Barbu, Alida Monica Doriana (2024), Orientul Mijlociu în vâltoarea războiului informațional al C.I.A., Intelligence Info, 3:2, 105-122, https://www.intelligenceinfo.org/orientul-mijlociu-in-valtoarea-razboiului-informational-al-c-i-a/

The Middle East in the Whirlwind of the C.I.A.’s Information War

Abstract

The combination of „classic” military actions with „asymmetric” ones, the transformation of the armed struggle caused by technologies and the weapons used serve the multidimensional character of the current war, carried out in all environments: land, air, maritime, cosmic, informational. Holding control of the information environment is the area’s greatest asset. Not only governments, states, governmental and non-governmental institutions, armies, public or private individuals collect, exploit and transmit information, in order to achieve the proposed objectives, but they represent themselves a target and source of information leakage, the implications being extremely serious for countries, alliances, coalitions, international organizations of which they are  part, because they affect the entire political, military, societal and last, but not least, economic „ecosystem”. Information protection systems, although characterized by procedures, strict rules and personnel with expertise in information protection, are the target of most attacks, so that a very important share of the information war is not offensive, but defensive.

Keywords: Informational War, Hybrid War, NATO, S.U.A., C.I.A., Middle East, Protestantism, Islam, Religion

Rezumat

Îmbinarea acţiunilor militare „clasice“cu cele „asimetrice“, transformarea luptei armate cauzată de tehnologiile și armamentele folosite servesc caracterului multidimensional al războiului actual, desfășurat în toate mediile: terestru, aerian, maritim, cosmic, informational. Deținerea controlului mediului informaţional reprezintă cel mai mare atu. Nu doar guvernele, statele, instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale, armatele, persoanele publice sau private culeg, exploatează şi transmit informaţii, în scopul realizării obiectivelor propuse, ci ele însele reprezintă o țintă și sursă de scurgere a informaţiilor, implicațiile fiind extrem de grave pentru țările, alianțele, coalițiile, organizațiile internaționale din care fac parte, căci afectează întreg „ecosistemul” politic, militar, societal și nu în ultimul rând, economic. Sistemele de protecţie a informaţiilor, deși caracterizate prin proceduri, reguli stricte şi personal cu expertiză în protecţia informaţiilor, sunt ținta celor mai multe atacuri, astfel încât o pondere foarte importantă a războiului informațional o are nu forma ofensivă, ci cea defensivă.

Cuvinte cheie: Război Informațional, Război hibrid, NATO, S.U.A., C.I.A., Orientul Mijlociu, Protestantism, Islam, Religie

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 2, Iunie 2024, pp. 105-122
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/orientul-mijlociu-in-valtoarea-razboiului-informational-al-c-i-a/
© 2024 Alida Monica Doriana Barbu. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Orientul Mijlociu în vâltoarea războiului informațional al C.I.A.

Alida Monica Doriana BARBU[1]

alida.barbu7@gmail.com

[1] Absolventă a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, Facultatea de Securitate și Apărare, Master „Managementul crizelor și prevenirea conflictelor”, promoția 2020-2022.

Introducere

“Quis custodiet ipsos custodes?” este o frază aparținând poetului și satirului roman Decimus Junius Juvenalis (55–127 A.D.) „Cine îi păzește pe gardieni?” sau ”Cine îi supraveghează pe gardieni?” este o chestiune nu doar foarte actuală, ci vitală. Ronald Reagan, preşedintele SUA, în Strategia de Securitate Naţională din anul 1981, statua că „informaţia constituie a patra dimensiune a puterii naţionale” (Manea 2015, 266).

Războiul informaţional, deși un concept nou, deține unele caracteristici ale războiului clasic, precum transformarea în ostatici ai solilor şi preluarea informaţiilor deținute de către aceştia. O piesă de rezistență constituie dezinformarea, deoarece prin influențarea opiniei publice și prin fragilizarea armatei adverse uzând de mijloace de influenţare psihologică, obiectivele sunt atinse cu pierderi reduse de ordin material și umane. O caracteristică modernă a războiului informational este tehnologia, care ocupă un rol central în prelucrarea și răspândirea informaţiilor, alături de politici și strategii de planificare și proceduri de operare pentru desfăşurarea operaţiilor informaţionale în situaţii de criză, război şi chiar de reconstrucţie post-conflict.

Războiul bazat pe ştiinţă a devenit principalul vector de putere economică, politică, socială şi militară, pe câmpul de luptă modern întâlnindu-se atât arme ucigaşe, cât şi în cantitate substantial mai mare, arme non letale. „Operaţia informaţională reprezintă totalitatea confruntărilor, acţiunilor şi loviturilor informaţionale, conjugate şi în cooperare, în funcţie de scopuri, misiuni, loc şi timp, duse pentru câştigarea şi menţinerea superiorităţii informaţionale asupra inamicului (sau pentru diminuarea superiorităţii informaţionale a acestuia) pe un teatru de acţiuni militare sau pe o direcţie strategică de operaţii”. (Manea 2015, 266)

Războiul informațional ofensiv presupune acțiuni psihologice în mediul decizional, companii imagologice, vicierea sau sustragerea datelor, introducerea informațiilor false sau eronate, distrugerea fizică a elementelor din sistemele informatice și de comunicații, acțiuni pe internet, etc. Războiul informațional defensiv include certificarea și autentificarea informațiilor și datelor, detectarea și înlăturarea software-ului malign, controlul accesului, protecția informativă  și contrainformativă, contrainducerea în eroare și contrapropaganda.

Cele 7 forme ale războiului informațional (Libicki 1995) sunt:

• războiul de comandă și control, formă militară de desfășurare a războiului informațional, menit să anihileze comanda și sistemele de comandă-control ale inamicului prin integrarea securității operațiilor, a operațiilor psihologice, a războiului electronic, a inducerii în eroare și a distrugerii fizice;
• războiul bazat pe Intelligence (informații), prin protecția, proiectarea și anihilarea sistemelor care conțin date pentru dominarea spațiului de conflict;
• Războiul electronic care folosește tehnici criptografice și tehnologie electronică pentru dominarea spațiului electromagnetic;
• Războiul psihologic, care folosește informația pentru alterarea opțiunilor și atitudinilor părților neutre, a aliaților sau inamicilor;
• Războiul hacker-ilor prin atacuri asupra sistemelor informatice cu software malign;
• Războiul în sfera informațiilor economice pentru crearea unei imagini deformate, blocarea și orientarea informațiilor pentru obținerea supremației economice;
• Războiul în spațiul realității virtuale care utilizează drept armă de propagandă la scară globală internetul.

În funcție de scopul urmărit, războiul informațional poate fi purtat pentru informație (managementul informațiilor), prin intermediul informației (neutralizarea mesajului inamicului și transmiterea mesajului dorit), impotriva informației (protecția informațiilor de eventuale manipulări (Moliner, 1997/1998).

1. Viziunea NATO asupra operației informaționale

Conceptul NATO de operaţie informaţională ilustrează mediul informaţional operaţional actual,  integrand „elementele umane (personalul inamicului identificat: comandanţi, factorii de decizie, liderii de opinie sau grupuri de persoane: trupele, populaţia civilă care acordă sprijin inamicului), senzorii automatizaţi şi elementele de procesare a informaţiilor: elementele hardware incluse în arme sau independente, echipamente de comunicaţii, echipamente de asistare a deciziei și reţele informaţionale – componentele fizice ale reţelelor de comunicaţii şi de calculatoare (conductori, retranslatoare, echipamente de mentenanţă, etc.), fluxuri informaţionale intra- şi inter- sistemice, alte elemente care permit schimbul de informaţii şi comunicarea între lideri, între aceştia şi public, între forţele aflate în relaţii de conducere sau de cooperare.” (Manea 2015, 266)

Operaţiile informaţionale (Information Operation Info Ops) fac parte integrantă din toate operaţiile în curs de desfăşurare ale NATO, precum și din spaţiul de luptă modern. Sistemul NATO de răspuns la crize (NATO Crises Response System – NCRS) asigură starea de pregătire şi sprijin în vederea prevenirii conflictelor şi a managementului crizelor prin operaţii de tip articol 5 şi non-articol 5. Cele zece domenii ale Info Ops nominalizate de către NCRS (NATO Crises Response System) în AJP-3.10 – Allied  Joint  Doctrine  for  Information Operations  (Doctrina  Aliată  Întrunită  pentru Operaţii Informaţionale) sunt:  operaţiile psihologice  (PSYOPS Psychological  Operations),  prezenţa,  profilul  şi  postura trupelor, securitatea operaţiei (Operation security OPSEC), securitatea  informaţiilor  (Information  Security  INFOSEC), inducerea  în  eroare,  războiul  electronic,  distrugerea  fizică, angajarea  liderilor  cheie  (Key Leaders Engagement KLE), operaţiile  în  reţele  de  calculatoare  (Computer  Network Operation CNO), cooperarea civili – militari (Civil-military Cooperation CIMIC) (Ichimescu 2016, 10).

Armata Statelor Unite a implementat conceptul de „operaţii informaţionale” în timpul războiului din Golf (2003), în doctrina SUA, operaţiile informaţionale fiind prezentate drept „angajarea integrată a războiului electronic, operaţiilor de reţele de calculatoare, războiului psihologic, acţiunilor de înşelare/dezinformare, protecţia operaţiilor în coordonare cu capabilităţile desemnate în sprijin sau cele care trebuie să colaboreze pentru influenţarea, subminarea, vicierea sau controlarea sistemelor de decizie umane sau automatizate ale adversarului sau a proceselor de decizie ale acestuia concomitent cu protejarea sistemelor şi proceselor proprii” (Manea 2015, 266).

Operaţiile informaţionale aplică ştiinţa războiului în domeniul informaţional în scopul menținerii integrităţii propriului sistem informaţional faţă de acţiunile de neutralizare, de exploatare sau de distrugere executate de către sistemele informaţionale inamice pentru obţinerea avantajului informațional, adiacent aplicării forţei. Operaţiile informaţionale îmbină acţiunile sistemelor C4ISR   – actualmente, C8ISR (Coleman 2010) – contramăsurile specifice, funcţiile de securitate şi de contrasecuritate informaţională. (Manea 2015, 267).

Operaţiile informaţionale numără printre avantaje costul scăzut, rapiditatea și lipsa vărsării de sânge. Dacă pentru un atac convenţional e nevoie de timp pentru a fi organizat, la un atac informaţional e suficient ordinul comandantului pentru a începe în câteva secunde. În loc de multitudinea de resurse necesare pentru o operație militară clasică, un atac informațional reclamă doar câteva minți strălucite și câteva calculatoare. Unul dintre cele mai notabile câştiguri este prevenirea transformării unei crize în conflict prin metode și mijloace care demonstrează adversarului că escaladarea crizei nu îl avantajează. Acest lucru se realizează pe timp de pace şi necesită sprijinul atât politic, cât și militar.

Alăturarea manipulării informaționale unui astfel de atac creează disensiuni prin percepţii diferite ale guvernului şi populaţiei, generând neîncredere la nivel guvernamental şi periclitând existenţa coaliţiilor. A manipula fluxul informaţional al adversarului se realizează prin inducea în eroare, întârzierea sau perturbarea fluxului informaţional, supraîncărcarea cu informaţii, creşterea nivelului de incertitudine.

În etapa de criză sau pre-conflictuală, operaţiile informaţionale sunt concentrate pe descurajarea adversarilor în iniţierea acţiunilor de forţă, contribuind la reducerea duratei războiului, dezamorsarea crizelor, consolidarea relaţiilor economice, militare, diplomatice, sociale, etc. și eliminarea obiectivelor de angajare a acţiunilor militare fizice, reprezentând un multiplicator de forță. În timpul războiului, operaţiile informaţionale dețin rol de sprijin sau constituie o fază din cadrul unei campanii, desfășurându-se la toate nivelurile (strategic, operativ şi tactic) (Manea 2015, 267-268).

2. Componenta informațională a războiului hibrid

„Războiul informaţional reprezintă crearea de realităţi alternative prin pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe baza datelor, faptelor şi argumentelor concrete – răstălmăcirea lui prin utilizarea unei combinaţii de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate, combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forţată, totul împănat cu o multitudine de minciuni.” (Chifu, 2016).

Războiul informaţional, o componentă și un instrument al războiului hibrid, prin abordarea integrată și modalitatea insidioasă de acţiune, face extrem de dificilă identificarea operației informaţionale asupra unei populaţii ţintă.

Prima componentă a războiului informațional vizează alterarea spaţiului public al ţintei prin introducerea în social media, internet şi media, de informații și idei care valorizează drepturile omului, precum libertatea de expresie și libera circulaţie a ideilor, împletite cu dezinformare și propagandă greu de decelat. „Acest tip de acţiune necesită în mod constant replici, analize, investigaţii şi expunerea publică a falsurilor şi interpretărilor voit greşite ale faptelor, a naraţiunilor alternative ce stau în spatele acestor idei şi care utilizează modul de interpretare al faptelor special pentru a susţine pachetul adevărului alternativ propus de autor.”(Chifu 2016). Acţiunile exploatează vulnerabilităţile sistemului și ale instituțiilor care nu se sesizează să sancționeze falsele naraţiuni, lipsa replicii la ştiri, absența expertizei asupra informaţiilor colportate. Permeabilitatea main stream, infestată cu informaţie selectată, cu informaţie trunchiată, provenită din surse neverificate suficient, dirijarea raţionamentelor spre o concluzie dorită, precaritatea mediei alternative, care nu respectă regulile relatării ştirilor într-o manieră echidistantă, prin neoferirea concomitentă a argumentelor pro şi contra, contribuie la construirea eșafodajului războiului informaţional.

Sunt esențiale cultura democratică și educația segmentului de populaţie vizat pentru a contracara intenția de dirijare sau preluare a spațiului public. Programele de divertisment trebuie privite cu circumspecție, căci pot conține inserări de știri și informații dăunătoare, iar știrile trebuie trecute prin filtrul propriu, fără să fie îngurgitate pe nemestecate.

A doua componentă a războiului informațional este lobby-ul – Public Relations – în cazul companiilor – , sau dacă e vorba despre un stat, diplomația publică. În țările în care există o lege a lobby-ului, sunt plătiți experţi, jurnaliști, analişti, politicieni credibili în ochii populaţiei pentru promovarea ideilor sau viziunii dorite de cel care finanțează, influențând și deciziile conducătorilor de stat. Publicul nu este avertizat că ideile vehiculate sunt idei comandate, neaparținând propagatorului. Credibilitatea persoanei vinde și convinge. După îndeplinirea misiunii, persoana e liberă să revină la propriile convingeri, sub rezerva reutilizării ei ulterioare, dacă se cere impunerea altei narațini.

Legea Lobby-ului din S.U.A. presupune expunerea luărilor de poziţie remunerate şi transparenţa sumelor de bani primate. Lobby-ul lipseşte în Europa, dar agenţiile de lobby sunt prezente, împreună cu propaganda şi alterarea spaţiului media în cadrul războiului informaţional.

A treia componentă, Psyops sau operatii psihologice, face apel la un nivel mult mai profund, al credinţelor, al fricilor și al stării psihologice ale unei nații. Punctul pe i se pune nu pe informaţia răspândită, ci pe efectul realizat asupra publicul vizat, și anume pregătirea lui pentru a reacţiona într-o manieră dirijată la viitoare evenimente. Creionarea contextului pentru o reacţie publică dorită față de un eveniment ulterior se realizează prin știrile false colportate de experți, prin crearea unor tipare de gândire în urma repetării unor secvenţe la intervale prestabilite, prin manipularea subconştientului să reacţioneze la stimuli emoţionali (umilință, frică, speranță) și informaţionali într-o manieră prestabilită. Răspunsul colectiv urmărit e menit să afecteze acţiunea decidenților în situații de criză.

3. Evoluția conceptului de război hibrid

În 1997, generalul Charles C. Krulak a introdus metafora războiului „în trei cvartale” pentru a ilustra câmpul de luptă modern: „Trupele noastre vor împărți alimente și haine refugiaților, oferind asistență umanitară. Apoi vor ține la distanță două triburi în conflict, efectuând operații de menținere a păcii. În cele din urmă, vor duce o luptă de intensitate medie, dar cu număr mare de victime – totul în aceeași zi…totul pe distanța a trei cvartale de oraș.” (Franklin, 2020)

Încercarea armatei canadiene de a implementa metafora lui Krulak ca strategie a eșuat deoarece era aproape imposibil de aplicat la nivel operațional și strategic. E nefezabilă angajarea în reconstrucția orașului, cu conflicte active de mare intensitate având loc și în interiorul orașului. Când forțele canadiene au aplicat această teorie în provincia Kandahar din Afganistan în 2006-2007, au suferit o rată a mortalității în rândul soldaților lor de două ori mai mare decât cea a forțelor americane sau britanice din țară. În timp ce această metaforă, care descrie un mediu urban de luptă, părea ușor de adaptat pentru a fi folosită ca strategie de către forțele terestre canadiene, nu a existat o direcție clară cu privire la modul în care ar trebui să fie integrată de către forțele navale sau aeriene. În cele din urmă, costul utilizării soldaților pentru a îndeplini misiuni umanitare a fost semnificativ mai mare decât cel al eforturilor conduse de civili, iar prezența forțelor militare integrate cu lucrătorii umanitari a amenințat percepția de „neutralitate” pe care asistența umanitară încerca să o promoveze. (Franklin 2020)

Pe măsură ce au fost introduse noi domenii sau misiuni de război, Lt. General James Mattis și Lt. Col. Frank Hoffman au propus în 2005 „Four Block War” în articolul „Future Warfare: The Rise of Hybrid Wars” (Mattis, Hoffman, 2007), al patrulea bloc fiind cel de „operații psihologice sau informaționale”. Dacă cele trei blocuri ale lui Krulak au simbolizat diferite tipuri de operații în spații diferite (asistență umanitară, menținere a păcii și conflict de intensitate medie), acest al patrulea bloc de „operații psihologice sau informaționale” putea și adesea trebuia să însoțească operațiile din primele trei cvartale.

În 2007, Frank Hoffman a definit războiul hibrid (Hoffman, 2007) drept „instrumente care acopereau tot spectrul, inclusiv terorism, insurgență, criminalitate și operații convenționale, împreună cu folosirea extinsă a operațiilor de informații” (Freedman 2019, 305), oferind exemplu campania Hezbollah împotriva Israelului în 2006 în timpul celui de-al doilea război din Liban. IDF (Forța Defensivă Israeliană) a atacat aerian bazele Hezbollah, la care i s-a răspuns din Liban prin atacuri cu rachete; armata israeliană a descins în Liban în vederea confruntării miliției autohtone, toate aceste acțiuni circumscriindu-se războiului hibrid.

„Fuziunea dintre unitățile de miliție, luptătorii special antrenați și echipele cu rachete ghidate antitanc marchează acest caz, la fel cum o face folosirea de către Hezbollah a operațiilor moderne de informații, a interceptărilor, a rachetelor operaționale și tactice, a dronelor militare și a rachetelor de croazieră antinavale. Liderii Hezbollah și-au descris forțele ca un hibrid între o armată și o forță de gherilă și erau convinși că au conceput un model nou.” (Hoffman, 2009)

Locotenentul-colonel din marina americană Bill Nemeth a definit războiul hibrid ca forma contemporană de război de gherilă care folosește atât tehnologia modernă, cât și metodele moderne de mobilizare. El a remarcat că cecenii erau capabili să treacă cu lejeritate de la tactica convențională la tactica de gherilă, tacticile lor situându-se la granița dintre războiul de gherilă și terorism.

Nathan Freier din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale a fost unul dintre inițiatorii conceptului de război hibrid atunci când a lucrat în Biroul Secretarului Apărării la Strategia Națională de Apărare, prezentând „diagrama în patru” amenințări – terorism tradițional, neregulat, catastrofal și perturbator – care exploatează tehnologia revoluționară pentru a nega superioritatea militară. Această strategie a menționat că, în viitor, cele mai complexe amenințări ar fi combinații ale acestor patru. Freier definește drept amenințare hibridă orice acțiune în care sunt folosite două dintre cele patru moduri de conflict, la al patrulea mod referindu-se ca „tehnologie perturbatoare”, conform utilizării sale inițiale de către Pentagon.

Colonelul în retragere Jack McCuen se concentrează pe locurile bătăliei asimetrice, purtate pe trei câmpuri de luptă decisive: „în cadrul populației zonei de conflict, populației frontului intern și comunității internaționale”.

Dave Kilcullen în cartea „The Accidental Guerrilla”, susține războiul hibrid ca cea mai bună descriere a conflictelor moderne de astăzi prin combinațiile de moduri neregulate de conflict, inclusiv războaie civile, insurgență și terorism. Definiția lui Frank Hoffman se concentrează pe modurile de conflict ale adversarului. El elimină în mod explicit „tehnologia perturbatoare” și încorporează „comportamentul social perturbator” sau criminalitatea ca a patra modalitate. Legătura dintre organizațiile criminale și cele teroriste este bine stabilită, iar ascensiunea organizațiilor transnaționale narcoteroriste care folosesc contrabanda, drogurile, traficul de persoane, extorcarea etc., pentru a submina legitimitatea guvernului local sau național este destul de evidentă. Importanța producției de mac în Afganistan întărește această evaluare. O amenințare hibridă presupune un adversar care folosește simultan și adaptiv un amestec combinat de arme convenționale, terorism, tactici neregulate și comportament criminal în spațiul de luptă pentru a-și atinge obiectivele politice. (Hoffman, 2009)

Thomas Huber a introdus conceptul similar de „război compozit” (Huber, 2002) ca fiind „combinarea deliberată de forțe regulate și asimetrice”.

Războiul hibrid este remarcabil de complex și deține un spectru larg de instrumente pentru a destabiliza o societate prin influențarea procesului decizional. Cele mai uzitate instrumente (Marović, 2019) sunt: interferența în procesele electorale și influențarea rezultatelor alegerilor prin intermediul mass-mediei, a rețelelor sociale și a resurselor financiare; crearea unei realități paralele prin dezinformare și știri false, cauzând fragmentarea socială, dezorientarea cetățenilor și dificultatea unui guvern în a mai obține sprijinul populației; atacurile cibernetice și amenințarea din partea unui adversar de a folosi atacuri cibernetice asupra populației civile, fapt ce ar putea determina guvernele să nu mai conlucreze în rețea și să se izoleze pentru protecția infrastructurilor critice (Bekkers, Meessen and Lasche, 2018); atacurile cu drone, asemănătoare atacurilor cibernetice, dar la o scară mai limitată. Platformele pilotate de la distanță pot paraliza ambulanțele aeriene, operațiile aeroporturilor și elicopterele poliției, împiedicând operațiile aeriene militare în fazele incipiente ale unui conflict (Del Bene, 2017); influență financiară prin investiții din partea adversarului și încheierea acordurilor defavorabile de aprovizionare cu energie ori oferirea de împrumuturi care fac o țară vulnerabilă pe termen lung la presiunile politice.

Rusia este considerată responsabilă de cel mai mare număr de atacuri hibride, dezinformare, interferență în alegeri și atacuri cibernetice, conform National Security Strategy of United States din 2015 și Information Security Doctrine din același an, acționând împreună cu alte state, prin intermediul unor entități nestatale, cum ar fi grupuri criminale, naționaliste sau teroriste. Acest fapt oferă statului atacator posibilitatea de a nega, derutează țara atacată și poate împiedica un răspuns oportun și adecvat. Eforturile NATO de a aborda amenințările hibride s-au desfășurat pe două niveluri: definirea strategiei la nivel supranațional și asistarea țărilor-țintă la nivel național.  Divizia Comună de Informații și Securitate a NATO este responsabilă de cercetarea și analiza hibridă, în timp ce Divizia de Diplomație Publică urmărește dezinformarea prin instrumente online. Grupul de lucru privind provocările emergente de securitate, înființat în 2012, își propune să identifice și să prioritizeze amenințările netradiționale. Deoarece atacurile hibride reprezintă o amenințare pentru Occident în ansamblu, nu doar pentru NATO și pentru că se bazează în mare parte pe instrumente non-militare, alianța și-a consolidat cooperarea cu Uniunea Europeană (UE). Un instrument util disponibil ambelor organizații este Centrul european comun de excelență pentru combaterea amenințărilor hibride, înființat la Helsinki în aprilie 2017. (Marović, 2019)

4. SUA și războiul informațional

George Tenet, directorul CIA, declara în fața Comisiei Senatoriale pentru Serviciile de Informații la data de 2 februarie 2000 că războiul informațional este una dintre cele mai importante amenințări la adresa securității naționale a SUA, surclasată doar de pericolul nuclear. Guvernele mai multor state finanțau programe pentru operații informaționale în vederea depășirii superiorității militare americane și a atacării rețelelor informatice americane, îndeosebi a celor comerciale, prin mijloace înalt tehnologizate.

Consecințele erau dintre cele mai grave, putându-se ajunge la paralizarea unor domenii vitale de activitate, precum distribuirea de energie electrică și comunicațiile telefonice. Generalul Ralph Eberhart, responsabil cu programele de apărare spațială și informatică, atrăgea atenția că acest gen de război cibernetic, condus de numeroși actori, de la mafia drogurilor  la teroriști, ar putea periclita rețelele de calculatoare ale armatei americane. Kenneth Minihan, directorul NSA, adăuga la pericolul împiedicării furnizării curentului electric și a stopării rețelelor de comunicații și cel al blocării tranzacțiilor bancare. Pericolele previzionate au fost confirmate la data de 4 martie 2001 prin obținerea codurilor ultrasecrete ale Pentagonului utilizate la ghidarea rachetelor balistice și ale sateliților de către un infractor cibernetic. În trecut, în septembrie 1996, pagina de internet a CIA a fost „victima” unor hackeri suedezi, care au postat „Bun venit la Agenția Centrală a Prostiei.”  În luna mai 1999, site-urile Pentagonului, Senatului american și ale FBI-ului au fost sparte de pirați cibernetici. Toate aceste incidente au stat la baza înființării în cadrul CIA a funcției de Coordonator pentru probleme legate de războiul informațional, iar în 1997, la Fort Meade, a Centrului de tehnologie privind operațiile informatice pentru dezvoltarea metodelor de protecție a sistemelor și infrastructurii americane. (Troncotă, Blidaru 2020, 199-201)

În 1998, în timpul administrației Clinton, a fost demarat programul Cyber Corps pentru pregătirea unor agenți federali în domeniul prevenirii și soluționării crizelor produse de atacurile informatice. Internet Fraud Complaint Center, înființat de către FBI și Centrul Național de Combatere a Infracțiunilor în Domeniul Financiar la 8 mai 2000, avea menirea de a fluidiza comunicarea dintre autoritățile judiciare și victimele delictelor informatice. (Troncotă, Blidaru 2020, 199-201)

Atacurile au continuat însă, 20 de milioane de dosare ale personalului sau candidaților la funcții din instituții publice americane fiind accesate de către China din baza de date a Biroului pentru Managementul Personalului în iunie 2015. Dosarele a 147,9 milioane de cetățeni americani și a 15,2 milioane de cetățeni britanici au fost compromise în cadrul atacului cibernetic asupra Biroului de Creditare Equifax în vara anului 2017, acuzați fiind 4 ofițeri ai Armatei Populare de Eliberare a Chinei. (Winter, Schapiro, 2020). Sistemul informatic Carnivore implementat în 1999 de către FBI, asigura interceptarea, stocarea, filtrarea și decriptarea comunicațiilor digitale pe Internet, ulterior schimbând numele în neutrul DCS 1000 (Digital Collection System).

FBI nu e singura instituție care a recurs la supravegherea comunicațiilor. CIA a deținut în secret în parteneriat cu serviciul vest german de informații timp de mai mult de 50 de ani Crypto AG, compania elvețiană menită să asigure confidențialitatea comunicațiilor militarilor, spionilor și diplomaților prin mașina de criptat mesaje. Fondatorul companiei, Boris Hagelin, criptolog suedez, a fost de acord să asigure lui William Friedman, unul dintre părinții criptologiei americane și asistent special al directorului NSA, informații referitoare la specificațiile tehnice ale mașinii de criptat, precum și celor 120 de țări cliente (Vaticanul, Iranul, rivalele India și Pakistan, țări din America Latină, etc.). Astfel, țările plăteau Germaniei de Vest și SUA sume exorbitante pentru a le fi citite cele mai secrete comunicații de către minim două, cel mai probabil șase țări străine. Din 1970, CIA și NSA au deținut controlul managerial, tehnologic și algoritmic al afacerii Crypto, monitorizând cu atenție campaniile de asasinate ale dictatorilor din America de Sud, mullahii iranieni în perioada Crizei Ostaticilor din 1979, liderii de la Tripoli, informând britanicii referitor la acțiunile armatei argentiniene în timpul războiului din Insulele Falkland (Troncotă, Blidaru 2020, 193-195).

În 1992, Hans Buehler, reprezentant de vânzări al firmei, a fost arestat și anchetat timp de 9 luni în Iran pentru furnizarea către agențiile de informații occidentale a codurilor de criptare. A fost eliberat după constatarea că Buehler nu știa că echipamentele erau trucate, având loc de asemenea un transfer a sumei de 1 milion de dolari din partea companiei către Teheran (Hoyle, Moody, 2020).China și Federația Rusă însă nu s-au numărat printre „beneficiarii” mașinilor Crypto, existând suspiciuni de aceleași „bune practici” și din partea lor prin gigantul de telecomunicații Huawei și antivirusul Kaspersky (Troncotă, Blidaru 2020, 195). Edward Snowden, angajat CIA, ulterior al NSA, a predat în 2013 la Hong Kong mii de documente clasificate ale NSA pentru a devoala programele de supraveghere globală (Snowden, 2019).

5. Protestantismul și islamul, religii  utile operațiilor informaționale ale CIA în orientul mijlociu

În 1947, S.U.A. era reprezentată în Orientul Mijlociu numai de un birou al C.I.G. (Central Intelligence Group) sub conducerea amiralului Sauers, birou format din rețeaua informativă a celui de-al Doilea Război Mondial, O.S.S. (Oficiul Serviciilor Strategice). Serviciul de informații al armatei G-2 era pe cale de disoluție, în urma retragerii din Europa a trupelor americane, astfel încât agenții O.S.S. (misionari, comercianți, arheologi, etc.), un fel de „armată” recrutată pentru diferite scopuri (Catania 1991, 130), singurii răspândiți pe întreg mapamondul, urmau să constituie C.I.A.

Anglia, o putere dominantă în Orientul Mijlociu timp de decade, nu mai reușea să apere interesele petroliere, nici să-și îndeplinească obligațiile militare. Pe acest fond, al Războiului Civil din Grecia, al forărilor tot mai intense ale companiilor americane petroliere în deșerturile arabe și al emergenței S.U.A ca supremație globală militară și comercială, America avea nevoie să creeze o rețea de spionaj pentru prevenirea loviturilor de stat și înlocuirea Intelligence Service-ului englez. Pentru realizarea acestui deziderat, avea nevoie de o țară aliată, o țară care să conducă și alte țări pe linia urmărită de Washington. Stoparea influenței U.R.S.S., deschiderea a cât mai multor puncte de extracție a petrolului de către companiile americane și managerierea conflictelor dintre arabi și evrei pentru a nu escalada în război erau alte obiective pe agenda americană.

Siria a fost câștigătoarea alegerii strategilor americani de a implementa democrația americană și de a o ralia orbitei politice americane. Agenții Washington-ului au depus diligențe pentru organizarea „alegerilor libere” în spiritul occidental: miting-uri, manifeste, liste electorale, urne. Propaganda prin manifeste precum „Votează pe cine vrei, dar votează”, „Votează, dacă vrei să fii liber”, deși nu puteau fi citite decât de puțini sirieni, a fost dublată de predicile preoților protestanți, ale oamenilor de afaceri, ale profesorilor englezi și turiștilor. Americanii de sorginte siriană erau încurajați să scrie rudelor din Siria pentru a le cere să voteze. Acest tip de operațiune a fost folosit de C.I.A. în mai multe țări, nu doar în Orientul Mijlociu, în țări precum Italia, când manifestele și scrisorile italo-americanilor au parvenit rudelor din Bari, Palermo, Reggio Calabria, Foggia (Catania 1991, 131).

Operația din Siria s-a finalizat însă printr-un eșec fulminant, deoarece sătenii erau obișnuiți să voteze după cum li se comanda, în timp ce la Damasc, orășenii își vindeau votul ofertantului cu preț mai avantajos. Înaintea deschiderii cu câteva ore a sediilor electorale, schimburi de focuri au răsunat în capitală, iar numărul victimelor a fost consistent. C.I.A. a realizat că era preferabil să acționeze la vârf, protejând prietenii politici, opunându-i apoi pe aceștia inamicilor, deoarece era imposibilă impunerea unui sistem „democratic” într-o țară eminamente diferită ca și cultură și tradiții față de America.

C.I.A s-a reorientat spre Egipt, folosind aceeași tactică a predicilor religioase, utilizată în Italia pentru a împiedica victoria electorală a comuniștilor constituiți în Frontului Popular. C.I.A. se consultase cu Vaticanul, orientându-l spre instruirea unui „regiment de predicatori”, însărcinați să dirijeze credincioșii spre a nu-i vota pe comuniști. Formarea unei armate de predicatori musulmani urma aceeași linie, dificultatea constând în faptul că limba araba diferă de la țară la țară (de exemplu, araba algeriană nu e identică nu araba iraqiană). S-a găsit însă un predicator iraqian, aflat pe statele de plată ale C.I.A., care bătea satele în încercarea de a încuraja votul dorit de S.U.A. U.S. Air Force îi stătea la dispoziție, transportându-l la bordul avioanelor sale, pentru  facilitarea accesului la un procent cât mai mare de populație. Predicatorul era întâmpinat cu aclamații și urale, dar succesul nu a fost pe măsura dorinței C.I.A., astfel încât a intrat în scenă nepotul lui Theodore Roosevelt, Kim Roosevelt. „Planul Ajax” îi aparține – organizarea în Teheran în august 1953 a manifestațiilor uriașe de stradă pentru întoarcerea șahului aflat în exil la Roma și determinarea prim-ministrului Mossadegh să demisioneze. (Catania 1991, 132-133).

Gamal Abdel Nasser, șeful ofițerilor liberi din Egipt, prin cunoașterea aspirațiilor armatei și organizația semiconspirativă la dispoziție, a avut o valoare incomparabil mai mare decât predicatorul iraqian în turneu prin satele musulmane. „Proiectul revoluției pașnice” a lui Kim Roosevelt avea nevoie de Nasser pentru organizarea unei lovituri de stat militare împotriva regelui Faruk și blocarea mișcărilor revoluționare ale Fraților Musulmani și ale Partidului Comunist Egiptean. Programul politic al lui Nasser care, pe lângă reforme sociale, includea și retragerea din Canalul Suez ale forțelor britanice, era compatibil cu dorința americanilor de a fi unica putere dominantă în zonă. C.I.A. îi rămâne alături după reușita loviturii de stat și îl susține pe Gamal Nasser până în 1957, când doctrina Eisenhower, prin politica de intervenție armată a S.U.A. în Orientul Mijlociu împotriva influenței sovietice care sprijinea lupta popoarelor arabe, duce la un clivaj între președintele Egiptului și America.

În Liban, Frontul Național Unit era sprijinit de către Nasser împotriva președintelui Chamoun. Datorită finanțării C.I.A., politicienii pro occidentali au câștigat alegerile din 1957. C.I.A. îl susținea pe Chamoun împotriva lui Nasser, determinat să organizeze manifestații de stradă pentru căderea regimului libanez și ocuparea Beirutului. Un eventual război civil ar fi condus la retragerea capitalurilor din băncile libaneze, aparținând în mare parte occidentalilor, ceea ce nu era tolerabil pentru C.I.A. În iulie 1958, după asasinarea unui ziarist egiptean, trupele de marină americană au debarcat pe plajele populate ale Libanului, Washington stopând extinderea influenței lui Nasser din Liban în Iordania și Irak.

Președintele Eisenhower era promotorul ideii unui război sfânt, a unui Jihad islamic dezlănțuit împotriva comunismului ateu. La întâlnirea de la Casa Albă din septembrie 1957, Foster Dulles, secretarul adjunct de stat pentru Orientul Apropiat, a cerut o echipă secretă de intervenție pentru a oferi bani, arme și informații americane Președintelui Camille Chamoun al Libanului, Regelui Hussein al Iordaniei, Regelui Saud al Arabiei Saudite și Președintelui Nuri Said al Irakului în ideea apărării S.U.A. împotriva extremiștilor naționalismului arab și a comunismului din Orientul Mijlociu. Subvenționarea Regelui Hussein al Iordaniei s-a desfășurat pentru următorii 20 de ani din partea C.I.A., iar serviciul iordanian de informații a fost organizat de către aceeași C.I.A. (Weiner 2009, 109-110)

Dacă S.U.A. a fost activ implicată în subminarea partidelor comuniste și înclinarea balanței voturilor în defavoarea acestor partide, presa din S.U.A. a relatat despre încercările de interferență ale Elenei Khusyaynova în alegerile interimare prin divizarea societății, dezinformare și subminarea investigațiilor asupra ingerințelor Rusiei în 2016 în alegerile prezindențiale americane. Fenomenul de fake news a luat amploare odată cu Euromaidan, generând noi studii sociologice.

Concluzii

Lumea nu mai este condusă de arme sau de energie sau de bani. Este condusă de cifre de unu și zero, minusculi biți de informație. Totul se reduce la electroni…acolo afară este un război mondial. Și nu este vorba despre cine are mai multe gloanțe. Este despre cine controlează informația: ceea ce vedem și auzim, cum lucrăm, ce gândim. Totul este despre informație (Kapla 2016, 31-32).

Armele războiului informațional sunt la fel de revoluționare ca mitraliera din timpul Primului Război Mondial. Cuvintele au înlocuit gloanțele, iar populația este influențată pentru schimbarea sau alegerea regimurilor.

Apărut la debutul anilor 1990, termenul de război informațional descria atât măsuri menite să scoată din uz, prin inginerie, sisteme dependente de fluxurile de informații, cât și operararea asupra conținutului informației prin manipularea percepțiilor, folosind cunoașterea. Propaganda războiului informațional circula în paralel cu ziarele de largă circulație, radio și televiziune, urmărind atât influențarea atitudinilor populare față de război înainte sau în timpul desfășurării confruntărilor, cât și subminarea mesajelor inamicilor.

Michael V. Bronstein de la Universitatea Yale a publicat în ”Journal of Applied Research in Memory and Cognition” un studiu din care a rezultat că „o implicare redusă în gândirea activă, deschisă, analitică ar putea explica credința în stirile false în rândul indivizilor care susțin idei de tip delirator, indivizi dogmatici și fundamentaliști religioși.” (van Erikssohn 2019, 112-114).

Războiul informaţional urmărește să blocheze decizia de politică externă, strategică, de securitate şi apărare, îngreunând instrumentele militare ale statului şi elementele de securitate statală. Cetățenii sunt dirijați prin intermediul grupurilor de presiune anume organizate în acest scop să împiedice autoritățile prin opoziție sau lipsa susținerii în aplicarea soluțiilor identificate pentru problemele ivite. Valorile și principiile fundamentale ale societăţii democratice sunt folosite asemenea unui Cal Troian împotriva statelor şi instituţiilor acestora printr-o subminare din interior, realizată prin organizarea unor grupuri inamice în cetate. Ceea ce apare doar ca o singularitate, un element întâmplător, este de fapt o agresiune planificată alături de alte elemente destabilizatoare.

Securitatea informațională este al nouălea element al securității naționale (Paleri 2022). Informația a câștigat recunoaștere ca instrument și accelerator de decizie în ultimul secol. Securitatea informațională trebuie să fie asigurată pentru informațiile decizionale, inclusiv securitatea informațiilor vitale, esențială pentru guvernanța națională.  Există multe agenții guvernamentale și neguvernamentale implicate în achiziționarea, colecționarea, procesarea, livrarea și diseminarea informațiilor. Guvernul este responsabil pentru diseminarea informațiilor corecte, reținându-le pe cele care nu pot fi dezvăluite din cauza riscului la adresa securității naționale. Problema guvernării securității informaționale constă în aprecierea informațiilor dintr-o perspectivă corectă, identificând și eliminând distorsiunile. Lacuna în managementul informațiilor poate afecta deciziile și strategiile de securitate națională. Securitatea informațiilor implică guvernarea informațiilor decizionale în avantajul națiunii, atât prin transparență și respectarea dreptului cetățenilor de a fi informați, cât și prin protejarea obiectivelor de securitate națională (Paleri 2022).

Războiul informaţional, o componentă și un instrument al războiului hibrid, creează realităţi alternative prin răstălmăcirea adevărului bazat pe fapte și date, mixând bucăţi de adevăr reinterpretate, utilizarea de sofisme și propagandă, condimentate cu minciuni. Naraţiunile alternative construiesc convingeri. Fiecare operaţiune se adresează  înclinaţiilor, educației şi aşteptărilor grupului vizat, manipulând sentimente, emoţii, stări de spirit și doleanțe pentru a inculca raportarea dorită a publicului la subiectul de interes pentru propagatori. Percepţia alterată a populaţiei prin operaţiuni psihologice, propagandă și dezinformare, ia locul realităţii (Stern 1999), iar prezentarea ulterioară a adevărului va aduce minime schimbări de opinie din cauza gândirii critice puțin exersate la nivelul populaţiei, a dificultății recunoaşterii propriei greşeli, a preferinței pentru utilizarea explicaţiei deja interiorizate, a conformismului și inerției în reiterarea vechilor percepţii şi a propriului „adevăr” (Chifu, Nantoi, 2016).

Bibliografie

Volume de referință

1. Catania, Enzo, 1991. Mâna lungă a spionajului american, Editura Diana, București.
2. Freedman, Lawrence. 2019. Viitorul războiului. O istorie, Editura Litera, București.
3. Kapla, Fred, 2016. Dark Territory: The Secret History of Cyber War, New York, Simon&Schuster.
4. Snowden, Edward, 2019. Dosar Permanent, Editura Nemira, București.
5. Stern, Eric, Crisis decision making. A cognitive institutional approach, Department of Political Science, University of Stockholm, 1999.
6. Troncotă, Cristian, Horațiu, Blidaru. 2020. Careul de Ași. Din istoria serviciilor de informații după încheierea Războiului Rece, Paul Editions, București, 2020, 193-195, 199-201.
7. van Erikssohn, Jacob. 2019. Seducția, sexul și social media, armele secrete ale armatelor moderne, Editura Integral, București, 112-114.
8. Weiner, Tim. 2009. I.A. O istorie secretă, Editura Litera internațional, București, 109-110.

Articole de specialitate

1. Bekkers, Frank, Rick Meessen, and Deborah Lasche, 2018. “Hybrid Conflicts: The New Normal,” TNO Innovation for Life, December 2018.
2. Hoffman, Frank G. 2007. ”Conflict in the 21st Century: The Rise of the Hybrid Wars”, The Potomac Institute for Policy Studies, Arlington, VA, 2007.
3. Moliner, Jean-Luc. 1998. ”La guerre de l’information vue par un operationnel français”, L’Armement, nr. 60, dec. 1997/ian. 1998.
4. Stern, 1999. ”Crisis decision making. A cognitive institutional approach”, Department of Political Science, University of Stockholm.

Resurse online

1. Chifu, Iulian. 2016. „Tipizarea războiului informaţional al Rusiei”, Adevărul, 05.07.2016, 09:23, https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/tipizarea-razboiului-informational-al-rusiei-1720245.html.
2. Coleman, Kevin, 2010. „Cyber Situational Awareness”, Military News, 18 Jan 2010, https://www.military.com/defensetech/2010/01/18/cyber-situational-awareness.
3. Del Bene, Luigi. 2017. “Hybrid Impact on the Air Domain,”, Joint Air & Space Conference: ”The Role of Joint Air Power in NATO Deterrence”, Joint Air Power Conference Center, October 2017, https://www.japcc.org/hybrid-impact-on-the-air-domain.
4. Franklin, Annis, 2020. ”Krulak revisited: the three-block war, strategic corporals, and the future battlefield”, Modern War Institute at West Point, 03.2020, https://mwi.usma.edu/krulak-revisited-three-block-war-strategic-corporals-future-battlefield/.
5. Hoffman, Frank G. 2009. ”Hybrid vs. compound war. The Janus choice: Defining today’s multifaceted conflict”, Armed Force Journal, October 1, 2009, http://armedforcesjournal.com/hybrid-vs-compound-war/.
6. Hoyle, Ben, Oliver, Moody, 2020. ”Iran capture nearly wrecked Crypto spy pact”, The Times, February 13, 2020, https://www.thetimes.co.uk/article/iran-capture-nearly-wrecked-crypto-spy-pact-rdjfl3gxs.
7. Huber, Thomas M. 2002. ”Compound warfare. That Fatal Knot”, U.S. Army Command and General Staff College Press, Fort Leavenworth, Kansas, 2002, https://www.armyupress.army.mil/Portals/7/combat-studies-institute/csi-books/compound_warfare.pdf.
8. Ichimescu, Cristian. 2016. „Operaţiile informaţionale specifice sistemului NATO de răspuns la crize”, Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“ Decembrie, decembrie 2016, Nota 1, p. 10, https://revista.unap.ro/index.php/revista/article/view/295/274.
9. Libicki, Martin. 1995. „What is Information Warfare?”, National Defense University Press, https://apps.dtic.mil/sti/pdfs/ADA367662.pdf.
10. Manea, Valentin. 2015. „Războiul Informaţional Şi Spaţiul Cibernetic” („The Information Warfare and Cyberspace”), Impactul transformărilor socio-economice și tehnologice la nivel national, european si mondial, Nr. 4/2015, Vol. 4, 16 septembrie 2015, p. 266. https://ssrn.com/abstract=2661368
11. Marović, 2019. ”Wars of Ideas: Hybrid Warfare, Political Interference, and Disinformation”, Carnegie Europe, 28 noiembrie 2019, https://carnegieeurope.eu/2019/11/28/wars-of-ideas-hybrid-warfare-political-interference-and-disinformation-pub-80419.
12. Mattis, James N., Frank Hoffman. 2007. ”Future Warfare: The Rise of Hybrid Wars”, S. Naval Institute, 2007, http://milnewstbay.pbworks.com/f/MattisFourBlockWarUSNINov2005.pdf.
13. Paleri, „Informational Security (Infosec)”, Revisiting National Security, Springer, Singapore, 2022. https://doi.org/10.1007/978-981-16-8293-3_17.
14. Winter, Tom, Rich Schapiro, 2020. ”4 Chinese military hackers charged with massive 2017 Equifax breach”, NBC News, Feb. 10, 2020, 5:53 PM EET, https://www.nbcnews.com/politics/justice-department/four-chinese-military-hackers-charged-massive-2017-equifax-breach-n1133946.