Home » Blog » Arhiva » Comunitatea de informații între necesitate și speranță

Comunitatea de informații între necesitate și speranță

Intelligence Info - Descarcă PDFPetrescu, Stan (2025), Comunitatea de informații între necesitate și speranță, Intelligence Info, 4:2, 3-13, https://www.intelligenceinfo.org/comunitatea-de-informatii-intre-necesitate-si-speranta/

 

The Intelligence Community Between Necessity and Hope

Abstract

More jokingly and more seriously, intelligence workers nonchalantly claim that they practice „the oldest profession in the world” and, for cover, they resort to history where it is said that, before meeting Eve, Adam had to find out where she was.

Who collects the information, to whom is it addressed, where does it come from, according to what criteria is it collected and transmitted, what can go wrong in this whole process and what harm would be caused by this?

Keywords: information, intelligence, intelligence activity, intelligence community, intelligence agenices

Rezumat

Mai în glumă mai în serios lucrătorii din activitatea de informaţii afirmă cu nonşalanţă că ei exercită „cea mai veche meserie din lume” şi, pentru acoperire,  fac recurs la istorie unde se vorbeşte că, înainte de a o întâlni pe Eva, Adam a trebuit să se informeze asupra locului unde se afla aceasta.

Cine culege informaţiile, cui sunt adresate, de unde provin acestea, după ce criterii sunt adunate şi transmise, ce poate să funcţioneze greşit în tot acest proces şi ce prejudicii s-ar crea din această cauză ?

Cuvinte cheie: informații, intelligence, activitatea de informaţii, comunitatea de informații, servicii de informații

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 4, Numărul 2, Iunie 2025, pp. 3-13
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/comunitatea-de-informatii-intre-necesitate-si-speranta/
© 2025 Stan PETRESCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Comunitatea de informații între necesitate și speranță

Gl. Bg. Rtr. Prof. Univ. Dr. Stan PETRESCU[1]
stan.petrescu@gmail.com

[1] Membru în Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii – CRIFST din cadrul Academiei Române. Prim-vicepresedinte – Asociația Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics (CSIS-GA)

 

Mai în glumă mai în serios lucrătorii din activitatea de informaţii afirmă cu nonşalanţă că ei exercită „cea mai veche meserie din lume” şi, pentru acoperire,  fac recurs la istorie unde se vorbeşte că, înainte de a o întâlni pe Eva, Adam a trebuit să se informeze asupra locului unde se afla aceasta.

Cine culege informaţiile, cui sunt adresate, de unde provin acestea, după ce criterii sunt adunate şi transmise, ce poate să funcţioneze greşit în tot acest proces şi ce prejudicii s-ar crea din această cauză ?

Fără îndoială că, acest set de întrebări, vechi de când lumea, este şi va fi de actualitate  pentru un viitor foarte îndepărtat.

Informaţiile au întotdeauna valoare şi preţ pentru că sunt legate de procese dinamice, acţionale, în care sunt implicaţi, de regulă, decidenţii. Preocuparea de bază a acestora a fost şi rămâne , acţiunea de a construi un ghid al informaţiilor în baza cărora să decidă. Ghidul, cuprinzând informaţii în vederea luării deciziilor, se poate regăsi fie în domeniul militar, fie în cel civil şi va servi întotdeauna analiştilor care stau în spatele decidenţilor, astfel că, activitatea informativă nu va înceta, niciodată.

Spionajul este o meserie dificilă, relativ periculoasă şi puţin lucrativă, o meserie ca multe altele, care trebuie să se adapteze transformărilor mediului şi progreselor tehnicii, o meserie făcută de oameni obişnuiţi, nici mai buni, nici mai răi decât alţii, dar care dispun totuşi de un plus de inteligenţă.

Părerea greşită pe care ne-o facem uneori despre serviciile de spionaj, mai exact despre serviciile speciale,  îşi are originea în apariţia în lumea modernă a doi monştri: K.G.B. şi C.I.A. Aceste servicii s-au născut din teama reciprocă şi îndreptăţită pe care şi-o inspiră Statele Unite şi Rusia şi din dorinţa lor de a-şi menţine unul faţă de celălalt hegemonia. Fiecare din aceste macroputeri trebuie să se supravegheze una pe cealaltă cu o vigilenţă constantă şi să dispună de mijloace de intervenţie eficientă peste tot în lume. De aceea, şi una şi cealaltă şi-au creat servicii  mari şi puternice alarmant de ofensive. „Războiul Rece” a fost unul al informaţiilor, ruperea „cortinei de fier” a constituit momentul  încheierii păcii între cele două blocuri militare, NATO sşi Tratatul de la Varşovia. Pacea a fost câştigată de ţările iubitoare de libertate şi democraţie. În planul informaţiilor ostilitatea a rămas şi astăzi miezul confruntării între marile puteri.

Din contră, puterile mijlocii au rămas fidele unei tradiţii a bunului simţ şi-a interesului exclusiv naţional. Efectivele serviciilor lor speciale nu le depăşesc pe cele ale unui regiment, iar bugetele pe cel al unei divizii. Este puţin pentru nişte organizaţii indispensabile atât în timp de pace, cât şi în vreme de război, care dau posibilitatea ca războaiele să fie prevenite sau mai bine conduse, stimularea şi revigorarea competiţiei economice sau promovarea tehnologiilor de vârf. Instrumente indispensabile, serviciile speciale de informaţii  sunt puţin costisitoare, pentru că înlocuiesc banul cu inteligenţă, forţa brută cu abilitatea.

Se afirmă adesea că, spionajul este considerat, ca fiind, un act  imoral. Şi, într-adevăr, prin metodele sale, este imoral. Nu cred, însă, că prin scopul pe care şi-1 propune, de a afla secretul, este imoral. Secretul poate fi imoral şi dăunător, numai atunci când, conţine gânduri ascunse şi ostile, atât pentru  prieteni cât şi pentru neprieteni.

Poate cel mai greu clişeu de schimbat pentru analiştii de profesie îl constituie modul lor atitudinal în care privesc lumea şi rolul oamenilor înlăuntrul acesteia. Este motivul pentru care mulţi politicieni europeni şi americani au reacţionat, iniţial într-un mod alarmant, la rapiditatea schimbarilor din Europa de Est şi fosta Uniune Sovietică. Schimbările nu aveau loc conform aşteptărilor înalţilor ofciciali ai serviciilor de informaţii occidentale. Într-un mod ironic, instinctele multor oficiali guvernamentali de rang înalt i-au determinat pe aceştia să se simtă mai confortabil în privinţa ordinii decât în privinţa libertăţii, aceasta din urmă fiind mult mai predictibilă.

Şi astăzi există persoane în structurile serviciilor de informaţii, ca şi în cele care determină politica externă, care afirmă cât de mult le lipseşte perioada Războiului Rece, deoarece atunci ameninţările erau mai uşor de cunoscut şi definit. Într-o proporţie destul de importantă, voci la unison recunosc că schimbările constituie cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale: eşecul schimbarii modului de gândire împietrit pentru a face faţă tuturor schimbărilor din lume.

România nu a fost ocolită de o astfel de ameninţare, de bine ce abia acum îşi pune problema transformării şi reorganizării serviciilor sale de informaţii într-o comunitate de informaţii foarte puternică şi care să răspundă nevoilor momentului. Când „clişeiştii comunişti şi necomunişti” au auzit de înfiinţarea comunităţii de informaţii româneşti au umplut toate canalele media cu reacţii vitriolate, scoţându-se în faţă sintagma: „nu vrem reînfiinţarea securităţii”.

Istoria ne oferă suficiente exemple din care rezultă ca dezmembrarea imperiilor multinaţionale sau eliberarea culturală a statelor creează adesea o perioadă de instabilitate.

Lumea anilor ’90 se aseamănă în mai multe feluri cu cea din anii ’20 decât cu cea a anilor ’80. Ar fi nesăbuit să credem că în mijlocul ruinelor unui imperiu şi crearea unor noi state nu vom asista la o stare de  conflict continuu, cel puţin la nivel regional.

Este clar pentru toată lumea, că pentru a rămâne un actor puternic pe piaţa informaţiilor este nevoie de metode şi mijloace diferite faţă de cele folosite anterior. În epoca mediului de securitate bazat pe bipolaritate, forţa militară a marilor puteri era la baza influenţei politice, şi aliaţii acestora aveau nevoie de protecţia lor împotriva ameninţării celuilalt.

Astăzi, implicaţiile pentru Comunitatea de Informaţii a SUA sunt clare. Cele mai importante schimbari de la inceputul Razboiului Rece determină cele mai importante schimbări în aparatul informativ modern al Guvernului de la crearea CIA în 1947 prin Legea Securităţii Naţionale. Dacă Comunitatea de Informaţii eşuează în a implementa aceste schimbari, va deveni un dinozaur costisitor şi neinsemnat, chiar în momentul când America are cea mai mare nevoie de informaţii şi inţelegere a noilor ameninţării complexe pe care le infruntă[1].

Multe persoane susţin că în loc de a schimba comunitatea de informaţii ar trebui eliminată pur şi simplu. Sunt cei care nu doresc ca America să nu mai fie nr. 1 şi cer ca SUA să se retragă din lume şi să protejeze numai americanii.

Cei care predică acest nou izolaţionism au indus în eroare poporul american asupra falsei noţiuni ca ar exista un conflict între ceea ce e nevoie de facut acasă şi ceea ce trebuie făcut în afară. Acestea nu sunt ţeluri competitive, ci complementare. Separarea de restul lumii nu ne va asigura siguranţă. Mai degrabă trebuie să ne pregătim să trăim constructiv şi, dacă e necesar, să concurăm efectiv în noul climat internaţional. Jucându-ne  corect rolul în lume, ne va ajuta să reconstruim puterea internă.

Cu prosperitatea economică atât de dependentă de exporturi şi de circulaţia capitalului internaţional pentru a ne finanţa datoriile, retragerea din comunitatea internaţionala ar putea afecta serios sănatatea economică a naţiunii, sănatate pe care s-ar putea să n-o mai recuperăm vreodată.

Deasemenea, nu ne putem permite nici sa ignoram efectele economice ale ajutorului extern, folosite de competitorii noştri, care oferă încredere în locul banilor, unor zone cum ar fi Europa de Est. Ei procedează astfel încercând sa-şi plaseze produsele în noile infrastructuri dezvoltate, creând pieţe pentru bunurile şi serviciile lor în viitor. SUA ar trebui să facă la fel. Plasându-ne produsele în infrastructura altor ţări, nu numai că vor fi create locuri de muncă aici şi acolo, dar de asemenea se va crea o piaţă viitoare pentru produsele  şi serviciile noastre.

Cei care susţin retragerea şi neagă nevoia continuă de informaţii asupra dezvoltărilor globale arată ignoranţa totală faţă de istorie. Retragerea Americii din Europa dupa primul Razboi Mondial, în mod sigur nu a imbunatăţit pacea şi stabilitatea mondială sau securitatea naţională a SUA. O naţiune care cheltuie 300 miliarde anual pentru înarmare şi plasează capital necesar pentru proiecte interne, în mod sigur trebuie să monitorizeze schimbările din fosta Uniune Sovietică. SUA în mod sigur au interes în a impiedica preluarea puterii de naţionalişti extremişti care ar putea reaprinde cursa înarmarilor[2].

E clar că pe măsură ce lumea devine multipolară, mai complexă şi mai dificil de înţeles prin prisma competiţiei sovietice, e nevoie de mai multă informaţie –  nu de mai puţină.

Există, din păcate, printre cei care accepta o nevoie continua de a investi în culegerea sau analiza informaţiilor persoane care susţin că nu mai se simte nevoia de o comunitate de informaţii. Unii au sugerat desfiinţarea structurilor de informaţii şi plasarea lor sub coordonarea altor ministere. De exemplu, structurile de informaţii externe să fie trecute la Ministerul de Externe. Această mutare ar fi neinspirată din  mai multe motive.

În primul rând, ar pune în pericol relaţia dintre cei care trebuie să ofere informaţii obiective şi cei însărcinaţi cu stabilirea politicilor (factorii de decizie). În mod sigur informaţiile culese de agenţii diferite, nu ţin cont de faptul ca ele trebuie prezentate politicienilor. În schimb, dacă culegerea şi analiza informaţiilor sunt dominate şi supravegheate total de politicieni, va exista o prea mare tentaţie ca informaţia să ,,servească” sau ,, să vândă” politica, decât să fie întrebuinţată pentru a ,,informa” politica. Cazul utilizării de informaţii din arhiva Ministerului  Apărării Naţionale în bătălia politică este sugestiv.

În al doilea rând, anumite metode de culegere a informaţiilor sunt nepotrivite pentru misiunile, să zicem, ale ministerului de externe. Este ştiut ca la război, toate informaţiile sunt puse la dispoziţia armatei sau unor structuri de gestionare a crizelor.

S-a dovedit tot mai mult că în cazul României, serviciile de informaţii departamentale, au răspuns uneori comenzilor politice în defavoarea nevoii de informare şi în cunoaşterea factorilor de risc cu atingere a intereselor naţionale de securitate.

Comunitatea de informaţii trebuie să se transforme în directă armonie cu actualul mediul de securitate iar misiunile sale să fie pliate pe ameninţările globale şi regionale care aduc atingere, deopotrivă intereselor de securitate ale Alianţei şi ale Uniunii Europene. Acestea sunt priorităţile imediate în proiectarea comunităţii informative.

După integrarea României în UE, intresele sale de securitate vor fi comune cu cele ale celor doi actori de securitate mai sus menţionaţi. Este limpede că serviciile de informaţii româneşti nu mai pot funcţiona în actuala organizare şi în actualul cadru normativ. Schimbarea trebuie să survină în două domenii majore: priorităţi noi, o structură nouă mai bine adaptată a acestor priorităţi, şi un cadru normativ complet nou.

Comunitatea de informaţii trebuie să deţina în continuare informaţiile care nu sunt destinate publicului, despre ameninţările la adresa securităţii şi prosperităţii statului, interesul geografic de cunoaştere mutându-se spre zone importante de interes – cum ar fi terorismul, crima organizată tranfrontalieră, proliferarea armelor de distrugere în masa şi contraterorismului – oriunde acestea ar avea loc. Metodele de lucru ale comunitatii, trebuiesc adaptate şi modernizate conform cu mărimea ameninţării.

O prioritate majoră a noii comunităţi de informaţii va fi accentul pus pe sursa secretă umană (HUMINT). Cu economie de forţe umane, dar poziţionate în spaţiile de interes, se va putea realiza avertismentele rapide asupra intenţiilor ostile ale potenţialilor adversari. Informaţiile satelitare (IMINT), nu pot releva manevrele militare dinaintea unui atac, ele nu pot oferi avertismente utile asupra intenţiilor inamicului. Probabil ca sunt şi mai puţin folositoare în imprevizibila lume a treia decât împotriva unor centre mari de putere, unde mşcările de trupe şi deplasările de tehnologie s-au realizat la o scare mai mare şi detectabilă. Mai mult, avertismentele date de mişcările militare vin adesea prea tarziu pentru a oferi politicienilor opţiuni viabile. Dacă Preşedintele Bush ar fi cunoscut intenţiile lui Saddam Hussein cu luni şi nu zile inaintea invaziei irakiene din Kuweit,  ar fi avut posibilitatea de a considera şi alte opţiuni care ar fi putut preveni războiul.

Sursele umane reprezintă  cei mai eficienţi colectori de informţii şi în alte domenii de interes. În timp ce sursele tehnice (SIGINT) sunt de un mare avantaj la culegerea informaţiilor de către sursele umane, acestea din urmă sunt foarte importante la penetrarea organizaţiilor teroriste şi mediilor de desfacere a drogurilor. O fotografie din satelit nu poate detecta acţiunile unui terorist care realizează dispozitive explozive într-o clădire abandonată. De asemenea, sistemele tehnice nu pot oferi informaţia necesară inţelegerii şi abordării eforturilor externe de a obţine un avantaj economic sau comercial asupra altui stat. Nu numai ca va fi nevoie de mai bune surse umane, dar ofiţerii de informaţii vor avea nevoie şi de calităţi diferite. Având probabil jumătate din resursele informaţionale concentrate pe ameninţările militare sovietice, trebuie urgent să fie  schimbate priorităţile către acei oameni care inţeleg opinia publică şi mişcările maselor în acele zone ale lumii unde puterea a devenit mult mai descentralizata. Va fi  nevoie de mai mulţi specialişti în economie şi afaceri care înţeleg concurenţa comercială şi de mai puţini experţi în tehnologie militară sau în cunoaşterea centrelor de comandă sovietică.

În plus, pentru a îmbunătăţii culegerea informaţiilor obţinute prin surse umane trebuie să îmbunătăţim funcţiile analitice ale comunităţii de informaţii. Analiştii trebuie să folosească mai bine sursele deschise şi să crească abordarea interdisciplinară, valorificând mai bine rapoartele comerciale şi politice ale ofiţerilor care acţionează în exteriorul ţării.

Cheltuirea de sume importante pentru culegerea de informaţii este nefolositoare dacă analiza informaţiei nu este clară şi obiectivă. Ea trebuie de asemenea să fie produsul celor mai bune minţi din ţară din domeniile respective, atât din interiorul cât şi din afara structurilor speciale.

Este interesant lărgirea cadrului normativ în domeniu al SUA legat de formarea de specialişti în munca de informaţii. „Pentru acest scop este necesară implementarea cât mai repede posibil a Legii Educaţiei Securităţii Naţionale, votată anul trecut. Acest act va ajuta la formarea ,,rezervorului” de calităţi necesare Comunităţii de Informaţii a SUA şi societăţii americane, văzute ca un întreg ce funcţionează în noul mediu internaţional. Legea stabileşte un fond permanent de 150 milioane dolari care va încuraja generaţia viitoare în ,,a gândi internaţional”, oferind posibilităţi mult mai mari pentru studii universitare în afara ţării şi  programe de studiu lingvistice şi zonale în colegiile şi universităţile americane. De asemenea, legea oferă noilor absolvenţi locuri de muncă în domeniile în care nu există suficienţi experţi, numai în domeniul informaţiilor dar şi în diplomaţie, comerţ şi educaţie”[3].

Stoparea proliferarii armelor de distrugere în masă trebuie să constituie, de asemenea, o prioritate importantă a serviciilor de informaţii din toate ţările democratice di spaţiul euroatlantic. Aceste arme sunt mult mai periculoase în mainile unor guverne care se confruntă cu dificile probleme economice şi politice decât dacă s-ar afla în mâinile unor foste puteri, caz în care fiecare parte ar aprecia consecinţele propiilor acţiuni şi eşecuri în încercarea de a impune un control prudent.

Directorul CIA Robert Gates, a declarat in mod public, ca în prezent mai mult de 20 de state au sau dezvoltă capacităţi de a crea arme nucleare, chimice sau biologice. În cele mai multe cazuri, acţiunea efectivă de a stopa proliferarea trebuie să fie multinaţională, iar NATO şi ONU trebuie să-şi conştientizeze statutul de instituţii implicate direct în acest efort.

Domenii precum proliferarea armelor, terorismul internaţional şi problemele de mediu, determină Comunitatea de Informaţii să servească nu numai nevoile naţionale, dar şi pe cele ale organizaţiilor multinaţionale în care sunt angajate sau integrate. Transmiterea efectivă a informaţiilor către ONU şi UE va deveni mult mai importantă pe masură ce se va realiza susţinerea acordurilor militare similare celor impuse Irak-ului. Este posibil ca ONU, în urma transformării sale,  să devină, în cele din urmă, adevărata forţă internaţională pe care preşedintele SUA Truman a visat-o, atunci când aceasta organizaţie mondială a fost creată. „Trebuie, spunea Truman, organizată o structură pentru a transmite informaţii altor structuri, fără însă a compromite secretele securitaţii naţionale a Americii.  Fără îndoială, Comunitatea de Informaţii a României trebuie să se conducă după acest model, în raport cu NATO, ONU şi UE.

Pe măsură ce conducerea lumii depinde din ce în ce mai mult de puterea economică, susţinerea intereselor statelor cu economie puternică, va deveni o prioritate din ce în ce mai importantă pentru serviciile de informaţii. Definirea limitelor corespunzatoare informaţiilor economice nu va fi o sarcina uşoară. Anumite priorităţi, însă, sunt deja clare.

Eforturile contrainformative de a preveni furtul secretelor comerciale şi industriale private de către alte state, trebuie intensificate. Legile actuale trebuie revizuite din moment ce cele mai multe sancţiuni se aplică numai furtului secretelor militare. Când serviciile de informaţii străine penetrează guverne şi companii ale altor state pentru cunoaşterea secretelor economicee ale acestora, în scopul de a câştiga un avantaj în competiţia economică a companiilor statelor respective, toate statele aliate ţintă trebuie sa fie pregatite pentru a aborda  tactici de contracarare sau ascundere a acestor secrete.

De aceea, trebuie să fie bine cunoscute înţelegerile dintre guvernele străine şi companiile acelor ţări, din care rezultă poziţii competitive îmbunătăţite. Pe scurt, resursele serviciilor de informatii ar trebui folosite pentru a echilibra competiţia şi să ofere companiilor economice proprii, şanse egale în această competiţie.

Furtul nu este singurul mod prin care se poate pierde tehnologie în faţa competitorilor străini. Este necesară abilitatea de a identifica acele tehnologii care pot fi protejate prin autoritatea statului. Pentru a fi siguri, în domeniul culegerii de informaţii economice trebuie acţionat cu grijă. Statele cu industrii naţionalizate şi  detinând  poziţii de monopol nu se confruntă cu asemenea dilemă: dacă o ţară are un singur producator de computere, de exemplu, nu exista nici o îndoială către cine se va indrepta spionajul de tehnologie de computere. Este important pentru politicieni să delimiteze graniţele activităţilor informative economice. Comunitatea de informaţii trebuie să definească planuri de căutare a informaţiilor precise în acest sens şi să producă o informaţie mai buna la un cost mai scazut.

Un element important al noilor structuri de informaţii il va constitui relaţia mai strânsă dintre serviciile de informaţii militare şi civile. Din punct de vedere financiar, bugetul naţional nu-şi poate permite structuri paralele, consumatoare de fonduri şi concurente adeseori, cărora le e greu să conlucreze în situaţii de criză. De aceea, pentru realizarea unei integrări mai strânse este necesar ca actul de  coordonare şi stabilire de priorităţi pentru întreaga comunitate de informaţii să fie atribuit unei singure persoane, indiferent dacă aceasta persoană este directorul unei structuri de informaţii militare sau civile. Conducatorul comunităţii trebuie să poată stabili priorităţi bugetare şi de programe pentru întreaga comunitate. Directorul trebuie să poată redistribui fondurile şi să le redirecţioneze de la o zona sau structură de informaţii la alta, indiferent dacă aceasta este militară sau civilă, autoritate de care în prezent nu se dispune la noi. Apreciem că în România, Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui, poate îndeplinii cu succes funcţia de coordonator al comunităţii de informaţii.

Aceasta înseamnă că personalul actual al comunităţii de informaţii trebuie revitalizat şi structurat pentru a permite directorului să-şi îndeplinească funcţia. Fără autoritatea de a stabili un buget pentru întreaga comunitate, coordonatorul nu va putea schimba priorităţile într-o manieră constructivă.

Mai mult, personalul ar trebui rotit între cele doua structuri (militar şi civil). În acest fel, conducătorii militari vor conştientiza mai bine resursele structurilor civile, iar acestea, la rândul lor, vor deveni mai conştiente de forma în care informaţia este de cel mai mare folos pentru conducerea militară.

În plus, noua structura trebuie sa permită Consilierului să aibă un rol în numirea conducătorilor structurilor de informaţii.

Pentru a asigura o mai mare eficienţă şi răspundere, ar trebui sa existe un singur punct coordonator pentru fiecare dintre cele 3 mijloace majore ale activităţii de culegere de informaţii – informaţii culese prin intermediul semnalelor (SIGINT), imaginilor(IMINT) şi de către sursele umane (HUMINT).

În domeniul, de altfel foarte costisitor al informaţiilor obţinute prin intermediul imaginilor, care include fotogarafierea şi alte tehnici sensibile, sunt prea multe grupuri tehnice implicate în culegerea informaţiilor. Suprapunerea şi confuzia de autoritate existente între diferiţi utilizatori, analiţti ţi procesori ai sistemelor au determinat unele eşecuri, întârzieri şi costuri mari. Autoritatea fiind atât de dispersată este dificil de stabilit responsabilităţi în caz de eşec.

În cazul României, unde fondurile sunt mici, cel mai nimerit mod de culegere de informaţii prin SIGINT este acela de a desemna o singură autoritate în domeniu pentru toate structurile de informaţii, militare sau civile.

În zona culegerii de informatii, prin surse umane, este necesară o mai mare coordonare a acestor resurse în noile condiţii. Culegerea de informaţii trebuie evaluată într-un singur loc, astfel încât deciziile  să poata fi luate cu rapiditate şi simplitate. Oricare ar fi funcţia, trebuie sa existe un coordonator HUMINT cu suficientă influenţa politică şi susţinere din partea Consilierului şi al Preşedintelui pentru coordonarea liniilor departamentale în scopul celei mai bune distribuiri a misiunilor surselor umane.

Un domeniul foarte important şi care necesita restructurare profundă este cel al analizei şi interepretării informaţiilor. Cheltuieli uriaşe destinate pentru culegerea informaţiilor ar fi risipite în van dacă nu există o analiză obiectivă şi de calitate a informaţiilor prezentate decidenţilor într-o formă utilă. Într-o lume care se schimbă rapid este important ca analiza să fie corectă în privinţa perspectivelor oferite. Securitatea naţionala nu mai poate fi considerată numai din punctul de vedere al necesităţii militare sau agendei politice. Dezvoltările economice, culturale, educaţionale, precum şi cele din alte domenii pot avea o influenţă majoră asupra securităţii naţionale. Aceasta înseamnă că structura stabilită pentru analiză trebuie să fie cât se poate de largă şi deschisă posibil, adunând laolaltă toate resursele, din fiecare segment al sectorului privat sau de stat. Acesta nu ar trebui sa fie un proces dominat de o singură structură.

În esenţă, decidentul strategic trebuie să se folosească de cel mai bun ,,rezervor de analiză” din lume. Acest ,,rezervor” trebuie să folosească cele mai strălucite minţi şi mai capabile persoane pentru a se concentra asupra celor mai importante probleme de securitate ale politicii statului.

Funcţia analitică trebuie să rămână independentă şi nelegată de o structură sau alta. Cativa experti cu experienta au sugerat ca o asemenea masura ar fi prea extrema.

Teoretic, analiza independentă adună resursele analitice de la toate structurile pentru elaborarea estimarilor informative cele mai importante.

Pentru a deveni un ,,rezervor de analiza” interdisciplinar şi, totodată, independent, acesta trebuie să aibă un centru de comandă şi control în stare să-l conducă. Suntem de părere că este necesar a fi constituit un Consiliu Naţional al Serviciilor de Informaţii, deschis si flexibil, pentru a atrage mintile capabile din toate sectoarele,  privat şi de stat pentru proiecte pe termen scurt asupra unor probleme specifice mai importante. Trebuie să i se acorde recunoaştere, prestigiu şi independenţă suficientă pentru a atrage experţii cu care să se colaboreze în mod deschis.

Este clar că expertiza necesară întâmpinărilor provocărilor viitorului nu se mai adresează numai instituţiilor statului. Pentru a atrage ceea ce este mai bun, trebuie să reevaluam procesul excesiv de greoi şi birocratizat de autorizare a accesului la informaţii, care împiedică cele mai bune minţi ale naţiunii să se alăture comunităţii de informaţii.

Şansa noastră este de a crea o capabilitate de informaţii puternică, specifică unei democraţii reale, care să poata ajuta România să joace un rol important în zona sa de responsabilitate politico-militară, alături de aliaţii săi principali pentru a asigura un viitor mult mai bun acestei naţii.

[1] John Negroponte, directorul serviciilor secrete americane de informaţii a declarat că aparatul de spionaj SUA cuprinde în prezent 100.000 persoane care au misiunea să protejeze securitatea naţională a SUA. Această armată de spioni este repartizată pe 16 agenţii şi departamente separate de informaţii. Negroponte i-a lăudat pe agenţii secreţi, desacriindu-i  ca „oameni patrioţi, talentaţi şi cu dorinţă de muncă”. Sursa: Ziarul Adevărul nr. 4914 din 26 aprilie 2006.

[2] David L. Boren, senator de Oklahoma, Preşedintele Comitetului Select al Senatului asupra Serviciilor Secrete

 

[3] Ibidem

Follow Stan Petrescu:
Fost Prorector la Universitatea Bioterra – București; Profesor universitar, Cursuri studenţi şi masteri, activități de cercetare științifică și relații internaționale, organizare și conducere activități didactice în calitate de prorector al universității. Fost Prof. univ. dr. la Academia Națională de Informații din București, prof. univ. dr. Asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti; Universitatea de Vest din Timișoara; Diferite poziţii în ierarhia militară în care se împletesc atribuţiile de conducere cu cele profesionale şi didactice pe linia informaţiilor militare. Membru al Societăţii scriitorilor militari; Membru al Uniunii Ziariștilor profesioniști; Mebru Asociat al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Stiintei si Tehnici – CRIFST; Ordinul Militar clasa I, 27 12. 1995”; Ordinul Naţional “Pentru merit” în grad de cavaler-01.12.2000;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *