață.” (Department of Homeland Security 2010). Globalizarea face din ce în ce mai dificilă identificarea clară a intereselor statului, chiar și a populației. Conform Convenției Montevedio, cele patru cerințe general acceptate pentru statalitate sunt: o populație permanentă; teritoriu definit; un guvern; și capacitatea de a intra în relații cu alte state. (Australia Department of Defence 2009) Aceste cerințe se referă în general la patru aspecte ale unui stat care poate fi amenințat, și anume: populația, teritoriul, guvernul, și interesele. Pentru natura și caracteristicile amenințărilor de stat și non-statale se ia în considerare modul în care aceste entități pot amenința acești patru factori.

Interesele statului includ amenințarea influenței politice a statului, limitând astfel capacitatea statului de a dezvolta relații favorabile sau puternice cu alte state, stabilitatea regională, stabilitatea economică, dezvoltarea și infrastructura financiară a statului, (Australia Department of Defence 2009) accesul la piețe, resursele energetice, liniile de comunicare și capacitatea cetățenilor de a călători.

Actorii nestatali (în special cei care amenință) sunt deseori nedefiniți. O definiție utilă pentru captarea acestora este „… orice persoană sau grup de oameni care acționează independent de guverne formale”. (Australia Department of Defence 2002)

Amenințările la adresa securității naționale pot fi grupate în mai multe categorii, fiecare cu caracteristici ontologice distincte:

Amenințări militare tradiționale: Cele mai clasice forme de amenințări, implicând actori statali și capacități militare care pot încălca suveranitatea unei națiuni. Exemplele includ disputele la frontieră, invaziile și cursele înarmărilor. Ontologia amenințărilor militare este caracterizată de bunuri tangibile (de exemplu, trupe, arme și baze) și obiective clare, structurate (câștig teritorial, schimbare de regim sau diplomație coercitivă).

Amenințări ale actorilor non-statali: Terorismul, insurgența și crima organizată, reprezentând un set mai difuz de amenințări care nu sunt legate de o anumită națiune sau armată. Ontologic, aceste amenințări sunt mai complexe, deoarece implică adesea ideologie, stimulente economice sau motivații religioase care sunt mai greu de cuantificat. Spre deosebire de amenințările militare, actorii nestatali pot fi evazivi, cu obiective care sunt adesea înrădăcinate în asimetrie, urmărind să perturbe mai degrabă decât să cucerească.

Amenințări cibernetice: Securitatea cibernetică reprezintă una dintre cele mai noi și mai complexe categorii de amenințări. Atacurile cibernetice pot fi orchestrate atât de actori statali, cât și non-statali și pot implica spionaj, furt de date, sabotare a infrastructurii și dezinformare. Ontologia amenințărilor cibernetice este definită de intangibilitatea lor; ele sunt adesea invizibile, transcend granițele fizice tradiționale și necesită cunoștințe tehnologice avansate atât pentru a iniția, cât și pentru a se apăra.

Amenințări ecologice și biologice: Schimbările climatice, dezastrele naturale și pandemiile sunt considerate din ce în ce mai mult ca preocupări de securitate națională. Ontologia acestor amenințări este distinctă, deoarece sunt sistemice și impersonale, care decurg nu din actori intenționați, ci din procese ecologice și biologice. Aceste amenințări provoacă paradigmele tradiționale de securitate, deoarece nu au un inamic „care poate fi cucerit”, ci mai degrabă necesită rezistență, adaptare și cooperare internațională.

Amenințări economice: Instabilitatea economică, deficitul de resurse și războaiele comerciale pot reprezenta, de asemenea, amenințări la adresa securității naționale. Spre deosebire de amenințările militare sau cibernetice, amenințările economice se desfășoară adesea treptat, înrădăcinate în vulnerabilitățile structurale din cadrul sistemului economic global. Din punct de vedere ontologic, ele funcționează pe baza interdependenței sistemice, unde o acțiune sau un eveniment dintr-o parte a lumii poate avea efecte în cascadă asupra altor națiuni.

Evoluția amenințărilor și complexitatea ontologică

În trecut, amenințările la securitatea națională erau percepute ca simple acțiuni fizice, imediate și adesea rezolvabile prin mijloace militare. Cu toate acestea, în lumea contemporană, amenințările au devenit mai interconectate și mai puțin previzibile. Complexitatea ontologică a amenințărilor moderne rezultă din mai mulți factori:

Interconectare: Globalizarea a țesut o rețea strânsă de interdependență între națiuni, făcând dificilă limitarea sau izolarea amenințărilor. De exemplu, amenințările cibernetice sau sancțiunile economice pot avea efecte replici la nivel mondial, făcând securitatea națională o problemă relevantă la nivel global.

Estomparea granițelor: Distincția dintre actorii statali și nestatali, combatanți și civili și chiar războiul și pacea a devenit mai puțin clară. Amenințările moderne operează adesea într-o „zonă gri”, unde categoriile tradiționale de război și menținerea păcii pot să nu se aplice. De exemplu, războiul cibernetic sau războiul informațional ar putea avea loc în timp de pace, dar daunele cauzate pot fi comparabile cu cele ale unui atac militar convențional.

Asimetrie și imprevizibilitate: Multe amenințări moderne sunt asimetrice, unde actorii mai mici și mai puțin puternici pot provoca state mai mari în moduri neașteptate. Această asimetrie complică percepția și răspunsul amenințărilor, deoarece estompează dinamica tradițională a puterii pe care s-au bazat istoric strategiile de securitate națională.

Progrese tehnologice: Progresele tehnologice, în special în domenii precum inteligența artificială, biotehnologia și capabilitățile cibernetice, au modificat ontologia amenințărilor. Instrumentele disponibile pentru actorii rău intenționați au devenit mai sofisticate, iar sfera potențialului prejudiciu s-a extins cu mult dincolo de granițele fizice și activele corporale.

Evaluarea amenințării (impactului) este definită de Steinberg et al (Omand 2009) drept „procesul de estimare și de anticipare a efectelor asupra situațiilor acțiunilor planificate sau estimate/anticipate de către participanți; include interacțiunile dintre planurile de acțiune ale mai multor actori (de exemplu, evaluarea susceptibilităților și vulnerabilităților față de acțiunile amenințate estimate/previzionate, ținând cont de acțiunile planificate proprii).” Rezultă că trebuie să se ia în considerare diferite funcții și elemente de evaluare a amenințărilor.(Rudd 2008) Complexitatea ontologică a elementelor de amenințare necesită o analiză ontologică bazată pe metafizică, care să poată clasifica efectiv diferitele tipuri de obiecte complexe, proprietățile și atributele, evenimentele, procesele și relațiile care sunt de interes pentru diverși factori de decizie.

Prelucrarea pentru evaluarea situațiilor și amenințărilor (ESA) se referă la informații dependente de context despre fațetele dinamice ale realității, (Eric G. Little și Rogova 2006)astfel încât ontologiile ESA trebuie să fie capabile să surprindă structura realității oferind capacități pentru a descrie multitudinea de tipuri de relații (de exemplu, spațio-temporale, intenționale, și relațiile de dependență) care există între diferitele entități situaționale (și agregările lor) la niveluri diferite de granularitate. (Bittner și Smith 2003)Din acest motiv, ontologiile care trebuie utilizate pentru evaluarea situației și a amenințărilor necesită o înțelegere mai largă a tipurilor de relații și a entităților relaționale, găsite inițial în scrierile lui Aristotel(Aristotle 1991)și mai târziu formalizate de Edmund Husserl. (Husserl 1900)Este important ca ontologiile ESA să fie structurate într-un cadru metafizic general superior, pentru a putea descompune elementele cele mai abstracte din domeniul de interes, precum și relațiile dintre ele.

Filosofia amenințărilor

Studiul ontologic al amenințărilor la securitatea națională ridică întrebări filozofice despre modul în care amenințările sunt definite, interpretate și prioritizate. Ce constituie o amenințare „reală” și cât de mult din aceasta este un produs al percepției? De exemplu, unele amenințări, cum ar fi terorismul, pot fi puternic influențate de narațiunile socio-politice care amplifică frica și urgența, în timp ce altele, precum schimbările climatice, pot fi minimalizate în ciuda consensului științific asupra potențialului lor catastrofal. Această diferență în percepția amenințărilor reflectă influența valorilor societale, a narațiunilor media și a agendelor politice asupra politicilor de securitate națională.

În plus, prioritizarea amenințărilor poate dezvălui poziția ontologică de bază a unei națiuni față de securitate. Țările pot acorda prioritate amenințărilor militare față de cele de mediu, nu neapărat din cauza impactului imediat, ci din cauza vizibilității și „solubilității” percepute a primelor. Din punct de vedere ontologic, acest lucru evidențiază o părtinire inerentă față de amenințările care pot fi confruntate prin mijloace tradiționale, chiar dacă nu sunt neapărat cele mai periculoase pe termen lung.

Eric G. Little și Galina L. Rogova au dezvoltat o ”ontologie a amenințărilor” (OA), (Eric G. Little și Rogova 2006) o versiune modificată a ontologiei oficiale de bază (Grenon și Smith 2004) compusă din două subnivele ortogonale numite SNAP și SPAN, care sunt concepute pentru a capta trăsăturile spațiale și temporale ale ontologiei. Pe baza distincției dintre continuant și ocurent au modelat ontologic obiectele complexe spațio-temporale, cu o bifurcație formală între obiecte ca elemente care pot exista în întregime la un moment dat în spațiu și timp, față de evenimentele procesuale, ale căror părți și relații parțiale se desfășoară în mod constant în timp și, prin urmare, nu există niciodată în întregime într-un anumit loc sau în timp. Distincția a ajutat a evitarea anumitor probleme filozofice tradiționale ale identității.

Ontologia oficială de bază este proiectată în conformitate cu teoria mereotopologiei,(Smith 1996) o teorie care combină o logică a părților și a relațiilor parțiale (de exemplu, mereologia) cu o logică a extinderii spațiale și a conexiunii (adică, topologia) limbaj capabil să trateze multitudinea de obiecte ontologice necesare procesării de fuziune la nivel superior, de exemplu, obiecte, proprietăți/atribute, spații, timpuri și numeroasele tipuri de relații simple și complexe existente între ele.

Informațiile utilizate în evaluarea amenințărilor sunt extrem de incerte, cu zgomot de fond, contradictorii, redundante, de o importanță variată și de fidelitate redusă. Acest lucru face necesară încorporarea incertitudinii, fiabilității și impreciziei în caracterizarea relațiilor de tip mereototopic calitativ. (Eric G. Little și Rogova 2006)

La nivel superior, de ansamblu, oamenii există ca entități relaționale, nu doar ca colecții de elemente independente. Problema aici este una de semnificație ontologică, unde modelarea colecțiilor de elemente nu este aceeași cu modelarea întregilor, deoarece același element complex poate fi înțeles diferit în funcție de faptul dacă este înțeles ca o colecție sau ca un întreg.(Smith 1996) Teoria mereotopologiei oferă o modalitate de a descrie în mod formal tipurile de relații complexe parțiale între ele care cuprind elemente cum ar fi amenințările, în care cele trei elemente de intenție, capacitate și oportunitate sunt într-o relație formală a dependenței fundamentale.

Captarea relațiilor metafizice, cum ar fi dependența fundațională, este necesară pentru proiectarea ontologiilor amenințării. Având în vedere caracterul complex al amenințărilor, este esențial să se proiecteze un cadru ontologic care să poată include numeroase tipuri de relații necesare pentru descompunerea corectă a elementelor complexe.(E. G. Little și Rogova 2005)

Definirea ontologică a anumitor caracteristici esențiale ale părților și a relațiilor dintre ele, împreună cu metrici de proximitate și constrângeri, va permite apoi o mai bună definire și identificare a grupurilor dispersate.

O ontologie pentru analiza și acțiunea împotriva amenințărilor trebuie să poată modela distincțiile ontologice între amenințările potențiale și cele viabile. Aceasta oferă o înțelegere mai bună a modului în care elementele de amenințare (adică intențiile, capabilitățile și oportunitățile) pot exista și pot fi modificate în timp. Escaladarea amenințărilor de la o stare de potențialitate la o stare de viabilitate ar putea fi evitată prin utilizarea unor tehnici adecvate de atenuare a amenințărilor.

Pe de altă parte, strategia îmbunătățirii semantice (IS) (Salmen et al. 2011)se bazează pe utilizarea ontologiilor simple ale căror termeni sunt folosiți pentru a marca (sau adnota) artefactele de date sursă într-un mod coerent. Termenii dintr-o ontologie IS sunt conectați împreună într-o ierarhie simplă prin relația „is_a” (sau subtip). Fiecare termen apare o singură dată în această ierarhie și este asociat într-un mod stabil cu termenii părinte și copil în ierarhie, chiar dacă noi termeni sunt adăugați în ontologie în timp. Această stabilitate este importantă, deoarece succesul strategiei necesită ontologii care pot fi reutilizate în mod repetat pentru a adnota multe tipuri diferite de date în moduri care servesc mai multor comunități diferite de analiști, contribuind astfel la crearea unei imagini operaționale comune tot mai cuprinzătoare. IS este concepută astfel încât să fie, în același timp, mai stabilă și mai flexibilă decât abordările tradiționale de armonizare și integrare, care, de obicei, bazate pe mapări ad-hoc între modelele de date, eficiența lor în timp se degradează adesea. (Smith 2012)

Ontologiile IS sunt organizate pe trei niveluri, cu grade de flexibilitate succesive: 1) o ontologie superioară (ULO) unică, mică, neutră pe domenii, pentru care candidatul nostru selectat este ontologia oficială de bază;(Volkswagen Foundation 2002) 2) ontologii de nivel mediu (MLO), formate prin gruparea unor termeni care se referă la domenii specifice de acțiuni sau la sarcini specifice, cum ar fi schimbul de informații inter-agenție;(Smith, Vizenor, și Schoening 2009) 3) ontologii la nivel scăzut (LLO) care se concentrează pe domenii specifice. Abordarea IS este concepută pentru a fi de utilitate maximă pentru utilizatorii de informații. Conținutul ontologic este creat doar ca răspuns la nevoile situaționale identificate ale analiștilor, iar cerințele arhitecturale sunt concepute pentru a asigura o evoluție coerentă a resurselor IS fără a sacrifica flexibilitatea și expresivitatea necesare în desfășurarea reală în domeniu. (Smith 2012)Strategia IS poate determina dezvoltarea ontologică colaborativă și reutilizarea în mai multe scopuri de colectare a datelor, atât interne, cât și externe.

Concluzie

Ontologia amenințărilor la adresa securității naționale este un domeniu complex care cuprinde o serie de amenințări tradiționale și contemporane. Înțelegerea acestor amenințări necesită mai mult decât răspunsuri tactice; implică o examinare profundă a ceea ce face ca o amenințare să fie „reală” și a factorilor care influențează modul în care acestea sunt clasificate și prioritizate. Pe măsură ce interdependența globală, progresul tehnologic și amenințările netradiționale continuă să provoace paradigmele de securitate națională, devine esențial să se dezvolte o abordare nuanțată, flexibilă și fundamentată filozofic pentru înțelegerea și abordarea acestor riscuri complexe.

Numai prin înțelegerea naturii ontologice a acestor amenințări pot decidenții politici și societățile să își adapteze strategiile pentru a asigura o abordare echilibrată și cuprinzătoare a securității naționale într-o lume din ce în ce mai incertă.

Bibliografie

• Aristotle. 1991. „The Metaphysics”. 1991. https://www.amazon.com/Metaphysics-Great-Books-Philosophy/dp/0879756713.
• Australia Department of Defence. 2002. „Future Warfighting Concept”. http://www.defence.gov.au/publications/fwc.pdf.
• Australia Department of Defence, Canberra. 2009. „Defending Australia in the Asia Pacific Century: Force 2030 (2009 Defence White Paper)”. Text. 2009. https://www.aph.gov.au/About_Parliament/Parliamentary_Departments/Parliamentary_Library/pubs/rp/rp1516/DefendAust/2009.
• Bittner, Thomas, și Barry Smith. 2003. „A Theory of Granular Partitions”. În Foundations of Geographic Information Science, ediție de M. Duckham, M. F. Goodchild, și M. F. Worboys, 117–51. London: Taylor & Francis.
• Buzan, Barry, Ole Wæver, Ole Waever, și Jaap de Wilde. 1998. Security: A New Framework for Analysis. Lynne Rienner Publishers.
• Department of Homeland Security. 2010. „Quadrennial Homeland Security Review Report: A Strategic Frameworkfor a Secure Homeland”. https://www.dhs.gov/xlibrary/assets/qhsr_report.pdf.
• Grenon, Pierre, și Barry Smith. 2004. „SNAP and SPAN: Towards Dynamic Spatial Ontology”. http://ontology.buffalo.edu/smith/articles/SNAP_SPAN.pdf.
• Husserl, Edmund. 1900. „Logische Untersuchungen”. 1900. https://philpapers.org/rec/HUSLU.
• Little, E. G., și G. L. Rogova. 2005. „Ontology meta-model for building a situational picture of catastrophic events”. 2005 7th International Conference on Information Fusion 1:8-NaN.
• Little, Eric G., și Galina L. Rogova. 2006. „An Ontological Analysis of Threat and Vulnerability”. 2006 9th International Conference on Information Fusion, 1–8. https://doi.org/10.1109/ICIF.2006.301716.
• Omand, David. 2009. „TheNationalSecurityStrategy: Implications for the UK intelligence community”. https://warwick.ac.uk/fac/soc/pais/people/aldrich/vigilant/national_security_strategy1.pdf.
• Rudd, Kevin. 2008. „The First National Security Statement to the Australian Parliament, Address by the Prime Minister of Australia”. https://dfat.gov.au/people-to-people/public-diplomacy/programs-activities/Pages/speech-by-prime-minister-kevin-rudd-to-the-parliament.aspx.
• Salmen, David, Tatiana Malyuta, Alan Hansen, Shaun Cronen, și Barry Smith. 2011. „Integration of Intelligence Data through Semantic Enhancement”. În STIDS.
• Singer, J. David. 1958. „Threat-Perception and the Armament-Tension Dilemma”. The Journal of Conflict Resolution 2 (1): 90–105.
• Smith, Barry. 1996. „Mereotopology: A theory of parts and boundaries – ScienceDirect”. 1996. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0169023X96000158.
• ———. 2012. „Ontology for the Intelligence Analyst”. 2012. https://philarchive.org.
• Smith, Barry, Lowell Vizenor, și James Schoening. 2009. „Universal Core Semantic Layer”. În .
• Vandepeer, Charles. 2011. „Rethinking threat: intelligence analysis, intentions, capabilities, and the challenge of non-state actors.” Thesis. https://digital.library.adelaide.edu.au/dspace/handle/2440/70732.
• Volkswagen Foundation. 2002. „Basic Formal Ontology”. http://basic-formal-ontology.org/.

Articol în Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/)