Cozma, Lucian Ștefan; Golea, Daniela Georgiana (2024), Istoria reală a proiectului Romteleghid: 2 – Arma geofizică, Intelligence Info, 3:4, https://www.intelligenceinfo.org/istoria-reala-a-proiectului-romteleghid-2-arma-geofizica/

 

The Real History of the Romteleghid Project: 2 – Geophysical weapon

Abstract

Modern geophysical weaponry has a series of operating principles that must be taken into account in order to correctly design and optimize technical and tactical performance. This article will present these principles emphasizing their importance where appropriate.

Keywords: Romteleghid, geophysical weapon, geophysical aggression, technology, functioning

Rezumat

Armamentului geofizic modern îi revin o serie de principii de funcționare de care trebuie să se țină seama în vederea corectei concepții și optimizării performanțelor tehnice și tactice. Acest articol va prezenta aceste principii accentuând asupra importanței lor, dacă este cazul.

Cuvinte cheie: Romteleghid, arma geofizică, agresiunea geofizică, tehnologia, funcționarea

 

INTELLIGENCE INFO, Volumul 3, Numărul 4, Decembrie 2024, pp.
ISSN 2821 – 8159, ISSN – L 2821 – 8159,
URL: https://www.intelligenceinfo.org/istoria-reala-a-proiectului-romteleghid-2-arma-geofizica/
© 2024 Lucian Ștefan COZMA, Daniela Georgiana GOLEA. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorilor.

 

Istoria reală a proiectului Romteleghid: 2 – Arma geofizică

Lucian Ștefan COZMA[1], Daniela Georgiana GOLEA[2]

lucian.stefan@yahoo.fr, kolerdaniela@gmail.com

[1] Doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)

[2] Doctorand în Securitate/Științe politice (Universitatea din Ruse „Angel Kanchev”, Bulgaria)

 

Principiul de funcţionare al armei geofizice

Aspecte generale– armamentului geofizic modern îi revin o serie de principii de funcţionare de care trebuie să se ţină seama în vederea corectei concepţii şi optimizării performanţelor tehnice şi tactice. Acest paragraf va prezenta aceste principii accentuând asupra importanţei lor, dacă este cazul.

Analiză/observaţii– înainte de toate, trebuiesc menţionate următoarele aspecte:

• arma geofizică nu utilizează doar emisii radio, aşa cum este cazul „instalaţiei HAARP”, ci şi radiaţii ultraviolet, acestea din urmă având un rol foarte important, prin fenomenul de fotoionizare acţionează asupra maselor de aer/apă, ionizându-le şi făcându-le astfel, bune conducătoare de electricitate;
• fascicolul de radiaţie ultraviolet şi masa de aer ionizat pe care aceasta îl străbate, sunt împiedicate să expandeze (să se deplaseze lateral) şi sunt menţinute focalizate axial, cu ajutorul unei radiaţii electromagnetice („ghidul de undă radio”), care joacă totodată şi rolul de accelerator de particule;
• pe tot timpul deplasării prin masele de aer, fascicolul ultraviolet pe ghid de undă radio, colectează saricini electrice libere din atmosferă, acestea găsindu-se mai ales la nivelul ionosferei, deci în păturile înalte ale atmosferei şi de aceea amplificarea puterii electrice se face în special prin intermediul unui traseu al fascicolului purtător pe o distanţă cât mai mare în ionosferă;
• dispozitivul emiţător este de formă sferică ori semisferică (lampa de radiaţii ultraviolet), fiind dotat şi cu antena destinată emisiei radio (aceasta putând avea forma parabolică);
• la „instalaţia electronică de apărare antiaeriană şi antisatelit” concepută începând cu 1963, pe lângă componentele de bază amintite mai sus, în schemă au mai fost introduse:
• filtrele electrice în shema cărora erau amplasate şi aparatele ce făceau bombardament cu radiaţie şi , obţinându-se o cameră de ionizare prin şoc coroborată separării după polaritate a particulelor încărcate; să reamintim cu această ocazie că ionizarea prin şoc sau „avalanşă” apare când sub acţiunea unui câmp electric extern puternic, sarcinile mobile obţin energie cinetică suficient de mare astfel încât ciocnindu-se de nodurile reţelei cristaline produc fenomenul de ionizare, mai precis smulgerea unui electron şi transformarea acestuia în electron liber;
• difuzorul de aer/aburi sub formă de particule electrizate (iniţial prin efect Lenard) foarte fine şi bine amestecate;
• generatorul de aburi şi compresorul de aer (care alimentau difuzorul sus-amintit) şi
• transformatoare electrice, bancuri de condensatoare cu încărcarea în paralel şi descărcare în serie;
• variantele îmbunătăţite ale armei geofizice utilizează aşadar un amestec de aer şi apă pe care îl electrizează şi apoi ionizează, obţinând ioni de ambele semne şi electroni, pentru ca fascicolul ionic să fie focalizat axial (în interiorul canalului de radiaţie ultraviolet) iar electronii să fie acceleraţi elicoidal pe ghidul de undă format de către emisia electromagnetică (radio).

Experimentele realizate în sec.XVIII şi XIX de către Lenard şi de Beccaria, au demonstrat şi fenomenele de polarizare care se petrec în cadrul dinamicii electrice a atmosferei terestre, de altfel fenomenul fizic care a rămas cunoscut sub numele de „efectul Lenard” fiind legat chiar de polarizarea care se manifestă în cadrul norilor sau odată cu formarea acestora. Lenard nu s-a mărginit doar la constatarea fenomenelor de polarizare (despărţirea sarcinilor electrice) din cadrul norilor, ci totodată a mai şi constatat polarizarea generală a atmosferei, prin aceea că suprafaţa terestră se încarcă la nivel global cu sarcină electrică negativă iar între sol şi păturile atmosferei înalte (ionosferă) se formează un câmp electric vertical ce este în fiece punct perpendicular la suprafaţa solului.

Experimentul edificator în acest sens s-a rezumat la introducerea în sol a unei vergele metalice, după care s-a observat cum aceasta se încarcă electric negativ din cauza contactului cu solul, dar sarcinile electrice negative se deplasează către vârful vergelei şi se descarcă în atmosferă, locul lor fiind luat de sarcinile electrice pozitive captate din aer. Deci în final, un obiect metalic introdus în sol, se va încărca electric pozitiv.

Printre altele s-a mai observat şi aceea că, pe măsură ce înălţimea creşte atmosfera este tot mai bine ionizată, concentraţia de ioni fiind tot mai mare, dar şi faptul că sarcinile electrice preponderente în atmosferă sunt de semn negativ, aceste sarcini negative (în special electronii) fiind de fapt, cele mai uşoare şi mai rapide particule electrice din atmosferă. Totodată s-a mai observat şi aceea că, în cadrul procesului de fotoionizare specific acţiunii radiaţiei ultraviolet, molecula supusă ionizării va ceda electroni, deci sarcini negative. Se vor forma ioni pozitivi şi electroni, iar în anumite condiţii bine stabilite, cele două sarcini electrice se pot despărţi din cauza diferenţei mari de masă dintre ele; în ceea ce priveşte câmpul electric restaurator, el poate avea rolul unui câmp electric accelerator de foarte înaltă tensiune.

Se crează astfel un canal de propagare electrică în care avem un fascicol luminos în spectrul ultraviolet şi o radiaţie electromagnetică, emise de către aceiaşi antenă cu oglindă parabolică. Împreună formează un fel de cameră rezonantă în care particulele ionizate se vor deplasa diferit, datorită diferenţelor de masă şi de viteză,- ionii pozitivi tind să  formeze peretele canalului de transport electric, în vreme ce axial se deplasează electronii care pot atinge chiar şi viteze relativiste. În ceea ce priveşte modalitatea de control a acestei emisii, aceasta se face prin intermediul unui dispozitiv special care este cuplat la antenă şi care modifică poziţia anumitor oglinzi şi formarea punctului focal al emisiei luminoase. De obicei, pentru atacurile climaterice de mare amploare, se utilizează mai întâi un bombardament intens cu electroni, prin care se încarcă electric negativ un volum mare din atmosferă aceasta realizându-se prin adăugarea în fascicolul de aer/apă a unui flux de electroni provenit de la o serie de tunuri electronice; este deci realizat un transport aeroelectronic în care de departe prevalează sarcinile electrice încărcate negativ. Astfel, cu un canal de transport de o anumită putere precis calculată, se va transporta fascicolul de electroni la o anumită distanţă şi se va face astfel supraîncărcarea electrică a unui volum din ionosfera terestră.

De pildă, instalaţiile la care lucrul a debutat prin 1963, au fost calculate pentru a ioniza o zonă cvasisferică având diametrul aproximativ de cca 80 Km. Ulterior, către aceeaşi zonă ţintă putea fi trimis un alt jet transportat prin metode similare şi care de această dată ar fi fost încărcat preponderent pozitiv cu fascicule de ioni, dar fără exces electronic. Rezulta o regiune intens ionizată care putea distruge sateliţii sau aeronavele, după cum se alegea înălţimea regiunii-ţintă. În cazul atacului sol-sol, nu era necesar niciun fel de reglaj special al instalaţiei, ci erd îndeajuns ca fascicolele de sarcini electrice de ambele semne să atingă ţinta terestră, cel mai adesea aceasta fiind metalică, deşi nu neapărat. Odată cu impactul la ţintă, se producea contactul forţat între cele două fascicole şi deci, descărcarea electrică.

Să mai menţionăm şi faptul că pe tot timpul procesului de accelerare a jetului de particule, acesta se amplifică prin colectarea de sarcini electrice din atmosferă, mai ales în atmosfera înaltă (ionosferă) fiind în măsură să capteze o cantitate foarte mare de particule încărcate electric. Tocmai de aceea, dacă este mare parcursul jetului electric de atac până la ţintă, el va fi cu atât mai intens cu cât distanţa până la ţintă este mai mare. Pentru a se realiza atacuri geofizice de mari proporţii, se procedează la trimiterea în ionosferă a unui asemenea canal de transport electric polarizat, de aşa natură încât acest transport să se realizeze pe o distanţă cât mai mare, de pildă se reglează instalaţia de emisie astfel încât fascicolul să poată face înconjurul Terrei înainte de a atinge regiunea vizată.

Concluzii- arma geofizică modernă este bazată pe aplicarea unor principii desprinse în special din domeniul electrodinamicii şi al fizicii plasmei şi a căror aplicare a fost mai întâi constatată în natură, explicată din punct de vedere fizic, pentru a se căuta în cele din urmă şi reproducerea pe cale artificială a acestor fenomene naturale, în scopul realizării unor aplicaţii ce interesează domenii precum: energetica, transporturile, tehnica militară etc.

În mod particular, pentru realizarea armei geofizice, s-au avut în vedere următoarele fenomene fizice:

• efectul Lenard;
• efectul Compton;
• fenomenul ionizării „prin şoc” sau „prin avalanşă”;
• fenomenul fotoionizării;
• separarea centrifugală a particulelor;
• radiaţia de frânare (bremsstrahlung) şi absorbţia acesteea;
• aplicaţiile forţei Lorentz şi mişcarea purtătorilor în câmpuri încrucişate;
• deplasarea modulată a radiaţiei ultraviolet şi electromagnetice (radio);
• utilizarea câmpului electric restaurator, pentru accelerarea axială a fascicolului de purtători.

Pentru realizarea unui canal de deplasare a electricităţii prin atmosferă, se lucrează cu două fascicole polarizate diferit, adică un fascicol anodic şi unul catodic, cu plecare de la pământ. În acest scop, se ridică necesitatea de a fi îndeplinite următoarele condiţii:

• instalaţia de la sol să fie în stare să producă picături de apă în totul asemănătoare cu acelea naturale, de ploaie;
• aceeaşi instalaţie să fie în măsură de a produce un curent de aer cu o viteză de cel puţin 8 metri/secundă;
• să fie menţinută ionizarea particulelor respective prin aplicarea metodei fotoionizării (acţiunea radiaţiei ultraviolet);
• instalaţia să fie capabilă de a dirija particulele încărcate către direcţia în care se doreşte a se face transportul de electricitate;
• instalaţia să fie totodată capabilă de a separa ionii pozitivi de cei negativi şi de electroni, pe timpul transportului de electricitate, astfel încât să nu se producă nedorite descărcări electrice şi astfel, pierderi de energie;
• instalaţia să fie protejată şi să nu expună servanţii la acţiunea vreunor factori nocivi pentru sănătate ori care să le pună viaţa în pericol.

            Aplicarea concomitentă şi corelată a fenomenelor fizice anterior menţionate, stă practic la baza realizării armamentului geofizic modern.

Fig. 1  Fomarea nucleelor de condensare.

Fig. 2 Influenţa reliefului asupra fenomenelor climaterice.

            Pe cuprinsul câmpiilor continentale sau o zonelor aride, vântul va transporta o mare cantitate de praf şi aerosoli (1), de obicei vânturile continentale sunt compuse din mase de aer rece, iar particulele solide pe care acestea le transportă, sunt optimele nuclee de condensare în procesul de formare a norilor; la acest proces vor participa şi (2) masele de aer fierbinte şi foarte umed care bat cu putere mult mai mare dinspre regiunile maritime, având viteze mult mai mari decât vânturile continentale.

            În ceea ce priveşte vântul rece „de uscat”, acesta întâlnind în calea sa un lanţ muntos (3) se va deplasa în sus fiind supus unui intens proces de condensare (de aceea, de obicei vârful munţilor este înnorat) şi apoi va coborî pe partea cealaltă a versantului sub formă de aer cald. Iar dacă am avea de-a face cu un masiv muntos izolat (4) aerul rece îl va ocoli formând puternice turbioane şi în cazul în care avem un lanţ muntos cu o deschidere şi urmat de o regiune depresionară, aerul rece se va cumula din mai multe direcţii şi va forma turbioane şi vânturi puternice, scăderi mari de temperatură, etc. Iată cum relieful este un factor care poate avea un cuvânt greu de spus. Armamentul geofizic nu va face altceva decât să ţină cont de condiţiile de mediu pentru a amplifica şi dirija o serie de fenomene naturale care pot avea un impact major asupra oamenilor şi mediului lor de viaţă.

Fig. 3 Zonele de litoral sunt sediul unor intense procese de schimb între atmosferă şi  stratul de apă, cantităţi foarte mari de apă fiind „absorbite” de atmosferă şi ridicate la mari înălţimi sub formă de particule foarte fine, antrenate de un curent de aer fierbinte. Se formează astfel cicloanele care poartă cantităţi uriaşe de apă.

Fig. 4 Crearea artificială a unei furtuni- etapa 1.

Fig. 5 Crearea artificială a unei furtuni- etapa 2.

            Arma geofizică este destinată atacurilor de amploare menite să altereze sau chiar să distrugă infrastructura statului inamic, reducându-l la incapacitatea ofensivă şi chiar incapacitându-l complet, până la situaţia unei disoluţii a puterii de stat! În ipoteza în care se poate utiliza o regiune de litoral aflată în relativa apropiere a regiunii-ţintă (la circa 400 Km) o furtună creată artificial se va desfăşura astfel:

-(1) aerul rece şi greu, plin de umiditatea colectată din regiunea maritimă vine la înălţime mare; în mod normal, în momentul  care va deveni prea greu, el va cădea (2), se va încălzi pe măsură ce-i scade înălţimea şi ar forma un anticiclon (3) pierzând umiditatea şi provocând o creştere importantă a presiunii (4); însă în cazul agresiunii geoclimaterice, bombardamentul cu particule încărcate pe ghid de undă radio, va face ca regiunea de sub masa de aer rece şi umed să sufere o încălzire bruscă iar nu treptată, urmată de tendinţa de deplasare a maselor de aer inferioare (calde) către masele de aer rece, fapt care va conduce la scăderea brutală a presiunii în regiunile inferioare şi naşterea unei formaţiuni orajoase de mare putere, chiar şi tornadă în anumite condiţii.             

În condiţii normale, masele de aer din zona de mare presiune (5) se îndreaptă către zona maritimă depresionară, dar în cazul intervenţiei artificiale, acest fapt nu se va mai produce, deoarece depresiunea se formează în chiar regiunea respectivă şi odată cu aceasta fenomenele de condens şi intensificare a vântului.

În ceea ce priveşte fenomenele meteo care în mod normal au loc în zonele de litoral, acestea ar putea fi simplu descrise astfel:

-zonele calde de evaporare a apei marine formează la suprafaţa apei regiuni depresionare (6.) asupra cărora acţionează curentul de aer venind de pe uscat din reigiunile de presiune superioară, iar sub influenţa acestui flux de aer, umiditatea este preluată (8.) de la nivelul mării şi deplasată vertical (7.) către baza stratosferei (9.) unde se răceşte mărindu-şi densitatea.

            În cadrul acestui proces normal se poate interveni în sensul de a colecta în mod forţat umiditatea din regiunea maritimă, şi aceasta printr-o supraîncălzire a regiunii medii-înalte de deasupra mării pe direcţia pe care se doreşte dirijarea maselor de aer umed, ceea ce amplifică mult diferenţa de temperatură şi de presiune dintre pătura atmosferică joasă şi cea situată la înălţime medie şi mare. Acest fapt va genera o deplasare masivă a aerului umed de jos, către zonele mai calde superioare şi va urmări direcţia stabilită de acestea.

În cazul regiunii româneşti de la coasta nordică şi nord-estică a Mării Negre, se poate direcţiona aerul umed de deasupra mării către regiuni mai înalte şi încălzite forţat, astfel încâ să intre în curentul rece care vine dinspre est, nord-est. Situaţia termică (întreţinerea căldurii) poate fi realizată în măsura în care se doreşte şi în care permite bătaia armei, adică raza sa de acţiune eficace. În momentul în care nu mai este întreţinută artificial temperatura masei umede, aceasta se va răci în chip brutal şi va intra în regim de condens accentuat, evenimentul fiind însoţit de un întreg de cortegiu de fenomene orajoase.

Fig. 6 Dr.G.A.Sykes, inventator american de la începutul sec.XX; potrivit articolului publicat în Modern Mechanix/ianuarie 1931, acesta pusese la punct un dispozitiv electronic prin care provoca ploaia fără a recurge la intervenţii chimice asupra atmosferei. La începutul anilor’30, dr.Sykes a făcut mai multe demonstraţii încununate de succes.

Fig. 7 Henry Fleur, potrivit articolului apărut în cadrul revistei Modern Mechanix din august 1936, utiliza emisii dirijate de înaltă frecvenţă, reuşind demonstrativ să ucidă diverse animale de experienţă.
Fig. 8 Prof. Harry May (din Londra) prezintă la San Diego, cu prilejul Expoziţiei Internaţionale California Pacific, o armă despre care pretinde că utilizează emisii letale (potrivit unui articol al Modern Mechanix din octombrie 1936).

Fig. 9 Revista Modern Mechanix (ianuarie 1935) prezenta acest inventator german care pretindea că a inventat un pistol capabil să anihileze ţintele vii aflate la distanţa de peste 2 km. Arma a fost testată cu succes la Paris în 1934. Nu s-a prezentat principiul de funcţionare, vorbindu-se totuşi despre un amestec exploziv conţinând magneziu, dar fără a se indica în ce mod ar fi fost acesta utilizat. În opinia autorului, ceea ce inventatorul ţine în mână, este un generator de infrasunete echipat cu o cameră de rezonanţă de tip Helmholtz, utilizând gazele fierbinţi/sub înaltă presiune rezultate din explozia unui cartuş de manevră. Probabil că într-adevăr, invantatorul a utilizat un amestec exploziv de mare energie, conținând magneziu.

Fig. 10 Inventatorul american Antonio Longoria din Cleveland (Ohio), aşa cum a fost prezentat de revista Modern Mechanix/septembrie 1934 (stânga) şi respectiv de revista Popular Science/februarie 1940. A. Longoria a fost un inventator care a lucrat mult cu razele X, având de altfel şi brevete recunoscute pe plan internaţional, ca de pildă brevetele americane US1302391 din 1919 şi US1290604, tot din 1919, dar şi brevetele US 1972529 şi US 1972530. El a pretins la un moment dat că a poate realiza o armă capabilă să ucidă la o distanţă de circa.10 Kilometri, utilizând raze X. Asemănător a pretins şi inventatorul John Hettinger dar şi inventatorul român Constantin Văideanu,- aceştia din urmă utilizau radiaţii ultraviolet purtate pe ghid de undă radio, pentru a realiza un canal de aer ionizat (bun conductor electric) menit să transporte la mari distanţe fascicule de electroni (de pildă radiaţie X) acceleraţi la viteze foarte mari.

Fig. 11 Inventatorul francez Henri Claudel, prezentat de revista Modern Mechanix din august 1935, pretindea de asemenea că a inventat un dispozitiv capabil să ucidă la o distanţă de cca 10 km. De asemenea, fără a utiliza proiectile, ci emisii electromagnetice de un anumit regim.

Fig. 12 Dispozitivul inventat de Constantin Văideanu în 1919. Era capabil să realizeze un trăznet artificial care să lovească ţinte aflate la distanţa de 5 km (extras din brevetul FR603562).

Fig. 13 Tun cu microunde motorizat utilizat ca armă anti-infanterie. Are capacitatea de a lucra la frecvenţa de 95 GigaHertzi şi poate produce arsuri corespunzătoare unei temperaturi de 55-60 Celsius.

Fig. 14 Sistemul de armament cu microunde ADS (Active Denial System) ca şi MEDUSA (Mob Excess Deterrent Using Silent Audio) reprezintă antene de emisie focalizată a fascicolelor intense de microunde cu frecvenţa de 95 GHz (lungimea de undă de 3,2 mm) capabile să producă arsuri superficiale ale epidermei ori senzaţia de căldură intensă specifică unei temperaturi de 55 °C, ţintelor vii aflate pe o rază de 700 metri, penetrând înbrăcămintea subţire. S-au realizat şi astfel de arme manuale.

Fig. 15 Bombă electromagnetică : 1- fascicol microunde; 2- dielectric; 3- antenă elicoidală; 4- dispozitiv reflectorizant; 5- circuit comutaţie; 6- baterie; 7- condensatori coaxiali; 8- GFC etajul 1 (generator de flux comprimat); 9- GFC etajul 2; 10- generator de impulsuri; 11- antena microunde sub material dielectric; 12- inel balast; 13- VIRCATOR (Virtual Cathode Oscillator).

Fig. 16 În stânga- echipamentul individual de luptă propus de sud-coreeni : 1- cască având integrate microfon, videocameră, display cu cristale lichide şi un aparat de identificare a persoanelor după voce ; 2- armă automată portativă cu gloanţe explozive (n.a.- interzise prin convenţiile internaţionale), lansator de minirachete, sistem de ghidare prin laser a rachetelor ; 3- rucsac purtând un mini-computer cu sistem destinat recunoaşterii amic/inamic, aparatură de control, sistem GPS ; 4- combinezon special cu protecţie anti-laser şi anti-microunde şi anti-chimică, detector de mine, sesizor de atac chimic sau radioactiv, instalaţie de climatizare a organismului. În dreapta- grafic prezentând gradul de penetrare a ţesuturilor de către radiaţia electromagnetică cu lungime mică de undă (înaltă frecvenţă), Sursa: publicaţia Korea Times, 2008.

Fig. 17 Generatorul de flux comprimat- structura şi funcţionarea unui FCG.

Fig. 18 Schema simplificată a bombei cu puls electromagnetic.

Fig. 19 Schema funcţionării muniţiei cu puls electromagnetic.

Fig. 20 Model de bombă electromagnetică.

Fig. 21 În stânga- modul în care microundele emise de telefonul mobil afectează irigarea cu sânge a creierului : 1- vas de sânge; 2- arteră; 3- celulele endoteliale ce căptuşesc peretele vasului sangvin; 4- celulele roşii purtătoare ale oxigenului şi nutrimentelor; 5- vasele capilare prin care se face irigarea creierului; 6- la nivelul vaselor capilare peretele acestora este compus doar din celule endoteliale parcurse de fluxul de celule roşii; 7- endoteliul filtrează sângele oprind toxinele şi permiţând doar accesul oxigenului, substanţelor nutritive şi apei; 8- microundele provoacă modificări ale structurii celulelor endoteliale, având drept efect imposibilitatea filtrării sângelui şi intrarea în ţesuturile cerebrale a toxinelor, incapacitatea bunei irigări cu oxigen, etc. Sursa: Finnish Radiation and Nuclear Safety Authority şi Graphic News. În dreapta- Efectul armei cu microunde de 800 Watt străbătând pereţii a patru încăperi : 1- într-o cameră operatorul armei cu microunde de 800 watt putere dirijează fascicolul către perete; dacă ar trage în cineva aflat chiar în aceastî cameră, există riscul de a-l omorî pe cel expus; 2- în camera imediat următoare persoanele supuse emisiei vor suferi tulburări grave ale sănătăţii: 3- persoanele aflate în camera următoare vor fi supuse unei agresiuni electromagnetice care încă poate afecta serios starea de sănătate; 4- chiar şi persoanele aflate în camera a treia faţă de cea în care se află sursa de microunde, încă resimt efectele nocive ale emisiei.