Tudor, Dona (2026), Considerații imagologice asupra unui demers jurnalistic. Fotografia-document și semnificațiile actului de comandă în Armata Română, Intelligence Info, 5:4, https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-imagologice-asupra-unui-demers-jurnalistic/

 

Imagological Considerations on a Journalistic Approach. Documentary Photography and the Meanings of the Act of Command in the Romanian Army

Abstract

This study examines the documentary and imagological value acquired by a photograph taken on 10 December 2009 in the Marble Hall of the National Military Circle Palace in Bucharest, during the anniversary of General Ion Tutoveanu and as part of a journalistic initiative by Colonel Dr Costinel Petrache. The image brings together eight former chiefs of Romania’s highest military command structure and enables a retrospective reading of 55 years of Romanian military command history. The research combines documentary analysis, military-historical contextualisation and an imagological approach in order to examine the transformation of a press photograph from a product of current news into a document of institutional memory. The findings highlight the image’s documentary and memorial value and its capacity to represent continuity of military command beyond changes in individuals, political regimes, doctrines and alliance systems.

Keywords: press photography; photographic document; imagology; Romanian Armed Forces; military command; institutional memory; General Staff; military journalism

Rezumat

Studiul analizează valoarea documentară și imagologică dobândită de o fotografie realizată la 10 decembrie 2009, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național din București, în contextul aniversării generalului Ion Tutoveanu și la inițiativa jurnalistică a col. dr. Costinel Petrache. Imaginea reunește opt foști șefi ai structurii supreme de conducere militară și permite o lectură retrospectivă a 55 de ani de comandă militară românească. Cercetarea utilizează analiza documentară, contextualizarea istorico-militară și perspectiva imagologică pentru a examina transformarea fotografiei de presă din produs al actualității în document al memoriei instituționale. Sunt evidențiate valoarea documentară, valoarea memorială și capacitatea imaginii de a reprezenta continuitatea actului de comandă dincolo de schimbarea oamenilor, regimurilor politice, doctrinelor și sistemelor de alianță.

Cuvinte cheie: fotografie de presă, fotografie-document, imagologie, Armata Română, act de comandă, memorie instituțională, Statul Major General, jurnalism militar

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 5, Numărul 4, Decembrie 2026, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-imagologice-asupra-unui-demers-jurnalistic/
© 2026 Dona TUDOR. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Considerații imagologice asupra unui demers jurnalistic. Fotografia-document și semnificațiile actului de comandă în Armata Română

Dona TUDOR[1]
donatudor@gmail.com

[1] Divizia de Istoria Științei (DIS)/Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române

 

Figura nr. 1. Opt foști șefi ai structurii supreme de conducere militară a Armatei Române, reuniți la 10 decembrie 2009 în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național, București. Fotografia-document analizată în studiu a fost realizată în cont

INTRODUCERE

O fotografie durează o fracțiune de secundă. Uneori însă, în acea fracțiune de secundă încape o epocă.

Fotografia realizată la 10 decembrie 2009, în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Național din București, constituie punctul de plecare al prezentului studiu. Imaginea nu a apărut întâmplător. Ideea reunirii, într-un singur cadru fotografic, a unor personalități care au exercitat succesiv responsabilitatea conducerii militare supreme i-a aparținut col. dr. Costinel Petrache. Avem, prin urmare, înainte de toate, un demers jurnalistic deliberat.

La momentul realizării sale, fotografia consemna o întâlnire aniversară. Privită după aproape două decenii, ea dobândește însă o altă densitate informațională. Timpul nu modifică ceea ce aparatul fotografic a înregistrat, dar poate modifica valoarea informației pe care imaginea o conservă.

De aici pornește întrebarea centrală a cercetării: în ce condiții o fotografie de presă depășește funcția jurnalistică imediată și dobândește valoarea unui document al istoriei militare și al memoriei instituționale?

Studiul utilizează analiza documentară, contextualizarea istorico-militară și perspectiva imagologică. Cercetarea urmărește, pe de o parte, statutul fotografiei ca document și, pe de altă parte, reprezentarea actului de comandă, a autorității și a continuității instituționale construite prin intermediul acesteia.

Ipoteza de lucru pornește de la o aparentă contradicție temporală: aparatul fotografic a înregistrat o fracțiune de secundă, în timp ce oamenii reuniți în acel cadru permit lectura retrospectivă a 55 de ani de comandă militară românească.

1. FOTOGRAFIA DE PRESĂ – DE LA IMAGINE JURNALISTICĂ LA DOCUMENT ȘI OBIECT AL ANALIZEI IMAGOLOGICE

Fotografia de presă se naște, prin natura sa, sub presiunea prezentului. Ea fixează un eveniment, identifică oameni și locuri, consemnează vizual o împrejurare și oferă publicului contemporan o informație pe care cuvântul singur nu o poate reproduce integral. Dar prezentul fotografiei este scurt. Evenimentul trece. Personajele părăsesc scena publică. Instituțiile se transformă. Imaginea rămâne.

Tocmai această supraviețuire a imaginii dincolo de evenimentul care a produs-o permite trecerea fotografiei de presă din registrul actualității în acela al documentului.

În dreptul arhivistic românesc există un temei explicit pentru recunoașterea documentelor fotografice. Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 include în sfera documentelor cu valoare istorică și înregistrările fotografice. Termenul legal referitor la depunerea unor documente fotografice spre păstrare permanentă nu trebuie confundat cu momentul în care o fotografie începe să dobândească valoare documentară. Valoarea documentară este dată de conținut, unicitatea momentului, identificarea persoanelor și împrejurărilor, contextul producerii și capacitatea imaginii de a furniza informații relevante pentru reconstituirea unui timp istoric (Legea nr. 16/1996).

În cercetarea românească dedicată fotografiei de presă, Adriana Dumitran subliniază importanța investigării contextului în care imaginea a fost produsă și publicată, a politicii imaginii, a criteriilor de selecție și a circulației fotografiilor în spațiul public (Dumitran, 2019). O asemenea perspectivă mută cercetarea de la întrebarea simplă «ce vedem?» către alte întrebări: cine a inițiat imaginea, în ce împrejurări, cu ce intenție, de ce au fost reuniți tocmai acei oameni și ce informație dobândește fotografia prin trecerea timpului?

În cazul analizat aici, contextul producerii este parte integrantă a documentului. Fotografia a fost realizată în cadrul ceremoniei din 10 decembrie 2009, iar ideea reunirii celor opt îi aparține col. dr. Costinel Petrache. Imaginea nu este, așadar, produsul accidental al prezenței simultane a unor oameni într-un spațiu. La originea ei se află o intenție jurnalistică.

Jurnalistul nu s-a limitat să fotografieze o realitate deja constituită, ci a creat cadrul în care o configurație umană cu valoare istorică a putut exista pentru câteva clipe în fața obiectivului. Această împrejurare amplifică valoarea documentară a fotografiei.

1.1. De la imaginea fotografică la imaginea instituțională

Utilizarea termenului «imagologic» necesită o delimitare metodologică. Imaginea fotografică și imaginea în sens imagologic nu sunt noțiuni sinonime.

Fotografia reprezintă suportul vizual al cercetării. Analiza imagologică urmărește reprezentările și semnificațiile sociale și instituționale pe care imaginea le poate construi și transmite.

În literatura românească de specialitate, Ion Chiciudean și Bogdan-Alexandru Halic abordează mecanismele constituirii și funcționării reprezentărilor și imaginilor sociale și instituționale (Chiciudean & Halic, 2003). Din această perspectivă, fotografia analizată nu trebuie cercetată numai pentru ceea ce arată, ci și pentru ceea ce reprezintă.

Obiectul imagologic nu îl constituie simpla existență a opt persoane într-un cadru fotografic, ci imaginea actului de comandă în Armata Română pe care reunirea lor o construiește. Autoritatea, continuitatea, memoria instituțională, identitatea militară și transmiterea responsabilității comenzii devin astfel dimensiuni ale analizei.

Fotografia este documentul. Imaginea instituțională a actului de comandă pe care fotografia o conservă și o transmite constituie obiectul analizei imagologice.

2. STUDIU DE CAZ. O SINGURĂ FOTOGRAFIE – 55 DE ANI DE COMANDĂ MILITARĂ ROMÂNEASCĂ

Există fotografii în care oamenii stau unul lângă altul. Și există fotografii în care, fără să se vadă, stau unul lângă altul anii. Fotografia din 10 decembrie 2009 este una dintre ele.

Pentru a înțelege timpul pe care îl concentrează trebuie privită mai întâi instituția pe care cei fotografiați au comandat-o.

2.1. Instituția din spatele fotografiei

Primele structuri cu atribuții de stat major apar în spațiul românesc în 1831, sub denumirea de Ștabul Oștirii. Momentul fundamental al instituționalizării conducerii militare moderne intervine după Unirea Principatelor. La 12/24 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, Alexandru Ioan Cuza înființează Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite.

În 1863, Statul Major General este reorganizat pe patru secții. În timpul Războiului de Independență din 1877 este creat Marele Cartier General, destinat conducerii operațiunilor militare, iar experiența conflictului determină transformări succesive ale structurii de comandă. În timpul celor două războaie mondiale, Marele Cartier General și Marele Stat Major devin structuri centrale ale pregătirii și conducerii armatei.

Denumirile s-au schimbat. Funcția fundamentală a rămas. Este locul în care informația trebuie transformată în decizie, harta în plan, resursa umană în forță organizată și voința politică în capacitate militară.

După 1989 începe una dintre cele mai profunde transformări ale Armatei Române. În 1994, structura este redenumită Statul Major General. România începe trecerea de la armata construită în sistemul politico-militar al Pactului de la Varșovia la una compatibilă și apoi interoperabilă cu structurile NATO.

Se schimbă doctrina. Se schimbă structurile. Se schimbă procedurile, pregătirea și sistemul de comandă.

La 29 martie 2004 România devine membră NATO. La 25 octombrie 2004, generalul Eugen Bădălan preia conducerea Statului Major General. Compatibilitatea declarată trebuia transformată în interoperabilitate reală.

Această succesiune istorică explică de ce fotografia din 2009 nu este o simplă fotografie de grup. În ea nu sunt doar opt generali. Sunt perioade succesive din istoria Armatei Române.

Fiecare a primit, pentru un timp, aceeași responsabilitate. Fiecare a primit aceeași cheie. Dar fiecare a deschis cu ea o altă ușă a istoriei. Apoi a predat-o celui care venea după el.

2.2. Opt oameni, opt mandate, mai multe Românii

În centrul întâlnirii se află generalul de armată Ion Tutoveanu, sărbătoritul ajuns la vârsta de 95 de ani, șef al Marelui Stat Major între 26 aprilie 1954 și 15 iunie 1965. Unsprezece ani la vârful conducerii militare. Sunt anii Războiului Rece, ai apartenenței României la blocul răsăritean, ai constituirii Tratatului de la Varșovia și ai retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul României.

Alături de el se află generalul Ion Coman, șef al Marelui Stat Major între 29 noiembrie 1974 și 16 iunie 1976, și generalul Vasile Ionel, șef al Marelui Stat Major între 29 decembrie 1989 și 2 mai 1991. Numai aceste trei nume vorbesc despre trei Românii diferite: România anilor ’50, România anilor ’70 și România de după decembrie 1989, aflată în căutarea unei noi direcții.

În picioare, de la stânga la dreapta, apar generalul Constantin Degeratu, șef al Statului Major General între 22 ianuarie 1997 și 7 martie 2000; generalul Mihail Eugen Popescu, șef al Statului Major General între 31 octombrie 2000 și 25 octombrie 2004; generalul Dumitru Cioflină, șef al Statului Major General între 3 mai 1991 și 22 ianuarie 1997; generalul Mircea Chelaru, șef al Statului Major General între 7 martie și 31 octombrie 2000; și generalul Eugen Bădălan, șef al Statului Major General între 25 octombrie 2004 și 13 septembrie 2006.

Ordinea lor în fotografie nu este ordinea cronologică a mandatelor. Tocmai această abatere de la cronologie îi amplifică semnificația. Pentru o clipă, timpul militar se amestecă. Predecesorul se află lângă succesor. Cel care a comandat înainte de NATO apare în același cadru cu cel care a comandat Armata Română după aderarea la NATO. Mandatele dispar ca succesiune administrativă. Rămâne memoria instituțională.

2.3. De la Pactul de la Varșovia la NATO într-un singur cadru

La prima vedere sunt opt generali. Citită istoric, fotografia conține geopolitica României din a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

În același cadru se întâlnesc oameni care au condus armata unei Românii aflate în Tratatul de la Varșovia și oameni care au condus-o pe drumul spre NATO sau după aderarea la Alianța Nord-Atlantică.

Între ei se află anul 1989. Prăbușirea regimului comunist. Desființarea Tratatului de la Varșovia. Reforma Armatei Române. Parteneriatul pentru Pace. Procesul de aderare la NATO. Și, la 29 martie 2004, intrarea României în Alianța Nord-Atlantică.

Toată această enormă deplasare strategică încape retrospectiv între marginile unei singure fotografii.

Nu s-a schimbat numai uniforma. S-a schimbat lumea din jurul ei.

Mai multe regimuri politice. Două sisteme de alianțe. O singură Armată Română.

2.4. Opt semnături. Când ordinul devine memorie

Exemplarul fotografic analizat are o particularitate remarcabilă: fiecare dintre cei opt și-a lăsat semnătura olografă pe fotografie. Imaginea și înscrisul se întâlnesc astfel în același obiect documentar.

Mâinile care, în momente diferite, au semnat ordine, au aprobat planuri, au primit rapoarte și au asumat decizii la vârful conducerii militare semnează acum o fotografie.

Apare astfel o inversare simbolică: semnătura care altădată producea efecte asupra viitorului certifică acum trecutul.

Fotografia poate fi privită, metaforic, drept o neobișnuită condică de prezență a conducerii militare românești. Nu consemnează cine s-a prezentat dimineața la unitate. Consemnează cine a trecut, într-o jumătate de secol, prin vârful comenzii militare.

2.5. Cincizeci și cinci de ani într-o fracțiune de secundă

Între 1954, anul în care Ion Tutoveanu prelua conducerea Marelui Stat Major, și 2009, anul fotografiei, sunt 55 de ani. Cincizeci și cinci de ani de istorie românească.

De la Războiul Rece la România membră NATO. Regimurile politice s-au schimbat. Alianțele s-au schimbat. Doctrinele s-au schimbat. Uniformele s-au schimbat. Generalii s-au schimbat.

Scaunul comenzii a rămas unul singur.

Fiecare dintre acești oameni s-a așezat, pentru un timp, pe el. Apoi s-a ridicat și l-a lăsat celui care venea.

3. IMAGINEA ACTULUI DE COMANDĂ – AUTORITATE, CONTINUITATE ȘI MEMORIE INSTITUȚIONALĂ

Analiza imagologică trebuie să depășească inventarul vizibil al fotografiei. Nu este suficient să identificăm opt persoane, uniforme, poziții și semnături. Trebuie cercetat ce reprezentare instituțională construiește asocierea lor.

3.1. Ierarhia absentă și autoritatea păstrată

Fotografia conține un paradox fundamental: reunește opt oameni care au exercitat aceeași funcție, dar care nu ar fi putut-o exercita niciodată simultan. Funcția supremă de comandă militară presupune unicitatea titularului.

Fotografia suspendă pentru o fracțiune de secundă această regulă a succesiunii și îi aduce pe foștii titulari în același prezent vizual.

Realitatea instituțională îi desparte prin timp. Fotografia îi unește prin memorie.

În 2009 niciunul nu îl comandă pe celălalt. Raporturile administrative care îi diferențiaseră cândva nu mai funcționează. Puterea funcției a trecut. Imaginea autorității rămâne.

Fotografia nu documentează, așadar, exercitarea efectivă a comenzii. Documentează memoria comenzii.

3.2. Așezarea în fotografie – între protocol și simbol

Poziționarea personajelor nu reproduce cronologia mandatelor. Fotografia nu construiește o scară didactică a puterii, ci o comunitate vizuală a comenzii.

Generalul care aparține perioadei celei mai îndepărtate istoric și generalul care a condus Armata Română după aderarea la NATO devin contemporani în interiorul aceluiași cadru.

Este o contemporaneitate imposibilă administrativ, dar posibilă fotografic.

3.3. Uniforma – semn al continuității și al schimbării

Uniforma militară are, în reprezentarea publică a armatei, o funcție identitară puternică. Ea accentuează apartenența instituțională. În fotografia analizată, uniforma trebuie citită și în raport cu timpul.

În spatele însemnelor statutului militar se află doctrine diferite, concepții strategice diferite și sisteme politico-militare radical diferite.

Uniforma sugerează continuitatea; biografiile dezvăluie ruptura istorică. Aceeași instituție a traversat Războiul Rece, perioada comunistă, anul 1989, reforma militară, Parteneriatul pentru Pace și integrarea euroatlantică.

3.4. Semnătura olografă – a doua imagine

Semnătura schimbă statutul obiectului. Fotografia spune: au fost împreună. Semnătura spune: am fost acolo.

Avem astfel două niveluri de certificare: aparatul fotografic consemnează prezența vizuală, iar semnătura individuală o asumă.

În cariera fiecăruia, semnătura a reprezentat un instrument al exercitării autorității: ordine, dispoziții, aprobări, documente de comandament. În fotografia din 2009, semnătura nu mai comandă. Semnătura mărturisește.

Trecerea de la semnătura care produce decizie la semnătura care certifică memorie constituie una dintre cele mai puternice transformări simbolice pe care fotografia le conține.

3.5. Omul trece. Funcția rămâne. Instituția continuă.

Analiza imagologică relevă trei niveluri distincte ale reprezentării: omul, funcția și instituția.

Omul este temporar. Funcția este succesivă. Instituția aspiră la continuitate.

Cei opt au avut biografii diferite, personalități diferite și concepții asupra comenzii formate în epoci diferite. Dar fiecare a ocupat, pentru un interval limitat, același punct al sistemului militar.

Cheia metaforică transmisă de la unul la altul este responsabilitatea comenzii. Ea nu aparține definitiv niciunuia dintre cei fotografiați. Aparține instituției.

3.6. Fotografia ca arhivă condensată a timpului

Fotografia realizează ceva ce realitatea instituțională nu poate realiza: îi aduce în același prezent vizual pe cei care au ocupat succesiv aceeași funcție.

Timpul administrativ este succesiv. Timpul fotografiei este simultan.

Fotografia nu poate substitui arhiva scrisă. Nu poate înlocui ordinele, rapoartele, documentele operative, deciziile și mărturiile. Dar poate face ceva ce niciun document administrativ singular nu poate realiza în aceeași formă: poate face vizibilă continuitatea.

3.7. Demersul jurnalistic care produce document pentru viitor

Ajungem astfel din nou la inițiativa col. dr. Costinel Petrache. Faptul că ideea fotografiei îi aparține exclude caracterul accidental al cadrului. Există o intenție jurnalistică: aceea de a reuni oameni a căror prezență comună avea semnificație.

În momentul declanșării aparatului, jurnalistul lucrează pentru prezent. Timpul poate însă modifica valoarea rezultatului muncii sale.

Știrea îmbătrânește. Fotografia poate deveni document.

Jurnalismul militar nu numai relatează istoria instituției militare. În anumite împrejurări, produce documente care vor putea deveni surse pentru scrierea acestei istorii.

În cazul fotografiei din 10 decembrie 2009, demersul jurnalistic a creat cadrul în care opt fragmente succesive ale istoriei comenzii militare au putut exista simultan.

Prin urmare, fotografia poate fi citită pe trei niveluri: fotografie de presă; document memorial și istoric; obiect imagologic, pentru că permite cercetarea reprezentării continuității instituționale a comenzii militare dincolo de schimbarea oamenilor, regimurilor, doctrinelor și alianțelor.

CONCLUZII

Studiul a pornit de la o întrebare aparent simplă: când încetează o fotografie de presă să fie numai fotografia unei zile și începe să funcționeze ca document al unui timp?

Analiza cazului din 10 decembrie 2009 permite formularea mai multor concluzii.

În primul rând, fotografia posedă valoare documentară, deoarece fixează un moment identificabil, într-un spațiu identificabil, reunind persoane identificabile care au exercitat succesiv una dintre funcțiile fundamentale ale conducerii militare românești.

În al doilea rând, dobândește valoare memorială. Cei opt nu sunt reuniți pentru exercitarea comenzii, ci după încheierea unor mandate desfășurate în perioade istorice diferite. Semnăturile olografe individualizează suplimentar documentul și certifică participarea la acel moment.

În al treilea rând, fotografia are valoare imagologică. Ea construiește o reprezentare a continuității instituției militare dincolo de discontinuitățile politice, doctrinare și geopolitice.

Oamenii se schimbă. Mandatele se încheie. Alianțele se modifică. Instituția continuă.

Fotografia pune astfel în relație trei temporalități: clipa fotografică, timpul biografic și timpul instituțional. Prima se măsoară într-o fracțiune de secundă. A doua, în cariere și mandate. A treia depășește individul și aparține instituției.

Tocmai suprapunerea acestor timpuri conferă imaginii caracterul ei aparte.

Studiul evidențiază și faptul că documentul fotografic nu trebuie cercetat izolat de împrejurările producerii sale. În cazul analizat, identificarea inițiatorului, a intenției jurnalistice, a datei, locului și motivului întâlnirii reprezintă informații constitutive pentru interpretarea documentului.

De aceea, fotografia poate fi definită, în termenii cercetării de față, drept document de imagine al unui timp de comandă al Armatei Române.

Nu substituie arhiva scrisă. Îi adaugă însă ceva ce documentul administrativ singular nu poate produce în aceeași formă: simultaneitatea vizuală a unei succesiuni istorice.

În 2009, aparatul fotografic a înregistrat o fracțiune de secundă.

Istoria din interiorul cadrului avusese nevoie de 55 de ani ca să ajungă acolo.

GLOSAR DE TERMENI ȘI ABREVIERI

Act de comandă – ansamblul activităților de conducere, decizie, coordonare și asumare a responsabilității în cadrul structurilor militare.

Document fotografic – imagine fotografică ce conservă informații relevante despre persoane, evenimente, instituții sau contexte istorice și care poate fi utilizată ca sursă documentară.

Fotografie-document – sintagmă utilizată în prezentul studiu pentru fotografia a cărei valoare depășește funcția ilustrativă sau jurnalistică imediată și care poate fi analizată ca document al unei realități istorice și instituționale.

Imagologie – domeniu de cercetare a imaginilor și reprezentărilor și a mecanismelor prin care acestea se formează, circulă și funcționează în spațiul social și instituțional.

Memorie instituțională – ansamblul documentelor, experiențelor, reprezentărilor și reperelor prin care o instituție își conservă și transmite trecutul.

SMG – Statul Major General.

SMAp – Statul Major al Apărării.

NATO – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

PfP – Parteneriatul pentru Pace (Partnership for Peace).

BIBLIOGRAFIE

Chiciudean, I., & Halic, B.-A. (2003). Imagologie. Imagologie istorică. București: Editura Comunicare.ro.

Dumitran, A. (2019). Evoluția fotografiei de presă în România (1860–1919). Studiu comparativ cu evoluția fotografiei de presă și a presei ilustrate europene. Teză de doctorat, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, București.

Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Ministerul Apărării Naționale. (2009). Omagiu pentru un venerabil general al Armatei României, Ion Tutoveanu. Comunicat din 11 decembrie 2009.

Ministerul Apărării Naționale. Șefii de stat major / Chiefs of General Staff. Evidență oficială privind succesiunea șefilor structurii supreme de conducere militară.

Biblioteca Națională a României. Colecția Fotografii – documente fotografice și fotografie de presă.