Tănase, Tiberiu (2022), Biroul de Informații al Secției Militare din Transilvania și rolul său în campania pentru apărarea României Mari, Intelligence Info, 2:1, 41-48, https://www.intelligenceinfo.org/biroul-de-informatii-al-sectiei-militare-din-transilvania-si-rolul-sau-in-campania-pentru-apararea-romaniei-mari/

 

The Intelligence Office of the Transylvanian Military Section and its role in the campaign for the defense of Greater Romania

Abstract

During the first conflagration of the 20th century, the information structures of the Romanian state included the Information Structures of the Ministry of the Interior, – General State Security, the Information Structure of the Ministry of National Defense – the Intelligence Service of the Army, but also other information structures: the Intelligence Service and Romanian-Russian Counterintelligence, the Intelligence and Security Service of the Delta, and the Intelligence Office of the Transylvanian Military Section.

Keywords: Intelligence Office, Transylvania, Greater Romania

Rezumat

În timpul primei conflagraţii a secolului XX  din structurile informative ale statului român făceau parte Structurile Informative din Ministerul de Interne,- Siguranţa Generală a Statului, Structura Informativă a Ministerului Apărării Naţionale – Serviciul de Informaţii al Armatei, dar şi alte structuri informative: Serviciul de Informaţii şi Contrainformaţii româno-rus, Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei, şi Biroul de Informaţii al Secţiei Militare din Transilvania .

Cuvinte cheie: Biroul de Informaţii, Transilvania, România Mare

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023, pp. 41-48
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159
URL: https://www.intelligenceinfo.org/biroul-de-informatii-al-sectiei-militare-din-transilvania-si-rolul-sau-in-campania-pentru-apararea-romaniei-mari/
© 2022 Tiberiu Tănase. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Biroul de Informații al Secției Militare din Transilvania și rolul său în campania pentru apărarea României Mari

Tiberiu Tănase

tanasetiberiu2@gmail.com

 

În timpul  primei  conflagraţii a secolului XX-  din structurile informative ale  statului român făceau parte Structurile Informative din Ministerul  de Interne,- Siguranţa Generală a Statului, Structura Informativă  a Ministerului Apărării Naţionale –  Serviciul de Informaţii al Armatei, dar şi alte structuri informative Serviciul de Informaţii şi Contrainformaţii  româno-rus,  Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei, şi Biroul de Informaţii al Secţiei Militare din Transilvania .

Organizarea unui serviciu  secret de informaţii militar în România a întâmpinat mari greutăţi. După cum atestă studiile  şi rapoartele întocmite  în anul 1911 de către ofiţeri de la  Marele Stat Major al armatei române, cauzele principale  care împiedicau organizarea serviciului de informaţii erau „lipsa fondurilor băneşti“ şi „inexistenţa unei legi  a contraspionajului  în timp de pace. În intervalul  1911-1913 s-au depus eforturi  pentru a remedia  aceste neajunsuri. Începând cu 31 ianuarie 1913, a intrat în vigoare Legea contraspionajului  în timp de pace, care stabilea ca infracţiune  transmiterea sub orice formă a informaţiilor  despre apărarea ţării şi prevedea  ca sancţiuni închisoarea corecţională  de la 1 la 5 ani  sau o amendă  de la 500 la 5 000 de lei.^[1] De asemenea,  au fost întocmite  proiecte de organizare  a unui nou serviciu  de informaţii, dar fără un rezultat practic, aşa cum  atestă documentele  de arhivă, fondurile  alocate fiind destinate altor întrebuinţări.

Mihai Moruzov^[2] menţiona  că „până  la războiul  balcanic din 1913, armata noastră n-a dispus de un serviciu de informaţii  propriu-zis“. Abia în acel an, când armata română a intrat în Bulgaria, s-a izbit  de lipsa unui  asemenea serviciu „şi atunci s-au luat primele măsuri pentru  organizarea acestuia“.

La rândul lui, Eugen Cristescu  ne oferă următoarele detalii în legătură cu  serviciul de informaţii  al armatei române şa începutul primului război mondial: „Marele Stat Major, prin Secţia a II-a,  activa şi el un domeniu  informativ. Pe lângă statele majore  ale marilor unităţi  militare funcţiona câte un birou II, care făcea  contrainformaţii în armată şi contraspionaj pe teritoriu. Prin ofiţeri special pregătiţi şi agenţi  de frontieră se infiltrau  în ţările vecine  elemente  informative  pentru adunarea materialului  ce-i era necesar, în special în Ardeal, unde aceştia aveau legătură  cu patrioţii români  din acea provincie“.^[3] În anul 1915 serviciul de informaţii al armatei  române era capabil  să iniţieze misiuni speciale  în scopul culegerii unor informaţii  necesare  documentelor de planificare.

Pentru serviciile de informaţii româneşti, mai ales pentru cele cu caracter  militar, s-au înregistrat în perioada 1914-1916 mari carenţe şi în ceea ce priveşte măsurile de protecţie contrainformativă.  Bogata literatură istoriografică dedicată participării armatei române la primul război mondial  a acordat spaţii largi   evidenţierii stării de spirit profund patriotic a majorităţii  românilor. Numai că,  după cum au evoluat  evenimentele, istoria a demonstrat că patriotismul nu a fost suficient  pentru a ne asigura decizia într-o campanie  ce-şi propunea  ca obiectiv  strategic realizarea  unităţii naţional-statale. Dimpotrivă, îndrăznim să afirmăm că, în momentul acela, avântul patriotic a fost anulat,  în cea mai mare parte, de vulnerabilităţile în plan contrainformativ, atât al armatei, cât şi, în general ale societăţii româneşti. Afirmaţia face referire  şa scurgerea secretelor de stat şi militare sau de a căror  divulgare s-au făcut  vinovaţi chiar unii dintre  cei care,  prin însăşi natura profesiei, erau obligaţi să vegheze  cu sfinţenie la apărarea  şi protejarea  lor. Corupţia, neglijenţele stupide , traficul de influenţă din „înalta societate“, uşurinţa condamnabilă cu care au fost tratate problemele  importante pentru interesul  naţional şi, nu  în ultimul rând, „ pălăvrăgeala“ au produs adevărate ravagii în societatea românească.

Mai mult, Comandamentul Austro-Ungar deţinea o copie a Convenţiei Militare   încheiate de România cu Antanta, în august 1916, privitoare  la condiţiile  intrării  ţării şi a armatei române  în campanie alături de  acestea  şi împotriva Puterilor Centrale. Rezultă de aici, fără sarcasm că afirmaţiile lui Eugen Cristescu  şi Constantin Argetoianu,  privind buna păstrare  a secretului intrării armatei române în război,  în august 1916, sunt  veridice doar în ceea ce-i priveşte  pe oamenii  bine informaţi din România, nu şi pe austro-ungari.

Într-adevăr, Comandamentul Puterilor Centrale, pe baza  fluxului informaţional  obţinut de la potenţialul  informativ  creat în România, a sesizat concentrarea forţelor  principale române spre Transilvania şi,  de asemenea, faptul că,  pentru acoperirea spaţiului spre Bulgaria , armata română va lăsa în Dobrogea şi pe Dunăre  forţe destul de slabe. Ca urmare, Planul   de cooperare al Coaliţiei Puterilor Centrale  prevedea invadarea Dobrogei de către  armata condusă de  Mackensen, surprinderea punctelor întărite  ale armatei române  de la Turcaia şi Silistra, ca şi  pătrunderea până la cea mai îngustă  porţiune dintre Marea Neagră şi  Dunăre. Operaţiile  de pe frontul transilvan avea un caracter secundar, vizând ca obiectiv rezistenţa pe poziţii întărite. Acest plan de campanie  estima că armata română  urma să dezlănţuie ofensiva în Transilvania, concentrând forţele principale la trecătorile din Carpaţi. Forţele secundare erau lăsate la frontiera  lor sudică, ceea ce corespundea, în  esenţă, realităţii. Fără îndoială că aceste estimări făcute de către Înaltul  Comandament al Puterilor Centrale au fost facilitate de toate  acele  vulnerabilităţi  în plan  contra-informativ, pe care le-am menţionat anterior.

Avem acum pe deplin justificate eforturile ofiţerilor români din cadrul M.St.M. de a  reorganiza Serviciul  de Informaţii al Armatei, sub forma unui Birou 5 din Secţia a II-a  M.St.M. „Proiectul de organizare“ a fost întocmit probabil  în primăvara anului 1916, dar a fost pus în aplicare abia după intrarea României  în război. Numai că, aşa cum avea să spună Mihai Moruzov  mai târziu, „un astfel de  serviciu nu se poate  improviza“. Iată şi explicaţia faptului că Biroul 5 n-a putut avea eficienţă în campania  din toamna anului 1916.

În conformitate cu „proiectul“, Biroul 5 trebuia condus  de către un ofiţer superior, cu grad  de locotenent-colonel, şi de un ajutor, cu grad de maior. Era structurat pe două diviziuni. Diviziune I (Studiul  armatelor străine) era compusă din 4 subdiviziuni: A (Austro-Ungaria), R (Rusia), G.F. (Germania, Franţa, Italia şi Elveţia), B (Peninsula  Balcanică, Bulgaria, Serbia, Gracia, Turcia şi Albania). Diviziune a II-a (Serviciul Informaţiilor) era condusă  de subşeful Biroului 5 şi  se compunea din trei subdiviziuni: Subdiviziunea I (Serviciul interior sau  contra-spionajul), condusă de către un civil, având principala misiune de „a împiedica  organizaţiile  de spionaj străine să acţioneze pe teritoriul  românesc“, „ la nevoie să le intoxice cu ştiri false“; Subdiviziunea a II-a  (Serviciul exterior), formată din agenţi permanenţi  şi ficşi, cu reşedinţa în oraşele Odessa, Chişinău, Ungheni-Ruşi, Sofia, Şumla, Timişoara, Sibiu, Cernăuţi, Belgrad, Braşov şi Rusciuk (Agenţii erau recrutaţi dintre români pe baza sentimentelor de naţionalitate şi puteau să-şi creeze la rândul lor, agenţi, ceea ce însemnă  că jucau rolul  de rezidenţi, iar informaţiile trebuiau comunicate direct la centru); Subdiviziunea a III-a (Serviciul mobil), care avea în componenţă  agenţi mobili sau de legătură şi curieri de control. Agenţii mobili făceau legătura cu cei ficşi, aducând informaţii sau transmiţând ordine. Aceştia trebuiau să cunoască foarte bine limba  şi obiceiurile locuitorilor  din ţara în care  erau trimişi în misiune. Curierii de control  erau ofiţeri  din statul major, care se deplasau  pentru a lua corespondenţa de la ataşaţii  militari şi pentru a le transmite   instrucţiuni.

În timpul misiunii era necesar să culeagă informaţii prin observarea directă,  în urma cărora întocmeau  un  raport (memoriu). Astfel de misiuni erau încredinţate o dată pe lună.

Alte atestări documentare evidenţiază că în primele zile ale izbucnirii războiului, acţiunile cu caracter informativ, organizate în Transilvania de structurile specializate româneşti, au folosit agentura secretă. Agenţii fuseseră recrutaţi din rândul numeroşilor români transilvăneni care îşi manifestaseră sentimentele naţionale. Ei au pus la dispoziţia structurilor informative româneşti, înfruntând mari riscuri, toată priceperea pentru culegerea de date şi informaţii necesare planului de campanie în ipoteza intrării României în război contra Austro-Ungariei. Semnificativă în această privinţă este scrisoarea adresată la 7 iulie 1915 de Matei C. Cosma ministrului de Război român, prin care îi cerea să fie repartizat la Comandamentul trupelor române când acestea vor pătrunde în Transilvania „prin locurile cunoscute” şi pe care „le indicase”.

Cu ajutorul unor astfel de colaboratori patrioţi s-au creat câteva centre informa-tive în Transilvania, Banat şi Bucovina. Misiunea acestora era de a supraveghea pregătirile militare ale Puterilor Centrale şi de în cele mai mici detalii, a teatrului de operaţiuni în care urmau să acţioneze unităţile militare româneşti. Astfel de centre informative au funcţionat la Braşov, Sibiu, Cluj, Timişoara, Suceava şi în alte oraşe Transilvania şi Bucovina. Valoroase informaţii, cu caracter militar despre pregătirile de luptă ale Puterilor Centrale, au cules şi comandamentelor armatei române colaboratorii Centrului Braşov, condus de Spiridon Boite. Activitatea   acestui centru a fost sprijinită de 200 de colaboratori.

Activitatea centrului informativ din Bucovina a fost coordonată de profesorul Aurel Moldovan, care, pentru serviciile aduse statului român, a primit aprobarea de a se stabili în România. În activitatea de culegere şi trimitere a informaţiilor despre pregătirile austro-ungare a fost sprijinit de fraţii săi, Dumitru, Iosif şi Rudolf, precum şi de numeroşi intelectuali.

După declararea stării de război cu Austro-Ungaria (14/27 august1916), unităţile militare române, trecând Carpaţii, au fost sprijinite de patrioţii transilvăneni cu informaţii despre trupele austro-ungare sau au fost conduse în diverse localităţi de către călăuzele şi persoanele de încredere din rândurile populaţiei române. Chiar Max Ronge recunoaşte că „serviciul de spionaj românesc a găsit în sânul populaţiei din Transilvania, supraîncălzită de agitaţiile naţionaliste, multe simpatii. Această stare de spirit a fost exploatată în 1916, când românii, dând peste cap slabele noastre trupe de acoperire, au progresat de-a lungul Transilvaniei în perioada aceea au găsit o sumedenie de oameni care-i informau asupra mişcării trupelor noastre în mijlocul regiunii noastre. Pe de altă parte şi un număr oarecare de preoţi, institutori şi avocaţi transilvăneni s-au dat de partea năvălitorului [trupele române — n.n.], sfătuind soldaţii să încalce jurământul şi să dezerteze”.

Biroul de Informaţii al Secţiei Militare din Transilvania

Consiliul Dirigent – structura administrativă creată pentru administrarea Transilvaniei avea în componenţă şi Secţia Militară –echivalentul uni minister de Război şi care a coordonat activitatea armatei şi siguranţei Publice şi în cadrul căreia a funcţionat Garda Naţională , precum şi un Birou de Informaţii,  care  şi-a desfăşurat activitatea  în perioada  noiembrie  1918 – noiembrie 1919.  Rolul acestei structuri era de a furniza informaţii în vederea sprijinirii armatei române aflate în ofensivă spre Ungaria .

Acest  serviciu  de informaţii unic în felul  lui şi foarte apropiat de cerinţele moderne ale timpului, era format dintr-un  Birou  Central şi patru secţii ce cuprindeu 31 de membri interni  şi 46  externi:

–          prima secţie  a fost Secţia de Informaţii şi Contra informaţii şi a fost condusă de  medicul Carol  I. Sotel;

–          a doua  secţie era cea militară – Secţia  Militară condusă de  colonelul Emilian Savu;

–          Secţia de Propagandă (al cărei  şef era căpitanul inginer  Gheorghe Chelemen) ;

–          Secţia Muncitorească (condusă de  preotul  militar dr. Iuliu Florian).

Pentru o bună funcţionare Biroul de Informaţii a emis la 16 decembrie 1918 Intrucţiunile pentru ofiţerii de informaţii cu obiectivele de însemnătate pe care aceştia trebuie să le obţină prin orişice mijloace şi transmise în fiecare sâmbătă la BI prin curier , dar în cazurile urgente puteau fi raportate imediat , eventual prin telegraf .^[4](p112).

Informaţiile ce trebuiau transmise se refereau la :

1.Situaţia, starea, înarmarea, numărul şi activitatea:

a)comandamentelor şi formaţiunilor trupelor ungare;

b)gărzilor maghiare;

c)comandamentelor şi trupelor Antantei şi române;

d)comandamentelor şi trupelor germane;

e)gărzilor române.

2.Mişcări, transporturi, concentrări de trupe.

3.Situaţia politică:

a)ţinuta şi mişcările naţionalităţilor/partidelor;

b)siguranţa publică.

4.Informaţii diverse.

5.Evidenţa şi activitatea persoanelor suspecte

Realizări concrete  ale BI au fost  descrise  de Aurel Gociman, într-o lucrare intitulată România şi revizionismul maghiar, apărută în 1934, în care a publicat şi 13 documente  (rapoarte)^[5]. Prin conţinutul lor rapoartele  atestă din plin veridicitatea următoarelor afirmaţii: „Membrii acestei structurii (BI-nn) au dat dovadă de un curaj şi o disciplină extraordinară, şi de numele lor sunt legate  multe acte de eroism românesc, înainte şi după intrarea  armatei  române (în Ardeal – nn). Amintim câteva dintre acestea : au demontat 16 tunuri ungureşti  din Cetăţuia  Clujului cu care secuii vroiau  să iasă în întâmpinarea armatelor  române; la Dej au  demontat 6 tunuri; au cutreierat tranşeele secuieşti făcând rapoarte şi spionaj; au adus documente secrete din  Budapesta; au reuşit să pună  mâna pe arhivele  profesorului  Apathi; au scăpat pe mulţi români condamnaţi la moarte în Ungaria; pentru Conferinţa  de pace au furnizat acte de mare preţ pentru interesele româneşti; au prins spioni ungari; au  confiscat multe milioane  de coroane transmise din Budapesta ungurilor din Ardeal; au înfiinţat  gărzi naţionale la sare şi consilii; au  constituit  linii  telegrafice secrete, prinzând ordinele  ce s-au dat din  Ungaria sfaturilor  şi gărzilor ungureşti  din Ardeal etc. La rugămintea Comandamentului  trupelor  române din  Transilvania, această organizaţie (BI – n.n.) a funcţionat până la data  de 1 noiembrie 1919, servind cu acelaşi eroism  cauza  românească.

Note

^[1] Monitorul oficial nr. 242, joi , 31 ianuarie /13 februarie 1913, pp. 11225-11227.

^[2]Vezi pe larg în Lionede Ochea Serviciul Special de Informaţii al României pe frontul de vest 1940- 1944, Pp. 111-118 Personalitatea lui  Moruzov este deosebit de bine prezentă şi  cartea lui Cristian Troncotă, Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române.

^[3] Eugen Cristescu, organizarea şi activitatea Serviciului  Special de Informaţii – în Cristian Troncot, Eugen Cristescu, Asul serviciilor  secrete româneşti – Studiu, memorii, documente, Bucureşti, Editura  Roata  Vânturilor, 1995, p. 95

^[4] Alin Spânu , Istoria Serviciilor de Informaţii /contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945, Casa Editorială Demiurg, 2010,  p. 112.

^[5] Aurel Gociman , România si̧ revizionismul maghiar. (Editi̧a II-a.) [With illustrations.], 1934, Aurel Gociman, Nicolae Mocanu, Petru Poantă, , Clusium, 1996 – 426 pagini.