Lansarea cărții Istoria conflictelor din Orientul Mijlociu a fost generată de nevoia de a cunoaște originile acestei zone istorice diversificate, plecând de la interesul nostru personal privind studiul conflictelor militare de-a lungul istoriei moderne și contemporane și a pasiunii noastre pentru lumea arabă, o lume dificil de înțeles de occidentali în mod deosebit.
Subiectul analizei, îl constituie Orientul Mijlociu, o zonă geopolitică extrem de complexă între cele două mari lumi geopolitice: lumea maritimă și lumea continentală, care datorită propagării concentrice a conflictelor și crizelor din regiune, au declanșat criza migrației ilegale transfrontaliere, ce a afectat Europa și implicit spațiul pontic, și cu atât mai mult de la izbucnirea conflictului regional ruso-ucrainean care a avut un impact negativ asupra stabilității în regiunile sărace din Orientul Mijlociu și Africa.
Orientul Mijlociu, indiferent din ce perspectivă ar fi privit, reprezintă un subiect la modă, care emană un exotism din ce în ce mai periculos și captivant. În zilele noastre, Orientul Mijlociu, prin conflictele sale complexe inter-confesionale și inter-etnice, este un focar de instabilitate care continuă să se propage pe întreg mapamondul. Termenul de Orient Mijlociu a fost utilizat pentru prima dată de către lordul Curzon la 23 Martie 1911 într-o discuție privind situația din regiunea Golfului Piersic. De altfel, observăm că zona respectivă a reprezentat o zonă de interes strategic pentru Imperiul Britanic, ca o zonă tampon dintre India și Europa.
Termenul Orient Mijlociu se bucură de o doză de criticism datorită eurocentrismului care stă la baza nașterii acestuia, de fapt, fiind generat de percepția britanică față de punctul cardinal estic: estul apropiat, îndepărtat și mjilociu. Orientul Mijlociu de astăzi este beneficiarul unei cantități uriașe de stabilitate de sorginte occidentală, injectată preponderent cu mijloace militare, cu obiective variate, printre care promovează libertăți și democrație.
Perspectiva arabă a Orientului Mijlociu emană din conceptul de securitate națională arabă, care, după cum este firesc, definește o serie de preocupări arabe de securitate, inițiată la începutul războiului rece, la încercările Washingtonului sau Moscovei de a câștiga sfere de influență în regiune. Orientul Mijlociu constituie o regiune de o complexitate incontestabilă, marcată de o volatilitate deja devenită tradițională, care, continuă să se confrunte cu provocări multiple.
După cum este firesc, provocările regionale sunt percepute în mod diferit de fiecare stat din regiune, transformând regiunea într-un complex de securitate. S-ar putea spune că la complexitatea acestei regiuni, a contribuit și Islamul, perceput de către naționaliștii arabi drept un patrimoniu național, un element esențial al istoriei naționale a arabilor, care a dat naștere unei mari dileme: mai întâi patria sau religia?
Cu toate acestea, Islamul fără arabi nu ar fi putut fi ceea ce este azi, precum nici arabii nu ar fi ceea ce sunt fără islam. Această interdependență este esențială pentru deprinderea substratului socio-religios care a marcat istoria popoarelor arabe după moartea profetului Muhammad.
Astăzi islamul în cadrul său contextual contemporan poate fi o arie geopolitică, un spațiu istoric, un câmp socio-cultural, în care lumea islamică reprezintă aproape un sfert din omenire. Preocupările de securitate ale statelor arabe sunt, de cele mai multe ori, diametral opuse, față de cele ale celorlați actori nearabi, respectiv Iran, Turcia și Israel, care în coliziune cu percepția occidentală, duce la o viziune a acestei regiuni ca un mozaic etnic.
Putem spune că Orientul Mijlociu mai este și al musulmanilor care tind să devină islamiști. Islamistul, în comparație cu musulmanul (care este privit printr-o moderație vizibilă și cuantificabilă) este musulmanul fundamentalist-extremist, care politizează și idiologizează Islamul, interpretându-l arhaic, în funcție de varii interese, precum cel cu caracterul cel mai notoriu, restabilirea califatului islamic sau desăvârșirea războiului sfânt împotriva SUA și a puterilor occidentale.
Deseori, mulți observatori confundă lumea musulmană cu lumea arabă și cu Orientul Mijlociu, știut fiind faptul că majoritatea musulmanilor de pe glob nu se află în lumea arabă sau Orientul Mijlociu, ci în Asia, precum zone ca Indonezia, 200 de milioane, Pakistan și India peste 150 de milioane.
Orientul Mijlociu va fi în continuare rezultatul intersecției unor percepții statice, de natură militară, asupra securității regionale, care derivă din concepții de securitate diferite, generate de modurile alternative în care este privită, dorită și înțeleasă lumea. În concluzie, Orientul Mijlociu poate fi privit și înțeles drept o invenție geopolitică, care probabil că lucrurile ar fi stat altfel, dacă în Orientul Mijlociu nu ar fi existat petrol.
Pentru a semnala importanța fenomenului DeepFake, PNL sector 3, prin Comisia pentru Comunicații și Societate Informațională condusă de dna Mădălina Giurgescu și prin Comisia pentru Apărare și Siguranță Națională, condusă de dl. Gelu Chiriță, a organizat în data de 11 aprilie 2024 la Palatul Parlamentului, Conferinta cu titlul Iluzii Digitale – Demascarea DeepFake-urilor şi Impactul asupra Manipulării Maselor.
Conferința a avut loc în Sala Mircea Ionescu Quintus unde au fost prezenți alături de membrii ai organizației, numeroși invitați.
Organizația PNL Sector 3 a venit cu ideea organizării acestui eveniment din dorința de a semnala cetățenilor din sectorul 3 si nu numai, importanța, actualitatea, precum și pericolul fenomenelor de tipul Fake News și Deep Fake.
Acest fenomen, cu un grad ridicat de pericol pentru normala /buna funcționare a societății, a intrat încet, încet în viața noastră cotidiană, având aspectul unor chestiuni cotidiene /banale, neimportante, dar care în realitate influnentează de cele mai multe ori negativ societatea și viața de zi cu zi.
La acest eveniment a participat un public numeros, printre care am remarcat specialiști în domeniile IT&C, comunicare, banking, cadre didactice, politiceni, cadre militare.
Din partea conducerii PNL Sector 3, au participat la eveniment dl. Andrei Baciu-președintele filialei, dna Helena Raicu -secretar general al filialei și vicepreședinții Daniel Anghel și Cristian Tudorache.
Au fost prezenți și studenți ai facultății de istorie, dar și masteranzi ai Universității Hyperion din București.
Speech-ul de bun venit a fost susținut de dna. Mădălina Giurgescu – președinta Comisiei pentru Comunicații și Societate Informațională PNL Sector 3.
De asemenea, un invitat virtual surpriză a urat ” Bun venit” invitaților. Acesta a fost nimeni altul decât I.C. Brătianu, părintele Partidului Național Liberal, prin intermediul unui clip creat în scop educațional, demonstrativ, care folosea tehnologia de tip DeepFake.
În deschiderea conferinței, președintele filialei PNL Sector 3, dl. Andrei Baciu a salutat cu entuziasm această inițiativă și a semnalat participanților că aceste fenomene au impact negativ pentru societate pentru că în anul 2024 avem 5 rănduri de alegeri, iar Fake News și Deep Fake , repezintă un pericol potențial și pot afecta viața politică națională, europeană.
Romănia trebuie să ia decizii importante anul acesta, iar impactul fake news, poate fi un efect negativ pentru decizia pe care trebuie să o i-a electoratul. Dacă nimeni nu intreprinde nimic în acest sens există posibilitatea ca acest fenomen să influențeze foarte rău rezultatul alegerilor din 2024. Salutăm organizatorii, considerăm că acest eveniment a fost potrivit ca loc, timp și spatiu, și cu siguranță poate fi urmat și de altele ca și initiativă.
În continuare a fost susținută o prezentare de către vicepreședintele Autorității pentru Digitalizarea României, dl. Andrei Niculae, care a vorbit pe tema Alegerile din 2024 şi DeepFake, dar și despre inițiativele legislative din domeniu. Acesta a arătat că cei care promovează în spațiul informațional fake news încearcă crearea unui haos informațional pe termen scurt, pentru a genera neîncredere, lipsa de coeziune și solidaritate cu factorii politici, neîncredere în autoritățile statului nostru dar și în administrația și mass media locală. Acest fenomen trebuie contracarat /combătut permanent , mai ales prin mijloace legale și educaționale.
În cadrul evenimentului s-a discutat și despre anumite aspecte tehnice legate de tehnologia de tip DeepFake, dar și de mijloace de combatere a acestui fenomen. Prezentarea pe această temă a fost realizată de către un consultant în securitate cibernetică din mediul privat.
Dl. Andrei Dinculescu, Expert IT – Ex Membru Comitet Ad-Hoc pentru Inteligență Artificială – Consiliul Europei, a prezentat cum anume poate fi utilizat DeepFake în fraude bancare și servicii financiare.
Într-o intervenție, un participant la eveniment a subliniat importanța colaborării între instituțiile de învățământ superior în pregătirea ofertei educaționale a unor programe de scurtă durată, dar relevante studenților pentru înțelegerea și cunoașterea fenomenului de Fake News.
Intrând in acest dialog, profesorul universitar dl dr . Tiberiu Tanase ( universitatea Hyperion și Universitatea Romano- Americană) , a susținut aceasta idee a educației necesare și permanente , totodata a atras atenția reperezentanților politici ca populația trebuie sprijinită pentru dobândirea unui minim bagaj de cunostințe privind cultura de securitate iar acest lucru se poate doar prin educație, formare , pregătire continuă .
Menționăm că , în prezentarea domniei sale, profesorul Tiberiu Tanase a arătat că în ultimii ani fenomenul de Fake News a luat o amploare îngrijoratoare iar pentru întelegerea fenomenului Deep Fake trebuie să plecăm de la sursa cea mai autorizată, ăi anume instituțiile specializate ale statului român. Pe acest fond Directoratul pentru Securitate Cibernetică a realizat un ghid în care se prezintă fenomenul. Acest ghid se poate descărca de pe site-ul instituției și utilizat . Cunoașterea acestui ghid, este o necesitate pentru a întelege fenomenul de tip Deep Fake. Profesorul Tiberiu Tănase a subliniat rolul educației continue a adulților ăi necesitatea continuării elaborării și altor instrumente de gen: ghid fake news, ghid deep fake, ghid conținut audio-video generat AI, ghid de protecție securitate cibernetică, precum și alte programe și proiecte.
S-a discutat și despre necesitatea educației și pregătirii psihologice pe aceste domenii.
De asemenea, o intervenție importantă a avut și dl Gelu Chiriță, președinte al Comisiei pentru Apărare și Siguranță Națională PNL Sector3.
Prin eforturile noastre, ale celor două comisii, Comisia pentru Cominicații și Societate Informațională și a Comisiei pentru Apărare și Siguranță Națională PNL Sector 3 dorim conștientizarea din partea publicului a fenomenelor Fake News si Deep Fake, a spus dl. Gelu Chiirită .
Ne dorim ca publicul, un public instruit și foarte riguros să reușească independent și deliberat respingerea fermă a informațiilor de tip fake, pe baza fondului de cultură de securitate și printr-o percepție a realității echilibrată, obiectivă și informată, ancorată în realitatea cotidiană, a adăugat dna Mădălina Giurgescu.
Dl Paul Pavelescu, consultant Securitate Fizică şi Informațională, a prezentat cum anume DeepFakeul poate deveni o problemă pentru siguranță națională.
La rândul lor, participanții au salutat acest eveniment, arătând un interes deosebit față de acest fenomen, având intervenții, discuții și schimburi de opinii atât în timpul conferinței, dar și în timpul pauzelor de cafea. Am remarcat în mod deosebit și interesul exprimat pentru acest subiect din partea studenților de la programele facultății de istorie și de master din cadrul Universității Hyperion.
Conferința a fost una extrem de interactivă, cu demo-uri și sesiune de întrebări și răspunsuri.
În încheiere, dna Mădălina Giurgescu a promis că în funcție de ecoul și efectele acestei conferințe, cele două comisii vor reiterara acest tip de eveniment și în viitor.
The Global Electronic Warfare Challenge in 2024: The Major Players
Abstract
Geopolitical tensions and regional conflicts have intensified the race for electronic warfare supremacy. Nations perceive EW capabilities as force multipliers, providing strategic advantages in contested regions and deterring potential adversaries. The development and deployment of EW technologies are closely related to broader strategic goals that reflect each entity’s geopolitical goals and concerns.
This essay analyzes the dynamics of international competition in advanced electronic warfare by examining the main players in this evolving geopolitical arena.
Keywords: electronic warfare, electromagnetic warfare, USA, China, Russia, NATO, European Union
Rezumat
Tensiunile geopolitice și conflictele regionale au intensificat cursa pentru supremația războiului electronic. Națiunile percep capacitățile EW ca multiplicatori de forță, oferind avantaje strategice în regiunile contestate și descurajând potențialii adversari. Dezvoltarea și implementarea tehnologiilor EW sunt strâns legate de obiective strategice mai largi, care reflectă obiectivele și preocupările geopolitice ale fiecărei entități.
Acest articol analizează dinamica competiției internaționale în războiul electronic avansat, examinând principalii jucători în această arenă geopolitică în evoluție.
Cuvinte cheie: război electronic, război electromagnetic, SUA, China, Rusia, NATO, Uniunea Europeană
[1] Cercetător – Academia Română – Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Divizia de Istoria Științei (DIS), ORCID: 0000-0002-0162-9973
Introducere
Războiul electronic (EW) a apărut ca o arenă critică pentru competiția globală. Națiunile din întreaga lume luptă pentru superioritate în acest domeniu, recunoscând rolul său esențial în războiul modern și securitatea națională. Capacitățile avansate de război electronic cuprind un spectru de tehnologii și tactici, inclusiv contramăsuri electronice, informații despre semnal și război cibernetic.
Tensiunile geopolitice și conflictele regionale au intensificat cursa pentru supremația războiului electronic. Națiunile percep capacitățile EW ca multiplicatori de forță, oferind avantaje strategice în regiunile contestate și descurajând potențialii adversari.
Dependența din ce în ce mai mare de sistemele digitale interconectate expune națiunile la vulnerabilități cibernetice, subminând rezistența capacităților lor de război electronic. Atacurile cibernetice sofisticate pot perturba operațiunile EW, pot compromite informații sensibile și pot eroda avantajul strategic.
Intensificarea competiției internaționale în războiul electronic ridică îngrijorări cu privire la riscul de escaladare și a consecințelor neintenționate. Interpretarea greșită a activităților EW, interferența involuntară sau calculele greșite ar putea escalada tensiunile, ducând la escaladarea accidentală a conflictelor sau la provocări de control.
Competitorii principali identificați de SUA în Strategia Națională de Apărare din 2022 sunt China și Rusia. Aceștia, observând că întreruperea sistemelor C&C ar putea fi o soluție rentabilă pentru diminuarea avantajelor militare ale SUA[1], s-au concentrat pe dezvoltarea de sisteme EW, pentru o dominație informațională[2].
SUA
SUA au o abordare de lungă durată și sofisticată a EW, punând accent atât pe capacitățile ofensive, cât și pe cele defensive. Aceasta implică utilizarea mijloacelor electronice pentru a controla spectrul electromagnetic (EMS) și pentru a ataca sau apăra împotriva activelor inamice din acel spectru. Armata SUA integrează EW în toate ramurile, folosind adesea tehnologii avansate, cum ar fi activitățile ciber-electronice (CEMA) și dezvoltând noi instrumente, cum ar fi Sistemul Integrat de Augmentare Vizuală (IVAS).
Războiul electronic (EW), este definit de Departamentul Apărării SUA (DoD) ca ”activități militare care folosesc energia electromagnetică pentru a controla spectrul electromagnetic („spectrul”) și pentru a ataca un inamic”[3].
Strategia națională de apărare a SUA, lansată în 2022, evidențiază eforturile Chinei și Rusiei de a-și moderniza forțele pentru a contracara avantajele militare ale SUA. Comisia pentru Strategia Națională de Apărare a declarat că Statele Unite își pierd avantajele în războiul electronic, recomandând creșterea investițiilor EW și dezvoltarea de noi concepte. Armata intenționează să investească atât în programe de EW la bord, cât și la sol, prin achiziționarea de sisteme EW de rezistență lungă, fără pilot aerian și instruire la nivel de unitate. Marina continuă să susțină și să-și modernizeze batalioanele radio concepute pentru informații despre semnături și război electronic, dezvoltă conceptul Naval Integrated Fire Control-Counter Air (NIFC-CA) pentru a ajuta aerian să contracareze adversarii în medii imposibile sau degradate, și finanțează proiectul Next Generation Jammer[4].
Comitetul Executiv al EW din cadrul DOD, condus de secretarul adjunct al Apărării, are sarcina de a ”sincroniza și integra EW între componentele DOD prin partajarea tacticilor, tehnicilor, procedurilor și tehnologiilor”[5] și de a stabili politica DOD pentru EW. Actul de autorizare a apărării naționale FY2019 a inclus crearea unei echipe interfuncționale pentru operațiunile cu spectrul electromagnetic. Strategia de superioritate a spectrului electromagnetic a fost publicată pe 29 octombrie 2020.
Conceptul operațional de comandă și control comun al tuturor domeniilor din Statele Unite (JADC2) urmărește să „simtă”, „să înțeleagă” și să „acționeze” rapid asupra informațiilor din spațiul de luptă prin utilizarea automatizării, inteligenței artificiale, analizei predictive și învățării automate (ML)[6]. Perspectiva SUA, axată pe optimizarea operațiunilor, neglijează accentul suplimentar pe sisteme contradictorii. EW este condiția esențială a implementării cu succes a JADC2.
Prin combinarea mecanismelor EW cu operațiunile MILDEC 44, SUA pot crea haos pentru sistemele adverse prin injectarea unor cantități copleșitoare de semnale și date, dar cu riscul de a crea un haos suplimentar pentru forțele prietene. Dar se consideră că haosul controlat este soluția pentru a înșela amenințările de înaltă fidelitate, avansate și emergente[7].
Instrumentul de planificare și management al războiului electronic al armatei (EWPMT) permite unui comandant să înțeleagă și să vizualizeze mai bine spectrul electromagnetic de pe câmpul de luptă în timpul unei operațiuni[8].
Armata a dezvoltat două sisteme numite Terrestrial Layer Systems, care vor furniza război electronic integrat și capabilități cibernetice pe câmpul de luptă.
Programul TLS-Brigade Combat Team va oferi soldaților capacități integrate de război electronic, cibernetic și informații de semnale la nivel de brigadă.
În 2021, Northrop Grumman Corporation a livrat unul dintre cei mai avansați senzori multifuncționali, Arrays at Commercial Timescales-Integration and Validation (ACT-IV), care se bazează pe o matrice avansată multifuncțională digitală activă scanată electronic (AESA).
Prin programul Multi-Function Electronic Warfare-Air Large (MFEW-AL), Armata SUA pregătește operațiuni multi-domeniu și ia în considerare distanțele mari din Pacific.
Armata urmează să acorde o atenție deosbită războiului electronic și roiurilor de drone, prin EDGE 22. Armata intenționează, de asemenea, să experimenteze cu capacități de detectare multi-intelligence.
SEWIP este programul general al Marinei pentru a încorpora diverse capacități EW în navele sale, folosind versiuni de SLQ-32, capacitatea asociată cu SEWIP[9].
Organizarea pentru război electronic comun: Planificarea și operațiunile EW pot fi împărțite între mai multe direcții ale unui personal comun; statul major EW al comandantului forței comune de război electronic comun (JCEWS) este condus de un ofițer de comandă a războiului electronic. JCEWS dezvoltă planuri de operare (OPLAN) și planuri conceptuale și monitorizează operațiunile și activitățile EW de rutină.
Organizația de asistență de informații pentru războiul electronic: Fiecare comandant la nivel geografic trebuie să stabilească o structură de gestionare a frecvenței care să includă un birou comun de gestionare a frecvenței (JFMO) și să stabilească proceduri pentru a sprijini operațiunile planificate și în curs. Armata este organizată să lucreze în structura unui grup de lucru de război electronic cu întemeierea grupului centrat pe EWO, tehnicianul EW și specialistul EW, care cuprind celula de coordonare a războiului electronic (EWCC). Activele marine EW sunt parte integrantă a grupului operativ maritim aer-sol (MAGTF).
Aspecte multinaționale ale războiului electronic: Planificatorii din SUA ar trebui să integreze capacitățile EW ale SUA și ale țărilor partenere într-un plan general EW, oferind națiunilor partenere informații despre capabilitățile EW ale SUA și asistență EW națiunilor partenere.
Securitatea națională a Statelor Unite este acum dependentă de marile companii de tehnologie, care au o influență puternică asupra factorilor de decizie politică[11]. Acestea au cei mai talentați oameni și dețin drepturile asupra celor mai puternice arme[12].
China
China a investit în mod semnificativ în războiul electronic ca parte a strategiei sale militare moderne, concentrându-se în mare măsură pe a ajunge lider mondial în ceea ce ei numesc „război informațional”. Aceasta include dezvoltarea capacităților de a perturba sistemele de comunicații și navigație ale potențialilor adversari. Strategia Chinei implică integrarea războiului electronic în toate nivelurile operațiunilor lor militare, subliniind importanța războiului cibernetic, a spionajului electronic și a altor forme de conflict digital ca o completare a angajamentelor militare tradiționale.
În 2021, China a făcut public un nou concept operațional numit Multidomain Precision Warfare (Război de precizie multidomeniu)[13], ca răspuns la JADC2. Deși este similar cu strategia SUA, acesta pune mai mult accent pe identificarea vulnerabilităților adversarilor prin intermediul AI prin măsuri cinetice și non-cinetice. China pune accent pe vizarea vulnerabilităților tehnologiilor emergente ale SUA.
Strategia AI a Chinei a fost acoperită de Elsa Kania, un coleg senior adjunct pentru tehnologie și securitate națională la Centrul pentru o nouă securitate americană. „China nu a făcut niciun secret al obiectivului său de a conduce lumea în AI, iar militarii, în special, a înregistrat un progres mai mare decât se aștepta. Aceasta include o listă lungă de aplicații, cum ar fi drone sinucigașe, sisteme de arme autonome, EW, operații cibernetice, Wargaming, Analytics Data și Conștientizare situațională”, a spus ea[14].
În iulie 2017, Consiliul de Stat al Chinei a lansat un plan și o strategie de inteligență artificială prin care să devină liderul mondial în domeniul inteligenței artificiale până în 2030, angajând 150 de miliarde de dolari pentru acest obiectiv[15]. La finele anului 2019 China își atinsese obiectivul mai devreme decât se aștepta[16]. Un avantaj al strategiei a Chinei a fost dezvoltarea de noi sisteme inovatoare[17]. Astfel, China posedă sofisticarea și resursele de a pirata sistemele de rețea, de a stabili puncte de sprijin în spatele apărării perimetrale, de a filtra informații valoroase și de a sabota funcțiile critice ale rețelei[18]. Din 2019, China este liderul mondial în tehnologia rachetelor cu dezvoltarea sistemelor de control de învățare cu întărire profundă pentru țintire și ghidare[19][20].
Producătorii chinezi de arme vând deja drone înarmate controlate AI[21], companiile chineze care dezvoltă AI lucrând în cooperare cu armata chineză. De remarcat că dezvoltarea, de către China de arme robotizate din ce în ce mai autonome și tehnologia IA de supraveghere contravine obiectivelor declarate ale Chinei de a evita o cursă a înarmărilor AI[22].
Rusia
Capacitățile de război electronic ale Rusiei sunt unele dintre cele mai avansate din lume. Țara și-a demonstrat capacitățile EW în diferite conflicte, în special în Ucraina și Siria. Eforturile rusești EW se concentrează pe perturbarea comunicațiilor și a senzorilor inamicului, orbindu-i și derutând astfel adversarii. Desfășurarea unor astfel de tehnologii a fost cheia strategiei Rusiei de război hibrid, în care operațiunile militare convenționale sunt combinate cu metode mai ascunse sau netradiționale de conflict, inclusiv atacuri cibernetice și înșelăciune electronică.
În decembrie 2010, armata rusă a s-a dotat cu primul său sistem de război electronic multifuncțional (Borisoglebsk 2), montat pe nouă vehicule blindate MT-LB și folosit pentru a suprima comunicațiile mobile prin satelit și semnalele de navigație prin satelit[23].
Potrivit unui raport din 2017 al Centrului Internațional pentru Apărare și Securitate, portofoliul EW al Rusiei este orientat spre comunicațiile NATO, radarele, vehiculele aeriene fără pilot și alți senzori provocatori[24].
Potrivit lui Margarita Konaev, de la Centrul pentru Securitate și Tehnologie Emergentă, „Rusia urmărește China și SUA în toate valorile AI. Cu toate acestea, armata sa conduce eforturile țării de a ajunge la pas în zone cheie, majoritatea implicând aplicații militare. ” Konaev a enumerat trei dintre concentrările de investiții ale Rusiei: robotica militară și sistemele fără pilot, capacitățile de război electronic (EW) și războiul informațional. Observând ritmul rapid al țării când vine vorba de experimentare, ea a spus: „Ei sunt repede de testat și învață limitări în condiții operaționale[25]”
Conform lui Jonas Kjellen[26], echivalentul rusesc modern al EW a fost denumit, cronologic, drept Contramăsuri radio (Radioprotivodeistvie, RPD), Echipament de combatere radioelectronică a inamicului (Borba s radioelektronnymi sredstvami protivnika, BRESP), și Radioelektronnaia borba (REB) începând cu anii 1960[27]. Conform Enciclopediei Militare Sovietice din 1984, războiul electronic este un set de măsuri luate pentru identificarea și utilizarea ulterioară a suprimării radioelectronice asupra echipamentelor și sistemelor radioelectronice adverse și pentru a proteja echipamentele și sistemele radioelectronice ale propriilor forțe[28]. EW sovietic era împărțit în măsuri EW ofensive („suprimare radioelectronică”, Radioelektronnoe podavlenie) și defensive: „suprimare radioelectronică” (protecție radioelectronică”, Radioelektronnaia zashchita).
Din 1990, definiția EW a suferit unele modificări; războiul electronic este un ansamblu de măsuri și acțiuni — interconectate în timp și prin ținte și sarcini — luate de trupe (forțe) pentru a detecta echipamentele și sistemele radioelectronice inamice și pentru a asigura distrugerea lor ulterioară (folosind orice tip de armă), eliminarea (scoaterea din lupta) sau suprimarea radioelectronica, precum si protectia radioelectronica a echipamentelor si sistemelor radioelectronice proprii fortelor; [războiul electronic] este o funcție de sprijinire a luptei[29].
Conform unor documente mai noi[30], războiul electronic este un ansamblu de activități și acțiuni coordonate care cuprind atacul radioelectronic asupra obiectelor radioelectronice și tehnico-informaționale adverse, protecția radioelectronică a obiectelor radioelectronice și tehnico-informaționale, contramăsuri împotriva recunoașterii tehnice și măsurile de susținere a informațiilor radioelectronice. În nou definiție apar două noi zone, contramăsuri împotriva recunoașterii și informațiilor tehnice și măsurile de sprijin pentru informații radioelectronice. Astfel, componentele războiului electronic rus modern sunt:
Atacul electronic, cu includerea armelor distructive EW[31], folosind atacul funcțional, contramăsuri electronice, rachete antiradiații, și simulare și imitație electronică.
Protecția electronică, ca măsuri pentru a asigura funcționalitatea echipamentelor radioelectronice într-un mediu blocat[32], incluzând întărirea electronică (creșterea rezistenței electronice la diferite tipuri de radiații electromagnetice) și compatibilitatea electromagnetică pentru reducerea interferențelor dăunătoare.
Contramăsuri împotriva recunoașterii tehnice (protivodeistvie tekhnicheskim sredstvam razvedki, PD TSR) pentru protejarea împotriva recunoașterii străine[33].
Măsuri de sprijin pentru informații radioelectronice pentru sprijinul celor trei de mai sus, inclusiv prin control tehnic cuprinzător[34].
Rolul EW este acum mult mai larg și introduce un set mai mare de mijloace, inclusiv utilizarea de rachete antiradiații, DEW și capacități cibernetice, EW contemporan rus posedând capacități nu numai de a suprima temporar sistemul electronic al unui adversar, ci și de a provoca daune permanente.
În 2002, președintele Vladimir Putin a semnat un document de politică și strategie pe termen lung al EW, Osnovy politiki Rossiiskoi Federatsii v oblasti razvitiia sistemy radioelektronnoi borby na period do 2010 goda i dalneishuiu perspektivu (Politicile fundamentale pentru dezvoltarea Federației Ruse și până la sistemul de război electronic până în 2010). În februarie 2012, acest document de strategie a fost reînnoit. fiind valabil „până în 2020 și după”[35]. Cele cinci direcții principale ale noului document de strategie sunt: îmbunătățirea controlului de stat asupra funcționării și dezvoltării EW; integrarea domeniului militar EW cu alte domenii pentru securitatea națională; exploatarea realizărilor în cercetare și dezvoltare pentru o nouă generație de sisteme EW; dezvoltarea în continuare a sistemului EW educațional și de cercetare științifică; și extinderea cooperării militaro-tehnice și creșterea potențialului de export al sistemelor EW[36][37]
Unii experți notează că armele rusești EW sunt superioare celor americane în mai multe privințe[38]. Se consideră că Rusia este atât de mult focalizată pe EW întrucât este o modalitate relativ ieftină de a diminua capacitățile unui adversar., într-un efort de ”a contesta în mod asimetric statele membre [NATO] mai vulnerabile de la periferia alianței și de a maximiza șansele de succes într-o operațiune împotriva membrilor NATO din est înainte ca alianța să poată organiza un răspuns coordonat”[39]. Rusia consideră că activele EW ar putea dubla potențialul de luptă al forțelor terestre, reducând pierderile forțelor aeriene de șase ori și pierderile navale de trei ori 25, EW acționând astfel ca un instrument asimetric puternic. De asemenea, valoarea descurajantă a EW ar putea convinge inamicii să nu se angajeze în luptă împotriva Rusiei[40].
Ucraina a oferit un teren de probă pentru capacitățile EW dezvoltate de Rusia, iar zona de conflict sirian a fost descrisă drept „cel mai agresiv mediu EW de pe planetă” de către generalul Raymond Thomas, fostul comandant al Comandamentului Operațiunilor Speciale din Statele Unite[41]. O evaluare a lui Alan Shaffer, subsecretar adjunct pentru achiziții și susținere a apărării, susține că SUA „a pierdut spectrul electromagnetic”[42], iar William Conley, fost director al EW din SUA, a remarcat că s-a ajuns aici din cauza a „25 de ani de neatenție” și că „vom ieși din ea abia după 25 de ani de atenție.”[43]
Intenția Rusiei este să dețină o cotă mai mare din piața mondială a sistemelor militare EW. Dar industria rusă EW de astăzi se confruntă și cu o serie de provocări, precum atragerea tinerilor talentați, crearea clusterelor industriale EW, și embargoul ucrainean la export și sancțiunile occidentale[44].
NATO
NATO s-a concentrat tot mai mult pe războiul electronic, pe măsură ce tensiunile cu Rusia și preocupările cu privire la securitatea cibernetică cresc. Capacitățile EW sunt considerate cruciale pentru apărarea și securitatea țărilor membre, în special a celor care se învecinează cu Rusia. Abordarea NATO include îmbunătățirea capacităților sale defensive și ofensive EW, care implică bruiaj, interceptare și întreruperea comunicațiilor și radarului inamicului. Ei lucrează, de asemenea, la contracararea strategiilor anti-acces/denegare a zonei (A2/AD) care se bazează în mare măsură pe componente de război electronic.
NATO are o abordare cuprinzătoare a EW. În octombrie 1956, Comitetul militar a aprobat MC 0064, Politica NATO de război electronic. Alianța a dezvoltat ulterior Grupul de lucru NATO Electronic Warfare și apoi NATO Electronic Warfare L[45]. Un document din 2007, MCM_0142 Nov 2007 Military Committee Transformation Concept for Future NATO Electronic Warfare, a recunoscut EME ca spațiu/domeniu de manevră operațional și mediu/domeniu de luptă.
În perioada 25-27 noiembrie 2019, Comitetul Consultativ NATO pentru Războiul Electronic (NEWAC) a convocat cea de-a 107-a reuniune plenară la sediul NATO din Bruxelles. S-a discutat Strategia NATO EMS, recunoașterea EW ca disciplină de antrenament și îmbunătățirea politicii și conceptului NATO EW pentru viitorul EW. Colonelul Kabasakal a subliniat importanța acestei strategii pentru NATO, „necesitatea ca forțele militare să aibă acces nestingherit și utilizarea mediului electromagnetic este esențială pentru succesul majorității operațiunilor militare. De asemenea, va determina eficiența contramăsurilor noastre în domeniul Războiului Electronic și capacitatea noastră de a ne proteja capacitățile și trupele”[46]. S-a dat ca exemplu Operațiunile Electromagnetice NATO (NEMO) desfășurate în octombrie.
NATO a adoptat un limbaj simplificat asemănător cu cel utilizat în alte medii de luptă (maritim, terestră, aerian/spațial), păstrând termenii tradiționali pentru contramăsuri electronice (ECM), măsuri electronice de protecție (EPM) și măsuri electronice de sprijin (ESM). Conform NATO, alte operațiuni EM includ informații, supraveghere, achiziție și recunoaștere ținte (ISTAR) și informații despre semnale (SIGINT).
Comitetul consultativ NATO pentru război electromagnetic (NEWAC), înființat în 1966, este principalul forum din cadrul NATO pentru consultarea și coordonarea aspectelor legate de EW. Acest comitet consiliază și aplică politicile Comitetului Militar, autoritatea militară superioară a NATO care consiliază Consiliul Nord-Atlantic. NEWAC este format din două grupuri de lucru: Grupul de lucru NATO privind războiul electromagnetic (NEWWG), și Grupul consultativ al bazelor de date ale emitenților NATO (NEDBAG) [47].
Statul Major de Război Electronic Comun al NATO(JEWCS) este o unitate militară multinațională pentru expertiză, sprijin și instruire în domeniul EW. Comitetul de legătură pentru războiul electronic (NEWLC) coordonează politica EW, echipamentele, cursurile de formare și publicațiile între Aliați[48].
NATO folosește acum termenul „război electromagnetic” pentru a identifica mai precis importanța spectrului electromagnetic în EW. Politica EW la NATO continuă să fie acoperită de MC 0064[49].
Uniunea Europeană
În timp ce UE în ansamblu nu este o alianță militară precum NATO, statele membre individuale au propriile lor capacități de război electronic și există eforturi la nivelul UE pentru coordonarea în chestiuni de apărare, inclusiv EW. UE este preocupată în special de aspectul securității cibernetice a războiului electronic, având în vedere potențialele amenințări la adresa infrastructurii civile și a stabilității economice. Agenția Europeană de Apărare (EDA) sprijină dezvoltarea capacităților EW prin diferite proiecte de colaborare între statele membre, având ca scop îmbunătățirea bazei tehnologice colective și pregătirea operațională.
Planul de dezvoltare a capacităților (CDP) rămâne principala referință pentru planificatorii de apărare ai Uniunii Europene. „Securitatea viitoare a Europei depinde de un răspuns mai robust și mai agil. Lucrând împreună pentru a dezvolta capacități militare mai puternice și mai credibile, UE poate fi proactivă în a-și proteja securitatea, afirmându-și autonomia și asigurând siguranța și bunăstarea cetățenilor săi. Acest lucru va necesita un angajament profund față de colaborare și inovare, precum și o dorință de a adopta noile tehnologii”, a afirmat Jin Sedivy, Director executiv EDA[50].
Conform CDP, o abordare bazată pe sisteme integrate colaborative multi-domeniu este considerată cea mai indicată strategie pentru a contracara ameninţările emergente. Amenințările cibernetice și sistemele de război electronic sunt considerate cele mai mari amenințări, alături de utilizarea roiurilor de drone. Mediul electromagnetic se consideră că va ajunge mai congestionat, iar infrastructura aferentă va fi și mai critică din cauza creșterii uriașe a nevoilor de gestionare a datelor și comunicații. În consecință, libertatea de utilizare a spectrului electromagnetic va ajunge să fie o provocare, alături de mijloacele de război electronic, conștientizarea situației cibernetice și rezistența rețelelor. Operațiunile cu spectru electromagnetic (EMSO) vor avea un rol major, cu scopul de a obține dominația spectrului electromagnetic. Evoluțiile tehnologice care permit un avantaj față de adversar în spectrul electromagnetic vor fi esențiale, pentru a face față amenințărilor războiului electronic. Superioritatea cognitivă și tehnologiile de inteligență artificială pot îmbunătăți operațiunile în spectrul electromagnetic[51].
Pentru interceptarea armelor hipersonice și a atacurilor cu rachete balistice sunt necesare sisteme de apărare integrate și stratificate folosind sisteme non-cinetice, inclusiv sistemele de război electronic, armele cu energie dirijată sau impulsurile electromagnetice, în special în atacurile de saturație[52].
În ceea ce privește Internetul obiectelor (IoT), principala preocupare se referă la securitatea cibernetică datorită vulnerabilităților la atacurile cibernetice, iar nevoia de rețele fără fir de mare capacitate va necesita o utilizare mai bine protejată a spectrului electromagnetic[53].
Sistemele autonome pot fi utilizate în sarcinile de război electronic pentru a proteja activele militare prin detectarea și neutralizarea amenințărilor din spectrul electromagnetic și pentru acțiuni ofensive, precum bruiajul.
Noile materiale și tehnici de fabricație (noi metale, biologie sintetică, nanotehnologie, design ascuns, etc.) vor influența capabilitățile avansate de comunicare în spectrul electromagnetic, iar antenele bazate pe metamateriale vor crește puterea de ieșire, vor îmbunătăți direcționalitatea și vor extinde gama de frecvență, făcându-le utile atât în războiul electronic ofensiv, cât și defensiv[54].
Conform Agenției Europene pentru Apărare,
”războiul electronic și mijloacele ofensive cibernetice vor juca un rol major în controlul spectrului electromagnetic puternic aglomerat al viitoarelor câmpuri de luptă, care va fi esențial pentru atingerea superiorității militare. Dezvoltarea de senzori mai buni și ieftini va îmbunătăți semnificativ sistemele de război electronic, care vor avea un efect puternic împotriva infrastructurilor critice, rețelelor de comunicații, platformelor și altor active critice. De asemenea, atacurile cibernetice vor fi folosite pentru a perturba sau degrada activele adversarilor de la distanță și chiar anonim, ceea ce va aduce mai multe posibilități și provocări pentru forțele militare. Robotica și sistemele autonome vor fi integrate pe scară largă în unitățile militare, îndeplinind o mare varietate de funcții în mai multe misiuni. Platformele autonome, formarea în echipă fără echipaj și adaptarea aferentă a tacticilor vor aduce mai multe provocări pentru protecția forței, dar vor prezenta și noi oportunități de a îndeplini misiuni cu mai puțin risc pentru viața umană. Îmbunătățirea umană ar putea fi, de asemenea, un factor perturbator pentru capacitățile de implicare. Evoluțiile tehnologice în domeniile exoscheletelor, senzorilor portabili, interfețele creier-calculator, sistemele bazate pe inteligență artificială, dispozitivele de realitate augmentată și virtuală (AR/VR) și dispozitivele de biologie sintetică vor permite îmbunătățiri semnificative ale abilităților fizice și cognitive ale soldaților.” [55]
Concluzie
Peisajul geopolitic care influențează războiul electronic implică o interacțiune complexă de descurajare, apărare și colectare de informații. Pe măsură ce tehnologia avansează, la fel crește și sofisticarea instrumentelor și tehnicilor de război electronic. Tensiunile în curs între aceste puteri în domeniile tehnologiei și securității subliniază importanța strategică a EW în conflictele militare actuale și viitoare.
Acest scenariu continuă să evolueze pe măsură ce fiecare entitate încearcă să-și îmbunătățească capacitățile și să se adapteze la mediul tehnologic în schimbare. Dezvoltarea și implementarea tehnologiilor EW sunt strâns legate de obiective strategice mai largi, care reflectă obiectivele și preocupările geopolitice ale fiecărei entități.
Urmărirea capabilităților avansate de război electronic a devenit o caracteristică definitorie a competiției militare contemporane, condusă de rivalitățile geopolitice, inovația tehnologică și imperativul modernizării militare. În timp ce războiul electronic oferă avantaje strategice și superioritate operațională, el ridică și provocări cu mai multe fațete legate de proliferare, etică și vulnerabilități cibernetice. Navigarea prin complexitățile competiției internaționale în războiul electronic avansat necesită o înțelegere nuanțată a implicațiilor sale pentru securitatea națională, stabilitate și dinamica evolutivă a războiului modern.
Competiția internațională în războiul electronic avansat modifică strategiile militare și afectează securitatea globală. Pe măsură ce națiunile investesc masiv în dezvoltarea de capabilități sofisticate de EW, potențialul de conflict crește, necesitând o cooperare și o reglementare internațională robustă. Încurajând dialogul și stabilind norme pentru operațiunile EW, comunitatea internațională poate contribui la asigurarea faptului că aceste tehnologii puternice sunt utilizate în mod responsabil și nu conduc la o creștere a instabilității globale. Viitorul securității internaționale va depinde în mod semnificativ de modul în care națiunile gestionează provocările generate de războiul electronic avansat.
Allen, Gregory C. 2019. Understanding China’s AI Strategy: Clues to Chinese Strategic Thinking on Artificial Intelligence and National Security. Center for a New American Security.
Army, United States Government US. 2020. Joint Publication JP 3-13 Information Operations Change 1 November 2014. Independently Published.
Baker, James E. 2018. „Artificial intelligence and national security law: A dangerous nonchalance | MIT Center for International Studies”. 2018. https://cis.mit.edu/publications/starr-forum-report/18-01-report.
Carlin, John P. 2016. „Detect, Disrupt, Deter: A Whole-of-Government Approach to National Security Cyber Threats | CSIS Events”. 2016. https://www.csis.org/events/detect-disrupt-deter-whole-government-approach-national-security-cyber-threats.
Clark, Colin. 2018. „Russia Widens EW War, «Disabling» EC-130s OR AC-130s In Syria”. Breaking Defense (blog). 24 aprilie 2018. https://breakingdefense.sites.breakingmedia.com/2018/04/russia-widens-ew-war-disabling-ec-130s-in-syria/.
Copp, Tara. 2021. „‘It Failed Miserably’: After Wargaming Loss, Joint Chiefs Are Overhauling How the US Military Will Fight”. Defense One. 26 iulie 2021. https://www.defenseone.com/policy/2021/07/it-failed-miserably-after-wargaming-loss-joint-chiefs-are-overhauling-how-us-military-will-fight/184050/.
DoD. 2022. „DoD Announces Release of JADC2 Implementation Plan”. U.S. Department of Defense. 2022. https://www.defense.gov/News/Releases/Release/Article/2970094/dod-announces-release-of-jadc2-implementation-plan/https%3A%2F%2Fwww.defense.gov%2FNews%2FReleases%2FRelease%2FArticle%2F2970094%2Fdod-announces-release-of-jadc2-implementation-plan%2F.
Doskalov, Mikhail. 2013. „Perspektivy razvitiia sistemy radioelektronnoi borby Rossiiskoj Federatsii na period do 2020 goda”. În Oboronnyi kompleks RF: Sostoianie i razvitie. http://federalbook.ru/files/OPK/Soderjanie/OPK-9/III/Doskalov.pdf.
European Defence Agency. 2023. „Enhancing EU Military Capabilities Beyond 2040”. https://eda.europa.eu/docs/default-source/eda-publications/enhancing-eu-military-capabilities-beyond-2040.pdf.
Freedberg, Sydney J. 2014. „US Has Lost «Dominance In Electromagnetic Spectrum»: Shaffer”. Breaking Defense (blog). 3 septembrie 2014. https://breakingdefense.com/2014/09/us-has-lost-dominance-in-electromagnetic-spectrum-shaffer/.
———. 2017. „Electronic Warfare «Growing»; Joint Airborne EW Study Underway”. Breaking Defense (blog). 23 iunie 2017. https://breakingdefense.sites.breakingmedia.com/2017/06/electronic-warfare-growing-joint-airborne-ew-study-underway/.
Friedrich, Nancy. 2020. „AI and Machine Learning Redefine the EW Landscape | 2020-12-08 | Microwave Journal”. 2020. https://www.microwavejournal.com/articles/35107-ai-and-machine-learning-redefine-the-ew-landscape.
Guzenko, V. F., și A. L. Moraresku. 2017. Radioelektronnaia borba. Sovremennoe soderzhanie. Moscova: Informatsionnyi Most.
Haney, Brian. 2019. „Applied Artificial Intelligence in Modern Warfare and National Security Policy”. SSRN Scholarly Paper. Rochester, NY. https://doi.org/10.2139/ssrn.3454204.
Henney, Megan. 2019. „Big Tech Has Spent $582M Lobbying Congress. Here’s Where That Money Went”. Text.Article. FOXBusiness. Fox Business. 8 mai 2019. https://www.foxbusiness.com/technology/amazon-apple-facebook-google-microsoft-lobbying-congress.
Hoehn, John. 2021. „Defense Primer: What Is Command and Control?” https://apps.dtic.mil/sti/citations/AD1169627.
Insinna, Valerie. 2022. „China Could Obtain 1,500 Nuclear Warheads by 2035, Pentagon Estimates”. Breaking Defense (blog). 29 noiembrie 2022. https://breakingdefense.sites.breakingmedia.com/2022/11/china-to-obtain-1500-nuclear-warheads-by-2035-pentagon-estimates/.
Kjellén, Jonas. 2018. „Russian Electronic Warfare – The role of Electronic Warfare in the Russian Armed Forces”. https://web.archive.org/web/20181010174505/https://www.foi.se/report-search/pdf?fileName=D%3A%5CReportSearch%5CFiles%5C4c547bec-bdfa-4bdb-a1c9-018097aaf615.pdf.
Kolesov, N. A., și I. G. Nasenkov. 2015. Radioelektronnaia Borba. Ot eksperimentov proshlogo do reshayushchego fronta budushchego. Moscova: Centre for Analysis of Strategies and Technologies (CAST).
Kolhatkar, Sheelah. 2019. „How Elizabeth Warren Came Up with a Plan to Break Up Big Tech”. The New Yorker, 20 august 2019. https://www.newyorker.com/business/currency/how-elizabeth-warren-came-up-with-a-plan-to-break-up-big-tech.
Krylov, G. O., S. L. Larionova, și Nikitina. 2017. Bazovye poniatiia informatsionnoi bezopasnosti. Moscova: OOO RUSAJNS.
Kube, Courtney. 2018. „Russia Is Jamming American Drones in Syria, Officials Say”. NBC News. 10 aprilie 2018. https://www.nbcnews.com/news/military/russia-has-figured-out-how-jam-u-s-drones-syria-n863931.
Lakhin, Andrei, și Andrei Korobeinikov. 2016. Sostoianie i perspektivy razvitiia voisk radioelektronnoi borby Vooruzhennykh Sil Rossiiskoi Federatsii. Moscova: Informatsionnyi Most.
Liubin, Mikhail Dmitriyevich. 2009. „K voprosu ob istorii razvitiia i perspektivakh radioelektronnoi borby”. Voennaia mysl, nr. 3: 64–75.
McDermott, Roger N. 2017. „Russia’s Electronic Warfare Capabilities to 2025: Challenging NATO in the Electromagnetic Spectrum”. ICDS. 17 septembrie 2017. https://icds.ee/en/russias-electronic-warfare-capabilities-to-2025-challenging-nato-in-the-electromagnetic-spectrum/.
NATO. 2019. „The 107th NATO Electronic Warfare Advisory Committee (NEWAC) Convenes in Brussels”. NATO. 2019. https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_171280.htm.
Rogosa, Alexander. 2015. „Shifting Spaces: The Success of the SpaceX Lawsuit and the Danger of Single-Source Contracts in America’s Space Program”. Federal Circuit Bar Journal 25: 101.
Smith, Patrick. 2022. Russian Electronic Warfare: A Growing Threat to U.S. Battlefield Supremacy. American Security Project.
You, Shixun, Ming Diao, și Lipeng Gao. 2019. „Deep Reinforcement Learning for Target Searching in Cognitive Electronic Warfare”. IEEE Access 7: 37432–47. https://doi.org/10.1109/ACCESS.2019.2905649.
Parcurgerea zilnică, chiar sumară, a presei scrise, a ştirilor şi noutăţilor prezentate pe diferite canale TV se dovedeşte a conduce la judecăţi pesimiste şi provoacă îngrijorare, generează o senzaţie de neputinţă, şi, pentru foarte mulţi, un sentiment de deznădejde sau chiar disperare. Aceste sentimente sunt accentuate de unele evenimente majore care se desfăşoară cel puţin în plan naţional, cum ar fi, de exemplu, apropierea alegerilor, comasate sau nu. Orice apariție a unui politician cunoscut sau care se înfățișează pentru prima dată în public conţine explicaţii, intenții şi mai ales promisiuni pentru un viitor în care toată lumea va fi mulţumită sau chiar fericită. Consider că elaborarea şi explicarea unui plan de ţară consistent și vizionar, pe termen lung, capabil să acopere o perioadă de 25 de ani și să concentreze resurse valoroase în câteva domenii strategice de dezvoltare națională, reprezintă un serviciu superior tuturor discursurilor publice fără fond și perspectivă.
Mai nou, perioadele preelectorale ajung să introducă în limbajul nostru cotidian cuvinte ale căror sensuri, punere în practică și repercusiuni mulţi (de fapt, majoritatea) nu le înţeleg pe deplin – sunt folosiţi termeni de tipul rezilienţă, sustenabilitate, comasare, digitalizare, diversitate, ş.a.m.d. –, iar oamenii sunt din ce în ce mai amărâţi, mai nedumeriţi şi se uită cu și mai multă neîncredere după luminiţa de la capătul tunelului, deși aceasta are multe momente în care nici măcar nu mai pâlpâie. Din păcate, speranţa a rămas undeva în cutia Pandorei şi nimeni nu pare dispus să facă un minim efort concret și dezinteresat de a o extrage de acolo. Nici măcar nu se încearcă clarificarea unor idei sau măcar noţiuni prezentate drept aducătoare de satisfacție și stare de bine, chiar și în rarele situații în care partenerii de dialog ai actorilor de mai sus sugerează acest lucru.
Măcar o dată la patru ani ar trebui să ni se ofere explicit, clar, o perspectivă, conturul mai mult sau mai puțin realist al unui viitor legat de prezent. Ori, am văzut în ultimile zile la TV emisiuni în care moderatorul întreba câte un politician doritor de un loc pe lista aleşilor: „care este planul dumneavoastră de ţară”, răspunsul lăsându-mă perplex, pentru că acesta consta în două cuvinte cu funcție de panaceu, de tipul „România verde”, „România europeană”, „România digitalizată”, de parcă la asta se poate rezuma totul şi respondentul sau auditoriul ar cunoaște, măcar, pe deplin, semnificația acestor termeni/concepte. Şi totuşi, acești protagoniști au avut şi au încă posibilitatea (dacă nu și responsabilitatea) de a oferi într-adevăr o umbră de speranţă, o perspectivă de dezvoltare a ţării, și de o viaţă mai bună pentru locuitorii săi. Sunt conștient că nu are rost să fim prea duri cu politicienii de astăzi, în condiţiile în care cel puţin din 1990 până acum, România a înaintat clătinându-se, de multe ori făcând un pas înainte şi doi înapoi, pe un drum pe care nu-l cunoaște, fără a şti unde se află, care îi este destinaţia, în cât timp o va atinge, ce trebuie să facă pentru a ajunge unde doreşte, care sunt costurile… o sumă de întrebări la care avem nevoie de răspunsuri competente, realiste, documentate, argumentate și, mai ales, sincere.
Cred că elaborarea şi explicarea unui plan de ţară solid, care să acopere o perioadă de – să spunem – 25 de ani ar aduce un serviciu mult mai mare decât toate intervenţiile publice, pentru că ar oferi românilor exact răspunsurile la întrebările pe care le-am menţionat mai sus.
O foaie de parcurs spre resursele strategice ale României
Un grup de – iarăși, să spunem – 50 de profesionişti (autentici, fără ambiții politice, diferiți de mirajul tehnocratului ce a bântuit spațiul public în ultimele decenii) care să acopere toate zonele importante, de cărturari, oameni ai economiei, ai tehnicii şi ai culturii… ar putea realiza, având la dispoziţie toate datele de care au nevoie şi pe care ar trebui să le ofere instituţiile statului, o analiză SWOT (puncte forte, puncte slabe, oportunităţi, ameninţări) care să ne arateclar unde suntem, care sunt sectoarele care pot fi revigorate mai uşor sau cu efecte notabile şi care sunt sectoarele pe care probabil nu ne vom putea permite să le redresăm acum, care sunt costurile şi cum pot fi ele acoperite, care este necesarul de profesionişti și cum pot fi ei recuperați sau formați, care sunt elementele de infrastructură disponibile și cele imediat necesare, care sunt conexiunile prin care relansarea unui sector ar stimula şi dezvoltarea altora, etc.
Reamintesc faptul că la sfârşitul anilor ’90, un grup de specialişti, cercetători ai Academiei Române, conduşi de către acad.Tudorel Postolache, a realizat o analiză economică detaliată a societăţii româneşti. Este vorba despre aşa numitul proiect ESEN (Evaluarea Stării Economiei Naționale). Proiectului i se adaugăsute de rapoarte, informări, analize efectuate la cererea ministerelor sau a altor organisme ale statului, sau pur şi simplu din dorinţa de a contribui la dezvoltarea economică a României, ale căror concluzii au fost transmise celor interesaţi.
„Baze de date” care analizează diferite domenii economice pot fi întâlnite inclusiv în bibliotecile mari ale ţării. Din păcate, sunt prea puţin cunoscute – de fapt sunt total neglijate! – de cei care ar trebui să le folosească. Cine mai ştie astăzi de cele trei volume „Resursele minerale ale României”, editori Emil Constantinescu şi Nicolae Anastasiu, Editura Academiei Române, apărute în perioada 2015-2019? Dacă cineva le-ar studia, s-ar lămuri repede că unele afirmaţii recente (este numai un exemplu) asupra zăcămintelor de la Roşia Montana, care au înflăcărat atenţia pe toate canalele informaţionale, erau nedocumentate, chiar absurde uneori.
La fel stăm cu datele referitoare la alte elemente din sfera patrimoniului natural al României: aerul, apa, solul, pădurile, ariile protejate, materialele reciclabile. Există studii exhaustive care tratează toate aceste domenii, prezintă punctele slabe şi punctele forte, propun soluţii de redresare, estimează realist costurile unor astfel de eforturi. În acest sens, amintesc un singur exemplu, minor în comparație cu cel anterior: o serie de trei volume „Resursele strategice ale României. Problemele prezentului și provocările viitorului”; Coord. Bogdan C. Simionescu; Eds. Marcela Mihai, Radu Dan Rusu; StudIS, Iași, (2015) ISBN: 978-606-775-010-2; „Resursele strategice ale României. O abordare pentru următoarele două decenii”, Coord. Bogdan C. Simionescu; Eds. Radu Dan Rusu, Marcela Mihai; StudIS, Iași, (2016) ISBN: 978-606-775-124-6; „Resursele strategice ale României. Dimensiunile unei dezvoltări durabile”, Coord. Bogdan C. Simionescu; Eds. Radu Dan Rusu, Marcela Mihai; StudIS, Iași, (2017) ISBN: 978-606-775-688-3, referitoare la Resursele strategice ale României (1. Problemele prezentului și provocările viitorului; 2. O abordare pentru următoarele două decenii; 3. Dimensiunile unei dezvoltări durabile) pe care am avut plăcerea să le coordonez, rezultatul muncii unei echipe de cercetare inter- și multidisciplinare ce a antrenat în mod dinamic profesionişti dedicaţi din domeniile de mai sus, provenind din sistemul ce cercetare al Academiei Române și din mediul universitar. Această echipă a participat, alături de 11 structuri similare, la realizarea unui proiect major al Academiei Române, „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani (2018–2038)”, singura mostră (bineînțeles, perfectibilă) de plan de țară pe care am cunoscut-o în ultimele două decenii [https://acad.ro/strategiaAR/strategiaAR.htm]. Coordonată de regretatul acad. Ionel-Valentin Vlad, președintele din acel moment al instituției, și finanțată din veniturile proprii, Strategia Academiei Române a fost dezvoltată în cinci etape bine gândite (definitivare tematici, analiză SWOT și viziune 2038, milestones și scenarii, resurse necesare, respectiv difuzarea către principalii factori decizionali a celor cinci volume rezultate și a unui sumar executiv) și a cuprins 11 planuri-cheie interdisciplinare (educație, resurse naturale, securitate energetică, siguranță informatică, securitate alimentară, economie și calitatea vieții, sănătate, strategia Dunării, cultură, societatea cunoașterii, globalizare). Similar celorlalte exemple, nici acest plan nu a avut parte de soarta pe care o merita, transmiterea către factorii decizionali neavând nicio urmare concretă (dincolo de politețurile aferente). Măcar de ar fi fost lecturată (nu în întregimea ei – cele cinci volume însumau peste 3000 de pagini – ci doar sumarul executiv) pentru a înțelege sensurile, principiile, modalitățile de implementare și dimensiunea termenilor folosiți astăzi superficial…
Pe baza acestei experiențe, pot să afirm că lipsa de cunoaștere și confuziile pe care le crează utilizarea indolentă a unor termeni și denumiri nu fac decât să înrăutățească sau, în cel mai bun caz, să cosmetizeze lucrurile. Vorbim neglijent despre așa-zise planuri de țară, atunci când este vorba de fapt de „fragmente” disparate, lipsite de conținut ori perspectivă. Chiar și des-utilizatul exemplu (mult mai serios și mai intens decât cele actuale) referitor la înțelegerea partidelor politice în privința aderării României la NATO – aderare care s-a îndeplinit cu succes – nu constituie un plan de țară. În acest caz particular este vorba doar de un armistițiu temporar și acceptarea unui țel comun pentru un efort pe termen scurt bine coordonat, pentru înregistrarea unui succes pe linie de politică externă și apărare.
Un plan de țară ar trebui să fie capabil să privească în perspectivă și să conțină corelate toate elementele importante care definesc dezvoltarea și evoluţia unei țări. Și încă ceva: la începutul anilor ’90, în România existau foarte multe institute naționale care puteau participa activ și competent (dețineau expertiza și experiența necesare, puterea de a sintetiza o documentare și argumentare obiective, deci realiste și sincere) la realizarea unui astfel de demers, întrucât aveau drept obiect de activitate zone economice bine definite, și care, în timp, au dispărut sau sunt pe cale de dispariție (practic, de ani de zile nu se mai aude nimic de ele). Un exemplu: la începutul anilor ’50 ai secolului trecut s-a înființat un institut de studiu al asamblărilor mecanice complexe, construcțiilor metalice dirijate spre industria grea, institut care avea peste 800 de angajați angrenați în cercetare/proiectare și care a contribuit major la schimbarea la față a țării. Astăzi, acel institut mai există cu numele, dar are mai puțin de 40 de angajați… Exemple de acest tip sunt numeroase și, din nefericire, know-how-ul pe care îl dețineau asemenea institute s-a pierdut aproape în totalitate. Iar pierderile de acest tip nu mai pot fi recuperate.
De asemenea, un plan de țară trebuie să țină cont de foarte mulți factori, începând cu elementul cel mai important, resursa umană – populația României (gradul de instruire, distribuția pe vârste, brain drain-ul, speranța de viață, nivelul civilizației materiale) și continuând cu starea ei actuală, sănătatea, învățământul și educația (oricine studiază numărul de absolvenți de facultate pe diferite domenii își imaginează că românii au reușit să descopere o rețetă prin care pot construi o țară bazându-se cu preponderență pe economiști, juriști și specialişti în comunicare și relații publice – evident, o mare eroare!). Institutele cu profil economic ale Academiei Române (adunate sub umbrela INCE), ca și Institutul de Sociologie și Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ambele aflate în structura Academiei Române) pot răspunde la multe întrebări pe care le presupun observațiile anterioare…
Variante de lucru și elemente esențiale
Planul de țară ar trebui construit în două variante diferite – (a) pentru situația în care Uniunea Europeană progresează, cu consecințe pozitive asupra dezvoltării României și (b) o stagnare sau chiar un regres al Uniunii Europene – evident, cu consecințe negative în perspectivă.
Acest material incomplet nu poate neglija trei elemente esențiale:
♦ Fondurile despre care spunem întotdeauna că sunt insuficiente. Să fie oare așa? Din câte știm, există organisme internaționale care activează la nivel mondial sau sunt subordonate unor țări puternice care înregistrează orice perspectivă de dezvoltare sau de regres al unei țări; aceste organisme, dacă ar vedea România pornită pe un drum realist, coerent, bine gândit al evoluţiei, ar consilia și influența pozitiv marile corporații, marile bănci, în finanțarea unor proiecte mari, de anvergură, în România. Trebuie doar ca planul de țară să aibă caracteristicile menționate anterior. Cu alte cuvinte, în lipsa teoretică și puțin credibilă a unor surse interne, banii vor fi ușor de găsit în condițiile în care cei care dispun de ei s-ar convinge că România este un partener serios, că relațiile cu România pot duce la câștiguri importante pe termen lung, ș.a.m.d. Bineînțeles, ar putea să ofere și know-how, sugestii de idei, soluții și povești de succes, dar obiceiul locului arată că nu prea știm ce să facem cu ele, dincolo de a le traduce mot-à-mot și de a le transpune în reglementări naționale, fără a ține cont de specificul naţional/local.
♦ Pe baza analizei SWOT amintită anterior ar trebui selectate, cu maximă atenție, câteva domenii (ținând cont de mărimea, poziția geopolitică, resursele de care dispunem), probabil cinci sau șase domenii ar fi un maxim posibil. Dar alegerea acestor domenii este esențială, cititorul își amintește cu siguranță de scena politică internațională cu mai puțin de doi ani în urmă. Concret, din cauza unor disensiuni politice și nu numai, Taiwan, cel mai mare (aprox. 90%) producător de cipuri la nivel mondial, a „controlat” lumea dezvoltată, care nu poate trăi fără astfel de dispozitive, reușind să își impună punctul de vedere în foarte multe segmente!
♦ Factorii de decizie. Marile noastre planuri de țară au început să fie gândite și materializate încă din secolul al XIX-lea – cu precădere de la 1848. Ele s-au încheiat, din păcate, după prima jumătate a secolului trecut, dar, dacă analizăm cât de cât atent ce s-a întamplat, vom înţelege că planurile au fost realizate de oameni de stat – oameni care au urmărit interesul național, interesul celor mulți, înaintea interesului personal, pe care, de altfel, l-au neglijat în mare măsură. Imediat sub clasa oamenilor de stat s-a format o pătură a politicienilor – a acelora care au ajuns să conducă instituțiile statului fără viziune şi orizont, sau cu un orizont de una (de obicei)-două-trei (în situații fericite) legislaturi.
Atât timp cât lucrurile continuă să rămână așa, ne vom îndepărta dramatic de șansa întâlnirii cu un viitor dezirabil al României.
Copywright Fin Watch. Toate drepturile rezervate. Articol publicat cu permisiunea Acad. Bogdan C. Simionescu și a red. șef MarketWatch, Alexandru Batali
Articol în Acces Deschis (Open Access) distribuit în conformitate cu termenii licenței de atribuire Creative Commons CC BY SA 4.0 (
Parcurgerea zilnică, chiar sumară, a presei scrise, a ştirilor şi noutăţilor prezentate pe diferite canale TV se dovedeşte a conduce la judecăţi pesimiste şi provoacă îngrijorare, generează o senzaţie de neputinţă, şi, pentru foarte mulţi, un sentiment de deznădejde sau chiar disperare. Aceste sentimente sunt accentuate de unele evenimente majore care se desfăşoară cel puţin în plan naţional, cum ar fi, de exemplu, apropierea alegerilor, comasate sau nu. Orice apariție a unui politician cunoscut sau care se înfățișează pentru prima dată în public conţine explicaţii, intenții şi mai ales promisiuni pentru un viitor în care toată lumea va fi mulţumită sau chiar fericită. Consider că elaborarea şi explicarea unui plan de ţară consistent și vizionar, pe termen lung, capabil să acopere o perioadă de 25 de ani și să concentreze resurse valoroase în câteva domenii strategice de dezvoltare națională, reprezintă un serviciu superior tuturor discursurilor publice fără fond și perspectivă.