Hușanu, Mihaela (2026), Algoritmii puterii: Cum au cartografiat Eric Rosenbach și Katherine Mansted geopolitica informației, Intelligence Info, 5:3, https://www.intelligenceinfo.org/algoritmii-puterii-cum-au-cartografiat-eric-rosenbach-si-katherine-mansted-geopolitica-informatiei/

Algorithms of Power: How Eric Rosenbach and Katherine Mansted Mapped the Geopolitics of Information

Abstract

Review of the report “The Geopolitics of Information”, prepared by Eric Rosenbach and Katherine Mansted.

If, in mathematics, “algorithms of power” refer to efficient calculation methods for repeatedly squaring a number, in the current geopolitical dynamics we can consider that the power of algorithms functions as a multiplier of the influence of a state or non-state actor that uses information as a strategic resource, in the context where control over data and global digital infrastructures constitutes a tactical advantage in the competition for supremacy.

Keywords: review, report, The Geopolitics of Information, Eric Rosenbach, Katherine Mansted

Rezumat

Recenzia raportului „The Geopolitics of Information”, elaborat de Eric Rosenbach și Katherine Mansted.

Dacă, în matematică, „algoritmii puterii” se referă la metode eficiente de calcul pentru ridicarea repetată la pătrat a unui număr, în dinamica geopolitică actuală putem considera că puterea algoritmilor funcționează ca un multiplicator al influenței unui actor statal sau nonstatal care folosește informația ca resursă strategică, în contextul în care controlul asupra datelor și a infrastructurilor digitale globale constituie un avantaj tactic în competiția pentru supremație.

Cuvinte cheie: recenzie, raport, The Geopolitics of Information, Eric Rosenbach, Katherine Mansted

INTELLIGENCE INFO, Volumul 5, Numărul 3, Iunie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/algoritmii-puterii-cum-au-cartografiat-eric-rosenbach-si-katherine-mansted-geopolitica-informatiei/
© 2026 Mihaela HUȘANU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Algoritmii puterii: Cum au cartografiat Eric Rosenbach și Katherine Mansted geopolitica informației

Mihaela HUȘANU[1]
mihaela85husanu@gmail.com

[1] Consilier, Camera Deputaților, Birou Parlamentar: Elaborarea și implementarea strategiei de comunicare

Recenzia raportului „The Geopolitics of Information”, elaborat de Eric Rosenbach și Katherine Mansted.

INTRODUCERE

Dacă, în matematică, „algoritmii puterii” se referă la metode eficiente de calcul pentru ridicarea repetată la pătrat a unui număr, în dinamica geopolitică actuală putem considera că puterea algoritmilor funcționează ca un multiplicator al influenței unui actor statal sau nonstatal care folosește informația ca resursă strategică, în contextul în care controlul asupra datelor și a infrastructurilor digitale globale constituie un avantaj tactic în competiția pentru supremație.

Rolul informației a evoluat, în ultimele trei secole, de la instrument de comunicare al elitelor diplomatice, la mijloc de exercitare a puterii și protejare a securității statului, devenind – în paralel cu dezvoltarea tehnologiilor emergente bazate pe Inteligența Artificială și analiza de date – un pilon strategic al puterii statale, alături de cel militar și economic. Ca element transformator al arhitecturii relațiilor internaționale, informația modelează raporturile de putere și mecanismele prin care statele își exercită influența, însă deschide noi frontiere de risc din perspectiva modului în care este instrumentalizată ca armă.

Pe măsură ce judecata umană este înlocuită cu guvernanța algoritmică, se impune dataismul sau „religia datelor”, termenul propus de istoricul Noah Yuval Harari în lucrarea „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” pentru a descrie noua ideologie care plasează fluxurile de date și procesarea informației mai presus de orice altă valoare. Mecanismele de putere digitală pun stăpânire pe ființa umană, încep să o cunoască mai bine decât se cunoaște ea însăși și o manipulează din ce în ce mai mult prin hi-jacking cognitiv, astfel că oamenii cedează autoritatea și deciziile către sisteme bazate pe date (Harari, 2018). Drept urmare, succesul strategic al statelor este condiționat de capacitatea acestora de a echilibra competiția pentru exercitarea hegemoniei informaționale cu protejarea propriilor cetățeni, inclusiv a drepturilor și libertăților în mediul digital, dar și a infrastructurilor critice.

Literatura ultimului deceniu din domeniul studiilor de securitate include demersuri individuale și colective prin care teoreticieni, lideri politici, din lumea cibernetică sau a securității abordează problematica redefinirii intereselor naționale și a priorităților strategice în fața amenințărilor din spectrul informațional. Un astfel de demers este și raportul „The Geopolitics of Information” (Geopolitica Informației), elaborat de Eric Rosenbach și Katherine Mansted. Lucrarea reprezintă, pe de o parte, un instrument analitic pragmatic pentru înțelegerea transformărilor ce au loc în sistemul internațional, unde controlul tehnologiilor disruptive a devenit una dintre principalele pârghii de putere, iar pe de altă parte, o busolă strategică pentru identificarea măsurilor prin care democrațiile își pot dezvolta capacitatea de a produce, procesa și proteja datele.

COMPETIȚIA STRATEGICĂ DIN ERA DIGITALĂ: CÂȘTIGĂTORUL IA TOTUL

Publicat în mai 2019, studiul a fost realizat în cadrul inițiativei „Defending Digital Democracy” (Apărarea Democrației Digitale) – D3P, proiect derulat sub egida Centrului Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale de la Harvard Kennedy School, din Statele Unite ale Americii (SUA). Raportul se circumscrie cercetărilor din cadrul Programului de Securitate Internațională, care abordează cele mai presante amenințări la adresa intereselor naționale și securității internaționale a SUA, fiind proiectat „să ofere soluții concrete la o problemă urgentă” (conform Centrului Belfer): transformarea informației într-un câmp central al competiției geopolitice dintre state.

Autorii lucrării, Eric Rosenbach și Katherine Mansted, valorifică expertiza acumulată atât ca cercetători în domeniul securității și al studiilor strategice, cât și ca actori guvernamentali cu responsabilități în zona de securitate națională. Astfel, prin construcția riguroasă a argumentației, prin exemplele relevante și realismul care ancorează concluziile în  imperativul securității naționale, cei doi conferă raportului o autoritate incontestabilă, distingându-l ca studiu de referință pentru decidenții politici, cărora le este semnalată apariția – pe fondul creșterii importanței informației – a unei noi dimensiuni a competiției internaționale, pe care autorii o descriu drept „geopolitica informației”.

Eric Rosenbach este lector universitar senior în politici publice și directorul programului de Apărare, Tehnologii Emergente și Strategie din cadrul Centrului Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale. În calitate de șef al Statului Major al Pentagonului (2015  – 2017), Rosenbach a gestionat executarea a zeci de inițiative strategice de profil înalt, iar ca secretar adjunct al Apărării (2011 – 2014), a fost responsabil pentru dezvoltarea și executarea strategiei pentru toate aspectele activităților cibernetice ale Departamentului Apărării (DoD) și pentru domenii – cheie ale politicii de apărare. Doctor în drept cu experiență multisectorială (cibernetică, spațiu, combaterea proliferării armelor de distrugere în masă, antiterorism, guvernare și consultanță pe probleme de apărare pentru autoritățile civile), Rosenbach a publicat volumele „Confronting Cyber ​​Risk: An Embedded Endurance Strategy” (Confruntarea cu riscul cibernetic: o strategie de rezistență integrată – 2021) și „Find, Fix, Finish: Inside the Counterterrorism Campaigns that Killed bin Laden and Devastated Al Qaeda” (Găsește, repară, termină: în interiorul campaniilor de combatere a terorismului care l-au ucis pe Bin Laden și au devastat Al Qaeda – 2012), redactat în colaborare cu Aki Peritz, fost analist CIA în antiterorism.

Co-autoarea raportului, Katherine Mansted, este lector senior în Practica Securității Naționale la Colegiul de Securitate Națională din cadrul Universității Naționale Australiene (ANU) și conduce Departamentul de informații globale al CyberCX – un furnizor important de servicii profesionale de securitate cibernetică și cloud pentru Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Australia și Noua Zeelandă. Activitatea sa de cercetare vizează în special tehnologiile emergente, securitatea cibernetică și regiunea Asia-Pacific. Mansted a publicat lucrări care explorează impactul revoluției informaționale asupra sistemelor tradiționale – democrația, apărarea națională și relațiile internaționale, dar și interferențele străine cibernetice în Australia și confidențialitatea în spațiul digital.

Modul în care, în cadrul lucrării „The Geopolitics of Information”, Rosenbach și Mansted examinează competiția dintre state pentru influența asupra ecosistemului informațional global, permite cititorilor imersiunea în subiectul securității cibernetice care, deși generează amenințări frecvente, este tratat adesea cu superficialitate, facilitând totodată înțelegerea la un nivel mai profund a acestor amenințări și formularea unor decizii strategice și a unor politici publice de către responsabilii în domeniu. Premisa principală care constituie nucleul demersului analitic este aceea că informația, datele și infrastructura digitală au dobândit în ultimul deceniu statutul de resurse strategice. În condițiile în care giganții corporativi care concentrează cea mai mare parte a profiturilor la nivel mondial acționează în logica ideii că datele sunt „noul petrol”, iar scrutinuri prezidențiale americane succesive au evidențiat că datele agregate prin intermediul rețelelor sociale reprezintă „cheia opiniei publice”, autorii consideră că datele și algoritmii asigură „un avantaj competitiv” actorilor statali și nonstatali care transformă tehnologia într-un instrument prin care își pot consolida puterea economică, militară și strategică.

Prin tematica abordată, lucrarea „The Geopolitics of Information” se înscrie în literatura care studiază războiul informațional și competiția strategică în domeniul tehnologic, teme majore în studiile recente de securitate și geopolitică. Prin elementele explicative furnizate, raportul extinde dezbaterea despre transformarea naturii conflictelor în secolul al XXI – lea, unde influența asupra percepțiilor, narațiunilor și mediilor informaționale devine un instrument central al puterii statale. Din punct de vedere metodologic, cercetarea realizată de Rosenbach și Mansted este calitativă și interdisciplinară, specifică studiilor de securitate și analizelor de politici publice. Autorii integrează perspective din mai multe domenii (relații internaționale, securitate națională, studii media și economice), recurg la analiza comparativă a modelelor de organizare a ecosistemului informațional (democratic și autoritar), utilizează studii de caz pentru a-și susține argumentele teoretice și formulează recomandări de strategie pentru guverne și sectorul privat.

Cheia de înțelegere a raportului este rivalitatea dintre marile puteri în sfera informațională. Sub această lentilă, autorii examinează și compară modul în care Statele Unite ale Americii, China și Rusia utilizează datele și tehnologiile de date pentru a-și proiecta puterea, pentru a orienta procesele politice și opinia publică, pentru a-și stabiliza pozițiile strategice și a obține avantajul competitiv în raport cu alți actori internaționali. Intervențiile indirecte în procesele politice ale altor state se produc într-o dinamică disruptivă, care alternează operațiuni de influență, campanii de dezinformare, controlul sau extinderea infrastructurilor digitale, dezvoltarea tehnologiilor de comunicare. Astfel, mediul informațional devine terenul pe care se desfășoară cea mai dură competiție strategică, comparabilă cu cea din spațiul militar sau economic, în care predomină etica de tipul „câștigătorul ia totul”.

Construcția condensată a cadrului de analiză, pe cuprinsul a 32 pagini și într-o structură de trei capitole, dovedește intenția autorilor de a combină eficiența și claritatea, și de a oferi un ghid comprehensiv și un reper metodologic în abordarea provocărilor actuale de securitate. Fiecare capitol este relevant atât pentru înțelegerea informației ca instrument de putere în era digitală, în care platformele sociale, infrastructura cloud și economia datelor reprezintă un nivel suplimentar al competiției strategice, cât și a impactului asupra democrațiilor occidentale, unde spațiul media este expus frecvent operațiunilor de influență.

Primul capitol, „Information as a Source of Power” (Informația ca sursă de putere), fixează unghiul de abordare a cercetării, punctul focal fiind rolul informației ca resursă strategică. Pe măsură ce argumentația se dezvoltă, sunt descrise transformările asociate digitalizării, de la apariția unui mercantilism al datelor până la extinderea furtului de informații, a manipulării și a sabotajului în arena informațională. De asemenea, Rosenbach și Mansted explică succint maniera în care se consolidează regimurile care își bazează autoritatea pe controlul fluxurilor de date (China, Rusia). În capitolul al doilea, „The New Great Game” (Noul Mare Joc), centrul de greutate al studiului se deplasează către competiția dintre state, unde este examinată rivalitatea pentru influență asupra infrastructurilor digitale, datelor și regulilor care dictează arhitectura spațiul informațional global. Capitolul al treilea, „Toward a National Information Strategy” (Spre o Strategie Națională pentru Informații), integrează analizei dimensiunea de politică publică și trasează direcțiile esențiale pentru o strategie națională dedicată gestionării, protejării și valorificării informației ca resursă strategică. Secțiunea de concluzii evidențiază principalele rezultate ale cercetării, iar notele de final documentează argumentația autorilor prin contribuții provenite din literatura de securitate și relații internaționale, analize economice și studii despre guvernanța tehnologiei.

HARTA PUTERII INFORMAȚIONALE: INFLUENȚĂ, DECIZIE RAPIDĂ, PROSPERITATE ȘI COMUNICARE STRATEGICĂ

Rosenbach și Mansted atribuie patru caracteristici – cheie puterii informației și afirmă că rolul acesteia în relațiile internaționale depășește orice precedent istoric: capacitatea de influențare a altor state din exterior (la nivel politic și economic), capacitatea de obținere a avantajului competitiv, capacitatea de dezvoltare economică și capacitatea de comunicare strategică. Putem deduce astfel că sursele puterii informației rezidă în mecanismul de influențare – dezvoltare – poziționare – comunicare, elemente care definesc hegemonul informațional și structurează raporturile de putere cu alte state.

De remarcat este forța predictivă a argumentației prin care autorii semnalau, în 2019, augmentarea rolului Inteligenței Artificiale (IA) și a algoritmilor în campanii de propagandă targetate în funcție de profilul utilizatorilor platformelor digitale: „în următorii cinci ani, progresele în automatizare și inteligență artificială (IA) vor permite propagandiștilor să desfășoare eficient campanii de influență în masă pe pilot automat, să vizeze în mod specific acele persoane și grupuri cele mai vulnerabile la manipulare, să își îmbunătățească continuu tacticile și mesajele pe baza feedback-ului digital în timp real și să genereze rapid și ieftin materiale audio și vizuale false pe calculator”. Anul 2025 a fost caracterizat de escaladări frecvente ale activităților de propagandă și dezinformare atribuite Rusiei în spațiul european. Federația Rusă a orchestrat ample campanii de dezinformare prin care a urmărit influențarea percepțiilor publice în perioadele electorale (în Franța, Germania, Polonia, Republica Moldova și România). Cele mai frecvente tactici au vizat promovarea de narațiuni adaptate contextului local, prin care Rusia și-a atribuit rolul de stat agresat în contextul războiului ruso-ucrainean, scopul urmărit fiind diminuarea sprijinului politic și societal pentru Ucraina, precum și accentuarea tensiunilor și fragmentării în interiorul societăților europene (Schäffer & Talik, 2025).

Rosenbach și Mansted formulează o altă predicție pe baza congruenței punctelor de vedere ale unor foști lideri politici marcanți (prim-miniștrii Indiei, Japoniei și Germaniei), care au susținut că „datele vor fi cel mai important motor al creșterii economice în secolul al XXI – lea”, dar și pe baza expertizei profesorului de guvernare Viktor Mayer-Schonberger, potrivit căruia „capitalismul datelor va înlocui, în cele din urmă, capitalismul financiar ca principiu organizator al economiei globale”. Autorii avansează ideea că datele se vor afla „în centrul competiției economice globale” în deceniile următoare, pe măsură ce evoluțiile tehnologice în domeniul programelor de învățare automată, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, vor exploata potențialul acesteia de a crea valoare adăugată.

Primele dovezi că și această predicție va avea impact profetic se pot observa: 2026 este anul în care Inteligența Artificială – tehnologie rezervată până acum unor domenii tehnice sau experimentale – devine parte din infrastructura cotidiană a mediului digital. Aplicațiile mobile, dispozitivele inteligente și platformele online integrează din ce în ce mai mult sisteme AI care analizează comportamentele utilizatorilor și, în funcție de acestea, își ajustează automat modul de funcționare. Asistenții digitali, de exemplu, au început să anticipeze nevoile utilizatorilor, pe baza tiparelor și a contextului în care sunt folosiți. În același timp, în spatele multor servicii digitale, algoritmii optimizează resursele sistemelor, gestionează fluxuri mari de date și permit analiza informațiilor aproape instantaneu. În acest fel, organizațiile pot lua decizii mai rapide, iar instrumentele bazate pe AI pot genera conținut complex, de la texte și imagini până la rapoarte sau modele analitice. Aceste vârfuri tehnologice implică provocări majore legate de securitatea datelor, imixtiunea în viața privată a utilizatorilor, dependența de Inteligența Artificială și găsirea echilibrului optim între activitățile online și offline (Oses, 2026).

Ținând cont de faptul că informațiile au din ce în ce mai multă relevanță din punct de vedere economic și politic, acestea modelând deciziile și prioritățile politice ale statelor, precum și modul în care își „exercită puterea, concurează și se pregătesc pentru conflicte în secolul al XXI – lea”, autorii lansează ipoteza unui „Nou Mare Joc”. Rosenbach și Mansted argumentează că patru dimensiuni reflectă noua eră în care geopolitica informației dictează relațiile internaționale: potențialul strategic al tuturor informațiilor, mercantilismul informațional în expansiune pe fondul creșterii valorii datelor, intensificarea furtului de informații, a manipulării și a sabotajului, ascensiunea autocraților informaționali.

Odată cu estomparea liniilor de demarcație între cele trei categorii de informații identificate de Keohane și Nye în 1998 – deschise, comerciale și strategice, toate informațiile pot fi de interes pentru guverne și pot fi relevante pentru ecosistemul relațiilor globale. Datele colectate de companii care activează în domenii precum logistica, sănătatea, producția, serviciile financiare sau industria bunurilor de consum sunt tranzacționate și utilizate pentru a antrena algoritmi tot mai performanți. Aceștia au capacitatea să influențeze atât modul în care funcționează piețele și serviciile, cât și acțiunea directă a statelor în spațiul fizic și în mediul digital. Controlul și analiza datelor devin, astfel, un element central în competiția pentru putere și influență.

Raportul „The Geopolitics of Information” acordă o atenție deosebită riscurilor de securitate a datelor care derivă inclusiv din faptul că utilizatorii nu conștientizează în totalitate pericolele la care se expun atunci când permit platformelor digitale și aplicațiilor mobile să le stocheze și să le prelucreze informațiile personale. Fluxurile continue de informații care tranzitează infrastructurile digitale – provenite din activitățile sociale, economice și instituționale – oferă indicii consistente despre comportamente, tipologii umane, relații și evoluții sociale sau politice. Autorii remarcă și noua paradigmă ce redefinește modul de colectare și analiză a informațiilor în cadrul serviciilor de intelligence, după ce digitalizarea a extins considerabil volumul și diversitatea datelor la care au acces agenții de informații. În context, este relevant exemplul breșei de securitate de la Oficiul pentru Managementul Personalului (OPM) al SUA (2015), unul dintre cele mai mari atacuri cibernetice comise asupra guvernului american, în cadru căruia au fost sustrase date personale sensibile despre patru milioane de persoane supuse unor proceduri de securitate. Atacul a fost atribuit hackerilor sponsorizați de statul chinez, care a dobândit astfel o resursă importantă pentru spionaj și viitoare operațiuni de șantaj și influențare.

Rosenbach și Mansted trasează cele două direcții complementare în care informațiile sunt gestionate: de către state, care au interesul să colecteze cât mai multe date de la cetățenii străini (profilul psiho-social cu dimensiunile afectivă, cognitivă și relațională) pentru a influența modul în care aceștia gândesc și acționează – sau pentru a militariza opinia publică, după cum afirmă Zmădu (2023) – și de către entități politice preocupate să analizeze seturile de date pentru a-și micro-targeta mesajele de campanie. Autorii semnalează modul în care, speculând vulnerabilitățile utilizatorilor, cele două mari imperii din istoria recentă, Google și Facebook, colectează și monetizează informații personale, influențând atât comportamentul online, cât și deciziile din viața reală a miliarde de oameni.

Luând ca referință campaniile de dezinformare prin care Rusia și-a impus narativele divizive în scrutinul prezidențial din SUA (2016), Rosenbach și Mansted susțin că propaganda computațională tinde să se consolideze ca instrument de influență utilizat tot mai frecvent de către guverne, cu o capacitate sporită de a modela spațiul digital. Concomitent, datele personale ale cetățenilor obișnuiți, anterior considerate marginale în raport cu dinamica mediului internațional, dobândesc o importanță strategică tot mai mare, fiind valorificate ca resursă relevantă în competiția geopolitică.

Pe de altă parte, se distinge o tendință din ce în ce mai pronunțată, mai ales în rândul statelor autocratice, de a proteja și controla companiile și infrastructurile de date. Această tendință se reflectă direct în legislația privind securitatea cibernetică: fie în extinderea capacității de supraveghere a statului asupra datelor interne și în restricționarea accesului companiilor străine la aceste informații (China), fie în introducerea unor reguli stricte de localizare, stocare, procesare a datelor personale și comerciale exclusiv pe teritoriul național (Rusia și India). Cu toate că achiziționarea și utilizarea datelor reprezintă o cursă cu sumă nulă – câștigul unui participant fiind egal cu pierderea altui participant, India, China și Rusia și-au exprimat deschis poziția referitoare la hegemonia informațională: India și China mizează pe populația numeroasă pentru a atinge prosperitatea în economia datelor, în timp ce Rusia asociază supremația în Inteligența Artificială cu deținerea controlului planetar.

Principiul „câștigătorul ia totul” rezumă competiția pentru controlul global al informației la aforismul atribuit lui Niccolò Machiavelli, „scopul scuză mijloacele”, ceea ce înseamnă că practicile ilegale pentru colectarea datelor despre consumatori și companii private sunt încurajate inclusiv de actorii statali. În 2017, datele personale colectate de la 143 milioane de americani au ajuns în posesia hackerilor, în urma unui atac informatic asupra societății de credit Equifax, iar episoadele similare, în care hackeri sponsorizați de stat s-au aflat în spatele unor furturi majore în cadrul celor mai mari industrii de asigurări de sănătate, servicii juridice și altele, reflectă o tendință despre care autorii afirmă că „este probabil să se accelereze”.

Toate aceste dinamici descrise în lucrarea „The Geopolitics of Information” au determinat deja statele să opereze revizuiri ale cadrului juridic, să integreze inovațiile digitale în domeniul apărării și să-și fixeze noi repere în ceea ce privește securitatea datelor. Măsurile adoptate de Congresul SUA au limitat accesul actorilor externi la tehnologii considerate sensibile și la volume mari de date personale ale cetățenilor americani. În logica rivalității strategice, vizate au fost în special investițiile provenite din China, competitor strategic și agresor economic al SUA, eforturile de contrainformații și spionaj economic derulate de guvernul Chinei și de Partidul Comunist Chinez reprezentând  „o amenințare gravă la adresa bunăstării economice și a valorilor democratice ale Statelor Unite ale Americii” (FBI, 2026). În condițiile în care menținerea avantajului militar nu mai depinde exclusiv de capacitățile tradiționale ale armatei, ci și de colaborarea strânsă cu sectorul tehnologic, Congresul SUA a decis reluarea cooperării cu firmele autohtone de tehnologie din Silicon Valley. În paralel, China și-a luat măsuri de securitate similare: conform doctrinei „fuziunii civil-militare” a lui Xi Jinping, orice tehnologii deținute în sectoarele privat și academic – fie că sunt dezvoltate local sau importate – trebuie să fie partajate cu armata chineză.

Pe fondul progreselor tehnologice înregistrate în special datorită programelor de învățare automată, cu posibilități nelimitate de influențare și constrângere, se extind și amenințările din era digitală: furtul de informații, manipularea și sabotajul. Potențialul distructiv al atacurilor cibernetice crește odată cu primele suspiciuni că datele pot fi alterate sau compromise, fapt care scade încrederea utilizatorilor în sistemele informatice, în procesele decizionale și în instituțiile care gestionează datele. Incertitudinea creată în jurul veridicității informației implică un cost de încredere împărțit între decidenții politici și statele democratice, care „ar trebui să se pregătească pentru atacuri informaționale din ce în ce mai sofisticate și agresive” (Rosenbach & Mansted, 2018).

O altă previziune făcută de Rosenbach și Mansted se referă la faptul că sabotajul digital este „un vector nou și în expansiune pentru conflictele interstatale”, care va antrena o creștere bruscă a atacurilor cibernetice împotriva integrității datelor în sine. Autorii afirmă că integrarea sistemelor automate și a algoritmilor în procesele decizionale politice, economice și personale va crește considerabil atât numărul posibil al țintelor, cât și amploarea efectelor pe care astfel de atacuri le pot produce. În mod specific, episodul petrecut în 2007 la centrala nucleară Natanz din Iran ajută la înțelegerea nivelului de pericol legat de gestionarea armelor de distrugere în masă. Software-ul malware Stuxnet, conceput pentru a perturba procesele industriale critice, a infectat computerele care controlează centrifugele nucleare, a cauzat defecțiuni ale acestora, a introdus date false în programul de monitorizare și a afectat dispozitive de control industrial de la un amplasament legat de un program de arme nucleare.

Studiul „The Geopolitics of Information” relevă și modul în care tehnologiile emergente și analiza de date afectează raportul dintre guverne și cetățeni. Regimurile autoritare au transformat controlul informației într-o componentă esențială de exercitare a puterii, fără ca deciziile strategice ale liderilor să fie contestate la nivel intern: accesul la internet este filtrat, anumite tipuri de conținut sunt  restricționate și eliminate, iar platformele online sunt folosite pentru a promova narațiuni compatibile cu discursul oficial. China oferă un exemplu relevant al acestor evoluții, după ce autoritățile de la Beijing au integrat, în ultimii ani, tehnologii de supraveghere, sisteme de analiză a datelor și instrumente de inteligență artificială într-o infrastructură extinsă de monitorizare socială. Totodată, inițiative cu scop social (sistemul de credit social) reprezintă, de fapt, o interfață pentru a colecta date economice și comportamentale agregate ulterior pentru a evalua conduita cetățenilor, în timp ce rețelele de supraveghere automatizată permit o observare constantă a tuturor activităților din spațiul public.

Practicile autocraților informaționali au implicații la nivel global, deoarece activități considerate normale în democrații (dezbaterea publică, jurnalismul independent, schimburile academice sau activitatea organizațiilor civice) pot fi percepute drept forme de ingerință politică de către regimurile autoritare sau de către guvernele naționaliste (Turcia, Filipine). Rosenbach și Mansted atrag atenția că diferențele dintre modelul democratic, bazat pe piețe digitale deschise și libertate de exprimare, și modelul autoritar, caracterizat prin control centralizat asupra informației și datelor, pot amplifica neîncrederea în relațiile dintre state și pot favoriza interpretări conflictuale ale unor acțiuni care, în alte contexte, ar fi considerate obișnuite. Cu toate că modelul autoritar bazat pe control informațional poate părea eficient pentru menținerea stabilității interne, autorii sugerează că, pe termen lung, democrațiile sunt mai bine pregătite să facă față transformărilor sociale și economice generate de era digitală, datorită capacității lor de adaptare instituțională și de corectare prin dezbatere publică.

O BUSOLĂ STRATEGICĂ PENTRU ERA DIGITALĂ

Reflecțiile și recomandările punctuale de politici publice din capitolul final al lucrării „The Geopolitics of Information” conferă cercetării dimensiunea de busolă strategică. Rosenbach și Mansted argumentează că SUA au nevoie de o schimbare de paradigmă, după ce prea mult timp politica americană a fost ghidată de presupunerea falsă că dezvoltarea tehnologiilor informaționale va favoriza în mod natural democrațiile. În aceste condiții, autorii susțin abandonarea logicii în care informația este tratată exclusiv ca produs al economiei digitale sau ca problemă tehnologică și asumarea logicii în care informația este o resursă strategică, influențând triada competitivitate economică – securitate națională – stabilitate politică.

Din acest punct de vedere, securitatea informațională trebuie înțeleasă ca o componentă centrală a securității naționale, iar tehnologiile digitale trebuie percepute simultan atât ca facilitatori ai circulației datelor și amplificatori ai influenței actorilor statali și nonstatali, cât și ca instrumente de supraveghere, manipulare și ranforsare a competiției geopolitice. În mod implicit, controlul infrastructurilor informaționale și al fluxurilor de date devin priorități strategice. Pentru statele avansate din punct de vedere tehnologic, datele reprezintă o resursă esențială pentru inovare, dezvoltarea Inteligenței Artificiale și menținerea avantajului economic, însă, în egală măsură, pot deveni ținte pentru operațiuni de spionaj, sabotaj sau influență politică.

Astfel, pentru ca rolul SUA de lider global în domeniile politic, militar și economic să nu fie vulnerabilizat, Rosenbach și Mansted argumentează imperativul unei strategii naționale de informații, bazată pe patru principii: centrarea politicilor de securitate pe informație ca resursă strategică și nu pe securitatea rețelelor; protejarea cetățenilor și a datelor personale, ca normativ al politicilor de securitate și competitivitate economică; aplicarea unitară a geopoliticii informației la nivelul aparatului de stat, nu doar în instituțiile de securitate; cooperarea cu sectorul privat, care operează o mare parte din infrastructura informațională globală. Integrarea acestor principii în politici publice orientate spre consolidarea statutului SUA de superputere mondială presupune redefinirea priorităților strategice.

Cele șase direcții de acțiune propuse de autori se referă la adoptarea legislației naționale privind securitatea datelor și confidențialitatea acestora, promovarea competitivității firmelor americane în sectoarele critice, protejarea infrastructurii informaționale de atacuri și preluări străine, promovarea narațiunilor care evidențiază valoarea intrinsecă a democrației și a valorilor liberale, rolul proactiv în operațiunile defensive din spațiul cibernetic, asumarea unor poziții ferme privind descurajarea escaladării competiției strategice, care poate pune în pericol democrațiile. Aceste indicații strategice reflectă, de fapt, punctele nevralgice în care Statele Unite trebuie să își adapteze, pe termen scurt, mediu și lung, mecanismele de securitate, instituțiile și politicile economice pentru a rămâne competitive într-un sistem internațional reconfigurat de tehnologiile emergente.

Dacă obiectivele pe termen mediu și lung vizează în mod special colaborarea guvernului cu actori centrali ai ecosistemului informațional global și pot fi temporizate prin evaluarea consecințelor asupra competitivității economice, cele pe termen scurt au impact direct asupra securității statului și a cetățenilor. Astfel, Rosenbach și Mansted avertizează că absența unei strategii coerente privind gestionarea și protejarea datelor creează vulnerabilități semnificative. Autorii subliniază urgența adoptării unei legi care să protejeze datele utilizatorilor, să diminueze complexitatea reglementărilor și să stimuleze inovația prin reconcilierea diferențelor dintre cerințele statale și federale. Față în față cu realitatea digitală, în care volume uriașe de date comerciale, științifice și personale pot fi exploatate atât pentru inovare, cât și pentru operațiuni de influență sau spionaj tehnologic, guvernul american trebuie să decidă în favoarea propriilor cetățeni. Protejarea datelor și a vieții private este o prioritate de securitate națională, iar modelul Uniunii Europene și al Californiei, care au adoptat Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) în 2016, respectiv Legislația privind protecția datelor în 2018, reprezintă modele de inițiative care promovează respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

În lumina recomandărilor formulate de Rosenbach și Mansted, nouă geopolitică a informației antrenează o problemă fundamentală de strategie. Statele trebuie să își consolideze capacitatea de a gestiona și proteja informații relevante pentru securitate și competitivitate, fără a sacrifica principiile care le definesc sistemele politice. Acest fapt presupune dezvoltarea unor politici coordonate care să reducă vulnerabilitățile informaționale, să sprijine ecosistemele tehnologice interne și să limiteze operațiunile de manipulare sau subversiune din exterior.

CONCLUZII

În lucrarea „The Geopolitics of Information”, Eric Rosenbach și Katherine Mansted configurează o „hartă” conceptuală a lumii actuale, în care informația constituie o dimensiune centrală a puterii. Cititorii care explorează această „hartă” pot înțelege, pe de o parte, care este impactul tehnologiilor emergente asupra relațiilor internaționale, iar, pe de altă parte, pot fi ghidați să identifice reperele prin care, în mediul informațional contemporan, statele își ancorează securitatea. În această interpretare, transformările produse de economia datelor, de platformele digitale și de noile instrumente de influență redefinesc regulile competiției strategice, iar informația este instrumentul prin care statele își proiectează interesele și modelează percepțiile altor competitori.

Cartografierea geopoliticii informației a fost realizată pe trei niveluri interconectate: infrastructura digitală, ecosistemele economice bazate pe date și spațiul cognitiv al societății, unde sunt disputate percepțiile publice și legitimitatea politică. Toate cele trei niveluri trebuie integrate în securitatea națională, deoarece sunt ținte ale războiului informațional și necesită un mecanism permanent de analiză și reacție rapidă la operațiunile de influență – un „war room național” (cameră de război națională) pentru coordonare strategică (Bostan, 2026).

Rosenbach și Mansted au pus în evidență modul în care se construiește puterea geopolitică în era digitală, prin capacitatea de a colecta, procesa și proteja datele, dar și prin abilitatea de a influența fluxurile informaționale globale. În această nouă arhitectură a puterii, relația dintre state și tehnologie devine una de dependență, infrastructura digitală fiind un element esențial al funcționării societății, comparabil cu rețelele de energie sau de transport.  În același timp, avantajele obținute în economia datelor pot genera efecte strategice pe termen lung și pot influența echilibrul de putere la nivel global.

Contribuția esențială a lucrării constă în faptul că oferă un cadru analitic coerent pentru înțelegerea competiției strategice care se desfășoară simultan în plan tehnologic, economic și informațional. Rolul principal în cadrul acestei competiții este atribuit informației, care contribuie la consolidarea puterii statelor prin influență politică, avantaj economic, superioritatea deciziilor și controlul comunicării.

Pe de altă parte, „harta” geopoliticii informației propusă de Rosenbach și Mansted sugerează că viitorul raporturilor de putere va depinde de strategiile prin care statele vor reuși să își adapteze politicile publice la noua realitate informațională. În cazul democrațiilor, provocarea este cu atât mai complexă cu cât consolidarea puterii informaționale trebuie realizată fără a compromite principiile deschiderii, pluralismului și libertății care le definesc.

Nu mai puțin relevantă este dimensiunea de fundamentare a strategiilor naționale și orientare a politicilor publice pe care o are cercetarea. Publicată în 2019, „The Geopolitics of Information” a deschis drumul pentru securitizarea informației și a infrastructurilor de date în SUA. Două documente programatice adoptate în 2025 și 2026 stabilesc obiective strategice, similare celor pentru care Rosenbach și Mansted au adus argumente valide.

Astfel, prin adoptarea, în 2025, a „America’s AI Action Plan” (Planul de Acțiune AI), Statele Unite ale Americii au afirmat explicit caracterul geopolitic al competiției tehnologice, formulând ca obiectiv strategic dominația globală în domeniul Inteligenței Artificiale (AI), considerată o  „componentă esențială a puterii economice, tehnologice și militare”. SUA și-au propus crearea unui mediu favorabil pentru dezvoltarea rapidă a AI, prin reducerea reglementărilor excesive, promovarea modelelor AI deschise, accelerarea adoptării AI în toate sectoarele, precum și pregătirea forței de muncă prin programe de specializare. De asemenea, SUA urmărește ranforsarea infrastructurii AI americane (centre de date și infrastructură energetică) și își asumă rolul de lider internațional și de securitate în acest domeniu, considerând că „cine deține cel mai mare ecosistem de Inteligență Artificială va stabili standardele globale și va obține beneficii economice și militare majore” (Planul de Acțiune AI, 2025).

Cel de al doilea document programatic, lansat în martie 2026, este „President Trump’s cyber strategy for America” (Strategia cibernetică a președintelui Trump pentru America). Această strategie recentă promovează o abordare integrată, care combină instrumente tehnologice, militare, economice și diplomatice pentru consolidarea securității cibernetice și pentru menținerea avantajului strategic al SUA în mediul digital. Documentul pornește de la premisa că securitatea cibernetică trebuie tratată ca „un element central al securității naționale și al competitivității economice”, motiv pentru care prevede utilizarea simultană a operațiunilor defensive și ofensive pentru a preveni atacurile și pentru a crește costurile acțiunilor ostile. Totodată, sunt prevăzute măsuri precum simplificarea cadrului de reglementare în domeniul securității cibernetice, modernizarea și securizarea rețelelor guvernamentale federale (arhitectura zero-trust, criptografia post-cuantică și migrarea către infrastructuri cloud), dezvoltarea capitalului uman în domeniul securității cibernetice. În ceea ce privește protejarea infrastructurilor critice, documentul integrează sistemele esențiale pentru funcționarea societății, inclusiv rețelele energetice, financiare, de telecomunicații, centrele de date sau sistemele de apă și sănătate. Aplicarea acestor măsuri ar urma să contribuie la menținerea superiorității tehnologice a Statelor Unite în domenii emergente, precum inteligența artificială, criptografia post-cuantică sau tehnologiile blockchain.

„Strategia fără execuție este o halucinație”, admite Eric Rosenbach în multe dintre discursurile sale. Declarația sintetizează adevărata miză în competiția pentru putere informațională: aceasta nu constă în resursa brută, ci în capacitatea de a transforma datele în cunoaștere, influență, prosperitate și avantaj strategic.

Datele reprezintă „noul petrol”, însă – dincolo de statutul celor care dețin cea mai mare rezervă de date – contează cei care controlează algoritmii, infrastructurile și instituțiile care procesează datele și le asigură protecția. Prin urmare, putem afirma că puterea aparține celui care conduce „rafinăria”, iar deceniile viitoare vor confirma dacă SUA conduc ”rafinăria globală de date” sau strategiile asumate constituie doar forme de intimidare a competitorilor tradiționali.

BIBLIOGRAFIE

Bostan, M. (2026). Profeți falși, „predicții” geopolitice și războiul hibrid: cum se fabrică fatalismul în era propagandei ruse. Newsweek România. https://newsweek.ro/opinii/profeti-falsi-predictii-geopolitice-si-razboiul-hibrid-cum-se-fabrica-fatalismul-in-era-propagandei-ruse, accesat la data de 02.03.2026

Codreanu, C. (2023). Provocările ofensivei autoritarismului digital: Modelele Rusiei și Chinei. Modalități de combatere (Policy Paper Nr. 34/2023). Ministerul Afacerilor Externe. https://www.idr.ro/publicatii/Policy_Paper_34.pdf, accesat la data de 02.03.2026

Federal Bureau of Investigation. (2026.). The China Threat [Amenințarea Chinei]. https://www.fbi.gov/investigate/counterintelligence/the-china-threat, accesat la data de 02.03.2026

Harari, Y. N. (2018). Homo deus: Scurtă istorie a viitorului. Polirom.

Office of the Director of National Intelligence. (2019). National intelligence strategy of the United States of America [Strategia națională de informații a Statelor Unite ale Americii]. https://www.intelligence.gov/templates/intelgov-template/custom-sections/the-nis-at-a-glance/nis-2023/pdf/nis-2019.pdf, accesat la data de 07.03.2026

Oses, A. (2026, February 25). Machine learning trends for 2026 [Tendințe ale învățării automate pentru 2026]. Forbes Technology Council. https://www.forbes.com/councils/forbestechcouncil/2026/02/25/machine-learning-trends-for-2026/, accesat la data de 02.03.2026

Rosenbach, E., & Mansted, K. (2019). The geopolitics of information [Geopolitica informației]. Harvard Kennedy School, Belfer Center for Science and International Affairs. https://www.belfercenter.org/publication/geopolitics-information, accesat la data de 02.03.2026

Rosenbach, E., & Mansted, K. (2018). Can democracy survive in the information age? (Lucrare Aspen Strategy Group). Cambridge, MA: Harvard Kennedy School, Belfer Center for Science and International Affairs. https://www.belfercenter.org/sites/default/files/pantheon_files/files/publication/CanDemocracySurvive_0.pdf, accesat la data de 02.03.2026

Schäffer, S., & Talik, M. (2025). A digital battlefield: How Russian disinformation influences voter behaviour in Central and Eastern Europe [Un câmp de luptă digital: Cum influențează dezinformarea rusă comportamentul electoral în Europa Centrală și de Est]. Institute for the Danube Region and Central Europe (IDM). https://www.idm.at/wp-content/uploads/2025/05/Schaffer_Talik_A-Digital-Battlefield-How-Russian-Disinformation-Influences-Voter-Behaviour-in-Central-and-Eastern-Europe.pdf, accesat la data de 02.03.2026

The White House. (2026, martie). President Trump’s cyber strategy for America [Strategia cibernetică a președintelui Trump pentru America]. https://www.whitehouse.gov/wp-content/uploads/2026/03/President-Trumps-Cyber-Strategy-for-America.pdf, accesat la data de 07.03.2026

Zmădu, R.-G. (2023). Cunoașterea – al șaselea spațiu de luptă în conflictele actuale. Infosfera: Revistă de studii de securitate și informații pentru apărare, 15(3), 54. https://www.mapn.ro/publicatii_militare/arhiva_infosfera/documente/2023/3_2023.pdf, accesat la data de 02.03.2026