Liseanu, Rodica (2023), Reformele serviciilor secrete de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu, între inovație și decadență, Intelligence Info, 2:3, 17-30, https://www.intelligenceinfo.org/reformele-serviciilor-secrete-de-la-mihail-moruzov-la-eugen-cristescu-intre-inovatie-si-decadenta/

 

Secret service reforms from Mihail Moruzov to Eugen Cristescu, between innovation and decadence

Abstract

Intelligence Services have been reorganised and reformed to meet new national and international challenges. The inter-generational cooperative relationship from Mikhail Moruzov to Eugen Cristescu has resulted in an omnipotent and competitive intelligence system.

This article aims to present a baseline perspective from two leading portraits in the social, political, military, even cultural and psychological spheres. The text puts forward, in a comparative structure, a content analysis, argued, exploits the method of observation, the study of events and their relevance in the historical context, the focus falling on the innovative reformer Cristescu, on his inspirational professional model, relevant in the object of study by the value and usefulness of his work in the information field.

The strength of the descriptions, the synthesis of the actions of the course, the popularity of certain personalities, places or events taken from common knowledge are due to an authenticity at the level of objective rational perception.

The long-lived secret front in Romania has experienced opportunities and challenges, and has made the most of attitudes and convictions, from Moruzov – the craftsman of dissimulation and conspiracy – to Cristescu, the paragon of professionalism, honesty, hard work and fervent patriotism.  A well-known opponent of the Iron Guard, Cristescu was appreciated for his hard intelligence work, while Moruzov remained in the collective mind for his remarkable insight and depth. Between emulation and rivalry, the two leading personalities worked together to ensure that the Intelligence Services adapted to the external environment in order to ensure national stability.

Keywords: Mihail Moruzov, Eugen Cristescu, Secret Intelligence Service (SSI), reform, intelligence

Rezumat

Serviciile de informații au fost reorganizate și reformate pentru a putea răspunde noilor provocări la nivel național și internațional. Relația de cooperare inter-generațională de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu a dat naștere unui sistem de intelligence omnipotent și competitiv.

Prezentul articol își propune prezentarea unei perspective de referință pornind de la două portrete de marcă în sfera socială, politică, militară, chiar culturală și psihologică. Textul înaintează, într-o structură comparativă o analiză de conținut, argumentată, valorifică metoda observației, studiul evenimentelor și relevanța lor în context istoric, accentul căzând pe reformatorul novator Cristescu, pe modelul său profesional inspirațional, relevant în obiectul studiului prin valoarea și utilitatea activității sale în câmpul informațional.

Forța descrierilor, sinteza acțiunilor de parcurs, popularitatea unor personalități, locuri sau evenimente decupate din cunoașterea comună sunt tributare unei autenticități la nivelul percepției raționale obiective.

Longeviv, frontul secret din România a cunoscut oportunități și provocări, a valorificat atitudini și convingeri, de la Moruzov – artizanul artei disimulări și conspirației, până la Cristescu, etalon de profesionalism, onestitate, muncă asiduă și patriotism fervent.  Cunoscut opozant al Gărzii de Fier, Cristescu a fost apreciat pentru munca sa informațională asiduă, în timp ce Moruzov a rămas în mentalul colectiv prin intuiția și profunzimea remarcabile. Între emulație și rivalitate, cele două personalități de marcă au conlucrat astfel încât Serviciile de Informații să se adapteze mediului extern cu rolul de a asigura stabilitatea națională.

Cuvinte cheie: Mihail Moruzov, Eugen Cristescu, Serviciul Secret de Informații (SSI), reformă, intelligence

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 3, Septembrie 2023, pp. 17-30
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/reformele-serviciilor-secrete-de-la-mihail-moruzov-la-eugen-cristescu-intre-inovatie-si-decadenta/
© 2023 Rodica Liseanu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Reformele serviciilor secrete de la Mihail Moruzov la Eugen Cristescu, între inovație și decadență

Dr. Rodica Liseanu

rodica.liseanu@yahoo.com

 

Introducere

De-a lungul timpului, arta informațiilor a dat nume de răsunet care au scris file din istorie. În perioada interbelică, Ministerul Apărării Naționale era format din Serviciul de Informații Militare – numit și Secția a V-a sau, ulterior, Secția a II-a din Marele Stat Major, respectiv Serviciul Secret de Informații al Armatei Române care, din octombrie 1939 s-a numit Serviciul Special de Informații (SSI).

Sunt marcante două personalități centrale, cu un puternic impact, poziționate însă adesea în antiteză, chiar ireconciliabil rivale – Mihail Moruzov și Eugen Cristescu. Când cel dintâi a fost timp de 15 ani Șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei Române, cel din urmă, până în noiembrie 1940 activase doar în Siguranță și ca inspector în Ministerul de Interne. Doar timpul a ajustat decalajul de calibru dintre cele două personalități care au funcționat succesiv, dar și simultan, conlucrând.

Pe de o parte, se spune că Serviciul Secret de Informații al Armatei Române a luat naștere datorită lui Mihail Moruzov, pe de altă parte însă se afirmă că Serviciul secret s-ar fi înființat în 1924, iar  Moruzov ar fi fost angajat un an mai târziu. Deși Ion Antonescu a fost creatorul SSI,  Moruzov a pus bazele Serviciului, iar Cristescu este un continuator rafinat și dornic de schimbare, de progres. SSI-ul a fost rezultatul unei îndelungi tradiții informative de peste 32 de ani, nicidecum  o creație spontană. Misiunea sa a reprezentat-o apărarea intereselor de securitate națională ale statului român.[1]

Cu toată că ingeniozitatea este atemporală și deși ar fi vrut să propună un intelligence constant competitiv la nivel internațional, istoria serviciilor de informații românești a dezvăluit perioade de modernizare, în acord cu oameni, locuri și timpuri, cu evoluții, dar și cu stagnări ori limitări firești. Într-un context general în care educația de securitate s-a introdus gradual, cu greu s-a efectuat tranziția de la securist către funcționar în servicii sau sisteme de securitate.

1. Note biografice. Portretul unor luptători

Cel mai mic dintre cei șapte copii ai preotului Nicolae și al Mariei, Mihail Moruzov s-a născut la 8 noiembrie 1890, dată certificată de el însuși. A intrat în domeniul informațiilor încă din anii 1905-1906, prin acțiuni de infiltrare, încă din al doilea an de liceu. Introducându-se instrucția militară prin lege, băieților le-au fost stimulate competențele de spioni. Moruzov, tânăr cu potențial, avea să devină la scurt timp agent al Siguranței și soldat în Armata Română deopotrivă.

Eugen Cristescu s-a născut la 3 aprilie 1895 în comuna Grozești, județul Bacău, într-o familie modestă și numeroasă cu 16 copii din care, din cauza sărăciei, au supraviețuit 9 – 6 băieți și 3 fete. Toți băieții și-au construit o carieră pe baza competențelor. A moștenit de la părinți corectitudinea, onestitatea, patriotismul și credința în Dumnezeu. Unul dintre frații săi iese în evidență – Gheorghe Cristescu, fratele mai mic cu 9 ani, vorbitor de engleză, franceză și germană a fost director în Serviciul Secret de Informații al Armatei Române, devenit din 1940 Serviciul Special de Informații. Mihail Moruzov, șeful Serviciului Secret, era nașul fiicei sale Mihaela Cristescu căsătorită Soneriu și cel care l-a încadrat în funcția de tehnician specialist la Biroul foto-identificări la 1 septembrie 1930. De la această dată până la 1 iunie 1945 când a fost pus să demisioneze, a fost cotat drept unul unul dintre cei mai buni tehnicieni ai Serviciului, membru al Societății de Grafologie din Franța, cu specializări în tehnică operativă și criminologie, în foto-identificări, expertize grafice și micrografice, dactiloscopie, expertize pe documente, infraroșii, expertize cu ultraviolete ș.a.

Crezul și misiunea centrale ale lui Cristescu erau acelea de apărător al siguranței statului și de conducător al serviciilor secrete. „SSI a fost un serviciu de informații al statului român, public, nu clandestin, condus de legi, norme și regulamente precise”.[2] Când se concepeau planuri strategice în domeniile militar sau politico-diplomatic, SSI-ul era o instituție demnă de luat în seamă, de rang înalt, alături de alte servicii de intelligence de succes ale vremii – OSS-ul din SUA, NKVD-ul din URSS, MI6-ul din Anglia, SIS-ul din Italia sau Abwer-ul din Germania.

Eugen Cristescu oferă detalii privind structura Serviciului de Informații al Armatei Române, atestată în documente de arhivă și în lucrări memorialistice: „Marele Stat Major, prin Secțiunea a II-a, activa și el în domeniul informativ. Pe lângă statele-majore ale marilor unități militare funcționa câte un birou II, care făcea contrainformații în armată și contraspionaj în teritoriu. Prin ofițeri special pregătiți și agenți de frontieră se infiltrau în țările vecine elemente informative pentru adunarea materialului ce-i era necesar. În special în Ardeal, unde aceștia aveau legături cu patrioții români din acea provincie. La Școala de Război se predau cursuri speciale pentru pregătirea ofițerilor în acest domeniu”.[3]

1.1. Parcursul educațional și profesional al lui Eugen Cristescu

Eugen Cristescu a absolvit Școala primară din Târgu-Ocna, Seminarul Teologic din Iași în 1916, și-a continuat continuat studiile universitare după încheierea războiului, deși începuse înainte studiile Facultății de Drept pe care a fost nevoit să le abandoneze. Cu spiritul unui învingător, la 6 ani după absolvirea facultății și-a obținut și doctoratul în științe juridice la Universitatea din Iași. Pe lângă limbile latină și greacă însușite la Seminarul Teologic, vorbea franceză și germană.

După încheierea studiilor facultății, a lucrat 14 ani în Siguranța Generală a Statului și 6 ani în funcții de conducere din Ministerul de Interne. Într-o ascensiune rapidă, a trecut de la gradul de subșef de birou clasa I la 1 septembrie 1920 la director general – clasa I la 1 octombrie 1929. Cu un puternic simț al răspunderii, disciplinat, integru, hotărât, reușește să-și ducă mereu la îndeplinire obiectivele. După 8 ani petrecuți în organizații de conspirație, spionaj și teroare, a căutat mereu să evidențieze caracterul nefast al Internaționalei a III-a pe teritoriul românesc, fiind chiar recunoscut pentru acțiunile sale în lupta de combatere a Mișcării revoluționare comuniste din România anilor 1918-1926.[4]

Cristescu a fost mereu apreciat pentru profesionalismul său, chiar și în momentele de cumpănă profesională, când a fost transferat din funcția de director general al Siguranței în funcții de conducere din administrația Ministerului de interne.

În 1937 a fost numit delegat al Ministerului de Interne în Comisia Superioară de Rechiziții din Marele Stat Major. Din această calitate a funcției, își crează legături cu generali ai Armatei române, cu membrii din conducerea Ministerului Apărării. Încă din iunie 1934, îl cunoaște pe generalul Ion Antonescu, după cum el însuși avea să mărturisească în Organizarea și activitatea Serviciului Special de Informații. Cariera de funcționar public în Ministerul de Interne și la Președinția Consiliului de Miniștri i-a fost încununată cu ordine și medalii.

Moruzov nu aplica sancțiuni pe nedrept, era un justițiar prin excelență, de mare profuzime, aceasta fiind calitățile definitorii ale carierei sale. Totodată, nu-și neglija propriile interese, abătându-se de la traiectoria eticii. Eugen Cristescu milita pentru respectarea cu strictețe și consecvență a legilor în munca de Poliție și Siguranță, unul dintre motivele ce l-au plasat în relație de rivalitate în plan profesional cu Mihail Moruzov, ruda sa prin alianță și reper în practicile serviciilor de siguranță ale statului. Moruzov era autodidactul autentic ce credea că Serviciul Secret i se cuvine totul deci, prin tranzitivitate, dată fiind calitatea sa inițiator al Serviciului, lui i se putea permite orice. Dintr-o manevră a sa, Moruzov îi încredințează lui Cristescu o misiune contrainformativă în cadrul Serviciului Secret ca element sub acoperire, pe vremea când era funcționar la Secretariatul Direcției Generale a Societății Reșița din București. Ulterior, îl numește în ierarhia Ministerului de Interne, funcție ce-l onora, limitându-i totodată capacitatea de a-și dovedi spiritul justițiar în jocurile din umbră duse de Moruzov.

Odată cu venirea legionarilor la putere, la 5 septembrie 1940, Mihail Moruzov a fost arestat, iar în data de 26 noiembrie a aceluiași an a fost lichidat, deși ancheta încă nu se încheiase.[5] Aflat în detenție, îi scrisese șefului Mișcării Legionare – Horia Sima în vederea unei posibile eliberări, însă acesta nu i-a răspuns.[6] Ulterior, funcția de șef al Serviciului Secret de Informații a fost preluată, pe rând, de colonelul Ioan Nicolaid, apoi de colonelul Ghiță Ștefănescu, niciunul neîndeplinind imperativele de exigență ale lui Ion Antonescu, care îl numește pe Eugen Cristescu exact în perioada în care și Serviciul își schimbă denumirea în Serviciul Special de Informații. Numirea sa nu se face exclusiv din considerentul compatibilității rol-funcție, ci și pentru a fi supravegheat cu ușurință.

SSI suferă trei reorganizări – în noiembrie 1940, în ianuarie 1942, în aprilie 1943, reorganizări ce implicau transformări structurale și de efectiv. În ciuda tuturor inconvenientelor, Moruzov merită o recunoaștere a leadershipului său, a eficacității tehnicilor de lucru informativ valorificate și promovate.

1.2. Profilul psiho-socio-moral al lui Eugen Cristescu

Portretul lui Eugen Cristescu se conturează direct, prin vocea celor din anturajul său sau indirect, prin intermediul faptelor sale. A fost numit în fruntea Serviciului Secret în locul colonelului Nicolaid prin Decretul nr. 157.357 din 12 noiembrie 1940, semnat de generalul Ion Antonescu, din calitatea sa de președinte al Consiliului de miniștri și șef al statului.[7] Cristescu se dovedește a fi energic, hotărât, superior celorlați din punct de vedere cultural, capabil să aducă prospețime și viziune. El e apreciat pentru profesionamul său, se bucură de încrederea generală pe tema siguranței naționale.

Cu o bogată expertiză în munca de informații și siguranță națională, Cristescu a înțeles că doctrina totalitaristă a legionarismului constituie un pericol pentru democrație, fiind recunoscut drept adversar al Gărzii de Fier. Precum el însuși afirma, din calitatea de director al Poliției de Siguranță, a activat timp de 14 ani împotriva Gărzii de Fier pentru dizolvările (1931 și 1933) căreia a fost condamnat la moarte de către Corneliu Zelea Codreanu, într-o scrisoare publică.[8] Aversiunea față de Mișcarea Legionară, cea mai incisivă organizație cu un puternic caracter paramilitar de orientare naționalist-fascistă, evidențiază firea justițiară, onoarea și luptătorul ardent.

Totodată, nu rata să speculeze căile de a se plasa într-o poziție privilegiată. Dovadă stă mărturia fostului ministru cu problemele evreiești în guvernarea antonesciană, Radu Lecca: „Eugen Cristescu prinsese slăbiciunea generalului Antonescu care se temea de legionari și timp de 4 ani a exploatat această frică, alimentând-o cu invenții și transformându-se în specialist indispensabil în problemele legionare.”[9]

De asemenea, cu un fizic robust, cu o inteligență remarcabilă și o cultură generală solidă, s-a impus atât în profesie, cât și în viața mondenă a Bucureștiului interbelic. A avut relații amoroase tangente cu interesele profesionale. În data de 20 februarie 1943, la 48 ani, Eugen Cristescu s-a căsătorit cu Maria Theodora, văduva generalului Golici și nepoata lui Henri Coandă, o femeie frumoasă, cu 8 ani mai tânără, în ciuda apetenței sale pentru femeile mature.

Eugen Cristescu a cunoscut totodată acuza de criminal de război pe care a dezmințit-o, subliniind neimplicarea SSI în progromul antievreiesc de la Iași (26-30 iunie 1941). A reușit să aducă probe de contestat că nu a participat la masacru, aflându-se la Roman în acele zile, de unde urmărea discret mișcările agenților germani. Totodată, SSI-ul a fost un serviciu de informații al statului român care n-a lucrat la ordinele Gestapo-ului, existând doar colaborarea militară firească între serviciile de informații ale țărilor aliate. SSI-ul avea rolul de a supraveghea activitatea legionarilor, precum și a forțelor germane oculte de pe teritoriul țării noastre, nu a participat la atrocități, crime de război sau politice sau la măsuri de constrângere ci, din contră, a denunțat aceste fapte conducerii statului.[10]

2. Moruzov-Cristescu, binomul serviciilor secrete românești în secolul al XX-lea

Începuturile SSI au fost dificile, funcționa rudimentar în case conspirative, nu dispunea de suficiente resurse financiare și nici de personal calificat. Pentru că nu existau mulți specialiști în misiuni informative, Marele Stat Major a numit un ofițer de siguranță – Mihail Moruzov, el obținând o serie de ofițeri pentru a forma corpul central al serviciului. Moruzov a debutat în activitatea secretă de informații în 1907, în 1924 fiind numit șef al Serviciului Secret de Informații al Armatei Române și a ocupat această funcție până pe 6 septembrie 1940, aportul său în munca de informații fiind remarcabil. În 1928, Marele Stat Major i-a cerut să aducă Serviciul la standardele din SUA, Anglia și Franța. Personalitate conspirativă, el a fost cel ce a introdus metode, mijloace și procedee în vederea obținerii și prelucrării informațiilor accesate în epocă – ancheta informativă, cenzura corespondenței, agentura secretă, interceptările radio-telefonice, supravegherea.[11]

Mihail Moruzov era inteligent, foarte ambițios și încrezător în propriile forțe, cu vădite aptitudini pentru activitatea informativă, însă orgolios și cu o pregătire inferioară celei aferente funcției. Cu toate acestea, vocația sa era munca informativă, avea o perspicacitate, un simț al orientării grație cărora a reușit să facă din Serviciul secret un organ represiv puternic. Nu avea nicio cultură politică sau profesională însă, pentru a părea informat, etala în discuții noțiuni informative învățate pe de rost, în detaliu. Se implica în culisele politice prin firea sa conspirativă, urzea manevre și alimenta informații politice și relații în sprijinul propriilor interese meschine. Prin eforturi repetate, reușește să intre în grațiile regelui Carol al II-lea, se amestecă în raporturile dintre rege și alți membri ai familiei regale[12] prin stilul său caracteristic și perseverează în astfel de acțiuni invazive.

Ca succesor al lui Moruzov la conducerea Serviciului de Informații, Cristescu a fost permanent comparat cu predecesorul său. Caracterizându-i în opoziție, Moruzov era vulpea șireată sau monstrul sacru al spionajului și contraspionajului românesc,[13] în timp ce Cristescu era justițiarul fără măsură, riguros și totodată exagerat de prudent. Se făcea astfel tranziția de la secretomanie la transparență. În timpul lui Eugen Cristescu, SSI a cunoscut o fază de dezorganizare și de discreditare, fapt ce i-a atras critici nefondate. Era de fapt moștenirea de la predecesorul său.

În timpul lui Moruzov, Serviciul și-a desfășurat activitatea pe timp de pace, transmitea direct buletine informative zilnice către rege sau prim-ministru, în cadrul unor audiențe periodice, la solicitare, în timp ce Cristescu, pe timp de război fiind, prezenta informații cu caracter militar și operativ în condiții de război. Totodată, panoplia informațiilor solicitate de Ion Antonescu era mult mai cuprinzătoare. Intransigent cu orice fel de abatere de la ordine și de la disciplină, Antonescu solicita mereu de la aparatul său informativ răspunsuri calificate și bine documentate. Aflat în permanență în preajma lui Antonescu, Cristescu avea să transfere și să adopte în activitatea sa stilul intransigent al mareșalului. Tot pe timp de război, se dezvolta și existența spionilor și trădătorilor în căutare de scurgeri de secrete. Ca răspuns la aceste tendințe iminente, Cristescu dezvoltase o obsesie de a-și proteja aparatul informativ, de a nu fi pătruns de agenți neprieteni cu interesele românești, proveniți din servicii de informații străine.

Pornind din această grijă devenită obsesie, Eugen Cristescu a lansat inițiativa numelor conspirative atribuite cadrelor pe durata îndeplinirii serviciului. Era una dintre reformele aplicate din interior spre exterior. Fiecare identitate era cunoscută exclusiv de Direcția Personal, de șeful secției sau biroului. Tot la inițiativa lui Cristescu, personalul SSI a primit legitimații cu numele reale pe care le primeau când aveau de îndeplinit sarcini operative deosebite, în situații de forță majoră. O altă regulă cu aplicare internă propusă de Cristescu o reprezenta primirea salariului în plic închis, iar lucrătorii ce lucrau acoperit în diferite instituții primeau salariul pe stradă sau în case conspirative, pentru a nu cunoaște sediile Serviciului.

Cristescu avea un nivel înalt al inteligenței emoționale și sociale, lega ușor relații de prietenie cu omologii săi, șefi ai serviciilor de siguranță din multe state europene. Șef al Siguranței în perioada 1927-1934, a fost membru al Comisiei Internaționale de Poliție ce se întrunea periodic la Haga.

După 1934, SSI e împărțit în Secția I – informații (externe) cu atribuții în culegerea, studierea, verificarea și sintetizarea informațiilor obținute despre alte țări și Secția contrainformații (interne) cu atribuții în urmărirea manifestărilor cu caracter social, politic, economic sau ale minorităților naționale. În 1942 are loc o împărțire în 12 secții – informații, contrainformații, colaborare cu serviciile de informații ale Germaniei și Italiei, contraspionaj, contrasabotaj, cenzura corespondenței, personal, juridică, tehnică, radio, auto și administrativă.[14] Toate cele 12 secții SSI din timpul lui Cristescu erau foarte bine camuflate, această practică a sediilor camuflate existând încă de pe vremea lui Moruzov.

Tot Eugen Cristescu a fost de asemenea inițiatorul măsurilor stricte de pază și siguranță a sediilor SSI. În acest scop, un corp de pază specializat angajat în trei schimburi lucra în regim de permanență, în ture. Același reformator de elită a propus înființarea „Școlii de agenți informatori”, condusă de maiorul Traian Borcescu,  șeful Secției a Doua Informații, școală ce pregătea formarea agenților informatori pe grupe de specialități (terorism, sabotaj, comunism, masonerie), cu caracter acoperit sau descoperit. În profilul unui agent de informații intrau calități precum curajul, sentimentul onoarei, al datoriei, integritatea, loialitatea. Recrutarea și protejarea surselor s-au numărat printre dezideratele pentru care Eugen Cristescu a luptat în arta informațiilor. Cristescu a exploatat din plin două categorii socio-profesionale – voluntarii și rezerviștii sau „agenturile de rezervă”[15] cum erau denumite, datorită motivației dezinteresate manifestate.

Cristescu a fost cel ce a introdus o ordine sporită în funcționarea Serviciului, îndeosebi în compartimentul finanțelor, cunoscut a fi fost voit dezordonat în era Moruzov. Se evidenția din nou acel decalaj între onestitatea și transparența lui Cristescu și stilul ascuns al lui Moruzov. În munca serviciilor de informații, Cristescu respecta regulile și procedurile cu strictețe. Această rutină s-a format din perioada în care, ani de zile, a fost șeful gărzilor de pază a familiei Ceaușescu.[16]

Cu toată implicarea dinamică, sub protecția eticii, mentalitatea de probitate profesională din timpul lui Moruzov s-a diminuat, fiind înlocuită cu un pragmatism cu iz de „afacerism”[17], profund nociv funcționării la cel mai înalt nivel al unui serviciu de informații. În ciuda profilului său îndoielnic din punct de vedere moral, Mihail Moruzov a rămas în mentalul colectiv prin remarcabila intuiție și prin profunzimea sa.

3. Eugen Cristescu și reformarea serviciilor secrete

Eugen Cristescu apare ca un înalt reformator al structurii organizatorice a SSI. A adaptat rapid cerințele Serviciului la condițiile de război, a adus elemente de noutate inspirate din Serviciile Secrete Străine, cu accent pe structurile cu atribuții clare, cu o organizare riguroasă, însă cu adaptabilitate în câmpul de lucru românesc – a acordat mai multă atenție serviciilor tehnice (analiză-sinteză, prognoză, arhive, tipografie), a dotat cu aparatură modernă laboratoarele (de criminalistică, fizică, foto-identificări), secțiile de cifru, decriptare și transmisiuni.

În timpul lui Cristescu, SSI a fost reorganizat ca un serviciu de informare generală a conducătorului Ion Antonescu.[18] Unii politicieni ai vremii îl acuzau că-l dezinforma prin informațiile sale fanteziste, acuze nefondate și contrazise de realitate, un exemplu în acest sens fiind presupusa fugă a comandantului legionarilor Horia Sima la Berlin. Era Cristescu a reprezentat o nouă etapă în arta informațiilor, SSI a devenit un corp de elită tocmai datorită unor principii ce au marcat istoria Serviciului după noiembrie 1940:

adaptarea la noua situație internă și internațională a României, în contextul luptei împotriva bolșevismului;

precizarea misiunilor SSI-ului, conform dezideratelor Marelui Stat Major, al altor autorități și dispozițiilor Președinției Consiliului de miniștri;

selectarea riguroasă a cadrelor și specializarea lor;

creșterea numărului cadrelor în raport cu dezvoltarea acțiunilor informative;

asigurarea legalității cadrelor pe baza acțiunilor cu caracter informativ și administrativ.

Printre măsurile sale organizatorice eficiente, s-au numărat și unele puțin productive. A adus în SSI cadre din Siguranță, deși acestea erau educate în altă mentalitate și nici nu erau repere profesionale, nu respectau reguli și nici nu depuneau un efort susținut.

Serviciul Special de Informații s-a dezvoltat și a evoluat treptat prin reorganizare, prin încadrarea de personal calificat ori prin pregătirea profesională a cadrelor în cadrul primei școli din cadrul Serviciului. Și-a propus constituirea unui aparat competent și competitiv. În ciuda tuturor succeselor înregistrate, SSI era departe de îndeplinirea potențialului maxim, tocmai din cauza incompetenței profesionale, incorectitudinii, indolenței sau fluctuațiilor în rândul cadrelor.[19]

În 1940, Serviciul Special de Informații a fost profund restructurat grație puternicei personalități a lui Eugen Cristescu, cel ce și-a propus să-l aducă în linia celor mai moderne servicii de informații. Reorganizarea din noiembrie 1940 a rămas în vigoare până în ianuarie 1942, presupunând o adaptare a serviciilor străine în spațiul românesc, în acord cu cerințele militare, politice și diplomatice ale statului român. Schimbările de inspirație străină au fost recunoscute printr-o declarație din 6 octombrie 1944 – „SSI a funcționsat multă vreme în organizarea ce am considerat-o mereu potrivită nevoilor naționale. Când nevoile le-au cerut, l-am dezvoltat și l-am organizat, adaptând din toate serviciile străine, inclusiv cel german, tot ce era potrivit și adaptabil specificului românesc. Astfel, am ajuns la o structură cu atribuții clare pentru fiecare secție și cu o organizare care poate echivala cu cele mai bune servicii din străinătate.”[20]

Cristescu rămâne în istoria serviciilor românești ca fiind un deschizător de drumuri și reformator în deplinătatea sensului. A fost șef al Serviciului Special de Informații (SSI) în perioada 24 noiembrie 1940 – 23 august 1944.

În cariera sa de funcționar public în Ministerul de Interne și la Președinția Consiliului de miniștri, munca lui Cristescu a fost recompensată cu șase ordine și două medalii, fiind sancționat o singură dată.[21]

„Omul de taină al mareșalului” Antonescu, supranume regăsit și detaliat în volumul eponim, a avut un merit incontestabil pentru care istoria ar trebui să-i fie recunoscătoare. A avut o dublă activitate – ca director al Siguranței și ca șef al SSI. Jocul dublu practicat a pornit de la convingerile sale politice și profesionale de a nu simpatiza cu niciun partid politic, de a respecta morala creștină românească autentică, de a stabili relații de cooperare cu Occidentul, cu serviciile omologe din țări prietene sau nu. Eugen Cristescu a fost omul flexibil, omul adaptărilor în situații imprevizibile, limită, prin tactul și ingeniozitatea sa consacrate, astfel încât să primeze aspirațiile și interesele statului român.

A murit la 12 iunie 1950 din cauza unei scleroze cardiovasculare, în penitenciarul Văcărești. În ciuda înregistrării actului de deces cu nr. 607 din 13 iunie 1950, a existat o zvonistică potrivit căreia ar fi fost văzut în libertate.

Concluzii

Înființarea și reorganizarea Serviciului Special de Informații a constituit o etapă importantă în istoria serviciilor de informației, dat fiind nu numai prestigiul, cât și calitatea acestuia la nivel național și internațional, nu numai prin misiunea și realizările sale, cât și prin măiestria conducătorilor. Prin cele trei etape de reorganizare și modernizare, SSI-ului, ca organ de informare generală a conducerii statului, ca serviciu de drept public, i-a fost sporit prestigiul, respectiv i-a fost îmbunătățită activitatea. Astfel, România a cunoscut 40 de ani de eforturi pentru crearea și dezvoltarea serviciilor de informații și de siguranță ale statului român. Solidaritatea și interesele comune au contribuit la asigurarea unei continuități și a unei tradiții în câmpului artei informative românești.

În Serviciile de Informații, calități precum discreția, confidențialitatea, consecvența, inovația, deschiderea către studiu investigativ, atenția la detalii sunt necesare, chiar imperative. Un sistem solid se construiește pe principii, reguli și valori. Mihail Moruzov și Eugen Cristescu, două figuri proeminente ale intelligence-ului au dovedit tenacitate și curaj și, în ciuda diferențelor dintre ei, au trăit, și-au asumat riscuri, au construit și s-au sacrificat pentru România.

Bibliografie

1. BĂLĂNESCU, Flori, Securitatea noastră cea de toate zilele, Editura Corint Books, București, 2020.
2. PINTILIE, Florin, Serviciul Special de Informații din România (1939-1945), Vol. I, Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2003.
3. ȘTEFĂNESCU, Paul, Istoria serviciilor secrete românești, Editura Divers Press, București, 1994.
4. TRONCOTĂ, Cristian, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete românești – memorii, mărturii, documente, Editura R.A.I. și Editura Roza vânturilor, București, 1994.
5. TRONCOTĂ, Cristian, Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceaușescu, Cercetașii, fataliștii și ofițerii 1859-1945, Vol. I, Editura Paul Editions, 2020
6. TRONCOTĂ, Cristian, Omul de taină al Mareșalului. Destinul unui mare român, Vol. I, București, Paul Editions, 2020.
7. TRONCOTĂ, Cristian, Omul de taină al Mareșalului. Destinul unui mare român, Vol. II, București, Paul Editions, 2020.
8. *** Din memoriiile lui Eugen Cristescu, Consiliul Securității Statului, Direcția Învățământ, Secret, Seria 1405.

Webografie

1. IORDACHE, Alexandru, Regatul secretelor. Detalii despre activitatea serviciilor de informații interbelice, 7.08.2017, disponibil la https://intelligence.sri.ro/regatul-secretelor-detalii-despre-activitatea-serviciilor-de-informatii-interbelice/, accesat la data de 20.05.2023.
2. TĂNASE, Tiberiu; LUCINESCU, Ioan Codruț, Mărturii importante despre momentul 23 august 1944, 4.12.2014, disponibil la https://intelligence.sri.ro/marturii-importante-despre-momentul-23-august-1944/, accesat la data de 20.05.2023.

Note

[1] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete românești – memorii, mărturii, documente, Editura R.A.I. și Editura Roza vânturilor, București, 1994, p. 133.

[2] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul …, pp. 5-6.

[3] Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete de la Cuza la Ceaușescu, Cercetașii, fataliștii și ofițerii 1859-1945, Vol. I, Editura Paul Editions, 2020, p. 70.

[4] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul …, p. 29.

[5] Paul Ștefănescu, Istoria serviciilor secrete românești, Editura Divers Press, București, 1994, p. 136.

[6] Florin Pintilie, Serviciul Special de Informații din România (1939-1945), Vol. I, Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2003, p. 298.

[7] Tiberiu Tănase, Ioan Codruț Lucinescu, Mărturii importante despre momentul 23 august 1944, 4.12.2014, disponibil la https://intelligence.sri.ro/marturii-importante-despre-momentul-23-august-1944/, accesat la data de 20.05.2023.

[8] *** Din memoriiile lui Eugen Cristescu, Consiliul Securității Statului, Direcția Învățământ, Secret, Seria 1405, p. 83.

[9] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete românești – memorii, mărturii, documente, Editura R.A.I. și Editura Roza vânturilor, București, 1994, p. 6.

[10] Ibidem, pp. 104-105.

[11] Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete…, p. 250.

[12] Cristian Troncotă, Omul de taină al Mareșalului. Destinul unui mare român, Vol. I, București, Paul Editions, 2020, p. 252.

[13] Ibidem, pp. 45-46.

[14] Ibidem, p. 6.

[15] Ibidem, p. 57.

[16] Flori Bălănescu, Securitatea noastră cea de toate zilele, Editura Corint Books, București, 2020, p. 94.

[17] Cristian Troncotă, Omul de taină …, p. 69.

[18] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul …, p. 40.

[19] *** Din memoriiile lui Eugen Cristescu, Consiliul Securității Statului, Direcția Învățământ, Secret, Seria 1405, p. 9.

[20] Flori Bălănescu, Securitatea noastră …, p. 270.

[21] Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, asul …, p. 34.