Lansarea cărții Istoria conflictelor din Orientul Mijlociu a fost generată de nevoia de a cunoaște originile acestei zone istorice diversificate, plecând de la interesul nostru personal privind studiul conflictelor militare de-a lungul istoriei moderne și contemporane și a pasiunii noastre pentru lumea arabă, o lume dificil de înțeles de occidentali în mod deosebit.
Subiectul analizei, îl constituie Orientul Mijlociu, o zonă geopolitică extrem de complexă între cele două mari lumi geopolitice: lumea maritimă și lumea continentală, care datorită propagării concentrice a conflictelor și crizelor din regiune, au declanșat criza migrației ilegale transfrontaliere, ce a afectat Europa și implicit spațiul pontic, și cu atât mai mult de la izbucnirea conflictului regional ruso-ucrainean care a avut un impact negativ asupra stabilității în regiunile sărace din Orientul Mijlociu și Africa.
Orientul Mijlociu, indiferent din ce perspectivă ar fi privit, reprezintă un subiect la modă, care emană un exotism din ce în ce mai periculos și captivant. În zilele noastre, Orientul Mijlociu, prin conflictele sale complexe inter-confesionale și inter-etnice, este un focar de instabilitate care continuă să se propage pe întreg mapamondul. Termenul de Orient Mijlociu a fost utilizat pentru prima dată de către lordul Curzon la 23 Martie 1911 într-o discuție privind situația din regiunea Golfului Piersic. De altfel, observăm că zona respectivă a reprezentat o zonă de interes strategic pentru Imperiul Britanic, ca o zonă tampon dintre India și Europa.
Termenul Orient Mijlociu se bucură de o doză de criticism datorită eurocentrismului care stă la baza nașterii acestuia, de fapt, fiind generat de percepția britanică față de punctul cardinal estic: estul apropiat, îndepărtat și mjilociu. Orientul Mijlociu de astăzi este beneficiarul unei cantități uriașe de stabilitate de sorginte occidentală, injectată preponderent cu mijloace militare, cu obiective variate, printre care promovează libertăți și democrație.
Perspectiva arabă a Orientului Mijlociu emană din conceptul de securitate națională arabă, care, după cum este firesc, definește o serie de preocupări arabe de securitate, inițiată la începutul războiului rece, la încercările Washingtonului sau Moscovei de a câștiga sfere de influență în regiune. Orientul Mijlociu constituie o regiune de o complexitate incontestabilă, marcată de o volatilitate deja devenită tradițională, care, continuă să se confrunte cu provocări multiple.
După cum este firesc, provocările regionale sunt percepute în mod diferit de fiecare stat din regiune, transformând regiunea într-un complex de securitate. S-ar putea spune că la complexitatea acestei regiuni, a contribuit și Islamul, perceput de către naționaliștii arabi drept un patrimoniu național, un element esențial al istoriei naționale a arabilor, care a dat naștere unei mari dileme: mai întâi patria sau religia?
Cu toate acestea, Islamul fără arabi nu ar fi putut fi ceea ce este azi, precum nici arabii nu ar fi ceea ce sunt fără islam. Această interdependență este esențială pentru deprinderea substratului socio-religios care a marcat istoria popoarelor arabe după moartea profetului Muhammad.
Astăzi islamul în cadrul său contextual contemporan poate fi o arie geopolitică, un spațiu istoric, un câmp socio-cultural, în care lumea islamică reprezintă aproape un sfert din omenire. Preocupările de securitate ale statelor arabe sunt, de cele mai multe ori, diametral opuse, față de cele ale celorlați actori nearabi, respectiv Iran, Turcia și Israel, care în coliziune cu percepția occidentală, duce la o viziune a acestei regiuni ca un mozaic etnic.
Putem spune că Orientul Mijlociu mai este și al musulmanilor care tind să devină islamiști. Islamistul, în comparație cu musulmanul (care este privit printr-o moderație vizibilă și cuantificabilă) este musulmanul fundamentalist-extremist, care politizează și idiologizează Islamul, interpretându-l arhaic, în funcție de varii interese, precum cel cu caracterul cel mai notoriu, restabilirea califatului islamic sau desăvârșirea războiului sfânt împotriva SUA și a puterilor occidentale.
Deseori, mulți observatori confundă lumea musulmană cu lumea arabă și cu Orientul Mijlociu, știut fiind faptul că majoritatea musulmanilor de pe glob nu se află în lumea arabă sau Orientul Mijlociu, ci în Asia, precum zone ca Indonezia, 200 de milioane, Pakistan și India peste 150 de milioane.
Orientul Mijlociu va fi în continuare rezultatul intersecției unor percepții statice, de natură militară, asupra securității regionale, care derivă din concepții de securitate diferite, generate de modurile alternative în care este privită, dorită și înțeleasă lumea. În concluzie, Orientul Mijlociu poate fi privit și înțeles drept o invenție geopolitică, care probabil că lucrurile ar fi stat altfel, dacă în Orientul Mijlociu nu ar fi existat petrol.
Lasă un răspuns