Cristian, Alexandru (2024), Viitorul securității globale, Intelligence Info, 3:1, 59-67, https://www.intelligenceinfo.org/viitorul-securitatii-globale/

The Future of Global Security

Abstract

Security is undergoing systemic transformations in parallel with the world. Security moves in sync with world history. New challenges for the world have also emerged as new challenges for security. The future of security is an uncertain one. Two theories currently dominate the conception of security, postmodern secular theory and neorealism with origins in the anarchic world of the Leviathan monster.

Keywords: security, postmodernism, neorealism, great powers, organic procedural theory, global security

Rezumat

Securitatea globală este supusă unor transformări sistemice în paralel cu lumea. Securitatea merge în sincron cu istoria lumii. Noile provocări pentru lume au apărut și ca noi provocări pentru securitate. Viitorul securității este unul incert. Două teorii domină în prezent concepția despre securitate, teoria seculară postmodernă şi neorealismul cu obârșii în lumea anarhică a monstrului Leviathan.

Cuvinte cheie: securitate, postmodernism, neorealism, marile puteri, teoria procesual organică, securitatea globală

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 1, Martie 2024, pp. 59-67
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/viitorul-securitatii-globale/
© 2024 Alexandru CRISTIAN. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Viitorul securității globale

Dr. Alexandru CRISTIAN[1]

alexandrucristian87@yahoo.com

[1] Universitatea Națională de Apărare „Carol I” / MApN

Introducere

Securitatea este supusă unor transformări sistemice în paralel cu lumea. Securitatea merge în sincron cu istoria lumii. Noile provocări pentru lume au apă­rut şi ca noi provocări pentru securitate. Viitorul securităţii este unul incert. Două teorii domină în prezent concepţia despre securitate, teoria seculară postmodernă şi neorealismul cu obârşii în lumea anarhică a monstrului Leviathan.

Postmodernismul sau deconstrucţia securităţii

Lumea premodernă a fost dominată de religie, magie şi explicarea feno­menelor transcendentale. Demarcaţia dintre spiritual şi material era neclară, iar lumea era „vrăjită”. Odată cu apariţia iluminismului, lumea a început un proces ireversibil de dezvrăjire. În opinia unor gânditori, iluminismul a durat până la căderea comunismului. Principalele caracteristici ale lumii moderne sunt: raţio­nali­tatea, libertatea de a căuta şi găsi adevărul, progres şi optimism, imanenţa ideilor meta­fizice^[1]. Postmodernismul este o nouă paradigmă asupra lumii. O nouă meta­naraţiune după denumirea gânditorilor postmoderni. Elementele majore ale curen­tului postmodernist sunt; meta-naraţiunile clasice nu există, divinitatea sau istorie, ideea de Dumnezeu este o creaţie pur mentală, cuvintele sunt înlocuite de imagini, în lume toleranţa este prezentă, omul este o extensie a culturii, omul are ca princi­pală virtute interpretarea şi noile religii le resping pe cele vechi^[2].

Curentul postmodernist este unul critic, teoria postmodernistă se mai numeşte şi teoria critică postmodernă. Conceptul deconstrucţiei este unul central în teoria postmodernă. Deconstrucţia, concept creat de Jacques Derrida, este denun­ţarea unor idei culturale şi distrugerea unor idei preconcepute în filosofia occiden­tală. Logocentrismul şi fonocentrismul sunt intens criticate de Derrida^[3]. Dise­mi­narea este un concept şi proces specific postmodernismului, societatea occidentală este una tributară ideilor iluministe. Postmodernismul critică acest iluminism şi consideră că Occidentul trebuie să-şi schimbe filosofia şi modul de gândire pentru a evolua pe scara gândirii şi a istoriei. Filosofia occidentală este logocentrică, are în mijlocul său cuvântul, este critica făcută de Jacques Derrida. Foucault consideră că imaginea despre lume este mai importantă decât simplele cuvinte.

Postmodernismul este o teorie ce are la bază scrierile lui Michel Foucault, Jacques Derrida, Gilles Deleuze, Felix Guattari dar şi alţi gânditori. Principalele viziuni postmoderne sunt: investigarea procesului de putere şi discursurile din sfera politicii mondiale, identitatea politică apărută în urma unor procese complexe, postmodernismul studiază diferenţele esenţiale între culturi şi diversitatea multi­culturală, studiul postmodernist este aplecat asupra persoanelor sau grupurilor care au fost neglijate în istoria lumii( nebunii sau persoanele cu devianţe psiho­sexuale)^[4].

Principalele ipoteze ale gândirii postmoderne sunt: natura umană nu este imuabilă, ea este deschisă schimbărilor – valorile, credinţele şi acţiunile omeneşti variază în conformitate cu contextul social şi cultural mai larg, nu există o teorie generală care să explice lumea, în lume există doar interpretări dar şi interpretări ale unor alte interpretări ale realităţii^[5].

Gânditorii post-modernişti resping statocentrismul. Pentru ei, este o eroare să priveşti diplomaţia sau politica externă ca fiind expresia sau executarea vreunui interes naţional a priori^[6]. Pentru postmodernism, violenţa nu provine din exterior sau din interior. Construcţia exteriorului ca ostil şi ameninţător legitimează violenţa din relaţiile internaţionale^[7]. Postmoderniştii resping metanaraţiunile des­pre lume, ideea de Dumnezeu, Istorie, Zei nu este prezentă^[8].

Deconstrucţia securităţii se referă la diseminarea securităţii în sensul clasic pe care îl ştim. Termeni precum putere, economie, stat nu mai sunt de actualitate. Lumea postmodernă oferă noi înţelesuri ale vechilor termeni. Deconstrucţia este proiecţia securităţii într-o lume a interpretărilor. Interpretarea poate hotărâ dacă o problemă sau alta merită o mişcare de securizare. Securitatea postmodernă este una interpretativă şi subiectivă. Imaginile, ideile au o importanţă mai mare decât cal­culul rece şi raţional al puterii. Lumea puterii nu mai există în postmodernism, există decât o lume a interpretării, o lume a subpoliticii.

Postmodernismul este o teorie critică. Pentru gândirea postmodernă, lumea îşi construieşte imagini pe care apoi le urmează nemijlocit. Lumea este încă vrăjită de milenarisme. Postmodernismul este o gândire contra seculară şi contra univer­sală. Postmoderniştii resping ideea unei guvernanţe mondiale. Pentru postmo­der­nişti lumea este o construcţie intelectuală şi o interpretare subiectivă.

Neorealismul sau înfruntarea marilor puteri

Neorealismul este a doua teorie care îşi poate găsi locul în viitor. Fondată de Kenneth Walz, teoria are ca principală ipoteză puterea statelor şi comporta­mentul acestora. Neorealismul are trei mari nivele de analiză. Primul nivel este anarhia sistemului internaţional. Al doilea nivel este specificaţia funcţiilor unităţii, unde unităţile sunt state care sunt în coordonare într-un sistem de state. Al treilea nivel este capacitatea unităţii, mai exact puterea statelor, conceptul de putere^[9]. Pentru Walz lumea nu poate fi decât bipolară sau multipolară, fenomenul de unipolaritate este tranzitoriu^[10].

Pentru realişti şi neorealişti puterea se măsoară în populaţie numeroasă, resurse naturale variate şi un teritoriu întins^[11]. Astfel de factori de putere ajută statul să se comporte în mod liber şi independent pe scena anarhică internaţională. Factorii de putere dezvoltaţi sunt un stimul pentru progres şi dezvoltare continuă.

Viitorul securităţii este scindat între o gândire critică, contestatoare şi una pragmatică. O gândire critică va permite lumii o refuzare a întregii sale istorii mile­nariste, o gândire pragmatică va produce o lume securizată şi securizantă. Securi­tatea are nevoie de o gândire clară, deschisă către progres dar nu anihilatoare a drepturilor omului. Un exces de zel poate micşora libertatea de mişcare a oame­ni­lor, poate ghetoiza omul într-un univers mundan greu de înţeles.

Faţa pozitivă a globalizării este că omul nu are oprelişti în a circula, a învă­ţa, a comunica şi a socializa. Îngrădirea libertăţilor omului prin măsurile de secu­rizare nu trebuie să fie un deziderat al viitorului securităţii. Refuzarea gândirii mile­nariste nu trebuie să fie nici ea un deziderat. Ne trebuie un viitor al securităţii activ, dinamic, preventiv şi preemptiv care să ne asigure, nouă oamenilor, posibi­litatea de a trăi într-o lume kantiană, o lume a păcii, cooperării şi dezvoltări unde toate drepturile omului sunt recunoscute şi protejate.

La începutul secolului XXI, a început bătălia pentru hegemonia globală. Repartiţia, ierarhia şi echilibrul de putere în lume sunt contestate, susţine profe­sorul Teodor Frunzeti. Hiperputerea americană şi-a încheiat domnia în anul 2008, în timpul declanşării crizei financiare^[12]. Puterea americană nu este în declin cum mulţi analişti consideră. Puterea americană nici măcar nu stagnează. Ea evoluează mai lent deoarece a fost zdruncinată de războiul împotriva terorismului şi de criza financiar-economică globală.

După definiţia lui Robert O. Keohane, un hegemon are capacitatea de a emite norme internaţionale, voinţă politică, predominanţă economică, tehnologică şi armată^[13].

Robert Dahl definea puterea ca abilitatea de a influenţa acţiunile unui actor fără voinţa acestuia. Eugen Ovidiu Chirovici afirmă că definiţia clasică a puterii este capacitatea de a stabili obiective sau decizii urmată de forţa de a le pune în practică^[14].

Factori principali de putere sunt teritoriul, populaţia, resursele naturale, economia, tehnologia, puterea financiară, buna guvernare, cultura^[15]. În contextul stagnării puterii americane şi a ascensiunii Chinei, mulţi specialişti văd formarea unui hegemon bicefal, G2. O cooperare între aceste două mari puteri ar ajuta la dez­voltarea economică, tehnologică a întregii planete. În marile puteri, reţelele de interese şi coaliţiile de interese dictează guvernelor^[16].

În opinia profesorului Teodor Frunzeti, epoca marilor puteri, în viitor, se poate caracteriza prin echilibrul global, dar şi echilibre regionale de putere, accelerarea globalizării la nivel instituţional-economic sau un conflict militar la nivel global. Predicţiile despre viitor confirmă creşterea în importanţă a teoriilor neorealiste.

Viziunile pesimiste despre marile puteri ne indică un conflict distrugător pentru resurse energetice şi nu numai. Secolul XXI se va caracteriza prin conflicte crâncene, războaie pentru accesul şi aprovizionarea cu apă şi nevoi alimentare de consum^[17]. Apa este denumită aurul albastru şi este considerată o resursă vitală cu importanţă crescută în următorii o sută de ani. De aceea, mulţi analişti se aşteaptă la un conflict de anvergură pentru dobândirea accesului la resurse de apă dulce. Un alt conflict care se întrevede între marile puteri este războiul pentru resursele energetice, dar şi pentru piaţa mondială a minereurilor feroase sau neferoase^[18].

Terorismul va fi o provocare la fel de mare cum este în zilele noastre şi pentru viitor. Cercetătorii terorismului au descoperit o ciclicitate a fenomenului la 40 de ani, tinerii îi înlocuiesc pe cei îmbătrâniţi pentru a crea o ameninţare continuă şi a-şi îndeplini obiectivele asumate^[19]. Xavier Raufer susţine că în viitor vom avea parte de războaie haotice care vor instaura haosul mondial.

Deşi competiţia pentru putere este în desfăşurare, este exclusă confruntarea unor mari puteri, datorită uriaşului potenţial militar. Avem de a face cu o super­putere, Statele Unite al Americii. Pe lângă acest gigant politic, militar, economic, 11 puteri economice şi politice se duelează pentru a contesta puterea absolută a hiperputerii. Aceste state sunt China, India, Brazilia, Rusia, Africa de Sud (grupul BRICs), Japonia, Indonezia, Coreea de Sud, Australia, Canada şi Mexic^[20]. După acestea, urmează alte state în curs de dezvoltare, amintim: Argentina, Turcia, Pakistan, Vietnam, Filipine.

În jurul anului 2050, tehnologia şi piaţa vor forma o nouă ordine mondială, o piaţă planetară unde statul şi suveranitatea vor fi reminiscenţe din secolul XX^[21]. Jacques Attali vorbea despre fondarea unui hiper-imperiu global, format din democraţii de piaţă.

Guvernanţa planetară înseamnă instalarea procesului, instaurarea unor nor­me şi instituţii planetare, iniţierea unor forumuri planetare bazate pe o dezbatere liberă, apariţia unei solidarităţi planetare şi implementarea unor politici planetare^[22]. Înfruntarea marilor puteri va fi o provocare pentru lumea care va veni. Dacă liderii marilor puteri vor conştientiza uriaşa putere pe care au căpătat-o atunci lumea va fi în siguranţă şi nici o mare ameninţare nu va plana asupra sistemului internaţional de securitate.

Sistemul internaţional de securitate este în prezent anarhic, dar este balan­sat din punct de vedere politico-militar şi neechilibrat din punct de vedere eco­nomic. În viitor, sistemul internaţional va fi ori un sistem fărâmiţat, ori unul planetar. Atunci se va vorbi de o geopolitică şi geostrategie planetară, o geopolistrategie planetară. În opinia mea, marile puteri nu vor intra în conflict pentru că interesul primordial este câştigul şi dezvoltarea nu risipa puterii acumulate şi distrugerea.

Teoria procesual organică a securităţii

Cunoaşterea a fost preocuparea omului dintotdeauna. Conceptualizarea cunoaşterii este un proces prin care omenirea a încercat să explice puterea de a gândi. În viziunea teoriei procesual-organice, omul este un binom format din energie şi informaţie. Prevalenţa uneia dintre acestea poate duce la dezechilibru, starea de echilibru se numeşte complexitate^[23].

În interpretarea procesual-organică, omul este produsul şi expresia a trei tipuri de procese: bio-procese informaţionale, interpretări humano­ide şi interpretări sociologice^[24]. Primul proces este unul intern şi ţine de corpul uman, al doilea ţine de posibilitatea de a judeca logic iar ultimul ţine de experienţele omului în inte­riorul unui mediu biotic, o comunitate de oameni. În opinia lui Harold Bloom, întreaga planetă este străbătută de o reţea socio-biologică informaţională. Astfel, cunoaşterea este extrapolată la nivel planetar, deci există o conştiinţă planetară.

Procesualitatea socială devine posibilă atunci când procesul biotic face posibilă organizarea biotică^[25]. Omul, ca parte a unei complexităţi, trăieşte într-un mediu ce îi stimulează capacităţile de adaptare şi de interrelaţionare. Creşterea acestor capabilităţi înseamnă socializarea omului, organizarea sa într-o comunitate umană, sub forma unei organizări care să permită supravieţuirea, prin instaurarea de norme şi cutume.

Organizaţiile sunt compuse din oameni ce cooperează pentru a-şi satisface anumite nevoi sociale^[26]. Dacă nevoile nu sunt îndeplinite, atunci intervine conflictul, sciziunea. Acest fapt duce la manifestarea extremă a ostilităţii omului, războiul.

În viziunea teoriei procesual-organice, existenţa umană alterează procesul informaţional în diferite moduri^[27]. Toate cunoştinţele pe care le putem dobândi de-a lungul vieţii se pot deforma datorită mai multor factori exogeni, dar şi endogeni.

Provocarea pe care omenirea o va avea în secolul XXI este globalizarea. Globalizarea este un fenomen ce nu este bine definit, de aceea, naşte multe con­fuzii. Globalizarea este un proces ce conţine acţiuni concepute în orizonturi infor­maţionale nesatisfăcătoare, ce au erori de interpretare, care dau naştere unor evoluţii insecurizante, generatoare de situaţii problematice^[28]. În procesul globa­li­zării, oamenii acţionează în modalităţi puternic afectate de posibilităţile lor limitate de înţelegere a proceselor în care comunitatea umană este implicată^[29].

Strategiile de securitate au fost şi sunt concepute încă în favoarea centrelor de putere care le elaborează pentru a obţine evoluţii sociale benefice în perspectiva lor. Centrii de putere nu se gândesc la consecinţele acestor strategii de securitate asupra zonei din care fac parte sau chiar asupra omenirii.^[30]

Teoria procesual-organică a securităţii este o teorie a cunoaşterii. Înainte de a preveni şi securiza, omul trebuie să cunoască. Procesele globalizante sunt multi­ple, greu de cuantificat şi cu posibilităţi reduse de conceptualizare. Omul trebuie să ştie pentru a preveni. De aceea, teoria propune, pentru sporirea securităţii inter­naţionale, o scientizare realmente satisfăcătoare a activităţilor de elaborare a deciziilor publice^[31].

Securitatea internaţională nu poate fi aplicată în necunoştinţă de cauză. Trebuie să cunoaştem toate resorturile intime şi mecanismele macro şi micro asupra sistemului internaţional. Teoria procesual-organică susţine şi răsturnarea importanţei în viziunea planetară, micro devine macro şi invers.

Deşi este o teorie academică, teoria social-organică este foarte dezvoltată şi intens difuzată. Scopul primordial este cunoaşterea tuturor proceselor organice în interiorul societăţii. Dacă vom şti acestea vom putea descifra şi comportamentul naţiunilor. Criticată de unii ca şi teorie marxistă, teoria procesual-organică este o teorie cognitivă a securităţii, una care explică securitatea ca pe un proces de gândire. Stăpânirea acestui proces poate genera securitate. Binomul informaţie-energie este fundamental în prezervarea securităţii, fără contribuţia omului statul şi societatea sunt concepte pur teoretice. Praxiologia ne-a dovedit că aplicarea unor concepte dă naştere altor concepte. De aceea teoria social-organică a securităţii încearcă să explice mecanismele intime ale fiinţei umane, cunoaşterea şi raţiunea. Odată explicate acestea pot fi orientate spre prezervarea securităţii, pentru că procesul de cunoaştere poate da naştere procesului de securizare şi poate elimina riscurile şi ameninţările în comunitatea internaţională.

Note

[1] Bill Crouse, Postmodernism: A new paradigm, p.1, disponibil online la: http://www.rapidresponsereport.com /briefingpapers/Postmodernism58.pdf,   accesat la 28.02.2014.

[2] Ibidem, pp. 2-3.

[3] Simona Drăgan, Deconstrucţie,  Repertoar de termeni postmoderni, disponibil online la:  http://www.unitbv.ro/ postmodernism/d.html#DECONSTRUCTIE , accesat la 29.02.2014.

[4] Jill Steans, Lloyd Pettiford, colaborare Thomas Diez, op.cit., p.159.

[5] Ibidem, p.169.

[6] Ibidem, p.171.

[7] Ibidem, p.178.

[8] Ibidem, p.166.

[9] Lucian Dumitru Dârdală, Neorealismul în relaţiile internaţional, p.2, disponibil online la:  http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/Buletin15/22_neorealismul.pdf, accesat la 28.02.2014.

[10] Ibidem.

[11] Jill Steans, Lloyd Pettiford, colaborare Thomas Diez, op.cit., p.73.

[12] Teodor Frunzeti, Vladimir Zodian, op.cit., p.13.

[13] Ibidem, p.15.

[14] Cf. Eugen Ovidiu Chirovici, Puterea, Editura Rao, Bucureşti, 2009.

[15] Ibidem, p.18.

[16] Ibidem, p.25

[17] Ștefan Mâşu, op.cit., p.316.

[18] Ibidem, p.328.

[19] Ibidem, p.352.

[20] Ibidem, p.365.

[21] Ibidem, p.377.

[22] Ibidem, p.388.

[23] Lucian Culda, Marinel-Adi Mustaţă, The Processual-Organic Concept of Existence, articol apărut în volumul coordonat de Teodor Frunzeti, Marinel-Adi Mustaţă, Science in the Mirror,  Editions du Tricorne, Bucureşti, 2012.

[24] Ibidem, p.250.

[25] Ibidem, p.348.

[26] Ibidem, p.353.

[27] Lucian Culda, Procesualitatea socială, disponibil online la:  http://www.procesualitatea.ro/procesualitatea/ studii/1_R_Dependenta_securitatii_omenirii_de_interpretarea_data_globalizarii.htm, accesat la 12.03.2014.

[28] Lucian Culda, În ce condiţii strategiile de securitate pot favoriza procesele globalizante, disponibil online la:  http://www.procesualitatea.ro/procesualitatea/studii/1_R_Dependenta_securitatii_omenirii_de_interpretarea_data _globalizarii.htm, accesat la 12.03.2014.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Lucian Culda, Lucian Culda, Procesualitatea socială, disponibil online la: http://www.procesualitatea.ro/ procesualitatea/studii/1_R_Dependenta_securitatii_omenirii_de_interpretarea_data_globalizarii.htm, accesat la 12.03.2014.