Tănase, Tiberiu (2023), Mecanisme de control democratic al activității serviciilor de informații, Intelligence Info, 2:2, 56-66, https://www.intelligenceinfo.org/mecanisme-de-control-democratic-al-activitatii-serviciilor-de-informatii/

Mechanisms of democratic control of the activity of intelligence agencies

Abstract

The comparative analysis of the different mechanisms of parliamentary control or supervision of the intelligence activity highlights the analogies, but also the differences, due to the political systems and legislative acts that underpin this activity. The initiative to establish democratic control mechanisms over secret intelligence activity belongs to the U.S. Later, other European democratic states proceeded similarly, so that, until the beginning of the 80s, a number of 12 Western democracies instituted specific parliamentary control procedures over the information structures, through specialized commissions, whose competences were specified over time . After the fall of the „iron curtain” in the 1990s and the establishment of democracy and the rule of law in the former socialist countries of Central and Eastern Europe, their information structures were also subject to parliamentary control.

Keywords: democratic control, parliamentary control, intelligence agencies

Rezumat

Analiza comparativă a diferitelor mecanisme de control sau supraveghere parlamentară a activităţii de informaţii scoate în evidenţă analogii, dar şi deosebiri, datorate sistemelor politice şi actelor legislative care fundamentează această activitate. Iniţiativa constituirii unor mecanisme de control democratic asupra activităţii secrete de informaţii aparţine S.U.A. Ulterior, au procedat similar şi alte state democratice europene, astfel că, până laînceputul anilor ’80, un număr de 12 democraţii occidentale au instituit proceduri specifice de control parlamentar asupra structurilor informative, prin comisii de specialitate, ale căror competenţe au fost precizate în timp. După căderea „cortinei de fier” în anii ’90 şi instaurarea democraţiei şi a statului de drept în fostele ţări socialiste din Europa centrală şi de răsărit, structurile informative ale acestora au fost supuse, de asemenea, controlului parlamentar.

Cuvinte cheie: control democratic, control parlamentar, servicii de informații

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 2, Iunie 2023, pp. xxx
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/mecanisme-de-control-democratic-al-activitatii-serviciilor-de-informatii/
© 2023 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Mecanisme de control democratic al activității serviciilor de informații

Dr Tănase Tiberiu

tanasetiberiu2@gmail.com

Analiza comparativă a diferitelor mecanisme de control sau supraveghere parlamentară a activităţii de informaţii scoate în evidenţă analogii, dar şi deosebiri, datorate sistemelor politice şi actelor legislative care fundamentează această activitate. Iniţiativa constituirii unor mecanisme de control democratic asupra activităţii secrete de informaţii aparţine S.U.A. Ulterior, au procedat similar şi alte state democratice europene, astfel că, până laînceputul anilor ’80, un număr de 12 democraţii occidentale au instituit proceduri specifice de control parlamentar asupra structurilor informative, prin comisii de specialitate, ale căror competenţe au fost precizate în timp. După căderea „cortinei de fier” în anii ’90 şi instaurarea democraţiei şi a statului de drept în fostele ţări socialiste din Europa centrală şi de răsărit, structurile informative ale acestora au fost supuse, de asemenea, controlului parlamentar.

Pe fond, activitatea mecanismelor de control este similară, însă forma diferă chiar în rândul statelor cu democraţii consolidate. Dacă în S.U.A. comisiile Congresului sunt autorizate să controleze întreg spectrul activităţii de informaţii, inclusiv finanţarea de la buget a activităţii specifice, în majoritatea celorlalte ţări occidentale comisiile legislativului şi celelalte organisme independente de control au competenţe mai restrânse, care vizează îndeosebi respectarea legislaţiei şi alocaţiile bugetare, în timp ce culegerea informaţiilor externe, informaţiile militare şi operaţiunile secrete sunt, de regulă, excluse supravegherii. Nici un sistem de control nu are atribuţii atât de largi ca organismele şi comisiile de control ale Congresului S.U.A.

Ţărilor anglofone le este caracteristică orientarea controlului asupra problemelor de contrainformaţii şi securitate, organismul de control legislativ şi juridic având atribuţii exclusive în acest sens. Aspectele referitoare la culegerea de informaţii externe, analize, bugete şi operaţiuni secrete sunt controlate la nivelul Cabinetului primului-ministru. în state europene cu democraţii consolidate, precum R.F. Germania, Italia, Danemarca, Olanda etc., controlul asupra activităţii de informaţii este reglementat prin lege şi se desfăşoară pe o arie mai largă, care include şi relaţiile cu societatea civilă, din perspectiva respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. în schimb, în acele state, precum Franţa, Israel, Suedia, unde funcţiile informative ale serviciilor specializate nu au fost separate în totalitate de cele poliţieneşti, controlul parlamentar este limitat.

Tendinţa de exercitare a unui control mai extins a apărut în contextul măsurilor de reformă a serviciilor de informaţii, fiind ireversibilă. Este totuşi de reţinut că în unele ţări există puncte de vedere care susţin că reforma serviciilor de informaţii ar puteaslăbi eficienţa acestora. De pildă, amiralul Pierre Lacoste, fostul şef al D.G.S.E. (Direction Generale de la Securite Exterieure), referindu-se la controlul parlamentar asupra activităţii serviciilor speciale, deşi considera acest lucru indispensabil într-o societate democratică, susţinea că „prea mult control paralizează; se poate vorbi de o contradicţie în cazul serviciilor secrete dar, este necesar ca, înainte de a inventa un sistem de control, oamenii (societatea civilă) să ştie despre ce este vorba. Cetăţenii artrebui să studieze şi să analizeze afacerile, istoria şi deontologia serviciilor secrete. Trebuie creată o nouă concepţie a societăţii în privinţa activităţii serviciilor de informaţii. Iar acest lucru se realizează prin instaurarea unui climatdeîncredere”.

în general, în toate statele democratice, normele legislative care reglementează activitatea serviciilor de informaţii cuprind şi mecanisme de control parlamentar, astfel construite încât să nu intre în contradicţie cu eficienţa acestora. Problema esenţială în exercitarea controlului parlamentar constă în identificarea liniei de demarcaţie între competenţele Parlamentului şi cele ale Executivului: în ce măsură ar trebui să se implice Parlamentul în activităţile Guvernului şi până la ce limită este oportun ca politicul să intre în zona structurilorde securitate?

Controlul parlamentar implică transparenţă, adică aducerea în atenţia opiniei publice a activităţilor Executivului, însă activităţile serviciilor de informaţii au caracter secret, apreciindu-se de către specialişti că o operaţiune de supraveghere care este sesizată de către subiectul acesteia nu mai are nici un efect sau poate produce efecte perverse. Pe termen lung, activităţile informative ale statului potfi afectate de către scurgeri de informaţii la nivelul operaţiunilor individuale, deoarece asemenea detalii pot conduce la deconspirarea agenţilor, a domeniilor de investigaţii sau a metodelorde lucru.

Cu toate acestea, există percepţia generală, susţinută cu putere de către societatea civilă, conform căreia Parlamentul trebuie să-şi exercite dreptul constituţional de a controla şi acest domeniu al activităţii statale. Formele şi mijloacele prin intermediul cărora Parlamentul, în exercitarea prerogativelor sale, poate controla sau supraveghea activitatea serviciilor de informaţii şi securitate, au cunoscut evoluţii diverse. Aceasta explică continua căutare a celor mai adecvate instrumente de control democratic.

în esenţă, se poate aprecia că un organism specializat, care operează în mod obişnuit în regim de secretizare, făcând excepţie deci de la principiul general al transparenţei activităţii parlamentare, se află în situaţia de a primi informaţii mai ample şi mai semnificative decât cele pe care le-ar obţine celelalte organisme parlamentare, în procesul de exercitare a funcţiunilor.

Statele Unite ale Americii

Potrivit Legii securităţii naţionale a S.U.A., adoptate în anul 1947, cu numeroase amendamente ulterioare, componentele ansamblului structurilor informative coordonate de către Consiliul Securităţii Naţionale nu au fost cunoscute cu exactitate, deoarece Preşedintele, direc­torul C.I.A. şi Secretarul Departamentului Apărării aveau competenţa de a constitui şi alte departamente sau agenţii de informaţii, în funcţie de interes şi necesităţi.

Legea respectivă a stabilit două categorii de responsabilităţi ale Congresului faţă de activitatea de informaţii şi fondurilenecesare agenţiilorde informaţii:

• prima categorie privea: rapoartele care se prezintă în faţa comisiilor; conţinutul şi excepţiile în ceea ce priveşte informarea comisiilor, procedurile pentru transmiterea informaţiilor şi protecţia împotriva dezvăluirilor neautorizate a informaţiilor secrete şi a tuturor informaţiilor referitoare la sursele şi metodele de informare;
• a doua categorie se referea la fondurile pentru activitățile de informaţii, având in vedere obligaţiile şi cheltuielile în acest domeniu şi activităţile pentru care Congresul refuză fonduri.

După o serie de transformări survenite în decursul timpului, prin Executive Order 12333 din 4 decembrie 1981 al preşedintelui SUA, Comunitatea de Informaţii (Intelligence Community) a fost plasată sub autoritatea Consiliului Naţional de Securitate. Aceasta este coordonată direct de către preşedintele SUA, în calitate de şef al executivului, cu ajutorul a două organe consultative principale în materie de informaţii: Comitetul de consilieri ai Preşedintelui pentru informaţii externe, aflat în subordinea directă a Preşedintelui SUA şi Grupul Operativ Superior de Cooperare, care depinde de Consiliul Naţional de Securitate.

Conducerea executivă aparţine Directorului Agenţiei Centrale de Informaţii (Central Intelligence Agency- C.I.A.), care cumulează şi funcţiile de consilier principal al preşedintelui şi de şef al Comunităţii de Informaţii, reprezentând, deci, „personajul-cheie” al acesteia.

Ca urmare a evenimentelor teroriste de la 11 septembrie 2001, preşedintele George W. Bush a semnat, la 25 noiembrie 2002, Legea privind înfiinţarea Departamentului de Securitate Internă (D.H.S.), format din mai multe agenţii specializate (22 de unităţi din 12 departamente diferite, fiind structurat în 4 Direcţii principale), care a devenit funcţional începând cu 1 martie 2003. Principala sarcină a Departa­mentului de Securitate Internă constă în dezvoltarea şi coordonarea implementării unei vaste strategii naţionale destinată să apere SUA de atacuri sau ameninţări teroriste, dispunând, în acest sens, de buget propriu. Legea nu prevede exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii acestui Departament.

Marea Britanie

În Marea Britanie, ţară cu tradiţii în activitatea de informaţii, au funcţionat, vreme îndelungată, fără bază legală, Serviciul de Securitate (Military Intellingence – Ml 5), Serviciul Secret de Informaţii (Intelligence Service • Ml 6), Serviciul de informaţii al Apărării (D.I.S.) şi Centrul Guvernamental de Comunicaţii (G.C.H.Q.). Primul-Ministru răspunde în faţa Paria nri&riMtif fie întreaga activitate a serviciilor de informaţii şi securitate (cîvîle şi militare), asigurând, totodată, şi buna funcţionare a altor instituţii guvernamen­tale cu sarcini de control şi coordonare. Ideea supravegherii serviciilorde informaţii şi securitate a fost ridicată în Parlament în nenumărate rânduri, mai ales de către partidul aflat în opoziţie, încercându-se instituirea unui control după modelul SUA, Australiei sau Canadei.

Abia în anul 1989 guvernul a promovat Legea Serviciului de Securitate (Ml 5), punând, pentru prima dată, bazele legale ale acestuia. Legea are un capitol conform căruia cetăţenii au dreptul să facă o reclamaţie oficială la tribunal, dacă ei cred că Ml 5 s-a comportat ilegal faţă de ei.

În anul 1994 a fost adoptată Legea privind Serviciile de Informaţii (Intelligence Service Act), care cuprinde 3 structuri specializate: Serviciul de Securitate (Military Intellingence – Ml 5), Serviciul Secret de Informaţii (S.I.S.) şi Centrul Guvernamental de Comunicaţii (G.C.H.Q.).

Această lege a supus serviciile de informaţii şi de securitate britanice controlului parlamentar prin Comisia Parlamentară pentru Serviciile de Informaţii şi Securitate (Parliamentary Intelligence and Security Committee). Aceasta este formată din 9 parlamentari numiţi de Primul-Ministru după consultări cu opoziţia (dintre care unul este preşedinte), care provin atât din Camera Comunelor, cât şi din Camera Lorzilor (nici unul nu este ministru), cu misiunea de a controla cheltuielile, administrarea şi strategia Ml 5, S.I.S. şi G.C.H.Q. Comisia întocmeşte pentru Primul-Ministru un raportanual privindîndeplinirea atribuţiilor sale şi poate să-i raporteze oricând orice problemă referitoare la îndeplinirea acestor atribuţii. Comisia îşi poate stabili propria procedură de lucru, iar dacă într-o problemă există egalitate de voturi ale membrilor Comisiei, preşedintele va da votul hotărâtor.

Primul-Ministru prezintă în faţa fiecărei Camere a Parlamentului o copie a fiecărui raport anual făcut de Comisie, împreună cu precizarea că, după consultări cu Comisia, pot fi eliminate unele aspecte informative care, dacă ar fi publicate, ar aduce prejudicii exercitării în continuare a atribuţiilor Serviciului de Securitate, S.I.S. sau G.C.H.Q. Primul-Ministru poate elimina acea problemă din copia raportului prezentată în fiecare Cameră 8 Parlamentului.

RF Germania

Controlul parlamentar asupra activităţii structurilor informative ale Republicii Federale Germania a fost instituit prin legea specială din 11 aprilie 1978. După reunificarea Germaniei, la 12 martie 1992, această lege a fost modificată, fiind adoptată Legea privind controlul parlamentarasupraactivităţiiinformativea Republicii Federale Germania, care prevede cadrul constituţional al controlului politic asupra activităţii serviciilor de informaţii, în privinţa activităţilor şi opera­ţiunilor desfăşurate. Legea stipulează obligaţia Guvernului federal de a se supune Comisiei Parlamentare de Control (formată din 9 membri, fiecare fiind ales cu sprijinul majorităţii membrilor Parlamentului German – conform amendamentului la Legea din 28 aprilie 1995).

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul Federal este obligat să întocmească rapoarte complete cu privire la activităţile generale ale serviciilor de informaţii germane, precum şi asupra operaţiunilor de importanţă deosebită. De asemenea, poate fi solicitat să întocmească rapoarte cu privire la alte operaţiuni, în conformitate cu scopul controlului. în cadrul responsa­bilităţilor legale de informare, Guvernul Federal este obligat, ca, la cerere, să permită studierea dosarelor, audierea membrilor şi vizitarea sediilor serviciilor de informaţii. Comisia poate desemna unul sau mai mulţi membri pentru a-şi exercita aceste drepturi. Legea oferă Comisiei şi un alt mijloc de auto-informare: dreptul de numire a unui expertîn acest sens.

Deliberările Comisiei parlamentare de control sunt confidenţiale. Membrii au obligaţia – chiar şi după părăsirea Comisiei – să păstreze secretul cu privire la toate aspectele de care au luat cunoştinţă pe parcursul activităţii lor. Din acest motiv, membrilor Comisiei nu li se permite să aibă iniţiative parlamentare pe baza informa­ţiilor obţinute sau să divulge aceste informaţii celorlalţi membri din grupul parlamentar sau din partidul politic din ca re fac parte.

Cu toate acestea, amendamentul la Legea privind controlul parlamentar a introdus o excepţie la prevederea privind confidenţi­alitatea. Excepţia se aplică la evaluarea analitică a operaţiunilor curente şi este necesară aprobarea a 2/3 din majoritatea membrilor Comisiei prezenţi pentru publicarea unei astfel de analize.

Comisia de control prezintă două rapoarte privind activitatea de control a Bundestagului german, unul la mijlocul şi altul la sfârşitul perioadei legislative, cu obligaţia păstrării confidenţialităţii.

Franţa

Deşi dispune de o comunitate informativă complexă şi bine dezvoltată, formată din servicii de informaţii civile (Direcţia pentru Supravegherea Teritoriului – D.S.T. şi Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale – D.C.R.G.) şi militare/ militarizate (în care intră inclusiv Centrul de Transmisiuni Guvernamentale – C.T.G. şi Direcţia Generală pentru Securitate Externă –

D.G.S.E), nici una dintre componentele sale nu rezultă să fi fost constituită în baza unei legi, ci pe baza unor decrete prezidenţiale sau hotărâri de guvern.

Comunitatea informativă franceză este controlată de trei organisme prezidenţiale sau guvernamentale:

• Comitetul Interministerial pentru Infor­maţii (C.I.R.), subordonat Primului- Ministru;
• Comisia Naţională pentru Controlul Interceptărilorde securitate (înfiinţată la 10 iulie 1991), autoritate administrativă independentă, al cărui şef este numit de către preşedintele Republicii, pe o durată de 6 ani;
• Grupul Interministerial de Control (G.I.C.), organism subordonat Primului- Ministru, înfiinţat printr-o hotărâre secretă în anul 1960, atribuţiile sale fiind precizate prin Decretul nr. 2002- 497 din 12 aprilie 2002. Franţa nu dispune practic de organisme de control parlamentar (comisii specializate) asupra structurilorsale informative.

Italia

După al doilea război mondial, serviciile de informaţii italiene au trecut prin mai multe procese de restructurare şi reformă. Potrivit Legii nr. 801 din 24 octombrie 1977, privind înfiinţarea şi organizarea serviciilor de informaţii şi securitate şi disciplina secretului de stat, Parlamentul exercită un control asupra aplicării principiilorstabilite prin lege prin Comisia Parlamentară de Control asupra Serviciilor Secrete şi Secretului de Stat (Comitato Parlamentar di Controllo sui Servizi Segreti e il Segreto di Stato) asupra celor două servicii naţionale de informaţii: Serviciul de informaţii şi securitate militară (S.I.S.M.I.) şi Serviciul pentru Informaţii şi Securitate Democratică (S.I.S.D.E.).

În subordinea directă a preşedintelui Consiliului de Miniştri funcţionează Comitetul Executiv pentru Serviciile de Informaţii şi Securitate (C.E.S.I.S.). Acesta are obligaţia de a-i furniza Preşedintelui Consiliului de Miniştri toate elementele necesare pentru coordonarea activităţii serviciilor, în sarcina sa intrând şi coordonarea relaţiilor cu serviciile de informaţii şi securitate ale altor state.

Guvernul prezintă, în fiecare semestru, în faţa Parlamentului, un raport scris privind politica informativă şi de securitate şi rezultatele obţinute.

Comisia parlamentară de control este compusă din 4 deputaţi şi 4 senatori numiţi de preşedinţii celor două Camere, după criteriul proporţionalităţii. Aceasta poate solicita preşedintelui Consiliului de Miniştri şi informaţii despre structura şi activităţile serviciilor de informaţii şi poate formula propuneri şi critici.

Comisia de control nu are acces la sursele de informaţii, identitatea operatorilor, operaţiunile în curs de derulare şi nici la informaţiile obţinute prin parteneriat cu serviciile străine. Membrii acesteia au obligaţia de a păstra secretul în ceea ce priveşte informaţiile primite, propunerile şi observaţiile formulate, documentele aflate în posesia Comisiei având caractersecret.

Spania

Comunitatea informativă a Spaniei include structuri informative civile şi militare, subordonate Ministerului de Interne, Ministerului Apărării şi Ministerului de Externe. în toată perioada războiului rece, asupra serviciilorde informaţii şi securitate nu a existat nici un fel de control parlamentar. Abia prin Legea nr. 11 din 6 mai 2002, Centrul Superiorde Informaţii al Apărării (C.E.S.I.D.) a fost reformat şi transformat în Centrul Naţional de Informaţii.

Legea respectivă a prevăzut controlul acestei structuri informative prin Comisia Congresului Deputaţilor de control asupra Centrului Naţional de informaţii. Aceasta prezintă anual guvernului un raport cu privire la modul în care Centrul îşi îndeplineşte atribuţiile legale şi verifică modul de utilizare a resurselor bugetare.

Administrarea fondurilordestinate nevoilor serviciilor secrete este supusă controlului Congresului Deputaţilor, care îl exercită prin intermediul unei comisii speciale, formate din preşedintele Congresului, care este şi preşedinte al Comisiei, şi din deputaţii care, conform dispoziţiilor parlamentare, au acces la secrete oficiale. Comisia Congresului Deputaţilor are acces la informaţiile clasificate, cu excepţia celor privind sursele şi mijloacele Centrului

Naţional de Informaţii, precum şi cele care provin de la serviciile străine şi de la organizaţiile internaţionale, în cadrul acordurilor stabilite în domeniul schimbului de informaţii clasificate.

Membrii Comisiei sunt obligaţi, conform regulamentului Congresului Deputaţilor, să păstreze secretul privind informaţiile şi documentele pe care le primesc. După ce au fost examinate, documentele sunt returnate Centrului Naţional de Informaţii în vederea păstrării lor, cu excepţia cazului în care se pot reţine originalele, copiile sau reproducerile. Comisia este informată cu privire la obiectivele activităţii de informaţii stabilite anual de Guvern, dar şi prin raportul anual, elaborat de directorul Centrului Naţional de Informaţii privind evaluarea activităţilor, situaţiei şi gradului de îndeplinire a obiectivelor fixate pentru perioada anterioară.

Olanda

Comunitatea informativă a Olandei iii de informaţii şi securitate, civile şi militare. Legea  7 februarie 2002 privind regulile referitoare la Serviciile de Informaţii şi Securitate prevede organizarea, funcţionarea şi controlul parlamentar al Serviciului General de Informaţii şi Securitate şi Serviciului Militar de Informaţii şi Securitate, prin Comisia de supervizare a Serviciilor de Informaţii şi Securitate. Aceasta este constituită din trei membri, numiţi prin hotărâre a reginei, la propunerea ministrului responsabil, pentru o perioadă de şase ani. Cel puţin doi dintre cei trei membri ai Comisiei trebuie să aibă doctoratul în drept sau masterat în domeniu. înainte de a accepta numirea în cadrul Comisiei, fiecare membru al acesteia trebuie să prezinte Primului- Ministru jurământul faţă de Constituţie şi angajamentul conform căruia în timpul exercitării funcţiei nu va furniza informaţii contrare jurământului şi angajamentului luat.

Comisia are în competenţă:

• supravegherea legalităţii desfăşurării activităţilor prevăzute de legea specială şi legea anchetelor legate de securitate;
• informarea ministrului responsabil despre orice constatare făcută de comisie; comisia poate să ceară ministrului responsabil să informeze una sau ambele Camere ale Parlamentului (Statele Generale);
• consilierea ministrului responsabil în ceea ce priveşte cercetarea şi rezolvarea plângerilor.

Comisia de supervizare întocmeşte în fiecare an, înainte de 1 mai, un raport public despre activităţile sale, care este prezentat ambelor Camere ale Parla­mentului şi miniştrilor responsabili. Raportul anual devine informaţie publică. Cheltuielile Serviciului de Informaţii şi Securitate Internă (BVD) sunt supuse controlului Curţii de Conturi, iar sesizările vizând activitatea acestuia sunt cercetate şi analizate de către Avocatul Poporului, însărcinat să primească toate informaţiile relevante. Prin diferite metode, cum arfi de pildă raportul anual, BVD realizează informări publice privind activitatea sa organizarea şi modul de lucru.

Cehia

Potrivit Legii nr. 153 din 1994. privind serviciile de informații, în Republica Cehă funcţionează 3 structuri  informative:

Serviciul Secret de Informaţii (S.I.S.), al cărui director este numit de guvern şi care răspunde în faţa guvernului de modul în care îşi desfăşoară activitatea, Serviciul de Informaţii şi Relaţii Externe, al cărui director este numit şi destituit de Ministerul de Interne cu acordul guvernului şi Serviciul de Informaţii Militare, subordonat Ministe­rului Apărării. Modul şi măsura în care se exercită supravegherea activităţii servi­ciilor de informaţii de către Parlament sunt menţionate de o lege specială.

Potrivit Legii nr. 154 privind Serviciul Secret de Informaţii (S.I.S.), din 7 iulie 1994, activităţile S.I.S. sunt supravegheate de Camera Deputaţilor, printr-un organ special de supraveghere, format din 7 membri, aleşi dintre membrii săi. Aceştia pot intra în sediile SIS, însoţiţi de director sau unofiţerautorizatdeacesta.

Organul de supraveghere nu este autorizat să se amestece în exercitarea atribuţiilor ofiţerilor superiori ai S.I.S. şi să îi înlocuiască în activitatea de conducere. în schimb, este obligat să comunice directorului şi procurorului general orice constatări de încălcare a legii de către cadre ale Serviciului. în cazul în care organul de supraveghere consideră că activitatea S.I.S. încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor, acesta este autorizat să solicite directorului S.I.S. explicaţiile necesare.

Ungaria

Guvernul asigură coordonarea serviciilor civile de siguranţă naţională prin ministrul desemnat (ministru fără portofoliu), iar serviciile militare de siguranţă naţională prin ministrul Apărării Patriei. Suprave­gherea parlamentară a activităţii serviciilor civile de siguranţă naţională este asigurată prin Comisia de Siguranţă Naţională din cadrul Parlamentului ungar. Președintele

comisiei este un parlamentar  din cadrul Procedura Comisiei de Siguranţă Naţională, prevăzută prin lege, referitoare la controlul parlamentar, nu afectează altă procedură legală, judecătorească sau de altă natură.

Guvernul informează Comisia, prin minis­tru, despre hotărârile pe care le ia referitor la serviciile de siguranţă naţională. La rândul său. ministrul informează comisia în mod sistematic despre activitatea generală  serviciilor de siguranţă naţională,  mai puţin de două ori pe an. Ministrul este obligat să anunţe neîntârziat Comisia în situaţia culegerii de informaţii despre un parlamentar sau despre un membru al familiei acestuia, însă parlamentarul respectiv nu este informat despre această activitate a serviciilor.

Îndeplinirea sarcinilor serviciilor militare de siguranţă naţională este controlată de către Comisia de Apărare a Parlamentului, ai cărei membri pot fi (aleşi) numai parlamentarii, care corespund în urma procedurilor de verificare, potrivit normelor de siguranţă naţională şi care, pe timpul îndeplinirii însărcinărilor, se bucură de protecţie din punct de vedere al siguranţei naţionale.