13 apr. 2025

„Evoluție la Cerere”: planul strategic al Corpului Marin SUA și implicațiile pentru România

de | postat în: Media | 0

(O transformare strategică cu profunde semnificații pentru securitatea euro-atlantică)

Corpul Marin al Statelor Unite a reprezentat dintotdeauna un simbol al adaptabilității, rezilienței și inovației. Într-o eră definită de avansuri tehnologice rapide, instabilitate geopolitică și războaie asimetrice, această instituție militară emblematică se confruntă cu provocări fără precedent. „Evoluție la Cerere: Rolurile în Schimbare ale Corpului Marin al S.U.A. în Conflictele Secolului XXI și Dincolo”, editată de Joanna Siekiera, PhD, oferă o examinare captivantă a modului în care Marina trebuie să evolueze pentru a-și menține avantajul într-un spațiu de luptă din ce în ce mai complex și imprevizibil.

 

Un imperativ strategic pentru o lume în schimbare

 

Această lucrare valoroasă, un produs al prestigiosului Centru Brute Krulak pentru Inovație și Război Viitor, reunește un grup divers de strategi militari, istorici și analiști de apărare pentru a diseca natura în continuă evoluție a războiului modern. Teza centrală este clară și urgentă: Corpul Marin trebuie nu doar să anticipeze conflictele viitoare, ci și să le modeleze activ prin adaptare proactivă și inovație constantă.

Contributorii argumentează cu dovezi convingătoare că paradigmele tradiționale ale asaltului amfibiu și războiului expediționar nu mai sunt suficiente în contextul actual. În schimb, Corpul trebuie să integreze tehnologiile emergente, să-și rafineze cadrele logistice și să adâncească alianțele strategice pentru a contracara amenințări variind de la războiul cibernetic până la competiția marilor puteri în Indo-Pacific și alte teatre de operațiuni critice.

 

De ce această carte contează pentru România?

 

România, ca stat frontieră al NATO și UE, se confruntă cu provocări unice: agresiunea hibridă a Rusiei în regiunea Mării Negre, campanii sofisticate de dezinformare și riscuri cibernetice în continuă creștere. „Evoluție la Cerere” subliniază că succesul în astfel de conflicte necesită o abordare multifațetată, similară celei propuse de Marine Corps: flexibilitate tactică, inovație tehnologică accelerată și cooperare transnațională aprofundată.

 

Implicații pentru leadership-ul român în domeniul intelligence

 

Sistemele de intelligence românești pot beneficia semnificativ din adoptarea modelului „barbell” prezentat de Lt. Col. Spaeder. România, aflată la confluența intereselor strategice din Europa de Est și la granița NATO cu Rusia, ar trebui să investească în capabilități de intelligence duale:

  1. Implementarea sistemelor avansate de analiză predictivă a datelor – Dezvoltarea infrastructurii de AI dedicată procesării volumelor masive de informații și detectării precoce a tiparelor emergente de amenințare, similar cu abordarea Marines. Aceste sisteme ar putea revoluționa capacitatea României de a anticipa și contracara amenințările hibride în Marea Neagră.
  2. Crearea unei arhitecturi descentralizate de colectare a informațiilor – Adoptarea conceptului de unități „stand-in” în mediul de intelligence, cu echipe mici și agile desfășurate strategic la granițele estice și în Marea Neagră. Aceste celule ar putea furniza informații esențiale despre activitățile navale și militare rusești din regiune.
  3. Dezvoltarea unui program național de wargaming pentru intelligence – Implementarea metodologiilor de simulare digitală avansată pentru a anticipa acțiunile adversarilor și a pregăti răspunsuri coordonate. SRI și DGIA ar putea colabora cu mediul academic și privat pentru a crea scenarii realiste de amenințare hibridă.
  4. Consolidarea cooperării regionale în domeniul intelligence – Inițierea unor platforme securizate de schimb de informații cu serviciile partenere din Trio-ul Baltic și Grupul Visegrád, permițând o imagine completă asupra activităților destabilizatoare din regiune.

 

Transformarea capacităților militare românești

 

Forțele Armate Române ar putea implementa următoarele inovații inspirate din evoluția Corpului Marin:

  1. Adaptarea pentru operațiuni distribuite în Marea Neagră – Dezvoltarea urgentă a capacităților de luptă anti-acces/restricție de zonă (A2/AD) similare cu strategia Marines pentru Indo-Pacific, esențială pentru securitatea regională. Baza Navală de la Constanța ar putea deveni un hub pentru aceste capabilități avansate.
  2. Implementarea sistemelor logistice reziliente și autonome – Restructurarea fundamentală a lanțurilor de aprovizionare pentru a rezista în medii contestate, utilizând depozite distribuite strategic și fabricație aditivă (imprimare 3D) pentru componente critice. Această abordare ar reduce vulnerabilitățile în cazul unui conflict regional.
  3. Specializarea în amenințări hibride și neregulate – Formarea unei forțe specializate de elită pentru contracararea amenințărilor sub pragul războiului convențional, cu accent pe operațiuni de informare și contrainsurgență. Aceste unități ar putea fi dislocate rapid în zone de criză din Balcanii de Vest sau Republica Moldova.
  4. Dezvoltarea capacităților de proiecție rapidă a forței – Crearea unor unități de intervenție de reacție imediată după modelul USMC, capabile să se desfășoare în 48 de ore în zone de criză din vecinătate, inclusiv Ucraina și Moldova.
  5. Integrarea sistemelor de comandă și control avansate – Implementarea unor sisteme C4ISR de ultimă generație, compatibile cu standardele NATO, care să asigure interoperabilitatea perfectă cu aliații în operațiuni multinaționale.

 

Strategii pentru avansarea sectorului tehnologic românesc

 

Sectorul tehnologic românesc poate capitaliza pe inovațiile militare, creând un ecosistem de apărare-tehnologie robust și integrat similar cu modelul american:

  1. Înființarea unui centru național de inovație militară – Crearea unei instituții similare cu Centrul Brute Krulak, care să reunească experți militari, reprezentanți ai mediului academic și antreprenori pentru dezvoltarea de soluții tehnologice avansate adaptate specificului amenințărilor regionale.
  2. Stimularea dezvoltării de tehnologii cu dublă utilizare – Implementarea unui program ambițios de granturi pentru companiile tech românești care dezvoltă soluții aplicabile atât în domeniul civil, cât și în cel militar, utilizând fonduri europene și PNRR.
  3. Integrarea profundă cu inițiativele de apărare NATO și UE – Poziționarea strategică a României ca hub regional pentru testarea și implementarea noilor tehnologii de apărare, în special în domeniul războiului cibernetic și al inteligenței artificiale. Centrul de Excelență NATO pentru Securitate Cibernetică de la București poate juca un rol crucial.
  4. Crearea unui program național de reziliență cibernetică – Dezvoltarea unei strategii comprehensive care să integreze capacitățile de apărare cibernetică militare cu protecția infrastructurii critice naționale, cu participarea activă a companiilor românești precum Bitdefender.
  5. Parteneriate universitate-industrie-apărare – Stabilirea unor colaborări structurate între Universitatea Politehnica București, companiile de tehnologie și MApN pentru cercetare aplicată în domenii emergente precum robotica, sistemele autonome și Big Data.

 

Teme și perspective cheie din lucrare

 

  1. Design al forțelor pentru o lume multipolară

Capitolul de deschidere al Locotenent-Colonelului Leo Spaeder, „Menținerea câștigurilor: Un design al forțelor de tip ‘Barbell’ pentru Corpul Marin al secolului XXI”, propune o abordare duală ingenioasă: menținerea capacităților de luptă de înaltă intensitate în paralel cu îmbunătățirea competențelor pentru războiul neregulat. Această strategie „barbell” asigură versatilitatea Corpului—pregătit în egală măsură pentru conflicte la scară largă și angajamente asimetrice, o lecție prețioasă pentru România care trebuie să fie pregătită pentru scenarii diverse.

  1. Provocarea litorală și implicațiile pentru Marea Neagră

Indo-Pacificul rămâne un punct focal pentru SUA, dar analiza Locotenent-Colonelului Brian Kerg privind Forța Expediționară Marină (MEF) ca forță „stand-in” oferă lecții valabile pentru România. Conceptul de operațiuni rapide și distribuite în zone maritime contestate este direct aplicabil pentru strategia navală românească în Marea Neagră. Între timp, capitolul lui Drake Long despre adaptarea armatelor din Asia de Sud-Est oferă modele de inovație cu resurse limitate—relevant pentru planificatorii militari români.

  1. Logistica: coloana vertebrală a capacității de luptă

Studiul de caz istoric al Rosellei Cappella Zielinski și Ryan Grauer despre Burma în Al Doilea Război Mondial evidențiază un adevăr etern: logistica decide soarta războaielor. Pentru România, lecția este clară—necesitatea unor lanțuri de aprovizionare reziliente, mai ales în scenarii de conflict regional unde infrastructura critică ar putea fi țintită. Programul corespunzător al MApN ar trebui să încorporeze aceste principii în modernizarea capacităților logistice naționale.

  1. Războiul cibernetic și neregulat: noul front

Capitolul Colonelului Arun Shankar și Joannei Siekiera despre spațiul cibernetic subliniază imperativul ca forțele moderne să exceleze în războiul digital, stabilind standarde înalte pentru aliații NATO. România, prin Comandamentul Cibernetic și expertiza locală în securitate IT, are potențialul de a deveni un lider regional în acest domeniu. Colonelul Preston McLaughlin (Ret.) adaugă că războiul neregulat—contrainsurgența, amenințările hibride—va rămâne un domeniu critic, necesitând o transformare doctrinară și culturală în forțele convenționale.

  1. Wargaming digital: pregătirea pentru viitor

Contribuțiile inovatoare ale lui James „Pigeon” Fielder și Kevin Williamson despre wargaming digital demonstrează că simularea avansată și scenariile bazate pe inteligență artificială sunt esențiale pentru instruire și dezvoltarea strategiei moderne. România ar trebui să investească în astfel de platforme pentru a testa răspunsuri la scenarii complexe de securitate regională și pentru a pregăti liderii militari pentru luarea deciziilor în condiții de incertitudine extremă.

 

Concluzie: O chemare la transformare

 

Corpul Marin american se află la o răscruce de drumuri, iar România se găsește într-o poziție similară. „Evoluție la Cerere” nu oferă soluții universale, ci un cadru flexibil pentru adaptare continuă. Pentru România, ca stat frontieră NATO, capacitatea de a evolua rapid în fața amenințărilor emergente nu este doar dezirabilă, ci esențială pentru supraviețuire și relevanță strategică.

Pentru factorii de decizie politică români, liderii militari și comunitatea de intelligence, această lucrare reprezintă o lectură obligatorie care oferă o hartă conceptuală pentru transformarea propriilor capacități de apărare. Pe măsură ce ordinea globală devine mai fragmentată și imprevizibilă, abilitatea României de a implementa principiul „evoluției la cerere” va determina nu doar securitatea sa națională, ci și contribuția valoroasă la apărarea colectivă a flancului estic al NATO.

Prin investiții inteligente în tehnologie, reconfigurarea forțelor pentru noile amenințări și aprofundarea cooperării cu aliații strategici, România poate transforma provocările geopolitice actuale în oportunități pentru consolidarea poziției sale regionale, devenind un exemplu de adaptare și inovație pentru alte state din Europa Centrală și de Est.

 

© 2025 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

13 apr. 2025

O nouă viziune asupra locului și rolului securității economice în ecuația securității naționale

de | postat în: Arhiva, Numărul 2, Securitate, Volumul 4 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFCozma, Lucian Ștefan: Golea, Daniela Georgiana: Tănase, Tiberiu (2025), O nouă viziune asupra locului și rolului securității economice în ecuația securității naționale, Intelligence Info, 4:2, 179-188, DOI: 10.58679/II72164, https://www.intelligenceinfo.org/o-noua-viziune-asupra-locului-si-rolului-securitatii-economice-in-ecuatia-securitatii-nationale/

 

A New Vision of the Place and Role of Economic Security in the National Security Equation

Abstract

In the context of the conflict in the Black Sea Region, the issue of security in all its aspects is becoming more and more acute, of which the economic aspect is undoubtedly a very important one. Although this paper is not intended to propose any new model for the organization of the national security system, the solutions we suggest refer directly to the national security system and the concept of national security. This paper seeks, in fact, to identify new ways of approaching the problem of national security, taking into account the global trends of evolution in the current conflict context.

Keywords: national security, economic security, environmental security, Black Sea region

Rezumat

În contextul conflictului din bazinul Mării Negre se ridică într-un mod tot mai acut problema securității cu toate aspectele sale, dintre care o latură foarte importantă este fără nicio îndoială, cea economică. Deși lucrarea de față nu urmărește să propună vreun nou model de organizare a sistemului național de securitate, soluțiile pe care le sugerăm noi fac trimitere directă la sistemul național de securitate și la conceptul de securitate națională. Lucrarea de față caută, de fapt, să identifice noi maniere de abordare a problemei securității naționale, ținând cont de tendințele globale de evoluție în contextul conflictual din acest moment.

Cuvinte cheie: securitate națională, securitate economică, securitatea mediului, bazinul Mării Negre

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 4, Numărul 2, Iunie 2025, pp. 179-188
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II72164
URL: https://www.intelligenceinfo.org/o-noua-viziune-asupra-locului-si-rolului-securitatii-economice-in-ecuatia-securitatii-nationale/
© 2025 Lucian Ștefan COZMA, Daniela Georgiana GOLEA, Tiberiu TĂNASE. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

O nouă viziune asupra locului și rolului securității economice în ecuația securității naționale

Lucian Ștefan COZMA[1], Daniela Georgiana GOLEA[2], Tiberiu TĂNASE[3]
lucian.stefan@yahoo.fr, kolerdaniela@gmail.com, tiberiu_tanase@yahoo.com

[1] Doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), Fizician (Universitatea București), Membru colaborator al CRIFST, Academia Română

[2] Doctorand în Securitate și Științe politice (Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria), economist (Universitatea din Oradea), Director de Relații Externe la CIARO –‚‚Center for Intelligence Analysis, Research & Operations’’ Washington, Membru colaborator al CRIFST, Academia Română

[3] Membru al Diviziei de Istoria Științei din cadrul Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST al Academiei Române, Lector Univ. Dr. Universitatea Româno-Americană, Membru al Societății de Științe Istorice din România

 

Introducere

Autorii caută să identifice mai întâi domeniul sau ramura din perspectiva căreia ar fi cel mai oportun să abordăm problema securității naționale, în perspectiva integrării sistemului național de securitate în acela comunitar european și poate, chiar într-un mecanism global de securitate. Astfel, vom încerca să determinăm cât mai clar și bine argumentat, domeniul în care ar fi cel mai oportun să intervenim din perspectiva asigurării unei securități naționale trainice și cât mai bine integrate în mediul regional și global de securitate.

Din această perspectivă, autorii și-au îndreptat de la bun început atenția către domeniul economic, apreciind faptul că o abordare a securității din perspectivă economică ar putea constitui soluția căutată. O astfel de orientare a venit și ca efect al aprecierii (cu valoare de ipoteză de pornire) că niciun model pentru un sistem de securitate națională nu ar mai putea fi conceput la ora actuală fără a ține seama de evoluția regională/globală. Iar această evoluție regională/globală este puternic marcată de elemente precum:

  • apariția pieței libere globale și a economiei de piață la nivelul economiei mondiale;
  • apariția și ascensiunea deosebită a unor noi actori ai scenei internaționale sub forma marilor corporații multinaționale, acestea devenind practic piesa de bază a economiei globale contemporane;
  • mutarea ariei de interes strategic din domeniul ideologic (și al confruntărilor ideologice) în acela economic, deci, apariția unei acerbe confruntări economice globale;
  • prezența unor pronunțate dezechilibre în balanța globală de putere și emergența unor noi puteri cu evoluție tot mai rapidă etc.

În aceste condiții, atenția autorilor s-a îndreptat către domeniul economic, căutând să identifice și să schițeze eventuale soluții de securitate pornind de la rezultatele studiului economic. O astfel de abordare în materie de securitate este cel puțin originală și poate conduce la rezultate interesante.

În general, soluțiile de securitate propuse de alți autori fac trimitere ori se bazează pe modele hibride, acestea conținând preponderent elemente clasice, dar și unele aspecte noi legate de domeniul economic, informațional, cibernetic, de unele dezvoltări de ordin tehnologic (de pildă, în domeniul aerospațial) și altele. În general, autorii din domeniul securității evită să-și plaseze activitatea exclusiv în domeniul economic, păstrând influențele viziunilor clasice asupra conceptului de securitate, pierzând din vederea faptul că securitatea și economia sunt în relații de conexiune și interdependență.

Evoluția generală a mediului de securitate la nivel global, cel puțin în ultimele două decenii, a ridicat mari probleme în ceea ce privește stabilirea unei abordări atotcuprinzătoare capabile să conducă la soluționarea eficace a tuturor problemelor ridicate de nevoia de securitate. În același timp, mediul internațional a fost marcat de un grad tot mai mare de conflictualitate precum și de probleme secundare cu efecte din ce în ce mai grave: cum ar fi scăderea ponderii resurselor energetice primare în contrast cu creșterea exponențială a nevoii de energie, ieșirea la suprafață a vechilor conflicte înghețate și dezgroparea unor dispute teritoriale tradiționale, accelerarea procesului schimbărilor climatice și apariția unor probleme sociale și economice deosebit de grave (de pildă, cele generate de marile fluxuri migraționale), efectele dezechilibrului global de putere a fost inițial cauzat de retragerea (cel puțin temporară) a Rusiei și de apariția unor puteri emergente caracterizate prin evoluție greu predictibilă (cum ar fi China, Coreea de Nord, Turcia, Iran etc.) și altele.

Conceptul de securitate națională sub semnul întrebării

În acest context foarte complicat devine tot mai greu de stabilit un model de securitate națională universal aplicabil, cel mai adesea statele lumii contemporane căutând să-și stabilească acest model din aproape în aproape, inspirându-se de la statele vecine sau căutând să se înscrie în liniile directoare trasate de unele organizații internaționale cum ar fi ONU, OSCE, UE etc. Nu în ultimul rând, condiționările stabilite de Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional pot introduce noi date în ecuația securității naționale, complicând și mai mult lucrurile.

Față de această situație, teoreticienii din domeniul securității și al relațiilor internaționale se văd deseori puși în mare dificultate, în încercarea de a stabili un model oportun și realist destinat securității naționale, într-un mediu global tot mai fluid și mai greu previzibil. Un model interesant (privind securitatea) și rapid adaptat de mediul științific internațional a fost acela propus de așa-numita Școală de la Copenhaga, aceasta insistând mai ales asupra ideii de structură sistemică.

Prin urmare, securitatea națională ar fi compusă din elemente între care există relații de conexiune și interdependență (relații sistemice). Deși cei mai mulți teoreticieni au fost de acord cu această abordare sistemică, ulterior a devenit greu de stabilit dacă securitatea are o structură ierarhizată și care ar fi dispunerea ierarhică a componentelor sistemului securității naționale.

Potrivit viziunii deja consacrate a Școlii de la Copenhaga[1],[2],[3] securitatea națională este formată din cinci componente principale: securitatea politică, securitatea economică, securitatea socială, securitatea militară și de mediu. Această împărțire a securității naționale în componente a iscat de la bun început discuții contradictorii[4]. Ținând cont de viziunea

clasică[5] (din timpul Războiului Rece) a securității, bazată pe componenta militară[6], tendința multora[7],[8] a fost aceea de a căuta să mențină supremația acestei componente.

Alți autori[9],[10],[11],[12],[13],[14] au insistat mai mult asupra componentei politice, ca fiind sursa tuturor deciziilor de nivel strategic; controversele legate de politica oportună (mai ales după încetarea Războiului Rece) s-au transferat deseori în domeniul economic, mai ales că decizia politică înainte de toate este în măsură să influențeze activitatea economică și interacțiunea dintre state la nivel global pe scena economică. Tocmai din această cauză, mai ales că în perioada post-Cold War problemele economice au căpătat prioritate față de cele militare, au apărut mulți autori[15],[16] ,[17],[18],[19],[20],[21],[22],[23],[24],[25] care au atras atenția asupra componentei economice, în sensul că aceasta asigură alimentarea cu resurse și însăși existența statului; alți autori[26],[27] au indicat componenta socială, o parte din acești autori afirmând că societatea va cunoaște o profundă transformare (trecând de la modelul industrial la acela al societății informaționale[28],[29],[30],[31],[32],[33]) și în fine, după ce problema modificărilor climaterice[34],[35],[36] a devenit recunoscută oficial și din ce în ce mai gravă prin efectele sale, alți autori[37],[38] au indicat componenta de mediu ca fiind de mare importanță.

Fig. 1 Abordând lucrurile de o manieră fundamental diferită în ceea ce privește structura și funcțiile sistemului de securitate națională, lucrarea de față adoptă (potrivit autorilor) o viziune mult mai realistă, pragmatică, asupra manierei în care este structurat mecanismul destinat făuririi și menținerii securității naționale.

În viziunea autorilor (potrivit graficului din fig.1) componenta ECONOMICĂ rămâne totuși elementul de bază al securității, acesta fiind legat direct și indisolubil de componenta politică, printr-o legătură biunivocă de interdependență: politicul decide asupra economiei, dar aspectele economice sunt cele care impun adoptarea deciziilor politice.

Între securitatea economică și cea politică există un domeniu intermediar. Acesta este compus din componentele CONEXE, COMPLEMENTARE reprezentate de securitatea socială și cea a mediului. În viziunea clasică (inclusiv cea a Școlii de la Copenhaga) securitatea individuală nu era altceva decât o latură a securității sociale; în viziunea autorului, securitatea individuală se desprinde în mod independent exercitând o influență puternică asupra securității sociale și de mediu, iar această legătură este bilaterală (în dublu sens).

Cu toate acestea, apreciem noi, componenta intermediară (între economic și politic) o constituie securitatea individuală, căci la nivelul individului (a se vedea nivelul de trai, nivelul PIB per capita, nivelul salariului mediu etc.) se formează maniera de percepție a securității naționale și factorii care pun presiune pe elementul politic. Denumirile de securitate socială și de mediu sunt din multe puncte de vedere abstracte, făcând trimitere la entități teoretice care nu se pot exprima în mod real și care nu au cum să producă influențe directe. În schimb, securitatea individuală se referă la persoane concrete, acestea fiind caracterizate prin gândire, judecată, voință și decizie; influențând în mod direct și deliberat factorul politic. Mai mult, componenta militară a securității naționale este formată tot din oameni, nefiind doar o entitate abstractă. Prin urmare, componenta economică a securității este în relații biunivoce (în care elementele se află într-un raport reciproc și exclusiv de unu la unu; relații de concexiune și reciprocitate între elementele a două mulțimi) cu elementele componentei politice, acționând o influență bi-sensuală între aceste componente ale securității naționale.

În același timp, între componenta economică și cea politică mai acționează un domeniu de intermediere, prin care legăturile (conexiunile) nu mai sunt biunivoce, dar există potrivit unor scheme mai mult sau mai puțin indirecte de relaționare și de influență, de regulă aceste influențe fiind uni-sens, de la social și mediu către politic.

Concluzii

Influențele cele mai importante de sens opus (de la politic la social și mediu) cel mai adesea sunt exercitate indirect, prin intermediul componentei economice. În fine, componenta politică este cea care decide asupra componentei militare a securității; cu toate acestea, sistemul național de securitate este format în principal din elemente militare sau militarizate ori cel puțin, asociate într-un fel sau altul domeniului militar. Prin urmare, putem afirma că în mod concret, aidoma modelului clasic (din Războiul Rece) securitatea națională este realizată la nivelul sistemului național de securitate, în principal prin intermediul componentei militare, dar la baza acestui întreg mecanism stă un sistem de conexiuni și interdependențe stabilite între componente non-militare; fără existența acestui sistem (cu elemente politice, economice, sociale și de mediu) sistemul național de securitate (exprimat mai ales prin componenta sa militară) nu ar putea nici exista, nici funcționa în mod eficace. Astfel, securitatea națională este făurită și menținută bazal, la nivelul unui sistem fundamental ECONOMIC, așa cum se arată și în fig.1.

Pornind de la acest nou model structural, care nu conține doar informații privind componentele structurii sistemice, dar și maniera în care ar fi ierarhizate, autorii au mers mai departe apreciind faptul că securitatea economică produce influențe directe asupra a două elemente: sectorul politic și individul. Prin acestea două, în mod indirect se vor exercita mari influențe asupra securității sociale, militare și de mediu. Securitatea mediului este hotărâtoare pentru bunăstarea societății și bunul mers al economiei, iar evoluția socială (trecerea către societatea informațională) conduce la progres economic și invers (legătură biunivocă).

Bibliografie selectivă

  1. Barry Buzan, Ole Wæver, Regions and Powers: The Structure of International Security, Cambridge University Press, Cambridge, 2003;
  2. Brandon J. Weichert, Winning Space: How America Remains a Superpower, Republic Book Publishers, New York, 2020;
  3. Christian Brose, The Kill Chain: Defending America in the Future of High-Tech Warfare, Hachette Books, New York, 2020;
  4. Daron Acemoglu, The Narrow Corridor: States, Societies, and the Fate of Liberty, Penguin Press, Londra, 2019;
  5. Joshua W. Busby, Climate Change and National Security, Council on Foreign Relations, 2007;
  6. Matthew C. Klein, Michael Pettis, Trade Wars Are Class Wars: How Rising Inequality Distorts the Global Economy and Threatens International Peace, Yale University Press, Londra, 2020;
  7. Mira Rapp-Hooper, Shields of the Republic: The Triumph and Peril of America’s Alliances, Harvard University Press, Harvard, 2020;
  8. Neil deGrasse Tyson, Avis Lang, Accessory to War: The Unspoken Alliance Between Astrophysics and the Military, W. W. Norton & Company, New York, 2018;
  9. W. Singer, August Cole, Ghost Fleet: A Novel of the Next World War, Eamon Dolan/Mariner Books, Boston, 2016;
  10. Paul Krugman, Arguing with Zombies: Economics, Politics, and the Fight for a Better Future, W. W. Norton & Company, New York, 2020;
  11. Robert M. Gates, Exercise of Power: American Failures, Successes, and a New Path Forward in the Post-Cold, Editura Knopf, New York, 2020;
  12. Thomas Philippon, The Great Reversal: How America Gave Up on Free Markets, Harvard University Press, Harvard, 2019.

Note

[1] Barry Buzan, People, States, and Fear: The National Security Problem in International Relations, University of North Carolina Press, Chapel Hill, 1983;

[2] Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, Security: a new framework for analysis, Lynne Rienner Publishers, Boulder, 1998;

[3] Barry Buzan, Ole Wæver, Regions and Powers: The Structure of International Security, Cambridge University Press, Cambridge, 2003;

[4] A se vedea, de pildă, Barry Buzan, Ole Wæver, Slippery? contradictory? sociologically untenable? The Copenhagen school replies, articol apărut în „Review of International Studies” vol.23, nr.2/aprilie 1997, Cambridge University Press, Cambridge, pp. 241-250;

[5] Izvorul de drept și modelul primar al viziunii clasice a securității naționale, în forma ei modernă, post-belică, a fost reprezentat de documentul oficial semnat în iulie 1947 de președintele american Harry S. Truman, sub titlul National Security Act. Documentul respectiv stabilea de fapt abordarea (viziunea) asupra securității naționale corespunzătoare întregii perioade a Războiului Rece. Acest document intitulat National Security avea trei părți principale: prima parte stabilea înființarea și modul de acțiune al așa-numitului Department of Defense (DoD). În cea de-a doua parte era stabilită formarea National Security Council (NSC). În fine, a treia parte stabilea înființarea Central Intelligence Agency (CIA). Acest document strategic avea să intre în vigoare în septembrie 1947, în mare parte fiind valabil și în momentul de față. Din înteg conținutul documentului respectiv răzbate importanța de căpătâi a componentei militare a securității;

[6] A se vedea William W. Epley (coordonator), culegerea International Cold War military records and history, comunicări științifice în cadrul „International Conference on Cold War Military Records and History Held” desfășurată în Washington în perioada 21-26.03.1994 sub tutela Office of the Secretary of Defense and the United States Army Center of Military History, Office of the Secretary of Defense, Washington, 1996;

[7] Stanley Sloan, Defense of the West: NATO, the European Union and the transatlantic bargain, Manchester University Press, Manchester, 2016;

[8] Seth Johnson, How NATO adapts: Strategy and Organization in the Atlantic Alliance since 1950, Johns Hopkins University Press, Baltimore, 2017;

[9] Mira Rapp-Hooper, Shields of the Republic: The Triumph and Peril of America’s Alliances, Harvard University Press, Harvard, 2020;

[10] Robert M. Gates, Exercise of Power: American Failures, Successes, and a New Path Forward in the Post-Cold, Editura Knopf, New York, 2020;

[11] Stanley R. Sloan, Transatlantic traumas: Has illiberalism brought the West to the brink of collapse?, Manchester University Press, Manchester, 2018;

[12] Brandon J. Weichert, Winning Space: How America Remains a Superpower, Republic Book Publishers, New York, 2020;

[13] Robert B. Zoellick, America in the World: A History of U.S. Diplomacy and Foreign Policy, Twelve Publishing, New York, 2020;

[14]Henry Kissinger, World Order, Penguin Books, New York, 2015;

[15] Thomas Philippon, The Great Reversal: How America Gave Up on Free Markets, Harvard University Press, Harvard, 2019;

               [16] Daron Acemoglu, The Narrow Corridor: States, Societies, and the Fate of Liberty, Penguin Press, Londra, 2019;

[17] Daron Acemoglu, James A. Robinson, Why Nations Fail: The Origins of Power, Prosperity, and Poverty, Crown Publishing Group, New York, 2012;

[18] Abhijit V. Banerjee, Esther Duflo, Poor Economics: A Radical Rethinking of the Way to Fight Global Poverty, Perseus Books Group, New York, 2011;

[19] Branko Milanovic, Capitalism, Alone: The Future of the System That Rules the World, Harvard University Press, Harvard, 2019;

[20] Abhijit V. Banerjee, Esther Duflo, Good Economics for Hard Times, Perseus Books Group, New York, 2019;

[21] Matthew C. Klein, Michael Pettis, Trade Wars Are Class Wars: How Rising Inequality Distorts the Global Economy and Threatens International Peace, Yale University Press, Londra, 2020;

[22] Joseph E. Stiglitz, People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent, W. W. Norton & Company, New York, 2020;

[23] Paul Krugman, Arguing with Zombies: Economics, Politics, and the Fight for a Better Future, W. W. Norton & Company, New York, 2020;

[24] Thomas Piketty, Capital and Ideology, Harvard University Press, Harvard, 2020;

[25] Matthew C. Klein, Michael Pettis, Trade Wars Are Class Wars: How Rising Inequality Distorts the Global Economy and Threatens International Peace, Yale University Press, Londra, 2020;

[26] Isabel Wilkerson, Caste: The Origins of Our Discontents, Editura Penguin Random House, New York, 2020;

[27] University Press, Caste: A Brief History of Racism, Sexism, Classism, Ageism, Homophobia, Religious Intolerance, Xenophobia, and Reasons for Hope, 2020;

[28] Frank Webster, Theories of the Information Society, Routledge Publishing, Cambridge, 2002;

[29] M. Hilbert, Digital Technology and Social Change, University of California, Berkeley, 2015;

[30] P. W. Singer, Emerson T. Brooking, LikeWar: The Weaponization of Social Media, Mariner Books, Boston, 2019;

[31] Christian Brose, The Kill Chain: Defending America in the Future of High-Tech Warfare, Hachette Books, New York, 2020;

[32] P. W. Singer, August Cole, Ghost Fleet: A Novel of the Next World War, Eamon Dolan/Mariner Books, Boston, 2016;

[33] Neil deGrasse Tyson, Avis Lang, Accessory to War: The Unspoken Alliance Between Astrophysics and the Military, W. W. Norton & Company, New York, 2018;

[34] A se vedea cu precădere datele și informațiile puse la dispoziție de către NASA la pagina sa web oficială https://data.giss.nasa.gov/gistemp/graphs_v4/;

[35] A se vedea datele publicate de NASA la pagina web https://climate.nasa.gov/scientific-consensus/;

[36] A se vedea explicațiile de la pagina web https://earthobservatory.nasa.gov/features/GlobalWarming;

[37] Joshua W. Busby, Climate Change and National Security, Council on Foreign Relations, 2007;

[38] Richard A. Matthew, Jon Barnett, Bryan McDonald, Karen L. O’Brien, Global Environmental Change and Human Security, articol apărut în „Revista Internacional Interdisciplinar Interthesis” nr.7/2009, pp. 351-357;

10 apr. 2025

Schimbări în mediul de securitate eurasiatic

de | postat în: Arhiva, Geopolitica, Numărul 2, Volumul 4 | 0

Intelligence Info - Descarcă PDFGolea, Daniela Georgiana (2025), Schimbări în mediul de securitate eurasiatic, Intelligence Info, 4:2, 152-172, DOI: 10.58679/II46891, https://www.intelligenceinfo.org/schimbari-in-mediul-de-securitate-eurasiatic/

 

Changes in the Eurasian Security Environment

Abstract

This article explores the dynamics of the Eurasian security environment, focusing on Central Asia and the Caspian Sea basin in light of current geopolitical and geoeconomic transformations. It emphasizes the region’s strategic importance, both in terms of natural resources and its unique position as a crossroads of cultures, civilizations, and global interests. The study identifies key actors – both active and passive – shaping the regional balance of power, outlines dominant geopolitical axes, and highlights fault lines with destabilizing potential. The region is portrayed as a dynamic and unpredictable space, capable of producing emerging regional powers and potentially becoming the epicenter of future crises.

Keywords: Central Asia, Caspian Sea, Eurasian security, geopolitics, natural resources, Kazakhstan, regional powers, axes of influence

Rezumat

Articolul analizează dinamica mediului de securitate din spațiul eurasiatic, cu accent pe regiunea Asiei Centrale și a bazinului Mării Caspice, în contextul transformărilor geopolitice și geoeconomice actuale. Lucrarea evidențiază importanța strategică a regiunii, atât din punct de vedere al resurselor naturale, cât și al poziției sale de confluență între culturi, civilizații și interese globale. Se identifică principalii actori – activi și pasivi – care influențează echilibrul de putere regional, se conturează axele geopolitice dominante, dar și faliile de conflict cu potențial destabilizator. Regiunea este prezentată ca un spațiu dinamic, imprevizibil, cu potențial de a genera puteri regionale emergente, dar și de a deveni epicentrul unor crize viitoare.

Cuvinte cheie: Asia Centrală, Marea Caspică, securitate eurasiatică, geopolitică, resurse naturale, Kazahstan, puteri regionale, axele de influență

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 4, Numărul 2, Iunie 2025, pp. 152-172
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, 10.58679/II46891
URL: https://www.intelligenceinfo.org/schimbari-in-mediul-de-securitate-eurasiatic/
© 2025 Daniela Georgiana GOLEA. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Schimbări în mediul de securitate eurasiatic

Daniela Georgiana GOLEA[1]
kolerdaniela@gmail.com

[1] Doctorand în securitate/științe sociale (Universitatea din Ruse), economistă (Academia de Studii Economice, București)

 

Regiunea este tot mai importantă în ultimele decenii, odată cu perspectiva epuizării resurselor fosile din Orientul Mijlociu. Bazinul Mării caspice cuprinde oficial statele Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Iran, Kazahstan, Rusia, Turcia, Turkmenistan și Uzbekistan, dar din punct de vedere al identității geopolitice va trebui să considerăm întreg spațiul Asiei Centrale, deci și Tadjikistan, Kârgâstan și China.

Asia Centrală constituie un teritoriu care posedă imense bogății naturale fie neexploatate, fie încă puțin exploatate. Mai mult, regiunea conservă un imens potențial geografic și demografic, care nu este încă exploatat. Dintr-o altă perspectivă, Asia Centrală este importantă și pentru că reprezintă teritoriul în care se află mai multe capete de pod între culturi și civilizații diferite. Mai mult, este teritoriul care constituie deja baza unor linii de alimentare energetică în special între Asia și Europa.

Introducere

În epoca globalizării și a digitalizării, Asia Centrală și bazinul Mării Caspice constituie încă o regiune de tranzit nu doar între două mari continente, dar și între mai multe culturi și civilizații, între trecut și viitor, tradiționalism și modernitate. Iar acest spațiu este în momentul de față sediul unor procese și fenomene dintre cele mai interesante:

– apariția și dezvoltarea unei culturi și civilizații aparte care asigură confluența între islam și creștinism, în situația în care la sud și sud-vest față de această regiune s-au dezvoltat cultura și civilizația fundamentalist islamică, agresivă, autoizolaționistă, intolerantă și deci, foarte puțin dispusă la acceptarea oricărui gen de confluență; în acest context, Asia Centrală a dezvoltat o cultură/civilizație islamică mult mai tolerantă și care de multă vreme a suportat confluențele cu mediul creștin, în special cel ortodox;

– preconizarea unor creșteri importante ale importanței economice a regiunii prin apariția și dezvoltarea unor noi rute comerciale[1], mai ales odată cu creșterea influenței Chinei în această parte a lumii, dar și prin creșterea interesului investitorilor occidentali;

– tendința unor state importante din regiune (Kazahstan[2], de pildă) de a deveni puteri regionale emergente, avansând neașteptat de repede din punct de vedere economic, tehnologic și civilizațional, poate și din punct de vedere militar; fapt care ar modifica echilibrul de putere regional și ar trimite unde de șoc către balanța globală de putere, mai ales dacă în dezvoltarea aceasta impetuoasă ar fi implicate puteri regionale/globale precum SUA ori China, Rusia poate și Turcia;

– preconizarea apariției și dezvoltării liniilor de transport energetic, mai multe și mai importante decât cele existente deja în regiune[3]; aceasta s-ar petrece ca urmare a două lucruri, și anume din pricina creșterii volumului exploatărilor regionale de resurse energetice fosile, dar și din cauza modificării geometriei sistemului regional de transport energetic sub presiunea conflictului deschis existent în Zona Extinsă a Mării Negre, cu pornire din spațiul Ucrainei, conflict care se poate extinde și în alte state vecine;

– posibilitatea ca regiunea să devină într-un viitor mediu sediul unor mutări de populații dinspre zone ale Orientului Mijlociu aflat într-un conflict care tinde spre escaladare; într-adevăr, dacă regiunea Asiei Centrale se va dezvolta rapid din punct de vedere economic, aceasta va atrage populațiile islanice din sudul și sud-vestul Asiei Centrale, mai ales că în zona Orientului Mijlociu și a nordului Africii domnește o situație de criză multiplă, iar populațiile sunt supuse efectelor combinate ale conflictelor armate, foametei, lipsei resurselor vitale și asistenței medicale de bază; criza aflată în escaladare permanentă îm regiunea Israelului și a statelor vecine poate oricând să conducă la exodul populației, iar aceste convoaie de refugiați nu mai pot fi primite de Europa și nici chiar de Turcia, cel mai probabil ele ar putea fi reorientate către Asia Centrală, mai ales dacă această regiune se va dezvolta din punct de vedere economic și al accesului la resurse;

– alianțele statelor din regiunea Marea Caspică/Asia Centrală sunt dintre cele mai interesante căci presupun stabilirea unor strânse legături între islam și creștini (ruși, de pildă) ceea ce nu poate să nu producă importante consecințe din punctul de vedere geopolitic, mai ales dacă evoluția tehnologică și dezvoltarea economică a statelor islamice/asiatice are la bază suportul tehnologic și economic venit din partea Federației Ruse și a Chinei.

Elemente importante în ecuația securității regionale

În ceea ce privește regiunea Mării Caspice/Asiei Centrale, ceea ce reținem din capul locului este faptul că această parte a lumii se caracterizează prin:

– potențial; regiunea dispune de un imens potențial geografic, economic, demografic și civilizațional neexploatat[4] ori insuficient exploatat; acest potențial poate sta la baza unor evoluții prezente și viitoare dintre cele mai interesante și greu predictibile;

– dinamism; din pricina numeroaselor zone de conflict care înconjoară această regiune[5], precum și din cauza vecinătății mai multor puteri globale sau regionale aflate în expansiune, dar și din cauza faptului că reprezintă un spațiu de confluență între culturi și civilizații foarte diferite, această regiune este marcată de un anumit dinamism al evoluției; lucrurile pot evolua rapid și greu de anticipat, din cauza numeroșilor factori de influență și a faptului că mediul este eterogen, marcat de amestecuri de culturi și etnii, peste care se exercită interesele majore ale unor puteri precum Rusia, China, Turcia și mai nou, SUA, chiar dacă prezența americană se menține încă la un nivel discret;

– imprevizibil; orice evoluție din această regiune este imprevizibilă; depinde de factorii care acționează și de puterile globale sau regionale care sunt implicate; ne putem aștepta la orice fel de surpriză în ceea ce privește maniera în care se va dezvolta această regiune; caracterul său imprevizibil este generat mai ales de către faptul că mediul islamic aparent liniștit din Asia Centrală ar putea fi oricând „dinamitat” de infiltrarea vreunei puternice influențe fundamentaliste, aceasta putând veni atât din sud-est cât și din sud-vest; o astfel de evoluție stă sub influența felului în care va evolua criza din Orientul Mijlociu, dar poate fi și condiționată de eventuale apariții ale unor crize în Georgia, Nagorno-Karabah, Afganistan sau Cecenia; din astfel de state pot veni unde de șoc de factură fundamentalistă, care ar putea crea procese și evoluții complet imprevizibile în regiunea Mării Caspice;

– atipism; fiind de multă vreme o regiune de confluență între culturi și civilizații, zona Mării Caspice conține elemente specifice complet atipice, neomogene și uneori dificil de analizat; este vorba de existența unor populații care se plasează în poziții neobișnuite, fie față de ceilalți musulmani, fie față de ceilalți creștini; această populație cu atitudine neobișnuită și care este de multă vreme familiarizată cu amestecul de culturi și coexistența mai multor religii se comportă în maniere atipice față de populațiile obișnuite creștine sau musulmane; mai mult, în bazinul Mării Caspice continuă să trăiască populații tradițional nomade, iar acestea sunt de asemenea caracterizate prin atipism, mai ales când sunt în situația de a conviețui cu populații care tind către un nivel avansat de civilizație;

– varietate; confluența etniilor, culturilor și civilizațiilor conduce aproape implicit la formarea unui mediu caracterizat prin varietate[6], iar un astfel de mediu se comportă și evoluează diferit față de mediile omogene; diferit sub toate aspectele, printre care și aspectul politic dar și acela al relațiile interumane; este greu de anticipat în ce fel va reacționa un astfel de mediu sub acțiunea unui stimul sau altul, în condiții normale sau de criză;

– incertitudine; tot ceea ce ține de evoluția viitoare a Asiei Centrale/bazinului Mării Caspice este marcat de incertitudine; nicio analiză (geo)politică nu poate stabili cu titlu cert felul în care va evolua această regiune într-un viitor mediu și nici măcar apropiat; multitudinea de factori care acționează, precum și caracterul atipic al elementelor care țin de structura internă a regiunii, toate acestea conduc la formarea unei ecuații complicate și care ar putea avea mai multe soluții complet diferite între ele.

Coordonate istorice

Asia Centrală și bazinul Mării Caspice s-au aflat de-a lungul istoriei sub acțiunea a trei importante forțe care au produs efecte politice, economice, culturale și civilizaționale:

– forța mongolo-chineză; a fost prima care a cucerit și unificat regiunea încă dintr-un trecut îndepărtat; a pus bazele primelor state regionale și a adus influențe politice/economice dar mai ales culturale/civilizaționale care se pot vedea chiar și în clipa de față;

– forța turcă/musulmană; a influențat mai ales sub aspect politico-militar începând din Evul Mediu[7] și până în perioada modernă și contemporană, dar mai ales a condus la configurarea din punct de vedere religios a acestei regiuni;

– forța slavă (rusă); a produs puternice influențe politico-militare și în final economice, mai ales în perioada istoriei moderne și contemporane, fiind de reținut nu în ultimul rând și maniera în care creștinismul a fost introdus în această parte a lumii.

SURSA: Encyclopedia Britannica.

Se poate observa vecinătatea sudică a statelor islamice având chiar tendințe fundamentaliste, dar și vecinătatea sud-estică a Chinei și a spațiului mongolo-chinez de cultură și civilizație. Este de asemenea remarcabilă prezența masivă în partea de nord a creștinilor, regiunea de cultură și civilizație slavă fiind preponderentă. Desigur, zona Mării Caspice nu conține numai latura orientală (din imaginea de mai sus) ci și o latură occidentală, europeană. Dar aceasta a avut de-a lungul istoriei o influență foarte redusă, căci ponderea cea mai importantă a factorilor de influență au provenit din Asia Centrală prin cele trei forțe care s-au amintit mai înainte. Acestea sunt cele care în principal au configurat evoluția istorică a bazinului Mării Caspice în vreme ce cca 1500 de ani.

Sistemul geopolitic central asiatic

Este structurat pe patru laturi bine configurate sub aspect geografic și politic:

– latura ruso-creștină (Rusia, Georgia, Armenia);

– latura turco-musulmană (Turcia și statele musulmane din jurul Mării Caspice, cum ar fi Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kîrghistan);

– latura ex-sovietică (Rusia și influența sa puternică, mai ales politico-economică asupra statelor islamice Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kîrghistan în virtutea inerției post-sovietice);

– latura chino-mongolă (China prin substratul cultural și istoric, dat fiind baza civilizațională străveche și moștenirea pe care unele state precum Kazahstan încă o păstrează de pe urma stăpânirii mongolo-chineze din Evul Mediu timpuriu[8]).

Observăm prezența concomitentă a trei laturi geopolitice care se înterpătrund practic în același spațiu geografic: latura turcă acționând în spațiul geografic al religiei islamice; latura rusă acționând în spațiul geografic fost sovietic, dar și latura chino-mongolă care acționează în regiunea geografică aflată în trecut sub ocupația de origine mongolo-chineză.

Sub aspect geografic, regiunea este caracterizată prin prezența unor vaste depresiuni și zone de tundră, chiar și deșert, dar și a unor regiuni muntoase care o încadrează către extremitatea orientală. În jurul Mării Caspice sunt regiuni de deltă și de luncă. Toate aceste regiuni sunt bogate în resurse naturale și pot fi caracterizate prin densitatea foarte redusă a populației. Partea occidentală a Mării Caspice are o geografie și climă complet diferite față de zona orientală, iar sub aspect demografic, populația este mult mai densă. Suprafața actuală a bazinului Mării Caspice este cca 3,2 milioane km². Acest bazin se întinde de la nord la sud pe o distanță de cca 2500 km și de la vest la est pe aproape 1000 km[9]. Deși bazinul cuprinde de la vest la est statele Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Iran, Kazahstan, Rusia, Turcia, Turkmenistan și Uzbekistan, nu toate acestea sunt cuprinse neapărat în planurile de exploatare economică a resurselor naturale și nu toate statele caspice prezintă aceeași importanță din punct de vedere geopolitic, geostrategic sau geoeconomic. Marea Caspică este practic cel mai mare lac sărat din lume. El este dispus chiar la hotarul oriental al Europei și conține o parte europană și una asiatică. Marea Caspică este lipsită de scurgere, apa este salină, valoarea salintății fiind de 0,05 % la gura de vărsare/delta râului Volga și ajungând la 11-13 % în latura sud-estică. Nivelul apei sale variază anual, fiind de regulă de cca – 28 m, adică sub nivelul oceanului planetar cu aproape 30 metri, căci este dispus într-o zonă depresionară. Suprafața Mării Caspice este de cca 371 000 km², cu o adâncime maximă de 1025 m[10].

Jucători activi și pasivi

Din ambele laturi (occidentală și orientală) ale Mării Caspice, precum și din exterior se înregistrează acțiunea directă, indirectă sau influența unei serii de actori politici. Cu toate că doar o mică parte din aceștia sunt activi și vizibili, interesele majore care se reliefează în privința acestei regiuni conduc la manifestarea acțiunii concomitente a unor actori provenind mult din afara spațiului geografic propriu-zis al Mării Caspice, cum ar fi SUA ori Israel.

Jucătorii activi

– Rusia: în baza poziției sale geografice (Rusia acoperă aproape întreaga latură occidentală a Mării Caspice și mare parte din latura nordică[11]) precum și a influenței păstrate în urma dominației sovietice, se manifestă tendințe de hegemonie și acaparare a unor largi regiuni de control și influență, acestea manifestându-se cel puțin în spațiul ex-sovietic; de asemenea, Rusia menține o influență puternică asupra Iranului, care este o putere regională emergentă

– Turcia: cu o lungă influență istorică asupra statelor din partea orientală a Mării Caspice, Turcia reprezintă o putere regională emergentă care produce influențe importante atât în bazinul Mării Negre cât și în bazinul Mării Caspice; nu în ultimul rând, Turcia este un stat islamic nedeclarat oficial ca atare, dar care în ultimii ani a manifestat un comportament tot mai clar de stat islamist, decât de stat laic; pe linie religioasă și în plan secundar economic, Turcia pătrunde în special în statele islamice de la est de Marea Caspică, exercitând o tot mai clară influență, chiar dacă aceasta nu poate prevala asupra importanței prezenței rusești în aceeași regiune; în mod clar, state cum ar fi fostele republici sovietice Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kîrghistan sunt foarte sensibile la influența islamică turcească, iar din acest punct de vedere evoluția viitoare este imprevizibilă.

– Iran: cu toate că influența iraniană la ora actuală este foarte discretă, ea există, mai ales pe linie fundamentalist islamică, poate și militară; deocamdată, Iran este implicat direct în conflictul armat din Orientul Mijlociu[12], direcțiile sale de acțiune vizând regiunile în care este înregistrată actualmente acțiunea militară a Israelului asupra populațiilor musulmane; aceasta face ca influența nordică și nord-estică a Iranului să fie mai puțin vizibilă, însă nu înseamnă că aceasta nu ar exista; Iranul este interesat ca prin intermediul/acordul Rusiei să capete acces la exploatarea resurselor energetice fosile din Marea Caspică; de asemenea, Iranul caută să își extindă sfera de influență fundamentalistă, mai ales că în cea mai mare parte spațiul Asiei Cntrale este un spațiu islamic.

– Kazahstan: am putea considera că acesta este un actor principal și activ totodată, deși (încă) nu face parte din categoria puterilor regionale; cazul Kazahstanului este unul atipic și prin aceasta foarte interesant; stat islamic, tradiționalist, Kazahstanul se bucură la ora actuală de suportul economic și religios/cultural al Turciei, dar totodată a păstrat în mod tradițional legături culturale și economice cu China, menținând și întărind în mod concomitent relațiile politico-militare și economice cu Rusia; în același timp, însă, Kazahstan a demarat relații diplomatice cu UE și SUA/NATO și chiar a lansat o activitate economică susținută de atragere a investițiilor străine, de modernizare a țării, retehnologizare și sporire a exporturilor către lumea occidentală; în acest context și ca urmare a manierei în care acționează concomitent în mai multe direcții geopolitice, Kazahstanul devine un important spațiu de confluență și o punte între culturi și civilizații diferite.

Jucătorii externi

– Israel: deși influența sa în regiunea Mării Caspice este discretă[13], distantă, aceasta există și se manifestă mai ales la nivelul oamenilor de afaceri implicați în diverse investiții strategice în regiunea respectivă; în special în domeniul liniilor energetice de transport se exercită interesul și influențele Israelului care nu dorește să fie exclus din cărți în momentul în care regiunea Asiei Centrale va deveni foarte importantă în schema energetică a lumii.

– SUA: de mai mulți ani SUA împreună cu NATO încearcă să se intercaleze în spațiul Mării Caspice, fie prin intermediul Georgiei, fie al Kazahstanului[14], însă până în momentul de față aceste tentative au eșuat; în mod evident, cel mai important actor global nu dorește să fie exclus din statele care vor controla în viitorul apropiat și mediu afacerile cu resurse energetice fosile din această regiune a lumii; atât accesul la resursele naturale cât și la liniile de transport energetic suscită un mare interes din partea americanilor și este de așteptat ca prezența lor activă să fie tot mai clară în viitorul apropiat.

– China: cu toate că de multă vreme (la nivel istoric) China a încetat să mai exercite influențe directe asupra regiunii Mării Caspice[15], în ultimele decenii asistăm la o revigorare a interesului manifestat de China mai ales sub aspect economic; există ori subzistă o influență culturală și civilizațională chineză (chino-mongolă) care se manifestă în majoritatea statelor din partea orientală a Mării Caspice, în special în Kazahstan; aceasta nu face decât să ușureze încercarea chinezilor de a-și asigura un rol important în evoluția economică a regiunii; este de așteptat ca în următorii ani să constatăm că în multe proiecte economice importante intervenția rusească va fi combinată cu aceea chinezească, mai ales dacă ne referim la acțiunile care vizează statul emergent cel mai important din zonă, Kazahstanul.

Jucătorii pasivi principali

– Georgia, Azerbaidjan, Turkmenistan: aceste state foste republici sovietice, în momentul de față se află sub acțiunea antagonistă a forțelor tradiționaliste, mai ales acelea de factură islamică; și respectiv, a forțelor moderniste care doresc să introducă investiții mari în economie și retehnologizarea industriei; Georgia se află sub influența preponderent rusească, mai ales că o bună parte din populație este creștină; rolul său actual este însă unul vag, mai ales că nu are țărm la Marea Caspică; influența Georgiei se manifestă mai mult prin intermedierea Rusiei, atunci când este cazul; în ceea ce privește Azerbaidjan și Turkmenistan, acestea se află de o parte și de cealaltă a Mării Caspice fiind deci direct implicate în jocurile de interese; cu toate acestea, din cauza faptului că sunt state slabe, aflate sub controlul și influența exercitate de alte state mai puternice, ele nu constituie jucători activi, ci pasivi; toate cele trei state menționate (Georgia, Azerbaidjan și Turkmenistan) pot fi considerate jucători pasivi deoarece inițiativa și acțiunile sunt condiționate de voința jucătorilor principali/statelor puternice din regiune[16]; cu toate acestea, le considerăm jucători pasivi principali deoarece prin poziția lor geografică (cel puțin) prezintă o anumită importanță deloc neglijabilă.

Jucători pasivi subsidiari

– Uzbekistan, Tadjikistan și Kîrghistan: state islamice cu o populație mixtă, de sorginte turcică și mongoloidă, aceste state aflate în partea orientală a Mării Caspice nu prezintă argumentele de putere[17] pentru a fi apte să joace în linia întâi pe harta regională; totodată, poziția lor periferică și maniera în care ar putea fi implicate doar în regim secundar în marile afaceri regionale face ca ele să fie jucători pasivi subsidiari; nu trebuie însă scos din vedere rolul pe care aceste state îl au în harta regională a liniilor de transport energetic precum și faptul că dețin imense resurse naturale de combustibili fosili, în special gaze naturale.

Pioni importanți și state-pivot

– Rusia: fără nicio îndoială constituie pionul cel mai important pe harta geopolitică a Mării Caspice; ocupând o bună parte a spațiului geografic aferent Mării Caspice și având capacitate de control sau/și influență asupra majorității statelor din bazinul Mării Caspice, Rusia exercită o putere vădită, uneori cu pretenții hegemonice, asupra întregului mediu politic și economic

– China: venind la mică distanță în urma Rusiei, China tinde să devină unul dintre jucătorii cei mai importanți din regiunea Mării Caspice, mai ales prin activitățile economice pe care le inițiază sau la care participă; nu în ultimul rând, o bună parte din populația statelor din regiunea orientală a Mării Caspice sunt de origine etnică mongoloidă și posedă anumite afinități tradiționale față de cultura și civilizația chineză; este de așteptat ca în viitorul apropiat să constatăm o prezență tot mai importantă a Chinei în cadrul procesului de dezvoltare economică a mai multor state din regiune, probabil Kazahstan ocupând locul de frunte.

– Turcia: cu un rol mai discret, dar deloc neglijabil, Turcia și-a menținut influența asupra statelor (foste republici sovietice) în care există încă importante populații de sorginte turcă și de religie islamică; în ultimul timp, prezența ajutorului economic turcesc este tot mai importantă și nu ar fi de mirare ca la un moment dat să se observe și influența militară; deocamdată un astfel de ajutor din partea Turciei nu ar fi admis de către partea rusă, care deține putere de control încă asupra fostelor republici sovietice; influența turcă în spațiul islamic nu este nici ea neglijabilă, iar din aceste tendințe contradictorii (aceea de hegemonie a puterii creștine în spațiul ex-sovietic și respectiv, cea de extindere a turcilor în spațiul islamic) nu putem anticipa încă nimic; doar constatăm că aceste acțiuni contradictorii se manifestă în momentul de față ca atare.

– Kazahstan: nu este atât un pion important cât mai ales un potențial stat-pivot în regiunea Mării Caspice; Kazahstanul are suprafața cea mai mare (după Rusia) și constituie principalul areal de confluență politico-economică și cultural-civilizațională din zona Mării Caspice.

Putem vedea faptul că statul Kazahstan leagă China de spațiul de extremă orientală al Europei și are Rusia creștină postată sub formă de „acoperiș” pe întreaga sa linie nordică. Întreaga regiune sudică a Kazahstanului este acoperită de statele cu populație preponderent turcică, dincolo de care se deschide geografic calea către Orientul Mijlociu. În acest fel, statul Kazahstan este un cap de pod între:

– cultura și civilizația chino-mongolă și cea europeană;

– cultura și civilizația turco-islamică și cea slavo-creștină;

– bazinul Mării Caspice (control ruso-chinez) și bazinul Mării Negre (control ruso-turc);

– Europa și Asia;

– Nordul și Sudul Asiei.

În acest fel, Kazahstan poate avea rolul de stat-pivot din mai multe puncte de vedere, Nu în ultimul rând, el este o zonă de tranzit între culturi și civilizații, între continente diferite, între spații de pace și de conflict, între mari puteri regionale și globale. Nu trebuie uitat faptul că acest stat se află în plină dezvoltare în momentul de față, iar într-un viitor mediu s-ar putea să asistăm la emergența unei adevărate puteri regionale în Asia Centrală[18]. Este greu de estimat în acest moment care va fi efectul apariției acestei eventuale puteri regionale, căci Kazahstan este totuși un stat islamic, iar influențele asupra lui sunt exercitate concomitent de către Rusia, Turcia, China și probabil, SUA și Israel. Sunt foarte mulți factori greu de anticipat care pot să participe în ecuația echlibrului regional de putere din Asia, iar Kazahstanul va juca un rol important, dar nu putem ști în ce direcție și sens va pivota acest stat.

Axe politice

În cazul Mării Caspice nu se poate vorbi la ora actuală despre existența unor coaliții sau alianțe care să formeze structuri geometrice stabile, gen triunghi, patrulater etc., ci mai curând se manifestă niște axe de acțiune care deseori se înterpătrund, iar state care fac parte dintr-o anumită coaliție politică, militară, economică sau de altă factură, concomitent pot face parte și din alte structuri similare. Această amestecare ciudată a coalițiilor regionale este explicată prin faptul că avem de-a face cu o regiune de confluență nu doar între culturi și civilizații, dar și între zonele politico-militare diferite.

 – Axa Iran-Afganistan (fundamentalistă)

Aceste state sunt controlate de facțiuni fundamentaliste și este de așteptat să exercite influențe de această natură, dar nu putem anticipa sub ce formă și în ce context.

– Axa Turcia-Turkmenistan-Kazahstan (islamică)

Această axă este cea pe care se manifestă principala influență turcească[19], accentuându-se pe latura sa islamică, dar având și alte conotații (economică, politică, poate și militară la un moment dat) funcție de context.

– Axa Rusia-Georgia-Armenia (ortodoxă)

Statele creștin-ortodoxe din regiune vor căuta să își unească resursele și să își apere interesele pe baza afilierii etno-religioase și geopolitice. Preponderența populației ortodoxe constituie un argument important și care produce efecte în mai multe privințe (cazul unor posibile alianțe politico-militare etc.).

– Axa Ex-Sovietică (influența rusă remanentă, inerțială)

Această axă conține toate statele ex-sovietice (Kazahstan, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan și Kîrghistan) și este formată ca atare prin acțiunea Rusiei care caută să își mențină controlul și influența asupra acestor state, devenind astfel principalul furnizor de securitate al lor și principalul partener economic și politic. Cum influențele din acest mediu geografic tind să devină tot mai diverse, rămâne de văzut dacă Rusia va reuși să își mențină supremația în regiunea ex-sovietică.

– Axa China-Kazahstan (influența chino-mongolă)

Fără nicio îndoială China va căuta în diverse feluri să se intercaleze în dezvoltarea economică a regiunii Mării Caspice vizând în special Kazahstanul[20]. Se va baza pe tradiție și substratul istoric, mai ales că o bună parte din populație este de origine mongoloidă.

– Axa SUA-Israel (influența externă)

De mai multă vreme această axă există și este tot mai activă, chiar dacă până în momentul de față nu s-a dovedit prea eficace. Urmează să vedem cum vor evolua lucrurile.

Falii geopolitice

– Rusia/Georgia: vechi conflicte nesoluționate, existența unei părți a populației care este de factură islamică, precum și a unor facțiuni politice care sunt nemulțumite față de persistența hegemoniei rusești; toate acestea fac din Georgia o potențială zonă de conflict ale cărei unde de șoc se pot repercuta și asupra altor state din zonă.

– Iran/Israel: deși pare a fi un conflict fără legătură cu bazinul Mării Caspice, totuși prezența Iranului în arealul geografic al Mării Caspice precum și prezența în întreaga regiune caspică a populației preponderent islamice, face ca escaladarea conflictului dintre Iranul islamic și Israel să producă reverberații[21] care să cuprindă întreaga lume islamică, mai ales că ajutoarele economice și militare dinspre Rusia, Iranul le primește tocmai prin intermedierea unor state de tranzit care sunt situate în bazinul Mării Caspice.

– Armenia/Azerbaidjan: un vechi conflict teritorial și interconfesional care poate să escaladeze și la un moment dat să se extindă către alte state din împrejurimi, mai ales că aspectul religios este unul evident; mediul islamic al bazinului Mării Caspice poate fi oricând dinamitat de escaladarea uni conflict de factură religioasă ori care începe ca o banală dispută teritorială dar poate îmbrăca la un moment dat și o formă religioasă.

– Rusia/Ucraina: conflict aflat în curs și care poate oricând escalada în maniere imprevizibile; laora actuală linia frontului pare să meargă de la est spre vest, dar nu putem ști când, cum și în ce moduri ar putea să escaladeze acest conflict, mai ales dacă la un moment dat ar fi implicate interesele islamiste[22]; deocamdată conflictul se desfășoară exclusiv în lumea creștină și la o distanță apreciabilă față de Asia Centrală, însă nu putem ști niciodată ce evoluții ar putea avea un astfel de conflict, mai ales dacă Rusia va angrena și forțe militare altele decât cele rusești.

– Turcia/Irak: de asemenea, acesta este un conflict vechi care vizează populația kurdă din nordul Irakului și din anumite regiuni ale Turciei; la ora actuală se prefigurează ca fiind un conflict ireconciliabil, iar viitorul ne poate păstra multe surprize în privința manifestării lui și a formelor pe care le poate la un moment dat îmbrăca, inclusiv a consecințelor pe care le-ar putea avea asupra regiunii caspice.

– Cecenia: deși la ora actuală conflictul ruso-cecen pare a fi stins, nu putem ști niciodată când și cum acesta s-ar putea revigora brusc.

În fine, ar mai exista o falie la ora actuală aproape invizibilă: Kazahstan, în cazul în care infiltrarea SUA în această țară ar deveni la un moment dat mai importantă. Dacă americanii vor insista în privința infiltrării de agitatori în teritoriul Kazahstanului și vor avea succes în acțiunile lor de stârnire a unor incidente, vom asista la o confruntare a lor cu rușii.

Mize geopolitice, geostrategice, geoeconomice

Se prefigurează următoarele mize regionale în bazinul Mării Caspice:

*geopolitice

– hegemonice; mizele hegemonice se referă la permanenta încercare a puterilor regionale sau globale de a-și extinde și menține regiunile de control și influență; în mod evident, și în regiunea Mării Caspice se vor manifesta aceste tendințe; le vedem manifestându-se la ora actuală mai evident în state precum Georgia, Armenia și Kazahstan, unde rușii dețin populație slavă și de religie creștină;

– stabilirea unor capete de pod; puterile regionale sau globale care își manifestă interesul în regiunea Mării Caspice vor căuta să creeze și mențină capete de pod între diversele zone care prezintă importanță strategică, în scopul de a-și permite sau facilita accesul rapid și facil în anumite regiuni în caz de conflict sau în altfel de contexte; o zonă compatibilă a servi drept cap de pod este mai ales Kazahstanul, dar și Azerbaidjanul, Georgia, Armenia, Turkmenistan;

– formarea sau împiedicarea formării unor coaliții/alianțe; puterile globale sau regionale vor căuta să formeze și să consolideze coaliții sau alianțe regionale, ori dimpotrivă, să împiedice puterea adversă în încercarea acesteea de a forma astfel de coaliții/alianțe; în regiunea Mării Caspice în mod concomitent mai multe puteri au format deja sau caută să formeze noi alianțe, așa cum ar fi Rusia, Turcia, China, mai nou chiar și SUA și UE[23], acestea din urmă căutând să atragă de partea lor unele state care dețin acces la regiunile cu importante resurse naturale;

*geostrategice

– dezvoltarea regională a unor state cu impact strategic; Rusia și China urmăresc în mod evident sprijinirea dezvoltării unor state din regiunea Mării Caspice, odată cu aceasta având în vedere să le transforme în state satelit ale lor sau cel puțin în parteneri economici captivi; în acest sens au fost luate în vedere programe mari de investiții în Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan și alte state mai îndepărtate față de Marea Caspică, dar importante pe harta regională a liniilor de transport energetic; pe de cealaltă parte, SUA dar și Turcia nu vor să se vadă excluse din schema dezvoltării economice regionale și încearcă să atragă unele state din această regiune pentru a deveni parteneri de afaceri și țări de interes pentru investitorii din occident; deocamdată, numai Rusia și China au stabilit parteneriate stabile și importante ca valoare a investițiilor și ca impact strategic al proiectelor respective;

– extinderea și controlul liniilor de transport energetic; fără nicio îndoială, schema regională a liniilor de transport a resurselor energetice fosile prezintă importanță strategică probabil mai mare decât cea regională, în contextul crizei energetice care se prefigurează; s-ar putea ca sistemul regional caspic de linii de transport energetic să capete o importanță strategică globală în viitorul nu prea îndepărtat;

– accesul la resursele naturale; alt aspect de importanță strategică, accesul la resurse, în special la resursele energetice, constituie unul din elementele de bază ale calculului strategic aferent regiunii Mării Caspice[24]; resursele naturale ale bazinului caspic sunt uriașe, unele dintre ele încă neprospectate și deloc exploatate până în momentul de față.

*geoeconomice

– exploatarea resurselor naturale, în mod special a resurselor energetice fosile; până în clipa de față aceasta s-a dovedit a fi prima preocupare a rușilor și chinezilor, mai puțin a turcilor care deocamdată se intercalează în mediul caspic mai mult pe linie culturală; fără dubiu este faptul că SUA nu dorește să se vadă exclusă din schema exploatărilor din bazinul caspic și este foarte probabil să caute în continuare să atragă unele state din această regiune pentru a le deveni parteneri economici; Marea Caspică reprezintă cel de al treilea mare depozit de resurse  energetice fosile din lume, după Golful Persic şi Siberia rusească. Se poate afirmă că este ultimul mare rezervor de resurse fosile al lumii. La începutul sec. XXI, producţia statelor riverane era de 24,53 mil. barili dintre care Kazahstan avea ponderea cea mai mare, de 59% reprezentând 14,34 mil. Tone, Azerbaidjan a extras 27% (adică 6,71 mil. tone)[25], iar Turkmenistan doar 14% reprezentând 3,48 mil. tone. Rusia s-a implicat direct în exploatare Mării Caspice susținând tehnologic și economic statele extractoare Azerbaidjan, Kazahstan și Turkmenistan. Kazahstan este considerat la ora actuală deținătorul celor mai importante rezerve de țiței din regiunea caspică, estimându-se un volum de până la 117 miliarde barili. Dacă această estimare este corectă, în varianta unei exploatări de 100 milioane tone țiței anual epuizarea zăcământului cunoscut s-ar face aproximativ într-un secol. În această afacere s-au implicat de la bun început SUA, Rusia și statul unde se află principalele zăcăminte, Kazahstan, astfel încât în extracție ponderile au revenit în valoare de 40% pentru Chevron, 25% pentru Mobil și 10% pentru Lukoil, iar Kazahstanului i-au revenit 25%.

Liniile de transport a resurselor energetice fosile care se află la ora actuală în bazinul caspic sunt situate deopotrivă în spațiul controlat de ruși, dar și de state membre NATO, cum ar fi Turcia. Una din ultimele investiții de acest gen a fost așa-numită conductă TAP (Trans-Adriatic Gas Pipeline) care are lungimea de 870 de kilometri și ar face parte dintr-un proiect mult mai mare (așa-numitul Coridor Sudic de Gaze) având o lungime de peste 3500 de kilometri. Odată finalizat, acest gazoduct ar trebui să poată transporta mai mult de 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an[26]. Aceste gaze provin din zăcământul Shah Deniz II din Marea Caspică. Gazoductorul trebuie să treacă prin Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică ajungând finalmente în Italia. În Marea Caspică se află încă mari surse de petrol și gaze naturale. Rezervele de petrol alcătuiesc din câte se pare mai mult de 10 miliarde tone, iar împreună cu gazele naturale ar ajunge la 18-20 miliarde tone.

– punerea la punct a unor rute comerciale stabile cu rol intercontinental; așa cum am mai arătat în lucrarea de față, regiunea Asiei Centrale constituie un loc foarte oportun pentru a realiza căi de legătură între continentele Europei și Asiei, între Asia/Europa și Orientul Mijlociu precum și între regiunile nordice și cele sudice[27]; așa stând lucrurile se pot imagina mai multe scheme de posibile rute de comerț care să traverseze bazinul caspic de la nord la sud sau de la est la vest; regiunea este aproape virgină din acest punct de vedere, dar foarte oportună pentru astfel de proiecte, mai ales că existe mari regiuni de câmpie/tundră și care se pretează bine unor lucrări de contrucție pentru autostrăzi, căi ferate de mare viteză, conducte de transport sau altfel de rețele destinate transportului de mărfuri și persoane;

– crearea unei rețele intercontinentale de transport al resurselor energetice; există la ora actuală mai multe proiecte de acest gen destinate bazinului Mării Caspice, în unele fiind implicate chiar și puteri occidentale; s-au întocmit mai multe proiecte de conducte de țiței sau gazoducte, unele dintre acestea avantajând în mod deosebit statele europene; de regulă, Rusia a făcut opoziție față de toate astfel de proiecte insistând ca alimentarea Europei să se facă prin rețeaua de conducte deținute de Rusia sau care pot fi controlate de acest stat; chestiunea este și în momentul de față de mare interes mai ales că Orientul Mijlociu (mare bazin de resurse energetice fosile) pare a se îndrepta către război, iar în acest context s-ar putea să apară o criză energetică de mare amploare; dacă acest scenariu se adeverește, atunci următorul mare bazin energetic exploatabil (și la care ar putea avea acces și puterile occidentale) ar fi bazinul Mării Caspice urmat de bazinul Mării Negre.

Dinamici active

Fără nicio îndoială, principalele interese ale marilor puteri în privința bazinului Mării Caspice sunt cele legate de accesul la resursele energetice fosile. Am putea spune că în momentul de față dinamicile active ale regiunii caspice sunt centrate în jurul următoarelor elemente:

A– deschiderea unor noi exploatări de resurse naturale; reprezintă principalul interes actual în zona Mării Caspice, pe fondul temerilor privind criza energetică; harta resurselor energetice din regiunea eurasiatică ne indică localizarea în Asia a celor mai multe și mai importante zăcămînte, mai ales în Siberia și bazinele Mării Negre și Mării Caspice.

B– construirea unor rețele vaste și ramificate destinate transportului resurselor energetice;

C– prospectarea regiunii pentru exploatarea altor resurse naturale decât cele energetice;

Concluzii

Bazinul Mării Caspice constituie o regiune de mare interes în viitorul apropiat și mediu, în principal din perspectiva importanței sale economice, dar nu numai. Securitatea regională suferă modificări în măsura în care puteri emergente noi apar pe hartă, iar interesele geopolitice capătă noi forme și nuanțe. Această regiune constituie în momentul de față și mai ales pentru viitor:

– un cap de pod către centrul Rusiei, până nu demult un teritoriu izolat și aproape intangibil;

– o zonă de confluență între culturi și civilizații care sunt tradițional ostile și care în alte regiuni ale planetei nu ar admite nicio interacțiune amiabilă între ele;

– o zonă tampon între regiuni în care există conflicte manifeste ori latente;

– o regiune care conține potențiale state-pivot în cadrul confruntării dintre puterile globale;

– un spațiu din care, prin dezvoltarea economică și evoluția tehnologică, se pot forma puteri regionale emergente, altele decât cele tradiționale;

– poate constitui o regiune de cooperare, în cazul în care puterile globale care sunt actori în această scenă consimt să renunțe la confruntare și să coopereze, mai întâi în plan economic, apoi politic și militar;

– mediul caspic este sediul unor imense zăcăminte de resurse naturale neexploatate și nu ne referim aici doar la cele fosile, ci și la resurse minerale, forestiere, agricole etc.;

– prezența unor falii active în aproape toate laturile regiunii caspice transformă această regiune într-o potențială zonă de conflict, mai ales că populația este majoritar islamică.

Prin urmare, zona ocupată în principal de Kazahstan constituie o forță latentă pe scena geopolitică aurasiatică și un loc din care pot apare multe dezvoltări surprinzătoare ale conflictului care acum este în formă manifestă în partea de nord a bazinului Mării Negre.

Bibliografie

  1. Altay Atlı, Turkey’s Evolving Role in Central Asia, Turkish Policy Quarterly, Vol. 19, No. 4, 2020;
  2. Ariel Cohen, Israel’s Strategic Energy Interests in Central Asia and the Caspian Basin, Atlantic Council, Washington D.C., 2019;
  3. Edward Lemon (ed.), Critical Approaches to Security in Central Asia, Open Book Publishers, Cambridge, 2020;
  4. Edward Lemon, Erica Marat, Foreign Influence and State Development in Central Asia, Foreign Policy Research Institute, Philadelphia, 2021;
  5. Galip Dalay, Turkey’s Eurasian Strategy: Ambitions and Realities, German Institute for International and Security Affairs (SWP), 2021;
  6. International Energy Agency (IEA), Caspian Region Energy Review, Paris, 2022;
  7. International Crisis Group, Nagorno-Karabakh: Seeking Stability amid Volatility, Europe Report No. 264, Brussels, 2022;
  8. Mark Galeotti, The Chechen Factor in Russian Security Policy, Royal United Services Institute (RUSI), London, 2020;
  9. Marlene Laruelle, Russia’s Central Asia Policy: Strategic Ambiguity and Regional Dynamics, PONARS Eurasia Memo, Washington D.C., 2020;
  10. Marlene Laruelle, Russian Strategies in the Caspian Sea Region, Central Asia Program, George Washington University, Washington D.C., 2020;
  11. Marlene Laruelle, The New Silk Road and Eurasia’s Future, Central Asia Program, George Washington University, 2020;
  12. Michael Kofman, Rob Lee, Russia’s War in Ukraine: Strategic Lessons and Escalation Risks, Foreign Affairs, New York, 2023;
  13. Nargis Kassenova, China’s Belt and Road and Its Impact on Central Asia, AsiaGlobal Papers No. 3, Asia Global Institute, University of Hong Kong, 2021;
  14. Nargis Kassenova, Kazakhstan’s Multi-vector Foreign Policy: Dilemmas of the Balancing Game, Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C., 2023;
  15. Nargis Kassenova, Kazakhstan’s Pivot Toward China: From Transit Corridor to Strategic Partner, Carnegie Endowment for International Peace, 2023;
  16. Nargis Kassenova, Kazakhstan as a Geopolitical Pivot: Strategic Geography and Multi-vector Diplomacy, Carnegie Endowment for International Peace, 2023;
  17. Paul Stronski, The United States and Central Asia: In the Steppes of the New Great Game, Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C., 2020;
  18. Sebastian Schiek, Geopolitical Rivalries in Central Asia: The Role of External Actors, SWP Research Paper 10, Berlin, 2021;
  19. Shireen Hunter, Iran and the World: Domestic Roots of Global Strategy, Palgrave Macmillan, Londra, 2020;
  20. Trans Adriatic Pipeline AG, TAP Project Overview Report, Zurich, 2023;
  21. United Nations Economic Commission for Europe (UNECE), Caspian Energy Outlook 2040, Geneva, 2021;
  22. United Nations Environment Programme (UNEP), State of the Caspian Environment Report, Geneva, 2021;
  23. Zaur Shiriyev, Energy Transit and Geopolitics in the Caspian Region, Jamestown Foundation, Washington D.C., 2022;
  24. Zaur Shiriyev, The Caspian Sea Region in 2020s: Geopolitics, Energy and Environment, The Jamestown Foundation, Washington D.C., 2021.

Note

[1] Charles Clover, Black Wind, White Snow: The Rise of Russia’s New Nationalism, Yale University Press, New Haven, 2016, pp. 182–185;

[2] Martha Brill Olcott, Kazakhstan: Unfulfilled Promise, Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C., 2010, pp. 88–93;

[3] Alexandru Georgescu, Geopolitica resurselor și coridoarelor energetice din Eurasia, Editura Militară, București, 2021, pp. 57–63;

[4] Murat Laumulin, Geopolitical Challenges in Central Asia, Friedrich Ebert Stiftung, Almaty, 2018, pp. 14–18;

[5] Sebastian Schiek, Geopolitical Rivalries in Central Asia: The Role of External Actors, SWP Berlin, Research Paper 10, 2021, pp. 6–10

[6] Central Asia-Caucasus Institute, The Diverse Faces of Eurasia, Johns Hopkins University, Washington D.C., 2015, pp. 39–44;

[7] Altay Atlı, Turkey’s Evolving Role in Central Asia, Turkish Policy Quarterly, Vol. 19, No. 4, 2020, pp. 11–15;

[8] Marlene Laruelle, Russia’s Central Asia Policy: Strategic Ambiguity and Regional Dynamics, PONARS Eurasia Policy Memo, Washington D.C., 2020;

[9] Zaur Shiriyev, The Caspian Sea Region in 2020s: Geopolitics, Energy and Environment, The Jamestown Foundation, Washington D.C., 2021, pp. 12–17;

[10] United Nations Environment Programme (UNEP), State of the Caspian Environment Report, Geneva, 2021, pp. 8–10;

[11] Marlene Laruelle, Russian Strategies in the Caspian Sea Region, George Washington University, Central Asia Program, Washington D.C., 2020, pp. 5–9;

[12] Shireen Hunter, Iran and the World: Domestic Roots of Global Strategy, Palgrave Macmillan, Londra, 2020, pp. 141–144;

[13] Ariel Cohen, Israel’s Strategic Energy Interests in Central Asia and the Caspian Basin, Atlantic Council, Washington D.C., 2019, pp. 141–144;

[14] Paul Stronski, The United States and Central Asia: In the Steppes of the New Great Game, Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C., 2020, pp. 9–14;

[15] Nargis Kassenova, China’s Belt and Road and Its Impact on Central Asia, AsiaGlobal Papers No. 3, Asia Global Institute, University of Hong Kong, 2021, pp. 7–11;

[16] Zaur Shiriyev, The New Geopolitics of the South Caucasus, Chatham House, London, 2021, pp. 21–26;

[17] Edward Lemon (ed.), Critical Approaches to Security in Central Asia, Open Book Publishers, Cambridge, 2020, pp. 44–49;

[18] Nargis Kassenova, Kazakhstan’s Multi-vector Foreign Policy: Dilemmas of the Balancing Game, Carnegie Endowment for International Peace, Washington D.C., 2023, pp. 6–9;

[19] Galip Dalay, Turkey’s Eurasian Strategy: Ambitions and Realities, German Institute for International and Security Affairs (SWP), 2021, pp. 6–9;

[20] Nargis Kassenova, Kazakhstan’s Pivot Toward China: From Transit Corridor to Strategic Partner, Carnegie Endowment for International Peace, 2023, pp. 11–13;

[21] Ali Fathollah-Nejad, Iran and Israel: Shadow Conflict and Regional Reverberations, SWP Policy Brief, Berlin, 2023, pp. 6–8;

[22] Michael Kofman, Rob Lee, Russia’s War in Ukraine: Strategic Lessons and Escalation Risks, Foreign Affairs, New York, 2023, pp. 19–23;

[23] Ibidem;

[24] United Nations Economic Commission for Europe (UNECE), Caspian Energy Outlook 2040, Geneva, 2021, pp. 29–33;

[25] International Energy Agency (IEA), Caspian Region Energy Review, Paris, 2022, pp. 9–13;

[26] Trans Adriatic Pipeline AG, TAP Project Overview Report, Zurich, 2023, pp. 4–7;

[27] Marlene Laruelle, The New Silk Road and Eurasia’s Future, Central Asia Program, George Washington University, 2020, pp. 20–24.

10 apr. 2025

Industria de apărare a României la un punct de cotitură: oportunități și provocări într-un peisaj în schimbare

de | postat în: Media | 0

Pe măsură ce tensiunile geopolitice cresc în Europa de Est, iar flancul estic al NATO devine tot mai important, industria de apărare a României se află într-un moment crucial.

Un studiu recent realizat de Kearney, intitulat „Industria de apărare a României la un punct de cotitură”, analizează în detaliu sectorul de apărare al țării, evidențiind potențialul său de transformare în contextul creșterii bugetelor de apărare, al parteneriatelor internaționale și al nevoii urgente de modernizare.

Această analiză este esențială pentru ecosistemele de intelligence, militar și tehnologic, oferind o perspectivă asupra modului în care evoluția industriei de apărare românești ar putea influența securitatea regională, interoperabilitatea NATO și dezvoltarea tehnologică.

Kearney
Credit: Kearney

Un trecut rezilient și ambiții moderne

 

Industria de apărare a României își are rădăcinile în perioada Războiului Rece, când dispunea de o bază de producție robustă, susținută de stat.

Totuși, după 1989, reducerea activității și lipsa unei modernizări complete au lăsat sectorul ineficient și dependent de structuri învechite.

Studiul Kearney notează că, deși România și-a diminuat baza industrială de apărare după Războiul Rece, a păstrat mare parte din structura controlată de stat, personalul și practicile de management.

Acest lucru a dus la un sistem care se confruntă cu dificultăți în a concura cu omologii săi mai agili și privatizați din Europa de Vest.

Astăzi, România este pregătită pentru schimbare. Țara s-a angajat să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare anual până în 2027, cu o creștere la 2,5% în 2022 – ceea ce înseamnă un plus de 1 miliard de dolari pentru achiziția de echipamente.

Acest angajament respectă țintele NATO și reflectă poziția strategică a României la Marea Neagră, unde agresiunea Rusiei în Ucraina a amplificat preocupările legate de securitatea regională.

Această escaladare a cheltuielilor de apărare semnalează o piață matură pentru implicarea în dezvoltarea de sisteme avansate și soluții de modernizare, cu un accent pe tehnologie și intelligence militar.

 

Imperativul modernizării

 

Raportul Kearney subliniază abordarea duală a României pentru revitalizarea industriei de apărare: modernizarea forțelor armate și stimularea creșterii industriale interne. Ministerul Apărării al României (MAPN) prioritizează vânzările militare externe (FMS) ca principal canal de achiziție, deseori însoțite de acorduri de compensare sau cooperare industrială voluntară pentru a întări capacitățile locale.

Achizițiile recente, precum contractul de 1 miliard de dolari cu Hanwha Aerospace din Coreea de Sud pentru obuziere autopropulsate K9 și vehicule de muniție K10, ilustrează această strategie.

O mare parte din acest echipament va fi fabricată în România, valorificând industria locală pentru a spori suveranitatea și impactul economic.

Această preferință pentru echipamente occidentale – în special americane – este evidentă în achizițiile de sisteme precum Patriot și lansatoarele de rachete HIMARS.

Totuși, accentul MAPN pe producția locală și parteneriatele cu țări precum Coreea de Sud sugerează că furnizorii internaționali trebuie să-și adapteze ofertele, incluzând transfer de tehnologie, joint-venture-uri sau modele de co-producție.

Strategia Națională a Industriei de Apărare 2024-2030 a României vizează dezvoltarea de capacități high-tech și un sector intern rezilient, ceea ce necesită soluții inovatoare din partea ecosistemului tehnologic.

 

Punctele forte și slăbiciunile sectorului

 

Studiul Kearney evidențiază peisajul industrial de apărare inegal al României. Sectoarele aerospațial și naval au demonstrat o rezistență relativă, companii precum Romaero menținând contracte de mentenanță NATO, iar șantierele navale din Galați, Mangalia și Constanța beneficiind de investiții străine (ex. grupul olandez Damen).

În schimb, producția de sisteme terestre, dominată de ROMARM, controlată de stat, rămâne în urmă din cauza managementului învechit și a inovației limitate.

Această disparitate oferă o foaie de parcurs pentru implicare țintită: expertiza în mentenanța aerospațială sau modernizarea navală poate găsi un teren fertil, în timp ce sistemele terestre necesită o strategie pe termen lung pentru a depăși ineficiențele structurale.

Sectorul privat din România, deși mic, este un punct luminos. Raportul laudă productivitatea și adaptabilitatea acestuia, susținute de o forță de muncă bine pregătită și costuri competitive ale muncii.

Totuși, accesul la capital rămâne o barieră semnificativă, băncile românești și europene fiind reticente în a finanța proiecte de apărare, iar investițiile occidentale întârziind să apară.

Acest decalaj de finanțare ar putea fi un punct de intrare strategic pentru soluții inovatoare din partea ecosistemului tehnologic, inclusiv parteneriate public-private sau modele de finanțare avansate.

 

Colaborarea regională și influența internațională

 

Ambițiile de apărare ale României se extind dincolo de granițele sale, studiul Kearney pledând pentru parteneriate cu țări precum Ucraina, Polonia și Cehia. Aceste state împărtășesc interese strategice și grade variate de privatizare a industriei de apărare, fiind aliați naturali. Succesul Poloniei cu tancurile K2 Black Panther din Coreea de Sud a influențat interesul României pentru platforme similare, Hyundai Rotem vizând un contract pentru 300-500 de unități.

Pentru ecosistemele de intelligence și militar, această dinamică regională sugerează nevoia de a echilibra competiția cu colaborarea, asigurând interoperabilitatea NATO și integrarea tehnologiilor avansate.

Îmbunătățirea mediului de afaceri pentru capitalul privat în regiunea Mării Negre ar putea amplifica influența internațională.

Simplificarea proceselor FMS, stimularea investițiilor și promovarea parteneriatelor trilaterale (ex. România-Polonia-SUA) ar putea accelera modernizarea regională, cu un accent pe intelligence și tehnologie militară.

 

Provocări la orizont

 

În ciuda potențialului său, industria de apărare a României se confruntă cu obstacole majore.

Studiul Kearney evidențiază ineficiențele din achiziții, exemplificate de eșecul contractului pentru corvete din perioada 2016-2023, unde întârzierile și depășirea costurilor au erodat încrederea.

De asemenea, îmbătrânirea forței de muncă amenință pierderea cunoștințelor instituționale, iar rezistența birocratică la privatizare limitează agilitatea.

Aceste provocări reflectă tendințe mai largi în sectorul aerospațial și de apărare, unde lipsa de talente și complexitatea lanțurilor de aprovizionare sunt preocupări majore.

Integrarea inteligenței artificiale, a producției aditive și a gemenilor digitali – tendințe care câștigă teren în industrie – ar putea accelera modernizarea României, dacă este susținută de expertiză în transfer de cunoștințe, îmbunătățirea competențelor forței de muncă și optimizarea lanțurilor de aprovizionare.

 

Implicații strategice

 

Industria de apărare a României se află cu adevărat la un punct de cotitură, echilibrând moștenirea sa din epoca sovietică cu o viziune orientată spre viitor, aliniată cu nevoile NATO și securitatea regională.

Studiul Kearney poziționează România ca un actor emergent, dar care necesită o navigare atentă.

Pentru ecosistemele de intelligence, militar și tehnologic, există mai multe imperative strategice:

  1. *Strategii de intrare pe piață*: Adaptarea ofertelor pentru a include producția locală și transferul de tehnologie, aliniindu-se cu obiectivele de suveranitate ale României, menținând în același timp competitivitatea.
  2. *Dezvoltarea parteneriatelor*: Facilitarea consorțiilor care implică actori locali și regionali pentru proiecte majore, precum programul de 2,5 miliarde de euro pentru vehicule de luptă de infanterie, planificat să fie finalizat până în 2031.
  3. *Advocacy politic*: Colaborarea cu factorii de decizie pentru a simplifica cadrele de investiții și achiziții, sporind atractivitatea României ca piață de apărare.
  4. *Transformare digitală*: Integrarea tehnologiilor emergente în ecosistemul de apărare al României, de la îmbunătățiri ale securității cibernetice la soluții de producție inteligente.
Industria de apărare a României
Credit: Kearney
Industria de apărare a României
Credit: Kearney

 

Concluzie

 

Industria de apărare a României reflectă provocările și oportunitățile mai largi ale peisajului aerospațial și de apărare – confruntându-se cu modernizarea, presiunile geopolitice și constrângerile economice, dar valorificând oportunitățile de creștere.

Studiul Kearney subliniază rolul emergent al României, pe măsură ce își consolidează poziția în NATO și parteneriatele regionale.

Miza – și recompensele – sunt pe măsură, cerând o implicare strategică din partea ecosistemelor de intelligence, militar și tehnologic pentru a modela viitorul apărării românești.

 

© 2025 George V. Scripcariu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

1 … 31 32 33 34 35 36 37 … 94