Sfetcu, Nicolae (2024), Rolul cunoașterii tacite a lui Polanyi în analiza informațiilor, Intelligence Info, 3:3, 3-10, DOI: 10.58679/II42103, https://www.intelligenceinfo.org/rolul-cunoasterii-tacite-a-lui-polanyi-in-analiza-informatiilor/

The Role of Polanyi’s Tacit Knowledge in Intelligence Analysis

Abstract

Intelligence analysis, a field that requires the synthesis and interpretation of large amounts of data to make informed decisions, is inherently complex. It involves more than explicit data processing; it also requires the application of tacit knowledge—an often underappreciated but crucial component of effective analysis. Michael Polanyi, a philosopher of science, introduced the concept of tacit knowledge in the mid-20th century. This article explores the importance of Polanyi’s tacit knowledge in the field of intelligence analysis, illustrating how it complements explicit knowledge and enhances the analytical process.

Keywords: intelligence analysis, Michael Polanyi, tacit knowledge, explicit knowledge, intelligence agencies

Rezumat

Analiza informațiilor, un domeniu care necesită sinteza și interpretarea unor cantități mari de date pentru a lua decizii informate, este în mod inerent complexă. Implică mai mult decât prelucrarea datelor explicite; cere, de asemenea, aplicarea cunoștințelor tacite – o componentă adesea subapreciată, dar crucială a analizei eficiente. Michael Polanyi, un filozof al științei, a introdus conceptul de cunoaștere tacită la mijlocul secolului al XX-lea. Acest articol explorează importanța cunoașterii tacite a lui Polanyi în domeniul analizei informațiilor, ilustrând modul în care aceasta completează cunoașterea explicită și îmbunătățește procesul analitic.

Cuvinte cheie: analiza informațiilor, Michael Polanyi, cunoașterea tacită, cunoașterea explicită, agenții de informații

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 3, Septembrie 2024, pp. 3-10
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159, DOI: 10.58679/II42103
URL: https://www.intelligenceinfo.org/rolul-cunoasterii-tacite-a-lui-polanyi-in-analiza-informatiilor/
© 2024 Nicolae SFETCU. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Rolul cunoașterii tacite a lui Polanyi în analiza informațiilor

Nicolae SFETCU[1]

nicolae@sfetcu.com

[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) , Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973

Introducere

Analiza informațiilor, un domeniu care necesită sinteza și interpretarea unor cantități mari de date pentru a lua decizii informate, este în mod inerent complexă. Implică mai mult decât prelucrarea datelor explicite; cere, de asemenea, aplicarea cunoștințelor tacite – o componentă adesea subapreciată, dar crucială a analizei eficiente. Michael Polanyi, un filozof al științei, a introdus conceptul de cunoaștere tacită la mijlocul secolului al XX-lea. El a susținut că „putem ști mai mult decât putem spune”, subliniind că multe dintre cunoștințele noastre sunt tacite și greu de articulat.

Acest articol explorează importanța cunoașterii tacite a lui Polanyi în domeniul analizei informațiilor, ilustrând modul în care aceasta completează cunoașterea explicită și îmbunătățește procesul analitic.

Cunoașterea tacită

Conceptul lui Polanyi de cunoaștere tacită este fundamental pentru înțelegerea modului în care oamenii iau decizii și rezolvă problemele. Cunoașterea tacită cuprinde abilitățile, ideile și experiențele pe care indivizii le dobândesc în timp, care sunt adesea dificil de oficializat sau comunicat. Include intuiții, cunoaștere personală și indiciile subtile pe care le colectăm din mediu – elemente care nu sunt ușor de surprins în formă scrisă sau vorbită.

Polanyi a făcut distincția între două tipuri de cunoaștere: explicită și tacită. Cunoașterea explicită, cum ar fi faptele, procedurile și regulile, este codificată, ușor de comunicat și accesibilă altora. În schimb, cunoașterea tacită este personală, specifică contextului și adesea subconștientă. Celebra afirmație a lui Polanyi că „putem ști mai mult decât putem spune” subliniază ideea că indivizii se bazează pe un rezervor bogat de cunoaștere tacită pentru a naviga prin lume, chiar dacă nu o pot articula pe deplin.

Polanyi argumentează că, pentru a ține cont de procesul de rezolvare a problemelor și pentru a face descoperiri, trebuie să recunoaștem suficient de bine rolul important al cunoașterii tacite și relația pe care o are această cunoaștere cu cunoașterea explicită. Polanyi localizează această formă de cunoaștere ca element esențial al științei și epistemologiei sale.

Potrivit lui Polanyi, deoarece nu există o „metodă științifică”, omul de știință trebuie să se bazeze pe cunoștințele personale, ceea ce pune în mod semnificativ în discuție faptul că pretențiile de cunoaștere trebuie să recunoască în mod suficient rolul „cunoscătorului”. Acesta este argumentul central care susține ideea unei înțelegeri de jos în sus a ceea ce înseamnă să „cunoașteți” ceva. Cerințele de cunoaștere sunt afirmate de „coeficientul personal” al cunoașterii personale a analistului, care, după Polanyi, este o trăsătură fundamentală a ceea ce înseamnă să „cunoști” ceva.(Polanyi 1962) Argumentele lui Polanyi în ceea ce privește autoritatea științei ca o formă validă de anchetă și mod de a înțelege afirmațiile despre cunoaștere, ca o întreprindere, subliniază în continuare modul ascendent de percepție a cunoașterii ca produs. Potrivit lui Polanyi, „autoritatea opiniei științifice” este „în esență reciprocă”, fiind „stabilită între oamenii de știință, nu mai presus de ei”.(Polanyi 1969, 56) Prin urmare, autoritatea cererilor de cunoaștere poate fi caracterizată ca fiind de jos în sus, conform opiniei lui Polanyi. Această perspectivă are legătură cu disciplina de analiză a informațiilor, oferind o modalitate alternativă de a lua în considerare o gamă largă de probleme epistemologice, în principal în legătură cu ceea ce înseamnă să „cunoașteți” ceva.” (Ormerod 2018)

Cunoașterea tacită în analiza informațiilor

Analiza inteligenței este o disciplină în care cunoașterea tacită joacă un rol critic. Analiștii sunt însărcinați să dea sens informațiilor incomplete, ambigue și adesea contradictorii. Ei trebuie să identifice modele, să evalueze riscurile și să anticipeze evenimente viitoare – sarcini care necesită mai mult decât un raționament logic bazat pe date explicite. Aici, cunoașterea tacită devine indispensabilă.

De exemplu, un analist de informații cu experiență poate recunoaște tipare subtile în date pe care un novice le-ar putea trece cu vederea. Aceste modele s-ar putea să nu fie imediat evidente sau ușor de explicat, dar sunt recunoscute prin ani de experiență și familiaritate cu subiectul. Această recunoaștere este o formă de cunoaștere tacită. Capacitatea analistului de a „simți” atunci când ceva este semnificativ, chiar dacă nu poate articula pe deplin de ce, este înrădăcinată în această cunoaștere adânc înrădăcinată.

Conform lui Ormerod, conceptul lui Polanyi de „cunoaștere personală” contribuie la un cadru epistemologic mai nuanțat pentru explicarea a ceea ce înseamnă pentru analiști să „cunoască” produsele activității de informații. (Ormerod 2018)Pentru Polanyi, adevărul este o condiție obiectivă, și găsirea adevărului este realizată prin corespondența unei teorii cu o realitate obiectivă. (Jacobs 2001, 464) Polanyi respinge relativismul cognitiv sau relativitatea realității bazată pe percepția noastră. (Polanyi 1962, 315–16) Polanyi era convins că există o realitate obiectivă; totuși, pentru a deveni inteligibilă, trebuie să încercăm să „însușim și să facem propria noastră” interpretare și înțeles. (Polanyi și Sen 2009, 80) Potrivit lui Polanyi, procesul de descoperire începe în momentul în care anumite impresii sunt considerate neobișnuite și sugestive, o problemă se prezintă minții; se continuă cu colectarea de indicii cu un ochi la o anumită linie de rezolvare a problemei; și culminează cu presupunerea unei soluții clare.(Polanyi 1964, 25)

Polanyi oferă o abordare provocatoare pentru înțelegerea acestor probleme epistemologice din analiza informațiilor. Pentru Polanyi, există ipoteza din spatele actului de observare. (Polanyi 1998, 19) Potrivit lui Polanyi, investigațiile științifice implică o interacțiune perenă de imaginație și de observare. În timp ce domeniul activității de informații recunoaște că este implicat parțial într-un joc de ghicit, arta anchetei, așa cum o înțelege Polanyi, oferă un limbaj mai bogat (Colapietro 2011, 58) și baza epistemologică pentru recunoașterea acestui aspect în cadrul analizei științifice și a informațiilor.

Owen Ormerod a dezvoltat o teorie conform căreia opinia lui Michael Polanyi despre știință poate contribui la înțelegerea procesului și a „produsului” analizei informațiilor. (Ormerod 2018) Argumentele lui Michael Polanyi privind activitățile oamenilor de știință sunt transferabile în domeniul analizei informațiilor, oferind o perspectivă nuanțată pentru perceperea provocărilor epistemologice și a problemelor cu care se confruntă analiștii. Conceptele lui Polanyi de „cunoaștere tacită” și „cunoaștere personală” contribuie la dezvoltarea unei înțelegeri mai eficiente din punct de vedere epistemologic a unor aspecte ale procesului și a produsului analizei informațiilor.

Există o multitudine de încercări, atât în literatura de securitate națională, cât și în literatura de aplicare a legii, de a alinia analiza informațiilor la principiile și practicile „științifice”. (Cooper și Intelligence 2012) Ormerod susține că teoria dezvoltată de Polanyi este transferabilă în domeniul activității de informații. Conceptele lui Polanyi de cunoaștere tacită și personală au o influență puternică asupra percepției practicii analizei de informații.

Mai mult, cunoașterea tacită în analiza informațiilor implică adesea capacitatea de a face judecăți rapide și informate în condiții de incertitudine. Analiștii operează frecvent sub presiunea timpului, unde deciziile trebuie luate cu informații limitate. În aceste scenarii, cunoașterea tacită a analistului – dezvoltată prin experiență și intuiție – îl ghidează în procesul de luare a deciziilor, permițându-i să acționeze decisiv chiar și atunci când cunoștințele explicite sunt insuficiente.

Natura complementară a cunoașterii tacite și explicite

Deși cunoașterea tacită este crucială, nu este suficientă în sine. Analiza eficientă a informațiilor necesită un echilibru între cunoașterea tacită și cea explicită. Cunoașterea explicită oferă fundația necesară, oferind datele concrete, metodologiile și cadrele pe care se construiește analiza. Cu toate acestea, cunoașterea tacită adaugă profunzime și nuanță, permițând analiștilor să interpreteze și să aplice cunoștințele explicite în context.

De exemplu, atunci când analizează o potențială amenințare la securitate, un analist se poate baza pe cunoașterea explicită a incidentelor istorice, a organizațiilor teroriste cunoscute și a protocoalelor de informații stabilite. Cu toate acestea, cunoașterea lui tacită – simțul lui asupra climatului geopolitic actual, înțelegerea nuanțelor culturale și capacitatea lui de a citi printre rândurile de comunicații diplomatice – îi permite să interpreteze datele cu acuratețe și să ofere o evaluare semnificativă.

Această interacțiune dintre cunoașterea tacită și cea explicită este ceea ce face ca analiza inteligenței să fie atât o artă, cât și o știință. Nu este vorba doar despre colectarea și prelucrarea datelor; este vorba despre înțelegerea subtilităților și complexităților care se află sub suprafață. Analiștii care pot integra eficient ambele forme de cunoștințe sunt mai bine pregătiți pentru a oferi analize cuprinzătoare și perspicace.

Bazele epistemologice ale studiilor activității de informații sunt în mare parte extrase din paradigma „securității naționale”. (O’Malley 2016) Patrick Walsh a prezentat trei caracteristici fundamentale care reprezintă în mod evident fundamentul profesiei în activitatea de informații: „mediul informațiilor” (colectare și analiză), „secretul” (acțiune sub acoperire și colectare) și „supravegherea” (monitorizarea subiectelor în cauză). (Walsh 2010, 29)

Obiectivele analistului de informații pot cuprinde în general următoarele categorii: 1. Modelarea prescriptivă necesară analiștilor pentru a reprezenta modul în care ar putea funcționa sistemele; 2. Modelarea descriptivă folosită pentru a înțelege o situație dată și modul în care funcționează; 3. Modelarea predictivă sau exploratorie reprezentând modul în care un sistem dinamic ar putea funcționa în viitor, în anumite circumstanțe.(Waltz 2014, 2–3)

”Conceptul lui Polanyi de cunoaștere personală se articulează epistemologic în sensul că, în domeniul inteligenței, activitatea analistului este prea diversificată pentru a exista o abordare unică „de sus în jos” pentru înțelegerea pretențiilor de cunoaștere ca produs.”(Bang 2017)

Provocări și implicații

În ciuda importanței sale, cunoașterea tacită prezintă provocări în domeniul analizei informațiilor. Una dintre principalele dificultăți este că cunoașterea tacită este în mod inerent dificil de transferat. Spre deosebire de cunoașterea explicită, care poate fi ușor documentată și împărtășită, cunoașterea tacită este adesea legată de individ și de experiențele sale unice. Acest lucru poate duce la o dependență de analiști individuali, ceea ce face dificilă standardizarea sau replicarea expertizei acestora într-un grup sau organizație.

Mai mult, natura subiectivă a cunoașterii tacite poate duce uneori la părtiniri sau erori de judecată. Analiștii se pot baza prea mult pe intuiția lor sau pe experiențele trecute, potențial trecând cu vederea informații noi sau interpretări alternative. Prin urmare, este esențial ca agențiile de informații să promoveze o cultură a gândirii critice și a învățării continue, în care atât cunoașterea tacită, cât și cea explicită să fie apreciate, dar și analizate și rafinate.

În prezent există un interes în creștere în căutarea unei „teorii a activității de informații.” (Hunter și MacDonald 2017) În acest context, problemele epistemologice vor ajunge în prim plan în analiza informațiilor. (Lillbacka 2013, 304) Analiza informațiilor este o activitate de creștere a cunoașterii, iar îmbunătățirea analizei necesită o înțelegere a epistemologiei sau a teoriei originii și naturii cunoașterii relevante. Un mod discursiv de percepție a domeniului „activității de informații” poate fi distins în două moduri fundamentale:(Bang 2017) a) modul de obținere a informațiilor; b) modul în care informațiile pot ajuta factorii de decizie, pe baza informațiilor colectate și analizate. (Mudd și Abbey 2015)

Există un interes puternic să privim psihologic aspectele analizei. (Heuer 1999) Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește înțelegerea cunoașterii în cadrul analizei. (Waltz 2014, 1) Analiștii trebuie să fie sensibili nu numai la concluziile la care ajung, ci și la modul în care au ajuns la astfel de afirmații. După cum a observat Heuer:

”Analiștii de informații ar trebui să fie conștienți de propriile procese de raționament. Ei ar trebui să se gândească la modul în care fac judecăți și ajung la concluzii, nu doar efectiv la judecăți și concluzii.” (Heuer 1999, 31)

În acest sens psihologic, analiza informațiilor este o activitate care se angajează în meta-cunoaștere sau, după cum remarcă Mark Lowenthal, „gândirea gândirii” (Lowenthal citată în (Moore și College 2010, 8)). Un scop central al analizei inteligenței este o activitate de tranziție de la „cunoaștere” la „înțelegere”. (Ellis-Smith 2016, 36)

Concluzie

Conceptul lui Polanyi de cunoaștere tacită oferă o lentilă valoroasă prin care să înțelegem complexitățile analizei informațiilor. În timp ce cunoașterea explicită oferă instrumentele și datele necesare, cunoașterea tacită este cea care le permite adesea analiștilor să conecteze punctele, să emită judecăți în cunoștință de cauză și să navigheze în incertitudinile inerente muncii lor. Integrarea ambelor forme de cunoaștere este esențială pentru o analiză eficientă, asigurându-se că deciziile nu sunt bazate doar pe dovezi solide, ci și îmbogățite de experiență și intuiție. Pe măsură ce agențiile de informații continuă să evolueze, recunoașterea și cultivarea cunoașterii tacite va rămâne un factor cheie în îmbunătățirea calității și fiabilității analizei informațiilor.

Bibliografie

• Bang, Martin. 2017. „A Shared Epistemological View Within Military Intelligence Institutions”. International Journal of Intelligence and CounterIntelligence 30 (1): 102–16. https://doi.org/10.1080/08850607.2016.1177401.
• Colapietro, Vincent. 2011. „Intellectual Passions, Heuristic Virtues, and Shared Practices: Charles Peirce and Michael Polanyi on Experimental Inquiry”. Tradition and Discovery: The Polanyi Society Periodical. 2011. https://doi.org/10.5840/traddisc2011/201238326.
• Cooper, Jeffrey R., și Center for the Study of Intelligence. 2012. Curing Analytic Pathologies: Pathways to Improved Intelligence Analysis. CreateSpace Independent Publishing Platform.
• Ellis-Smith, James. 2016. „Analysis and Influence in Combat Intelligence”. Journal of the Australian Institute of Professional Intelligence Officers 24 (1): 34.
• Heuer, Richards J. 1999. Psychology of Intelligence Analysis. Lulu.com.
• Hunter, Duncan, și Malcolm N. MacDonald. 2017. „The emergence of a security discipline in the post 9-11 discourse of U.S. security organisations”. Critical Discourse Studies 14 (2): 206–22. https://doi.org/10.1080/17405904.2016.1268185.
• Jacobs, Struan. 2001. „Michael Polanyi, Tacit Cognitive Relativist”. Heythrop Journal 42 (4): 463–79.
• Lillbacka, Ralf G. V. 2013. „Realism, Constructivism, and Intelligence Analysis”. International Journal of Intelligence and CounterIntelligence 26 (2): 304–31. https://doi.org/10.1080/08850607.2013.732450.
• Moore, David T., și National Defense Intelligence College. 2010. Critical Thinking and Intelligence Analysis. Books Express Publishing.
• Mudd, Philip, și Greg Abbey. 2015. The HEAD Game: High-Efficiency Analytic Decision Making and the Art of Solving Complex Problems Quickly. Unabridged edition. Audible Studios on Brilliance Audio.
• O’Malley, Pat. 2016. „‘Policing the Risk Society’ in the 21st Century”. SSRN Scholarly Paper ID 2729631. Rochester, NY: Social Science Research Network. https://papers.ssrn.com/abstract=2729631.
• Ormerod, Owen. 2018. „Advancing the Epistemology of Intelligence Analysis: A Polanyian Perspective”. ResearchGate. 2018. https://www.researchgate.net/publication/328232543_Advancing_the_epistemology_of_intelligence_analysis_A_Polanyian_perspective.
• Polanyi, Michael. 1962. Personal Knowledge: Towards a Post-Critical Philosophy. https://www.press.uchicago.edu/ucp/books/book/chicago/P/bo19722848.html.
• ———. 1964. Science, Faith and Society. Later Printing edition. Chicago: University of Chicago Press.
• ———. 1969. Knowing and Being. Ediție de Marjorie Grene. 1st Edition edition. Chicago: University of Chicago Press.
• ———. 1998. The Logic Of Liberty. First Edition. Indianapolis: Liberty Fund Inc.
• Polanyi, Michael, și Amartya Sen. 2009. The Tacit Dimension. Reissue edition. Chicago ; London: University of Chicago Press.
• Walsh, Patrick F. 2010. Intelligence and Intelligence Analysis. 1 edition. New York, NY: Willan.
• Waltz, Edward. 2014. Quantitative Intelligence Analysis: Applied Analytic Models, Simulations, and Games. Lanham, Maryland: Rowman & Littlefield Publishers.

Articol în Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0/)