Recenzie: Ovidiu Boureanu, Petru Ștețcu (autori), Stan Petrescu, Tiberiu Tănase (coordonatori): Intelligence-ul românesc – trecut, prezent și viitor (manual), Editura Concordia, Arad 2021
Din punct de vedere politic, Ţările Române îşi stabilizează situaţia internă. În plan extern, reuşesc să-şi îmbunătăţească relaţiile cu alte state şi în primul rând, cu cele vecine. În plan intern, domnitorii întreprind măsuri organizatorice inspirate şi utile. De reţinut în acest sens, preocupările Constante ale lui Şerban Constantin, Constantin Cantemir şu Constantin Brâncoveanu în privinţa îmbunătăţirii funcţionalităţii şi a modernizării serviciilor secrete.
Războiul din Ucraina a remodelat fundamental politica marilor puteri și economia globală. Iată ce înseamnă asta pentru tranziția verde. Invazia rusă a Ucrainei este deja un dezastru umanitar, aducând suferință și haos pentru milioane de oameni. De asemenea, a remodelat fundamental politica marilor puteri și economia globală, aproape peste noapte. Apărută pe fundalul unei Chine în ascensiune, a unor variante de COVID renăscute, a piețelor nervoase de energie și a superputerii SUA din ce în ce mai ineficientă, criza din Ucraina a evidențiat un lucru clar: ne aflăm într-o nouă realitate geopolitică, în care vechile platitudini și politici nu se mai aplică. În acest context, necesitatea unui angajament dublat față de valorile unei tranziții economice ecologice incluzive, durabile și sigure este mai puternică decât oricând. Dar cum putem naviga în aceste vremuri haotice și incerte și să ne concentrăm cel mai bine eforturile către un viitor mai verde și mai corect? Aici identificăm cinci macro tendințe emergente care probabil vor avea un impact uriaș asupra perspectivelor reformei economice ecologice în următorii ani.
România intră, în iunie 1941, în al Doilea Război Mondial de partea Axei și împotriva URSS, sperând să redobândească astfel teritoriile pierdute. Pe 22 iunie 1941, armatele germană și română au început campania împotriva Uniunii Sovietice prin „Operațiunea München”, armata română fiind motivată de dorința de a lua înapoi de la URSS Basarabia și Bucovina. Pe 1 august 1943, aliații au bombardat câmpurile petroliere și rafinăriile de la Ploiești (Operațiunea Tidal Wave). După bătălia de la Stalingrad din perioada 23 august 1942–2 februarie 1943, armata sovietică a început să avanseze și, în martie 1944, ajunge pe teritoriul României. Trupele românești au participat la război alături de Axă în cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”. Mareșalul Antonescu, convins de imposibilitatea opririi asaltului sovietic, în noaptea de 21 august a cerut ambasadorului Manfred von Killinger să angajeze toate rezervele germane pentru a sprijini frontul, și a doua zi, pe 22 august, a informat guvernul român despre intenția sa de a continua lupta alături de Germania nazistă.
După sfârşitul celei de a doua mari conflagraţii mondiale, Europa se afla în ruină şi dezastru economico-social. Ajutorul dat de Statele Unite ale Americii în reconstrucţia statelor europene a fost vital pentru supravieţuirea Occidentului european. În anul 1948, cinci state (Franţa, Marea Britanie, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg) semnează Tratatul de Cooperare Culturală, Socială, Economică şi Apărare Colectivă, pe scurt Tratatul de la Bruxelles . După numirea generalului Dwight Eisenhower în funcţia de comandant suprem aliat în Europa, acest tratat va deveni parte a documentelor NATO. Nevoia de apărare împotriva ameninţării sovietice se face şi mai vizibilă în propunerea ministrului de externe francez Réne Pléven. Planul Pléven, propus în anul 1952, viza constituirea unei Comunităţii Europene a Apărării, dar şi a unei Comunităţi Politice Europene. Planul nu a fost votat de către Adunare Franceză în anul 1954. Eşecul acestei comunităţi se datorează lipsei de viziune a liderilor europeni. O altă piedică în adoptarea acestui plan a fost teama statelor naţionale de posibila federalizare a Europei.
Prea îndrăgostit de operaţiile pur tehnice ale Serviciului Secret (recrutarea, dirijarea şi infiltrarea agenţilor, combinaţiile şi legendele informative, contrapropaganda şi dezinformarea, interceptările de înscrisuri şi convorbiri), in care era un maestru, Moruzov a neglijat tocmai menirea fundamentală a unui şef al Intelligence-ului: preocuparea pentru analiza profundă şi obiectivă a situaţiei geostrategice şi geopolitice a ţării şi elaborarea prognozelor pe termen scurt, mediu şi îndepărtat pe care să le supună atenţiei factorilor politici constituţionali, responsabili de soarta ţării, iar activitatea întregului aparat de informaţii să fie direcţionată spre un asemenea obiectiv. Prevalându-se permanent de necesitatea păstrării secretului în activitatea de informaţii, ceea ce a fost un lucru bun şi de absolută utilitate pentru instituţia pe care a fondat-o şi condus-o, dar coroborat cu comportamentul etalat ori de câte ori i se ivea ocazia de a-şi da importanţă cu aceea ce ştie şi ar putea să realizeze, Mihail Moruzov a creat celor din jur mai mult derută decât claritate. Toate acestea au alimentat din plin imaginaţia adversarilor săi şi ai Serviciului Secret, care au căutat să-i proiecteze personalitatea într-o lumină dintre cele mai sumbre şi misterioase.
Intelligence, în plus față de cunoașterea științifică, presupune includerea în ecuație a factorilor umani, socio-economici și politici, și obținerea, prin analiză, de informații și predicții prin combinarea tuturor factorilor implicați. Analiza intelligence constă în aplicarea unor metode cognitive individuale şi colective pentru a cântări datele și a testa ipotezele într-un context socio-cultural dat.
Eseul urmărește variatele abordări pe care cercetătorii le-au încercat în studierea rolului intelligence-ului în politica națională și internațională. Acesta ia în considerare numeroasele strategii metodologice şi epistemologice care au caracterizat studiul „intelligence-ului” de-a lungul ultimilor 50 de ani şi argumentează că, încă de la începutul lor, studiile asupra „intelligence-ului” au fost caracterizate prin interdisciplinaritate și deschidere față de diferite abordări conceptuale. Istoricii, politologii, sociologii și profesioniștii și-au adus cu toții contribuția la domeniul în plină extindere al cercetărilor legate de chestiunile de „intelligence”. În concluzie se poate afirma despre intelligence cercetarea interdisciplinară poate fi unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui nou subdomeniu și se poate argumenta necesitatea unei extindere şi adâncire a agendei studiilor de intelligence.
În prezent, organizațiile trebuie să facă față, pe lângă o concurență sporită, și unei dezvoltări și inovații tehnologice exponențiale, și unor procese de schimbare care afectează toate stările emoționale ale angajaților. Toate aceste provocări, împreună cu schimbările impuse și complexitatea sarcinilor organizaționale și manageriale, implică noi exigențe emoționale și acțiuni mai eficiente la nivel corporativ, inclusiv prin gestionarea emoțiilor în cele mai multe circumstanțe. Astfel, emoțiile reprezintă „resurse” valoroase pentru inovație și valoare adăugată într-un proces economic. Emoțiilor li s-a acordat astfel un rol important în provocarea, moderarea sau medierea evenimentelor și interacțiunilor în organizații.
