Golea, Daniela Georgiana; Coșa, Oana Ștefania (2023), Nevoia de adaptare managerială a noilor probleme de securitate modernă, Intelligence Info, 2:1, 181-188, https://www.intelligenceinfo.org/nevoia-de-adaptare-manageriala-a-noilor-probleme-de-securitate-moderna/

The need for managerial adaptation to new modern security issues

Abstract

The complexity of the current scene of international relations and the emergence or amplification of secessionist tendencies in the European Union itself, along with the reawakening or revival of frozen conflicts and a real revival of the Cold War, all of these have generally made analyzing and finding solutions for security management become an increasingly complicated and difficult problem to address. On the other hand, the multidimensionality of the modern conflict and the expansion of the confrontation in immaterial environments (such as the media space, the psychosphere, the cyberspace, the economic environment, etc.) that are difficult to control, have made that an eventual correct management approach must necessarily be located in the multidisciplinary field, thus it is necessary to apply new methods, in an integrative manner. Moreover, the new challenges have often raised the issue of the lack of specialists in completely new fields, for which there is no theoretical framework, let alone experience. These observations highlight the difficulty of finding solutions. All these aspects have made the problem of managing the contemporary security environment to be in the form of a set of equations with a much too large number of unknowns, most often being very difficult not only to solve but even to establish the appropriate method for a solution. Sensing the need for a European Social Survey is also necessary for people living in Europe to be heard more clearly, paying more attention to their views and highlighting their social conditions. Such a preliminary report focuses on one of the most important aspects of our lives – health – and highlights the inequalities that exist within and between European countries, with a view to differentially applying the most effective methods.

As far as Romania is concerned, the situation, which is not one of the most favorable, because it is a country still at the intersection of major geopolitical interests and at the border between the major political-military blocs in conflict. In Romania, no integrated health and safety management model has been brought to the fore so far, which is not only correct, but also complete, realistic, anchored in the concrete data of the problem and offering all the solutions demanded by the numerous problems we face we face

Keywords: health management, security, security environment, national security, European policies

Rezumat

Complexitatea scenei actuale a relațiilor internaționale și apariția sau amplificarea tendințelor secesioniste în chiar Uniunea Europeană, alături de retrezirea sau revigorarea unor conflicte înghețate și o adevărată reînviere a Războiului Rece, toate acestea au făcut ca în general analizarea și găsirea de soluții pentru managementul de securitate să devină o problemă din ce în ce mai complicată și mai dificil de abordat. Pe de altă parte, multidimensionalitatea conflictului modern și extinderea confruntării în medii nemateriale (cum ar fi spațiul media, psihosfera, cyberspațiul, mediul economic etc.) greu controlabile, au făcut ca o eventuală abordare corectă de management să fie neapărat situată în domeniul pluridisciplinar, fiind astfel necesară aplicarea unor metode noi, de o manieră integratoare. Mai mult, noile provocări au ridicat nu de puține ori și problema lipsei unor specialiști în domenii cu totul noi, pentru care nu există un cadru teoretic, iar experiență cu atât mai puțin. Aceste observații evidențiază dificultatea găsirii unor soluții. Toate aceste aspecte au făcut ca problematica managementului mediului contemporan de securitate să fie sub forma unui ansamblu de ecuații cu un număr mult prea mare de necunoscute, cel mai adesea fiind foarte dificilă nu doar rezolvarea ci chiar și stabilirea metodei adecvate în vederea unei rezolvări. Sesizarea nevoii unei anchetei Sociale Europene este de asemenea necesar pentru oamenii care trăiesc în Europa sa fie auziți mai clar, acordând o atenție sporită opiniilor acestora și scoțând în evidență condițiile lor sociale. Un astfel de raport preliminar se concentrează pe unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre – sănătatea – și subliniază inegalitățile care există în și între țările din Europa, urmand ulterior sa aplicam diferential metodele cele mai eficiente.

In ceea ce priveste Romania, starea, care nu este una dintre cele mai favorabile, deoarece este o țară încă aflată la intersecția marilor interese geopolitice și la granița dintre marile blocuri politico-militare aflate în conflict. În România nu s-a adus până acum pe tapet vreun model de management integrat al sanatatii si al securității, care să fie nu doar corect, dar și complet, realist, ancorat în datele concrete ale problemei și oferind toate soluțiile reclamate de numeroasele probleme cu care ne confruntăm.

Cuvinte cheie: managementul sănătății, securității, mediu de securitate, securitate națională, politici europene

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023, pp. 181-188
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/nevoia-de-adaptare-manageriala-a-noilor-probleme-de-securitate-moderna/
© 2023 Daniela Georgiana Golea, Oana Ștefania Coșa. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Nevoia de adaptare managerială a noilor probleme de securitate modernă

Daniela Georgiana Golea: Doctorand, Universitatea din Ruse ‚‚Angel Kanchev’’, Școala Doctorală de Științe Politice, Bulgaria, kolerdaniela@gmail.com

Oana Ștefania Coșa: Doctorand, Universitatea ‚‚Valahia’’ din Târgoviște, Școala Doctorală de Științe Economice și Umaniste, Domeniul Management, oanastefaniacosa@gmail.com

 

Așa cum recentele evenimente (criza ucrainiană, evoluția atipică a Turciei, părăsirea UE de către Marea Britanie etc.) ne-au demonstrat-o continuu, mediul internaţional de securitate este într-o permanentă schimbare, în special drept consecință a marii complexităţi generate de interacţiunea polivalentă dar şi interdependenţa proceselor şi fenomenelor de tot felul, corespunzătoare componentelor securității: politice, economice, sociale, ecologice, militare etc., fapt care face ca actorii statali să fie în primul rând interesați de asigurarea propriei securități.

Planurile naționale ar integra obiectivele fiscale, de reformă și de investiții, inclusiv cele de abordare a dezechilibrelor macroeconomice, acolo unde este necesar, într-un singur plan holistic pe termen mediu, creând astfel un proces coerent și raționalizat. Statele membre ar avea o mai mare marjă de manevră în stabilirea traiectoriei lor de ajustare fiscală, întărind asumarea națională a traiectoriilor lor fiscale.

Un singur indicator operațional – cheltuielile primare nete, adică cheltuielile aflate sub controlul unui guvern – ar servi drept bază pentru stabilirea traiectoriei de ajustare fiscală și pentru efectuarea supravegherii fiscale anuale, simplificând astfel în mod semnificativ cadrul .

Totodată, în acest context complicat acționează așa-numita globalizare, un proces planetar complex, desfășurat la nivel multidimensional şi implicând efecte polivalente și omniprezente, cu semn negativ și pozitiv, ridicând în special o serie de mari provocări pentru sanatatea populatiei si a securitatii.

Având în vedere faptul că globalizarea (proces ce implică printre altele diminuarea sau chiar pierderea suveranității naționale^[1]) implică importante riscuri şi ameninţări ale managementului securității pentru majoritatea actorilor statali ai scenei internaționale, specialiștii au căutat în permanență soluţiile adecvate pentru a le putea depăşi. Astfel, în viziunea unora, o posibilă soluţie eficace ar trebui să fie realizarea unei integrări regionale. În cadrul unei astfel de integrări, statele ar fi chemate să adopte politici sociale, de securitate şi apărare^[2] comune, în acest scop utilizând un ansamblu de resurse (din toate categoriile, cum ar fi cele umane, materiale, informaţionale etc.), participând astfel fiecare, în cadrul unei structuri colective.

Nici această idee nu este deloc nouă^[3], exemplele istorice demonstrând de fiecare dată incapacitatea de a se realiza concret un astfel de „colectiv” de state. În realitate se pot uneori realiza alianțe (pe termen mai lung) sau în funcție de contextul de moment, coaliții, însă realizarea unei colectivități de state diferite care să se poată menține pe o durată mare de timp, nu a fost niciodată posibilă din variate cauze. Potrivit unor autori, s-a considerat că o astfel de colectivitate ar fi Uniunea Europeană, privită ca o entitate internaţională politico-economică și inter-guvernamentală, capabilă de a dispune de o politică unitară de securitate şi apărare. În realitate însă, Uniunea Europeană s-a dovedit a fi un cadru expansionist pentru marile puteri occidentale și un nou mod de realizare a politicilor colonialiste clasice.

Această stare de lucruri a stârnit mari nemulțumiri, mai ales în cadrul națiunilor mai mici ale Europei (centrale și estice), de altfel, nemulțumind chiar și națiunile statelor mari din occident.

Mai târziu, a apărut criza diplomatică și militară, prin dispunerea la granița orientală a UE a bazelor ofensive prevăzute cu capabilități de lansare și dirijare a rachetelor cu rază medie și lungă de acțiune pe direcția Rusiei. Desigur, autoritățile americane au dezmințit oficial faptul că ar fi vorba de baze cu caracter ofensiv, că acestea ar fi dotate cu rachete altele decât cele destinate scutului anti-rachetă și că direcția lor de acțiune ar fi înspre teritoriul Rusiei.

În ce privește securitatea comună sau cea colectivă de la nivelul UE, ar trebui să amintim că Summit-ul franco-britanic din Saint Malo (1998) a dat tonul în privința dezvoltării dimensiunii comunitar-europene de securitate şi apărare, proces care a fost și este în continuare aproape complet lipsit de rezultate: nu s-au creat forțe comune de acțiune la un nivel care să poată fi compatibil celui atins de NATO, nici măcar asupra politicii de securitate nu s-a ajuns cu adevărat la un numitor comun.

O astfel de evoluție nu era însă preconizată în iunie 1999, când Summit-ul Consiliului European (Köln) punea totuși bazele instituţionale pentru Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA), adoptându-se cu acea ocazie cadrul strategic prin care Uniunea Europeană ar fi trebui să-şi creeze și dezvolte propria sa componentă destinată sanatatii,securității şi apărării. Prin intermediul acestei Politici, nu-şi propunea să substituie politica statelor membre, la nivel naţional, care continua teoretic să existe, rămânând de competenţa fiecărui stat, dar ulterior treptat urmand o oarecare universalitate.

Am putea afirma faptul că, adevăratele transformări (negative, în cea mai mare parte a lor) s-au produs nu atât la nivel comunitar cât mai ales în cadrul intern al unora din statele Uniunii. S-a afirmat oficial că Uniunea Europeană este capabilă de a se angaja în dezvoltarea unui ansamblu de activități menite transformării “arhitecturii” globale. S-a arătat că UE ar beneficia de o viziune strategică, aceasta fiind corespunzător integrată în propria sa Strategie de securitate, dispunând totodată și de instrumentele necesare intervenției în scopul managementului crizelor. În realitate, aceste „performanțe” ale UE au fost mai mult declarative căci în fapt Uniunea nu a reușit nici măcar să stopeze propriile tendințe interne de insecuritate și disensiunile tot mai evidente și mai grave dintre cei mai importanți membri ai Uniunii.

Planurile naționale ar trebui integrate in obiectivele sociale, fiscale si de sanatate, de reformă sociale, economice și de investiții, inclusiv cele de abordare a dezechilibrelor macroeconomice, acolo unde este necesar, într-un singur plan holistic pe termen mediu, creând astfel un proces coerent și raționalizat. Statele membre ar avea o mai mare marjă de manevră în stabilirea traiectoriei lor de ajustare, întărind asumarea națională a traiectoriilor fiecarui departament in parte.

 

Lumea de la începutul secolului XXI traversează o perioadă de acutizare a conflictualității, de redeschidere a conflictelor înghețate sau a disputelor tradiționale.

Perioada prin care traversăm este caracterizată printr-o evoluție tot mai imprevizibilă și mai atipică. Problemele cu care lumea aceasta se confruntă sunt tot mai multe și mai grave, pornind de la vechile disensiuni religioase, politico-militare, ciocniri între culturi și civilizații, criza energetică, crize economice regionale sau globale și chiar, stări de recesiune, crize de mediu, o „încălzire globală” (proces planetar despre care nu știm de fapt adevaratele cauze  o provoacă), mari probleme economice și sociale, emigrații masive, războaie locale și regionale etc.

Pe acest fond, economia globală este practic silită să se adapteze unei lumi a relațiilor internaționale aflată în plină mișcare. Aceste mutații profunde nu au cum să nu influențeze domeniul economic, cu atât mai mult cu cât cel mai adesea motivațiile principale de conflict sunt de natură economică: lupta pentru accesul la principalele resurse energetice fosile, ciocnirile între cei care vor să-și asigure pozițiile dominante pe diversele piețe, în diverse ramuri.

Toate acestea însumate ne dau imaginea unei lumi chinuite de numeroase și profunde probleme, în care omenirea a ajuns la un prag critic din mai multe puncte de vedere: numărul populației, fragmentarea etnică și religioasă, incapacitatea resurselor naturale de a mai asigura supraviețuirea, deteriorarea ecosistemului, criza sanitara, capacitatea scazuta de rezilienta a statelor.

Scena internațională contemporană ne înfățișează o creștere periculoasă a luptei pentru hegemonie, mai ales pe fondul reducerii drastice a accesului la resursele energetice fosile. Mai mult, pe fondul restabilirii unei noi ordini mondiale (după dispariția echilibrului global de tip bipolar) au apărut noi actori ai scenei internaționale, totodată s-au produs și mutații profunde în cadrul balanței globale de putere. Astfel, clubul puterilor spațiale s-a mărit, primind în rândurile sale China, India, Iran, chiar și Coreea de Nord; mai grav, s-a mărit și clubul puterilor nucleare, iar discordia dintre membrii acestor pseudo-cluburi a atins cote alarmante.

În momentul de față la nivel global nici nu mai poate fi vorba de o aplicare a unor mecanisme concurențiale normale sau corecte, în situația în care pe scena mondială acționează puteri rivale puse deja în poziții ireconciliabile. Pe de altă parte, nici interacțiunea statelor puternice cu statele slabe nu lasă prea mult loc creării și dezvoltării unor relații economice corecte, marile puteri coportându-se asemenea unor carteluri care au căpătat dominația completă a pieței și nu fac altceva decât să exploateze în modul cel mai cinic resursele statelor slabe. Un astfel de comportament nu face decât să crească disensiunea între aceste state și nemulțumirea generală, aceasta în situația în care deja mediul global este în pericol de a cunoaște ororile unui nou război mondial.

 

Instrumentele utilizate în anii ’90 privind formarea și menținerea UE au corespuns acțiunii concertate a mai multor organizații cu vocație de actor internațional:

în cadrul NATO, care a deţinut un rol esenţial pe scena politică post- Războiul Rece; NATO a deschis şi apoi a dezvoltat așa-numitul parteneriat politic și militar, căutând să atragă și să preia dominația asupra unora dintre fostele state adversare satelit față de URSS, incluzând Bulgaria, Ungaria și România;

• în cadrul ONU, în special prin activitatea Consiliului de Securitate^[4], care a deţinut permanent un rol important în dialogul dintre actorii scenei internaţionale;
• în cadrul OSCE, care a reprezentat în ultimele decenii o cuprinzătoare instituţie regională de securitate incluzând statele europene, dar și Canada şi SUA, şi jucând un rol important în mediul de securitate european; OSCE a căutat să se manifeste cât mai vizibil în domeniul diplomatic, în managementului crizelor realizat mai ales prin prisma intereselor nord-americane.

Debutul secolului XXI a surprins o scenă a relațiilor internaționale dominată de interacțiuni tot mai dure dintre actori precum SUA, UE, Rusia, China, Japonia, Iran, Coreea de Nord, India, Brazilia, Africa de Sud. Balanța mondială de putere devine tot mai neclară, înregistrându-se oscilații tot mai periculoase. S-a așternut parcă o nouă cortină de fier între mediul geopolitic dominat de SUA și Eurasia. Între aceste mari regiuni geopolitice, se află un teritoriu parcă veșnic cuprins de flăcările discordiei și confruntării armate: Orientul Mijlociu.

În aceste condiții devine tot mai greu de controlat interacțiunea dintre actorii unei scene internaționale tot mai tulburi, caracterizate printr-un nivel de conflictualitate din ce în ce mai mare. Această situație conduce odată în plus la nevoia stabilirii unor noi soluții de management al securității având în subsidiar și celelalte ramuri, altminteri nu vom face altceva decât să ne confruntăm cu noi și noi probleme, dar și să constatăm tot mai multe și mai grave deficiențe de management.

Note

[1] Acesta este unul din aspectele cele mai grevante legate de așa-numita „globalizare”, și care ridică cele mai mari probleme în domeniul securității; nu degeaba, mulți specialiști s-au întrebat dacă există în definitiv vreo diferență între „globalizare” și colonialism sau expansiunea imperialistă a marilor puteri mondiale. La urma urmei, în cazul imperiilor colonialiste s-au manifestat procese similare cu acela pe care astăzi îl denumim „globalizare”, nefiind așadar nimic nou în istoria civilizației umane, ci poate doar căpătând unele nuanțe noi, în special datorită dezvoltării mijloacelor tehnologice în ultimul secol.

[2] În multe documente oficiale se utilizează sintagma „politica de securitate și apărare”, cu toate că securitatea este un sistem care conține integral problema apărării.

[3] De pildă, Tratatul de la Westphalia (1648) prin care s-a pus capăt Războiului de 30 de ani, unificând tratatele de pace semnate la Münster și Osnabrück. Pacea de la Westphalia a însemnat de fapt încheierea mai multor tratate între mai-octombrie 1648, care nu doar că au condus la încheierea Războiului de 30 de ani (1618–1648) din cadrul Sfântului Imperiu Romano-German și a războiului de 80 de ani (1568–1648) dintre Spania și Olanda, dar a reprezentat totodată o primă încercare de realizare a unui tratat internațional pe termen lung, în care să fie prevăzute drepturile/obligațiile statelor semnatare și garanțiile puse în slujba acestor angajamente. În cadrul acestui tratat au participat 109 delegații internaționale incluzând Sfântul Imperiu Romano-German, Regatul Spaniei, Regatul Franței, Regatul Suediei, Republca Olanda etc. Deși acest tratat nu a rezolvat problemele litigioase, totuși el a creat premizele nașterii mai târziu a luptei pentru autodeterminare în cadrul multor națiuni, tocmai această tendință (de autodeterminare) fiind antagonistă față de ceea ce astăzi numim „globalizare”.

[4] Consiliul de Securitate din cadrul ONU este format din 15 membri, din care doar cinci membri permanenți, care au drept de veto: China, Franța, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite. Observăm că trei din cinci membri sunt membri ai NATO, organism politico-militar controlat totuși de SUA.