Home » Blog » Arhiva » Considerații privind intelligence și anticiparea

Considerații privind intelligence și anticiparea

Tiberiu, Tănase (2024), Considerații privind intelligence și anticiparea, Intelligence Info, 3:3, https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-privind-intelligence-si-anticiparea/

 

Considerations on intelligence and anticipation

Abstract

The State services, each with their specificities, complement each other and combine to appreciate the developments of the world in total objectivity, without any stereotype but, on the contrary, having the taste of the changes that must be identified in detail.

Understanding that the essence of intelligence is to give a permanent ability to anticipate, managers are led to combine three types of approaches: prospective time, reflected time and real time.

The absence of gradation between risks, mutations and threats leads to the confusion of simple randomness with strategic surprise, that is, from the little or no anticipated event to a strong impact, destabilizing through the use of force, the foundations of the State in the political-military field.

It is knowledge and anticipation that guarantees our autonomy in decisions and allows the preservation of strategic initiative. It must offer, both to political decision-makers and those responsible for military and internal and civil security, the means to dispose of elements of foresight and clarity of actions.

Keywords: knowledge, anticipation, strategy, intelligence, prospective time, reflected time, real time

Rezumat

Serviciile Statului, fiecare cu specificitățile lor, se completează și se conjugă pentru a aprecia evoluțiile lumii în totală obiectivitate, fără nici un stereotip ci, dimpotrivă, având gustul schimbărilor care trebuie identificate în amănunt.

Înțelegându-se că esența intelligence-ului este de a da o capacitate permanentă de anticipare, responsabilii sunt conduși la a combina trei tipuri de abordări: timp prospectiv, timp reflectat și timp real.

Absența gradației între riscuri, mutații și amenințări conduce la confundarea caracterului aleatoriu simplu cu surpriza strategică, adică, de la evenimentul puțin sau deloc anticipat, la un puternic impact, destabilizând prin folosirea forței, fundamentele Statului în domeniul politico-militar.

Cunoașterea și anticiparea este cea care garantează autonomia noastră în decizii și permite conservarea inițiativei strategice. Ea trebuie să ofere, atât decidenților politici cât și responsabililor militari și de securitate internă și civilă, mijloacele pentru a dispune de elemente de prevedere și claritate a acțiunilor.

Cuvinte cheie: cunoașterea, anticipare, strategie, intelligence, timp prospectiv, timp reflectat, timp real

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 3, Septembrie 2024, pp.
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-privind-intelligence-si-anticiparea/
© 2024 Tănase TIBERIU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Considerații privind intelligence și anticiparea

Tănase TIBERIU[1]

tanasetiberiu2@gmail.com

[1] Membru  al Diviziei de Istoria Științei din cadrul Comitetului  Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST  al Academiei Române,  lector univ Universitatea Româno – Americană ,  membru al Societății de Științe Istorice din Romania.

 

Introducere

Lumea modernă are nevoie din ce în ce mai mult de informații. Acest dezirabil a devenit un element util pentru a dobândi supremația asupra entităților statale și cele non-statale.

Informația, conform DEX-ului, are mai multe înțelesuri, ea fiind de altfel un produs brut pentru intelligence.

Intelligence semnificând capacitatea de a cunoaște, de a înțelege, bună înțelegere, din care s-a ajuns la sensul înțelegere, relații secrete, informații secrete și la sintagma service d’intelligence. La aceste sensuri ale intelligence-ului se mai poate adăuga unul, și anume acela de informație prelucrată cognitiv cu o anumită semnificație pentru un beneficiar[1].

Rolul intelligence-ului,  este acela de a gestiona informaţiile din domeniul securității. În acest sens, Strategia de Securitate Naţională[2] susţine că activitatea serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate reprezintă o componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale, având ca scop principal prevenirea şi avertizarea oportună privind riscurile şi ameninţările care creează sau pot crea pericole la adresa valorilor şi intereselor fundamentale ale României, precum şi protecţia adecvată împotriva unor astfel de pericole. Priorităţile acestei activităţii vor viza: lupta împotriva terorismului internaţional, a proliferării armelor de distrugere în masă şi a celorlalte riscuri transnaţionale; monitorizarea eficientă a conflictelor locale care pot pune în pericol securitatea României, a aliaţilor şi partenerilor, sau drepturile fundamentale ale omului; contracararea criminalităţii transfrontaliere organizate, a corupţiei şi a altor activităţi ilicite care pot pune în pericol securitatea naţională.

Într-o lume aflată în perpetuă mișcare, misiunile şi atribuţiile structurilor de intelligence se află în permanentă adaptare şi diversificare.

1. Intelligence

Intelligence-ul este produsul rezultat în urma colectării, evaluării, și interpretării informațiilor. Întotdeauna produsul de intelligence este confirmat din mai multe surse, de preferință într-un proces încrucișat[3].

Intelligence constă în modul de utilizare a datelor și informațiilor primite, precum și în scopul folosirii acestora. Privind din această perspectivă, conceptul de intelligence reunește ansamblul operațiilor de culegere, filtrare, analiză a datelor și informațiilor și de diseminare a produselor cu valoare acționabilă pentru a satisface necesitățile unui consumator specific[4].

În domeniul intelligence, eficienţa presupune existenţa unor efecte scontate, în raport cauzal cu eforturile depuse pentru obţinerea lor, iar eficacitatea acestora constă în realizarea sarcinilor şi îndeplinirea obiectivelor în condiţiile stabilite.

Pentru îndeplinirea dezideratului, intelligence-ul are nevoie de o infrastructură științifică care gestionează riscurile și vulnerabilitățile la adresa securității. Această infrasctructură se poate baza pe metode și tehnici din domeniul unor discipline precum sociologia, psihologia, istoria, economia, matematica, etc.

Utilizând aceste metode, intelligence-ul se găsește în fața unui produs brut, informația.

Este necesară o precizare care se referă la diferența dintre informație și intelligence. Informația este un material neevaluat, brut, adesea descriptiv, provenit din observații, interceptări ale unor comunicații, rapoarte, zvonuri sau imagini. Informațiile pot fi adevărate sau false, precise sau imprecise, confirmate sau neconfirmate, pertinente sau fanteziste, iar intelligence-ul este produsul rezultat în urma colectării, evaluării, și interpretării informațiilor[5].

1.1. Sursele de informații și metodologia culegere a acestora

Pentru obținerea informațiilor necesare factorilor de decizie politico-militară, se folosesc cinci discipline de culegere a informațiilor: HUMINT, SIGINT, IMINT, MASINT și OSINT[6].

HUMINT, disciplina de culegere a informațiilor, în care persoana umană este atât culegător, cât și platforma de culegere.

Există două tipuri de culegere a informațiilor HUMINT:

  1. din surse deschide, legale (Open Source Information – OSINF);
  2. din surse clandestine.

SIGINT, informații derivate prin interceptarea și exploatarea emisiilor electromagnetice străine, pentru procesul informativ.  Aceasta cuprinde:

  1. COMINT, informații derivate prin interceptarea comunicațiilor străine, prin alte mijloace. Nu presupune monitorizarea mass-media sau interceptarea comunicațiilor pe timpul investigațiilor contrainformative. Aceasta include spectrul de analiză al traficului pe câmpul de luptă, de criptoanaliză și constatări direcționate.
  2. ELINT, informații derivate din radiații electromagnetice străine, altele decât detonațiile atomice sau sursele radioactive.
  3. FISINF, informații derivate din parametrii echipamentelor și ai sistemelor de control, precum telemetre, faruri, legături de comandă.

IMINT, produse de interpretare a imaginilor și a fotografiilor pentru uzul informativ. Reprezentări de obiecte reproduse electronic sau prin mijloace optice și filme, dispozitive electronice de afișare, alte mijloace folosite pentru scopuri informative.

MASINT, informații științifice și tehnice obținute prin analiza calitativă a informațiilor și a datelor derivate din senzorii tehnici specifici, în scopul identificării și al măsurării oricărei trăsături asociate cu sursa. Cuprinde informații acustice, radar, laser, seismice, de flux, de debit.

OSINT, proces care presupune selecție, analiză și procesare atentă a materialelor informative provenite din surse deschise. Se desfășoară de către sectorul privat în combinație cu expertiza efectuată de specialiști, cu mijloace tehnice adecvate.

Eșecurile majore, ale analizarii informațiilor, folosind aceste surse, sunt determinate, de obicei, de erori de analiza, nu de greșeli în culegerea de informații, întrucât informațiile relevante sunt subestimate, greșit interpretate, ignorate, eliminate sau omise pentru că nu se potrivesc modelului mintal al analistului[7].

Abram Shulsky și Garry Schmitt nuanțează această idee și afirmă că deși analiza informațiilor este o activitate intelectuală, ea se desfășoară într-un cadru instituțional și în conformitate cu anumite proceduri standardizate, astfel încât rezultatul final este mai degrabă produsul unui sistem decât al unei persoane. Astfel, la dispoziția beneficiarilor legali pot fi puse estimări eronate care au un impact major asupra deciziilor luate[8]. În acest caz, se poate vorbi și despre o amprentă personală asupra analizelor?

Angoasa strategilor rezultă, câteodată, la un inventar disparat, unde toate elementele se vor arăta cu diverse titluri de anticipare strategică. Cea mai mare parte: proliferarea armelor de distrugere în masă, crimele internaționale, terorismul și narco-terorismul, renașterea naționalismelor și mișcărilor etnice, integrismele religioase (în speciale cele musulmane extremiste), riscurile cibernetice și fragilitatea inerentă a cyberspace-ului, banii terorismului în general, sunt cuplate cu o supoziția vulnerabilității fizice și psihologice a societății moderne.

Într-un astfel de context tensionat şi complex, securitatea fiecărei ţări, ca şi securitatea comunităţii internaţionale în ansamblu, se bazează nu numai pe capacitatea de reacţie şi adaptare, ci şi pe capacitatea de anticipare şi de acţiune pro-activă. Într-o lume complexă, dinamică şi conflictuală, aflată în plin proces de globalizare, înţelegerea profundă a tendinţelor majore de evoluţie a securităţii internaţionale şi a modului în care fiecare ţară are şansa să devină parte activă a acestui proces constituie o condiţie esenţială a progresului şi prosperităţii. Cunoaşterea, înţelegerea şi evaluarea corectă a proceselor interne, a gradului de coeziune socială, a capacităţii de mobilizare publică reprezintă o necesitate la fel de importantă pentru realizarea proiectelor naţionale[9].

2. Anticipare

Anticiparea nu poate fi relevată din informații care, de altfel, nu este decât furnizorul strategului decident de informație brută. A prevedea este deja a decide asupra unuia sau mai multe scenarii posibile pentru viitor. Astfel, anticiparea este consubstanțială și interdependentă deciziei. Doar dispunerea de toate datele problemei, decidentul este în mod necesar singurul care poate să decidă un scenariu previzibil și să susțină responsabilitatea unei strategii. Este adevărat că în acțiunea operațională, anticiparea este o artă dificilă, aproape imposibilă și că decizia în incertitudine rămâne întotdeauna apanajul superiorului militar. În orice caz este o idee care trebuie avută în minte atunci când suntem tentați de a cere informații, cum adesea este cazul, de a furniza anticipări, ceea ce nu se poate face (informația nu lămurește decât prezentul, niciodată viitorul).

Dar dacă anticiparea sau potențialul nu pot fi preconizate de informații, aceasta nu relevă oare din strategie? Ideea de a se pregăti în înfruntarea amenințărilor care trebuiesc anticipate nu este oare ea la baza tuturor strategiilor destinate a îndeplini prima sarcină a armatelor? Si vis pacem para bellum, spune proverbul latin.

Previziunea/anticiparea constituie o funcţie importantă pentru activitatea managerială, întrucât contribuie, în mod decisiv la prevenirea şi înlăturarea erorilor decizionale. Pe baza ei sunt  estimate  tendinţele evoluţioniste ale procesului informaţional – decizional, conform unor  ipoteze şi variante pe baza cărora  se stabilesc direcţiile de acţiune, măsurile şi resursele informaţionale necesare comunităţii pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale[10].

            Anticiparea se materializează  într-un ansamblu de acţiuni pentru a determina tendinţele de evoluţie în perspectivă şi conducerea acestei evoluţii  în direcţia dorită.

Formele anticipării în cadrul comunităţii de informaţii pot fi: prognozele, proiectele de acţiuni sau de sisteme, modelele şi alternative de acţiune, strategiile,  programele, directivele şi planurile operaţionale, estimările informative[11].

Anticiparea depinde de stilul, formele şi metodele utilizate de conducător în analizele efectuate şi determinările realizate şi  cuprinde patru etape[12]:

  1. analiza previzională sau prospectivă a condiţiilor concrete ale stării securităţii naţionale, a evoluţiilor pe plan intern şi internaţional de care depinde capacitatea de a gestiona resursele informaţionale.
  2. stabilirea variantelor posibile de evoluţie a sistemului informaţional-managerial condus, pe baza intercodiţionărilor şi interpretării datelor/informaţiilor şi rezultatelor cu care s-a finalizat analiza previzională.
  3. determinarea variantei cu cel mai înalt grad de probabilitate, pentru care urmează să se stabilească măsurile necesare în vederea asigurării gradului maxim de certitudine (varianta aleasă devine plan şi se transformă într-una din variantele de prognoză);
  4. stabilirea obiectivelor de realizat de către sistemul informaţional-managerial şi evaluarea evoluţiei acestuia, în scopul obţinerii şi gestionării resurselor informaţionale.

Organizarea cunoștințelor, condiție sine qua non a pertinenței informațiilor și anticiparea strategică, devin un joc major pentru serviciile subemergente prin valurile de informații efemere și concurente în permanență prin media la fluxurile de senzaționale și constrângerile la instantaneu.

Informarea nu poate exista fără această muncă esențială a exploatării care transformă informația în cunoaștere apoi în știință. Informația adunată este asociată altor cunoștințe capitalizate, cu care ea trebuie să fie pusă în corelare pentru a compune o știință susceptibilă de a fi comunicată unui decident anticipând cât mai mult posibil necesitatea.

Anticiparea permite strategului de a devansa adversarul sau agresorul și de a opri în timp util strategia destinată a-l contra (disuasiunea, prenvenția, intervenția sau protecția). Pentru a anticipa în materie de strategie, trebuie câștigate cunoștințele utile înainte ca nevoia să nu se exprime, adică înainte declanșării crizei.

În lumea actuală, nu mai putem vorbi de informații în viziunea monolitică moștenită din trecut. În globalitatea lui, cuvântul informații acoperă o serie întreagă de abordări specifice. Chiar dacă principiul rămâne același, abordările și procedurile sunt diversificate când lucrăm în armată, industrie, poliție sau în domeniul științific. Înțelegându-se că esența informațiilor este de a da o capacitate permanentă de anticipare, responsabilii sunt conduși la a combina trei abordări. Ei lucrează în timp prospectiv, în timp reflectat și în timp real pentru a avea capacitatea de a prevedea o acțiune anticipându-o, de a realiza o acțiune în plină fază pregătitoare sau de a lansa o acțiune reacționând la evenimente. În acest cadru, pentru a furniza elementele necesare reflexiei și acțiunii, informația, trebuie să permită un răspuns la întrebări, necesitând metode de achiziție și analize diferite: situația, capacitățile potențiale, intențiile actorilor și alerta prin descoperirea prematură.

În toate activitățile umane, acela care stăpânește acești patru parametri beneficiează de un avantaj real care îi va permite compensarea superiorității mijloacelor adversarului. El va putea ataca sau a se apăra știind unde și cum să meargă de la o manieră mai economică umană și materială. Adăugăm că acela care, în plus, este capabil să lucreze în trei tipuri de timp se regăsește în situația ideală descrisă de Sun Tzu în apologia informației.

Pozitivismul lui Auguste Comte[13], consideră că realitatea există independent de observator iar cunoașterea rezultă din observația făcută fără cunoașterea obiectului deoarece datele extrase să nu fie influențate prin prezența observatorului (principiu de spionaj). Obiectivul este de a pune în lumină structurile subordonate pornind de la modelele deterministe după care o situație rezultă o lege a cazualității. Orice cauză având un efect, pare posibilă să stabilească un model a realității, pe baza reprezentărilor obiective prin observație și de la care pornind va fi posibil să prezică evoluția sa.

Științele umane și sociale au recurs la două metode pentru a construi cunoașterea: metoda experimentală și metoda argumentativă[14]. Prima este privilegiată prin pozitiviști. Ea constă în a testa, după un protocol și condiții experimentale definite, ipoteze empirice considerate ca și conjuncturi sau teorii născute din observarea faptelor. A doua constă în elaborarea unui raționament care vizează demonstrarea sau refutarea unei conjuncturi pe baza unei analize calitative a informațiilor adunate pe teren.

La nivel de informații, metoda experimentală se regăsește în tratarea cantitativă a datelor adunate de anumite surse și captori, în scopul de a valida modelele deterministe (exemplu: ordine de bătălie, rețea de transmisii). Metoda argumentativă se regăsește în analizele calitative și interpretările dezvoltate de analiști pornind de la un ansamblu de date și informații de la mai multe surse. Faza de interpretare a datelor și informațiilor relevă astfel dintr-o speculație și o argumentare vizând la construcția unei reprezentări operaționale acceptabile a unei situații. Înțelegem imediat dificultatea unui demers argumentativ raportat la abordarea pozitivistă. Aceasta din urmă nu are nevoie de a convinge un decident pentru ca el să adopte rezultatele, în timp ce prima implică o negociere între analist și decident. Va rezulta o dificultate pentru decident de a avea un punct de vedere adecvat, dar care va apărea ca un pariu pascalian.

Absența gradației între riscuri, mutații și amenințări conduce la confundarea caracterului aleatoriu simplu cu surpriza strategică, adică, evenimentul mai puțin sau deloc anticipat, la un impact puternic, destabilizând, prin folosirea forței, fundamentele Statului în domeniul politico-militar.

Concluzii

Intelligence și anticipare sunt parte din funcțiile strategiei de securitate națională. Într-o lume caracterizată prin incertitudine și instabilitate, intelligence-ul constituie prima linie a apărării. El este cel care garantează autonomia în decizii și permite conservarea inițiativei strategice. El trebuie să ofere, atât decidenților politici cât și responsabililor militari și de securitate internă și civilă, mijloacele pentru a dispune, cât mai mult posibil, de elemente de anticipare și claritate a acțiunilor. Intelligence –ul  în toate dimensiunile sale va  câștiga astfel o importanță majoră.

Teoriile rezultate din disciplină abordează problemele complexe de analiză, de previziune și fiabilitate a informației, de prejudecăți cognitive, de factori culturali și organizaționali, cea mai mare parte a timpului bazându-se pe analiza eșecurilor și considerațiilor politice sau etice.

Trăim o perioadă de ruptură în abordarea și practica informației. Într-o lume în plină schimbare unde competiția este generală, pentru a a vea o șansă de a reuși în acțiunea lor, dirijorii nu mai pot decide fără sprijinul unei analize strategice aprofundate obținute pornind de la o practică modernizată, de la obținerea și tratarea informației. La nivel de Stat, această cunoștință care îi dă capacitatea de anticipare indispensabilă trece printr-o folosire optimă a capacităților diferitelor servicii într-o muncă în rețea coordonată din care nu trebuie exclus parteneriatul public – privat cu operatori confruntați ei înșiși cu problematici convergente.

Intelligence –ul nu este ceea ce știu serviciile ci mai degrabă ceea ce nu știu experții.

Referințe

[1] Ion DUVAC, Intelligence-aplicații, București, Editura Universității București, 2007.

[2] Strategia de Securitate Naţională,  adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.

[3] Sergiu MEDAR, Cristi LĂȚEA, Intelligence petnru comdananți, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2007, p. 12.

[4] Herbert E. MAYER, Real-World Intelligence: Organized information for executives, New York, Weindenfeld/Nicolson, 1987, p. 21.

[5] Sergiu MEDAR, idem.

[6] Ionel NIȚU, Analiza de Intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării, București, Editura Rao Books, 2012.

[7] Richards HAUER Jr., Psychology of Intelligence Analisys, Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency, 1999.

[8] Schusky ABRAM, N. SCHMITT, Gary, J., Războiul tăcut. Introducere în universul informațiilor secrete. Iași, Editura Polirom, 2008.

[9] Strategia de Securitate Naţională,  adoptată în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 62 din 17 aprilie 2006.

[10] Glosar cu noţiuni, termeni, concepte utilizateîn activitatea de Informaţii pentru securitate, p. 44,  autori: Aurel DAVID, . Virgil PAŞCA,  Vasile DELIU.

13 Ibidem, p. 24.

[12]  Aurel DAVID, Virgil PAŞCA, Tiberiu TĂNASE, Resursele informaţionale din domeniul siguranţei naţionale şi managementul acestora, Bucureşti, Octombrie, 2002, p. 108.

[13] Isidore Marie Auguste François Xavier Comte (19.01.1798, Montpellier – 05.09.1857, Paris) a fost un sociolog și filosof francez, fondatorul teoriei pozitivismului.

[14] Lena SOLER, Introduction à l’epistemologie, Ellipses, 2000.

Follow Tiberiu Tănase:
Email: tanasetiberiu2@gmail.com. Secretar al DIS/CRIFST, al Academiei Romane membru  al Diviziei de Istoria Științei din cadrul Comitetului  Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii – CRIFST  al Academiei Române,  redactor la revista Studii și Comunicări,, lector univ Universitatea Romano – Americana ,  membru al Societății de Stiinte Istorice din Romania., presedinte CSIS-GA. Membru al colegiului de redacţie al revistei Vitralii – Lumini și Umbre a ACMMRSRI, colaborator al unor institute de studii şi cercetări de securitate, apărare şi  istorie: Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Arhivele Naţionale, Arhivele Militare Române. Lector univ  asociat Universitatea Romano – Americana. Autor și coautor al unor lucrări din domeniul securității și intelligence-ului, a peste  200  de studii şi articole de securitate şi intelligence.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *