Tănase, Tiberiu (2022), Considerații privind necesitatea educării și formării resursei umane pentru  intelligence–ul național, Intelligence Info, 2:1, 4-16, https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-privind-necesitatea-educarii-si-formarii-resursei-umane-pentru-intelligence-ul-national/

Considerations regarding the need to educate and train human resources for national intelligence

Abstract

All states, including Romania, as well as international and regional defense and security organizations (UN, NATO, EU) require “well-trained” analysts. The proper carrying out of lar intelligence structures also entails efficient and well- trained analysts. This thing works both for Romanian intelligence and its components / structures. For these reasons, we think it’s necessary to initiate an “Education and training” project for national intelligence analysts to increase quality of analysis, to train this professional workforce and sustain a common culture of Romanian intelligence. Such a project could base on cooperation with other components of Romanian intelligence for setting up new directions of training and education in Intelligence Analysis. These directions consist of national projects and programs which use the partnership with universities interested in training national security staff.

Keywords: : intelligence, education, training, analyst, research program, project, structure

Rezumat

Toate statele, inclusiv România, precum și organizațiile internaționale și regionale de apărare și securitate (ONU, NATO, UE) au nevoie de analiști „bine pregătiți”. Desfășurarea corectă a unor mari structuri de intelligence presupune, de asemenea, analiști eficienți și bine pregătiți. Aceasta este valabil atât pentru inteligența românească, cât și pentru componentele/structurile ei. Din aceste motive, considerăm că este necesar să inițiem un proiect „Educație și formare” pentru analiștii naționali de informații pentru a crește calitatea analizei, pentru a pregăti această forță de muncă profesională și pentru a susține o cultură comună a informațiilor românești. Un astfel de proiect s-ar putea baza pe cooperarea cu alte componente ale inteligenței românești pentru stabilirea unor noi direcții de pregătire și educație în Analiza Informațiilor. Aceste direcții constau în proiecte și programe naționale care utilizează parteneriatul cu universități interesate în formarea personalului de securitate națională.

Cuvinte cheie: intelligence, educație, formare, analist, program de cercetare, proiect, structură

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023, pp. 4-16
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/consideratii-privind-necesitatea-educarii-si-formarii-resursei-umane-pentru-intelligence-ul-national/
© 2022 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

Considerații privind necesitatea educării și formării resursei umane pentru  intelligence–ul național

Dr Tănase Tiberiu, Universitatea Româno – Americană , membru titular al DIS – CRIFST din Academia Română

tanasetiberiu2@gmail.com

Consideraţii generale

Transformarea lumii din secolul XXI – dezvoltarea unei tehnologii avansate, apariţia unor noi state, formele diversificate ale războiului – se regăseşte şi în lumea informaţiilor. Nevoia de informaţii referitoare la toate aspectele societăţii, inclusiv la sistemele sofisticate de arme, a contribuit la transformarea culegerii de informaţii, care necesită atât tehnică avansată pentru culegerea datelor, cât şi indivizi cu pregătire superioară în ştiinţele sociale şi naturale, precum şi în domenii mai puţin comune, ca de exemplu cel al interpretării fotografiilor.

În acest context, a devenit, astfel, necesară redefinirea rolului, importanţei şi statutului serviciilor de informaţii, a relaţiilor dintre serviciile de informaţii şi organismele de supraveghere şi control, precum şi media.

Sunt unanim recunoscute necesitatea şi importanţa obţinerii în timp util a unor informaţii politice şi militare, care să permită apărarea intereselor naţionale, ca şi a unor analize bazate pe fapte reale privind unele acţiuni şi evenimente care vor avea loc în viitor sau acţiuni economico-tehnologice şi industriale care urmează a fi iniţiate de unele guverne şi mari întreprinderi sau trusturi. În lumea contemporană, nici cele mai sărace state nu-şi pot permite să se lipsească de datele şi analizele oferite de serviciile de informaţii. Nevoia de informaţii este cu atât mai mare cu cât ele trebuie să suplinească inferioritatea manifesta în alte planuri.

Într-o societate democratică modernă, dezvoltarea socială, în general, şi activitatea decizională în special, atât la nivel macro cât şi la nivel micro, impun o bază informaţională caracterizată prin veridicitate, actualitate, oportunitate, relevanţă, disponibilitate şi acces, precizie, utilizabilitate şi procesabilitate, rezistenţă la factorii distructivi, mobilitate sau transferabilitate şi, în final, dar nu în ultimul rând, siguranţă şi stabilitate.

Cu cât nivelul managerial al deciziei este mai înalt, cu atât nevoia de fond informaţional este mai acută, atât sub raport cantitativ, cât şi calitativ. Activitatea serviciilor de informaţii, care dispun de mijloace tehnice proprii, trebuie să dezvolte un cadru conceptual special, să evidenţieze raporturile logice dintre diversele componente ale sistemului analizat, să fixeze anumite axiome, să avanseze ipoteze de lucru, raţionamente teoretice (uneori extrem de rafinate şi complexe), pentru ca în final, pe baza unei analize aprofundate, să ajungă la „instalarea unui dispozitiv de prelucrare a informaţiei”, în vederea transmiterii ei instanţelor abilitate să o utilizeze[1].

De asemenea, aceste servicii şi agenţii trebuie să ţintească împreună crearea unor „comunităţi de practică”, cu pregătire, grupuri de practică analitică şi diferite tipuri de surse on line, incluzând forumuri pentru dezbaterea metodelor şi pentru rezolvări de probleme. Acest tip de comunităţi ar urma să fie conectate cu o arhivă centrală pentru lecţii învăţate bazate pe analiza post acţiune şi pe numeroase revizuiri formale ale produselor de intelligence strategic. Din aceste revizuiri ar trebui să rezulte lecţii atât pentru analiştii individuali cât şi pentru echipe, cu evidenţierea atentă a cauzelor erorilor şi eşecurilor.

Preocupări actuale şi perspective ale comunității americane de informații (IC-USA)

La nivelul comunităţii americane de informaţii există preocupări de cercetare privind implicaţiile  evoluţiilor globale, în special ale ameninţărilor greu de urmărit sau identificat, din cauza dezvoltării tehnologice şi a interconectivitatii rapide. Mai mult, înţelegerea complexelor problemele transnaţionale, precum terorismul si proliferarea armelor, necesită o abordare analitică, bazată pe promovarea «atenţiei sporite» şi evitarea eşecului analitic.

O altă componentă a acestei abordări analitice din cadrul comunităţii de informaţii ar fi un model de gândire atât critic cât şi unul creativ. Pentru ca această abordare[2] să funcţioneze, vor fi necesare schimbări la nivelul proceselor interne ale organizaţiilor, precum şi crearea unei culturi integrate a structurilor analitice.

Astfel, Rob Johnston, antropolog în cadrul Institutului pentru Analize de Apărare, a început, împreună cu Centrul pentru Studiul Activităţii de Informaţii (Center for the Study of Intelligence), o cercetare post-doctorat de doi ani, la cererea directorului CIA[3].

Obiectivele fixate erau: „identificarea şi descrierea condiţiilor şi variabilele care afectează negativ analiza informaţională” şi „cercetarea culturii, metodologiei, erorilor şi eşecului analitic, în cadrul comunităţii de informaţii”[4]. Această cercetare face referire la necesitatea unei „culturi integrate” la nivelul comunităţii de informaţii americane pentru a furniza instrumentarul analitic necesar în contextul creat de ameninţările emergente (cyberterorism, ameninţarea nucleară etc).

Participanţii la acest proiect au considerat că dezvoltarea unei culturi integrate a Comunităţii de Informaţii este singura soluţie care îi permite să facă faţă misiunilor viitoare. Furnizarea de informaţii şi avertizarea unor ameninţări precum terorismul internaţional, proliferarea nucleară şi dezvoltarea factorilor biopatogeni, precum şi preocuparea faţă de ameninţările emergente, presupune schimb de informaţii, utilizarea unor reţele de colaborare şi concentrarea pe munca în echipă. Această cultură comună, care ar permite realizarea unor astfel de imperative, ar trebui să se caracterizeze printre altele, prin dorinţa de a gândi „dincolo de cutie” şi de a-şi asuma riscurile, abilitatea de a aborda politicile SUA ca variabile independente în cazul analizării unor probleme, precum şi prin recunoaşterea implicaţiilor pe care le vor avea ameninţările dispersate, la scară mică, dar care vor solicita o atenţie relativă pentru prevenirea lor eficientă. Noua cultură trebuie să încurajeze analiştii să se auto-organizeze şi să relaţioneze cu alţi analişti din interiorul şi din exteriorul comunităţii.

Concluzia autorului a fost că, în esenţă, cultura analitică a comunităţii de informaţii din SUA constituie un impediment serios în identificarea şi detectarea (cunoaşterea) ameninţărilor, în special a celor asimetrice, precum şi în diseminarea promptă a informaţiei de avertizare. Johnston a descris un tip de birouri ultrasecretizate, în care încercările de a elabora previzionări asupra unor ameninţări rămân nepremiate, ba sunt chiar pedepsite. Cercetarea aprofundată şi speculativă este imposibilă, datorită tempoului alert al procesului de informare operativă curentă; ea este chiar descurajată, întrucât stimulentele sunt stabilite în funcţie de rezultate uşor cuantificabile (cum ar fi numărul de rapoarte produs de un analist). Astfel, comunitatea de informaţii a SUA îşi creşte capitalul social prin intermediul raportării curente, evitând elaborarea de produse informaţionale de prognoză riscante, obţinute prin analiză.

Referitor la educaţie şi formare, una dintre recomandările raportului de cercetare identifică necesitatea crucială de a dezvolta programe de educaţie şi formare, care vor fi utile atât pentru îmbunătăţirea directă a analizei, cât şi pentru profesionalizarea forţei de muncă.

1. Educaţia şi formarea reprezintă activităţi având o prioritate scăzută în cadrul Comunităţii de Informaţii (CI). Chiar dacă există o atitudine culturală uniformă în cadrul CI, există totuşi un curent împotriva ideii de organizaţie aflată sub controlul direct al DNI[5] va şti care activităţi educaţionale şi de formare sunt disponibile în cadrul CI. NIUS ar trebui să dezvolte şi să coordoneze programe de educaţie şi cultură specifice CI oferite de universităţi.
2. Solicitarea unei pregătiri comune. Realizarea cât mai multor programe de educaţie şi pregătire precum iniţiativele specifice CI. Acest lucru va spori colaborarea şi va consolida cultura comună CI. Programele care rămân sub controlul agenţiilor individuale ar trebui deschise analiştilor din alte agenţii dacă ei pot profita. Cu toate acestea, se atrage atenţia că, dacă pregătirea comună este aplicată, ea trebuie să fie interesantă şi relevantă. Trebuie să fie suficient de robustă pentru a furniza un „coş de piaţă” al ofertelor care permit analiştilor să se înscrie la cursurile care le convine cel mai mult.
3. Iniţierea unei „tabere de recruţi” comune pentru toţi analiştii din cadrul CI, în primele 6 luni de la angajare. Temele pregătirii ar trebui să includă etica şi noţiuni de comerţ. Un astfel de curs ar ajuta la acumularea unor convingeri şi culturi comune de către toţi analiştii din cadrul CI. Programul de Absolvire CIA, la care iau parte toţi analiştii noi din CIA poate servi ca model pentru o astfel de tabără pentru recruţii din CI.
4. Utilizarea noilor formate pentru pregătire şi educaţie care sunt disponibile atât în universitate cât şi în cadrul CI. Acestea includ programe de certificate şi oferte educaţionale suplimentare, precum şi specializări în Analiza Informaţiilor ca parte a unor programe de master la universităţile care oferă certificate de master în Politici Publice.
5. Dezvoltarea unui program continuu coordonat de educaţie şi pregătire atât pentru manageri cât şi pentru analişti, astfel încât educaţia şi formarea să devină o caracteristică periodică standard a carierelor analiştilor şi managerilor. Acest lucru va permite o actualizare a abilităţilor analiştilor şi îi va pregăti pentru funcţii de conducere, dar şi o rememorare a viziunii şi obiectivelor, de care cu toţii trebuie să fie conştienţi ca membri ai CI.
6. Una din condiţiile promovării analiştilor şi a managerilor să fie îndeplinirea unor programe obligatorii educaţionale şi de formare.
7. Instituirea unor cerinţe educaţionale continue în rândul comunităţii analitice. De exemplu, anumite profesii solicită câteva ore de pregătire continuă pe an. Atât programele de diplomă cât şi cele suplimentare din universităţi pot asigura cursuri create special pentru acest scop, aşa cum procedează cursurile scurte oferite de agenţiile CI. Cerinţele educaţionale continue de la nivelul IC reprezintă o excelentă completare a exigenţelor de formare şi educaţie comune.
8. Dezvoltarea unui program de „ofiţer în rezidenţă” la nivelul CI bazat pe acelaşi tip de program din cadrul CIA, care plasează ofiţeri CIA ca profesori externi (visiting professor la universităţi). Acest program va ajuta la identificarea unor posibili analişti cât se poate de repede şi va orienta pregătirea lor educaţională pentru a intra în rândul forţei de muncă analitice.
9. Studierea posibilităţii de a utiliza profesori universitari ca cercetători în rezidenţă la agenţiile din cadrul CI. Acest program poate funcţiona bine în special în contextul Sistemului Universitar de Informaţii Naţionale.
10. Calibrarea forţei de muncă a analiştilor astfel încât să pemită unui procent din numărul analiştilor să se angajeze în activităţi de formare şi educaţie fără a cauza o criză a forţei de muncă a analiştilor.
11. Având în vedere că analiştii nou angajaţi trebuie să aştepte un timp pentru a primi certificatele de securitate, CI ar trebui să utilizeze această perioadă în mod constructiv pentru o pregătire iniţială neclasificată.
12. Extinderea Programului Centrelor Academice de Excelenţă ale Comunităţii de Informaţii.

Realităţi, priorităţi  şi perspective in educaţia şi formarea analiştilor  Comunităţii  Naţionale de Informaţii (CNI)

Dinamismul mediului internaţional de securitate şi fenomenul globalizării influenţează politicile şi strategiile României de promovare şi apărare a intereselor naţionale, care se realizează şi prin intermediul puterii informaţionale. Aceasta din urmă se traduce în capabilităţile naţionale de a culege, interpreta şi exploata eficient şi oportun informaţia.

Fenomenul globalizării şi informatizării societăţii a redus foarte mult durata ciclului decizional. Pentru a lua cea mai bună decizie şi la momentul oportun, liderul nu mai are nevoie doar de „fler” şi de un munte de date şi informaţii, ci de Intelligence acţionabil (actionable intelligence).

Provocările noului mediu economic şi de securitate internaţional fac necesare identificarea şi promovarea unor noi instrumente de sprijin decizional pentru evidenţierea oportunităţilor şi alternativelor în politicile economice, sociale şi de securitate, care să contribuie la fundamentarea deciziilor strategice de modernizare instituţională, reformare economică şi dezvoltare socială.

Dezvoltarea capabilităţilor de pregătire şi fundamentare a deciziei şi optimizarea mecanismelor decizionale pot să ofere României un avantaj competitiv şi un comportament proactiv prin aplicarea unor tehnici şi instrumente de decizie: managementul riscurilor, elaborarea şi analiza de scenarii, planificarea strategică în condiţii de incertitudine, precum şi simulări şi jocuri strategice. Elaborarea şi analiza de scenarii se realizează în perspectiva evaluărilor şi prognozelor, prin identificarea celor mai importanţi factori care pot influenţa fenomenul analizat şi evaluarea implicaţiilor posibilelor evoluţii asupra obiectivelor politice, economice sau de securitate pe termen lung.

Una din cauzele principale ale eşecului unor servicii de informaţii de a avertiza sau prezenta realitatea a reprezentat-o eşecul activităţii analitice. În consecinţă, îmbunătăţirea activităţii de analiză trebuie să fie prioritatea activităţii de transformare a serviciilor de informaţii, determinate de necesitatea adaptării acestora la noul context de securitate. Reforma în intelligence trebuie să încurajeze formarea unui mediu de concurenţă analitică şi să instituţionalizeze acest lucru. Analiştii trebuie să fie izolaţi de politică şi presiunea politică.

În cele din urmă, nu crearea structurii analitice potrivite contează neapărat, ci completarea necesarului de expertiză umană în zonele critice. În acest sens, programele educaţionale pentru securitate naţională trebuie finanţate corespunzător, diversificate şi adaptate realităţilor mediului[6].

Dacă, luăm în considerare multitudinea de însuşiri, calităţi şi deprinderi pe care trebuie să le  dovedească un bun analist, este evident că procesele de recrutare, pregătire şi educare în domeniul analizei de intelligence sunt dificile. De aceea procesul de  formare a unui bun analist de intelligence este un proces de durată, care necesită eforturi constante atât din partea instructorilor/educatorilor/îndrumătorilor, cât şi din partea analistului, încercând să rezolve şi unele din problemele generate de disfuncţiile, vulnerabilităţile şi riscurile cu care se confruntă analiştii de intelligence[7] .

Limitările proprii ale analistului din informaţii sunt, în fapt, vulnerabilităţi în pregătirea individuală din ciclurile preuniversitare  şi universitar şi ele sunt legate de:

– lipsa  unei gândiri critice – gândirea critică se referă la acele activităţi mentale clare,  precise şi care au un scop final; ele sunt asociate  cu rezolvarea problemelor  complexe ale lumii de azi, generarea de soluţii multiple (şi creative) la aceste probleme, sintetizarea şi integrarea informaţiilor, realizarea distincţiilor între fapte şi opinii, evaluarea rezultatelor  potenţiale, dar se poate referi şi la  procesul  de evaluare a gândirii cuiva;

– lipsa capacităţii de înţelegere a naturii  diferitelor  tipuri  de corelaţii (de exemplu, cauza şi corelaţia sunt lucruri diferite); variabilele ascunse sunt  întotdeauna  uşor de identificat;

– insuficienta dezvoltare a capacităţii de recunoaştere a gradului  de  reprezentativitate pentru un anumit caz. Din acest motiv, analistul întâmpină dificultăţi în recunoaşterea unei informaţii semnificative atunci când o întâlneşte, nu reuşeşte să evalueze corect punctele tari şi pe cele slabe ale acesteia şi nu poate discerne dacă o aserţiune este bazată pe argumente solide sau pe fapte a căror legătură este numai aparentă;

– analistul de informaţii trebuie să facă o distincţie clară  între evidenţele directe (imagini obţinute prin sateliţi, interceptări electronice) şi dovezile obţinute prin acţiuni ale unor persoane. În problemele complexe, analistul trebuie să precizeze nivelul său de încredere faţă de evaluările făcute. Atunci când tratează aspecte incerte sau lucrează cu date incomplete (aşa cum se întâmplă adesea, în activitatea de informaţii), analistul trebuie să expună clar presupunerile care i-au permis să meargă dincolo de aspectele evidente, spre chestiuni care necesită estimări sau interpretări. De aceea, analistul trebuie să-şi pună permanent întrebarea „şi ce dacă?“ şi să analizeze dacă faptele  pe care le prezintă îi susţin  argumentele  şi dacă îi facilitează înţelegerea.

Desigur, nimeni nu poate contesta faptul că misiunea principală a analistului  din domeniul informaţiilor constă în crearea de produse care să ofere beneficiarilor (factorilor  de decizie) o înţelegere corectă  şi exactă a diferitelor procese, evenimente şi fenomene[8].

Dar riscul cel mai important, care poate duce la  eşecul analiştilor în procesul de învăţare din propriile lor experienţe este reprezentat de prejudecăţile lor retrospective-tendinţa de a crede greşit că ei pot prezice cu acurateţe un eveniment după ce evenimentul a avut loc[9].

În concluzie, soluţia pentru evitarea/reducerea vulnerabilităţilor şi riscurilor pentru analiştii de intelligence porneşte de la formarea unui bun analist, care este un proces de durată, ce necesită eforturi constante atât din partea  îndrumătorilor, cât şi a analistului. Aceste eforturi dincolo de rolul direct în îmbunătăţirea activităţii analitice, prin creşterea abilităţii analitice, trebuie îndreptate, în principal, spre activităţile de educaţie şi formare, ce ar trebui să fie mecanismul predominant pentru profesionalizarea forţei de muncă analitice şi pentru dezvoltarea unei culturi comune privind analiza de intelligence.

La fel ca în SUA şi alte state occidentale, şi în România, serviciile de intelligence pun încă accent pe câştigurile pe termen scurt, discutabile faţă de beneficiile pe termen lung ale forţei de muncă ale analiştilor mai bine educaţi, lucru care determină un nivel mai ridicat al vulnerabilităţilor şi riscurilor în analiza de intelligence. Pe de altă parte, există o cerere de analişti „bine pregătiţi”, în  organizaţiile internaţionale de securitate (ONU, NATO, ), dar şi  în state UE, euroatlantice, inclusive în România, deoarece structurile de informaţii pentru a funcţiona eficient au nevoie de analişti de intelligence foarte bine pregătiţi.

Necesitatea existenţei unui corp de analişti bine pregătiţi este valabilă atât pentru Comunitatea Naţională de Informaţii (CNI), cât şi pentru componentele/structurile sale. Misiunea principală a oricărui analist din domeniul intelligence-lui (serviciilor şi informaţiilor de securitate naţională) este aceea de a crea produse de intelligence (informaţii de securitate) care să ofere factorilor de decizie o înţelegere corectă şi exactă a diferitelor procese, evenimente şi fenomene.

Specialişti din domeniul Intelligence-lui susţin că studenţii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior nu sunt formaţi în spiritul unei gândiri critice (logice sau ştiinţifice), întâmpină greutăţi în argumentarea unor concluzii sau identificarea ca argument a unui fapt concret, eşuează în identificarea premiselor şi întâmpină greutăţi privind estimarea informativă a ameninţărilor reale. De asemenea, instruirea analiştilor se concentrează mai puţin asupra stimulării intuiţiei necesare înţelegerii apariţiei unor stări de fapt noi sau a modificării unor comportamente considerate imuabile.

Din aceste considerente, considerăm că este necesară iniţierea unui proiect de Educare şi formare pentru analiştii din domeniul intelligence-lui naţional pentru creşterea calităţii analizelor, profesionalizarea forţei de muncă şi consolidarea unei culturi comune a inteligence-lui românesc. Acest proiect ar urma să reprezinte o componentă a Programului Naţional de Educaţie şi Pregătire şi, în acelaşi timp, să se bazeze pe:

– evaluarea actualului nivel de pregătire în analiză şi ce învaţă nou analiştii (în special tineri);

– conlucrarea cu componentele analitice ale structurilor de intelligence în vederea stabilirii unor  direcţii, de pregătire şi educaţie în Analiza de Intelligence, concretizate în noi cursuri şi programe naţionale, utilizând şi unele modele eficiente;

– colaborarea cu celelalte structuri/servicii/agenţii ale Comunităţii Informative pentru realizarea unei pregătiri şi educaţii în analiza de intelligence integrate care să anticipeze evoluţii ce pot afecta securitatea naţională, utilizând un „limbaj comun” al întregii „Comunităţi Naţionale  de Informaţii ”;

– elaborarea unei curricule naţionale pentru analiştii de intelligence care, plecând de la conceptul de educaţie[10] să ţină cont de nivelul de cunoştinţe al subiecţilor, vârsta acestora, scopul urmărit, profesia lor, formaţia intelectuală, acumulările moral-volitive, motivaţiile[11] şi caracteristicile structurilor de intelligence unde sunt încadraţi.

Mai mult, acest proiect naţional în domeniul analitic ar putea prevedea unele direcţii de acţiune precum:

– Constituirea şi consolidarea programelor pilot, la nivel naţional, destinate pregătirii analiştilor de intelligence, în care să fie implicate atât instituţii civile de învăţământ superior, cât şi instituţii militare;

– Stabilirea unor obiective generale ale programelor de pregătire a analiştilor:

• cunoaşterea contextului global în care relaţionează statele, înţelegerea complexităţii, a dinamicii şi a interdependenţei evenimentelor şi a problemelor globale;
• înţelegerea configurărilor viitoare a comunităţii naţionale de intelligence, elaborarea unor soluţii pentru prevenirea ameninţărilor la privind securitatea naţională;
• dezvoltarea abilităţilor de a colabora şi a lucra în echipă, de a recunoaşte tematici specializate şi expertize.

– Elaborarea unui curriculum  pentru acest proiect naţional, care să îşi propună să dezvolte capacitatea cursanţilor de a înţelege, în mod global, cum anumite contexte istorice, economice, culturale, politice şi sociale afectează şi influenţează intelligence-ul şi securitatea naţională.

– Includerea în programul de pregătire/formare a unor module privind:

• Competenţe de bază pentru profesioniştii în intelligence;
• Strategie militară: Intelligence-ul în timp de război şi în timp de pace;
• Managementul şi problemele comunităţii de intelligence;
• Ameninţări transnaţionale: provocările intelligence-ului;
• Mediul geostrategic: evitarea vidului de intelligence

– din perspectiva metodelor utilizate, evitarea, pe cât posibil, a analizei descrise ca „o singură direcţie, o singură concluzie” şi aplicate în cazul problemelor nesigure şi complexe. S-a constatat că pregătirile şi direcţiile date analiştilor pun un accent prea mare pe această metodă. Criticii spun că abordarea cunoscută ca „luăm o singură decizie finală” este atât nefolositoare cât şi pasibilă greşelii. Principala atribuţie a analiştilor, spun criticii, este de a oferi anumite păreri analiştilor politici, pentru ca aceştia să ajungă la nişte concluzii clare în ciuda nesiguranţei ce se întâlneşte în cadrul complexelor evenimente la nivel mondial.

În SUA se poate evidenţia concluzia practică conform căreia multitudinea abordărilor studiilor de intelligence a determinat o diversitate a manierelor de predare a disciplinei. Astfel,  studiile de intelligence se predau în cadrul departamentelor de ştiinţe politice, ceea ce are efect asupra modalităţii în care disciplina este abordată: se pune puţin accent pe studiile de caz de factură istorică şi se favorizează dezbaterile teoretice.

La nivel naţional, educaţia şi pregătirea analiştilor de intelligence se realizează în primul rând în cadrul instituţiilor militare de învăţământ superior (Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul” şi insituţiile de învăţământ superior din cadrul Ministerului Apărării Naţionale), şi foarte puţin în universităţile civile, şi numai în formatul studiilor postuniversitare (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Master în Analiza Informaţiilor).

Elaborarea unui  proiect naţional de educare şi formare în domeniul analizei de Inteligence poate contribui la organizarea unui System National de Educaţie şi Formare în Intelligence bazat pe programe educaţionale şi în materia analizelor de intelligence, într-o concepţie modernă, adaptată la dinamica mediului de securitate. În plus, reiese că este este mult mai productiv să privim educarea, formarea, antrenarea şi specializarea ca elemente/ component integrate  ale unui system continuum şi nu ca activităţi separate, desfăşurate în  universităţi, pe de o parte, şi de instituţiile şi structurile de informaţii (agenţii/servicii) pe de altă parte.

Bibliografie

• William J. Lahneman, Ph.D. Project Co-Directors: The Honorable Jacques S. Gansler, Ph.D. John D. Steinbruner, Ph.D.Ernest J. Wilson III, Ph.D. Project Co-Directors: The Honorable Jacques S. Gansler, Ph.D. John D. Steinbruner, Ph.D. Ernest J. Wilson III, Ph.D.  Center for International and Security Studies at  University of Maryland, The Future of Intelligence Analysis Volume I Final Reportwww.cissm.umd.edu\papers\files\future_intel_analysis_final_report1.pdf
• Analytical Methods în Intelligence Analysis- http:// www.aspu.edu/aconnrt
• Douglas Hart, and  Steven Simion , Thinking straight and taking straight. Problems of Intelligence Analysis  „Survival”, vol. 48, nr. 1 (Spring 2006).
• Ferris John, Intelligence and Strategy: Selected Essays, Sales Rank, July 2005;. http://www.cia.gov.
• Idem,  Vulnerabilităţi şi riscuri  pentru analiştii de intelligence Sesiunea XVI-a de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 6 noiembrie 2010, Bucureşti, ISBN. ISBN  978-606-532-031-4.
• Idem, Consideraţii privind educaţia şi pregătirea analiştilor Comunităţi de Intelligence într-o lume în continuă schimbare, Bucureşti, noiembrie  2010, ISBN. ISBN  978-606-532-031-4
• Jack Davis, “Combating Mindset”, CIA, Studies in Intelligence 36/6 (1992).
• Jack Davis, “Facts, Findings, Forecasts, and Fortune-telling” în Roger Z George şi Robert D. Kline (eds.) Intelligence and the National Security Strategist: Enduring Issues and Challenges (Washington, DC: CIA, The Sherman Kent Center for Intelligence Studies 2004).
• Jack Davis, Improving CIA Analytic Performance: Analysts and the Policymaking Process, Occasional papers, CIA, Kent Center, 1/2 (2002).
• Jack Davis, Sherman Kent’s Final Thoughts on Analyst-Policymaker Relations. Occasional Papers, CIA, Kent Center, 2/3 (2003).
• Johnston Rob, The Culture of Analytic Tradecraft: An Ethnography of the Intelligence Community (Washington: Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency);
• Johnston, Rob, Analytic Culture in the US Intelligence Community: An Ethnographic Study/ Dr. Rob Johnston, Central Intelligence AgencyWashington, DC 2005, p. XIII. Washington DC, CIA, 2005, p. XIII.
• Lowenthal Mark, Intelligence From Secrets to Policy, (new edition), nr.4, October 2008, Congressional Quartely;
• Richard J. Heuer, Psyvhology of Intelligence Analysis (Washington, DC: CIA, Center for the Study of Intelligence 1999.
• Richards S. Heuer, Jr., The Psychology of Intelligence Analysis (Washington: Center for the Study of Intelligence;
• Sergiu  T. Medar (coordonator): Informaţiile militare  în contextul  de securitate  actual, Editura CTEA, Bucureşti – 2006.
• Tiberiu Tănase, Analiza de intelligence între responsabilitatea analiştilor şi cerinţele beneficiarilor, Sesiunea XV-a de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, 6 noiembrie 2009, Bucureşti, ISBN 978-606-532-012-3.;

Note

[1] Alexandru Barbăsură, Colonel (r.), Rolul şi importanţa serviciilor de informaţii, în Revista “Perspective ale securităţii şi apărării în Europa”, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională, 19-20 noiembrie 2009, Bucureşti, Volumul 3.

[2] Raportul intitulat Găsirea Logicii Ameninţărilor Transnaţionale, Lucrările Ocazionale ale Centrului Kent, Vol 3, Nr 1, disponibil pe pagina de internet a CIA, www.cia.gov.

[3] Johnston Rob, Analytic Culture in the US Intelligence Community: An Ethnographic Study, Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence Agency (2005 ),https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/books-and-monographs/analytic-culture-in-the-u-s-intelligence-community/full_title_page.htm.

[4] Studiul lui Johnston a inclus 440 interviuri cu profesionişti operativi şi de profil academic din comunitatea de informaţii, participarea la programe de pregătire în domeniul activităţii de informaţii, ateliere şi grupuri de lucru, observarea directă a analiştilor în timpul îndeplinirii sarcinilor curente şi participarea ca observator la finalizarea unor sarcini analitice. Johnston, Rob Analytic Culture in the US Intelligence Community: An Ethnographic Study/ Dr. Rob Johnston, Central Intelligence Agency Washington, DC 2005, p. XIII.

[5] Director of National Intelligence.

[6] Vasile Păun, Puterea Informaţională, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005, p. 33-35.

[7]Tiberiu Tănase, Vulnerabilităţi şi riscuri pentru analiştii de intelligence, sesiunea de comunicări ştiinţifice a UNAP.

[8] Sergiu  T. Medar ( coordonator)  Informaţiile militare în contextul de securitate actual Editura CTEA, Bucureşti – 2006.

[9] Analytical Methods în Intelligence Analysis (Medode analitice pentru analizarea informaţiilor)- http:// www.aspu.edu/aconnrt

[10] Educaţia reprezintă un ansamblu de măsuri aplicate sistematic în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale, estetice sau fizice ale unei persoane. Ca reper constant şi continuu al devenirii umane, educaţia beneficiază de forme şi metode diferite, determinate de laturile numeroase ale acesteia de la educaţia profesională, axiologică şi religioasă la educaţia ecologică, sanitară şi desigur estetică. Nicolae Rotaru, Lider şi actant, Editura ANI, Bucureşti, 2006, p.50-53.

[11] Nicolae Rotaru, op.cit., p. 54.